Statul suveran-subiect de drept international

Statul suveran-subiect de drept international

Originea statalitatii (statului)

Statul suveran ocupa,si in prezent o situatie dominanta printre subiectele dreptului international public,in ordinea juridica internationala iar nasterea unui stat este in primul rand o problema de fapt sau de drept interactiunind intre criteriul eficacitatii si un alte principii relevante ale dreptului pentru a rezolva probleme de o complexitate considerabila, foarte importante. Evenimente precum separarea Uniunii Sovietice, a Republicii Socialiste Federale a Iugoslaviei si Cehoslovaciei, miscarea decolonizarii stimuleaza reexaminarea  criterilor traditionale.

Statul ca subiect de drept international ar trebui sa indeplineasca urmatoarele caracteristici:

o populatie permanenta,

un teritoriu bine definit,

un guvern,

capacitatea de a intra in relatii cu celelalte state.

Nevoia unui teritoriu definit se bazeaza pe cerinta unei baze particulare teritoriale pe care sa se opereze. Totusi nu este necesara pentru dreptul international definirea si stabilirea granitelor. Un stat poate fi recunoscut ca subiect de drept international chiar daca este implicat intr-o disputa cu vecinii pentru precizarea demarcatiei frontierelor sale, atata timp cat exista o portiune de teritoriu consistenta care fara urma de indoiala este controlata de un guvern pe care statul l-a ales in frunte. Conteaza prezenta unei comunitati stabile intr-o anumita arie teritoriala, chiar daca frontierele sunt nesigure.

Pentru ca o societate politica sa functioneze  este nevoie de o forma de guvernamant sau de un control central. Totusi aceasta nu este o conditie anterioara recunoasterii ca stat independent. Aceasta conditie ar trebui privita mai mult ca o indicare a prezentei unei coerente a structurii politice si a societatii, decat ca o necesitate pentru un aparat sofisticat al organelor executive si legislative. Cerinta acesteia are legatura cu preocuparea secolului 19 ca "civilizatia" sa fie esentiala formarii unui stat independent si ignora tendinta moderna de atribuire a suveranitatii unor populatii care nu sunt independente ca o consideratie suprema si indiferenta conditiilor administrative.

Ca un exemplu al acestei foste tendinte putem nota, cazul Insulelor Aaland din 1920. Raportul Comitetului International al Juristilor insarcinat sa investigheze statutul acestor insule si infiintarea unei Republici finale in zilele zbuciumate care au urmat revolutiei ruse, a facut extrem de dificila numirea unei date la care Finlanda isi va dobandi suveranitatea. S-a notat ca: "acest lucru n-a fost sigur pana cand n-au fot create organizatii politice stabile si pana cand autoritatile publice n-au devenit destul de puternice sa se afirme singure in stat fara ajutorul unor trupe straine".

Capacitatea de a intra in relatii cu alte state este o alta conditie a unei entitati ca o indicare a importantei acordate recunoasterii sale de catre celelalte state. Capacitatea sa nu este limitata la natiunile straine din moment ce si organizatiile internationale si statele care nu sunt independente pot intra in relatii de drept cu alte entitati sub regulile dreptului international. Esential pentru un stat suveran este sa aiba capacitatea de a intra in relatii de drept cu alte state. Daca aceasta capacitate nu exista, entitatea nu poate fi un stat independent. Problema aici nu este presiunea politica a unui stat asupra altuia ci mai degraba lipsa capacitatii de a intra in relatii de drept. Diferenta este prezenta sau absenta capacitatii, nu gradul de influenta care poate afecta deciziile luate.

Esenta unei asemenea capacitati este independenta. Este foarte importanta pentru statalitate si pentru a trage niste concluzii in dreptul international in lumina unor circumstante particulare. Este discutabil in ce grad este necesara aceasta actuala si formala independenta. Totusi multe state sunt dependente de ajutorul altor state iar succesul economic n-ar trebui sa altereze atitudinea comunitatii internationale.