Puterea politica

Puterea politica

Cand ne referim la puterea politica avem in vedere societatea in ansamblul ei. Ea este forta cea mai importanta care conduce si organizeaza societatea ca intreg, de unde curge si caracterul ei politic. Puterea politica se manifesta, se exprima prin autoritate publica, adica capacitatea de a face ca deciziile sa fie respectate, prin mijloace de constrangere sau prin mijloace de convingere, de catre membrii societatii. Pierre Pactet arata ca 'guvernantii dispun in principiu de autoritate, care se aplica tuturor membrilor comunitatii, se exercita pe toata intinderea teritoriului, se refera la toate obiectele posibile, de la economic la social, de la munca la loisir, de la preturi la urbanism, de la libertati la cultura, de la familie la sporturi. Nici un sector de activitate umana nu ar trebui sa-i scape si puterea politica nu are alte limite decat acelea pe care accepta sa si le fixeze ea insasi. Aceasta este diferenta capitala fata de alte fenomene de autoritate, pentru ca ele se exercita in grupuri restranse si aproape intotdeauna dependente, au caracter limitat si partial'.

Orice putere cauta sa-si realizeze obiectivele prin mijloace de convingere, prin persuasiune, totusi la nevoie si prin forta. in cazul puterii politice, ea detine monopolul asupra fortei legitime si dispune de o forta de constrangere materiala specifica (institutii specializate cu restabilirea ordinii).

Puterea politica exista numai intr-o comunitate organizata in stat si prin stat. Ea se intruchipeaza intr-un ansamblu de organe sau institutii, ceea ce reprezinta puterea organizata statal, care asigura convietuirea, stabileste ordinea si la nevoie utilizeaza forta coercitiva. Profesorul T. Draganu arata ca 'examinand realitatea din jurul nostru, nu putem percepe prin simturile noastre existenta ca atare a unei puteri de stat, capabila sa-si impuna comandamentele pe teritoriul acestuia; ceea ce putem identifica este numai existenta unor organe (Parlament, Guvern, ministere, organe judecatoresti etc.) competente sa emita pe cale unilaterale acte obligatorii'.

De-a lungul timpului, puterea politica, puterea organizata statal, a fost legitimata diferit. Intr-o formulare extrem de simpla, legitimarea inseamna ca oamenii dintr-o societate accepta o anumita conducere, pe care o considera fireasca sau legala. Pentru a fi recunoscuta ca atare, puterea trebuie sa fie consimtita. Profesorii G. Burdeau, F. Hamon, M. Troper aratau ca daca in raporturile de comandament si supunere nu exista o atmosfera de incredere, se ajunge la o dezagregare a organizarii sociale. 'Nu exista ordine politica durabila -subliniau ei - decat aceea care uneste intr-o energie comuna vointa puterii si increderea guvernantilor'. Astfel se explica decaderea imperiilor care in momentele in care s-au bazat numai pe forta s-au destramat.

Intr-o anumita perioada istorica, puterea a apartinut suveranului, care o exercita impreuna cu un grup restrans de persoane (nobilime si cler). Legitimitatea autoritatii acestuia, adica faptul ca se considera indreptatita sa conduca o comunitate sociala, sa dispuna asupra ei, avea la inceput o explicatie de origine divina (ceea ce s-a concretizat si in rolul important al bisericii in raport cu puterea).

Ulterior, odata cu organizarea democratica a societatii s-a considerat ca puterea apartine poporului sau natiunii, care o exercita prin reprezentantii sai, constituiti in parlamente. Legitimitatea acestora decurgea, in principiu, din faptul ca erau alese de popor sau desemnate pentru a reprezenta anumite categorii sociale.

In gandirea secolului al XVIII-lea s-au afirmat puncte de vedere care au admis dreptul la o reactie colectiva, in afara cadrului legal, impotriva unei conduceri care nu respecta ordinea in vederea careia i-a fost incredintata puterea.

Binecunoscutul sociolog Max Weber distingea trei tipuri de legitimitate: traditionala, adica cea dobandita ereditar de regi, carismatica, care se bazeaza pe un anumit prestigiu al liderilor si cea rationala sau democratica, care presupune investirea cu autoritate prin lege.