Stabilirea, schimbarea si dovada domiciliului de drept comun

Stabilirea, schimbarea si dovada domiciliului de drept comun

1. Stabilirea domiciliului de drept comun

Titular al domiciliului de drept comun este persoana fizica care are capacitate de exercitiu.

Exceptia de la aceasta regula o constituie minorul de paisprezece ani.

Domiciliul de drept comun al persoanei fizice este domiciliul legal avut pana la majorat, dar convertit prin ajungerea la majorat in domiciliu de drept comun.

Articolul nr.24 din legea nr.105/1996 dispune: "Cetatenii romani cu domiciliul in Romania au dreptul sa-si stabileasca sau sa-si schimbe domiciliul sau resedinta in orice localitate in conditiile legii.

Persoanele fizice prevazute la alineatul nr.1 nu pot avea in acelasi timp decat un singur domiciliu si o singura resedinta. In cazul in care acestea detin mai multe locuinte, isi poate stabili domiciliul sau resedinta in oricare dintre ele"

Aceste dispozitii coroborate cu articolul nr.13 din Decretul nr.31/1954 care arata "domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea isi are locuinta statornica sau principala", pot duce la definirea domiciliului de drept comun ca fiind dreptul persoanei fizice de a se individualiza in spatiu prin locuinta sa statornica.

Articolul nr.102 din Codul familiei reglementeaza ipoteza speciala a domiciliului de drept comun al minorului de varsta de paisprezece ani care este stabilit de catre acesta, cu avizul autoritatii tutelare in sensul aratat de

acest articol. Astfel: "Autoritatea tutelara, poate da incuviintarea copilului, la cererea acestuia, dupa implinirea varstei de paisprezece ani, sa-si schimbe felul invataturii si pregatirii profesionale stabilita de parinti sau sa aiba locuinta pe care o cere desavarsirea invataturii ori a pregatirii profesionale"

In concluzie, regula consta in aceea ca titularul domiciliului de drept comun este persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu si numai in exceptia aratata poate fi si minorul de peste paisprezece ani.

2. Schimbarea domiciliului de drept comun

Constitutia este cea care in articolul nr.25 alineat nr.2 consacra libertatea de schimbare a domiciliului astfel: "Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in orice localitate din tara, de a emigra precum si de a reveni in tara"

Procedura schimbarii domiciliului de drept comun este o procedura cu caracter administrativ reglementata si de dispozitiile cuprinse in Legea nr.5 din 1971 privind actele de identitate si procedura schimbarii domiciliului si a resedintei, in capitolul nr.3 intitulat "Procedura schimbarii domiciliului si a resedintei".

Intrucat legea, in materia domiciliului nu circumstantiaza motivele schimbarii acestuia, principiul care guverneaza aceasta materie este al libertatii schimbarii domiciliului potrivit intereselor persoanelor fizice.

"Stabilirea si schimbarea domiciliului si resedinta cetateanului roman cu domiciliul in Romania" este titlul capitolului trei din Legea nr.105 aparuta in 1996 care reglementeaza schimbarea domiciliului de drept comun.

Prevederile acestei legi sunt construite pe scheletul

ideilor normative a legii nr.5/1971 la care se adauga elementul de noutate adus de dinamica schimbarii relatiilor sociale care afecteaza si aceasta materie.

Potrivit articolului nr.28 din Legea nr.105/1996 "persoana care isi schimba domiciliul, este obligata ca in termen de 15 zile de la data mutarii la noua adresa sa se prezinte la formatiunea de evidenta a populatiei pentru eliberarea unei noi carti de identitate"

In legea nr.5/1971 se prevedea ca persoana fizica care isi schimba domiciliul sa se infiinteze in mod obligatoriu la organul de politie in circumscriptia in care isi stabilea noul domiciliu pentru a i se inscrie mentiunea in actul de identitate si in fisa de evidenta a populatiei in termen de cinci zile de la data obtinerii dovezii din care rezulta ca avea locuinta asigurata.

Schimbarea domiciliului este avuta in vedere si de legea fondului funciar, Legea nr.18 din 1991 republicata pentru armonizarea finalitatii legii cu interesul dobandirii dreptului de proprietate asupra pamantului adica a terenurilor agricole precum si de Legea 128 din 1997 privind statutul personalului didactic.

Astfel, potrivit articolului nr.19 alineat nr.1 din Legea nr.18/1991 cu privire la fondul funciar: "Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren in cooperativa, sau au adus teren mai putin de 5000 de metri patrati, precum si celora care, neavand calitatea de cooperatori, au lucrat in orice mod ca angajati in ultimii 3 ani in cooperativa sau asociatii cooperatiste, li se pot atribui in parte loturi, din terenurile prevazute in articolul nr.18, daca

sunt stabiliti sau urmeaza sa se stabileasca in localitate si nu detin teren in proprietate in alte localitati"

Tot legea fondului funciar dispune in articolul nr.21 alineat nr.2: "Familiile fara pamant sau cu pamant putin din alte localitati, care solicita in scris, pot primi in proprietate pana la 10 ha teren in echivalent arabil, cu obligatia de a-si stabili domiciliul in comuna, oras sau municipiu, dupa caz si de a cultiva pamantul primit, renuntand la proprietatea avuta in localitatea lor din extravilan"

Articolul nr.43 alineat nr.1 din aceeasi lege nr.18/1991, referindu-se la zona montana defavorizata de factorii naturali precum clima altitudinea, panta si izolarea, arata ca: "se poate atribui in proprietate la cerere, o suprafata de teren de pana la 10 ha in echivalent arabil familiilor tinere de tarani care provin din mediul agricol montan, au priceperea necesara si se obliga in scris sa-si creeze gospodarii, sa se ocupe de cresterea animalelor si sa exploateze rational pamantul in acest scop"

Privind domiciliul personalului didactic din mediul rural, articolul nr.104 alineat nr.1 din Legea nr.128 din 1997 referitor la statutul personalului didactic, arata: "Cadrele didactice titulare care functioneaza in mediul rural si isi stabilesc domiciliul in localitatea respectiva, pot beneficia la cerere de 0,1-1 ha de pamant in folosinta. Acestora li se asigura o locuinta de catre administratia locala pentru perioada de timp cat lucreaza in acea localitate"

3. Dovada domiciliului de drept comun

Articolul nr.17 din Legea nr.5/1971 privind actele de identitate si procedura de schimbare a domiciliului si a resedintei, prevedea ca dovada cetateniei, a domiciliului si a identitatii persoanei fizice se facea cu actul de identitate care era buletinul de identitate.

In sensul prezentei legi Legea nr.105/1996 privind evidenta populatiei si cartea de identitate, - cartea de identitate este documentul care se elibereaza cetateanului roman cu domiciliul in Romania la implinirea varstei de 14 ani si cu care se face dovada identitatii si a domiciliului si a cetateniei romane, dupa cum prevede articolul nr.10 din aceasta lege.

Alineatul nr.2 al articolului nr.2 din Hotararea guvernamentala nr.112 din 14 aprilie 1998 care priveste organizarea activitatii de eliberare a cartilor de identitate, procedura de schimbare esalonata a buletinelor de identitate actuale si aspectele privind termenele de valabilitate ale acestora arata: "Actualele buletine de identitate vor fi preschimbate esalonat cu cartile de identitate, in termen de 5 ani", iar articolul nr.5 alineat nr.1 din aceeasi hotarare guvernamentala mentioneaza:

"Formatiunile de evidenta a populatiei sunt obligate sa instiinteze cetatenii din raza teritoriala de competenta, prin mass - media asupra procedurii si perioadei de preschimbare esalonata a buletinului de identitate cu cartile de identitate"

In relatiile dintre cetateni si orice alte persoane fizice sau juridice, se folosesc pentru legitimare si identificare cartile de identitate si buletinele de identitate care inca nu au fost inlocuite cu cartile de identitate.

De altfel dupa cum prevede articolul nr.28 din Legea nr.105/1996 "persoana care isi schimba domiciliul este obligata ca in termen de 15 zile de la data mutarii la noua adresa, sa se prezinte la formatiunea de evidenta a populatiei pentru eliberarea unei noi carti de identitate"

Articolul nr.45 din Legea nr.105/1996, referindu-se la persoanele fizice care pentru diverse motive nu locuiesc la persoanele fizice care pentru diverse motive nu locuiesc la adresa mentionata in buletinul de identitate, in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a prezentei legi li se cere sa solicite formatiunii de evidenta a populatiei "inscrierea adresei unde domiciliaza efectiv"

Deci, pentru aceasta din urma situatie se cere inscrierea domiciliului efectiv al persoanei fizice in buletinul de identitate si nu eliberarea unei noi carti de identitate, aceasta situatie fiind conditionata de termenul de 90 de zile de la intrarea in vigoare a Legii nr.105 din 1996.

In concluzie, domiciliul va fi dovedit in viitor cu cartea de identitate.

Conform articolului nr.27 din aceeasi lege, stabilirea domiciliului se face la cererea persoanei interesate care declara pe propria raspundere adresa la care are locuinta asigurata.

Declaratia care se da in scris se semneaza in fata unei persoane autorizate din cadrul formatiunii de evidenta a populatiei, arata alineatul nr.2 al articolului nr.27 din Legea nr.105/1996, iar alineatul nr.4 al aceluiasi articol prevede ca in cazurile de imposibilitate de scriere sau de "semnare se face mentiune despre aceasta"

Mentiunea din cartea de identitate cu privire la domiciliul unei persoane nu are efecte constitutive privind determinarea acesteia, ci numai caracter de evidenta a persoanei respective.

Prin urmare, in cazul in care domiciliul unei persoane se afla intr-o alta localitate decat cea din cartea de identitate, dovada acestuia poate fi facuta, in principiu, prin orice mijloc de proba conform jurisprudentei

4.Note

1.Legea nr.105/1996 nu precizeaza mijloacele de dovedire a locuintei asigurate aratata potrivit articolului nr.27 alineat nr.1 care prevede: "Stabilirea domiciliului sau a resedintei in cartea de identitate se face la cererea persoanei fizice interesate, care declara pe propria raspundere adresa la care are adresa asigurata".

In practica se cere ca persoana fizica care solicita schimbarea sau stabilirea domiciliului sau a resedintei sa faca dovada asigurarii spatiului de locuit prin:

1) contractul de vanzare - cumparare asupra unui imobil tip locuinta transcris in registrul de transcriptiuni imobiliare sau in cartea funciara;

2) certificat de mostenitor indiferent de starea de iesire din indiviziune;

3) contract de donatie autentificat de birourile notarilor publici pentru forma  "ad validitatem";

4) contract de vanzare cumparare sub semnatura privata transcris in registrul de transcriptiuni imobiliare sau in cartea funciara, dupa caz;

5) hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila prin care s-a admis actiunea in constatare si revendicare a dreptului de proprietate asupra unor imobile de tip locuinta;

6) contractul de inchiriere a unui spatiu cu

destinatie de locuinta.

2. Gh. Beleiu "Drept civil roman". Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, casa de editura si presa "Sansa" S.R.L. Bucuresti 1993, pagina nr.331.