Principiile extradarii

Principiile extradarii

In literatura juridica, desi problema principiilor fundamentale constituie o preocupare constanta, nu exista o unitate de opinii nici in ceea ce priveste izvorul din care provine principiul fundamental (ratiune, experienta, realitati sociale, norma de drept), nici asupra criteriilor dupa care unui principiu institutional i se atribuie caracterul de principiu si nici asupra identificarii principiilor fundamentale.[1]

Principiile fundamentale ale extradarii, ca institutie de drept penal, sunt acele reguli cu caracter general care se reflecta in toata reglementarea acesteia.

Aceste principii se pot clasifica in:

1. in functie de prevederea lor in lege principiile sunt:

a) prevazute expres in lege (Constitutie, Codul penal, Codul de procedura penala, Legea 302/2004, conventii si tratate internationale - principiul reciprocitatii, specialitatii, umanismului),

b) prevazute tacit a caror existenta se deduce din interpretarea normelor juridice in domeniu (principiul legalitatii, umanismului)

2. in functie de puterea lor juridica acestea sunt:

a) absolute (de la care nu exista derogari - principiul legalitatii)

b) relative (care comporta o serie de exceptii - principiul neextradarii propriilor cetateni, specialitatii)

3. in functie de conditia la care se refera, principiile pot fi:

a) referitoare la persoana (principiul neextradarii propriilor cetateni)

b) referitoare la faptele pentru care se cere extradarea (principiul neextradarii cetatenilor in cazurile infractiunilor politice, militare, fiscale)

c) referitoare la pedeapsa (principiul umanismului - nu se va admite extradarea, daca statul solicitant va aplica pedeapsa capitala, sau va supune extradatul la un tratament inuman sau degradant)

d) referitoare la procedura (principiul non bis in idem)

4. dupa cum sunt sau nu comune si altor domenii juridice principiile pot fi:

a) specifice extradarii (dubla incriminare)

b) nespecifice extradarii (umanismului)

5. dupa importanta lor in domeniul reglementarii extradarii, acestea pot fi:

a) principale (reciprocitatii, neextradarii anumitor categorii de persoane, dubla incriminare)

b) secundare sau adiacente (principiul refuzului extradarii)

6. dupa natura legii in care sunt prevazute, pot fi:

a) principii prevazute in Constitutie (neextradarea cetatenilor romani)

b) principii prevazute in Codul penal (principiul reciprocitatii)

c) principii prevazute in legi speciale (principiul dublei incriminari).

Analiza principiilor extradarii va urmari cel putin patru aspecte: cadrul juridic de reglementare, notiune, caracterizare si incadrarea lor in criteriile de mai sus.

Principiul legalitatii

Cadrul juridic. Acest principiu nu este reglementat expres in nici o lge privind extradarea (cu referire speciala la aceasta), insa existenta lui rezulta din interpretarea intregii legislatii privind extradarea. Totusi, datorita importantei pe care o are, acesta este prezent in documente precum: "Declaratia drepturilor omului si cetateanului" - 1789, "Declaratia Universala a Drepturilor Omului"-1948, "Pactul international cu privire la drepturile civile si politice"-1966, "Conventia Europeana a Drepturilor Omului" - 1950.

Notiune. Principiul legalitatii este regula de drept conform careia intreaga procedura a extradarii trebuie facuta numai in baza legii, nerespectarea acestui lucru ducand inevitabil la nulitatea tuturor actelor incheiate.

Caracterizare. Este de la sine inteles ca toata procedura extradarii trebuie sa se desfasoare cu respectarea stricta a legii. Acesta nu este un principiu specific extradarii, ci el guverneaza reglementarea intregii legislatii penale. Principiul legalitatii face parte din prima categorie de principii, nefiind o regula proprie unei ramuri de drept sau unei institutii juridice, ci isi gaseste aplicarea in cadrul intregului sistem de drept.

De asemenea, principiul legalitatii este un principiu absolut, fiindca nu cunoaste derogari sau exceptii.

Dupa cum am pecizat si in capitolul I, in cadrtul principiilor cooperarii internationale, acest principiu a fost formulat pentru prima data de catre penalistul italian Cesare Beccaria in anul 1764 in lucrarea "Dei delitti e delle pene" , mentionand ca "numai legile pot stabili pedepsele corespunzatoare infractiunilor, iar aceasta autoritate nu o poate detine decat legiuitorul, care reprezinta toata societatea unita printr-un contract social." In domeniul extradarii, acest principiu exprima regula potrivit careia, intreaga activitate de aparare sociala impotriva criminalitatii trebuie sa se desfasoare in baza si in stricta conformitate cu legea.

De exemplu, extradarea poate fi solicitata ori acordata potrivit Conventirei Europene de Extradare din 1957 si celor doua Protocoale aditionale, daca fapta savarsita este incriminata ca infractiune de legislatia ambelor state (solicitat si solocitant), fiind necesara dubla incriminare.

Principiul legalitatii extradarii reprezinta o garantie a libertatii persoanei impotriva oricaror fapte de abuz din partea autoritatilor judiciare si o garantie ca legea se va aplica numai faptelor comise dupa intrarea in vigoare a legii incriminatoare.

Astfel, in virtutea respectarii principiul legalitatii extradarii, trebuie avute in vedere urmatoarele ideei:

a) legea penala noua nu retroactioveaza (nullum crimen sine lege praevia, nulla poena sine lege praevia),

b) descrierea exacta in lege a faptei incriminate si prevederea clara a sanctiunii aplicabile (nullum crimen sine lege certa, nulla poena sine lege stricta),

c) respectarea legalitatii procesuale (nullum justitia sine lege, nullum judicium sine lege).  Astfel, legalitatea este un principiu prevazut tacit in legile ce au ca obiect extradarea, are caracter absolut, se refera la toate conditiile extradarii, este nespecific extradarii si are un caracrer principal.

Principiul reciprocitatii

Cadrul juridic. Acest principiu este stabilit expres in: art. 1 din Conventia europeana de extradare , in art. 19 alin. 3 din Constitutia Romaniei , in art. 6 din Legea 302/2004 si in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari.

Notiune: Conform acestei reguli, partile contractante au obligatia sa-si predea reciproc, in conformitate cu regulile si conditiile statuate in documente, persoanele care sunt urmarite pentru o infractiune sau cautate in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta de catre autoritatile judiciare ale partii solicitante5.

Potrivit art. 2 pct. 7 din Conventie, orice parte contractanta va putea aplica regula reciprocitatii si in ceea ce priveste infractiunile excluse din campul de aplicare al acestui act normativ international.

Caracterizare: Reciprocitatea reprezinta regula de baza potrivit careia, indiferent de existenta unei conventii, unui tratat, unei legi speciale, ori a dispozitiilor din Codul penal sau de procedura penala, admiterea extradarii este conditionata de reciprocitate, de luarea de catre statul solicitant a obligatiei de a extrada la randul sau intr-un caz similar.

Incidenta principiului reciprocitatii presupune pretentia statului solicitat, ca inainte de a se pronunta asupra cererii de extradare, sa primeasca o declaratie din partea statului solicitant, prin care isi ia obligatia sa solutioneze favorabil o eventuala cerere de extradare de acelasi fel, formulata de statul solicitat .

Mentionat pentru prima data in legea belgiana de extradare din 1833, ca o conditie prealabila extradarii (art 6) , ulterior acest principiu s-a generalizat in practica. Sunt insa si legislatii care nu prevad principiul reciprocitatii.

In baza si pentru aplicarea normelor constitutionale privind extradarea si indeplinirii obligatiilor asumate prin conventiile internationale la care Romania este parte, a fost adoptata Legea nr. 302/2004, care constituie dreptul comun in materie. Daca vreunul din statele solicitante invoca aplicarea unor reglementari diferite de cele cuprinse in noua lege a extradarii, acestea pot fi avute in vedere numai in limitele stabilite prin declaratie de reciprocitate .

Din analiza acestei reguli, rezulta ca acesta este prevazut expres de lege si are un caracter absolut, de la care nu se poate deroga. Mai trebuie precizat ca, acesta nu este un principiu specific extradarii, ci el guverneaza intreaga activitate de cooperare internationala in materie penala, lucru dovedit de pozitionarea sa in lege si anume in art. 6 in cadrul "Dispozitiilor generale" ale legii 302/2004.

Principiul neextradarii anumitor categorii de persoane

In cadrul acestui principiu intra urmatoarele categorii de persoane: proprii cetateni, proprii justitiabili si azilantii politici.

A. Principiul neextradarii propriilor cetateni

Cadrul juridic. Acest principiu este stabilit expres in: art. 6 din Conventia europeana de extradare , in art. 19 alin. 1 din Constitutia Romaniei , in art. 23 alin. 1 lit. a) din Legea 302/2004 si in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari.

Notiune: Acest principiu stabileste regula conform careia, proprii cetateni nu pot fi extradati, datorita legaturii care exista intre persoana si statul a carei cetatenie o poarta. In acelasi timp, cetatenia reprezinta apartenenta unui individ la un anumit stat, apartenenta in virtutea careia individul are o serie de obligatii5, dar si drepturi, cum ar fi cel de protectie a sa in raport cu orice abuz indreptat impotriva sa.

Caracterizare: In dreptul international multa vreme a dominat principiul potrivit caruia persoana a carei extradare se cere trebuie sa fie un strain pentru statul solicitat, cu alte cuvinte, ca este inadmisibila extradarea cetatenilor partii solicitate. Unii aurori folosesc termenul de national: "Este inadmisibila extradarea nationalilor". In sustinerea acestui principiu s-a argumentat ca extradarea nationalilor ar presupune implicit o renuntare a statului asupra prerogativelor sale de suveranitate asupra persoanei cu care are o legatura juridica speciala si fata de care isi exercita autoritatea.

Criticile aduse principiului neextradarii propiilor cetateni pornesc de la consecintentele ce decurg din aplicarea acestui principiu, si anume: impiedicarea judecarii faptuitorului la locul savarsirii faptei impiedica si infaptuirea justitiei in statul pe teriroriul caruia s-a comis infractiunea; diluarea efectului preventiv-educativ al pedepsei; evitarea tragerii la raspundere penale in unele cazuri de impunitate stabilite de statul al carui cetatean este infractorul; restrangerea sferei de cooperare a statelor in lupta impotriva criminalitatii. Aceste consideratii au creat puternice curente de opinii in favoarea extradarii cetatenilor.

Potrivit modificarilor aduse art. 19 din Constitutia Romaniei prin Legea de revizuire nr. 429/2003, cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de reciprocitate, renuntandu-se astfel la principiul absolut al neextradarii propriilor cetateni, principiu care a guvernat institutia extradarii in dreptul intern, de la aparitia ei pana in prezent. Pentru ca extradarea cetatenilor romani sa reprezinte o exceptie, Legea nr. 302/2004 stabileste conditii stricte si limitative in care cetatenii romani pot fi extradati, pentru a asigura acestora o protectie reala .

Aparuta ca o necesitate in cadrul procesului de integrare in cadrul UE, extradarea propriilor cetateni, catre tari care impartasesc aceleasi valori democratice si respecta drepturile fundamentale ale omului, a fost reglementata, ca exceptie, in legea de revizuire a Constitutiei.

Astfel, pentru a opera extradarea unui cetatean roman trebuie indeplinite trei conditii cumulative:

extradarea propriilor cetateni sa fie permisa de conventia aplicabila in relatia cu statul solicitant;

statul solicitant sa acorde, la randul lui, extradarea propriilor cetateni;

sa fie intrunita cel putin una din conditiile mentionate in art. 24.

Nu pot fi extradati din Romania, potrivit art. 23 din Legea nr. 302/2004, cetatenii romani, daca nu este intrunita cel putin o conditie prevazuta la art. 24, persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania, persoanele straine care se bucura in Romania de imunitate de jurisdictie, in conditiile si in limitele stabilite prin conventii sau prin alte intelegeri internationale si persoanele straine citate din strainatate in vederea audierii ca parti, martori sau experti in fata unei autoritati judiciare romane solicitante, in limitele imunitatilor conferite prin conventie internationala.

Conform art. 23 alin. (2) din legea 302/2004, calitatea de cetatean roman sau de refugiat politic in Romania se apreciaza la data ramanerii definitive a hotararii asupra extradarii. Daca aceasta calitate este recunoscuta intre data ramanerii definitive a hotararii de extradare si data convenita pentru predare, se va pronunta o noua hotarare in cauza.   

Desi, ni se pare o chestiune noua si pentru unii oarecum absurda, problema extradarii propriilor nationali a existat si in timpul Antichitatii, cand romanii isi extradau proprii conationali in caz de comitere a unei fapte grave (spionaj, omor).

In prezent, extradarea propriilor cetateni a devenit o regula, o practica uzuala si normala in conditiile unei lumi globalizate care apara interesul general al natiunilor. Daca pana acum neextradarea propriilor cetateni era o regula absoluta, acum asistam la o relativizare a acestui principiu, iar in viitor cu siguranta va devenii o exceptie de la regula extradarii propriilor cetateni.

In situatia in care partea solicitata nu-si extradeaza propriul resortisant, ea va trebui, la cererea partii solicitante, sa supuna cauza autoritatilor competente, conform principiului aut dedere aut judicare , astfel incat sa se poata exercita urmariri judiciare, daca este cazul. In acest scop, dosarele, informatiile si obiectele privind infractiunea se vor transmite gratuit pe calea diplomatica si in scris. Partea solicitanta va fi informata despre rezultatul cererii sale

Din cele prezentate mai sus, rezulta ca neextradarea propriilor cetateni este un principiu prevazut expres in legile ce au ca obiect extradarea, are caracter relativ, se refera la conditia privind persoana extradabila, este specific extradarii si are un caracrer principal.

B. Principiul neextradarii propiilor justitiabili

Cadrul juridic. Aceasta regula este precizata in art. 23 din Legea 302/2004 si in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari, nefiind prezenta nici in Conventia de extradare si nici in Constitutie sau in Codul penal.

Notiune. Acest principiu stabileste regula conform careia, proprii justitiabili nu pot fi extradati, deoarece statul solicitat are prioritate in raport cu acestia, din moment ce ei, la momentul formularii cerereii, fac deja obiectul unui proces in Romania.

Caracterizare. Principiul se refera la extradarea pasiva, nu si pe cea activa. Asadar, daca persoana a carei extradare se cere a savarsit o infractiune si pe teritoriul statului solicitat, unde urmeaza sa fie judecata cu prioritate potrivit principiului teritorialitatii legii penale (art. 3 din Codul penal), principiu admis si aplicat de catre toate statele.

Persoana ceruta nu va fi extradata decat dupa ce va fi judecata definitiv in statul solicitat, iar in caz de condamnare dupa ce va executa pedeapsa, altfel nu s-ar mai atinge scopul procesului penal.

C. Principiul neextradarii azilantilor politici

Cadrul juridic. Aceasta regula este precizata in mod indirect in art. 18 din Constitutia Romaniei si in mod direct, expres in art. 23 lit. b) din Legea 302/2004, astfel ca nu pot fi extradate "persoanele carora li s-a acordat dreptul de azil in Romania"

Notiune. Acest principiu stabileste regula conform careia, azilantii politici nu pot fi extradati, deoarece, conform art. 18 din Constitutia Romaniei, se precizeaza ca azilul este un drept pe care Romania il acorda strainilor care sunt persecutati in tara lor si are scopul de a-i proteja pe acestia impotriva abuzurilor la care pot fi supusi in tara lor.

Dreptul de azil reprezinta permisiunea pe care un stat o acorda celui care s-a refugiat pe teritoriul sau, de a ramane pe acest teritoriu si de a se bucura de protectia statului respectiv, refuzandu-se predarea lui statului care-l urmareste pentru activitatea sau opiniile sale politice, religioase, culturale, sociale, etc. Neextradarea azilantilor politici este o consecinta fireasca a acordarii dreptului de azil.

Azilul reprezinta dreptul unui stat de a acorda intrarea si stabilirea pe teritoriul sau a unor persoane straine urmarite in tara lor pentru activitatea politica, stiintifica, religioasa etc, care nu este in concordanta cu normele juridice interne si contravine ordinii de drept a statului respectiv.

Caracterizare. Termenul de azil este de origine latina "asylum", provenind din grecescul "asilon" si are doua sensuri:

a) locul, suprafata, teritoriul unde o persoana nu poate fi prinsa de urmaritori;

b) protectia personei fata de urmaritori.

Potrivit documentelor internationale in materie, azilul este un act pasnic si umanitar si nu poate fi considerat ca un act inamical fata de un stat. In ceea ce priveste statutul persoanelor care solicita azil, nu a fost adoptata o conventie generala, ci o Declaratie a Adunarii generale privind azilul teritorial.

Prevederi referitoare la azil au fost inscrise si in conventiile regionale africana si americana. Conventia Organizatiei Unitatii Africane din 1969 cu privire la aspecte specifice ale problemei refugiatilor include si prevederi referitoare la acordarea azilului. Desi, aceasta notiune a evoluat in timp, nu exista totusi documente internationale care sa defineasca in termeni juridici, conceptul de azil.

In literatura de specialitate, Pravo Kluit a fost primul care a formulat principiul neextradarii refugiatilor politici.

Un caz devenit celebru inainte de primul razboi mondial, in care Romania a aplicat principiul neextradarii azilantilor politici, este cel al matelotilor de pe vasul rusesc de razboi "Potemkin", care a ancorat in portul Constanta , fiind apoi parasit de militari. Vasul a fost restituit, dar Romania a respins cererea de extradare a marinarilor rusi razvratiti impotriva regimului politic din tara lor. Acordarea azilului implica, pentru statul primitor, dreptul de a refuza extradarea persoanei in cauza.

Principalele documente juridice internationale, precum si practica statelor in acest domeniu sunt in sensul ca orice persoana are dreptul de a cere azil si de a obtine azilul intr-o alta tara. In general, azilul poate fi acordat strainilor care sunt supusi unor persecutii grave pe teritoriul statului lor de apartenenta (cel mai adesea avand caracter politic) si in nici un caz celor care sunt urmariti pentru savarsirea de infractiuni de drept comun sau pentru comiterea unor crime internationale. Art. 18 alin. (2) din Constitutia Romaniei reglementeaza dreptul la azil: "Dreptul de azil se acorda si se retrage in conditiile legii, cu respectarea tratatelor si a conventiilor internationale la care Romania este parte."

Azilul se acorda numai celor urmariti pentru activitati politice si nu pentru fapte de drept comun. Persoanele carora li se acorda azil de catre Romania se bucura de toate drepturile si au toate obligatiile, cu exceptia celor care apartin in totalitate cetatenilor romani. Totodata, aceste persoane nu pot fi extradate. Din examinarea textului constitutional mentionat rezulta urmatoarele :

a) recunoasterea dreptului de azil ca un drept fundamental;

b) obligatia legiuitorului de a stabili printr-o lege cazurile si conditiile in care dreptul de azil se acorda sau se retrage;

c) Romania acorda si retrage dreptul de azil in concordanta cu tratatele si conventiile la care este parte.

In conformitate cu art. 14 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, precum si Declaratia asupra azilului teritorial , aprecierea asupra motivatiei azilului revine statului care-l acorda, in exercitiul suveranitatii sale.

Azilul poate fi politic sau teritorial, dar si diplomatic. Majoritatea statelor nu recunosc azilul diplomatic, intrucat acesta aduce atingere suveranitatii lor. Azilul diplomatic a fost practicat insa in calitate de cutuma locala sau pe baza de conventii internationale intre statele latino-americane; astfel, prin Conventia de la Havana din 1928 si o alta conventie incheiata la Caracas in 1954 este prevazuta posibilitatea ca statele respective sa acorde refugiu in localurile ambasadelor lor din strainatate unor cetateni ai statului de resedinta persecutati pentru activitati politice. Dreptul international nu recunoaste aceasta forma de azil.

Azilantii se bucura de drepturi si pot sa isi asume obligatiile oricarui strain (cetatean strain sau apatrid), inclusiv in Romania. In concluzie, azilul poate fi:

a) Azilul teritorial se acorda unor persoane, la cerere, in cazuri de persecutii politice exercitate asupra unei persoane in propriul lor stat. Acordarea azilului teritorial reprezinta un drept suveran al statului, insa, o data ce l-a acordat, statul este tinut sa asigure o protectie activa vizand asimilarea azilantului in societate, precum si o ocrotire din ratiuni umanitare. Dreptul de a solicita azil este considerat un drept fundamental al omului, inscris in Declaratia Universala a Drepturilor Omului adoptata de O.N.U. in 1948.

b) Azilul diplomatic se refera la primirea si protectia acordata in localurile ambasadelor straine, a cetatenilor statului pe langa care este acreditata misiunea diplomatica, cetateni urmariti de propriile autoritati, ori a caror viata este in pericol din cauza unor evenimente interne exceptionale. Acordarea azilului diplomatic poate fi considerata un act de incalcare a suveranitatii statului de resedinta. In general, azilul diplomatic se acorda in baza unor conventii, sau pe baza de reciprocitate.

c) Protectia diplomatica reprezinta protectia pe care un stat o acorda cetatenilor sai aflati in strainatate, in scopul de a proteja interesele acestora in raporturile cu autoritatile locale. Autoritatea statului se exercita asupra propriilor cetateni si in afara teritoriului national, in baza legaturii juridice permanente ce se stabileste intre stat si resortisantii sai. Statul poate sa le impuna anumite obligatii, decurgand din legislatia sa nationala, cum ar fi obligarea cetatenilor de a presta serviciul militar si totodata, statul are dreptul sa inculpe si sa condamne o persoana chiar in contumacie (in lipsa), insa nu poate sa efectueze acte de urmarire penala si arestare pe teritoriul unui alt stat, decat daca intre state exista un tratat, care sa permita aceasta. Finalitatea protectiei diplomatice consta in supravegherea situatiei cetatenilor unui stat pentru ca statul strain pe teritoriul caruia se afla, sa le asigure un standard minim de drepturi.

Paradoxal insa, acest principiu este absolut, neexistand exceptii prevazute in legi. O critica ce o aducem acestui principiu consta in rigiditatea lui in raport cu cel al neextradarii propriilor cetateni. Astfel, in timp ce proprii cetateni pot fi extradati, azilantii nu, lucru ce ar trebui remediat intr-o legislatie viitoare.

Principiul dublei incriminari

Cadrul juridic. Aceasta regula este precizata in mod expres in art. 26 din Legea 302/2004 si indirect in cuprinsul conventiilor si tratatelor pe care Romania le-a incheiat cu diferite tari.

Notiune. Dubla incriminare reprezinta regula de drept conform careia, pentru a opera extradarea, fapta care face obiectul cererii trebuie sa fie incriminata ca infractiune in legislatiile ambelor state (solicitat si solicitant), indiferent de incadrare juridica si/sau denumire.

Caracterizare. Prevederea este indeplinita, indiferent de incadrarea juridica a faptei in cele doua legislatii sau de pedeapsa aplicabila.

In literatura de specialitate s-au exprimat unele opinii care dau o acceptiune diferita principiului dublei incriminari. Dupa unii autori , prevederea faptei in ambele legislatii nu este decat o conditie care realizeaza principiul dublei incriminari doar in abstract; ei considera ca cerinta dublei incriminari este indeplinita numai atunci cand fapta care formeaza obiectul cererii de extradare este pedepsita potrivit ambelor legislatii. Cu alte cuvinte, extradarea poate avea loc numai cand fapta incriminata este pedepsibila in concreto, atat dupa legea statului solicitant, cat si dupa legea statului solicitat. Astfel, ar trebui stabilit conceptul de "dubla pedepsibilitate" si nu "dubla incriminare".

Cat priveste intelesul expresiei "pedepsibila in concret", parerile nu sunt suficient de clare, unii autori incluzand in aceasta notiune absenta oricarei cauze care ar inlatura caracterul penal al faptei sau raspunderea penala. Dupa alti autori , la verificarea conditiilor de pedepsibilitate se au in vedere dispozitiile care reglementeaza aplicarea legii penale in raport cu spatiul, cauzele care justifica sau exclud culpabilitatea, plangerea prealabila, gratierea, amnistia, puterea lucrului judecat.

In doctrina s-au exprimat unele critici cu privire la conditia in sine a dublei incriminari, enuntandu-se parerea ca "va veni un timp fara indoiala cand extradarea va avea ca unic fundament represiunea faptei ea este pedepsibila si in tara solicitata, parere mai conforma cu realizarea asistentei judiciare internationale in materie penala".

Profetia exprimata in urma cu aproape un secol de R. Garraud in s-a implinit odata cu intrarea in vigoare a Deciziei-cadru privind mandatul de arestare european intre tarile membre UE, prin care s-a abolit procedura traditionala a extradarii in spatiul Schengen incepand cu anul 2004 si pentru o lista de 32 de infractiuni grave, sanctionate cu pedepse privative de libertate de minim 3 ani, se renunta la principiul dublei incriminari a faptei.

Principiul dublei incriminari poate sa nu fie aplicabil in cazul asa-numitei extradari accesorii. Se intelege prin extradare accesorie situatia cand persoana extradata pentru o infractiune pentru care este posibila extradarea a savarsit in statul solicitant si alte fapte pentru care nu sunt indeplinite conditiile extradarii , intre acestea putand fi si fapte care nu sunt incriminate in legea statului solicitat .

Extradarea accesorie are ca scop, dupa unii autori, simplificarea procedurii, persoana extradata fiind judecata deodata pentru toate infractiunile, solutie care ai fi convenabila si persoanei extradate, "aceasta nemaiavand temerea ca va fi din nou judecata dupa scurgerea termenului de protectie de care se bucura in virtutea dispozitiilor relative la principiul spcialitatii".

Potrivit art. 26 din Legea nr. 302/2004, extradarea poate fi admisa numai daca fapta pentru care este invinuita sau a fost condamnata persoana a carei extradare se cere este prevazuta ca infractiune atat in legea statului solicitant cat si in legea statului solicitat. Prin derogare de la aceasta regula, extradarea poate fi acordata, potrivit aceluiasi text de lege, si daca fapta respectiva este exclusa cerinta dublei incriminari printr-o conventie internationala la care Romania este parte. Se observa din acest text de lege ca si acest principiu este relativ, putandu-se face derogari intre state, bineinteles pe baza de reciprocitate. Nu cad sub incidenta Legii nr. 302/2004 infractiunile politice, infractiunile fiscale si infractiunile militare.

Conditia dublei incriminari a suportat diverse modificari (cu caracter de premiera pentru Romania), avand in vedere evolutia majora a criminalitatii si raspunde necesitatii de a inlatura posibilitatea ca neindeplinirea acestei conditii sa fie un obstacol impotriva extradarii unor persoane urmarite sau condamnate pentru fapte grave.

Trebuie mentionat ca in vechea reglementare neindeplinirea conditiei dublei incriminari era intotdeauna un motiv de respingere a cererii de extradare (deci principiul avea caracter absolut), alineatul 2 al articolului 26 permite acordarea extradarii si daca fapta nu este prevazuta ca infractiune de legea romana, daca pentru fapta respectiva este exclusa cerinta dublei incriminari printr-o conventie internationala la care Romania este parte (asistam asadar la o relativizare a principiului).

Astfel, conform art. 85 din legea 302/2004, "in cazul in care mandatul european de arestare a fost emis pentru una dintre faptele enumerate mai jos, indiferent de denumirea infractiunii in statul membru emitent, si care este sanctionata in statul membru emitent cu inchisoarea sau cu o masura de siguranta privativa de libertate pe o perioada de minimum 3 ani, predarea se va acorda chiar daca nu este indeplinita conditia dublei incriminari: participare la un grup criminal organizat; terorism; trafic de persoane; exploatare sexuala a copiilor si pornografie infantila; trafic ilicit de droguri si substante psihotrope; trafic ilicit de arme, munitii si substante explozive; coruptie; frauda, incluzand cea impotriva intereselor financiare ale comunitatilor europene, in intelesul Conventiei din 26 iulie 1995 privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene; spalare a produselor infractiunii; contrafacere de moneda, inclusiv a monedei euro; fapte legate de criminalitatea informatica; fapte privind mediul inconjurator, inclusiv traficul cu specii de animale si vegetale pe cale de disparitie; facilitarea intrarii si sederii ilegale; omor si vatamare corporala grava; trafic ilicit de organe si tesuturi umane; lipsire de libertate in mod ilegal, rapire si luare de ostatici; rasism si xenofobie; furt organizat sau armat; trafic ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitati si opere de arta; inselaciune; deturnare de fonduri;contrafacere si piraterie de bunuri; falsificare de acte oficiale si uz de acte oficiale falsificate; falsificare de mijloace de plata; trafic ilicit de substante hormonale si alti factori de crestere;trafic ilicit de materiale nucleare sau radioactive; trafic de vehicule furate; viol; incendiere cu intentie; crime aflate in jurisdictia Curtii Penale Internationale; sechestrare ilegala de nave si aeronave; sabotaj.

Pentru alte fapte decat cele prevazute mai sus, predarea poate fi subordonata conditiei ca faptele care motiveaza emiterea mandatului european sa constituie infractiune potrivit legii romane, independent de elementele constitutive sau de incadrarea juridica a acesteia."

Astfel, dubla incriminare este un principiu prevazut expres in legile ce au ca obiect extradarea, are caracter relativ, se refera la conditia privind fapta care face obiectul extradarii, este specific extradarii si are un caracrer principal.

Principiul specialitatii

Cadrul juridic. Acest principiu este prevazut expres in art. 14 din Conventia europeana de extradare din 13.12.1957, in art. 73¹ din Legea 302/2004 si intr-o multitudine de tratete si conventii pe care Romania le-a incheiat cu diferite state.

Notiune Principiul specialitatii reprezinta regula de drept conform careia persoana extradata nu va fi urmarita, judecata, detinuta in vederea executarii unei pedepse sau supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea. In cazul in care calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

Conform Conventiei, acest principiu are urmatorul continut:

"Regula specialitatii

1. Persoana care va fi predata nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta in vederea executarii unei pedepse sau masuri de siguranta, nici supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea, in afara de cazurile urmatoare:

a) cand partea care a predat-o consimte. O cerere va fi prezentata in acest scop, insotita de actele prevazute la art. 12 si de un proces-verbal judiciar consemnand declaratiile extradatului. Acest consimtamant se va da atunci cand infractiunea pentru care este cerut atrage ea insasi obligatia de extradare potrivit prezentei conventii;

b) cand, avand posibilitatea sa o faca, persoana extradata nu a parasit in cele 45 de zile urmatoare eliberarii sale definitive teritoriul partii careia ii fusese predata ori daca s-a inapoiat acolo dupa ce l-a parasit.

2. Totusi partea solicitanta va putea lua masurile necesare in vederea, pe de-o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul sau, iar pe de alta parte, a intreruperii prescriptiei potrivit legislatiei sale, inclusiv recurgerea la o procedura in lipsa.

3. Cand calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea."

Conform Legii 302/2004, acest principiu are urmatorul continut:

" Regula specialitatii

(1) Persoana care va fi predata ca efect al extradarii nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta in vederea executarii unei pedepse, nici supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea, in afara de cazurile cand:

a) statul roman care a predat-o consimte; statul solicitant va prezenta in acest scop o cerere, insotita de actele prevazute la art. 38 alin. (2) si de un proces-verbal judiciar in care se consemneaza declaratiile extradatului; acest consimtamant va putea fi dat atunci cand infractiunea pentru care este cerut atrage ea insasi obligatia de extradare potrivit prezentei legi;

b) avand posibilitatea sa o faca, persoana extradata nu a parasit, in termen de 45 de zile de la liberarea sa definitiva, teritoriul statului caruia i-a fost predata, ori daca s-a inapoiat acolo dupa ce l-a parasit.

(2) Statul solicitant va putea lua totusi masurile necesare in vederea, pe de o parte, a unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul sau, iar pe de alta parte, a intreruperii prescriptiei potrivit legislatiei sale, inclusiv recurgerea la o procedura in lipsa.

(3) Cand calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

(4) In cazul prevazut la alin. (1) lit. a) cererea adresata statului strain se formuleaza de catre Ministerul Justitiei, in baza incheierii instantei competente sa solutioneze cauza in prima instanta, la propunerea motivata a Ministerului Public sau in baza incheierii instantei pe rolul careia se afla cauza, daca extradarea a fost acordata dupa trimiterea in judecata a persoanei extradate, dupa caz."

Caracterizare. Regula desprinsa din analiza celor doua texte de lege are doua valente:

* persoana care va fi predata ca efect al extradarii nu va fi nici urmarita, nici judecata, nici detinuta in vederea executarii unei pedepse, nici supusa oricarei alte restrictii a libertatii sale individuale, pentru orice fapt anterior predarii, altul decat cel care a motivat extradarea (infractiunea sau pedeapsa) ,

* cand calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

Exceptiile care fac acest principiu relativ sunt:

* statul roman care a preda persoana consimte. Acest consimtamant va putea fi dat atunci cand infractiunea pentru care este cerut atrage ea insasi obligatia de extradare,

* avand posibilitatea sa o faca, persoana extradata nu a parasit, in termen de 45 de zile de la liberarea sa definitiva, teritoriul statului caruia i-a fost predata,

* daca s-a inapoiat acolo dupa ce l-a parasit.

Dispozitiile de mai sus subliniaza faptul ca extradarea, guvernata de principil specialitatii, are un caracter restrictiv. Astfel, in doctrina se arata ca acest principiu pretinde numai identificarea faptei, iar nu pe aceea a calificarii juridice. Pe cale de consecinta, nu este violat principiul specialitatii in cazul cand extradatul este condamnat pentru omor calificat, iar nu pentru omor simplu cum fusese denumita fapta pentru care s-a acordat extradarea. Deci nu denumirea este importanta, ci fondul cauzei.

Principiul specialitatii are un caracter relativ, deoarece in aplicarea si respectarea sa cunoaste si anumite exceptii. Legea 224/2006 a abrogat una dintre exceptiile acestui principiu, care tinea de vointa celui extradat.

Principiul specialitatii constituie in practica o garantie a respectarii drepturilor persoanei extradatului, prin respectarea intocmai a conditiilor in care extradarea a fost acordata, si sa impiedice eludarea normelor privind extradarea. Acesta se opune expres judecarii persoanei extradate pentru orice infractiune savarsita anterior remiterii si care n-a format obiectul cererii de extradare.

Specialitatea extradarii nu se opune insa posibilitatii de schimbare a incadrarii juridice. Cu alte cuvinte, persoana extradata poate fi judecata sub o alta incadrare juridica decat cea stabilita in cererea de extradare, dar in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

In noua procedura a Mandatului european de arestare se renunta la principiul specialitatii intre statele membre UE . Cazurile in care se refuza executarea mandatului european sunt precis determinate si limitate.

"(1) Consimtamantul pentru urmarirea, judecarea, condamnarea sau detinerea unei persoane pentru alte fapte comise anterior predarii acesteia in baza unui mandat european de arestare se prezuma daca statul membru de executare a notificat Secretariatul general al Consiliului Uniunii Europene in acest sens, cu exceptia cazului in care autoritatea judiciara de executare dispune altfel prin hotararea de predare.

(2) Cu exceptia cazurilor mentionate la alin. (1) si (4), persoana predata autoritatilor romane nu va putea fi urmarita, judecata sau privata de libertate pentru o alta fapta anterioara predarii decat daca statul membru de executare o consimte. In acest scop, autoritatea judiciara romana emitenta va prezenta autoritatii judiciare de executare o cerere de autorizare, insotita de informatiile prevazute la art. 79 alin. (1).

(3) In situatia in care Romania este statul membru de executare, statul membru emitent va trebui sa solicite autorizarea la care se refera alin. (2), iar autoritatea judiciara romana de executare va decide, in termen de cel mult 30 de zile de la primirea cererii, daca infractiunea care motiveaza cererea a fost motivul predarii in conformitate cu dispozitiile prezentei legi si fara a aduce atingere garantiilor la care se refera art. 87.

(4) Dispozitiile alineatelor anterioare nu se aplica atunci cand intervine una dintre urmatoarele circumstante:

a) cand persoana urmarita a renuntat in mod expres in fata autoritatii judiciare de executare la regula specialitatii, inaintea predarii;

b) cand persoana urmarita a renuntat, dupa predare, sa recurga la regula specialitatii in legatura cu anumite infractiuni anterioare predarii sale. Declaratia de renuntare la regula specialitatii se da in fata autoritatii judiciare competente a statului membru emitent, intocmindu-se un proces-verbal conform dreptului intern al acestuia. Persoana urmarita are dreptul de a fi asistata de un avocat. Renuntarea la regula specialitatii trebuie sa fie voluntara si in deplina cunostinta de cauza asupra consecintelor acesteia;

c) cand, avand posibilitatea sa paraseasca teritoriul statului membru caruia i-a fost predata, persoana in cauza nu a facut acest lucru in termen de 45 de zile de la punerea sa definitiva in libertate sau s-a intors pe acest teritoriu dupa ce l-a parasit;

d) cand infractiunea nu este sanctionata cu o pedeapsa privativa de libertate;

e) cand la terminarea procesului penal nu se aplica o pedeapsa privativa de libertate sau o masura de siguranta."

Regula specialitatii a fost initial reglementata de legea 302/2004 in art. 11. Legea 224/2006 a abrogat aparent acest articol, prin aceea ca "l-a mutat" de la art. 11 la art. 73¹. Ratiunea acestui lucru il reprezinta faptul ca la o analiza atenta s-a constatat ca aceasta regula nu este aplicabila tuturor formelor de cooperare prevazute in legea 302, ci numai extradarii si de aceea legiuitorul a stabilit acest principiu in Titloul II din aceeasi lege, in cadrul reglementarii extradarii.

Astfel, specialitatea este un principiu prevazut expres in lege, are caracter relativ, se refera la conditia privind fapta care face obiectul extradarii, este specific extradarii si are un caracrer principal.

Principiul "non bis in idem"

Cadrul juridic. Acest principiu este prevazut expres in art. 9 din Conventia europeana de extradare din 13.12.1957, in art. 10 din Legea 302/2004 si intr-o multitudine de tratete si conventii pe care Romania le-a incheiat cu diferite state. Pe langa faptul ca acest principiu este prevazut expres in legile prevazute anterior, datorita importantei sale, acesta mai beneficiaza de o mare atentie internationala. Astfel, principiul non bis in idem este prezent si in unele documente internationale, cum ar fi: "Conventia de la Bruxelles cu privire la principiul non bis in idem"- Bruxelles 1986, "Conventia de la Schenghen" din 1990, "Protocolul nr. 7 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului", Strasbourg 1984, unde se mentioneaza expres ca "nu este posibila nici o derogare de la aceste prevederi", "Conventia Europeana de extradare" din 1957, "Conventia Europeana privind valoarea internationala a hotararilor represive"- Haga 1970, "Conventia Europeana privind transferul de proceduri in materie penala"- Strasbourg 1972.

Notiune. Conform art. 9 din Conventia Europeana de extradare si Protocolului Aditional din 15.10.1975 la Conventie, publicat in Monotorul Oficial nr. 89 din 14 mai 1997, principiul non bis in idem are urmatorul cuprins:

"(1) Extradarea nu se va acorda cand persoana reclamata a fost judecata definitiv de catre autoritatile competente ale partii solicitate, pentru fapta sau faptele pentru care extradarea este ceruta. Extradarea va putea fi refuzata, daca autoritatile competente ale partii solicitate au hotarat sa nu intreprinda urmariri sau sa puna capat urmaririlor pe care le-au exercitat pentru aceeasi fapta sau aceleasi fapte.

(2) Extradarea unei persoane care a format obiectul unei judecati definitive intr-un stat tert, parte contractanta la conventie, pentru fapta sau faptele in vederea carora cererea este prezentata, nu se va acorda:

a) cand mentionata judecata a pronuntat achitarea sa;

b) cand pedeapsa privativa de libertate sau alta masura aplicata:

(I) a fost executata integral;

(II) a format obiectul unei gratieri sau amnistii, purtand asupra totalitatii sale sau asupra partii neexecutate;

c) cand judecatorul a constatat vinovatia autorului infractiunii fara sa pronunte vreo sanctiune.

3 Totusi, in cazurile prevazute la paragraful 2, extradarea va putea fi acordata:

a) daca fapta care a dat loc judecatii a fost comisa impotriva unei persoane, institutii sau bun avand caracter public in statul solicitant;

b) daca persoana care a format obiectul judecatii avea ea insasi un caracter public in statul solicitant;

c) daca fapta care a dat loc judecatii a fost comisa in total sau in parte pe teritoriul statului solicitant sau intr-un loc asimilat teritoriului sau.

4 Dispozitiile paragrafelor 2 si 3 nu impiedica aplicarea dispozitiilor nationale mai largi, cu privire la efectul non bis in idem legat de hotararile judiciare pronuntate in strainatate.

Conform art. 10 din Legea 302/2004, principiul non bis in idem are urmatorul cuprins:

"(1) Cooperarea judiciara internationala nu este admisibila daca in Romania sau in orice alt stat s-a desfasurat un proces penal pentru aceeasi fapta si daca:

a) printr-o hotarare definitiva s-a dispus achitarea sau incetarea procesului penal;

b) pedeapsa aplicata in cauza, printr-o hotarare definitiva de condamnare, a fost executata sau a format obiectul unei gratieri sau amnistii, in totalitatea ei ori asupra partii neexecutate.

(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica daca asistenta este solicitata in scopul revizuirii hotararii definitive, pentru unul din motivele care justifica promovarea uneia din caile extraordinare de atac prevazute de Codul de procedura penala al Romaniei.

(3) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica in cazul in care un tratat international la care Romania este parte contine dispozitii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem."

Conform prevederilor diferitelor conventii si tratate internationale la care Romania este parte, principiul non bis in idem se poate evidentia astfel:

Art. 44 pct. 5 "Extradarea nu se va acorda..

5. daca persoana solicitata a fost judecata definitiv de catre autoritatile judiciare competente ale statului contractat pentru infractiunile pentru care se cere extradarea".

Astfel, principiul non bis in idem reprezinta regula de drept conform careia, extradarea nu se va acorda cand persoana extradabila a mai fost judecata pentru aceeasi fapta, daca printr-o hotarare definitiva s-a dispus achitarea sau incetarea procesului penal sau daca pedeapsa aplicata in cauza, printr-o hotarare definitiva de condamnare, a fost executata sau a format obiectul unei gratieri sau amnistii, in totalitatea ei ori asupra partii neexecutate.

Caracterizare. Din analiza celor trei texte, rezulta ca acest principiu are la baza imposibilitatea unui stat de a judeca o persoana de doua sau mai multe ori pentru aceeasi infractiune, sau mai mult decat atat, sa oblige o persoana sa execute de mai multe ori o sanctiune tot pentru aceeasi fapta. Aceasta este regula.

Dar, de la aceasta regula exista si exceptii si anume:

* cand asistenta este solicitata in scopul revizuirii hotararii definitive, pentru unul din motivele care justifica promovarea uneia din caile extraordinare de atac prevazute de Codul de procedura penala al Romaniei,

* in cazul in care un tratat international la care Romania este parte contine dispozitii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.

In dreptul intern, autoritatea negativa de lucru judecat a hotararilor penale constituie un obstacol juridic care impiedica ca o persoana fata de care s-a pronuntat o hotarare penala definitiva sa mai poata fi urmarita si judecata pentru aceiasi fapta, chiar sub o calificare diferita. Acest obstacol decurgand din puterea de lucru judecat poata numele de principiul "non bis in idem" .

In termeni sintetici, principiul non bis in idem presupune ca nimeni nu poate fi pedepsit de doua ori pentru aceiasi fapta; astfel, persoana care ar fi urmarita in tara poate dovedi ca a fost judecata in strainatate si ca a fost achitata sau ca a executat pedeapsa la care a fost condamnata.

In literatura juridica de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, sustinatorii caracterului exclusiv teritorial al legii penale erau de parere ca efectele hotararilor penale se limiteaza la teritoriul unde au fost pronuntate, asa ca ele nu pot constituii un obstacol la urmarirea sau judecarea intr-o alta tara a aceleiasi persoane pentru aceeasi fapta. Dimpotriva, sustinatorii teoriei extrateritorialitatii absolute atribuiau hotararii penale puterea de a impiedica, oriunde o noua judecata a aceleiasi persoane, pentru aceeiasi fapta.

Teza extrateritorialitatii absolute, avand la baza ideea ca legea penala are ca scop protectia ordinii sociale universale, considera ca pentru realizarea acestui scop este indiferent care stat isi exercita autoritatea pentru restabilirea ei. "Maxima non bis in idem apartine dreptului universal al natiunilor avand aceiasi forta fata de toate hotararile pronuntate pentru aceiasi fapta, fie ca emana de la instante straine, fie de la cele nationale; caci este contrar justitiei ca o persoana sa fie succesiv adusa inaintea a doua jurisdictii si lovita de doua condamnari pentru aceiasi fapta."  

Se observa astfel, din aceasta analiza, ca principiul non bis in idem este prevazut expres in lege, are un caracter relativ, in sensul ca, in aplicarea sa exista si exceptii prevazute expres atat in legea interna cat si in cea extrena.

Mai trebuie precizat ca, acesta nu este un principiu specific institutiei extradarii, ci el guverneaza intreaga activitate de cooperare internationala in materie penala, lucru dovedit de pozitionarea sa in lege si anume in art. 10 in cadrul "Dispozitiilor generale" ale legii 302/2004. Acesta se refera la conditia privind procedura extradarii si are un caracter principal.

Principiul umanismului

Cadrul juridic. Acest principiu este prevazut indirect in art. 11 din Conventia europeana de extradare din 13.12.1957 , in art. 29 din Legea 302/2004 , rezultand si intr-o multitudine de tratete si conventii pe care Romania le-a incheiat cu diferite state . Acest principiu a fost consacrat si in unele documente internationale, cum ar fi: "Pactul international cu privire la drepturile civile si politice - art. 7", "Declaratia Universala a Drepturilor Omului - art. 5", "Conventia impotriva torturii si a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane, ori degradante - art. 10", "Conventia Europeana a Drepturilor Omului - art. 3", "Conventia privind transferarea persoanleor condamnate", etc .

Notiune. Acest principiu reprezinta regula de drept conform careia, intreaga activitate privind procedura extradarii sa porneasca de la interesele fundamentale ale omului, acesta, impreuna cu drepturile si libertatile sale ocupand locul central in cadrul activitatii de cooperare la nivel national si international de aparare sociala.

Caracterizare. Astfel, in baza acestui principiu, Romania poate refuza acordarea unei cereri de extradare daca sunt indicii ca viata, integritatea corporala si/sau sanatatea persoanei solicitate sunt puse in pericol.

Principiul umanismului constituie o regula de baza in ceea ce priveste valorile ce trebuie aparate, conservate si garantate pornindu-se in elaborarea si aplicarea normelor dreptului international penal de la interesele si drepturile fundamentale ale omului, de la conditia sa umana si necesitatea transformarii si resocializarii individului infractor. Este inadmisbil ca dandu-se curs cererii de extadare sa se cauzeze suferinte fizice sau sa se injoseasca persoana infractorului sau, ceea ce este si mai rau, sa se admita o asemenea cerere in situatia clara a unui tratament inuman, degradant sau letal in statul solicitant.

Extradarea este acordata de Romania, in vederea urmaririi penale sau a judecatii, numai pentru fapte a caror savarsire atrage, potrivit legislatiei statului solicitant si legislatiei romane, o pedeapsa privativa de libertate mai mare de doi ani, iar in vederea executarii unei sanctiuni penale, numai daca aceasta este mai mare de un an.

Daca fapta pentru care se cere extradarea este pedepsita cu moartea de catre legea statului solicitant, extradarea nu va putea fi acordata, decat cu conditia ca statul respectiv sa dea asigurari considerate ca indestulatoare de catre statul roman ca pedeapsa capitala nu se va executa, urmand sa fie comutata.

O expresie a umanismului in reglementarea extradarii o constituie si refuzul Romaniei de a acorda extradarea in cazurile in care persoana reclamanta ar urma sa fie judecata in statul solicitant de catre un tribunal care nu asigura garantiile fundamentale de protectie a drepturilor la aparare sau de un tribunal national instituit anume pentru cazul respectiv, ori daca extradarea este ceruta in vederea executarii unei pedepse pronuntate de acel tribunal.

Extradarea nu se acorda nici in cazul in care, potrivit legislatiei ambelor state, actiunea penala poate fi angajata numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar acea persoana se opune extradarii.

Acest principiu si-a gasit o ampla reflectare si in Decizia-cadru a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european si procedurile de predare intre statele membre. Principiul umanismului se reflecta in noul mecanism al extradarii prin:

- existenta unei prevederi privind necesitatea prezentei unui avocat si daca este necesar a unui interpret in momentul arestarii in baza mandatului European.

- posibilitatea punerii in libertate conditionata a persoanei arestate, cu obligatia prezentarii sale in fata organelor judiciare de executare (ale statului solicitat). Similar, autoritatile judiciare emitente ale mandatului european pot decide suspendarea executarii acestuia cand persoana arestata intelege sa se prezinte de buna voie in fata lor[2];

- persoana judecata in absenta are dreptul la rejudecarea cauzei sale pentru exercitarea drepturilor la aparare si a cailor de atac[3];

- numarul cazurilor de arestare provizorie este limitat si priveste doar asigurarea predarii si prezentarii persoanelor in fata organelor judiciare emitente ale mandatului european;

- transferul persoanei nu este nici util, nici necesar daca este posibila audierea persoanei prin sistemul video-conferinta[4]. In mod similar, executarea pedepsei in locul unde persoana condamnata poate fi cel mai bine reintegrata in societate trebuie sa fie incurajata ;

- accelerarea procesului penal, partile avand dreptul la judecarea cauzei intr-un timp rezonabil[6] si limitarea perioadei de arestare provizorie in vederea extradarii la maxim 90 de zile ;

- renuntarea la dubla suportare a cheltuielilor judiciare si aplicarea legii mai blande sub aceast aspect[8];

-garantarea ca nu va fi solicitata arestarea provizorie in baza unui mandat european, daca masura respectiva nu se impune.

Cu toate ca acest principiu nu este prevazut expres in lege, ca si denumire marginala (de exemplu cum este cazul principiului reciprocitatii sau specialitatii), existenta si functionalitatea sa rezulta din intreaga legislatie in domeniu. El nu este un principiu specific institutiei extradarii, ci se refera la intreaga activitate de cooperare internationala in materie penala si mai mult decat atat este un princpiu fundamental al dreptului penal.

In acelasi timp, principiul umanismului are un caracter absolut, in lege nefiind precizate derogari sau exceptii si este vazut ca o regula principala in cadrul extradarii. Din punctul de vedere al conditiei la care se refera, principiul umanismului vizeaza pedeapsa aplicabila in cazul admiterii extradarii si are un caracter principal in cadrul extradarii.

Principiul refuzului extradarii

Cadrul juridic. Acest principiu este prevazut intr-un mod tacit in art. 2, 3, 4, 5, 6, 9, 10, 11, 14 din Conventia europeana de extradare din 13.12.1957, in art. 24¹ si 24² din Legea 302/2004, rezultand si intr-o multitudine de tratete si conventii pe care Romania le-a incheiat cu diferite state .

Notiune. Principiul refuzului extradarii reprezinta regula de drept conform careia extradarea poate fi refuzata obligatoriu sau facultativ daca se observa nerespectarea vreunei reguli privind desfasuarea sa, ori daca nu se indeplinesc toate cerintele privind derularea ei in conditiile legii.

Caracterizare. Aceasta regula nu este un principiu direct al extradarii, ci mai degraba un hibrid, rezultand ca o consecinta fireasca din nerespectarea celorlalte principii, fiind de fapt opusul acestora. Acesta este indisolubil legat de principiul legalitatii si al umanismului.

Refuzul poate imbraca doua forme: obligatoriu sau facultativ.

Astfel, motive obligatorii de refuz sunt :

"a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil in sensul Conventiei europene pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, incheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricarui alt instrument international pertinent in domeniu, ratificat de Romania;

b) exista motive serioase sa se creada ca extradarea este solicitata in scopul urmaririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasa, religie, sex, nationalitate, limba, opinii politice sau ideologice ori de apartenenta la un anumit grup social;

c) situatia persoanei risca sa se agraveze din unul dintre motivele enuntate la lit. b);

d) cererea este formulata intr-o cauza aflata pe rolul unor tribunale extraordinare, altele decat cele constituite prin instrumentele internationale pertinente, sau in vederea executarii unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;

e) se refera la o infractiune de natura politica sau la o infractiune conexa unei infractiuni politice;

f) se refera la o infractiune militara care nu constituie infractiune de drept comun.

(2) Nu sunt considerate infractiuni de natura politica:

a) atentatul la viata unui sef de stat sau a unui membru al familiei sale;

b) crimele impotriva umanitatii prevazute de Conventia pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid, adoptata la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

c) infractiunile prevazute la art. 50 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor si bolnavilor din fortele armate in campanie, la art. 51 din Conventia de la Geneva din 1949 pentru imbunatatirea sortii ranitilor, bolnavilor si naufragiatilor fortelor armate maritime, la art. 129 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la tratamentul prizonierilor de razboi si la art. 147 din Conventia de la Geneva din 1949 cu privire la protectia persoanelor civile in timp de razboi;

d) orice violari similare ale legilor razboiului, care nu sunt prevazute de dispozitiile din conventiile de la Geneva prevazute la lit. c);

e) infractiunile prevazute la art. 1 din Conventia europeana pentru reprimarea terorismului, adoptata la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, si in alte instrumente internationale pertinente;

f) infractiunile prevazute in Conventia impotriva torturii si a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptata la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite;

g) orice alta infractiune al carei caracter politic a fost eliminat de tratatele, conventiile sau acordurile internationale la care Romania este parte.

Motive facultative de refuz sunt :

(1) Extradarea poate fi refuzata atunci cand fapta care motiveaza cererea face obiectul unui proces penal in curs sau atunci cand aceasta fapta poate face obiectul unui proces penal in Romania.

(2) Extradarea unei persoane poate fi refuzata sau amanata, daca predarea acesteia este susceptibila sa aiba consecinte de o gravitate deosebita pentru ea, in special din cauza varstei sau a starii sale de sanatate. In caz de refuz al extradarii, prevederile art. 25 alin. (1) se aplica in mod corespunzator.

In caz de refuz al extradarii propriului cetatean ori a refugiatului politic obliga statul roman ca la cererea statului solicitant sa supuna cauza autoritatilor sale judiciare competente, astfel incat sa se poata exercita urmarirea penala si judecata, daca este cazul. In acest scop statul solicitant ar urma sa transmita gratuit Ministerului Justitiei din Romania dosarele, informatiile si obiectele privind infractiunea. Statul solicitant va fi informat despre rezultatul cererii sale.

In cazul in care Romania opteaza pentru solutia refuzului extradarii unui cetatean strain, invinuit sau condamnat in alt stat pentru una din infractiunile prevazute la art. 85 alin.1 sau pentru orice alta infractiune pentru care legea statului solicitant prevede pedeapsa inchisorii al carei minim special este de cel putin 5 ani, examinarea propriei competente si exercitarea, daca este cazul, a actiunii penale se fac din oficiu, fara exceptie si fara intarziere. Autoritatile romane solicitate hotarasc in aceleasi conditii ca si pentru orice infractiune cu caracter grav prevazuta si pedepsita de legea romana.

Astfel, principiul refuzului extradarii este un principiu prevazut tacit in lege (cu precizarea ca motivele de refuz sunt prevazute expres), are caracter relativ, se refera la toate conditiile privind extradarea, este nespecific acesteia si are un caracter secundar.