Comportamentul financiar performant al bancilor comerciale

COMPORTAMENTUL FINANCIAR PERFORMANT AL BANCILOR COMERCIALE

Summary - The author give some considerations about the bank's market financial performance and risk management. Also he makes some reference to the importance and the role of the economic and financial ratios used by the analists for apreciate the bank's evolution on the market. His recomandation is to take in consideration the corelations betwen different ratios for to have a good estimate of the bank's financial standing.

Veniturile, cheltuielile si profitul bancii, riscul asumat.

Dupa cum se stie, criteriul fundamental dupa care, in prezent, este apreciata necesitatea si eficienta oricarei activitati umane este acela de a se obtine un maximum de rezultat, intr-un orizont de timp limitat, cu un efort acceptat, adica, altfel spus, furnizarea de utilitati sociale cerute de consumatori, corespunzatoare cantitativ si calitativ solicitarilor, in conditii de eficienta si risc limitat.

In ce priveste sectorul bancar eficienta economico-sociala este data de capacitatea acestuia de a furniza permanent, coerent si la preturi rezonabile, cu un control eficace asupra nivelului acceptat al riscului de piata, de servicii si produse bancare, care sa sustina strategiile de piata ale clientilor, fie ei persoane juridice sau fizice, rezidente sau nerizidente.

In industria bancara, eficienta se reduce, intr-o buna masura, la evolutia corespunzatoare a relatiei "performante-risc", respectiv la atingerea nivelului sperat al raportului efect-efort, privind obtinerea si utilizarea resurselor de capital, fie ele proprii sau atrase, in limitele riscului asumat.Suportul financiar al acestui raport este reprezentat de volumul si structura veniturilor bancii, respectiv al cheltuielilor si , in consecinta, al profitului bancar. Un aspect important al profitului bancar este dat de faptul ca in cea mai mare parte a acestuia substanta ii este asigurata de diferenta dintre veniturile aferente dobanzilor active si cheltuielile aferente dobanzilor pasive, la care sunt adaugate cheltuielile de functionare propriu-zise ale bancii. Soldul net astfel obtinut prin aceasta diferenta este perceput drept produs financiar bancar net si reprezinta o masura a performantei financiare a bancii, un calificativ pentru managementul bancii. Acesta trebuie urmarit cu consecventa, obtinut si incadrat permanent in coordonatele raportului "performante-risc" ce caracterizeaza o evolutie corespunzatoare a bancii pe piata bancara nationala si internationala.

In prezent suntem martorii unor schimbari rapide si extrem de frecvente ale factorilor politici, sociali, economici, de reglementare si tehnologici etc care dau o alta dimensiune competitiei de piata, managementului performantei bancare. Ei determina o continua adaptare a bancilor la schimbarile dinamice din mediul de afaceri, o profunda mutatie in sfera managementului general si cel departamental din banci, in fapt, o schimbare de optica si comportament managerial.

Daca, pana nu de mult managerii bancilor comerciale romanesti erau tentati sa se dedice rezolvarii unor probleme izolate si pe un orizont de timp foarte scurt, cum ar fi atragerea de resurse imediate pentru creditare, masurarea miscarilor sezoniere ale depunerilor clientilor, evolutia lichiditatii imediate a bancii, lichiditatea (de piata) portofoliului de garantii, rezolvarea, de moment, a pozitiilor considerate credite aflate in dificultate, indeplinirea cerintelor de prudenta bancara cerute de BNR etc, in prezent optica trebuie in totalitate schimbata.

Mediul bancar a fost apreciat, pana nu de mult, ca fiind unul relativ static si a determinat managerii bancii sa fie preocupati doar de un buget si de un portofoliu de clienti, respectiv de produse si servicii bancare care sa asigure un suport de venit, confortabil, cu un cost rezonabil, specific unui orizont de timp limitat (un an) si mai putin de controlul riscului de piata, specific unei institutii de credit dinamice.Asa cum am mai afirmat si altadata , mediul bancar este supus, in prezent, unor schimbari continue si rapide, determinate de impactul pe care il produc factorii politici, normativi, economici, tehnologici, de mediu etc, dar nu in ultimul rand de cel al concurentei si competitivitatii. Drept urmare, managementul bancar in general, echipele de manageri din banci care doresc succesul, in special, vor trebui sa recurga la a-si defini strategii si politici pe termen lung, sa procedeze la frecvente incorporari ale deciziilor operationale, curente, in cele strategice, specifice planurilor de lunga durata. Din moment ce o banca a decis pe ce piata doreste sa actioneze, ce misiune si obiective strategice isi asuma, trebuie sa-si defineasca politice bancare proprii, sa ia decizii imediate in privinta cistigurilor sperate si a riscurilor asumate pentru atingerea acestor obiective. Acest raport "cistig-risc" trebuie astfel definit, urmarit si implinit astfel incat sa maximizeze valoarea de piata a bancii, averea propietarilor sai.

Citiva indicatori selectivi ai profitabilitatii si riscului in banci

Exista cativa indicatori de baza ai profitabilitatii si riscului in banci, altii decat cei promovati insistent de catre finantele si contabilitatea manageriala, asupra carora este de dorit a se concentra orice echipa manageriala ce doreste a fi performanta si a avea succes. Practica dovedeste ca ei pot fi considerati un fel de "pocket's indicators" , adica indicatori de buzunar ai managerului financiar din banci.

In primul rand,legat de indicatorii profitabilitatii, am dori sa subliniem necesitatea si importanta folosirii a cel putin urmatorilor indicatori, socotiti instrumente de lucru operationale, indispensabile ale managerului financiar bancar, responsabil pentru performantele financiare ale acesteia si anume:

• marja bruta a dobanzii - calculata in termeni procentuali, ca raport intre dobanda neta (adica diferenta dintre suma reprezentand dobanda activa incasata de banca pentru plasamentele sensibile la dobanda si suma reprezentand dobanda pasiva, platita de bancaa pentru resursele atrase) si activele sensibile la dobanda. Adica, altfel spus:

Md = (Sda - Sdp)/ Active sensibile la dobanzi * 100

• marja neta a dobanzii - stabilita ca raport procentual intre diferenta dintre suma dobanzilor active si suma dobanzilor pasive si totalul veniturilor din exploatare ale  bancii. Adica:

Mnd = (Sda - Sdp)/ Venituri din exploatare * 100

• Rata rentabilitatii economice (ROA) sau randamentul activelor, stabilita ca un raport procentual intre profitul net al bancii si totalul activelor sale bilantiere. Adica:

ROA = Profit net / Total Activ * 100

• Rata rentabilitatii financiare (ROE) sau rentabilitatea capitalului propriu, stabilita ca un raport procentual intre profitul net obtinut de banca intr-un an de gestiune si capitalul sau propriu. Altfel spus reprezinta o masura a eficientei plasamentului de capital pe care actionarii bancii l-au realizat investind in banca. Ca relatie de calcul putem folosi doua formule si anume:

ROE = Profit net / Capital propriu * 100

Sau

ROE = (Total activ/Capital propriu) * (Profit net/Total activ)

Acest ultim indicator, in opinia mea, poate fi considerat cel mai important instrument de masurare a performantei financiare bancare pentru ca, prin relatia de calcul, scoate in evidenta, pe de o parte, capacitatea bancii, de a obtine profit din diversele sale activitati specifice, profit aferent fiecarei din marile categorii de operatiuni pe care le deruleaza, luata in parte, iar pe de alta parte, datorita multiplicatorului capitalului (nn -total activ/capital propriu) indica capacitatea de acces a bancii la noi resurse de capital, pe piata interna si internationala, care sa-i permita o expansiune a afacerilor sale in orizontul de timp imediat urmator. Si in acest plan trebuie sa avem in vedere, in primul rand, competitia, concurenta cu alte banci similare masurata prin capacitatea bancii de a fi o investitie rentabila, de a obtine un profit cat mai mare in limitele unui risc asumat, dar si de a avea un acces continuu, nerestrictionat la noi resurse de capital si la un cost rezonabil al pietei, care sa-i permita noi cicluri de dezvoltare potrivit strategiilor sale pe termen scurt si lung.

In cel de al doilea rand, legat de indicatorii de risc, care, de altfel, direct si/sau indirect sunt legati de indicatorii de performanta bancara, deoarece pe buna dreptate se afirma ca o banca nu poate avea castiguri fara sa-si asume riscuri, consideram mai importanti si necesari a fi utilizati in mod curent (operational) urmatorii indicatori:

Rata riscului lichiditatii imediate, calculata dupa o formula uzuala exprimata procentual si anume:

Rl = (Numerar in caserii + Sume in cont la banci + Suma activelor imediat mobilizabile )/ Total angajamente ale bancii pe termen foarte scurt * 100

Nota - prin angajamente ale bancii pe termen foarte scurt intelegem toate obligatiile de plata, cu exigibilitate de pana la 30 de zile;

- prin active imediat mobilizabile intelegem toate creantele bancii incasabile intr-un interval de pana la 30 de zile, inclusiv portofoliul usor mobilizabil - "hot money" - format din cecuri, titluri de stat, devize, actiuni,bilete la ordin, cambii, certificate de depozit etc.)

Nivelul acestui indicator exprima, pentru orice moment, pe subintervale de timp ale unei perioade de gestiune date, dar si pentru perioade de gestiune determinate (luna, trimestru, an), nevoia de lichiditate imediata a bancii, capacitatea ei de a face fata solicitarilor de retragere programata a depunerilor. Desi ambele elemente luate in calcul sunt aproximari brute, atat la numarator, cat si la numitor, si sunt de multe ori edificatoare pentru un manager, experienta obliga a fi "completate" obligatoriu si cu alte elemente, mai sofisticate, cum ar fi un cash-flow al creditelor, un acces la linii de finantare externa sau de "corespondent bancar" si de ce nu la facilitati de refinantare ale bancii centrale.Este util a dispune, in acest domeniu, de un plan de criza, ca instrument rational al actiunii manageriale in situatia de a nu putea sustine un nivel cerut al lichiditatii bancii.

Rata riscului dobanzii, indicator menit sa puna in evidenta riscul de a obtine venituri mai mici decat cele scontate, datorate modificarii ratei dobanzii pe piata. Relatia de calcul, una generalizata si estrem de sintetica este.

Rrdz = Active sensibile la dobanda/ Pasive sensibile la dobanda * 100

Luand in considerare dificultatea prevederii ratei dobanzilor pe piata, cu deosebire a celor pasive, care sunt mult mai dinamice, modalitatea de a diminua riscul ratei dobanzii consta in a reusi sa ai un "coeficient al sensibilitatii", construit dupa relatia de mai sus, apropiat de o suta de puncte procentuale.

Experienta demonstreaza ca orice deviatie mai sensibila "in sus" a coeficientului in cazul diminuarii dobanzilor active conduce la pierderea unor cistiguri insemnate pentru banca, asa dupa cum o deviatie sensibila "in jos" in cazul cresterii dobanzilor pasive genereaza cheltuieli suplimentare cu dobinzile si deci pierderi pentru banca.

Rata riscului de credit, este masurata prin trei indicatori semnificativi si anume:

Rrcr 1 = Credite clasificate indoielnice si pierdere/ Total activ * 100

Rrcr 2 = Total provizioane pt. credite/ Credite clasificate indoielnice si

pierdere * 100

Rrcr 3 = Capital propriu/ Credite clasificate indoielnice si pierdere*100

Rezulta din cele de mai sus, ca cel mai adesea, riscul de credit al unei banci este estimat si interpretat totodata drept performanta, examinand relatia dintre calitatea creditelor, ca principal plasament de fonduri ale unei banci, pe de o parte, masurile de prevedere (provizioanele) intreprinse de banca si capacitatea ei de a acoperi, potential, eventuale pierderi rezultate din activitatea de creditare pe seama capitalurilor proprii, pe de alta parte

Rata riscului de capital, este considerata drept o "rata generala de risc" si exprima capacitatea bancii de a acoperi, la un moment dat activele riscante (sensibile la risc) pe seama capitalurilor proprii, respectiv, in tara noastra a fondurilor proprii. Formula de calcul este:

Rgrc = Capitaluri proprii/ Total active ponderate cu riscul specific *100

Nota - riscul specific este riscul aferent fiecarui activ pe care il detine banca si este definit drept rata procentuala, stabilita prin norme tehnice de lucru, ce indica potentialele pierderi de piata pe care si-le asuma banca plasind capital sub forma acelui activ;

formula "Capitaluri proprii" este cel mai adesea folosita in literatura de specialitate, in timp ce in practica, fiecare banca centrala in calitatea sa de autoritate de supraveghere a prudentei bancare, impune marimi de calcul proprii. In tara noastra, formula este "Fonduri proprii" reprezentind, in principal capitalurile proprii ale unei banci plus "datoria subordonata", care trebuie inteleasa ca fiind capital permanent imprumutat , cu exigibilitate mai mare de cinci ani, care nu trebuie sa depaseasca 50% din capitalul propriu.

Trebuie retinut ca rata riscului de capital este invers proportionala cu multiplicatorul capitalului si prin urmare cu rata rentabilitatii financiare (ROE). Din acest motiv, presupunand ca totul se petrece in limitele admise de catre BNR, banca care opteaza in politicile sale pentru a crestere mai substantiala a multiplicatorului sau (cresterea plasamentelor in credite, de pilda) si implicit a rentabilitatii sale financiare, va trebui sa-si asume o crestere a riscului de capital pe masura.(evident ceilalti parametrii ramanind constanti).

3.- Corelatia dintre venit, profit si risc, ca expresie a eficientei in activitatea bancara.

Este stiut faptul ca pentru a realiza venituri orice banca, in mod necesar, se expune riscului. "Produsul" bancilor il reprezinta, in fapt, fondurile colectate din resursele atrase de la clienti, din varsamintele de capital facute de actionari, din facilitatile de creditare si de refinantare de care poate beneficia banca la un moment dat, care apoi sunt plasate, cu respectarea unor principii de prudenta si profitabilitate, pentru a crea utilitatile necesare la clientii creditati, pe de o parte, dar si cu scopul de a aduce venitul si respectiv profitul scontat bancii, pe de alta parte.. Pastrand ideea, in contextul efectuarii plasamentelor bancare, exista materializata de fiecare data o corelatie intre venitul sperat si riscul asumat. De pilda, daca o banca achizitioneaza cea mai mare parte a fondurilor sale avand exigibilitatea pe termen scurt, dar crediteaza cu preponderenta pe termen lung, cu o rata a dobanzii mai mare, vizand evident un spor substantial al veniturilor sale, atunci ea isi asuma in mod voit un risc mai mare de lichiditate (isi diminueaza capacitatea de a onora retragerile de fonduri pe termen scurt solicitate de clienti), in primul rand, precum si un risc mai mare al ratei dobanzii (fluctuatii mari si mai frecvente ale ratei dobanzilor pasive comparativ cu cele ale ratei dobanzilor active), in al doilea rand, ceea ce va afecta realizarea profiturilor promise. Tot in acest context, banca isi asuma o rata de risc de credit mult mai mare (creste probabilitatea ca un client sau mai multi clienti creditati sa-si deprecieze serviciul datoriei), precum si o rata a riscului de curs valutar, pentru creditele acordate in valuta. Se creaza de asemenea premisele pentru a-si asuma o rata mai mare de risc de capital intru-cat activele sale ponderate cu riscul individual intr-un orizont de timp mai lung se pot deteriora consistent.

Intr-o situatie inversa, adica cea a achizitionarii de fonduri pe termen lung si al creditarii cu preponderenta pe termen scurt, riscul asumat este mult diminuat in sensul ca riscul de lichiditate se reduce substantial, cel de rata a dobanzii, de curs valutar si de creditare este mai bine controlat, iar riscul de capital este mentinut la plafonul minim. Exista situatii, dovedite de altfel de realitatile din practica bancara, potrivit carora unele banci si-au asumat concomitent mult mai multe riscuri , in urma materializarii carora veniturile acestora au inregistrat un pronuntat declin si s-a produs blocajul financiar, esecul concretizat in faliment si lichidare.

In tabelul pe care il redam mai jos, incercam sa determinam efectul pe care majorarea nivelului principalilor indicatori de performanta il produc asupra ratei de risc a bancii Este evident de asemenea si impactul pe care cresterea fiecarei rate de risc o produce asupra nivelului indicatorilor de performanta financiara, de unde si o imagine mai clara asupra corelatiei venit/profit - risc.

Tabel 1

Indicat.de perform. Efectul majorarii nivelului indicat asupra ratei de risc

Credem ca in tabel este bine reliefat si faptul ca, in conditiile in care toti ceilalti factori produc un impact de valori egale, o rentabilitate financiara mai mare poate fi obtinuta numai printr-o extindere a fiecarei categorii de risc.    Plecand de aici se pune in mod firesc intrebarea: la care din tipurile de risc trebuie sa se expuna banca si cat de mult pentru a-si indeplini obiectivul propus privind venitul si respectiv profitul sau ?

Pentru a se orienta in acest scop o banca trebuie sa ia in considerare performanta sa anterioara si sa-si formuleze intrebari si solutii acceptabile pentru viitor privind veniturile si riscurile asumate. Acest lucru se poate face cu usurinta atunci cand exista o baza de date, care sa permita comparatii cu sistemul in totalitatea lui sau cu alte banci concurente.

Legat de acest subiect, credem ca ar fi extrem de util ca BNR, in calitatea sa de banca centrala, sa ofere mediului bancar si nu numai, analize si studii de specialitate, cat mai bogate in continut si pertinente, pe baza carora sa se poata face aprecieri referitoare la corelatia "venit-risc", pe de o parte, iar pe de alta parte, fiecare banca comerciala sa-si poata evalua pozitia si sa decida in privinta riscurilor care ar trebui marite sau diminuate, potrivit strategiei sale de piata.

Trebuie subliniat faptul si practica o dovedeste, ca fiecare banca prezinta anumite caracteristici individuale in ceea ce priveste definirea raportului dorit intre risc si venit. Acestea sunt determinate in principal de constringerile pe care i le impune natura si dinamica pietei bancare pe care actioneaza, concurenta si nivelul competitiei cu care se confrunta in sectorul sau, experienta manageriala de specialitate de care dispune, profilul si educatia personalitatilor implicate in luarea deciziilor si altele asemanatoare.

4.- Fundamentarea deciziilor privind comportamentul financiar

performant al unei banci comerciale.

O proiectare in viitor a corelatiei venit/profit-risc necesita pentru managerii bancari implicati derularea unui proces amplu de documentare si planificare. El presupune parcurgerea succesiva a unor faze obligatorii precum:

documentare si analiza privind modul in care alte banci au luat decizii similare in privinta veniturilor si riscului, in definirea strategiilor si politicilor de management al riscului;

analiza comparativa a nivelului indicatorilor de performanta si risc ai bancii cu cei a altor banci similare;

stabilirea de obiective rezonabile, mobilizatoare si realizabile, pornind de la performanta anterioara a bancii, de la performantele bancilor concurente, de la posibilitatile oferite de mediul bancar.

Demersul concret pe care trebuie sa-l parcurga un manager in fundamentarea deciziei privind relatia venit/profit - risc presupune patru etape succesive al carui continut de baza este urmatorul:

masurarea raporturilor rentabilitate-risc pentru fiecare din cele patru mari categorii de risc si realizarea unor estimari rezonabile asupra modului in care marirea sau diminuarea ratei unei categorii de risc ar influenta performantele bancii. Fara o astfel de activitate practic este exclusa posibilitatea ca banca sa poata formula decizii rationale, bazate pe o buna informare.

evaluarea corecta si obiectiva a fiecarui domeniu de activitate si stabilirea pentru fiecare caz in parte a punctelor slabe si a celor forte, vis-a-vis de segmentul de piata bancara pe care ea opereaza

definirea, ulterior studiilor efectuate de banca, a obiectivelor privind riscurile mediului bancar pentru anii imediat urmatori, cu referire expresa la cele patru categorii majore de risc (de lichiditate, de dobanda, de credit, de capital). Obiectivul de baza urmarit, in aceasta etapa, este acela, ca in urma acestui complex de obiective definite privind riscurile, sa fie definita ca obiectiv strategic global o rentabilitate acceptabila, care sa satisfaca nevoile de dezvoltare ale bancii sub toate aspectele sale;

adoptarea unui sistem eficient de control al riscului in centrul caruia sa fie puse tehnicile de identificare si evaluare a riscului precum si de reducere a efectelor aparitiei acestuia.

In ce priveste aceasta ultima etapa suntem de parere ca optiunile managerilor trebuiesc cu precadere orientate spre tehnicile moderne de evaluare a riscului de creditare cum sunt: Creditmetrics, modelul KMV, modelul CREDITRISK+, modelul VAR; pe cele privind bugetarea capitalului bancilor comerciale functie de risc prin metode de tip RAROC (risk-adjusted return on capital), dar si pe tehnicile de prevenire si protectie la risc, cum sunt: stabilirea unor limite ale expunerii unui portofoliu de plasamente bancare la risc; folosirea unor instrumente de hedging a riscului cum sunt titlurile derivate de credit, swap-urile si optiunile privind spread-urile de creditare. Este stiut faptul ca la nivel european, tehnicile de evaluare si protectie la risc sunt, la ora actuala, in plina expansiune, ele fiind folosite pe scara larga in managementul institutiilor de credit, in timp ce in tara noastra sunt intr-un stadiu incipient. Oricum integrarea tarii noastre in Uniunea Europeana si apoi aderarea ei la Uniunea Economica si Monetara va conduce la o crestere a vulnerabilitatii industriei bancare romanesti in fata unor riscuri financiare de contrapartida provenite din exterior. Din acest motiv suntem de parere ca o solutie viabila ar fi aceea de a face cunoscute in mediul managerial bancar aceste tehnici, de a se persevera in dezvoltarea unor sisteme interne de rating proprii fiecarei banci bazate pe utilizarea unor indicatori economico-financiari, de performanta si risc, comparabili, de a se conlucra pentru crearea unui cadru de stabilitate in sectorul bancar, toate acestea avand drept scop doar o simpla racordare si o "punerede acord" cu sistemele de rating utilizate in spatiul european, in momentul integrarii efective.

5.- Strategii ale comportamentului financiar performant in banci.

Intregul set de actiuni manageriale intreprinse im legatura cu selectarea pietei, definirea portofoliului de clienti, stabilirea portofoliului de produse si servicii bancare competitive, selectarea personalului etc trebuie orientat spre un scop final, al carui rezultat il constituie "o banca performanta financiar", recunoscuta ca atare pe piata. Pretul curent al acesteia pe piata va reflecta, teoretic vorbind, nivelul rentabilitatii sale, riscurile asumate si perspectiva evolutiei sale.

Cunoscand standingul financiar al bancii la un moment dat si mizand pe asteptarile viitoare mai performante formulate de actionarii bancii si conducerea acesteia, problema care se ridica este cea a modalitatilor concrete de actiune ce pot fi folosite pentru a obtine rezulktate superioare. Practica manageriala demonstreaza ca pentru a obtine in evolutie performante financiare superioare cea mai indicata modalitate de actiune este cea de majorare a veniturilor de la o perioada de gestiune la alta fara cresteri proportionale ale riscurilor.

In cazul bancilor considerate cu grad de risc ridicat cea mai indicata modalitate de actiune este de a reduce unilateral nivelul riscului, fara a influenta baza veniturilor.

Daca analizam provenienta veniturilor functie de cele trei mari canale de intrare controlabile - respectiv: marja neta, rata (randamentul) utilizarii activelor si multiplicatorul capitalului - putem constata ca numai marja neta poate fi consistent influentata prin actiuni ale managementului bancii. Celelalte doua elemente sunt intr-o mai mare masura influentate de factori externi bancii, respectiv de piata (concurenta) si de limitele reglementarilor bancare in vigoare.

Exista cateva "zone cheie" in care se poate interveni prin mijloace specifice managementului intern al bancii pentru o imbunatatire potentiala a marjei nete, ele putand fi identificate analizand urmatoarea schema logica de formare a marjei nete:

1.- VENITURI DIN DOBANZI

Minus   2.- Cheltuielile cu dobanzi

Minus   3.- Provizioanele pt. risc de credit

= 4.- MARJA BRUTA A DOBANZII

Plus 5.- Venituri non-dobanda

Minus 6.- Cheltuieli non-dobanda

7.- MARJA NETA

Este adevarat ca influentarea fiecarui element trebuie facuta cu multa atentie intru-cat orice crestere a veniturilor, de pilda, atrage dupa sine o crestere a expunerilor la risc. Cresterea veniturilor din dobanzile la credit atrage dupa sine, sine qua non, cresterea expunerii la riscul de credit, la cel al ratei dobanzii, precum si la cel de lichiditate. Elementul esential al actiunii manageriale trebuie sa se bazeze pe rationalitate si sa vizeze obtinerea unui surplus de venit concomitent cu o limitare a cresterii riscului. Adica, intr-o exprimare matematica, aceasta presupune crearea unui decalaj intre cresterea veniturilor si cresterea ratei riscului, prima urmand sa o devanseze pe cea de a doua.

Bazandu-ne pe astfel de judecati putem formula cel putin cinci strategii potentiale pentru a asigura o crestere a marjei nete ca principal suport al performantei financiare in banci si anume:

cresterea veniturilor din dobanzi, prin asumarea unui risc mai mare privind rata dobanzii, concomitent neutralizand-ul prin operatiuni financiare de tip "options" si "swap", ambele fiind mai putin costisitoare (privind riscul);

implementarea unui control sistematic asupra cheltuielilor cu dobanzile prin folosirea unui model "de fixare a pretului" prin care banca sa poata determina cat mai exact nivelul (plafonul) obligatiilor privind dobanzile pe care le poate onora pentru resursele imprumutate de orice fel;

un control mai eficient asupra creditelor cu deosebire asupra celor aflate in dificultate ( nerambursate la scadenta), pornindu-se de la o evaluare mai obiectiva a riscului individual de credit si continuand cu dezvoltarea politicilor si practicilor de recuperare a creantelor bancii;

asigurarea cresterii veniturilor de tip non-dobanda (comisioane) prin diversificarea portofoliului de produse si servicii bancare, altele decat cele de tip credit;

un control mai eficace in privinta cheltuielilor de tip non-dobanda, cu deosebire a celor de functionare, care pot fi sistematic rationalizate si dimensionate optim.

Nu dorim sa incheiem studiul nostru fara a aminti aici ca un comportament financiar performant presupune din partea oricarei banci si multa prudenta, care se poate traduce printre altele si prin aceea de a se renunta la unele practici care nu sunt conforme cu"ortodoxia"bancara precum:

angajarea unui risc de credit suplimentar (acordarea unui nou credit) pentru a sustine/compensa o crestere de cheltuieli;

completarea pe termen scurt a fondurilor prin constituirea suplimentara a unor depozite cu scopul de a asigura o crestere de moment a venitului net, pe seama unor cheltuieli viitoare diminuate;

prelungirea maturitatilor (termenelor) la credite sa depozite, concomitent sau separat, fara a echilibra modificarile datorate sensibilitatii dobanzii;

promovarea pe piata de produse si servicii bancare pentru care banca nu dispune, pentru moment, de suficienta experienta profesionala;

promovarea unor convingeri in randul managerilor si lucratorilor bancii ca o extindere la dimensiuni mai mari ale afacerilor bancii va asigura (cu usurinta) profituri bancare suplimentare, desi, se cunoaste, ca orice extindere "la scara" a zonelor specifice de activitate bancara genereaza concomitent substantiale dezechilibre ce pot scapa de sub control.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1.- BASSEL COMMITTEE (2004) International Convergence on Capital Measurement and Capital Standards, Revised Framework, iunie 2004, www.bis.org

2. BESSIS, JOEL (2002) Risk Management in Banking, second edition, Edit. John Wiley & Sons Ltd.

3. Coman Florin, Activitatea bancara. Profit si performanta. Edit. Lumina Lex Bucuresti 2000.

Froot, K. and J. Stein: "Risk Management, Capital Budgeting and Capital Structure Policy for Financial Institutions: An Integrated Approach" NBR Working Paper #5403, 1995;