Definitia si continutul creditului

Definitia si continutul creditului

Sistematizand numeroasele opinii exprimate, putem structura trei conceptii privind elementul fundamental in definirea creditului: creditul ca incredere, creditul ca forma a relatiilor de schimb si creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire.

Creditul ca incredere.

Etimologic vorbind, cuvantul "credit" vine din verbul latin credo - credere care inseamna o anumita psihologie de incredere. De aceea, unii economisti sunt de parere ca ideea de incredere ar reprezenta principalul continut al creditului. In acelasi timp, acordarea unui credit comporta un risc, generat de ipoteza neindeplinirii obligatiei de rambursare la scadenta.

Profesorul belgian Fd. Baudhuin retine aspectul material al creditului si il asimileaza cu un transfer temporar, definind creditul ca "inchirierea unui capital sau a unei puteri de cumparare". Autorul subliniaza faptul ca, in cazul cand creditul reprezinta o "putere de cumparare" aceasta nu este efectiva de la inceput. Creditul constituie o anticipare asupra productiei viitoare. La expirarea termenului de rambursare insa, creditul va fi reprezentat printr-o productie suplimentara, conditie necesara pentru a evita inflatia.

Alti autori, tinand seama de elementele juridice, economice si psihologice, propun urmatoarea definitie: "Creditul este operatia care consta din transferarea increderii, sub rezerva riscului de a renunta la un bun, de a ceda o putere de cumparare, de a lua un angajament in schimbul promisiunii unei contraprestatii diferita in timp". In acelasi sens este definit creditul ca "schimbul unei prestati viitoare". Actul oneros de credit, "da loc nu unei plati pentru marfa primita, ci unei promisiuni de plata la o data precisa, o promisiune de moneda".

Creditul ca schimb.

Unii autori considera creditul ca fiind o forma particulara a schimbului. Astfel economistul francez Jean Marchal considera creditul ca schimb separat in timp. Operatiunile de credit sunt operatiuni de schimb care prezinta acea particularitate ca un interval de timp apreciabil separa efectuarea operatiunii de efectuarea contraprestatiei. Creditul - dupa cum se mentioneaza in Dictionarul economico-financiar si contabil aparut la Editura Simone, Napoli 1992 - inseamna schimbarea unei prestatiuni actuale contra unei prestatiuni viitoare intre doi subiecti: creditorul, care transfera bunuri, servicii sau bani (prestatiunea actuala) si debitorul, care-si asuma obligatia de a plati bunurile sau de a restitui banii la scadenta (prestatiunea viitoare).

Potrivit unei alte formulari care se gaseste intr-un dictionar american de termeni bancari (Thomas Fitch, Dictionary of Banking Terms, New York, 1993, p.158), creditul este un acord prin care forme ale valorii - bunuri, servicii sau moneda - sunt cedate in schimbul unei promisiuni de plata viitoare.

Totusi schimbul se caracterizeaza prin cedarea unei marfi cu o anumita valoare de intrebuintare si obtinerea echivalentului general, a banilor, in vederea procurarii unei alte marfi, cu o alta valoare de intrebuintare. Schimbul de valori echivalente nu modifica marimea valorii, ci numai forma materiala in care ea se concretizeaza. Spre deosebire de schimbul de marfuri, al carui mobil este valoarea de intrebuintare, scopul creditului nu este inlocuirea unei valori de intrebuintare printr-o alta valoare de intrebuintare, ci marimea valorii. Acordarea si rambursarea creditului nu modifica continutul material al valorii. Creditul nu exprima relatii tipice de schimb. Si daca creditul nu exprima, in principal, relatii de schimb, atunci el nu poate fi redus la un gen specific de schimb care incepe in prezent si se termina in viitor. Fara sa fie o forma a schimbului, creditul este legat de schimb intrucat imprumuturile sunt, de regula, contractate cu scopul de a face plati pentru livrari de marfuri facute de catre furnizori. (spunem de regula plati pentru livrari, intrucat creditul poate fi solicitat si pentru plati de salarii, diverse servicii nemateriale etc.)

Creditul ca expresie a relatiilor de redistribuire

Ceea ce deosebeste esential creditul de schimbul de marfuri este mobilul creditarii care inseamna redistribuirea valorii. Continutul economic specific al creditului este transferul unei parti din produsul social de la unii participanti la circuitul economic catre alti participanti la acest circuit, un transfer cu caracter temporar. Continutul economic principal al creditului este transferul de capital intre persoane fizice si juridice, un transfer ce constituie o forma specifica de miscare a capitalului de imprumut. Creditul este o componenta a relatiilor de repartitie, o forma particulara a acestor relatii care are caracter temporar, spre deosebire de relatiile de redistribuire ce au loc pe linie fiscala, in raporturile cu bugetul public, carora le sunt proprii redistribuiri valorice cu titlu definitiv.

Cele trei grupuri de conceptii asupra creditului - incredere, forma specifica a schimbului, forma particulara a relatiilor de redistribuire - se coreleaza intre ele si numai impreuna configureaza relatiile de credit in ansamblul lor.

Trasaturile creditului

Creditul are ca principal continut transferul temporar de fonduri de la agentii economici excedentari catre cei deficitari, ca si adaptarea prin emisiune a stocului de moneda in circulatie. Totodata, creditul impune rambursarea si perceperea de dobanda.

Trasaturile principale ale creditului sunt:

separarea proprietatii asupra capitalului de imprumut de folosirea lui;

perceperea de dobanda ca "chirie" a folosirii creditului;

rambursarea creditului la scadenta si participarea creditului la finantarea debitorilor, alaturi de alte instrumente de finantare.

Separarea proprietatii asupra capitalului de imprumut de folosirea lui. Capitalul de imprumut nu este folosit de agentul economic excedentar, de cel caruia ii apartine, ci de cel care il primeste cu titlu de imprumut. Bancile apar ca intermediari financiari specifici, ce se interpun intre cei care dispun de resurse de finantare si cei care au nevoie de ele. Bancile sunt, deci, administratori generali ai creditului.

Plata dobanzii pentru utilizarea capitalului de imprumut este o alta trasatura pregnanta a creditului. Dobanda reprezinta "chiria" pe care o plateste debitorul pentru dreptul ce i se acorda de a utiliza capitalul de imprumut. Dobanda este calculata atat pentru soldurile debitoare ale conturilor bancare curente deschise clientilor, cat si pentru soldurile creditoare ale acestor conturi, ca remunerare a depunerilor facute la banca. Dobanda aferenta soldurilor debitoare ale conturilor bancare curente deschise clientilor este pretul platit de catre agentii deficitari din economie pentru folosirea imprumuturilor. Pentru utilizarea creditelor, dobanda se coreleaza cu rata profitului obtinuta de intreprinzatori.

Rambursarea creditelor la scadenta. Prin natura sa, creditul este o finantare cu caracter temporar. Acordarea creditului este urmata, dupa un anumit timp, de rambursare.

Rambursabilitatea creditului presupune stabilirea scadentelor. De principiu, termenul normal de rambursare se coreleaza cu durata circuitului aprovizionare - productie-desfacere, pentru ca nevoia creditelor, ca si posibilitatile returnarilor decurg in corelare cu angajarea cheltuielilor si incasarea veniturilor. Dificultatea aprecierii duratei pentru care se legitimeaza creditele decurge din actiunea concomitenta a particularitatii sectorului de activitate, a nivelului eficientei in activitatea agentilor economici, ca si din angajarea de cheltuieli in succesiunea tuturor momentelor circuitului economic si nu numai de la debutul sau.

Rambursabilitatea creditelor are legatura cu modul de garantare a creditelor. Garantarea creditului se poate realiza prin garantii personale si garantii reale. Garantia personala este angajamentul luat de o terta persoana de a plati in cazul in care debitorul este in incapacitate de plata. Garantia reala are la baza gajarea de valori materiale, prin vanzarea carora se recupereaza sumele necesare achitarii creditului. Gajarea poate fi cu sau fara deposedarea debitorului de bunurile gajate. O forma de garantare a returnarii creditului la scadenta este ipotecarea de catre debitor a unor valori imobiliare - terenuri, cladiri - pe seama carora creditorul se poate despagubi.

Cea mai economica, mai reala si mai adecvata forma de garantare a creditelor este garantarea lor financiara prin asigurarea in perspectiva termenelor de rambursare a unor incasari oportune si indestulatoare pentru acoperirea cheltuielilor, inclusiv a celor pentru restituirea creditelor. Garantarea prin evolutia situatiei financiare a debitorului este cea mai fireasca si mai semnificativa, intrucat coreleaza activitatea la finantarea careia a concurat creditul cu rezultatele banesti cu are se soldeaza acea activitate. Fata de aceasta, garantarea prin gajarea unor active fixe si circulante sau prin implicarea garantiei unor terte persoane, apare ca exogena si nestimulativa.

O alta ipostaza a garantiei creditelor se poate realiza si prin anumite componente anume ale activelor debitorului, fie prin anumite valori materiale, fie incasari, dar cea mai reala si mai avantajoasa forma de garantare este cea globala bazata pe situatia financiara de ansamblu a debitorului.

Fata de cele de mai sus, consideram ca s-ar putea defini creditul astfel:

Increderea pe care o persoana fizica sau juridica numita creditor, o acorda altei persoane numita debitor, careia ii da in prezent bani sau alte valori materiale, cu conditia de a le restitui mai tarziu in valori monetare echivalente, la o data determinata numita scadenta.