Principiile specifice fazei de urmarire penala

Principiile specifice fazei de urmarire penala

Generalitati. In cadrul urmaririi penale sunt aplicabile toate regulile de baza (principiile fundamentale) ale procesului penal. Particularitatile urmariri penale pot influenta desigur modul specific in care unele din regulile de baza se realizeaza in aceasta faza.

In afara regulilor fundamentale ale procesului, urmarirea penala se desfasoara pe baza anumitor principii proprii, determinate de necesitatea realizarii obiectivelor sale si care se manifesta ca trasaturi caracteristice ale fazei respective.

Trasaturile caracteristice ale urmaririi penale sunt numeroase avand in vedere particularitatile dupa care se realizeaza activitatea judiciara in aceasta faza a procesului penal. Dintre ele urmeaza a se evidentia numai cele mai importante, care pe plan organizatoric sau procedural marcheaza specificitatea urmaririi penale si sunt considerate esentiale in opinia majoritatii autorilor.

Spre deosebire de activitatea de judecata care se desfasoara potrivit principiilor publicitatii, contradictorialitatii si oralitatii, iar judecatorii sunt independenti, activitatea de urmarire penala este in general nepublica, lipsita de contradictorialitate si are un caracter preponderent scris, iar organele care efectueaza urmarirea penala sunt supuse controlului ierarhic.

Caracterul limitativ al publicitatii actelor de urmarire penale. Sarcinile urmaririi penale pot fi realizate numai daca publicitatea procesului - proprie fazei judecatii - este limitata. In conditiile in care elementele cauzei penale nu s-au conturat inca, probele urmand a se strange, desfasurarea activitatilor de urmarire penala potrivit reglementarilor specifice judecatii ar ingreuna aflarea adevarului, ridicand dificultati de ordin tactic. La aceasta se adauga imprejurarea ca desfasurarea in conditii de publicitate a unor acte de urmarire penala (ex. interceptari sau inregistrari audio sau video, folosirea investigatorilor sub acoperire etc.), ar influenta negativ rezultatele acestor activitati.

Judecata se desfasoara la momente si locuri dinainte stabilite si comunicate celor interesati. Efectuarea actelor de urmarire penala de indata ce este posibil, precum si mobilitatea activitatii judiciare care se poate realiza oriunde (nu numai la sediul organului judiciar sau alt loc dinainte stabilit) fac publicitatea imposibila.

Urmarirea nu este secreta, cum impropriu s-a afirmat in trecut; nu poate fi considerat secret ceea ce stiu partile, aparatorii, martorii sau expertul, ori ceea ce cunosc persoanele care participa sau asista la o perchezitie, reconstituire sau cercetare la fata locului etc.

De regula, in cursul urmaririi penale nu este public dosarul cauzei la care in principiu au acces in conditiile legii partile. Acest caracter nu este insa absolut. De exemplu, instanta sau inculpatul ori aparatorul, are dreptul sa cunoasca continutul dosarului cu ocazia luarii masurii arestarii preventive sau prelungirii acestei masuri; expertul poate sa ia cunostinta, cu incuviintarea organului de urmarire penala, de materialul dosarului necesar efectuarii expertizei; procedura in cauza cu infractori minori permite ca, in cursul urmaririi penale, la ascultarea sau confruntarea minorului care nu a implinit 16 ani sa fie prezenti si parintii, delegatul autoritatii tutelare etc. Lipsa publicitatii poate fi intalnita si in faza judecatii (art.290 C.p.p.).

Caracterul necontradictoriu al urmaririi penale. Sistemul procesual penal roman este un sistem contradictorial deoarece in desfasurarea lui apar si se dezvolta doua actiuni paralele si contradictorii: actiunea de tragere la raspundere penala a inculpatului si actiunea opusa de aparare, de combatere a actiunii de tragere la raspundere penala. Aceste tendinte opuse capata contururi clare in faza de judecata prin separarea expresa a functiilor procesuale exercitate de acuzare si aparare si prin activitatea partilor, care sustin si promoveaza interese contrarii.

Publicitatea limitata a urmaririi penale determina in mare masura si limitarea posibilitatilor de concretizare a unor manifestari de contradictorialitate. Acestea ar impune, ca in fiecare moment o parte sa cunoasca actiunile si sustinerile celorlalte parti, si sa intreprinda actele de contracarare considerate necesare. O asemenea constructie procesuala nu este insa posibila in conditiile in care abia se strang probele si organul de urmarire are obligatia rezolvarii din oficiu a cauzei.

O contradictorialitate, implicita se manifesta insa si in faza de urmarire penala, datorita obligatiei organelor judiciare de a avea un rol activ si de a asigura exercitarea dreptului la aparare (art.6, art.202, art.216).

Alteori urmarirea penala cunoaste chiar anumite elemente de contradictorialitate expresa. Astfel, se poate vorbi de existenta unor elemente de contradictorialitate in cadrul acelor activitati de urmarire penala la care participa aparatorul (ex. procedura in cauzele cu infractori minori); de asemenea, trasaturile contradictorialitatii manifeste sunt introduse de legea in continutul anumitor institutii specifice urmaririi penale (de ex. prezentarea materialului de urmarire penala, arestarea sau prelungirea arestarii inculpatului, activitatile desfasurate in conformitate cu art.91³ alin.3 C.p.p.).

In cursul judecatii contradictorialitatea se manifesta deplin cand toate partile sunt prezente, or potrivit art.291 C.p.p., judecata poate avea loc si in lipsa uneia sau mai multor parti.

Caracterul preponderent al formei scrise. Actele procesuale ale organelor care realizeaza procedura judiciara imbraca forma scrisa. Pentru activitatea de urmarire, aceasta forma devine preponderenta, capatand eficacitate si relevanta juridica numai actele care sunt cuprinse in dosar sub forma scrisa. Instanta nu poate tine seama in solutionarea cauzei decat de acele elemente probatorii derivate din urmarirea penala, care au fost exprimate in scris si aflate la dosarul cauzei.

Caracterul preponderent al formei scrise nu exclude existenta alaturata a numeroase activitati desfasurate oral in cursul urmaririi penale (ex. in procedura confuntarii). De aceea, forma preponderent scrisa a urmaririi nu trebuie inteleasa in sensul excluderii posibilitatilor folosirii graiului viu ca mijloc de comunicare intre participantii la cauza penala. De altfel, si in cursul judecatii chiar daca probele se administreaza oral, depozitiile martorilor si partilor se consemneaza in scris.

Controlul ierarhic in efectuarea actelor de urmarire penala. Parchetele sunt constituite intr-un sistem organizatoric asemanator sistemului instantelor astfel cum sunt dispuse in piramida de la varf (Inalta Curte de Casatie si Justitie) la baza (judecatoria).

Avand in vedere ca parchetele functioneaza potrivit art.131 alin.3 din Constitutie, pe langa instantele de judecata in prezent sistemul parchetelor este alcatuit din: Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, parchetele de pe langa curtile de apel, parchetele de pe langa tribunale, parchetele de pe langa judecatorii si parchetele de pe langa instantele militare. Pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie functioneaza si Parchetul National Anticoruptie, structura autonoma in cadrul Ministerului Public, specializata in combaterea infractiunilor de coruptie.

Constitutia din 1965 si Legea nr.60/1968 de organizare si functionare a Procuraturii consacrau subordonarea ierarhica ca principiu fundamental al functionalitatii organelor procuraturii, procurorii exercitandu-si atributiile si in baza dispozitiilor organului ierarhic superior.

Constitutia din 1991 si Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciara au modificat substantial Statutul procurorilor inlocuind principiul subordonarii ierarhice cu principiul controlului ierarhic sub autoritatea ministrului justitiei, in conditiile legii, mentionand totodata ca acestia isi desfasoara activitatea si potrivit principiilor legalitatii si impartialitatii.

Principiul controlului ierarhic derivat din principiul unicitatii de actiune a membrilor Ministerului Public (indivizibilitatii Ministerului Public) este specific procurorilor si diferentiaza statutul acestora de statutul judecatorilor care sunt independenti si se bucura de inamovibilitate in conditiile legii.

In vechea reglementare Procuratura fiind chemata sa asigure aplicarea unitara a legii pe intreg teritoriul statului era constituita ca un sistem de organe distinct si strict centralizat si vizand intreaga activitate a procurorilor.

Noile reglementari in domeniu consacrand Ministerul Public ca structura a autoritatii judecatoresti si care actioneaza numai in sfera activitatii judiciare excepteaza de la controlul ierarhic procurorii care participa la sedintele de judecata (art.64 din Legea nr.304/2004).

In privinta celorlalti procurori legea arata ca procurorii din fiecare parchet pot fi controlati de conducatorul parchetului respectiv, iar conducatorul unui parchet poate fi controlat de conducatorul parchetului ierarhic superior. Procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie exercita direct sau prin procurori inspectori controlul asupra tuturor parchetelor.

Art.61, 62 si 69 din Legea nr.304/2004 care configureaza continutul controlului ierarhic, precizeaza ca dispozitiile procurorului superior sunt obligatorii pentru procurorii din subordine, numai daca sunt date in scris si in conformitate cu legea si ca in solutiile dispuse procurorul este autonom. A fost abandonata teza cuprinsa in art.28 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, potrivit careia procurorul ierarhic superior putea indeplini oricare dintre atributiile procurorilor in subordine.

Autoritea ministrului justitiei asupra procurorilor are continutul stabilit, in principal de art.66 din Legea nr.304/2004 si este in esenta de natura administrativa.

Principiul controlului ierarhic in activitatea de urmarire penala apare mai pregnant in privinta supravegherii actelor de cercetare penala efectuate de politia judiciara si alte organe de cercetare penala.

In legatura cu relatia procuror-organ de cercetare penala Legea nr.364/2004 privind organizarea si functionarea politiei judiciare subliniaza ca procurorul conduce, supravegheaza si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei judiciare, aceste organe fiind obligate sa aduca la indeplinire dispozitiile procurorului. Reglementarea priveste si organele de cercetare speciale (art.209 alin.1, art.218 alin.1 C.p.p.).

Supravegherea cercetarii penale de catre procuror a fost totdeauna o componenta a subordonarii ierarhice in domeniul activitatii judiciare specifice fazei de urmarire penala. Pentru ca aceasta trasatura sa fie scoasa in evidenta art.209 si art.218 au fost modificate prin Legea nr.281/2004, in sensul exprimarii exprese ca in exercitarea atributiei de supraveghere a urmaririi penale procurorii conduc si controleaza nemijlocit activitatea de cercetare penala a politiei judiciare si a altor organe de cercetare. Apare in acest mod neindoielnic faptul ca organele care sunt conduse si controlate de procurori se afla fata de acestia, in domeniul judiciar al efectuarii actelor de urmarire penala, intr-o subordonare ierarhica.

In cadrul supravegherii, procurorul poate sa dea dispozitii obligatorii cu privire la efectuarea oricarui act de cercetare penala sau sa-l efectueze personal.

In cazul organelor de cercetare ale politiei judiciare organele ierarhic superioare ale acestora nu pot da indrumari sau dispozitii privind cercetarea penala.