Proprietatea intelectuala

PROPRIETATEA INTELECTUALA

Prin proprietate intelectuala se intelege posesiunea drepturilor asupra creatilor umane in domeniile tehnicii, stiintei, literaturii, operelor literare, muzicale, etc. Proprietatea intelectuala cuprinde asadar creatiile de natura stiintifica si artistica care fac obiectul dreptului de autor.

Proprietatea intelectuala a fost recunoscuta din cele mai vechi timpuri, dar ca fenomen juridic este o cucerire tarzie. Nici grecii, nici romanii nu au cunoscut o asemenea protectie. Surprinsi de aceasta contestare, specialistii au procedat la o analiza minutioasa a Digestelor, fara insa sa poata descoperi, in acest izvor vreo referire la drepturile de autor.

Daca izvoarele legislative ignora drepturile autorilor, alte surse semnaleaza existenta unui comert cu manuscrisele operelor diferitilor autori. Cu alte cuvinte, dreptul de autorului se reducea la dreptul asupra manuscrisului operei. Copiile dupa manuscrisul original erau executate si difuzate in variate spatii culturale. Dar existenta comertului de manuscrise nu insemna recunoasterea si protejarea drepturilor de autor.

Prima mare cotitura in evolutia dreptului de autor coincide cu descoperirea tiparului de catre Gutenberg. Trei secole mai tarziu, cand problema protectiei drepturilor autorilor de opere intelectuale incepe sa dobandeasca o configurare moderna, aparatorii acestor drepturi, referindu-se la momentul aparitiei tiparului, scriau: "Totul se va schimba, intunericul care invaluie aceasta lume, inca barbara, se va risipi dintr-o data gratie inventiei lui Gutenberg".

Copyright-ul de origine britanica a fost la inceput o metoda de cenzura impusa. In 1556, Coroana britanica a garantat companiei Stationers monopolul asupra tiparului, la inceput pentru a raspandi reforma protestanta. Cerand tuturor celor care isi publicau operele sa fie inregistrati la Stationers, Coroana a facilitat blocarea scrierilor eretice. Cu timpul, interesul puterii de a controla ereziile a fost intrecut de interesul comercial al editurilor, care doreau sa profite de pe urma publicatiilor vandute. Mai putin interesat de eretici si aflat sub presiunea intereselor comerciale private crescande, guvernul britanic a renuntat la controlul asupra autorilor si editurilor.

Prima lege care a recunoscut drepturile autorilor a fost Statutul Anne din 1710, care garanta acestora dreptul exclusiv de a-si publica noile opere pe un termen de 14 ani, termen reinnoibil. Operele lor trebuiau inscrise la Stationers' Hall, nu pentru ca guvernul sa identifice usor ereticii, ci pentru ca aceia care se bucurau de drept de autor sa-si poata demonstra orice pretentie legata de originalitate, atunci cand presupuneau ca altcineva le-a copiat opera.

La sfarsitul secolului XVII isi face loc ideea unei proprietati intelectuale, iar la inceputul secolului XVIII apar cele dintai preocupari teoretice de drept de autor propriu-zis. Desi se intalneste calificarea de furt, data utilizarii fara drept a unei opere straine, aceasta reprezenta doar o condamnare morala. Insa, ideea ca opera ca atare ramane un bun al autorului, chiar dupa vanzarea unor exemplare, isi face loc in acest moment. Cea dintai lege care a reglementat in Romania drepturile autorilor literare si artistice a fost Legea presei din 13 aprilie 1862, lege votata si promulgata in timpul lui Cuza. Un capitol din aceasta lege le este consacrat.

La 28 iunie 1923, intra in vigoare o lege speciala consacrata dreptului de autor, Legea proprietatii literare si artistice. Considerata ca una din reglementarile cele mai complete si mai moderne ale dreptului de autor, aceasta lege se caracterizeaza prin doua trasaturi esentiale. Protectia drepturilor autorilor era asigurata independent de indeplinirea vreunei formalitati, iar beneficiu acestei protectii era recunoscut nu numai nationalilor, dar si strainilor, fara nici o conditie de reciprocitate.

Un rol important in recunoasterea necesitatii de a asigura o protectie internationala a autorului, protectie concretizata in incheierea Conventiei de la Berna din anul 1886, a fost jucat de organizatiile Sociétè des gens de lettre si Association Littéraire et artistique internationale, al carei prim congres a avut loc la Paris in 1878, sub presedintia lui Victor Hugo. In ciuda reglementarilor internationale care doresc sa uniformizeze si sa generalizeze protectia dreptului de autor, doctrina distinge in acest caz doua mari sisteme de protectie: sistemul de copyright si sistemul continental al dreptului de autor.

Ceea ce caracterizeaza protectia in sistemul de copyright este faptul ca el priveste exclusiv drepturile pecuniare, ignorand drepturile morale. In sistemul de copyright dreptul se naste din existenta unei copii, a unui obiect in sine, in vreme ce in sistemul continental al dreptul de autor, dreptul ia nastere din efortul intelectual, din activitatea desfasurata de un autor, de un creator.

Cele doua sisteme de protectie se diferentiaza prin faptul ca in sistemul continental al dreptul de autor in centrul protectiei se afla autorul, iar in sistemul de copyright, opera. Trasatura specifica a acestui sistem consta in indeplinirea unei conditii de forma si anume, inscrierea in Registrul copyright. Aceasta inscriere reprezinta o deosebire esentiala fata de sistemul european, sistem in care opera este protejata fara indeplinirea vreunei formalitati.

Acest sistem de protectie s-a dezvoltat in tarile aflate sub influenta britanica. Dar in vreme ce, in tari precum Anglia sau Irlanda, dreptul de autor s-a apropiat de sistemul continental de protectie, in Statele Unite protectia continua sa fie acordata in forma copyright-ului chiar si dupa aderarea lor la Conventia de la Berna. Astfel, pana in anul 1955, Statele Unite nu era membra a nici unui organism cu caracter international di domeniul drepturilor de autor si a protectiei juridice a acestora. Intrucat drepturile americane de autor nu erau recunoscute in strainatate, iar Conventia Universala privind drepturile de autor de la Geneva prevedea reguli prea stricte in materie, Statele Unite au aderat la Conventia de la Berna, prin legea ratificata de Senatul american printr-o rezolutie, in anul 1988. aderarea a inceput sa-si produca efecte de la data de 1 martie 1989.

Cel mai important efect al aderarii acestui stat la Conventia de la Berna este legat de formalitatile e care sistemul american conditiona recunoasterea pe plan juridic a drepturilor de autor.

In consecinta, pentru operele publicate dupa anul 1989, nu mai era obligatorie mentiunea all rights reserved. Sistemul copyright, prin inregistrarea operelor in Registrul copyright, contravenea dispozitiilor Conventiei de la Berna, ceea ce a condus la un compromis, conform caruia inregistrarea este o conditie prealabila doar in ceea ce priveste intentarea actiunii in contrafacere pentru operele originale din Statele Unite si in acele tari ale Conventiei de la Berna cu care S.U.A. au incheiat acorduri bilaterale.

Cadrul legislativ actual al sistemului copyright este reprezentat de Copyright act (1976) , care a intrat in vigoare la data de 1 ianuarie 1978. Aceasta lege asigura protectia ca "original works of authorship" a operelor literare, muzicale, dramatice, pantomimelor, operelor coregrafice, de arta plastica, a filmelor si a altor opere audiovizuale, cu conditia de a imbraca o forma concreta.

Structura acestuia act normativ se compune din mai multe capitole intitulate astfel:

Obiectul si scopul dreptului de autor

Dreptul de proprietate al autorului si transmisiunea acestuia

Durata dreptului de autor

Marca dreptului de autor, depozitul si inregistrarea

Despagubirile pentru incalcarea dreptului de autor

Oficiul Copyright, din cadrul bibliotecii Congresului

Tribunalul pentru drepturile de autor.

Obiectul dreptului de autor in legislatia americana

Enumerarea legii in ceea ce priveste categoriile de drepturi protejate, pe care le-am prezentat succint anterior, este exemplificativa. Fundamentul sistemului copyright il constituie dihotomia idee - expresie, in sensul ca este protejata forma pe care o imbraca ideea, si nu ideea in sine. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca o opera pentru a putea beneficia de protectia copyright sunt urmatoarele: originalitatea, expresia si publicarea. Intrucat enumerarea facuta de lege pentru a determina operele ce sunt protejate, nu este limitativa, doctrina si jurisprudenta americana au adus noi criterii de identificare a acestora, cum ar fi utilitatea operei respective.

In cazul Mazer v. Stein, paratii erau producatori de veioze. Unul dintre acestia a creat o sculptura originala reprezentand figuri umane printr-o tehnica traditionala de modelare in lut. Dupa acest model s-a facut o matrita pentru copii. Statuetele obtinute u fost trimise de producator Oficiului Copyright pentru a fi inregistrate ca opere de arta. Ulterior, acestea s-au vandut sub forma de veioze. Reclamantii au atacat decizia Curtii de Apel care recunostea paratilor dreptul de autor pe motiv ca autorul a urmarit producerea unui obiect in serie, adica util, si deci neprotejabil conform dreptului de autor. In favoarea utilitatii s-au adus urmatoarele argumente:

posibilitatea protejarii lucrarilor pur utilitare prin brevetul de inventie, care ofera un drept exclusiv asupra creatiei

dreptul de autor este rezervat expresiei unei idei, practica instantelor fiind aceea de respingere a solicitarii acordarii de protectie, atunci cand opera pare a fi o prelungire a ideii de baza.

Intr-un alt caz , se solicita protectia copyright a unui sistem de contabilitate, pe temeiul folosirii acelorasi principii sau idei. Instanta a respins actiunea, intrucat structura de calcul a sistemului de contabilitate folosit de parat era diferit, facandu-se distinctie intre notiunea de arta si cea de descriere a artei/ de exprimare a acesteia. Prin urmare, daca ar fi avut loc o copiere ad literam a formulei originale, atunci ar fi existat o incalcare a dreptului de autor, insa nu era cazul in speta.

Un alt domeniu care a nascut discutii doctrinare pe aceeasi tema este cel al arhitecturii. Construirea unei cladiri dupa planuri sau proiecte nu incalca in mod necesar dreptul de autor al arhitectului, deoarece este foarte probabil ca o persoana sa observe, in mod legitim o cladire si apoi sa-i faca schita, daca este suficient de talentat. Deci nu poate fi vorba de o incalcare a dreptului de autor atata timp cat nu a avut loc o copiere a obiectului protejat .

Institutia juridica a proprietatii intelectuale este un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale ce decurg din crearea si valorificarea unor opere stiintifice, literare, artistice sau a unor produse intelectuale cu aplicabilitate industriala, categorie in care se includ si semnele distinctive ale acestor activitati.

Proprietatea intelectuala ca drept subiectiv reprezinta posibilitatea recunoscuta de lege titularului acestui drept, persoana fizica sau juridica, de a folosi in mod exclusiv o creatie intelectuala cu caracter artistic sau industrial sau un semn distinctiv al unei asemenea activitati.

Dreptul de proprietate intelectuala, prin recunoasterea de catre stat a exclusivitatii de folosire, apare ca un drept absolut si opozabil erga omnes. Cele mai specifice mijloace de aparare a titularului de drept impotriva atingerii drepturilor sale sunt: actiunea in contrafacere si actiunea in concurenta neloiala.

Singurul drept comun tuturor categoriilor de bunuri ale proprietatii intelectuale este dreptul de folosire exclusiva.

In tara noastra protectia creatiilor intelectuale se realizeaza prin doua organe guvernamentale de specialitate cu autoritate unica pe teritoriul Romaniei si anume:

Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci (OSIM) pentru creatiile cu caracter industrial

Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA) pentru creatiile cu caracter artistic si stiintific

A.    Proprietatea intelectuala industriala

In conformitate cu Conventia de la Paris sunt recunoscute ca obiecte ale proprietatii industriale urmatoarele:

Inventia Este cea mai cunoscuta si mai des intalnita forma de creatie intelectuala cu caracter industrial. Ea este deosebit de importanta din punct de vedere social si economic, reprezentand motorul progresului tehnic. Inventia poate fi definita ca o solutie tehnica cu caracter de noutate absoluta aplicabila industrial, in orice domeniu al vietii economice sau sociale. In Romania exista urmatoarele legi privitoare la dreptul de proprietate industriala asupra inventiei: Legea nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, Legea nr. 120/1992 privind taxele pentru cererile si brevetele de inventie, Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, Legea nr. 21/1996 privind concurenta, Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului. Brevetarea inventiei este cerinta principala pentru nasterea drepturilor, in primul rand al dreptului de exploatare exclusiva. Pentru brevetare, Legea nr. 64/1991 impune doua categorii de conditii: conditii de fond si conditii de forma.

Conditii de fond: se refera la un set de calitati pe care trebuie sa le indeplineasca inventia.

Pe de alta parte se impun conditii si persoanelor (fizice sau juridice) pentru ca sa poata exista brevetul. Pentru ca o inventie sa fie brevetata ea trebuie sa reprezinte o noutate in raport cu stadiul tehnicii mondiale, sa contina o activitate inventiva si sa aiba un caracter industrial ceea ce implica posibilitatea reproducerii identice si susceptibilitatea de a fi folosita cel putin intr-un domeniu al vietii social-economice. Legea mai precizeaza ca pot fi brevetate doar acele inventii care se refera la: un obiect, un procedeu, o metoda, un soi de planta sau o noua rasa de animale. Nu pot fi brevetate ideile, descoperirile, solutiile, metodele matematice, economice sau organizatorice, regulile, sistemele urbanistice, fenomenele fizice, retetele culinare, etc.

Actiunea de solicitare a unui brevet debuteaza cu constituirea si inregistrarea la OSIM a unui depozit national reglementar compus din: cerere. Descrierea inventiei, desene, revendicari si rezumat. Constituirea depozitului national reglementar naste provizoriu dreptul exclusiv de exploatare si un drept de prioritate fata de orice depozit pentru aceeasi inventie inregistrata ulterior.

Conditiile de forma: se refera la procedurile impuse de lege si de regulamentul ei de aplicare. Este etapa in care OSIM hotaraste eliberarea sau respingerea cererii de brevet. In caz de respingere solicitantul poate actiona prin contestatie administrativa ti actiune civila in instanta.

Deci, brevetul da nastere dreptului de proprietate industriala. Drepturile titularului de brevet sunt protejate pe teritoriul Romaniei timp de 20 de ani pentru inventiile principale si timp de 10 ani pentru inventiile care perfectioneaza o inventie brevetata.

Modelul de utilitate. Este o forma noua data unui produs cunoscut, prin care se dobandeste o calitate tehnica noua.

Desenele si modelele industriale.

Sunt o forma noua data unui produs industrial in scopul unei industrializari estetice. Legea prin care se protejeaza desenele si modelele industriale este Legea nr. 120/1992. In aceasta se precizeaza in mod clar ca protectia se asigura din considerente strict estetice scopul fiind individualizarea unui produs de altele similare. Deosebirea dintre desen si model industrial consta in numarul de dimensiuni. Produsele in doua dimensiuni (etichete, afise, etc.) sunt considerate desene, iar cele in trei dimensiuni (cutii, flacoane) sunt considerate modele. Conditia principala pentru a solicita protectia este noutatea.

Protectia se obtine printr-un certificat de inregistrare eliberat de OSIM in urma constituirii unui depozit national reglementar care este alcatuit din: cerere tip, zece reproduceri grafice ale desenului sau modelului si dovada platii taxei de inregistrare si examinare. Dreptul de exploatare exclusiva este recunoscut timp de 5 ani de la constituirea depozitului, termen care poate fi prelungit pe doua perioade succesive de 5 ani prin innoire, respectiv prin plata taxelor aferente mentinerii in vigoare. Titularul are dreptul de a aplica pe produs litera D inscrisa intr-un cerc, insotita de numele titularului sau de numarul certificatului, pentru a atrage atentia ca modelul este protejat prin lege. Dupa depunerea cererii de inregistrare, solicitantul are dreptul de a intreprinde demersuri (prin OSIM) pentru extinderea protectiei in strainatate.

Know-how-ul. Este o creatie intelectuala ce consta dintr-un ansamblu de solutii si cunostinte noi, aplicabile industrial, transmisibile si avand din principiu un caracter secret. Know-how-ul este o inventie de procedeu sau metoda, care nu a fost brevetata, fie pentru ca nu indeplinea cerintele legislatiei nationale, fie pentru ca titularul nu a dorit brevetarea avand in vedere ca, dupa publicare, concurenta are posibilitatea de a folosi inventia cu mici modificari, menite sa evite acuzatia de contrafacere. Noutatea cuprinsa intr-un know-how este relativa si subiectiva, ea nu se raporteaza la nivelul tehnic mondial, ci la mediul inconjurator al detinatorului. In momentul negocierii unui contract de know-how acesta rezulta ca un raport intre stadiul tehnic al titularului (ofertantului) si cel al solicitantului (beneficiarului). Aparitia unui know-how conduce in mod implicit la posibilitatea exploatarii, comercializarii si transmiterii lui. Nefiind protejat printr-o lege speciala, dreptul de proprietate industriala este imperfect.

Inovatia. Nu este reglementata special si in prezent poate fi identificata partial cu know-how-ul, in masura in care acesta poate fi definit ca o suma de inovatii. Cele doua notiuni se aseamana si prin faptul ca nu sunt brevetabile. Legea nr. 64/1991 are o singura referire la inovatie in art. 67 din care rezulta:

a)       inovatia este o realizare tehnica cu caracter de noutate la nivelul unei unitati si utila acesteia;

b)       drepturile banesti ale autorului se stabilesc prin contract;

c)       unitatea se obliga sa ateste calitatea de autor;

d)       incalcarea drepturilor autorului atrage obligatia unitatii de a plati despagubiri potrivit dreptului comun;

e)       ea poate fi protejata prin contract si prin secret.

Topografia circuitelor integrate. Este reglementata prin Legea nr. 16/1995. Prin circuit integrat se intelege un produs in forma finala sau intermediara, alcatuit din componente active, pasive si interconexiuni, produs destinat sa indeplineasca o functie electronica. Prin topografia circuitului integrat se intelege modul de dispunere tridimensionala a elementelor de circuit integrat, din care cel putin unul trebuie sa fie activ. Protectia pe teritoriul Romaniei se asigura prin constituirea unui depozit national reglementar la OSIM, pe baza unei cereri. Titlul de protectie este Certificatul de Inregistrare a Topografiei a carui valabilitate dureaza pana in ultima zi a celui de-al zecelea an civil care urmeaza anului in care incepe perioada de protectie. Pentru evidentierea protectiei, circuitele integrate continand topografii protejate pot fi marcate cu majuscula T.

Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii intelectuale industriale, enumara printre printre obiectele obiectele de creatie intelectuala cu caracter industrial si semnele distinctive ale activitatii industriale. Acestea sunt marcile, denumirile de origine, indicatiile de provenienta, numele comercial, firma si emblema.

Marcile de fabrica, de comert si de serviciu. Marca este un semn distinctiv, folosit de intreprinderi, pentru a deosebi produsele, lucrarile, serviciile lor de cele identice sau similare ale altor intreprinderi si pentru a stimula imbunatatirea calitatii lucrarilor si serviciilor. Importanta marcii in personalitatea activitatilor unei intreprinderi este demonstrata prin faptul ca deja din 1891 a intrat in vigoare Aranjamentul de la Madrid privind inregistrarea internationala a marcilor. In Romania, protectia marcilor se face prin Legea nr. 84/1998. Titlul de protectie pentru marci este certificatul de inregistrare, care asigura titularului un drept de folosire exclusiva a marcii, pe teritoriul Romaniei, pentru produsele, lucrarile si serviciile pentru care s-a facut inregistrarea pe un termen de zece ani de la data constituirii depozitului reglementar.

Depozitul national reglementar se constituie dintr-o cerere la care se ataseaza: o copie a certificatului de inmatriculare, o copie a inregistrarii la administratia financiara, zece reproduceri grafice ale marcii si dovada de plata a taxelor. Titularul certificatului de inregistrare este intreprinderea. Inregistrarea marcilor se poate reinnoi continuu la fiecare 10 ani. Legea enumara semnele care pot fi utilizate ca marca: cuvinte, litere, reprezentari grafice, combinatii ale acestora, culori, forma ambalajului sau produsului, prezentarea sonora, etc.

Protectia marcii poate fi extinsa in orice tara semnatara a Aranjamentului de la Madrid, efectuand un depozit la Biroul International al Proprietatii Intelectuale (OMPI) prin intermediul administratiei nationale OSIM. Dreptul exclusiv de exploatare nu poate fi extins prin adaugare de noi produse sau servicii. Aceasta adaugare se poate face doar prin constituirea unui nou depozit.

Denumirile de origine. Sunt semne distinctive constand din denumirea unui loc geografic prin care se disting produsele, in general naturale, provenind din acel loc, garantandu-le implicit anumite calitati. EX: marmura de Carara.

Indicatia de provenienta Este un semn constand din denumirea unui loc geografic prin care se disting produsele fabricate in acel loc de altele similare. EX: salam de Sibiu.

Firma si emblema Aici trebuie atrasa atentia ca in numeroase cazuri emblema este confundata cu marca si ca urmare multi intreprinzatori considera ca prin inregistrarea la Camera de Comert si Industrie beneficiaza de intreaga protectie conferita de lege.

Numele comercial Este numele sau denumirea sub care o persoana isi desfasoara activitatea in scopul individualizarii si diferentierii.   

B. Dreptul de autor si drepturile conexe de autor

Art. 7 din Legea nr. 8/1996 modificata de Legea 285/2004 privind dreptul de autor si drepturile conexe precizeaza ca obiectul dreptului de autor il constituie operele originale de creatie intelectuala in domeniul literar, artistic sau stiintific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare si independent de valoare sau destinatia lor, cum ar fi:

a.         scrierile literare, publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si programele de calculator,

b.       operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si documentatiile stiintifice,

c.         compozitiile muzicale cu sau fara text,

d.       operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele,

e.         operele cinematografice precum si orice alte opere audiovizuale,

f.         operele fotografice, precum si alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei,

g.       operele de arta plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, grafica, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie, tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, precum si operele de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice,

h.       operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura

i.          lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general.

In dreptul de autor sunt incluse si operele derivate care au fost create plecand de la una sau mai multe opere preexistente, cum ar fi: traducerile, enciclopediile, antologiile, adaptarile, lucrarile documentare, aranjamentele muzicale, colectiile sau compilatiile de materiale sau date si orice alte transformari ale unor opere originale cu conditia sa includa o munca de creatie intelectuala sau sa constituie creatii intelectuale.

Originalitatea operei rezulta din forma de prezentare nu din ideile continute. Acestea pot fi vechi, cunoscute, folosite, noutatea constituindu-se din modul de combinare, interpretare sau folosire.

Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor: ideile, teoriile, conceptele, descoperirile si inventiile, continute intr-o opera, textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora, simbolurile oficiale ale statului, ale autoritatilor publice sau ale organizatiilor (stema, sigiliu, drapel, emblema, blazon, etc), mijloacele de plata, stirile si informatiile de presa, simplele fapte si date.

In Romania acest domeniu este reglementat prin legile: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe modificata prin Legea nr. 285/2004, Legea nr. 48/1992 privind audiovizualul, Legea nr. 192/1992 privind dreptul cultelor religioase de producerea obiectelor de cult, legea nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric si al artelor plastice.

Pe plan international drepturile autorilor de creatii intelectuale cu caracter artistic sunt consfintite prin Conventia Universala a Dreptului de autor de la Geneva din 6 decembrie 1959.

Ca autor este recunoscuta persoana fizica sau persoanele fizice care au creat opera. Pana la proba contrarie, se prezuma a fi autor persoana sub al carui nume a fost adusa opera la cunostinta publica. Deci nu este necesara indeplinirea unei proceduri si obtinerea unui titlu de protectie ca in cazul creatiilor industriale. Calitatea de autor este recunoscuta intotdeauna unei persoane fizice, admitandu-se urmatoarele cazuri: coautorii, colectivul, colaboratorii, anonimatul, pseudonimul.

Dreptul de autor imbraca doua aspecte: cel moral si cel patrimonial.

Aspectul moral consta in dreptul de a fi recunoscut ca autor, de a decide daca, cand si sub ce nume va fi adusa opera la cunostinta publica, de a pretinde respectarea integritatii operei, de a se opune modificarilor si oricarei atingeri si dreptul de a retracta opera, despagubind daca este cazul pe titularii drepturilor de exploatare prejudiciati in acest mod. Drepturile morale sunt inalienabile si se transmit prin mostenire pe durata nelimitata.

Dreptul patrimonial esential este cel de exploatare exclusiva. Din acesta decurge dreptul de a decide asupra momentului si modului de utilizare, concretizat prin dreptul de a autoriza reproducerea, difuzarea, importul in vederea comercializarii pe teritoriul Romaniei a copiilor de pe opera, reprezentarea scenica, expunerea publica, proiectia publica, transmiterea, cpmunicarea publica prin intermediul inregistrarilor sonore si audiovizuale, retransmiterea, difuzarea secundara, prezentarea intr-un loc public.

In cazul particular al operelor de arta plastica se consemneaza dreptul de suita care consta in dreptul autorului de a primi 5% din pretul de vanzare a operei sale la fiecare revanzare si din dreptul de a fi informat asupra oricarei tranzactii, respectiv asupra locului in care se afla opera sa. Dreptul de suita este inalienabil.

Drepturile patrimoniale de autor sunt limitate ca durata. Aceasta este diferentiata dupa natura opere si dureaza intre 25 de ani de la data aducerii pentru prima data la cunostinta publica, in mod legal, pana la 70 de ani dupa decesul autorului.

Drepturile patrimoniale de autor sunt transmisibile, modalitatile consacrate fiind: cesiunea, comanda, contractul individual de munca, contractul de editare, contractul de reprezentare si inchirierea.

Un capitol aparte il constituie operele audiovizuale. Acestea sunt considerate opere comune cu mai multi coautori, dintre care autorul principal este regizorul sau realizatorul. Toti coautorii beneficiaza de drepturile morale de autor. Titularul drepturilor patrimoniale este insa producatorul. Producatorul devine titularul drepturilor patrimoniale prin incheierea unor contracte de cesiune cu fiecare dintre coautori. Acestia isi pastreaza dreptul de exploatarea separata a contributiei proprii.

Drepturile conexe drepturilor de autor au in vedere artistii, interpreti sau executanti, producatorii de inregistrari sonore precum si organismele de radio-dufuziune si televiziune pentru propriile emisiuni.

Artistii interpreti beneficiaza de dreptul moral de recunoastere a paternitatii interpretarii sau executiei lor si de comunicare a numelui la fiecare spectacol sau utilizare a inregistrarii. Ei au dreptul de a pretinde respectarea calitatii prestatiei si de a se opune oricarei deformari, falsificari sau unor utilizari cauzatoare de prejudicii personale.

Drepturile patrimoniale ale interpretilor se stabilesc prin contract si privesc fixarea prestatiei, difuzarea acesteia sub orice forma, inchirierea, prezentarea publica, etc. Remuneratia artistului se stabileste pentru fiecare caz in parte. In prestatiile colective este necesara alegerea unui reprezentat autorizat cu drept de semnatura.

Inregistrarea sonora este considerata orice fixare, exclusiv sonora, a sunetelor provenite dintr-o interpretare sau executie sau a altor sunete si a reprezentarii numerice ale acestora. Titularul drepturilor morale si patrimoniale este producatorul sau persoana fizica sau juridica care isi asuma responsabilitatea organizarii si finantarii primei fixari.

Organismele de radiodifuziune si televiziune beneficiaza de dreptul patrimonial de a autoriza fixarea, reproducerea, difuzarea, inchirierea, retransmiterea, comunicarea publica si adaptarea programelor proprii.

Prevederile legale privind organismele radio-tv se aplica si comunicarii publice prin satelit, precum si retransmiterii prin cablu. Aceste doua forme particulare de comunicare publica au suplimentar si prevederi legale specifice.