Perspectiva teologica asupra divortului

Perspectiva teologica asupra divortului

Barbatii evrei puteau sa se desparta de sotiile lor dupa bunul plac. Moise insa, a prevazut relele ce rezultau din aceasta atat pentru familie cat si pentru noul stat. De, aceea, el condamna desfacerea casatoriei fara motive serioase si valabile. El cauta sa ingreuneze desfacerea casatoriei. In acest scop hotaraste ca, desi barbatului ii ramane pe mai departe dreptul de a se desparti de sotia sa fara interventie judecatoreasca, totusi casatoria nu se considera desfacuta inainte ca 'barbatul sa fi dat sotiei sale carte de despartire' (Deuteronom 24, 1-3). Prin aceasta se faceau greutati celor ce voiau sa se desparta. Aceasta greutate provenea din faptul ca nu toti stiau carte si mai ales nu toti cunosteau scrierea, fiind determinati sa mearga la preoti sau la judecatori ca sa le faca cartea de despartire. Acestia insa, respectand porunca lui Moise de restrangere a practicii divortului, ii indemna sa se impace. Aceste formalitati, desi putine, cauzau prelungiri de timp insemnate pentru care, nu de putine ori, barbatul renunta la intentia sa. Nici femeia nu parasea indata casa barbatului sau, desi avea carte de despartire, mai ales atunci cand ea trebuia sa nasca, pentru ca pruncul sa ramana al barbatului. Alaptatul pruncului, dura un an sau doi, asa ca in acest timp femeia trebuia sa ramana in casa barbatului.

Legea lui Moise, pe langa faptul ca tindea la limitarea cazurilor de desfacere a casatoriei, mai cauta sa infatiseze poporului divortul ca un pacat inaintea lui Dumnezeu, prin care se diminua sfintenia casatoriei. Prin despartire, femeii i se crea posibilitatea de a desfrana. Impotriva acestui viciu, Moise ii permite barbaŽtului sa ia iarasi in casatorie pe sotia sa, daca ea nu se va fi casatorit cu alt barbat. Primul barbat nu mai putea lua in casatorie pe femeia pe care a lasat-o decat daca cel de-al doilea barbat al acesteia ar fi lasat-o sau ar fi murit (Deut. 24, 3-4). Cum, sotia se afla sub puterea barbatului, iar barbatul sub puterea sotiei, se intelege usor ca barbatul nu putea fi respins de sotie. Parerea contrara nu se poate argumenta din Sfanta Scriptura, cu toate referirile unora la textul de la Marcu 10, 12: 'Si daca o femei isi lasa barbatul si ia pe altul de barbat, desfraneaza'. Acest text opreste mai curand posibilitatea sotiei de a cadea in pacatul desfranarii si ca sa nu ajunga acolo trebuie sa nu se desparta de barbatul sau. Este adevarat ca mai tarziu cand crescuse influenta straina, femeile evreice influentate de exemplul matroanelor romane indrazneau si ele sa se desparta de barbati, desi nu aveau nici un drept.

Formalitatea divortului era simpla. Dupa ce sotul arata motivul constatat de el, ca o rezolutie, dadea femeii pe care o respingea un act de repudiere. Cartea de despartire prin legislatia mozaica venea in ajutorul sotiilor repudiate in sensul ca le da dreptul la contractarea unei alte casatorii, numai daca erau cazuri cand barbatul nu avea dreptul sa divorteze de sotia sa:

a) daca sotul aducea acuzatie mincinoasa de purtare rea a logodnicei sale (Deut. 22, 19);

b) daca el viola logodnica lui inainte de a se casatori cu ea (Deut. 22, 29).

Prin cartea de divort data de barbat femeii sale se desfacea casatoria legitima. Ca o concluzie, se poate spune ca in comparatie cu dreptul matrimonial al popoarelor contemporane si vecine cu evreii, cartea de despartire era un fapt poziŽtiv, intrucat ea da dreptul sotiei lasate de barbatul sau sa se casatoreasca, pe cand la popoarele pagane o femeie aflata in aceasta situatie cu greu se putea recasatori. Tot ca un motiv de divort este considerata si sterilitatea femeii evreice. Daca in decurs de zece ani de la casatorie nu avea nici un copil, sotul era obligat sa-si lase sotia sa. Prin aceasta facandu-se dovada ca femeia nu poate indeplini scopul casatoriei care este nasterea de fii spre inmultirea neamului.

Facand o incursiune in istoria popoarelor antice, vecine si contemporane evreilor, ne putem da seama de diferenta neta intre felul cum se facea divortul la evrei si la celelalte popoare. La greci, de exemplu, avea dreptul sa intenteze divort atat barbatul cat si femeia, desi femeia era pusa pe o treapta inferioara. Si la evrei femeia era pusa pe o treapta inferioara, dar ea nu avea dreptul de a intenta actiune de divort. Si la poporul grec adulterul era motiv de divort. In vederea divortului sotul trebuia sa indeplineasca anumite formalitati asemanatoare acelora pe care le-am vazut la evrei. Femeia primea un avertisment scris in urma caruia ea parasea domiciliul. Se rupea, bineinteles, si legatura conjugala si femeia se prezenta in fata arhontelui unde facea o declaratie in care isi exprima vointa ei de a divorta.

La poporul roman se intalneste divortul prin consimtamantul mutual si divortul prin cererea unuia dintre soti - repudium. Cazurile erau asa de frecvente incat in statul roman divortul devenise un mijloc de scandal si de dizolvare a bunelor moravuri. Toti cetatenii romani depaseau hotarele fidelitatii reciproce, desi erau soti, iar imoralitatea nu mai cunostea margini. Ajunsesera intr-o decaŽdenta asa de deplorabila incat simteau o placere in a se casatori si a divorta, cu toate ca divortul era recunoscut si considerat ca inutil si nefavorabil institutiei casatoriei si vatamator vietii sociale si vietii de familie. Repudium-ul era foarte simplu si se facea in prezenta a sapte martori, cetateni romani majori, prin care casatoria se considera ca si desfacuta.

Legislatia iudaica, este superioara celor doua popoare antice (greci si romani) despre care am vorbit si cu deosebire fata de paganatatea timpului respectiv. Dar sa vedem in continuare in ce conditii se inscrie divortul in lumina Noului Testament.

1 Divortul in Noul Testament

Domnul nostru Iisus Hristos da casatoriei caracterul unitatii si indisolubilitatii, ridicand-o la treapta de taina, asemanand legatura dintre sot si sotie cu cea dintre Hristos si Biserica Sa (Efeseseni 5, 22-26). In consecinta, Biserica invata potrivit Sfintei Scripturi: 'Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ceea ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta' (Matei 19, 6). Barbatul si femeia sunt un singur trup prin unirea casatoriei. De aceea Biserica este impotriva divortului, indemnand pe soti sa nu-si lase sotiile si pe sotii sa nu-si paraseasca barbatii. Scrierile Noului Testament arata limpede ca divortul nu este admis decat pentru caz de adulter: 'Iar Eu zic voua, oricine isi lasa femeia, afara de caz de adulter, savarseste el insusi adulter' (Matei 5, 32; 19, 9). Respectand cuvintele Sfintei Evanghelii, ca omul nu trebuie sa separe ceea ce Dumnezeu a impreunat (Matei 19, 6), femeia este legata pentru toata viata de barbatul ei si numai moartea (Rom. 7, 2) sau adulterul poate sa-i desparta. Dupa invatatura Noului Testament pentru alte motive sotul si sotia nu pot sa se desparta: 'Celor casatoriti le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta sa nu se desparta de barbat' (I Corinteni 7, 10). Biserica, urmarind unitatea si indisolubilitatea casatoriei, a inceput sa restranga rand pe rand motivele neintemeiate si deci sa opreasca multimea divorturilor. Prin casatorie, cei doi soti alcatuiesc un singur trup. Aceasta unire prin taina nuntii devine indisolubila si nu trebuie desfacuta din simpla vointa a oamenilor, ci trebuie mentinuta spre a ajunge la realizarea scopuŽlui fixat de Dumnezeu.

Mantuitorul prin Sfintele Evanghelii (Matei 5, 32 si 19, 9) admite o singura cauza de desfacere a casatoriei, aceea a infidelitatii conjugale, adica violarea legaturii conjugale de unul dintre soti.

La inceputul crestinismului Biserica nu-i ingaduia femeii sa ceara divort. Mai tarziu i s-a aprobat si sotiei acest drept pe baza principiului crestin al egalitatii, dar numai pentru cazuri grave.

2 Distrugerea unitatii familiei prin divort

Pentru evitarea dezmembrarii familiei, Codul familiei interzice incheierea oricarei casatorii contrare prevederilor codului acestuia. Se urmareste sa se pastreze unitatea familiei intrucat prin aceasŽta se realizeaza unitatea mare a statului, a societatii. Insa, pentru a pune capat unei casnicii care nu mai poate continua din diferite motive, cand viata alaturi de celalalt a devenit insuportabila oricare dintre cei doi soti poate cere desfacerea casatoriei prin divort. Este mai bine sa se ajunga la desfacerea casatoriei decat sa persiste imposibilitatea continuarii vietii intr-o familie in care au aparut inconveŽniente din punct de vedere fizic, psihic sau moral in fata lui Dumnezeu.

Divortul trebuie considerat ca un rau social, nu ca o recompensa, cum pare a fi socotit de unii autori care considera admisibilitatea divortului in caz de adulter ca o prima de incurajare. Ideea ca sotii divortati ar putea contracta o alta casatorie mai potrivita este si ea o cauza a admiterii divortului.

Nu este nici un motiv ca divortul sa fie socotit o fericire, dimpotriva el este un obstacol ce nu a putut fi evitat. Daca totusi este cu desavarsire imposibil de eviŽtat aceasta despartire, evident din motive bine intemeiate, totusi se poate ingadui speranta ca in urma unei penitente implinite si a suferintelor indurate, o noua unire printr-o casatorie mai potrivita ar putea corespunde principiului indisolubilitatii casatoriei, acela al unirii sotilor pe tot restul vietii, iar nu ca pe un timp determinat si conditionat. Nimeni din cei care isi dau seama de greutatile vietii in timpul divortului si dupa divort nu este de acord asupra legitimitatii divortului, cu atat mai mult Biserica, care-si intemeiaza invatatura pe Sfanta Scriptura. Unitatea si indisolubilitatea fiind unele din caracterele absolute ale casatoriei, divortul apare ca exceptie de la legea fixata de Dumnezeu oamenilor si are cele mai nefericite urmari pentru familie, pentru societate si pentru libertatea de constiinta. Divortul este contra naturii casatoriei.