Statul si dreptul geto-dac (sec. i i. hr. - sec. i d. hr.)

STATUL SI DREPTUL GETO-DAC (sec. I i. Hr. - sec. I d. Hr.)

Formarea societatii umane in spatiul carpato-danubiano-pontic; aspecte social juridice

Spatiul de formare si evolutie a societatii romanesti, cuprins geografic intre Carpati, Dunare si Marea Neagra, cu ample raspandiri in vecinatati, a cunoscut pulsatia vietii de timpuriu. Vechimea urmelor de viata umana plaseaza aceasta zona geografica a Europei printre cele putine in lume unde conditiile au fost mereu favorabile dezvoltarii omului. La Bugiulesti (Valcea), pe vaile raurilor Darjovului, Dambovnicului, Argesului, au fost scoase la lumina obiecte purtand interventia omului care se apropie de un milion de ani.

Etapa urmatoare in evolutia sociala a constat in aparitia tribului, care insuma un numar de ginti inrudite, avand acelasi teritoriu, aceeasi limba, aceleasi interese si credinte. Temeiul acestei noi realitati a fost de ordin demografic fiindca numai sporul de populatie a putut determina o agregare a gintilor sub o autoritate noua, care nega in mare parte autoritatea de pana acum a partilor componente. Treptat gintile au fuzionat in noua forma, transferandu-si trasaturile asupra tribului. Astfel exogamia functioneaza acum la acest nivel, limbajul este unul comun, cultul religios este reglementat unitar pentru toti membrii tribului.

Cu aproximativ 6000 de ani i. Hr. comunitatile umane la care ne referim au incheiat lungul parcurs al paleoliticului (perioada primara a istoriei) si au patruns intr-o perioada noua, neoliticul. Data fiind dimensiunea saltului realizat intr-un rastimp istoric foarte scurt, neoliticul a fost numit si "revolutia neolitica". Esentiala a fost descoperirea cultivarii plantelor si domesticirii unor animale, fapt care a insemnat trecerea omului de la stadiul de culegator de hrana, la acela de producator de hrana si obiecte. Din acest moment omul isi creaza un mediu propriu, produse proprii, fapt care in conditiile sporului demografic a insemnat o adevarata explozie a relatiilor sociale.

Este acum timpul inchegarii definitive a familiei monogame, avand drept cap barbatul. Se structureaza adunarea tribului din barbatii purtatori de arme; se consolideaza autoritatea sefului de trib si a sfatului sau; in trib puterea se transmite tot mai des ereditar; se impune tot mai mult proprietatea personala in raport cu proprietatea colectiva (posesia se transforma in proprietate); apare o patura de oameni avuti, odata cu marele spor de productivitate si productie adus de practicarea noilor ocupatii. In diferite necropole au fost descoperite tezaure, arme din metal pretios (care deci nu aveau utilitate practica, ci simbolica), atestand cristalizarea unei noi puteri, aceea de tip politic.

Epoca metalelor a ridicat productivitatea muncii si productia la cote deosebite in raport cu intreaga istorie de pana atunci. Urmarile sociale si politice au fost considerabile, mai ales in planul proprietatii si organizarii sociale. S-a afirmat acum uniunea de triburi, condusa de un sef, avand investirea permanenta si ereditara, reprezentand intreaga comunitate, dar mai ales aristocratia. Primele izvoare scrise, grecesti folosesc termenul de "basileus" (rege) pentru a desemna pe conducatori, asimilandu-i cu regii polisurilor grecesti. Din aceleasi izvoare aflam si numele dat populatiilor din sud-estul Europei in secolul V i. Hr : ilirii in sud, tracii in centrul si nordul Peninsulei Balcanice.

Uniunea de triburi a reprezentat o treapta spre organizarea de tip statal. Conducatorul uniunii avea fara indoiala prerogative de tip prestatal, dar desi numit rege, el nu era totusi ca atare. In poemul "Triptolemos" Sofocle scria ca existau mai multe uniuni de triburi, unele numite ale getilor, altele ale dacilor. Mai multe izvoare afirma explicit ca getii constituiau un singur popor. Initial s-a folosit, de catre scriitori din afara acestui spatiu, denumirea de geti, apoi aceea de daci (romanii, in sec. II i. Hr.). Geograful grec Strabon scria ca "dacii au aceeasi limba ca si getii", iar apoi Dio Cassius precizeaza: "Eu ii numesc daci pe oamenii pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi si cum le zic si romanii, macar ca stiu prea bine ca unii dintre heleni ii numesc geti, fie pe drept fie pe nedrept." Geti sau daci, ei erau divizati in multe uniuni, care pastrau inca multe trasaturi ale organizarii tribale. Dacii i-au numit pe aristocrati tarabostes (romanii i-au numit pileati). Clasa oamenilor de rand, fara indoiala liberi din punct de vedere juridic, dar aserviti economic in diferite feluri si in diferite grade, s-a numit comati (romanii i-au numit capilatti). Existau si sclavi, ca pretutindeni in lumea antica, avand un rol economic minor. Diferentierea sociala este dovedita de constructia unor cetati  pe inaltimi la Cetateni (Arges), Polovragi (Gorj), Capalna (Alba), Batca Doamnei (Neamt), Costesti (Hunedoara).

Formarea si evolutia istorica a statului geto-dac pana la cucerirea romana.

Pe plan politic evenimentele produse in zona Marii Mediterane si sud-vestul Marii Negre dupa implantarea coloniilor grecesti (intre care Histria, Tomis, Calatis) au influentat semnificativ evolutia dacilor spre organizarea statala. In anul 514 i. Hr., getii din Dobrogea si-au aparat teritoriul impotriva invaziei persane conduse de Darius, prilej cu care Herodot ii mentioneaza ca fiind "cei mai viteji si mai drepti dintre traci". La 339 i. Hr. in contextul unei incursiuni a scitilor condusi de Atheas este pomenit un "rex Histrianorum". Patru ani mai tarziu getii de la Dunare au facut fata invaziei armate conduse de insusi Alexandru Macedon. La anul 300 i. Hr., fortele conduse de regele get Dromihete l-au capturat pe regele Traciei, Lysimach. Din scrierea lui Diodor Siculus aflam amanunte despre diplomatia regelui get, a carui autoritate asupra supusilor sai nu era inca discretionara. Un decret din Histria de pe la 200 i. Hr., mentioneaza o succesiune de regi care par a forma o dinastie: Zalmodegicos - Rhemaxos - Phradamon. Un alt rege, Oroles, este mentionat intre 180-150 i. Hr.

Domniile acestor regi uniuni de triburi sunt semnificative pentru procesul agregarii lor in stat din cel putin doua motive: mai intai pentru ca ele arata prezenta pericolului extern pentru existenta lor si aceasta este a doua conditie esentiala a constituirii statului; in al doilea rand pentru ca succesiunea lor a insemnat acumularea unei experiente, a unor traditii de viata prestatala, foarte necesare statului format.

Din scrierile lui Strabon despre geti rezulta ca a existat si un factor religios in acest proces (la fel de obisnuit nu numai in lumea antica): un preot al zeului cel mai slavit la geti, Zalmoxis, a primit aura de zeu, iar regele i-a solicitat sprijinul in activitatea sa. "Regele lucra in intelegere cu el, fiindca vedea ca oamenii credeau ca da poruncile sfatuit de zei." Prestigiul divin venea astfel sa consolideze respectul supusilor pentru conducatorul lor, un fapt necesar in procesul consituirii autoritatii statale. Au fost astfel realizate, in secolul I i. Hr., toate conditiile unirii uniunilor de triburi intr-o structura similara statelor antice ale vremii.

Evenimentul unirii, cerut de unitatea etnica, teritoriala, religioasa a locuitorilor, pare sa se fi produs pe la anul 82 i. Hr. (dupa cum relata Iordanes), cand Burebista ajutat de marele preot Deceneu i-a adunat pe toti geto-dacii sub aceeasi stapanire. Strabon scria ca "getul Beirebistas, ajungand in fruntea poporului sau, care era istovit de razboaie dese l-a inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare de porunci, incat in cativa ani a faurit o stapanire puternica si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine, incat a ajuns sa fie temut si de romani."

In urma unor expeditii militare victorioase (impotriva celtilor, a coloniilor grecesti de pe litoralul Marii Negre), Burebista a ajuns dupa anul 55 i.Hr., "cel dintai si cel mai mare dintre regii care au domnit peste Tracia", iar regatul sau a devenit cel mai important din sud-estul Europei. Hotarele statului se intindeau de la muntii Haemus (Balcani) in sud, pana la Carpatii Nordici, de la Bug in rasarit, pana la Dunarea mijlocie  in apus.

Moartea lui Burebista a insemnat prabusirea Daciei ca entitate unitara, dar nu a statalitatii. Fortele centrifuge, interesate in acapararea de puteri mai mari pe plan local, au folosit prilejul pentru a se organiza statal in formatiuni mai mici. Cel mai puternic stat dacic dupa Burebista a fost cel asezat in vatra puterii militare si spirituale dacice, unde se aflau cetatile si locurile sacre, in muntii Sureanu. Aici este atestata o continuitate statala de zeci de ani , intre cei mai mari regi: Burebista si Decebal. Intre ei au domnit, pe rand Deceneu - marele preot devenit rege, Comosicus, Coryllos (Scorillo), Duras, Diurpaneus supranumit Decebal. Acest nucleu al autoritatii politice si religioase dacice a jucat un rol mobilizator in vremea razboaielor cu romanii, desi Decebal nu a avut ragazul necesar reconstituirii administrative a statului unitar. El a fost insa personalitatea dominanta a unei confederatii dacice.

Istoria raporturilor daco-romane a cunoscut, in a doua parte a secolului I i. Hr., o succesiune de conflicte care au culminat cu cele doua razboaie purtate de Traian cel mai mare imperator roman dupa Augustus. Soarta statului dac a fost decisa in acest rastimp. In anii 85 si 87 doua armate romane sunt zdrobite de daci, care forteaza astfel trecerea in defensiva a Imperiului Roman condus de Domitian. O victorie romana in anul 88 i-a permis imparatului sa accepte pacea propusa de Decebal in anul 89.

Pacea din anul 89 a amanat pana la inceputul secolului urmator confruntarea decisiva intre cele doua state aflate in plina afirmare. Dacia era considerata la Roma nu numai un obstacol in calea expansiunii, ci si un pericol militar in devenire, caci o alianta a dacilor cu populatiile germanice ar fi pus Imperiul in cumpana. Din punct de vedere cultural, Dacia era compatibila cu cultura greco-romana.

In acest context, urcarea lui Traian pe tron (initial ca asociat al lui Nerva), a insemnat trecerea la confruntarea militara, noul imparat fiind dornic a-si inaugura domnia cu o mare izbanda si cu importante castiguri, materiale, data fiind bogatia in aur a Daciei. Razboiul inceput in martie 101 se dovedeste deosebit de greu, incat, dupa aproximativ 6 luni de lupte, romanii au ajuns in apropierea capitalei Sarmisegetuza abia la sosirea toamnei. Pentru a opri inaintarea romana Decebal a facut trei tentative de pace: prima la inceputul iernii 102 cand a trimis la Traian o ambasada formata din trei oameni de rand; a doua in primavara 102, cand a trmis o ambasada formata din nobili; a treia ulterior, cand romanii au ajuns in imediata apropiere a Sarmisegetuzei si cand Decebal a cerut personal pacea.

Tratatul din 102 a reinterat angajamentul regelui dac de a fi "aliat si prieten al poporului roman" (formula care investea Dacia cu statutul de stat clientelar al Romei), dar i-a impus sa predea dezertorii, armele, masinile si mesterii primiti in 89, sa darame cetatile si sa nu mai primeasca civili sau militari romani in slujba sa. Totodata sud-vestul Daciei (Oltenia de astazi) a fost anexat Imperiului Roman.

Al doilea razboi, inceput in iunie 106, s-a incheiat dupa un an de lupte inversunate in vara anului 106, cu ocuparea unei mari parti din teritoriul dacic, cu sinuciderea lui Decebal si disparitia statului din muntii Sureanu. Deoarece romanii n-au ocupat decat o parte din vatra Daciei, alte formatiuni statale, apartinand dacilor liberi si-au continuat existenta. A fost si cazul celei conduse de regele Pieporus, care va relua traditia expeditiilor la sudul Dunarii, multi ani dupa disparitia lui Decebal.

Organizarea de stat, institutiile juridice si legislatia statului geto-dac

In privinta organizarii sociale si juridice nu exista temeiuri pentru a considera ca in spatiul geografic pe care il avem in vedere lucrurile ar fi fost fundamental diferite de modelul existent in Orient si sudul Europei. Normele de conduita, sanctiunile, cutumele de ordin practic sau religios, relatiile cu alte grupuri umane s-au conturat avand drept celula de origine familia. Unele comunitati au cunoscut forma matriliniara, in care femeia avea rolul principal, altele forma patriliniara in care tatal a avut locul prim. Odata cu inceputurile agriculturii si mai ales dupa descoperirea prelucrarii metalelor, barbatul isi impune definitiv dominatia sub forma familiei patriarhale, a gintei patriarhale. Asa se ajunge la obiceiul validat religios al alegerii preotului (totodata judecator) dintre barbati, la obiceiul constituirii "adunarii poporului" numai din barbatii care purtau arme. Acestor structuri le revin sarcini importante precum rezolvarea conflictelor, alegerea capeteniilor, oficierea cultului, organizarea serbarilor.

Intre membrii gintilor se manifesta sentimentul de solidaritate, fapt care se reflecta si in forma de existenta a dreptului de mostenire, intrucat bunurile celui decedat revin de drept rudelor, gintii, odata cu obligatiile religioase fata de sufletul celui mort. In acelasi sentiment rezida si regulile de aparare a ordinei, cel vinovat fiind pus fata in fata cu ginta si obligat la pedepse exemplare. Formarea triburilor si uniunilor de triburi a presupus preluarea acestor elemente de comportament juridic. Mentalitati vechi s-au perpetuat insa secole la rand. Despre rolul adunarii poporului de pilda aflam in relatarea lui Diodor Siculus: cu prilejul capturarii lui Lysimah, regle Dromihete nu decide singur ce este de facut, ci ii convinge pe ceilalti sa procedeze intr-un anume fel: getii "dand navala incepura sa strige si sa ceara ca regele prins in lupta sa fie adus inaintea lor si pedepsit cu moartea, fiindca este drept ca poporul care si-a primejduit viata in lupta sa hotarasca dupa bunul plac de dusmanii prinsi."

Pana la fomrarea statului, normele de conduita la geto-daci n-au purtat caracter juridic, in sensul ca nu au fost impuse de un aparat anume constituit in acest scop. Invoielile dintre parti de pilda, erau asezate sub pavaza puterii divine, printr-un juramant dublat de un ceremonial anume. Odata cu afirmarea proprietatii private prin  desprinderea de obste au devenit mai frecvente actiunile de insusire necinstita: pedepsele erau aspre, dar si abuzive, caci nu exista o autoritate mai mare decat aceea a comunitatii restranse. A devenit presanta nevoia unei organizari diferite, superioare in raport cu organizarea de ginta, obste sau trib.

Constituirea statului geto-dac trecand prin forma prestatala a uniunii de triburi, a adus cateva elemente noi si absolut necesare in viata locuitorilor: organizarea vietii economice, sociale, religioase pe baze teritoriale; formarea unor forte armate aflate in slujba statului si la ordinul conducatorului statului; instituirea unui sistem de obligatii materiale pentru sustinerea suprastructurii si pentru asigurarea rezervelor necesare comunitatii; transformarea locului unde se afla permanent regele si curtea sa in centru reprezentativ pentru stat.

Nu cunoastem denumirile unitatilor administrative dar cu siguranta a existat o  organizare militara este dovedita in izvoare de mai multe ori. Functionarea unui sistem de obligatii este certa, deoarece altfel nu putea exista nici aramta, nici statul. Stim de asemeni ca inca unele uniuni de triburi au emis monede, dovada a unei intense vieti economice precum si cele ale dacilor ratacensi din Podisul Transilvaniei ale getilor piefigi din sudul Carpatilor si ale getilor sensi din rasaritul Daciei. Existenta unei capitale unanim recunoscute nu este dovedita in epoca lui Burebista, ci doar in vremea domniei lui Decebal. Alaturi de Sarmisegetuza, centrul militar religios din muntii Sureanu a jucat cu prisosinta acest rol de la Deceneu la Decebal.

Pe durata stapanirii lui Burebista (din 82 i. Hr. pana la 44 i. Hr., )a lui Comosicus (40 de ani), a lui Decebal (87-106) organizarea de stat a fost temeinica si stabila. Institutia regalitatii evoluase considerabil in secolul I i. Hr. La fel ca ceilalti regi au fost capi ai puterii armate, sefi ai administratiei centrale, compusa din aristocrati care ii sfatuiau si care le executau poruncile. Exista o ierarhie respectata de toti.

In statul geto-dac si marele preot detine o putere deosebita, fiindca numai clerul avea autoritate de a interpreta vointa zeilor si deci lui ii revenea atributia investirii legilor cu forta divina. Este graitor faptul ca Burebista constituie statul dac cu sprijinul direct al lui Deceneu, pe care il numeste vicerege si care ii urmeaza la conducerea statului. Deceneu a fost si mare judecator, caci dupa moartea lui Burebista el are toate puterile in mana sa: rege, mare preot, mare judecator.

Ca pretutindeni in lumea antica, sistemul de drept geto-dac s-a format treptat, odata cu complicarea relatiilor sociale si cu acumularea experientei de viata si s-a transmis noilor generatii impreuna cu alte traditii. El a fost codificat sub Burebista care a introdus si legi noi asa cum aflam de la Strabon. Poruncile sale, intarite de marele preot, au raspuns unor nevoi ale societatii, adaugandu-se obiceiurilor respectate si pana acum. Autoritatea statului le-a dat caracter de norme, sustinute cu forta aparatului de stat.

Caracterul lacunar al izvoarelor de care dispunem nu ne permite sa cunoastem amanuntit structura institutiilor centrale si locale. In statul dac existau functionari permanenti cu atributii clar delimitate: "unii pusi mai mari peste treburile agricole, iar altii din jurul regelui erau impartiti la paza cetatilor". Cei care aveau functii administrative in agricultura erau totodata insarcinati cu strangerea impozitelor in natura. Logic, data fiind intinderea teritoriului, sistemul functiilor in stat atesta impartirea teritoriului si populatiei in unitati administrative.

O scara specifica a existat si pe plan militar, caci orice armata este organizata ierarhic.

In conturarea legislatiei geto-dace putem observa doua etape: mai intai etapa dominata de dreptul cutumiar in toate laturile vietii economice, sociale, politice de stat; a doua etapa dominata de lege, "emanatie a puterii ce incepe sa se constituie in stat, indiferent de forma pe care o imbraca, scrisa sau nescrisa." In ambele cazuri, asa cum stim din izvoare (Iordanes) dar si din istoria altor popoare aflate in stadiu similar, un rol deosebit l-a avut religia. Marele preot a fost acela care a dat poporului legi scrise. Desigur, acestea n-au fost esential diferite de cutume, ci au confirmat sau completat reguli existente, dar s-au formulat si legi cu referire la realitati neinscrise in traditii. Dreptul cutumiar si noua lege scrisa au convietuit. Dincolo de cazurile de incalcare a legilor, in societatea deto-daca au functionat reguli acceptate cu privire la regimul persoanelor, familie, bunuri si obligatii, proceduri de judecata.

Capacitatea juridica a persoanelor a depins de pozitia lor sociala, incat nobilii dispuneau de privilegii civile, in vreme ce oamenii de rand aveau o capacitate mai restransa.

Familia a fost monogama, patrilocala si patrilineara, astfel ca "sotia locuia la barbat, descendenta se stabilea dupa tata, iar copiii ramaneau in familia acestuia si dupa moartea mamei." Este posibil sa se fi practicat si cumpararea sotiei, din moment ce acest obicei este atestat la traci. La incheierea casatoriei fata era inzestrata cu o dota; de altfel termenul, de "zestre" din limba romana provine din limba geto-daca. Statutul femeii in familie era caracterizat prin totala subordonare fata de sot: ei ii reveneau toate sarcinile gospodariei, era pedepsita exemplar pentru infidelitate, era uneori sacrificata pe mormantul sotului.

Despre regulile cu privire la bunuri si obligatii dispunem de putine stiri. Exista atat sistemul obstii, cat si sistemul proprietatii private, caci roadele erau libere de obligatii fata de comunitate.

Procedurile de judecata au evoluat de la o epoca la alta, fiind insa mereu marcate de factorul religios, atat prin prezenta clerului, cat si prin elemente de procedura precum juramantul.

Despre pedepse aflam de la Horatiu soarta sotiei adultere, dar nu incape indoiala ca si alte incalcari ale legii au fost sanctionate cu moartea.

Pe masura intensficarii contactelor cu vecinii de la Pontul Euxin si de la sud, din Peninsula Balcanica, geto-dacii au adoptat si elemente specifice civilizatiei elenistice si romane, incat in momentul pierderii identitatii statale in anul 106, societatea geto-daca era pregatita intr-o buna masura pentru trecerea intr-o noua etapa.