Notiuni elementare despre "drept"

NOTIUNI ELEMENTARE DESPRE "DREPT"

1. Notiunea, conceptele, functiile si principiile fundamentale ale dreptului; diviziunea dreptului in drept public si privat

2. Norma juridica; concept, trasaturi, structura, aplicare si interpretare

3. Raportul juridic ; notiune si trasaturi, elementele (subiecte, continut si obiect), premisele

4. Statul Forma de stat; forma de structura; Forma de guvernamant Regimul politic

5. Raspunderea juridica; notiune, trasaturi, conditiile raspunderii juridice (conduita ilicita, vinovatia si legatura cauzala).

6. Actul juridic civil - notiune, trasaturi, clasificare, conditii, vicii de consimtamant

7. Dreptul de proprietate : definitie, atribute, forme prescriptie,

8. Raspunderea juridica civila : raspunderea delictuala si raspunderea contractuala.

1.1. Notiune, concept si definitia dreptului

Cuvantul drept si corespondentele sale din alte limbi: droit, diritto, dereche, dereito, recht deriva din latinescul directus care evoca sensul de direct, rectiliniu, adica o regula de conduita fara specificarea continutului. In limba romana, ca de altfel si in numeroase alte limbi, termenul drept este folosit in doua sensuri si anume: a) ca ansamblu de reguli juridice de conduita sau normele juridice din societate, denumit si drept obiectiv b) dreptul ce apartine unei persoane (fizice sau juridice) in temeiul normei juridice, pe care-l denumim drept subiectiv. Dreptul este cel care-i confera puterii de stat legitimitatea si capacitatea de a conduce sistemul social, de a asigura ceea ce in ultima instanta a fost si este scopul crearii statului, pacea sociala. Prin norme juridice se stabilesc organele statului si competentele lor, relatiile dintre ele si cu cetatenii, drepturile si libertatile acestora. Astfel notiunea de "drept" este folosita in doua sensuri: sensul de drept obiectiv(pozitiv) - ce contine regulile de conduita a normelor juridice, care au caracter general si obligatoriu redactate conform dispozitiilor constitutionale, care exprima vointa si interesele societatii sau a unor grupuri sau categorii sociale, aparate de ordinea publica. -- sensul de drept subiectiv - ce desemneaza prerogativa, posibilitatea ce o are persoana fizica/juridica, in temeiul normelor juridice; sa i se dea ceva, sa i se efectueze o anumita prestatie, ori sa se abtina de la o anumita actiune. Drepturile subiective decurg din dreptul obiectiv. Prin"drept" se desemneaza si stiinta dreptului care are ca obiect, cercetarea stiintifica a normelor juridice. Stiinta dreptului studiaza principalele institutii ale acestuia, corelatiile care exista intre ele si relatiile sociale pe care le reglementeaza. - Spre deosebire de alte norme sociale, dreptul introduce reguli de conduita obligatorii pt membrii societatii, care sunt o emanatie a organelor de stat, si in cazul nerespectarii lor, intervine statul prin forta sa coercitiva( de constrangere). Astfel, dreptul poate fi definit ca ; sistemul normelor de conduita, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care orienteaza comportamentul uman in conformitate cu valorile sociale ale societatii respective, stabilind drepturi si obligatii juridice, a caror respectare este asigurata de forta coercitiva a statului. Daca vorbim insa de drepturile unei persoane (fie o persoana fizica, fie o persoana juridica), cum ar fi dreptul de proprietate asupra casei, terenului, asupra firmei comerciale, dreptul la vot, dreptul la salariu etc., atunci vorbim de dreptul subiectiv pe care persoana fizica il foloseste si il exercita.

Dreptul este un ansamblu de norme sau reguli de conduita obligatorii destinate a reglementa comportarea oamenilor in societate. Ele consfintesc drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor in relatiile lor reciproce, a caror respectare este asigurata la nevoie de catre forta publica. Omul nu poate trai decat in societate si orice societate umana are nevoie de organizare, ordine si disciplina. Regulile si normele menite a organiza convietuirea oamenilor, a le armoniza si orienta interesele constituie normele de drept. Asa sunt de exemplu: legile lui Manu, in India, Codul lui Hammurabi la evrei, Legea celor 12 table la romani, Legile lui Silon la greci etc. Constituirea dreptului ca entitate conturata se poate spune ca are loc in tarile orientului antic si in antichitatea greco-romana, o data cu constituirea puterii publice ca putere de stat. Ca fenomen social, dreptul este in evolutie istorica si poarta amprenta epocilor si a particularitatilor spirituale ale popoarelor. Clasificarea dreptului dupa criteriul istoric este conventionala, acest criteriu avand in vedere mai ales evolutia societatii. Dar evolutia dreptului nu este aceeasi in toate tarile, iar in cadrul unei societati dintr-o tara putem intalni elemente apartinatoare altui tip. In dezvoltarea sa, dreptul pastreaza elemente de continuitate. Asa se explica, de exemplu, existenta in dreptul contemporan a unor categorii juridice aparute in dreptul roman sau influenta dreptului islamic intr-o serie de tari afro-asiatice. Spre deosebire de alte norme sociale, dreptul introduce reguli de conduita obligatorii pt membrii societatii, care sunt o emanatie a organelor de stat, si in cazul nerespectarii lor, intervine statul prin forta sa coercitiva( de constrangere). Astfel, putem spune ca dreptul poate fi un sistem de norme de conduita, elaborate sau recunoscute de puterea de stat, care orienteaza comportamentul uman in conformitate cu valorile sociale ale societatii respective, stabilind drepturi si obligatii juridice, a caror respectare este asigurata de forta coercitiva a statului.

1.2. Functiile si principiile dreptului - Aceste functii si principii sunt consfintite in Constitutie care este principalul izvor de drept, legea suprema, legea fundamentala a unui stat de drept.

Functiile dreptului - sunt acele directii si orientari fundamentale ale mecanismului juridic la indeplinirea carora participa intregul sistem de drept; toate ramurile sale, institutiile abilitate ale statului ce au atributii in domeniul de infaptuire a normelor juridice. Aceste functii sunt: - institutionalizarea sau formarea juridica a organizarii social politice a societatii- prin aceasta functie dreptul are menirea de a asigura cadrul legal de functionare a intregului sistem de organizare social. -Conservarea, apararea si garantarea valorilor fundamentale ale societatii- dreptul ocroteste si apara siguranta sociala proprietatea individului, drepturile si libertatile sale --Conducerea societatii- prin drept, se realizeaza politica determinata, de ratiuni economice, de conditiile vietii materiale, si de contextul international -Functia normativa- care, prin normele juridice, obliga individul la o conduita tip, socialmente utila

Principiile fundamentale ale dreptului - sunt acele linii directoare ale continutului tuturor normelor juridice: Acestea principii sunt: - asigurarea bazelor legale ale functionarii statului ca stat de drept - libertatea si egalitatea cetatenilor - statul ca detinator al fortei publice dispune de intrebuintarea ei, fiind obligat de normele juridice sa asigure democratia sociala - existenta responsabilitatii ce trebuie sa insoteasca libertatea si democratia si consta in asumarea raspunderii de catre fiecare cetatean fata de rezultatul actiunii sale sociale - echitatea si justitia - echitatea, presupune dreptate nepartinita in impartirea actului justitiei - justitia, reprezinta starea generala de normalizare a societatii, realizata prin asigurarea drepturilor legitime ale fiecaruia dintre cetateni

. Diviziunea dreptului in Drept public si Drept privat

Ramura de drept reprezinta ansamblul normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale dintr-un anumit domeniul al vietii sociale, in baza unei metode specifice de reglementare si a unor principii comune. Normele juridice alcatuiesc un tot unitar, fiind foarte strans unite intre ele, chiar daca sunt deosebite prin continut. Studierea sistemului dreptului ajuta organele de stat in procesul de elaborare si perfectionare a dreptului pentru a descoperi si completa anumite lacune ale dreptului pozitiv, pentru eliminarea reglementarilor perimate si asigurarea concordantei intre normele juridice. Sistemul dreptului sta la baza sistematizarii legislatiei, contribuie la perfectionarea aplicarii si interpretarii dreptului si sta la baza clasificarii stiintelor juridice. Cea mai importanta diviziune a dreptului este cea care imparte dreptul in drept public si drept privat.

Dreptul public

Este ramura de drept ce vizeaza interesele generale ale indivizilor in relatiile dintre ei , pe de o parte si cu intreaga comunitate pe de alta parte. Normele sale sunt aparate de catre stat.In componenta sa intra dreptul constitutional, administrativ, penal, dreptul muncii si securitatii sociale, dreptul financiar, dreptul procesual. Astfel ramurile dreptului ce intra in componenta dreptului public au ca obiect de reglementare: - relatiile sociale din domeniul organizarii puterilor publice, forma statului (dreptul constitutional) - organizarea puterii executive la nivel central si local    (dreptul administrativ) - apararea societatii impotriva infractiunilor (dreptul penal) - relatiile de munca si de protectie sociala ( dreptul muncii si al securitatii sociale) - relatiile financiar - bancare.

    Dreptul constitutional

Stabileste principiile fundamentale ale structurii social-economice si ale organizarii puterii de stat, reglementeaza relatiile dintre diferitele componente ale statului, precum si cele dintre stat si cetateni, relatii materializate in drepturile si indatoririle fundamentale ale acestora. Raporturile de drept constitutional apar deci in procesul organizarii si exercitarii puterii de stat. Principalul izvor il formeaza Constitutia, dar si legile (organice sau ordinare) sau alte acte cu putere de lege ce contin norme de natura constitutionala  

Dreptul administrativ

Reglementeaza relatiile sociale ce apar in activitatea administratiei de stat, sau in legatura cu aceasta, adica relatiile intre organele administrative si intre ele si alte organe de stat, cele dintre administratie si cetateni; principiile organizarii si functionarii administratiei. Ca si normele de drept constitutional, normele de drept administrativ au un caracter imperativ; in aceste raporturi organele statului se situeaza pe pozitii de putere fata de cetatean, iar raporturile pot sa nu se nasca prin consimtamantul ambelor parti. Raspunderea pentru violarea unei norme administrative atrage dupa ea o sanctiune de drept administrativ (contraventionala pentru cetatean).

    Dreptul financiar

Reglementeaza activitatea financiara a organelor statului, relatiile care apar intre diferite organe de stat sau intre ele si cetateni in legatura cu  intocmirea bugetului, perceperea impozitelor si taxelor, modul de cheltuire a veniturilor statului, asigurarile obligatorii de stat etc..

Dreptul muncii

Reglementeaza relatiile sociale de munca, aparute in legatura cu exercitiul dreptului la munca, conditiile de munca, salarizarea, angajarea, concedierea, organizarea si protectia muncii, jurisdictia muncii etc. Desi la origine raporturile de munca erau raporturi de drept civil si deci marcate de caracteristicile acestuia, norme dispozitive, egalitatea partilor la incheierea contractului. De asemenea, normele de dreptul muncii sunt in mare masura imperative, neputandu-se stabili prin vointa partilor drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin lege, respectiv prin contractul colectiv, in ce-i priveste pe salariati.

Dreptul penal

Reglementeaza faptele ce sunt considerate infractiuni si sanctiunile aplicabile lor, precum si principiile ce guverneaza raporturile nascute in legatura cu savarsirea de infractiuni intre individ si societate.

Dreptul procesual penal

Reglementeaza desfasurarea urmaririi penale, a judecatii penale si a executarii pedepselor, activitati care sunt consecinta savarsirii de infractiuni. Raporturile de drept procesual penal reprezinta o materializare in plan organizatoric a raporturilor de drept penal. Ca in orice ramura de drept public, normele sunt aproape in totalitate imperative.

  Dreptul international public

Reglementeaza relatiile dintre state, organizatii guvernamentale, state si organizatii guvernamentale, precum si dintre acestea si natiuni care isi constituie un stat propriu. In aceste raporturi partile apar pe pozitii de egalitate juridica iar nerespectarea normelor atrage constrangeri specifice, organizate individual sau colectiv.

Dreptul privat

Putem spune ca dreptul privat vizeaza relatiile dintre indivizii societatii, aparand interesele individuale ale persoanelor fizice si juridice, in cazul nerespectarii normelor juridice de drept privat, intervine statul prin sanctiune, cu forta sa coercitiva. Din cadrul dreptului privat, fac parte urmatoarele ramuri de drept: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei, dreptul procesual civil, dreptul international privat. Dreptul privat, reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si nepatrimoniale la care participa indivizii.

    Dreptul civil

Reglementeaza relatii in care, spre deosebire de cele spuse mai sus, partile se afla pe pozitie de egalitate juridica chiar cand una din parti este statul (ca persoana privata si nu ca autoritate publica). Aceasta este o caracteristica a tuturor ramurilor de drept privat, desprinse de fapt din dreptul civil si pe care le vom analiza mai jos. Raporturile juridice civile pot fi patrimoniale - cele mai multe - si nepatrimoniale. Normele au in majoritatea cazurilor un caracter dispozitiv.

Dreptul procesual civil

Reglementeaza desfasurarea judecatii civile si a executarii silite, raporturile de acest tip reprezentand materializarea in plan organizatoric a raporturilor de drept civil in sens larg.

Dreptul familiei

Reglementeaza relatiile dintre soti si cele de rudenie si afinitate, relatii care sunt deopotriva patrimoniale si nepatrimoniale. Institutiile principale sunt: casatoria, rudenia si afinitatea, adoptia, filiatia, ocrotirea minorilor si a majorilor incapabili. Importanta sociala a unor aspecte din acest domeniu a facut sa apara si raporturi care se nasc prin vointa legii, fara consimtamantul partilor, sau raporturi al caror continut este stabilit prin lege, dreptul familiei indepartandu-se astfel de sfera dreptului civil caruia ii apartinea.

 Dreptul international privat

Reglementeaza raporturile de drept privat, in care partile pot fi si statele dar ca persoane juridice private, precum si organizatiile neguvernamentale, cu elemente de extraneitate. Astfel de elemente pot fi: cetatenia, domiciliul, locul situarii imobilului etc. Normele sale sunt deopotriva de sorginte interna si internationala, in acest din urma caz de drept scris sau cutumiar. Criteriul special care diferentiaza aceste doua ramuri de drept este natura interesului ocrotit: interesul general, statal (pentru dreptul public) si interesul personal, privat (pentru dreptul privat).

STATUL

Notiunea de stat

Ca fenomen social complex, statul este studiat de mai multe discipline, din mai multe perspective. Inainte de a studia corelatia stat si drept, este absolut necesara studierea unor aspecte referitoare la stat. Statul este organizatia politica care detinand monopolul fortei de constrangere, al elaborarii si aplicarii dreptului, exercita intr-o comunitate umana, de pe un anumit teritoriu, puterea suverana din societatea data. Sintetizand toate aceste acceptiuni, statul este puterea politica organizata (institutionalizata) asupra unei populatii pe un anumit teritoriu. Puterea, populatia si teritoriul sunt elemente determinante pentru existenta statului. Putem remarca urmatoarele trasaturi caracteristice ale puterii de stat:

-ea decurge din autoritate, adica din posibilitatea legitima de a comanda si a transmite ordine, corelata cu obligatia celui guvernat de a se supune comenzilor. - in societate pot exista - exista - si alte tipuri de puteri decat cea de stat, deci si alte tipuri de autoritate. De fapt puterea de stat a aparut ultima in ordine cronologica. La inceput a luat fiinta autoritatea parinteasca, exercitata asupra celorlalti membri ai familiei de catre tata. De asemenea s-a manifestat autoritatea stapanului asupra sclavului, cea a patronului asupra salariatului etc. Apare si puterea politica personificata, seful de clan, ginta, trib etc.

Statul este astfel o institutie; desi realitatea pe care o acopera a aparut in Antichitate, notiunea de stat a inceput sa fie folosita incepand cu secolul al XVI-lea. -

1. Este o putere politica; politica este stiinta guvernarii statelor; ceea ce intereseaza aici este distinctia guvernanti - guvernati, adica intre cei ce comanda si cei ce se supun; cat priveste caracterul acestei puteri politice (despotic, democratic, liberal, monarhic, republican etc.), el rezulta din modul de dobandire si de exercitare a ei si depinde de factori multipli.

-ea este o putere organizata, institutionalizata. -ea este o putere de comanda, instituind dispozitii obligatorii fie sub forma de norme, fie concrete.

-ea este unica in sensul ca detine monopolul violentei legitime (constrangerii); -ea este suverana: unica in interiorul granitelor, necunoscand nici o alta putere care s-o concureze pe plan politic (suprema) si independenta fata de alte puteri exercitate pe teritoriul altor tari; aspectul exterior al suveranitatii nu este insa absolut, orice stat putandu-se supune, voluntar sau nu, unor norme emanand de la comunitatea internationala;

-ea are vocatia globalitatii, care decurge din unicitatea ei: ea este suprema in toate domeniile si sub toate aspectele.

Statul nu poate fi conceput fara o populatie, puterea exercitandu-se asupra oamenilor si nu asupra lucrurilor. Populatia este de regula alcatuita din cetateni - persoane legate de puterea respectiva printr-un anumit statut care este un ansamblu de drepturi si obligatii specifice -, straini , cetateni ai altei tari si apatrizi - fara cetatenie. De asemenea puterea nu s-ar putea exercita fara sa existe un teritoriu bine delimitat, delimitarea facandu-se prin frontiere trasate de comun acord cu tarile vecine (din punct de vedere juridic).

Forma de stat

Ea desemneaza, general vorbind, modul in care este organizata puterea de stat. Dupa un criteriu incetatenit in literatura de specialitate, ea se poate prezenta sub trei aspect; forma de structura, forma de guvernamant si regimul politic al statului.

a). Forma de structura a statului se refera la faptul ca avem de-a face cu o singura entitate statala, sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale, precum si la organizarea teritoriala a puteri de stat. Formele structuri de stat sunt:

1. Statul simplu sau unitar - care presupune existenta unei singure entitati statale si a unui singur rand de organe legislative.

2. State compuse (complexe) - pe acelasi teritoriu exista mai multe entitati statale. Exercitarea puterii este impartita intre organele supreme ale puterii. Cele mai cunoscute sunt federatia si confederatia. -Prin federtie se intelege statul unional. Forma federativa presupune transferul celor mai importante atributii asupra organelor intregii federatii, existenta a cel putin doua organe ale puterii de stat O dubla legislatie si anume legislatia intregii federatii si legislatia fiecarei formatiuni statale, doua cetatenii. -Prin confederatie se intelege uniunea statelor. Confederatia ca forma de structura este o unitate de state fara o coeziune atat de stransa, fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala. Confederatia nu are organe proprii supreme.

Forme ale uniuni complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala de date. - Uniunea personala - este rezultatul unei intelegeri intre doua state constand in desemnarea unui sef de stat comun. -Uniunea reala de date este o uniune mai stransa intre doua state, legate nu numai prin persoana aceluias sef, ci si prin existenta unor institutii comune.

Forma structurii de stat are si o latura buna si anume impartirea administrativ-teritoriala a statului, problema raportului organelor locale ale puterii cu organele centrale. Organizarea administrativ-teritoriala a statelor nu este o simpla impartire geografica, ea se realizeaza cu scopul exercitarii cat mai bune a puteri de stat. Ea desemneaza, general vorbind, modul in care este organizata puterea de stat.

b) Forma de guvernamant. Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puteri supreme de stat, competenta organelor supreme de stat, caracterul autoritatii pe care o exercita asupra populatiei. In acest sens, Aristotel facea o distingere intre monarhie, cand conducerea o detine o singura persoana - oligarhie - un grup de persoane si democratie - conducerea de catre popor. In epoca noastra unele din aceste notiuni au un sens diferit; astfel, Montesquieu imparte statele in monarhii si republici, ambele forme putand cunoaste deopotriva democratia - ca regim politic - si despotismul.

- Monarhia presupune un sef de stat ereditar (rege, imparat), republica un sef ales pe o perioada limitata. Monarhia este forma de guvernamant in care seful statului este stabilit pe cale succesorala. O monarhie poate fi de tip nelimitata, cand monarhul are puteri nelimitate si este cazul despotilor sau a monarhiilor feudale si monarhii limitate, cand alaturi de monarhi exista si alte organe ale puteri de stat. Asemenea monarhii limitate sunt monarhia reprezentativa pe stari, in feudalism si monarhia constitutionala in societatea moderna.

- Republica este o alta forma de guveramant in care puterea suprema apartine unui organ ales pe un timp limitat. Se constata ca in statele de tip antic si feudal le sunt proprii formele de guvernamant de tip monarhic iar in statele moderne cele de tip republicane.

c) Regimul politic al statului Regimul politic este acea latura a formei de stat prin care se defineste ansamblul de institutii, sistemul metodelor si principiile de infaptuire a puteri de stat. Se poate face distinctie intre regimuri democratice si regimuri autoritare/ totalitare o clasificare generala a regimurilor politice este acea in : Regimuri autocratice Regimuri democratice.

1. Regimul autocratic se concretizeazia prin inexistenta atat a conditiilor juridice formale cat si a conditiilor reale pentru manifestarea vointei poporului. Asemenea regimuri politice au existat in satele antice si feudale si de asemeni in unele state moderne. Astfel in Orientul antic domnea despotismul oriental, in statele grecesti si la Roma, dictatori si tiranii. In epoca moderna sunt cunoscute ca fasciste, profasciste si comuniste.

2.Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa faca posibila participarea maselor de cetateni la viata politica, influenta politici interne si externe a statului, exercitarea unui control asupra modului in care organele de stat indeplinesc vointa lor. Ele se impart in doua criterii: democratii directe si indirecte. -In democratiile directe poporul exercita nemijlocit puterea in stat. -In democratiile indirecte conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti prin organele alese. Pentru o abordare stiintifica a conceptului democratiei este necesar sa evidentiem trei laturi: -In interesul cui se exercita puterea de stat. -Care este modul de exercitare a puteri de stat. Care este conditia cetateanului in stat si societate.

NORMA JURIDICA; CONCEPT, TRASATURI, STRUCTURA, APLICARE SI INTERPRETARE

Normele juridice corespund finalitatii dreptului in general si anume aceea de a asigura convietuirea sociala, orientand comportamentul uman in directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale, corespunzator intereselor, functiilor si principiilor de drept. Drept urmare, norma juridica apare ca o regula de conduita generala, impersonala, tipica si obligatorie a oamenilor in raporturile dintre ei sau in raport cu societatea si care, pentru a avea eficienta, se realizeaza in ultima instanta prin forta coercitiva a organizatiilor statului. Astfel, se poate afirma ca normele juridice impreuna cu raporturile juridice stabilite prin aplicarea acestor norme alcatuiesc ordinea de drept. Conceptul de norma juridica si trasaturile acesteia
Norma juridica este un element constitutiv al dreptului. Ea este o regula de conduita instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata, la nevoie, prin forta coercitiva a statului. Scopul normei juridice este acela de a asigura convietuirea sociala in directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor ce guverneaza societatea respectiva. Prin intermediul normelor juridice se reglementeaza in forme specifice dreptului relatiile interumane. Norma juridica este elementul constitutiv sau 'celula de baza' a dreptului. Prin natura sa, norma juridica are urmatoarea urmatoarele trasaturi:

Trasaturile normei juridice

obligatorie ; - daca nu este indeplinita de buna-voie se apeleaza la forta coercitiva a statului; Normele juridice nu sunt simple doleante sau indicatii, ci reprezinta o porunca, un ordin, o dispozitie obligatorie. Ele sunt un comandament impus de puterea publica, a carui putere devine obligatorie, ele fiind prescriptive si nu descriptive. Fara caracterul general obligatoriu, norma juridica si-ar pierde chiar sensul existentei sale ca norma sociala distincta, in varietatea si multitudinea normelor sociale. '

impersonala ea nu se adreseaza direct unei persoane concretizate, individualizate ci vizeaza un numar nedeterminat de persoane cum ar fi de exemplu functionarii publici, chiriasii, pensionarii etc. Oricine savarseste o actiune sau se face vinovat de o inactiune ce cade sub incidenta unei norme de drept suporta consecintele legale; Normele constitutionale care privesc drepturile omului si libertatile fundamentale se adreseaza tuturor persoanelor fizice care traiesc pe teritoriul unei tari, atat autohtonilor cat si strainilor sau apatrizilor. Exista norme juridice care se adreseaza unor categorii de cetateni in functie de statutul lor civil. De pilda Codul familiei, Codul muncii sau normele care reglementeaza situatia pensionarilor.Un caracter general si impersonal il au de exemplu normele juridice care reglementeaza activitatea si structura organelor statului si prevad anumite competente pentru presedintele tarii, pentru parlament si guvern, presedintii celor doua camere sau pentru primul ministru. Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul sunt reglementate de Constitutie, ca institutii, indiferent de alcatuirea lor nominala

generala, impune o conduita tipica, adresandu-se tuturor persoanelor. Norma poate viza totusi o anumita categorie sau o grupa de persoane (de exemplu Codul familiei, Codul muncii).

Datorita acestor caracteristici norma de drept se deosebeste de acele acte care, desi prevad si ele o anumita conduita, aceasta este concretizata si se refera la o persoana distincta (de exemplu actul administrativ individual de repartizare a unei locuinte; actul de drept al muncii de numire si eliberare din functie). Un caracter general din care decurge si conduita tipica. Norma juridica devine un criteriu unic de indrumare si apreciere a conduitei oamenilor, un veritabil etalon sau standard in functie de care o anumita conduita este definita ca fiind licita sau ilicita. Acest criteriu nu are un caracter abstract, ci el reprezinta o unitate de masura stabilita in conformitate cu conceptiile despre justitie, dreptate, ordine, disciplina din societatea data. Conduita prescrisa de norma juridica trebuie urmata si respectata ori de cate ori sunt prezente conditiile si imprejurarile pe care le are in vedere, iar daca asemenea conditii nu apar, ea nu se aplica. Apararea si promovarea valorilor morale se face prin normele morale. Dar exista totusi o stransa legatura intre valorile morale si cele juridice, primele constituind un fundament pentru celelalte. Intre normele de drept si normele de morala exista deosebiri esentiale. Astfel, normele de morala sunt aduse la indeplinire fara a se recurge la forta de constrangere a statului si se aplica prin convingere sau ca urmare a oprobiului public.

Structura normei juridice

Norma juridica se prezinta sub doua aspecte structurale; Structura interna, care are in vedere structura logico-juridica a normei si Structura externa, adica structura tehnico-juridica, care este modul ei de exprimare in cadrul unui act normativ.

Structura logico-juridica pune in evidenta faptul ca indiferent care ar fi formularea ei textuala sau ramura de drept din care fac parte, in mod logic o norma juridica cuprinde in structura ei trei elemente. Astfel, orice norma juridica prescrie in mod necesar o conduita (dispozitia) care trebuie sa arate in acelasi timp imprejurarea (ipoteza) in care se aplica acea conduita precum si consecintele nerespectarii acestei conduite (sanctiunea).

1. Ipoteza, acea parte a normei de drept care arata conditiile sau imprejurarile in care se aplica respectiva norma juridica. Ea poate fi determinata, cand imprejurarile sunt stabilite de lege sau nedeterminata cand imprejurarile sunt formulate de o maniera mai generala

2. Dispozitia reprezinta partea cea mai importanta a unei norme care prescrie conduita ce trebuie sa o aiba persoanele in imprejurarile prevazute de aceasta. Ea poate ingadui savarsirea unei actiuni fara sa o impuna insa (de exemplu, dispozitii onerative, prohibitive si permisive). Dispozitia poate fi determinata precis (ex. bunurile din timpul casatoriei sunt comune) sau poate fi mai putin categorica (sotii se pot invoi asupra numelui).

3. Sanctiunea cuprinde consecintele nerespectarii dispozitiei si masurile ce se pot lua de organele specializate ale statului. Ea poate fi absolut determinata (cand nu poate fi modificata de organul de aplicare - de ex. nulitatea absoluta a unui contract ilicit), relativ determinata (cand se stabilesc limite de aplicare) sau alternativa (cand organul de aplicare poate alege intre doua sanctiuni - de ex. intre amenda penala sau inchisoare).

Structura tehnico-juridica are in vedere aspectul normativ, forma exterioara de exprimare a continutului si structurii logice ale acesteia. Normele juridice nu sunt elaborate si nu apar intr-o forma distincta, de sine-statatoare ci sunt cuprinse intr-un act normativ, lege, hotarare, ordonante, ordini, regulamente. Indiferent de ramura de drept, actul normativ este alcatuit din; capitole, sectiuni, articole. Elementul structural de de baza al oricarui act normativ, este - articolul- ce contine de regula prevederi de sine statatoare. Astfel articolul poate cuprinde mai multe reguli de conduita, sau doar un element al normei juridice; ipoteza, dospozitie sau sanctiunea.

Aplicarea normelor juridice in timp

Norma de drept este o regula adresata conduitei umane, permitand sau interzicand anumite actiuni, astfel incat nu se poate aplica in mod logic trecutului. Nimanui nu i se poate impune sa se supuna unei legi care nu exista, dupa cum nimeni nu poate fi invinuit ca a savarsit o fapta care a fost abia ulterior incriminata. Astfel, aplicarea normei in timp presupune stabilirea momentului initial si al celui final al actiunii legii sau al altor acte normative in care este cuprinsa. Drept urmare, normele juridice se aplica din momentul intrarii in vigoare pana la momentul abrogarii ei. Intrarea in vigoare a normelor juridice se face, de regula, la data publicarii lor in Monitorul Oficial al romaniei, in afara cazurilor cand in cuprinsul lor se specifica o alta data. Legile civile nu au efect retroactiv, cu exceptia legii penale mai favorabile. Norma ramane in vigoare pana cand este abrogata de alt act normativ de acelasi grad sau de un grad superior.

Abrogarea poate fi expresa - cand se arata clar ca legea anterioara sau un articol din aceasta se abroga, sau tacita - cand noua lege reglementeaza intr-un mod diferit o anumita problema. Un principiu fundamental al actiunii legilor si al altor acte normative in timp este cel al neretroactivitatii lor. Acest principiu decurge din faptul ca legea reglementeaza pentru viitor, ca ea se aplica conduitei si relatiilor sociale de la data intrarii sale in vigoare, statul neputand pretinde cetatenilor sa se supuna unei legi ale carei reglementari nu se cunosc, intrucat legea nu exista. 'Legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactiva', prevede Codul civil roman in art. 1. Abrogarea este totdeauna opera organului emitent. Abrogarea nu se confunda cu urmatoarele modalitati de incetare a aplicarii normelor:

a) Derogarea- reprezinta o reglementare diferita, o abatere sau o exceptie de la reglementarea existenta pe care insa nu o abroga, ci ii ingusteaza sfera de aplicare.

b) Caderea in desuetudine - Starile de lucruri care au determinat necesitatea adoptarii unor acte normative au incetat sa mai existe, astfel incat actiunea lor nu-si mai are nici o justificare si nici nu mai poate fi sustinuta, fiind depasita de noile realitati ale vietii. Ea are loc si nu poate fi evitata si ignorata in perioada revolutionara de trecere de la dictatura la democratie, pentru acele acte normative si reglementari ale vechiului regim, care fara sa fi fost abrogate in mod expres, nu mai corespund nevoilor realitatii. O alta forma de incetare a actiunii in timp a normelor juridice o constituie caderea ei in desuetudine(o metoda de iesire din vigoare- imprejurarea in care o lege nu se mai poate aplica deoarece au disparut conditiile necesare pt acestea.). In aceasta situatie, schimbarea realitatilor din viata economico-sociala face ca norma juridica respectiva sa devina caduca, inaplicabila in noile conditii. Exista si legi temporare, elaborate in situatii speciale, cum ar fi legile pentru inlaturarea efectelor unei calamitati, decretarea starii de razboi, etc.

Aplicarea normelor juridice in spatiu

Problema care se ridica in aceasta situatie este aceea de a sti daca normele se aplica tuturor persoanelor ce se gasesc pe un anumit teritoriu, indiferent daca sunt sau nu cetateni ai tarii respective si daca actioneaza sau nu si asupra unor fapte savarsite in afara teritoriului tarii. Tinand seama de principiul suveranitatii, actiunea legii unui stat se extinde asupra intregului sau teritoriu cu excluderea aplicarii legilor a altor state. De la acest principiu deroga si unele exceptii impuse de complexitatea relatiilor internationale. Actiunea actelor normative in spatiu este conditionata de competenta teritoriala a organului de stat emitent. In tara noastra, legea si actele normative ale organelor centrale ale administratiei de stat actioneaza in principiu pe intreg teritoriul statului. Prin teritoriul statului se are in vedere conceptul general acceptat de teritoriu in stiinta juridica si mai ales in dreptul international. Codul penal roman arata ca prin 'teritoriul Romaniei' sau prin 'teritoriul tarii' se intelege intinderea de pamant si apele cuprinse intre frontiere cu subsolul si spatiul aerian, precum si marea teritoriala cu solul, subsolul si spatiul aerian al acesteia. De asemenea, se considera ca savarsita pe teritoriul tarii si orice infractiune comisa pe o nava ori aeronava romana. Deosebit de complexa este actiunea actelor normative in spatiu si cu privire la persoane sub aspect international. Locul incheierii unui act sau locul savarsirii unei infractiuni, calitatea persoanei (strain, reprezentant diplomatic etc.) ridica probleme in legatura cu stabilirea legii care se aplica: romana sau straina. Astfel, pe de o parte, legea nu se aplica pe teritoriul statului respectiv asupra unor persoane straine si in unele cazuri a bunurilor lor (de ex, asupra personalului diplomatic strain). Pe de alta parte, legile se aplica si pe teritoriul altui stat, in anumite limite consimtite de statele respective prin acorduri internationale.

In aceste cazuri, legea are efect extrateritorial, adica urmareste pe cetatenii tarii respective chiar daca locuiesc in strainatate. In ceea ce priveste statutul lor personal, legea straina se poate aplica si pe teritoriul Romaniei daca este compatibila cu legile noastre si exista reciprocitate intre tara noastra si tara respectiva. In situatia conflictelor de legi se apeleaza la normele conflictuale care constituie substanta dreptului international privat. De regula, sub aspectul dreptului intern toate legile se aplica pe intreg teritoriul unei tari, cu exceptia actelor normative elaborate pentru dezvoltarea unor zone ale statului respectiv.

Aplicarea normelor juridice asupra persoanelor

In art. 4 din Constitutia Romaniei este stipulata egalitatea de tratament a tuturor cetatenilor tarii. Ca o expresie a principiului democratismului dreptului este important de subliniat faptul ca legile si celelalte acte normative se aplica in mod egal fata de toti cetatenii fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, sex, religie, stare sociala si apartenenta politica. Exista insa si acte normative care nu-i vizeaza pe toti cetatenii, ci numai anumite categorii din randul lor, precum magistratii, contabilii, cadrele didactice, personalul sanitar, avocatii etc. De aceea, in procesul de aplicare a normelor juridice delimitarea exacta a sferei generale de cuprindere a persoanelor sau determinarea categoriilor de persoane asupra carora actioneaza actele normative prezinta o importanta deosebita.   

Pe langa celelalte principii de baza se numara si principiul teritorialitatii care nu este insa unul absolut. Nevoia de a mentine si dezvolta relatii politice, economice si social-culturale intre state a creat cu timpul anumite exceptii de la acest principiu, pe care le numim exceptiile extrateritorialitatii, exceptii care nu afecteaza cu nimic principiul suveranitatii de stat si sunt menite sa asigure dezvoltarea multilaterala a relatiilor internationale contemporane.

Se impune insa conditia ca aceste exceptii sa se aplice cu respectarea principiilor democratice ale dreptului international si al egalitatii suverane a statelor, al reciprocitatii si al liberului lor consimtamant. Intre exceptiile extrateritorialitatii gasim urmatoarele situatii: a) imunitatea diplomatica si regimul juridic al consulilor; b) regimul juridic al strainilor si al persoanelor fara cetatenie; c) regimul juridic al cetateanului aflat in strainatate; d) recunoasterea efectului juridic al unor acte savarsite pe teritoriul unui alt stat sau aplicarea legii unor fapte savarsite in strainatate.

  Imunitatea diplomatica consta in exceptarea personalului diplomatic si a persoanelor asimilate de la jurisdictia statului de resedinta, constand in inviolabilitatea personala, inviolabilitatea cladirilor reprezentantei diplomatice si a mijloacelor de transport. In cazul incalcarii legilor tarii de resedinta, reprezentantul diplomatic poate fi declarat persona non-grata, lucru care atrage dupa sine rechemarea sa sau expulzarea  Reprezentantii consulari ai statelor straine sunt scutiti de unele impozite, prestatii, sau li se aplica jurisdictia instantelor judecatoresti a tarii de origine in cauzele privind infractiunile lor de serviciu etc., iar regimul juridic este stabilit pe baza de reciprocitate si in conformitate cu normele dreptului international.   Cetatenii straini beneficiaza de trei forme de regim: regimul special, regimul national si regimul clauzei natiunii celei mai favorizate. In Romania, cetatenii straini si apatrizii au drepturile fundamentale ale cetatenilor romani (exceptie: drepturi politice si drepturi civile), precum si orice alte drepturi prevazute prin lege sau prin acorduri internationale in care Romania este parte.

CURS II - FR

Interpretarea normelor juridice

In literatura de specialitate, cele mai cunoscute forme de interpretare sunt:

1. Interpretarea oficiala sau obligatorie a dreptului este data de un organ competent. Poate fi generala, cuprinzand dispozitii cu privire la explicitatea textului unei legi. In principiu, toate organele care emit acte normative le pot interpreta, inclusiv pentru acelasi nivel al actului normativ.

O pozitie aparte in interpretarea dreptului o are Curtea Constitutionala. Cu exceptia unor situatii cand in pofida deciziilor Curtii Parlamentul poate totusi promulga o lege daca este adoptata in aceeasi forma cu o majoritate de doua treimi din numarul membrilor fiecarei Camere. In rest, deciziile Curtii sunt obligatorii. Efectele produse pentru trecut raman valabile avand putere numai pentru viitor. Aceasta este si ratiunea pentru care ele se publica in Monitorul Oficial.

Asadar, declarand un text ca neconstitutional, Curtea realizeaza de regula un act obligatoriu de interpretare a dreptului inlaturand de la aplicare in viitor respectiva norma de drept.

2. Interpretarea neoficiala a dreptului se face de specialisti in drept. In ceea ce priveste metodele de interpretare, se regasesc:

1. Interpretarea gramaticala care consta in folosirea procedeelor de analiza morfologica si sintactica a textului actelor normative, avandu-se in vedere intelesul cuvintelor folosite, legatura dintre ele, constructia frazei, etc.

2. Interpretarea istorica se regaseste in stabilirea sensului adevarat si deplin al normelor juridice recurgandu-se la cercetarea conditiilor istorice, social-politice care au determinat adoptarea unui act normativ si in functie de aceste conditii prin determinarea scopului urmarit de acest act.

3. Interpretarea sistematica consta in lamurirea sensului unei norme juridice prin coroborarea acestei norme cu alte dispozitii normative, apartinand aceleiasi institutii juridice sau ramuri de drept. Uneori, interpretarea sistematica reclama stabilirea chiar a unor legaturi dintre texte normative apartinand unor ramuri de drept diferite.

4. Interpretarea logica se bazeaza pe analiza textului normativ, prin aplicarea legilor logicii formale. Metoda logica nu poate fi separata de celelalte metode sau procedee tehnice deoarece orice lamurire a sensului normei juridice, fie ea istorica sau sistematica se sprijina pe utilizarea rationamentelor si judecatii.

5. Analogia Atunci cand organul de aplicare fiind sesizat cu solutionarea unei cauze nu gaseste o norma corespunzatoare, face apel fie la o norma corespunzatoare, fie la principiile de drept.

Art. 3 din Codul civil roman obliga pe judecator sa se pronunte si atunci cand legea este neclara sau tace. Aceasta regula este dictata de interesele ordinii publice si de autoritatea justitiei.

Izvoarele dreptului; concept si sistemul izvoarelor de drept

Notiune de izvor de drept prezinta doua acceptiuni: izvor de drept in sens material si izvor de drept in sens formal.

Izvoarele materiale ale dreptului, sunt realitatile exterioare ale acestuia si care determina actiunea legiuitorului sau dau nastere unor reguli izvorate din necesitatile practice.

In literatura juridica notiunile de izvor de drept si forma a dreptului ar fi sinonime. Mai potrivita ar fi expresia "forma de exprimare a normelor" sau "forma de exprimare a dreptului". Notiune de - izvor de drept-  are mai multe acceptiuni: "Izvor de drept" in sens material si formal "izvor direct si indirect", "izvor intern si extern" etc. Se vorbeste despre izvoarele dreptului in sensul cunoasteri surselor de unde provine dreptul cum sunt; izvoarele scrise sau nescrise, date arheologice etc, ce furnizeaza date dintr-o anumita epoca istorica dintr-o anumita tara.

Prin izvoare materiale sau interne se are in vedere activitatea organului emitent de stat. Prin izvoare formale sau externe se au in vedere conditiile, activitatea organelor de stat la calitatea juridica. O impartire a izvoarelor formale dreptului este aceea in: izvoare directe si izvoare indirecte. a) Izvoare directe sunt considerate a fi actele normative ca legea, decretul, hotararea, deoarece sunt elaborate nemijlocit de catre organele de stat. b) Izvoare indirecte sunt considerate a fi obiceiul si actele organizatiilor nestatale. Acestea au nevoie si de recunoasterea sau sanctionarea lor de catre autoritatea publica, pentru a capata forta juridica si a deveni izvoare de drept. Deci, izvorul este indirect si complex, deoarece el este alcatuit atat din norma obisnuielnica, cat si din actul juridic al organului de stat care-i recunoaste forta juridica. O alta impartire este cea de: izvoare scrise si izvoare nescrise.

Dupa cum se stie, obiceiul este o regula de conduita ce se formeaza spontan ca urmare a aplicarii ei repetate intr-o perioada de timp relativ indelungata intr-o colectivitate umana. Obiceiul, sub forma unor datini, traditii si practici cu caracter moral sau religios, a reprezentat modalitatea principala de ordonare a relatiilor sociale si de influentare a actiunii umane in comuna primitiva. Obiceiul a continuat sa aiba un rol social si ulterior, de fapt in toate epocile istorice, ponderea sa variind de la o epoca la alta. Puterea de stat are fata de obiceiurile existente urmatoarele atitudini: a) de recunoastere, consacrare si sanctionare, dandu-le forta juridica acelora pe care le considera utile consolidarii ordinii de drept. b) de receptare si tolerare a acelora care prin semnificatia si importanta lor nu reclama transformarea lor in norme cu caracter juridic, iar prin prevederile lor nu contravin ordinii de drept. c) de interzicere a acelora care contravin ordinii instituite si aparate de puterea de stat. Ele devin izvoare de drept. Modul de sanctionare a obiceiului si de transformare a sa in obicei juridic s-a realizat in practica aplicarii dreptului, prin recunoasterea sa de catre instantele judecatoresti cu prilejul rezolvarii diferitelor cauze. In epoca moderna si contemporana, actele normative al caror rol a crescut au prevazut situatiile in care se recunoaste forta juridica a regulilor obisnuielnice.

Cutuma a ramas un izvor principal al dreptului de-a lungul antichitatii si evului mediu. Chiar daca in epoca moderna rolul obiceiului juridic s-a redus, el se mentine intr-o masura considerabila in sistemul dreptului anglo-saxon si in foste colonii, astazi state independente. Cutuma continua, de exemplu, sa fie un izvor al dreptului maritim datorita specificului formarii normelor comertului maritim, in special ale activitatilor portuare, este un izvor al dreptului international, desi in epoca contemporana s-a dezvoltat puternic tendinta de reglementare scrisa si de codificare a acestuia. Incetarea aplicarii unei cutume se produce prin non-uzajul ei treptat si repetat, ceea ce in limbaj juridic se numeste desuetudine. In general, cutuma ca izvor de drept este inferioara dreptului scris, ea nu prezinta certitudinea acestuia, fiind imprecisa, nesigura, mai greu de constatat si cunoscut. Ea cere prin natura sa un caracter conservator, deoarece consfinteste comportamente rezultate dintr-o practica indelungata. Ele consacra valori morale si spirituale, dar unele dintre ele au avut si un caracter retrograd, consfintind inegalitatea dintre sexe, intoleranta religioasa, discriminari nationale si rasiale. In masura in care este recunoscuta, cutuma se aplica si in epoca moderna in dreptul privat (civil, comercial) si in dreptul comercial. Dar in dreptul penal s-a pus capat cutumei ca izvor de drept, pentru ca s-a instaurat principiul legalitatii incriminarii si al pedepsei.

Izvoare scrise

Legea ca izvor de drept : Denumirea de lege a fost folosita in doctrina si politica judiciara pentru a desemna un act normativ adoptat de un organ de stat, unipersonal, sau colegial, indiferent de tipul istoric de drept si regimul social al statului. Primele forme de drept nescrise, dreptul cutumiar, cu timpul nu a mai asigurat reglementarea, conservarea si apararea unor relatii noi. Astfel apar primele acte normative ce au cuprins pe langa cele cutumiare si cele referitoare la relatiile de proprietate, situatia sclavilor si impartirea populatiei dupa caste, cel mai important rol avandu-l

LEGEA  Legea si actele normative, in general, reprezinta categoria foarte importanta a izvoarelor dreptului in toate sistemele de drept, capatand un caracter predominant mai ales in epoca moderna si contemporana. Sub denumirea de act juridic normativ apar toate normele juridice edictate de organele statului: lege, decret, hotarare, cod, regulament, constitutie s.a. In limbajul juridico-politic, termenul de lege se foloseste intr-un sens foarte larg, acela de drept scris, cuprinzand orice forma a actelor normative. In principiu, denumirea de lege este data pentru a desemna actul normativ cu forta juridica superioara adoptat de organul suprem al puterii de stat. In categoria legii intra si Constitutia ca lege fundamentala si Codul. De aici decurge si cea mai generala clasificare a actelor normative in legi si acte normative subordonate legii. In Declaratia Omului si Cetateanului din 1789 se arata ca legea este - expresia vointei generale- si ca "toti cetatenii au dreptul sa concureze personal sau prin reprezentantii lor la elaborarea sa" (art. 6). Astfel putem spune ca , legea este "actul normativ cu valoare juridica superioara, cel mai important izvor al dreptului, ce emana de la Parlament, organul suprem al puterii de stat, exponent al puterii suverane a poporului".

Clasificarea legilor a) constitutionale sau fundamentale; b) ordinare c) celelalte legi

Continutul tuturor legilor trebuie sa fie conform cu Legea suprema - Constitutia, cu prevederile acesteia. Nici o dispozitie dintr-o lege sau din alte acte normative nu pot contraveni in nici un fel Constitutiei. Noua Constitutie a Romaniei prevede ca parlamentul adopta trei categorii de legi: constitutionale, organice si ordinare. Cele ordinare se adopta cu votul membrilor prezenti ai majoritatii fiecarei camere.

O alta clasificare: legi generale, legi speciale, legi exceptionale.

Ca izvor al dreptului de acelasi nivel cu legea sunt considerate a fi si unele acte internationale semnate si ratificate. Actele internationale: tratate, conventii, acorduri etc. se incheie si se adopta potrivit procedurii si competentei specifice organului emitent, in multe privinte deosebite de normele juridice interne. Actele normative subordonate legii sunt: decretele (acte ale sefului statului), hotararile (se emit pentru executarea legii) regulamentele, ordinele, instructiunile, deciziile (acte ale organelor centrale executive sau ale organelor locale).

a) practica judiciara - Hotararile judecatoresti nu sunt de regula, izvor de drept ci solutii concrete date in baza unor acte normative si in vederea aplicarii lor. Atunci cand ofera solutii pentru instante sau pentru alte organe ale statului in solutionarea altor cauze asemanatoare ele devin izvor de drept, purtand denumirea de precedent juridic sau practica judiciara.. b) contractul normativ- Exprima raportul de forte intre partile semnatare. Contractul colectiv este un izvor al dreptului muncii. Alte forme: conventia, tratatul, acordul. Contractul normativ ocupa un loc secundar in comparatie cu celelante izvoare. Este un act ce stabileste drepturile si obligatiile unor subiecte precis determinate, capatand valoare de izvor de drept in cazul in care partile se vor obliga sa actionezre conform lui. In dreptul intern, contractul normativ s-a mai folosit si ca drept constitutional cu prilejul formarii statelor confederative. Contractul normativ, ca izvor de drept, i-si gaseste aplicare pe scara larga si in dreptul internetional purtand denumirea de ; acord, carta, pact, tratat, conventie.

c) doctrina sau stiinta juridica - a jucat un rol important in stabilirea trasaturilor definitorii ale legii. Astfel legea apare ca un act normativ ce reglementeaza la un nivel ridicat de generalitate cele mai importante relatii din stat creandu-se continutul ei volitional.d) actele normative ale unor organizatii nestatale. Ex. dreptul canonic, instituit de biserica catolica; dreptul musulman (in tarile arabe

Notiunea de raport juridic civil

Pentru ca un raport juridic sa poata apare si sa se desfasoare este nevoie de existenta unor premise. Aceste premise sunt: norma juridica si faptele juridice. Orice raport juridic inseamna in acelasi timp o conexiune intre planul general si impersonal al normei juridice si planul concret al realitatii in care partile sunt determinate si au anumite drepturi si obligatii bine individualizate. In legatura cu aceasta definitie, sunt de retinut doua idei:

1) Raportul juridic civil reprezinta numai acea categorie de relatii sociale carora norma juridica le confera calitatea de a da nastere la drepturi si obligatii, a caror realizare este asigurata la nevoie de forta de constrangere a statului.

2) Notiunea de raport juridic de drept civil apare cand se face referire la drept sub aspect obiectiv si subiectiv.

Dreptul obiectiv - Regulile de drept stabilesc anumite comportamente ce trebuie respectate in anumite situatii de catre cei ce intra sub incidenta lor (pentru realizarea unor obiective).

Dreptul subiectiv - D.p.v. al celor supusi regulilor de drept. De exemplu, dreptul de proprietate poate fi privit atat sub aspect obiectiv, cat si subiectiv.

D.p.v. obiectiv - al reglementarii impersonale a unor relatii sociale. D.p.v. al celor supusi legii regulile ce stabilesc o serie de prerogative si posibilitati de actiune dupa trecerea unui anunit termen, termenul general de prescriptie - 3 ani

Raportul juridic civil poate fi denumit ca o relatie sociala, ideologica, o relatie individualizata, reglementata de norma de drept, aparata de stat si caracterizata prin existenta drepturilor si obligatiilor juridice. Raportul juridic civil este o relatie sociala - patrimoniala sau nepatrimoniala - reglementata de norma de drept civil .Din aceasta definitie trebuie retinute doua idei principale:

1) Pentru a se putea vorbi despre un raport juridic civil, este necesar ca o relatie sociala in cauza sa fie reglementata prin norme ce intra in continutul dreptului civil.

2) Aceasta relatie trebuie sa aiba caracter social, adica sa reprezinte o legatura intre oameni.

Trasaturi caracteristice ale raportului juridic civil

Raportul juridic civil, apartinand domeniului relational, faptic al juridicului, are trasaturi generale cu caractere proprii ce se deosebeste de raporturile sociale, politice, morale, obisnuielnice si religioase. Acestea sunt; generale si specifice

Generale

1. caracterul social al raportului juridic civil social

Raportul juridic se stabileste intre oameni, fie intre persoane fizice, fie intre acestea si organele statului, sau intre organele statului. Ca raport social, raportul juridic se alatura cu ansamblul raporturilor social-economice, politice etc. Raporturile juridice sunt raporturi sociale. Raporturile juridice pot exista intre oameni si/sau intre oameni si lucruri. Omul nu poate trai decat in relatie cu alti oameni. Aceste relatii sunt foarte diverse: de la simplul contact la relatii care au la baza trasaturi sau interese comune, nevoi de schimb si mai departe la cele menite sa asigure conservarea si dezvoltarea sa ca fiinta umana.

Deci, norma juridica reglementeaza numai acele raporturi din viata sociala care se stabilesc intre oameni. In dreptul civil se evidentiaza aceste lucruri prin raportul juridic de proprietate. Proprietatea este un raport social, un raport intre oameni sau intre diferite grupuri sociale. Relatiile dintre oameni pot sa apara si ca relatii fata de anumite obiecte, dar continutul real al acestora este un raport social. Insasi societatea este un produs al interactiunii oamenilor.

2. Raportul juridic este un raport volitional. Raportul juridic civil ca relatie sociala reglementata de norma de drept civil

incorporeaza in el vointa legiuitorului infatisand electoratul. Altfel spus, o relatie sociala devine raport juridic civil numai daca legiuitorul voieste astfel, vointa materializata in adoptarea normei respective.

3) Caracterul de egalitate a partilor

Acest caracter se exprima prin faptul ca nici o parte nu este subordonata celeilalte. Acest caracter nu trebuie confundat cu 'principiul egalitatii in fata legii civile' deoarece in cazul caracterului este vorba de pozitia unei parti fata de cealalta - care este de nesubordonare - si nu de pozitia fata de legea civila. Nu este vorba despre o egalitate patrimoniala si nici o egalitate in drepturi si obligatii subiective civile. Acest caracter se refera la libertatea partilor in stabilirea, modificarea sau incetarea relatiilor dintre ele. In cazul in care una dintre parti nu-si respecta de buna-voie obligatia la care s-a angajat, cealalta parte nu poate sa o constranga sa execute obligatia asumata. In aceasta situatie problema se rezolva in fata instantei pe calea actiunii in justitie, aceasta fiind singura care poate sa constranga partea sa-si indeplineasca obligatiile.

Trasaturi specifice ale raportului juridic civil

1.Raportul juridic civil este un raport dublu volitional - ceea ce inseamna ca el contine atat vointa de stat a normei de drept care il reglementeaza cat si vointa partilor intre care se leaga.

3) Caracterul supletiv

Conduita unei persoane este prescrisa prin norme jur. civile cu caracter dispozitiv. Astfel, regulile de conduita dau posibilitatea partilor sa aleaga o anumita conduita (este vorba despre normele cu caracter permisiv). Deci dispozitiile de drept civil suplinesc vointa partilor, cand acestea nu si-au stabilit, prin vointa lor proprie, conduita. Acest lucru se realizeaza prin norme cu caracter supletiv.

Premisele raportului juridic civil

Premisele raportului juridic civil sunt acele elemente preexistente care determina existenta raporturilor juridice civile. Ele sunt normele juridice civile si faptele juridice civile.

A. Normele juridice civile

Normele de drept reprezinta premisa fundamentala a nasterii unui raport juridic. Norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept si stabilind categoriile de fapte juridice, ca si efectele lor. Normele juridice civile la care trebuie sa ne referim in acest caz sunt cele prohibitive care ocrotesc relatiile sociale privind ordinea de drept. Ele impun oamenilor sa se abtina de la savarsirea unor fapte care ar putea sa lezeze drepturi si interese.

B. Faptele juridice civile

Faptele juridice civile determina nasterea, modificarea sau stingerea unor raporturi de drept civil astfel :

1) Evenimentele sunt imprejurarile care se produc independent de vointa omului si care produc efecte juridice. In dreptul civil sunt considerate evenimente: - nasterea - inceputul capacitatii de folosinta a persoanei fizice (art.7 din Decretul 31/1954); - moartea - incetarea capacitatii juridice civile; - trecerea timpului care are ca efect juridic prescriptia (stingerea dreptului la actiune in justitie).

2) Actiunile sunt imprejurarile care se produc prin vointa omului si produc efecte juridice. Ele pot fi:

- actiunile umane sunt faptele persoanelor fizice sau juridice care produc efecte juridice. Acestea se impart in doua categorii: a) actiuni savarsite cu intentia de a produce efecte juridice (de ex. actele juridice civile ) b) actiuni savarsite fara intentia de a produce efecte juridice, efecte care se produc totusi prin puterea legii. Acestea din urma pot fi:

- actiuni licite - savarsite cu respectarea prevederilor legale; - actiuni ilicite - savarsite cu incalcarea dispozitiilor legale.

C. Actul juridic civil este manifestarea de vointa a uneia sau mai multor persoane facuta in scopul de a produce efecte juridice, adica de a naste, modifica sau stinge un raport juridic concret.

Clasificarea actelor juridice

Actele juridice se clasifica dupa urmatoarele criterii:

a) dupa vointa uneia sau mai multor parti

actul unilateral - rezultatul vointei unei singure persoane; actul bilateral - vointa concordanta a doua parti;

actul multilateral - acordul de vointa provine de la mai multe parti.

b) dupa scopul urmarit la incheierea lor

acte cu titlu oneros - se urmareste obtinerea unui folos patrimonial; acte cu titlu gratuit - in schimbul unui folos patrimonial acordat nu se urmareste obtinerea altui folos patrimonial in schimb.

c) dupa efectele pe care le produc

acte constitutive - se intemeiaza un nou drept in favoarea unei persoane, drept inexistent anterior;

acte translative - transmiterea unui drept dintr-un patrimoniu in altul, cu alta natura juridica, fara a avea ca efect constituirea unui drept.

acte declarative - au ca efect clarificarea unei situatii, confirmandu-se starea juridica a unor drepturi subiective.

d) dupa finalitatea si importanta lor

acte de conservare - au ca scop pastrarea unui drept sau evitarea pierderii lui;

acte de administrare - sunt menite a face productive bunurile patrimoniului, in anumite limite;

acte de dispozitie - au ca scop instrainarea bunurilor, constituirea drepturilor reale principale si accesorii asupra bunurilor, renuntarea la drepturi, etc.

Conditiile actului juridic

Conditiile de validitate a actelor juridice civile sunt:

a) Capacitatea de a contracta - poate contracta orice persoana care nu este declarata incapabila prin efectul legii.

b) Consimtamantul - reprezinta manifestarea de vointa a subiectelor in vederea producerii efectelor juridice.

c) Obiectul care trebuie sa fie determinat sau determinabil - se refera la actiunile sau inactiunile generatoare de efecte juridice.

d) Cauza licita - arata scopul urmarit de parti in vederea caruia a fost incheiat contractul.

Viciile de consimtamant

A. Eroarea consta intr-o reprezentare inexacta a realitatii pe care o parte si-o face asupra elementelor las incheierea unui act juridic, considerand ca ceea ce este adevarat este fals sau ca ceea ce este fals este adevarat.

Eroarea este cunoscuta sub doua forme: eroarea asupra calitatilor substantiale ale obiectului actului juridic; eroarea asupra identitatii ori calitatii persoanei.

B. Dolul consta in inducerea in eroare a unei persoane, prin mijloace viclene sau mincinoase, pentru a o determina sa incheie un act juridic. Dolul este de fapt o eroare provocata.

C. Violenta rezulta din constrangerea exercitata asupra unei persoane - constrangere nelegitima, fizica sau morala - in scopul de a o determina sa incheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi incheiat.

D. Leziunea este definita ca un viciu de consimtamant care consta in disproportia intre cele doua prestatii ale contractantilor, ca un prejudiciu ce rezulta pentru una dintre parti din cauza vaditei inegalitati intre aceste prestatii.

Elementele raporturilor juridice

1. Subiectele

Sunt numai oamenii luati ca indivizi sau organizatii. Obiectul reglementarilor juridice fiind conduita acestora. Dreptul nostru stabileste capacitatea juridica generala si speciala a statului, a organelor de stat, a persoanelor fizice si juridice, indica sfera drepturilor de care se pot bucura acestia, dar si obligatiile ce si le asuma. In drept, sunt doua categorii de subiecte: subiecte individuale - persoanele fizice, si subiecte colective - persoanele juridice.

Notiunea de capacitate juridica a persoanei fizice

Persoana fizica participa la raporturi juridice ca titulara de drepturi si obligatii in baza recunoasterii acestei calitati de catre normele de drept. Persoana - cetatenii, strainii, apatrizii - apare in raporturile juridice ca subiectul cu raza de participare cea mai larga. Cetatenii statului pot participa in principiu, la toate raporturile juridice, bucurandu-se in acest sens de capacitate juridica generala. Persoana fizica apare ca subiect distinct in raporturile de drept civil, caz in care capacitatea sa juridica se imparte in capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Capacitatea juridica civila cuprinde capacitatea de folosinta si de exercitiu intrucat este de principiu ca drepturile civile sa poata fi exercitate pe cale de reprezentare, situatie neantalnita in alte ramuri ale dreptului. Participarea ca subiecte de drept in raporturile juridice concrete a cetatenilor apare ca o forma importanta de realizare a contractului social, a cooperarii in procesul convietuirii. Capacitatea juridica este generala (nu vizeaza un anumit domeniu) si speciala (se refera la un anumit domeniu, ramura, institutie etc.). O capacitate juridica speciala au de regula organizatiile, deoarece ele sunt creeate pentru un anumit scop, ea fiind tocmai competenta institutiei. In general, capacitatea juridica este unica. In dreptul civil, distingem: capacitatea juridica de folosinta si capacitatea juridica de exercitiu.

    Capacitatea de folosinta se defineste drept capacitate de a avea drepturi si obligatii, acestea incepand de la nasterea persoanei si incetand o data cu moartea acesteia. Drepturile copilului sunt recunoscute din momentul conceptiei sale, insa numai daca se naste viu.

  Capacitatea de exercitiu este capacitatea persoanei de a-si exercita drepturile si de a-si asuma obligatiile, savarsind personal acte juridice. Capacitatea deplina de exercitiu incepe de la data cand persoana devine majora. Minorul care a implinit varsta de 14 ani are capacitate de exercitiu restransa, prezumandu-se ca el nu are nici suficienta experienta de viata si nici suficient discernamant. Nu are capacitate de exercitiu: a) minorul care nu a implinit 14 ani, b) persoana pusa sub interdictie. Prin urmare, capacitatea    juridica deplina de exercitiu implica incheierea unor acte juridice in nume propriu. Astfel, un minor poate fi proprietar al unui bun, dar nu il poate instraina prin acte proprii.

Notiunea de capacitate juridica a persoanelor juridice

Elementele constitutive ale personalitatii juridice sunt: organizarea de sine-statatoare, patrimoniu propriu afectat realizarii unui scop in acord cu interesul general. Persoanele juridice sunt subiecte distincte in raporturile juridice de drept civil sau in cele de drept comercial. Societatile comerciale, intreprinderile, regiile autonome, companiile sunt participante in calitate de persoane juridice la raporturile de drept privat. Capacitatea juridica a persoanelor juridice include ambele forme ale capacitatii, de folosinta si de exercitiu, neputand exista persoane juridice cu capacitate de folosinta si in acelasi timp fara capacitate de exercitiu. Persoanele juridice sunt subiectele colective clasificate in diverse organizatii: societati comerciale, ministere, parlament, dar si statul. In dreptul civil, subiectul colectiv este definit sub forma persoanei juridice, care presupune o serie de conditii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu, raspundere, firma etc.

2. Continutul raportului juridic civil

Continutul raportului juridic este format din drepturile si obligatiile subiectilor intre care se desfasoara o relatie sociala. Aceste drepturi si obligatii sunt prevazute de norma juridica civila. Trebuie facuta o dostinctie intre dreptul obiectiv ca ansamblu de norme si dreptul subiectiv ca posibilitate. In cadrul raportului juridic, dreptul subiectiv apare ca o posibilitate conferita de norma juridica titularului dreptului (subiectului individual - persoana fizica sau subiect colectiv de drept - persoana juridica) de a pretinde subiectului pasiv sa faca sau sa nu faca ceva; realizarea acestei posibilitati fiind garantata de forta coercitiva a statului la care poate recurge titularul dreptului, in caz de nerespectarea normei juridice. Drepturile subiective se clasifica in trei mari categorii: a) drepturi fundamentale (drept la viata, demnitate, libertate etc.), b) drepturi care decurg din insertia individului in viata sociala (dreptul la nume, la domiciliu etc.), c) drepturi care deriva din insasi vointa indivizilor (ex. dreptul de a incheia contracte). Deci, drepturile si obligatiile in cadrul raportului juridic civil sunt corelative. Astfel, in cazul vanzarii-cumpararii, vanzatorul are dreptul de a primi pretul daca preda bunul vandut, iar cumparatorul are obligatia de a plati pretul, daca, cumpara bunul respectiv si invers, cumparatorul are dreptul de a primi bunul daca a achitat pretul, iar vanzatorul are obligatia de a da bunul daca a primit pretul. Ansamblul drepturilor si obligatiilor pe care le are cetateanul conform legilor in vigoare formeaza statutul juridic al persoanei.

Dreptul de proprietate

Conform Codului Civil, in art. 480, proprietatea este definita ca "dreptul ce-l are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege".

Atributele dreptului de proprietate

A. Dreptul de posesie consta in facultatea proprietarului de a stapani in fapt, direct si nemijlocit bunul, prin putere proprie si in interes propriu sau de a consimti ca stapanirea de fapt a bunului sa se faca in numele si in interesul lui de catre o alta persoana.

B. Dreptul de folosinta consta in dreptul proprietarului de a utiliza bunul in propriul sau interes, dobandind in proprietate fructele si veniturile pe care le poate obtine din acestea.

C. Dreptul de dispozitie reprezinta facultatea proprietarului de a-si instraina bunul, de a constitui asupra sa drepturi reale in favoarea altuia (drept de dispozitie juridica), precum si dreptul de a consuma sau de a distruge, chiar fara folos, lucrul care ii apartine (drept de dispozitie materia

Formele dreptului de proprietate

A. Dreptul de proprietate publica este dreptul subiectiv de proprietate ce apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, fie prin natura lor, fie printr-o dispozitie speciala a legii sunt de uz si de utilitate publica.

Bunurile proprietate publica sunt:

inalienabile - nu pot fi instrainate;

imprescriptibile - dreptul de proprietate nu se pierde niciodata, oricat ar dura neuzul lui;

insesizabile - nu pot fi urmarite de creditori.

B. Dreptul de proprietate privata este un drept real care apartine statului si unitatilor administrativ-teritoriale, persoanelor fizice sau juridice, asupra unor bunuri mobile sau imobile si care confera titularului dreptul de a intrebuinta aceste bunuri potrivit naturii ori destinatiei lor, de a le folosi si a dispune de ele in mod exclusiv si perpetuu in cadrul si cu respectarea dispozitiilor legale.

Bunurile proprietate privata sunt: alienabile - pot fi instrainate;

imprescriptibile - dreptul de proprietate nu se poate stinge prin neuz; sesizabile - pot fi urmarite de creditori pentru satisfacerea creantelor.

Modalitati juridice ale dreptului de proprietate

A. Proprietatea comuna

Caracteristic proprietatii comune este faptul ca prerogativele dreptului apartin impreuna si concomitent mai multor titulari, insa nici unul dintre coproprietari nu este titular exclusiv al unei fractiuni materiale din bun, ci numai asupra unei cote aritmetice abstracte din dreptul de proprietate.

Dreptul de proprietate comuna poate fi:

in stare de indiviziune, avand ca obiect o universalitate nedivizata de bunuri, fiecare coindivizar avand o cota parte abstracta din drept, fara a detine in exclusivitate o portiune determinata materialmente;

in stare de coproprietate, cand dreptul de proprietate comuna pe cote parti are ca obiect unul sau mai multe bunuri determinate.

B. Proprietatea rezolubila

Acest tip de proprietate are la baza o conditie care subordoneaza formarea sau disparitia unui raport de drept realizarii unui eveniment viitor si nesigur. Conditia poate fi rezolutorie sau suspensiva, in ambele cazuri aflandu-se fata in fata doi proprietari: unul dintre ei proprietarul actual si provizoriu, celalalt proprietarul sub conditie suspensiva sau rezolutorie si care are posibilitatea de a deveni proprietarul acelorasi lucruri.

C. Proprietatea anulabila este proprietatea dobandita in virtutea unui act viciat, fiind supus actiunii in anulare. Proprietatea anulabila produce efecte retroactiv.

Dezmembramintele dreptului de proprietate

Dreptul de uz este un drept real in virtutea caruia titularul poate folosi bunul si culege fructele pentru trebuintele sale si ale familiei sale.

Dreptul de abitatie este dreptul in virtutea caruia titularul sau va putea folosi casa de locuit impreuna cu familia.

Dreptul de uzufruct este dreptul unei persoane de a se bucura de bunurile altcuiva ca si proprietarul insusi, cu obligatia de a le pastra substanta.

Dreptul de servitute care consta intr-o sarcina impusa unui imobil pentru uzul si necesitatile unui imobil apartinand altui proprietar.

Dreptul de superficie este dreptul pe care il are o persoana asupra plantatiilor, constructiilor si altor lucrari pe un teren ce apartine altei persoane

PRESCRIPTIA EXTINCTIVA  

Definitia notiunii de prescriptie extinctiva

Prescriptia extinctiva reprezinta acel mod de transformare a continutului raportului juridic civil, constand in stingerea dreptului de realizare silita a obligatiei civile corelative din cauza neexercitarii lui in termenul stabilit de lege.

Termenele de prescriptie

Termenul de prescriptie extinctiva consta in intervalul de timp stabilit de lege inauntrul caruia dreptul la actiune in sens material trebuie exercitat, sub sanctiunea pierderii lui.

Termenele de prescriptie se clasifica in:

Termene generale

Termenul general de prescriptie de 3 ani care se aplica ori de cate ori nu-si gaseste aplicatiunea un termen special de prescriptie;

Termenul general de prescriptie de 30 de ani care se aplica actiunii in revendicare mobiliara intemeiata pe dreptul de proprietate privata si actiunii confesorii.

Termenele speciale

Termenele speciale aplicabile actiunilor personale intemeiate pe drepturile de creanta, prevazute de Decr. 167/1958 (termenul de 2 ani - pentru raporturi de asigurare, termenul de 6 luni - pentru actiunea in raspundere datorita viciilor ascunse fara viclenie);

Termenele speciale aplicabile drepturilor personale intemeiate pe drepturile de creanta, prevazute de Codul civil (termenul de 1 an - in materia contractului de vanzare-cumparare);

Termenele speciale aplicabile actiunilor personale nepatrimoniale prevazute de Codul familiei (termenul de 6 luni - pentru actiunea in anulabilitatea casatoriei);

TEORIA GENERALA A OBLIGATIILOR

Definirea notiunii de obligatie

Obligatia este raportul de drept civil in care o parte, numita creditor, are posibilitatea de a-i pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute o prestatie sau mai multe prestatii, ce pot fi "a da", "a face" sau "a nu face", de regula sub sanctiunea constrangerii statale.

Subiecte ale obligatiei civile pot fi persoanele (fizice sau juridice) care participa la raportul juridic respectiv.

Totalitatea drepturilor si obligatiilor corespunzatoare ce le au participantii la un raport juridic, unii fata de altii, constituie continutul obligatiei civile.

Obiectul obligatiei civile il reprezinta insasi actiunea sau inactiunea cu privire la care s-a nascut dreptul creditorului si obligatia debitorului.

In situatia in care debitorul nu-si executa obligatia creditorul are posibilitatea de a-l constrange pe debitor sa o execute, pe cale actiunii in justitie, urmata de executarea silita asupra patrimoniului debitorului.

Executarea obligatiilor

A. Executarea directa in natura a obligatiilor: plata

Codul Civil reglementeaza plata in art. 1092-1121, incluzand-o in cadrul modurilor de stingere a obligatiei.

Plata poate fi facuta de orice persoana interesata (debitorul, o persoana tinuta solidar alaturi de debitor sau un tert interesat) ori de o persoana neinteresata (de ex. cand tertul doreste sa-l gratifice pe debitor, situatie in care se cere si consimtamantul creditorului).

Plata trebuie sa se faca creditorului sau imputernicitului ori aceluia care este autorizat de justitie sau de lege sa primeasca pentru creditor.

Cu titlu de principiu se regaseste indivizibilitatea platii, conform caruia debitorul trebuie sa plateasca datoria in intregime, adica plata sa fie integrala.

Plata trebuie sa se faca la data stabilita, momentul platii fiind acela cand datoria a ajuns la scadenta si creditorul poate sa o ceara.

B.    Executarea silita in natura a obligatiilor

Daca debitorul nu executa de buna-voie obligatia, adica nu face plata, creditorul poate apela la executarea silita in natura sau prin echivalent banesc.

Orice creditor are dreptul sa ceara debitorului executarea obligatiei in natura sa specifica, voluntar sau silit.

Numai in cazul in care executarea in natura a obligatiei nu mai este posibila, obligatia se executa prin echivalent, adica prin acordarea de despagubiri creditorului pentru prejudiciul suferit datorita neexecutarii in natura a obligatiei.

C.    Daunele cominatorii

Daunele cominatorii reprezinta o masura de constrangere, pentru a-l determina pe debitor sa-si execute obligatia. Ele constau intr-o suma de bani pe care debitorul trebuie sa o plateasca creditorului pentru fiecare zi de intarziere pana la executarea obligatiei.

Stingerea obligatiilor

Modurile de stingere a obligatiilor civile sunt urmatoarele:

a) Compensatia este modul de stingere a doua obligatii reciproce intre doua persoane pana la concurenta celei mai mici dintre ele.

Compensatia poate fi:

legala, care opereaza de drept, in puterea legii;

conventionala care opereaza prin conventia partilor;

judecatoreasca care este lasata la aprecierea instantei de judecata.

b) Confuziunea consta in intrunirea in aceeasi persoana, atat a calitatii de creditor cat si de debitor, in cadrul aceluiasi raport juridic obligational.

c) Darea in plata reprezinta acel mijloc de stingere a obligatiilor care consta in acceptarea de catre creditor, la propunerea debitorului, de a primi o alta prestatie in locul celei pe care debitorul era obligat sa o execute.

d) Remiterea de datorie este un contract prin care creditorul renunta a-si valorifica creanta pe care o are impotriva debitorului, renuntare care se face cu consimtamantul debitorului.

e) Imposibilitatea fortuita de executare inseamna stingerea obligatiei datorita unui caz fortuit sau de forta majora, deci independent de vreo culpa din partea debitorului.

3. Obiectul raportului juridic

Conduita umana ce se realizeaza de catre subiectii raportului juridic ca urmare a exercitarii drepturilor si indeplinirii obligatiilor constituie obiectul raportului juridic. Acesta este rezultatul realizarii drepturilor si obligatiilor, cu care nu se confunda. In general, in teoria generala a dreptului, obiectul raportului juridic este acea actiune sau conduita asupra careia sunt indreptate drepturile si obligatiile participantilor la raportul juridic. Astfel obiectul raportului juridic nu trebuie confundat cu, continutul acestuia. Obiectul este insasi actiunea la care se refera continutul.

RASPUNDEREA CIVILA - delictuala si contractuala

Rasp. Delictuala

Formele raspunderii civile delictuale sunt structurate, in functie de culpa sau vinovatie, dupa cum urmeaza:

1. Raspunderea delictuala subiectiva

2. Raspunderea delictuala obiectiva.

1. Raspunderea delictuala subiectiva

Acest tip de raspundere cuprinde urmatoarele forme:

1. Raspunderea pentru fapta proprie

Pentru a exista raspundere civila delictuala trebuie indeplinite urmatoarele conditii generale: - existenta unei fapte ilicite; - existenta unui prejudiciu; - raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu; - culpa, greseala sau vinovatia autorului.

. Raspunderea civila delictuala pentru fapta persoanei juridice

Persoana civila delictuala are o raspundere patrimoniala proprie. Aceasta poate fi contractuala sau delictuala.

Raspunderea civila delictuala pentru fapta proprie a persoanei juridice are loc in cazurile in care organul de conducere, cu prilejul functiei ce ii revine, a savarsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudiciu; de asemenea, faptele licite sau ilicite savarsite de organele sale de conducere obliga insasi persoana juridica, daca au fost indeplinite cu prilejul functiei lor. Daca victima s-a despagubit de la persoana juridica, aceasta are dreptul sa se intoarca prin actiune in regres impotriva persoanelor fizice ce compun organul de conducere care a savarsit faptul prejudiciabil. In toate    cazurile, victima trebuie sa faca dovada elementelor conditiilor raspunderii civile delictuale.

3. Raspunderea institutorilor pentru prejudiciile cauzate de elevii si ucenicii aflati sub supraveghere

Conform art. 1000, alin. 4, Cod Civil 'institutorii si artizanii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in tot timpul cat se gasesc sub supravegherea lor'. Ei se pot apara de raspundere daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil. Pentru a interveni raspunderea este necesar a fi intrunite trei conditii speciale:

- cel care a cauzat prejudiciul sa aiba calitatea de elev sau ucenic si sa fie minor; - fapta sa fi fost savarsita in timp ce elevul sau ucenicul se afla sau trebuia sa se afle sub supravegherea profesorului sau mestesugarului; - elevul sau ucenicul sa fi cauzat prejudiciul unei terte persoane. Atunci cand elevul sau ucenicul a avut discernamant si se poate dovedi culpa sa, raspunderea cadrului didactic sau a meseriasului este in solidum, acesta avand dreptul de a actiona in regres pe autorul prejudiciului pentru tot ce a platit victimei cu titlu de despagubire in locul faptuitorului.

2. Raspunderea delictuala obiectiva

Formele raspunderii delictuale

1. Raspunderea comitentilor pentru faptele prepusilor

Potrivit art. 1000, alin. 3, Cod Civil, comitentii raspund de 'prejudiciul cauzat de prepusii lor in functiile ce li s-au incredintat'. Esenta pentru calitatile de prepus si comitent este existenta unui raport de subordonare care isi are temeiul in imprejurarea ca, pe baza acordului de vointa dintre ele, o persoana fizica sau juridica a incredintat altei persoane fizice o anumita insarcinare. Pe acest temei se naste dreptul comitentului de a da instructiuni, de a directiona, indruma si controla activitatea prepusului, tinut sa urmeze indrumarile primite. Calitatea de angajator-comitent poate fi detinuta de o persoana fizica sau, cel mai frecvent, de o persoana juridica, precum regia autonoma, societatea agricola, societatea comerciala, etc. Comitentul are la indemana o actiune in regres pentru a recupera integral, de la prepusul sau, despagubirile platite.

2. Raspunderea pentru lucruri

Art. 1000, alin. 1, Cod Civil precizeaza ca oamenii 'sunt responsabili de prejudiciul cauzat de lucrurile aflate sub paza lor'. Notiunea de paza are doua sensuri:

- paza materiala - cuprinde situatiile in care o persoana utilizeaza in fapt un bun, urmand indicatiile altei persoane;

- paza juridica - recepteaza toate imprejurarile in care o persoana are un bun in fapt pe care il foloseste efectiv, autonom de directivele sau controlul altuia.

. Raspunderea pentru prejudiciile aduse de animale

Art. 1001, Cod Civil stipuleaza ca: 'proprietarul unui animal sau acela care se serveste de dansul in timpul serviciului este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa, sau ca a scapat'.Proprietarul sau cel care are paza juridica vor fi exonerati de raspundere daca dovedesc una dintre urmatoarele imprejurari: culpa grava a victimei, actiunea fortei majore, o fapta determinata care genereaza alta raspundere.

4. Raspunderea pentru ruina edificiului

Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de ruina edificiului este reglementata expres in art. 1002 Cod Civil, astfel: 'Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina edificiului, cand ruina este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie'.

Fundamentul raspunderii pentru ruina edificiului este identic cu fundamentul raspunderii pentru prejudiciile cauzate de bunuri in general, avand un caracter obiectiv.

. Raspunderea pentru prejudiciile cauzate prin actele unei autoritati publice care vatama un drept al unei persoane fizice sau juridice

Potrivit prevederilor art. 78 din Constitutie, persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea unei cereri in termen legal este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.

Prin Legea nr. 29/1990 s-a instituit in tara noastra un contencios de plina jurisdictie. Raspunderea in contencios administrativ trebuie analizata sub doua forme: - raspunderea autoritatii administrative; - raspunderea functionarilor publici.

In ambele forme este vorba despre raspunderea administratiei publice pentru pagube cauzate persoanelor fizice sau juridice vatamate in drepturile lor recunoscute de lege printr-un act administrativ ilegal.

RASPUNDEREA CIVILA CONTRACTUALA

Raspunderea civila contractuala reprezinta obligatia debitorului de a repara prejudiciul cauzat creditorului sau prin executarea necorespunzatoare ori cu intarziere a obligatiilor sale contractuale. Elementele raspunderii civile pentru neexecutare sunt:

1. Fapta ilicita care consta in neexecutarea, executarea necorespunzatoare sau cu intarziere a obligatiei.

2. Prejudiciul. Neexecutarea obligatiilor contractuale are ca efect angajarea raspunderii debitorului numai daca creditorul a suferit un prejudiciu, o paguba.

3. Raportul de cauzalitate dintre neexecutarea obligatiilor contractuale si prejudiciu. Potrivit art. 1086 Cod Civil 'daunele interese nu trebuie sa cuprinda decat ceea ce este o consecinta directa si necesara a neexecutarii obligatiei' chiar si atunci cand neexecutarea rezulta din dolul debitorului.

4. Culpa. Debitorul se gaseste in culpa in toate cazurile in care, cu intentie, din imprudenta sau neglijenta, a facut imposibila executarea in natura a obligatiei ce-i revine, cauzand astfel un prejudiciu creditorului sau. Raspunderea contractuala poate fi modificata prin trei categorii de clauze:

1. Clauze de exonerare de raspundere pentru anumite cazuri exceptate si culpe determinate, cum ar fi neglijenta sau imprudenta.

2. Clauze de limitare a raspunderii contractuale.

3. Clauze de agravare a raspunderii contractuale.

TESTE DE EVALUARE

Explicati rolul aceste discipline in sistemul dreptului Cum sunt reglementate relatiile sociale prin definitia dreptului

Ce se intelege prin functia normativa

Definiti principiul responsabilitatii

Comentati asemanarile si deosebirile dintre dreptul public si cel privat

Raport juridic, definitie

Premisele raportului juridic

Trasaturile caracteristice ale raportului juridic- enumerare

Raport juridic social si raport de suprastructura

Raport juridic volitional si valoric

Faptele si actele juridice

Subiectele raportului juridic definitie

Persoana fizica - definitie si caracteristici

Capacitatea persoanei fizice

Persoana juridica definitie si caracteristici

Capacitatea persoanei juridice

Criterii de structurare a sistemului de drept

Diviziunea dreptului in drept public

14 Diviziunea dreptului in drept privat

15 Notiunea izvorului de drept

16 Clasificarea izvoarelor formale de drept

17 Obiceiul juridic (cutuma)

18 Doctrina, practica judiciara si precedentul judiciar

19 Contractul normativ

20 Actul normativ

21 Definitia si obiectul dreptului civil

22 Caracterele raportului juridic

23 Premisele raportului juridic

24 Trasaturile raportului juridic

25 Elementele raportului juridic

26 Denumiti actele juridice dupa vointa uneia sau mai multor parti

27 Ce reprezinta consimtamantul?

28 Explicati eroarea ca viciu de consimtamant

29 Ce intelegeti prin -efectul actelor juridice civile?

30 Definiti violenta si leziunea -

31 Enumerati atributele dreptului de proprietate

32 Explicati dreptul de proprietate publica

33 Dati exemple de bunuri proprietate publica si privata

34 Ce intelegeti prin "modalitati ale dreptului de proprietate"

35 Ce reprezinta dreptul de uzufruct si servitute

36 Ce intelegeti prin prescriptie?

37 Cand se aplica prescriptia de 30 ani?

38 Care este termenul aplicat contractului de vanzare-cumparare?

39 Ce termen se aplica pentru actiunea in anulabilitatea casatoriei?

40 Ce reprezinta obiectul obligatiei civile?

41 Ce intelegeti prin "plata" ca mod de stingere a obligatiei?

42 Explicati daunele cominatorii

43 Dati exemple de Compensatie ca mod de stingere a obligatiilor

44 Cum explicati " imposibilitatea fortuita de executare"?

45Dati exemple de raspundere pentru fapta proprie ?

Enumerati conditiile speciale de interventie a raspunderii institutorilor pt prejudiciile cauzate de elevi

Cine poate avea calitatea de angajator-comitent?

Cine este raspunzator pentru ruina edificiului?

Ce se reglementeza prin l 29/1990?

Ce intelegeti prin fapta ilicita?

Explicati raportul de cauzalitate

Comparatie intre prejudiciu si culpa

Care sunt clauzele prin care poate fi modificata raspunderea contractuala

Bibliografie:

1.MOMCILO LUBURICI - Teoria generala a dreptului, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 2000.

2. NICOLAE POPA, M.C. EREMIA, D.M. DRAGNEA, - Teoria generala a dreptului - Seminare si teste, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

I. CRAIOVAN, Tratat elementar de teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2001

4. CRAIOVAN ION, - Doctrina juridica, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999

5. LIDIA BARAC.- Elemente de teoria dreptului , Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2002

6. MIHAI ALBICI - Despre drept si stiinta dreptului, Ed. All Beck. Bucuresti, 2005

7. MIHAI GHEORGHE, - Fundamentele dreptului vol. I si II , Ed. All Beck, Bucuresti, 2003

8. MIHAI GHEORGHE, - Fundamentele dreptului vol. III - Teoria izvoarelor dreptului obiectiv, Ed. All Beck, Bucuresti, 2004

. DJUVARA MIRCEA - Teoria generala a dreptului. Drept rational, izvoare si drept pozitiv, ed. a II-a , Ed All Beck, Bucuresti, 1999

JURCA CONSTANTIN - Curs de drept civil, Ed. Ex Ponto, Constanta, 2000.

11. GHEORGHE BELEIU - Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Casa de editura si presa "Sansa", Bucuresti, 1995.

CORNELIU BARSAN - Drept civil, drepturile penale, Ed. Institutul European, Iasi, 1997

GABRIEL BOROI - Drept civil. Partea generala, Ed. ALL Bucuresti, 1993.

ION FILIPESCU - Dreptul de proprietate si alte drepturi reale, Ed. Actami, Bucuresti, 1997