Stingerea obligatiilor prin executare

STINGEREA OBLIGATIILOR PRIN EXECUTARE

SECTIUNEA I

CONSIDERATII INTRODUCTIVE

Executarea obligatiilor se poate realiza pe cale voluntara sau pe cale silita (atunci cand debitorul refuza executarea voluntara a obligatiei sale, creditorul poate trece, in conditiile legii, la executarea silita a obligatiilor).

Principiul in materie este acela al executarii in natura a obligatiilor. Numai in cazul in care aceasta executare nu mai este posibila in natura, executarea obligatiei se poate realiza prin echivalent.

Executarea obligatiilor se poate realiza in doua modalitati principale: executare directa (in natura) si executarea indirecta (prin echivalent). Ambele se pot realiza voluntar sau silit.

SECTIUNEA A II-A

EXECUTAREA VOLUNTARA IN NATURA A OBLIGATIILOR. PLATA

1. NOTIUNEA DE PLATA. REGLEMENTARE

In sens larg, prin plata se intelege executarea oricarei obligatii pozitive. In sens restrans (si mai ales in limbajul curent), prin plata se intelege executarea unei obligatii de a da o suma de bani. In conceptia redactorilor codului civil, plata este considerata un act juridic civil, adica o conventie intre cel care face plata si cel care o primeste. Plata beneficiaza de o reglementare minutioasa, cuprinsa in Cartea a III-a, titlul III, cap. VIII din Codul civil (art. 1092-1121).

2. CONDITIILE PLATII

1) Cine poate face plata. Din dispozitiile cuprinse in art. 1093 Cod civil se deduce ca plata poate fi facuta de catre:

a. debitor;

b. reprezentantul debitorului (legal sau conventional);

c. o persoana obligata impreuna cu debitorul (codebitor solidar);

d. o persoana obligata alaturi de debitor (fidejusor, comitent, etc.);

e. de un tert dezinteresat care actioneaza in temeiul gestiunii de afaceri;

f. de un tert care intelege sa faca o liberalitate etc.

In concluzie, in principiu plata se poate face de catre orice persoana interesata sau dezinteresata. Prin exceptie, plata nu se poate face decat de catre debitor, in urmatoarele situatii: a. in cazul obligatiilor intuitu personae;

b. in cazul in care s-a stipulat expres ca plata sa fie executata de catre debitor; c. in cazul obligatiei de a da un bun cert, numai proprietarul acelui bun poate sa execute obligatia (nerespectarea regulii atrage nulitatea actului platii conform art. 1095 alin.1 Cod civil).

2) Cine poate primi plata. Plata poate sa fie facuta:

a. creditorului;

b. reprezentantului sau legal sau conventional;

c. persoanei desemnate de lege sau de instanta de judecata sa primeasca plata;

d. in mod exceptional si altor persoane daca a profitat oricum creditorului, daca a fost facuta cu buna credinta fata de titlularul aparent al creantei, daca creditorul a ratificat plata facuta unui accipiens fara drept de a o primi.

Cel care primeste plata trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu. In caz contrar, debitorul poate fi obligat sa plateasca din nou celui imputernicit sa primeasca plata, cu exceptia cazului in care plata a profitat persoanei incapabile.

3) Obiectul platii. Creditorul sau persoana care poate sa primeasca plata, are dreptul sa pretinda exact bunul care i se datoreaza (art. 1100 Cod civil), cu precizarile urmatoare:

a. daca plata are ca obiect un bun cert, atunci debitorul trebuie sa predea acel bun in starea in care acesta se afla in momentul platii;

b. daca plata are ca obiect bunuri generice, atunci debitorul trebuie sa remita creditorului bunuri de o calitate medie, exceptand stipulatia contrara;

c. daca plata are ca obiect prestatia de a face, debitorul trebuie sa execute intocmai prestatia promisa;

d. daca plata are ca obiect o obligatie de rezultat, atunci debitorul trebuie sa execute obligatia de natura ca creditorul sa obtina rezultatul dorit.

4) Indivizibilitatea platii. Principiul indivizibilitatii platii este prevazut expres de art. 1101 alin. 1 Cod civil si presupune obligatia debitorului de a efectua plata deodata. De la acest principiu exista urmatoarele exceptii:

a. cand creditorul consimte ca plata sa fie divizibila;

b. in cazul transmiterii pe cale succesorala a datoriei, daca debitorul are mai multi mostenitori;

c. cand o parte din datoria debitorului se stinge prin compensatie legala;

d. cand instanta de judecata acorda debitorului termene de gratie pentru plata;

e. in cazul cambiei, cecului sau biletului la ordin, cand beneficiarul nu poate refuza o plata partiala;

f. in cazul cofidejusorilor, cand unul dintre ei poate sa invoce beneficiul de diviziune.

5) Data platii. Plata trebuie facuta imediat daca obligatia nu este afectata de un termen sau conditie suspensive. In cazul in care avem de a face cu un termen suspensiv, plata se face la implinirea termenului. Daca termenul este stabilit in favoarea debitorului, plata se poate face in avans. Daca termenul este stabilit in favoarea creditorului sau atat in favoarea creditorului cat si in favoarea debitorului, atunci debitorul poate face plata anticipat numai cu consimtamantul creditorului.

6) Locul platii. Regula este in privinta locului platii ca ea se poate face numai la locul stabilit de parti, daca un asemenea loc este determinat contractual. In cazul in care lipseste o asemenea stipulatie functioneaza regula dupa care plata este cherabila (art. 1104 Cod civil), adica trebuie ceruta la domiciliul debitorului si nu portabila (care trebuie facuta la domiciliul creditorului). Prin exceptie de la regula, in cazul obligatiei de a da un bun determinat, plata trebuie executata la locul unde se afla bunul in momentul incheierii conventiei.

7) Cheltuielile platii. S-a statuat regula conform careia cheltuielile platii trebuie suportate de catre debitor, in afara de stipulatie contrara (art. 1105 Cod civil). Regula trebuie completata cu cateva dispozitii speciale:

a. in materia ofertei reale de plata cheltuielile sunt suportate de catre creditor;

b. in materie de vanzare cheltuielile vanzarii sunt suportate de catre cumparator;

c. in materie de depozit, daca s-a stipulat locul unde trebuie sa fie restituit bunul, depozitarul are obligatia sa transporte bunul pana in acel loc iar deponentul sa suport cheltuielile transportului.

8) Proba platii. Proba platii se face in conditiile dreptului comun, ea fiind considerata un act juridic (deci, conform art. 1191 si urm. Cod civil). Pentru a simplifica insa dificultatile, art. 1138 Cod civil a instituit urmatoarele prezumtii:

a. daca creditorul a remis debitorului titlul constatator al creantei si acesta este un inscris sub semnatura privata, functioneaza o prezumtie absoluta de liberare de datorie prin plata sau remitere de datorie;

b. daca creditorul a remis debitorului titlul original al creantei si acesta este un inscris autentic sau o hotarare judecatoreasca investita cu formula executorie, se prezuma relativ liberarea debitorului prin plata sau remitere de datorie.

3. IMPUTATIA PLATII

1) Notiune. Exista situatii cand un debitor are mai multe datorii de aceeasi natura, fata de acelasi creditor si face o plata care este insuficienta pentru a stinge toate datoriile. In acest caz se pune problema de a sti care dintre aceste datorii se considera platite sau, altel spus, asupra caror datorii se imputa plata. Imputatia platii este de doua feluri: conventionala si legala.

2) Imputatia conventionala

a. de regula, trebuie sa existe un acord prin care partile sa stabileasca imputatia platii;

b. daca un asemenea acord nu exista, debitorul este in drept sa stabileasca unilateral imputatia platii, insa in anumite limite (sa nu impuna o plata fractionata; sa nu impuna plata unei datorii nescadente daca termenul este in favoarea creditorului; sa nu impuna creditorului plata capitalului inainte de plata dobanzilor);

c. daca nici debitorul nu a stabilit imputatia platii, creditorul este indreptatit sa faca aceasta imputatie unilateral.

3) Imputatia legala. Cand imputatia platii nu s-a facut de catre partile raportului obligational, ea se va face de drept in temeiul urmatoarelor reguli (art. 1113 Cod civil):

a. in primul rand se considera platita datoria ajunsa la scadenta;

b. daca toate datoriile sunt scadente, imputatia se face asupra celei mai oneroase;

c. daca toate datoriile sunt scadente si la fel de oneroase, se va considera platita datoria cea mai veche;

d. daca toate datoriile sunt scadente, la fel de oneroase si la fel de vechi, plata se imputa proportional asupra fiecareia, in pofida indivizibilitatii platii.

4. OFERTA REALA DE PLATA. OPOZITII LA PLATA

1) Notiune. Oferta reala de plata reprezinta o modalitate juridica de liberare de plata a debitorului, regelementata de art. 1114-1121 Cod civil si de art. 586-590 Cod procedura civila pentru situatia in care creditorul refuza sa primeasca plata. Ea cuprinde urmatoarele etape:

a. somarea creditorului prin executorul judecatoresc pentru a primi plata;

b. consemnarea sumei de bani sau a lucrului la dispozitia creditorului;

c. validarea consemnarii de catre instanta de judecata prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva.

2) Opozitii la plata. Opozitia la plata este interventia pe care o face persoana indreptatita de lege fata de un anumit debitor, punandu-i in vedere sa nu efectueze plata fara consimtamantul sau sau fara prezenta sa. Nerespectarea opozitiei poate atrage obligatia debitorului de a repeta plata.

Pot face opozitii la plata:

a. un alt creditor al aceluiasi debitor;

b. creditorul care a pierdut inscrisul constatator al creantei sale si afla ca debitorul este gata sa plateasca acelei persoane care va prezenta titlul creantei;

c. creditorul creditorului prin tehnica popririi (atunci cand debitorul este, la randul sau creditorul unui tert, creditorul debitorului poate cere ca plata care trebuie sa fie facuta de catre tert creditorului sa fie poprita si apoi sa fie facuta direct creditorului creditorului tertului).

SECTIUNEA A III-A

EXECUTAREA SILITA IN NATURA A OBLIGATIILOR. MIJLOACE JURIDICE DE

CONSTRANGERE A DEBITORULUI

1) Preliminarii. Executarea obligatiilor este guvernata de principiul executarii in natura, consacrat de art. 1073 Cod civil. De regula executarea obligatiilor are loc voluntar. Sunt insa cazuri, cand debitorul refuza executarea obligatiilor sale. In aceste situatii, creditorul are dreptul de a trece la executarea silita in natura a obligatiilor, prin una din urmatoarele modalitati: executarea in natura a obligatiilor de a da, autorizarea creditorului de a lua masurile necesare executarii in natura a obligatiilor, daunele cominatorii si amenzile cominatorii.

2) Executarea in natura a obligatiilor de a da. Pentru individualizarea acestui mod de executare, se impune sa distingem intre obiectele derivate pe care poate sa le aiba obligatia de a da:

a. in cazul obligatiei de a da care are ca obiect derivat o suma de bani, executarea in natura este intotdeauna poibila. In cazul in care debitorul refuza executarea, creditorul poate trece la poprirea sumelor de bni pe care tertii le datoreaza debitorului sau la urmarirea silita mobiliara si imobiliara, ambele in temeiul dreptului de gaj general al creditorului;

b. in cazul obligatiei de a da un bun cert, executarea obligatiei se realizeaza instantaneu, conform principiului consensualismului (art. 971 si 1295 Cod civil) si automat, fara a fi nevoie de executarea unor alte prestatii. In concluzie, aceasta obligatie de a da se executa in temeiul legii. Ramane insa ca, ulterior acordului partilor sa se mai realizeze si predarea bunului ce a facut obiectul obligatiei de a da (art. 1074 Cod civil). Obligatia de predare nu mai este insa o obligatie de a da, ci o obligatie de a face. Exceutarea ei se poate realiza in natura prin mijlocul predarii silite a bunurilor mobile si imobile (art. 575-5801 Cod procedura civila);

c. in cazul obligatiilor de a da bunuri de gen, transferul dreptului de proprietate opereaza numai in momentul individualizarii acestora prin numarare, cantarire sau masurare, individualizare care are loc de regula in momentul predarii. In cazul refuzului debitorului de a trece la individualizarea bunurilor, creditorul poate sa ceara executarea silita in natura a obligatiilor.

3) Autorizarea creditorului de a lua masurile necesare de executare in natura a unor obligatii pe cheltuiala debitorului. Mijlocul este recunoscut creditorului in cazul obligatiilor de a da bunuri de gen pe care debitorul nu le are (caz care creditorul poate sa-si procure bunurile de la un tert, pe cheltuiala debitorului, urmand ca apoi sa pretinda despagubiri de la acesta), obligatiilor de a face sau de a nu face (conform art. 1077 Cod civil: "nefiind indeplinita obligatia de a face, creditorul poate fi autorizat a o aduce el la indeplinire, cu cheltuiala debitorului."; conform art. 1076 Cod civil: "creditorul poate cere a se distruge ceea ce s-a facut calcandu-se obligatia de a nu face si poate fi autorizat de a distruge el insusi, pe cheltuiala debitorului, afara de dezdaunare"; textele mentionate trebuie coroborate cu art. 5802 Cod procedura civila).

4) Daunele cominatorii. Pentru situatia in care debitorul refuza executarea in natura a obligatiilor de face sau de a nu face, mai ales a celor intuitu personae, practica judiciara a creat un mijloc de constrangere patrimoniala, care se realizeaza prin obligarea debitorului prin hotarare judecatoreasca la plata unor sume de bani (daune cominatorii) la anumite intervale de timp pentru fiecare zi (sau alta unitate de timp) de intarziere in executarea in natura a obligatiei de a face sau a nu face. Daunele cominatorii pot fi stabilite si printr-o suma globala sau pot fi majorate de catre instanta de judecata, pana se va infrange rezistenta debitorului in executarea obligatiilor.

Daunele cominatorii reprezinta un mijloc de constrangere a debitorului si nu o modalitate de executare in natura a obligatiilor, pentru ca, de regula, executarea in natura in mod silit a obligatiilor de a face nu este posibila in virtutea principiului nemo potest cogi ad factum.

Daunele cominatorii nu intra in patrimoniul creditorului, desi sunt platite acestuia. Dupa executarea obligatiei, ele trebuie restituite debitorului, cu exceptia cazului in care creditorul solicita transformarea lor total sau partial in daune interese.

Daunele cominatorii nu pot fi acordate in urmatoarele situatii:

- cand debitorul a fost deja obligat prin hotarare judecatoreasca sa repare prejudiciul cauzat prin neexecutare, prin plata de daune-interese;

- cand executarea in natura a obligatiei nu mai este posibila;

- cand refuzul debitorului de a executa obligatia este clar si definitiv.

4) Amenzile cominatorii. Alaturi de daunele cominatorii, amenzile cominatorii reprezinta un mijloc de constrangere eficace menit sa asigure executarea in natura a obligatiei de a face sau de a nu face care presupune un fapt personal al debitorului. Spre deosebire de daunele cominatorii, amenzile civile stabilite de instanta de judecata in acest caz, reprezinta un venit definitiv al bugetului de stat si nu se mai restituie debitorului dupa executarea obligatiei. Procedura stabilirii amenzilor cominatorii este reglementata de art. 5803-5805 Cod procedura civila.