Bugetarea capitalului

BUGETAREA CAPITALULUI

Abstract. This paper has like objective to present some aspects concerning capital budgeting. So, after a short introduction where we specify necessary conditions for a decision situation and we define investment decision and capital budgeting we made a large presentation of stages of capital budgeting process.

1. Introducere

Pentru a examina procesul de decizie si a raspunde intrebarii 'Cum luam o decizie?', trebuie sa discutam mai intai circumstantele in care aceasta trebuie sa fie luata. Astfel, putem evidentia doua conditii necesare cand discutam despre o decizie: existenta alternativelor si existenta unui obiectiv sau scop.

Existenta alternativelor este necesara datorita faptului ca daca nu exista alternative din care sa alegi, atunci nu este nevoie de decizie. Mai mult, chiar daca acestea exista, acest lucru trebuie vazut de potentialul decident.

Cea de-a doua conditie necesara izvoraste din faptul ca procesul  de 'luare a deciziei' implica pentru decident cheltuirea de timp si efort. In mod rational, acesta va actiona in sensul alegerii acelei alternative care sa-i permita atingerea obiectivelor dorite. Astfel, existenta obiectivelor este ce-a de-a doua conditie necesara; fara aceasta, nu exista motivatia pentru a lua o decizie.

Decizia de investitii reprezinta procesul prin care resursele firmei (materiale, financiare, umane etc.) sunt angajate in vederea realizarii unor proiecte investitionale destinate obtinerii unor cash flow-uri superioare in perioadele viitoare.

Intr-o alta exprimare, decizia de investitii este decizia de alocare a resurselor in anumite proiecte de investitii cu intentia de a realiza beneficii financiare sau de alta natura mai mari in anii viitori. Aceste active pot fi corporale, cum sunt, de exemplu, cladirile, instalatiile, echipamentele, terenurile sau necorporale, cum sunt investitiile in brevete, licente, concesiuni, marci comerciale, know-how si resurse umane.

Bugetarea capitalului este termenul dat procesului prin care firmele realizeaza deciziile de investitii ale capitalului.

Un bun sistem de bugetare a capitalului inseamna mai mult decat decizia de acceptare sau respingere a proiectelor individuale. Acesta trebuie sa fie parte integranta a unui proces de planificare pe termen lung al firmei, adica un proces prin care se alege directia de afaceri a firmei si se stabileste planul de finantare, productie, marketing, cercetare si nu numai. Acesta trebuie, de asemenea, sa fie 'conectat' la o procedura de masurare a performantelor.

2. Bugetarea capitalului - procesul etapizat de luare a deciziei de investitii

O modalitate prin prisma careia poate fi vazuta bugetarea capitalului este ca un proces cu un numar distinct de etape. Confor acestei optici, luarea deciziei este o activitate incrementala ce implica multi oameni din structura ierarhica a firmei pentru o perioada lunga de timp. Chiar daca verdictul final in ceea ce priveste aprobarea sau respingerea proiectului este dat de nivelul ierarhic superior, la nivelurile inferioare sunt luate decizii cu mult inainte, printr-un proces ce nu este inca complet clar. Exista tendinta de a considera luarea deciziei de investitii ca un proces rational de alocare a resurselor, chiar daca, in realitate, luarea deciziei poate fi ceva mai putin ordonat si rational decat se presupune.

In general, numerosi autori incearca sa descrie bugetarea capitalului ca un proces cu patru etape:

identificarea oportunitatilor de investitii;

dezvoltarea ideii initiale intro propunere ferma;

selectarea proiectelor de investitii;

controlul proiectelor de investitii, inclusiv post auditul.

Toate acestea pot fi ilustrate in figura 1:

Etapa 1: Identificarea

Teoria economica vede investitiile ca o interactiune intre oferta de capital si oportunitatile de investitii. Este foarte gresit sa presupunem ca exista un flux continuu de idei de investitii. Este clar ca cel mai important rol pe care il poate juca top managementul intr-o firma in ceea ce priveste procesul de investire a capitalului este acela de a incuraja managerii sa caute si sa identifice idei de investitii. Intrebarile care se pun in etapa identificarii se refera la:

Cum vor fi initiate propunerile de proiecte de investitii?

La ce nivel sunt generate aceste propuneri?

Este creat un cadru formal pentru prezentarea ideilor?

Exista o schema pentru identificarea propunerilor viabile?

Promovarea ideilor de investitii implica un efort considerabil si timp.

In faza de identificare, managerii trebuie sa faca o analiza a mediului extern al firmei si sa colecteze informatii, multe dintre ele nefinanciare si referitoare la perioadele anterioare, care pot fi preluate de pe canalele de comunicare oficiala si informala, acestea din urma fiind, in mod frecvent, mult mai importante decat s-ar parea in identificarea ideilor de investitii.

Etapa 2: Dezvoltarea proiectului

Ce-a de-a doua etapa in luarea deciziei de investitii este cernerea tuturor ideilor de investitii si dezvoltarea acelora care sunt suficient de promitatoare. Acest fapt este denumit revizuirea preliminara a proiectului.

Procesul investitional, de obicei, este parte a unui proces strategic mai larg. Proiectele nu trebuie vazute izolat ci tinind cont de contextul in care se desfasoara afacerile, scopurile firmei si directiile de dezvoltare. Filtrarea propunerilor, asadar, genereaza intrebari de genul:

Este propunerea compatibila cu strategia de ansamblu a firmei?

Este ideea fezabila din punct de vedere tehnic?

Exista resurse suficiente (de exemplu bani, tehnologie, abilitati, etc.)?

Este necesara o dezvoltare ulterioara a proiectului?

Un alt element al acestei etape consta in definirea proiectelor, specificarea detaliata a propunerii impreuna cu caracteristicile tehnice si economice. Proiectele trebuie sa fie create. Asadar, proiectele nu isi incep viata intr-un birou asteptandu-se colectarea informatiilor necesare evaluarii. Ele trebuie create. Alegerea formei proiectului apare in fazele de cernere si definire in care informatia este limitata. Colectarea informatiilor implica comunicarea cu alti manageri si cautarea sprijinului pentru realizarea proiectului. Pentru colectarea informatiilor este necesara comunicarea cu oamenii si se fac promisiuni tacite pentru a face deciziile sigure. Vor fi, de asemenea, asumate anumite angajamente care pot conduce la realizarea investitiei.

	Identificarea oportunitatilor de investitii Cum sunt initiate proiectele? Exista o schema de triere a ideilor bune? Care este suma disponibila pentru a fi investita ?

			Decizie si implementare

			Control Se incadreaza proiectul in timp si in buget? Ce lectii pot fi invatate pentru deciziile viitoare de investitii?
	Abandonarea ideii

Figura 1.Decizia de investire a capitalului

Etapa 3: Evaluarea/Selectarea

Faza selectarii implica evaluarea proiectelor si rezultatul deciziei (de exemplu, acceptarea, respingerea, solicitarea de informatii suplimentare). Evaluarea proiectului implica asamblarea informatiilor (de obicei in termeni de cash flow) si aplicarea criteriilor de selectie a investitiilor. Fiecare firma trebuie sa decida daca aplica modele de evaluare riguroase, sofisticate sau modele mai simple care sunt mai usor de implementat.

Literatura de specialitate identifica o multime de metode pentru evaluarea proiectelor de investitii corespunzatoare mediului in care studiem decizia de investitii: cert, probabilistic sau incert. Astfel, in mediul cert avem tehnicile de evaluare financiare. Precizam numai faptul ca putem delimita doua categorii: metodele simple (fara actualizare) si metodele 'sofisticate' sau complexe. Metodele simple includ: criteriul costului, criteriul ratei rentabilitatii contabile si criteriul duratei de recuperare. Metodele complexe includ: valoarea actualizata neta, criterii derivate din valoarea actualizata neta (indicele de rentabilitate, durata de recuperare actualizata si valoarea actualizata neta pentru evaluarea proiectelor cu durata de viata diferita) si rata interna de rentabilitate.

Din studiile efectuate s-a constatat ca managerii prefera utilizarea unei combinatii intre cele doua categorii de metode pentru evaluarea proiectelor.

Aici noi avem doua intrebari: 'Care sunt metodele pe care ar trebui sa le foloseasca firmele?' si la fel de importanta 'Care sunt metodele folosite de firme?' Tabelul 1 ne ajuta pentru a da un raspuns.

Asa cum se poate vedea din tabel, aproximativ trei sferturi dintre firme folosesc metoda RIR si VAN. Acest lucru nu este surprinzator tinand cont de avantajele teoretice ale acestor abordari. Mai mult de jumatate dintre firme folosesc criteriul duratei de recuperare. Acest fapt este oarecum surprinzator tinand cont de problemele conceptuale ale acestei abordari cu atat mai mult cu cat durata de recuperare actualizata reprezinta o imbunatatire teoretica a duratei de recuperare simple iar aceasta este folosita mai rar. O explicatie ar fi aceea ca firmele se simt atrase de natura-prietenoasa a criteriului duratei de recuperare simple.

Tabelul nr. 1.

Procentul de folosire a tehnicilor de evaluare de catre firme

Sursa: Figure 2 from John R. Graham and Campbell R. Harvey, 'The theory and practice of corporate finance: evidence from the field', Journal of Financial Economics 60 (2001). Based on a survey of 392 CFOs.

Din studiile efectuate s-a constatat ca managerii prefera utilizarea unei combinatii intre cele doua categorii de metode pentru evaluarea proiectelor.

De asemenea, este interesant de studiat daca firmele mari folosesc metodele sofisticate mai des comparativ cu firmele mici. Este cunoscut faptul ca firmele mari dispun de resursele financiare necesare pentru a apela la folosirea metodelor sofisticate.

Tabelul 2 furnizeaza date in acest sens.

Aici este indicata frecventa de folosire a diferitelor metode de bugetare a capitalului pe o scala de la 0 (niciodata) la 4 (totdeauna). Cel mai frecvent, dupa cum se observa, sunt folosite valoarea actualizata neta si rata interna de rentabilitate atat de catre firmele mari cat si mici. Pe locul al treilea se situeaza criteriul duratei de recuperare. De asemenea, atat firmele mari cat si cele mici folosesc ultimele trei metode oarecum in aceeasi proportie.

Tabelul nr. 2.

Frecventa de folosire a diferitelor metode de bugetare a capitalului

Sursa: Table 2 from John R. Graham and Campbell R. Harvey, Op.cit.

Asumarea riscurilor implicate in luarea deciziei de investitii este un element crucial in procesul de evaluare. Cea mai populara abordare implica analiza sensibilitatii (sensitivitatii). Alte abordari sunt: analiza pragului de rentabilitate, metoda arborilor de decizie si metoda simularii.

Noutatea, complexitatea si ambiguitatea si ireversibilitatea  constituie cadrul multor proiecte de investitii. Punandu-se un accent deosebit in teoria financiara asupra modului in care trebuie luata o decizie in anumite conditii si urmarind scopul maximizarii averii, se creeaza o impresie gresita cum ca in bugetarea capitalului totul se invarte in jurul aplicarii criteriilor de selectie. Fara a subestima importanta acestora, merita mentionat faptul ca rareori decizia de investitii are la baza numai semnalul dat de o analiza financiara temeinica. Trebuie urmarit ca investitia respectiva sa se potriveasca cu strategia firmei. De aceea, proiectele pornite de multe ori de la nivelurile ierarhice inferioare trebuie sa aiba o puternica sustinere la nivelurile superioare asigurandu-se astfel un parcurs rapid si sigur catre aprobarea finala.

Etapa 4: Controlul

Literaura de specialitate referitoare la bugetarea capitalului, in mod frecvent, presupune ca controlul survine dupa faza selectiei. In fapt, pentru cele mai multe proiecte, un control minimal se manifesta cu mult inainte. Controlul are rolul de a furniza 'feed back-ul' asupra modului in care s-a desfasurat procesul de bugetare a capitalului atat in faza pre-decizionala cat si post-decizionala.

Procesul de control poate fi impartit in control pre-decizional si control post-decizional.

Controlul pre-decizional cuprinde mecanismele menite sa  influenteze comportamentul managerial. In cadrul acestuia putem evidentia:

controlul de selectie (selectia si instruirea personalului pentru a avea aceleasi obiective si atitudine fata de risc ca si conducerea);

controlul de interventie (stabilirea nivelurilor de autorizare si a procedurilor ce trebuie urmate);

controlul de influenta (influentarea propunerilor prin stabilirea obiectivelor, limitarilor banesti si identificarea ariilor strategice de dezvoltare).

Controlul post-decizional este folosit pentru a ajuta managerii sa implementeze proiectul conform graficelor de timp stabilite si sa atinga nivelurile de performanta propuse.

Denumit si post audit, acest tip de control face o revizuire a impactului financiar al cheltuielilor de investitii asupra activitatii firmei prin compararea cash flow-urilor actuale ale proiectului cu cele estimate folosite in evaluare. In plus, urmareste 'potrivirea' dintre strategia propusa si cea adoptata.

Post-auditarea deciziilor de investitii ofera o sumedenie de avantaje:

constientizarea post-auditarii conduce la o estimare mai riguroasa a costurilor si beneficiilor in faza de concepere a proiectului;

post-auditul efectuat pe durata de viata a proiectului poate evidentia probleme care pot fi corectate sau, dimpotriva, fac necesara abandonarea proiectului;

post-auditul poate sa evidentieze oportunitati neprevazute de investitii pe parcursul implementarii proiectului;

rezultatele post-auditarii pot fi incorporate in evaluarea de ansamblu a performantelor manageriale.

De asemenea, post-auditarea poate reliefa si o multime de dezavantaje care decurg, in principiu, din supraestimarea aspectelor financiare:

compararea costurilor si beneficiilor estimate cu cele reale ar putea sa-i inhibe pe manageri si astfel, acestia, sa manifeste o aversiune prea puternica fata de risc;

post-auditarea poate sa fie costisitoare, consumatoare de timp;

ramificatiile unui proiect pot fi atat de ample incat este imposibila identificarea costurilor si beneficiilor asociate;

uneori este necesara o perioada mare de timp de la initierea proiectului pana cand este posibila o evaluare a consecintelor sale.

3. Concluzii

In concluzie, bugetarea capitalului este o decizie complexa care presupune investirea disponibilitatilor curente in speranta obtinerii de cash flow-uri viitoare.

Astfel, bugetarea capitalului este procesul de evaluare a cash flow-urilor aferente oportunit[,ilor de investitii si stabilirea care dintre proiectele de investitii este acceptat si care respins.

Procesul de bugetare a capitalului are patru etape distincte.