Avantajele din comert si avantajele din productie

AVANTAJELE DIN COMERT SI AVANTAJELE DIN PRODUCTIE

§167. Un exemplu de avantaj comparativ in schimbul international, aproape tot atat de celebru ca acel al lui Ricardo, este exemplul lui John St. Mill.

Mill presupune ca in Anglia productia a 10 yarzi de postav cere aceeasi munca ca productia a 15 yarzi de panza, deci aceste cantitati reprezinta aceeasi valoare de schimb. El presupune, in acelasi timp, ca in Germania productia a 10 yarzi de postav cere aceeasi munca ca productia a 20 yarzi de panza si deci ca aceste cantitati au aceeasi valoare de schimb.

El recomanda Angliei sa produca numai postav, fiindca cu 10 yarzi postav exportat in Germania, Anglia poate procura 20 yarzi de panza in loc de 15 yarzi pe care ii produce singura cu aceeasi munca. Aceasta inseamna ca Anglia obtine, gratie comertului international, un surplus de panza de 5 yarzi. /267/

In acelasi timp, Mill recomanda Germaniei sa produca numai panza, deoarece cu 15 yarzi de panza exportati in Anglia ea poate sa cumpere 10 yarzi de postav, in timp ce Germaniei i-ar trebui 20 yarzi de panza pentru a obtine aceeasi cantitate de postav. Aceasta inseamna ca Germania realizeaza prin schimbul international o economie de 5 yarzi de panza.

Ar parea dar, ca si in exemplul lui Ricardo, ca in comertul international exista totdeauna un avantaj pozitiv pentru amandoua partile care-1 practica.

Insa concluzia lui Mill este tot atat de inexacta ca si aceea a lui Ricardo. Mai mult decat atat, Mill cade si el in eroarea lui Ricardo, deoarece presupune ca, daca in Germania 10 yarzi de postav si 20 yarzi de panza au aceeasi valoare de schimb, aceasta este datorita numai faptului ca cele doua marfuri sunt realizate cu aceeasi cantitate de munca. Or, aceasta este cu totul fals.

Daca presupunem, de pilda, ca productivitatea muncii aferenta postavului in Germania este dubla fata de produc­tivitatea muncii aferenta panzei (asa ca produsul muncii unui muncitor in postav valoreaza cat produsul muncii a doi muncitori in producerea panzei) si ca, de exemplu, cei 10 yarzi de postav sunt produsi de doi muncitori iar cei 20 yarzi de panza de 4 muncitori, atunci cei 15 yarzi de panza exportati in Anglia pentru a procura acolo 10 yarzi de postav repre­zinta pentru Germania munca a 3 muncitori, pe cand aceeasi 10 yarzi fabricati direct in Germania reprezinta pentru aceasta tara munca a 2 muncitori.

Daca se calculeaza, dupa rationamentul lui Mill, in panza postavul, cei 10 yarzi de postav sunt obtinuti pe calea comerciala cu o economie de 5 yarzi de panza. Dimpotriva, calculand in munca cei 10 yarzi de postav sunt obtinuti pe calea comerciala cu un sacrificiu suplimentar reprezentat de munca unui muncitor suplimentar (3 muncitori in loc de 2).

§168. Este interesant de observat ca Mill analizeaza cum trebuie impartit "beneficiul" care rezulta din schimbul international, cand in cele mai multe cazuri acest avantaj nu este in realitate decat aparent.

De ce este oare aparent? Fiindca, dupa cum am constatat, exista o eroare fundamentala in modul lui Mill de a identi­fica si de a masura avantajul unei tari in schimbul international.

Dupa Mill, daca Germania renunta la productia posta­vului si produce numai panza, ea cumpara postavul care ii este necesar cu o anumita economie de panza (prin raport cu postavul). Toate eforturile lui Mill au ca scop sa stabi­leasca modul cum se repartizeaza in comertul international economia de panza (prin raport cu postavul).

El recomanda Germaniei sa inceteze productia postavului si sa produca in loc de acesta o cantitate suplimentara de panza, ceea ce i-ar procura avantajul de a obtine postavul cu o anumita economie de panza.

Iata dar, ca Mill evalueaza numai economia care se realizeaza in cantitatea unei marfi care este destinata sa cum­pere alta marfa, dar el nu face comparatie intre cantitatile de munca care produc aceeasi marfa sau - ceea ce revine la acelasi lucru - intre cantitatile de marfa care se produc cu aceeasi munca.

Iata de ce metoda lui Mill pune urmatoarea problema: Oare panza prezinta in ea insasi o unitate justa de apreciere a efortului national? Si poseda ea o semnificatie economica absoluta, pentru ca noi sa putem sa conchidem ca a economisi panza destinata achizitionarii unei alte marfi inseamna a face o economie substantiala concludenta si indicativa pentru politica comerciala a unei natiuni?

Panza, ca si postavul, este facuta din munca si numai reducand cele doua marfuri, panza si postavul, la unitatea comuna care este anul de munca al unui muncitor se poate decide daca economisind o anumita cantitate de panza, atunci cand importam postavul in loc de a-1 produce in tara se realizeaza in acelasi timp si o economie reala de munca.

Tot astfel, atunci cand Anglia renunta la productia panzei si produce numai postav pentru a cumpara cu acesta panza din strainatate ea face o economie de panza (in cumpararea panzii), dar si acum suntem in drept sa ne intrebam daca suprimand productia panzei si producand in locul ei, in vederea schimbului international, o cantitate suplimentara de postav, (operatie prin care Anglia ar realiza desigur o economie de postav la cumpararea panzei) Anglia ar realiza in acelasi timp o economie de munca (aici cazul este diferit fiindca postavul este o marfa economiceste superioara avand o mare productivitate).

Vedem dar aparand aici o antiteza foarte importanta, care constituie cheia contrastului intre teoria noastra si teoria clasica a lui Smith, Ricardo si Mill.

Mill demonstreaza ca pentru amandoua tarile, Germania si Anglia, comertul produce o anumita economie de marfa. Dar daca noi calculam economia sau risipa in unitati de efort national, adica in cantitatea de munca cheltuita, atunci ajungem la concluzii cu totul diferite.

Daca productivitatea muncii in fabricarea postavului este mult superioara productivitatii in fabricarea panzei, solutia recomandata de partizanii liberului schimb este favo­rabila Angliei si defavorabila Germaniei, pentru ca cea dintai tara este impinsa sa produca mai mult postav decat ii este necesar, deci o cantitate suplimentara dintr-o marfa in care aceasta tara realizeaza cu mai putina munca o mai mare valoare de schimb, ceea ce inseamna o mare productivitate a muncii, in timp ce cea de a doua tara este impinsa sa pro­duca mai multa panza decat postav, deci o cantitate supli­mentara dintr-o marfa in care aceasta tara realizeaza cu mai multa munca o aceeasi valoare de schimb, ceea ce inseamna o mai mica productivitate a muncii. Schimband unitatea de masura se schimba si concluziile. Cand masuram economia de panza realizata de catre Germania, am putea conchide ca schimbul este avantajos; cand o masu­ram, asa cum trebuie sa facem, in munca, ajungem la o con­cluzie contrara (vezi si §112).

Intr-adevar, daca este vorba sa alegem intre diferitele marfuri nationale pe acelea care ofera pentru export cel mai mare avantaj comercial, atunci este desigur potrivit sa alegem pe acelea care ofera cea mai mare superioritate, adica cel mai mic pret (fata de marfurile similare din strainatate) sau, la rigoare, pe acelea care ofera cea mai mica inferiori­tate, adica un pret superior fata de cel al strainatatii, dar cat mai apropiat posibil de acesta[i].

Caci aceste marfuri, indata ce ajung in strainatate, isi sporesc valoarea lor originara in cea mai mare masura (sau, respectiv, isi diminueaza valoarea lor initiala in cea mai

mica masura). Deplasarea lor in strainatate implica dar cel mai mare avantaj sau cel mai mic dezavantaj intre toate marfurile nationale. Ele au astfel virtutea de a spori pana la maximum - pe calea pur comerciala - puterea de cum­parare a tarii. Ele primesc deci o supravaloare pur comer­ciala (o prima) in momentul cand trec granita. S-ar putea spune ca aceste marfuri, de indata ce "calca" pe teritoriul strain, se dilata si se umfla (vezi §57).

Este de aceea de inteles pentru ce clasicii si-au indreptat atentia asupra acestor marfuri si au recomandat cu insis­tenta productiei interne sa se concentreze asupra unor asemenea marfuri. Abia acum observatiile lor s-au dovedit superficiale si nu prea concludente, caci ei au avut in vedere numai sporirea valorii sau cresterea puterii de cumparare pe care deplasarea acestor marfuri in strainatate o aduce cu sine (dilatarea lor elastica) fara sa-si puna intrebarea daca acest unic avantaj este suficient pentru o clasificare a diferitelor marfuri si a diferitelor ramuri de productie interna dintr-un punct de vedere economic integral.

Dar, pentru a ajunge la un asemenea punct de vedere integral, ei ar fi trebuit sa coreleze avantajul sporului de va­loare cu avantajul (sau dezavantajul), care apare la procurarea acestei marfi.

Daca structura productiei ar fi, o data pentru totdeauna, stabila si invariabila, atunci marfurile cele mai avantajoase pentru export ar fi acelea care isi sporesc cel mai mult valoarea trecand frontiera. Dar, deoarece aceasta structura poate sa sufere o modificare, prin deplasarea interioara a fortelor productive (munca si capital), rezulta ca aceste forte trebuie dirijate in directia producerii acelor marfuri care poseda cea mai mare productivitate aferenta PE a muncii.

Intr-adevar, aceste marfuri reprezinta un maximum de valoare de schimb (un maximum de valoare comerciala care include si sporul de valoare produs prin deplasarea lor in strainatate), care a fost obtinuta cu o cantitate data de munca.

Prin urmare, aceste marfuri ofera tarii posibilitatea sa reu­neasca avantajele proprii circulatiei marfurilor (ridicarea maxima a valorii obtinuta, prin export) cu avantajele inerente productiei (realizarea unei intensitati maxime a productiei). De aceea aceste marfuri sunt cele care ofera un maximum de avantaj comunitatii nationale (vezi §175).

§169. Avantajul national sintetic al unei anumite ramuri de productie este deci expresia si rezultanta a doua compo­nente: avantajul national al productiei (care este legat de notiunea esentiala a productivitatii muncii), si avantajul national al comertului exterior (care sta in legatura cu ideea cresterii valorii prin export).

Problema productiei consta in a crea un maximum de valori cu un anumit consum de munca.

Problema comertului international, la randul sau, consta in realizarea unui maximum de ridicare a valorii prin export, ceea ce este sinonim cu achizitionarea unui maximum de mar­furi straine.

Problema economica de ansamblu consta, prin urmare, in realizarea unui maximum de putere de cumparare internatio­nala cu un minimum de munca interioara. In fata acestor analize, atat de clare, se intelege usor cat de mare a fost eroa­rea clasicilor atunci cand au neglijat sa faca distinctiile nece­sare intre aceste doua probleme diferite.

Sub o alta forma s-ar putea inca spune: O tara isi asigura, prin superioritatea (sau prin mai mica inferioritate compa­rativa) pe care o are fata de strainatate in productia unei anumite marfi, avantajul de a cumpara tocmai cu aceasta marfa o mare cantitate de marfuri straine. Acesta este moti­vul pentru care teoriile comertului international ale lui Ricardo si Mill, construite pe baza diferentelor compa­rative de costuri, nu sunt capabile sa lamureasca decat numai latura comerciala a problemei comertului international.

Numai cand structurile productiei in fiecare din cele doua tari aflate in raport de schimb raman fixe, exista un avantaj pentru ambele de a intretine un comert reciproc pe baza prin­cipiului ricardian.

§170. Comertul, ca atare, este dominat de legea avanta­jului absolut (Smith) si de legea avantajului comparativ (Ricardo); prin urmare el va fi determinat de diferen­tele dintre preturile marfurilor, iar in cadrul acestor legi ale comertului international se produc miscari intr-o directie sau in alta.

Aceste miscari sunt declansate si stimulate de catre inte­resele subiectelor economice care se ocupa cu comertul si sunt menite sa dea satisfactie intereselor acestora. Comerciantul traieste din marja sau din surplusul de valoare realizat de pe urma deplasarii unei marfi dintr-o tara in alta. El este un beneficiar al fenomenului de dilatare care are loc in mod aproape

regulat atunci cand o marfa trece frontiera. Dar acest surplus nu este singur suficient pentru a exprima beneficiul national integral realizat in productia si vanzarea acestei marfi.

Impulsul, sau forta dinamica a comerciantului, depinde fara indoiala de acest surplus, dar beneficiul national integral nu se confunda cu acesta. Iata de ce, existenta castigului individual al comerciantului nu este o dovada ca natiunea, vazuta ca un tot, realizeaza si ea un beneficiu integral optim.

O data mai mult isi face loc antiteza, despre care am vorbit de atatea ori, intre interesul individual al intreprin­zatorului si interesul colectiv national (vezi §42).

Interesul national nu trebuie sa fie considerat numai in operatia comerciala, ci mai curand intr-o operatie de produc­tie. Conceptia totalitara a economiei nationale conduce in consecinta la precizarea unor concluzii originale si noi, care stau in contradictie evidenta cu ideile stiintei economice individualiste.

Daca structura productiei a doua tari nu este fixa si daca aceasta poate sa se adapteze, mai curand sau mai tarziu, directiei pe care o impune interesul national, privit ca un tot, atunci aceasta directie va fi, cum am demonstrat, alta decat aceea considerata (vezi §130) de catre teoria economica cla­sica.

§171. O comparatie foarte adecvata poate fi facuta atunci cand patrundem adanc in gandirea clasicilor asupra problemelor comertului international. Clasicii sunt preocupati numai de costuri reale si de preturi. Ei argumenteaza ca niste calatori preocupati numai de lungimea drumului pe care il au de parcurs ca sa ajunga la tel.

Pentru a ajunge la bogatie, Smith recomanda sa alegem totdeauna calea cea mai scurta (adica sa producem numai acele articole care se realizeaza cu costurile cele mai mici). Ricardo admite ca sunt cazuri - si anume cazul avantajului comparativ - cand trebuie sa se renunte la calea cea mai scurta (adica, la pretul cel mai scazut) pentru a lua o cale mai lunga (adica, de a produce un articol mai scump decat in strainatate), pentru care acest drum este eventual mai scurt decat un altul ce ar trebui luat daca s-ar produce un alt articol mai scump decat in strainatate.

Insa, in cautarea lor anevoioasa de a gasi drumul cel mai scurt, sau drumul mai putin lung, clasicii uita greutatile ce apar cand se parcurg anumite drumuri, ca si influenta pe care aceste greutati o au asupra lungimii calatoriei. /273/

Ei nu se intreaba, de pilda, daca intr-o tara agricola drumul cel mai scurt al productiei agricole (unde se produce la preturi scazute) nu aduce cu sine o pierdere mai mare de timp decat drumul mai lung al productiei industriale (unde se produce cu preturi mai ridicate).

Daca clasicii ar fi dat atentie si acestei probleme, ei ar fi trebuit sa admita ca avantajul unui drum nu consta numai in lungimea lui mai scurta, ci si in viteza pe care starea lui o permite vehiculului.

Or, pe calea productiei agricole, viteza economica este indicata de productivitatea muncii foarte mica, in timp ce­ pe calea productiei industriale ea este foarte mare. In com­paratia noastra, viteza reprezinta intensitatea cu care se produc valorile.

Pe drumul agriculturii se inainteaza incet si - cu toata lungimea lui mai mica - este nevoie de mult mai mult timp pentru atingerea aceluiasi tel, decat pe mai lungul drum al industriei, care poate fi parcurs cu viteza inaltei ei pro­ductivitati a muncii.

Agricultura merge spre bogatie in carul cu boi; industria in automobil.