Posesia si efectele sale

POSESIA SI EFECTELE SALE

1. Notiune si elemente

1.1. Notiune. Art. 1846, alin.2 Cod civil defineste posesia astfel: "posesia este detinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitata, una sau alta, de noi insine sau de altul in numele nostru". Aceasta definitie este incompleta si inexacta din urmatoarele motive:

a) posesia nu poate fi considerata detinerea unui lucru, deoarece nu este echivalenta detentiei precare.

b) definind posesia ca fiind "sau folosirea de un drept", legiuitorul a savarsit o greseala, deoarece intre posesie si existenta unui drept nu exista o concordanta necesara.

c) are in vedere doar elementul material, corpus.

In prezent, literatura de specialitate din tara noastra sustine ca posesia este o stare de fapt generatoare de drepturi sau de efecte juridice. Posesia este definita ca o stare de fapt generatoare de efecte juridice, care consta in stapanirea materiala sau exercitarea unei puteri de fapt de catre o persoana asupra unui bun, cu intentia si vointa de a se comporta fata de toti ceilalti ca proprietar sau titular al unui alt drept real.

1.2 Elementele constitutive ale posesiei

Posesia presupune existenta a doua elemente:

elementul material - corpus (totalitatea faptelor materiale de stapanire, transformare si folosinta exercitate direct asupra lucrului ), si

elementul psihologic - animus (vointa celui care poseda de a exercita stapanirea lucrului pentru sine adica sub nume de proprietar, ori in calitate de titular al unui al drept real).

1.3. Posesia si detentia precara

Detentiei precare ii lipseste elementul "animus domini"(elementul psihologic - de a se comporta ca titular al dreptului de proprietate sau al unui alt drept real), ceea ce o diferentiaza de posesie, fiecare dintre ele avand insa elementul material corpus. Prin opozitie fata de posesie, care este o stare de fapt, detentia este o stare de drept, ce rezulta intotdeauna dintr-un titlu - conventional (legal sau judiciar), prin care titularul unui drept real a incredintat folosinta bunului detentorului precar, in conditiile stabilite prin titlul respectiv.

Detentia precara poate fi intervertita in posesie utila in patru cazuri (art.1858 Cod civil):

a) cand detinatorul unui bun dobandeste cu buna credinta de la o terta persoana, alta decat adevaratul proprietar, un titlu translativ de proprietate cu privire la acel bun.

b) cand detinatorul bunului neaga prin acte de rezistenta existenta raportului obligational, in temeiul careia era obligat a stapani bunul pentru altul si nu pentru sine.

c) cand detinatorul stramuta posesia bunului printr-un act cu titlu particular translativ de proprietate la altul care este de buna - credinta.

d) cand detinatorul transmite posesia la altul printr-un act cu titlu universal, daca succesorul universal este de buna - credinta. Este situatia mostenitorului care a dobandit o succesiune si crede ca un bun detinut de catre de cujus, cu titlu precar, se afla in proprietatea sa. Aceasta solutie este criticata pentru ca a permite transformarea detentiei in posesie, urmare a dobandirii unei succesiuni, inseamna a recunoaste succesorului universal sau cu titlu universal o calitate noua de posesor pe care defunctul nu a avut-o si, prin urmare, nu putea sa i-o transmita.

2.1. Dobandirea si pierderea posesiei

2.1.1 Dobandirea posesiei

Posesia se dobandeste prin intrunirea cumulativa a celor doua elemente - elementul material si elementul intentional.

Elementul material, corpus, poate fi dobandit si exercitat fie personal, de catre posesor, fie printr-un reprezentant (locatar, depozitar, etc.), iar elementul psihologic, animus, trebuie sa fie prezent direct si nemijlocit in persoana posesorului, cu o singura exceptie: persoanele lipsite de capacitatea de exercitiu dobandesc si exercita elementul intentional al posesiei prin reprezentantii lor legali. Elementul material este usor de dovedit prin orice mijloc de proba, dimpotriva, elementul psihologic este prezumat de lege (art. 1854 C. Civ.).

2.1.2. Pierderea posesiei

Posesia se pierde prin disparitia celor doua elemente ale sale, ceea ce are loc in caz de instrainare a posesiei sau in caz de abandon. Posesia se pierde si prin pierderea unuia dintre cele doua elemente: elementul material se poate pierde cand bunul a intrat in stapanirea altei persoane (furt), iar elementul psihologic sau intentional se pierde atunci cand posesorul instraineaza lucrul respectiv iar dobanditorul il inchiriaza instrainatorului (constitut posesor).

3.1. Calitatile si viciile posesiei

3.1.1.Calitatile posesiei Pentru a produce efectele sale juridice, posesia trebuie sa fie utila, adica sa prezinte urmatoarele calitati: continua , netulburata , publica si neechivoca.

3.1.2.Viciile posesiei

a) Discontinuitatea posesiei.  Conform articolului 1848 din Cod civil, posesia este discontinua cand posesorul o exercita in mod neregulat, adica cu intermitente anormale. Este suficient ca actele de stapanire sa se exercite cu o regularitate normala, dupa natura bunului. Articolul 1850 din Codul Civil instituie o prezumtie legala relativa de continuitate, in sensul ca posesorul actual care probeaza ca a posedat la un moment dat anterior, este presupus ca a posedat in tot acest timp. Discontinuitatea este temporara si este un viciu absolut, putand fi invocata de orice persoana interesata.

b) Violenta posesiei. Posesia trebuie sa fie inceputa si mentinuta sau conservata in mod pasnic. Violenta pasiva din partea posesorului, cand este tulburat in posesia sa de catre un tert, nu constituie viciu al posesiei. Violenta este un viciu temporar si relativ, putand fi invocata numai de catre persoana impotriva careia a fost exercitata.

c) Clandestinitatea posesiei. Articolul 1847 din Codul Civil, prevede ca posesia trebuie sa fie printre altele publica, in vazul tuturor. Reversul acestei calitati este clandestinitatea. Este un viciu temporar si relativ.

d) Echivocul posesiei. Posesia este echivoca in cazul in care nu se cunoaste daca posesorul are sau nu elementul intentional. Echivocul exista atunci cand doua sau mai multe persoane savarsesc acte de stapanire asupra unui bun, deoarece niciuna nu pretinde o posesie proprie, distincta. Este un viciu temporar si relativ.

4. Efectele posesiei

4.1 Posesia creeaza o prezumtie de proprietate in favoarea posesorului

Art.1854 C. Civ., prevede ca posesorul este presupus ca poseda pentru sine, sub numele de proprietar, daca nu este proba ca a inceput a poseda pentru altul. Aceasta prezumtie poate fi absoluta sau relativa. Art. 1909 C. Civ. instituie prezumtia absoluta ca posesia de buna-credinta asupra unui bun mobil valoreaza titlu de proprietate. In cazul bunurilor imobile, prezumtia este relativa.

4.2. Posesorul de buna-credinta dobandeste in proprietate fructele bunului pe care-l poseda.

Conform art. 486 C. Civ., este posesor de buna-credinta cel care poseda ca proprietar in puterea unui titlu translativ de proprietate ale carui vicii nu-i sunt cunoscute. Componentele bunei-credinte sunt existenta titlului si necunoasterea de catre dobanditorul bunului frugifer a viciilor acestuia. Titlul este un element intrinsec bunei-credinte, el netrebuind sa fie neaparat translativ de proprietate, ci si declarativ de drepturi. In ambele cazuri posesorul trebuie sa aiba convingerea ferma, dar eronata, ca are un titlu care ii da dreptul la perceperea fructelor. Titlul exista si atunci cand este putativ, nul absolut sau relativ, exceptie facand situatia cand nulitatea este determinata de incalcarea ordinii publice.

Buna-credinta nu trebuie dovedita, ea este prezumata, iar conform art. 487 C. Civ, posesorul inceteaza sa mai fie de buna-credinta in momentul in care viciile titlului ii devin cunoscute.

Posesorul de rea-credinta este obligat sa restituie proprietarului, odata cu bunul, toate fructele percepute sau nepercepute, consumate sau neconsumate. Proprietarul este obligat sa restituie in virtutea principiului imbogatirii fara justa cauza toate cheltuielile utile si necesare posesorului de rea-credinta. Pana la plata acestor cheltuieli, posesorul de rea-credinta are recunoscut un drept de retentie asupra fructelor in limita valorii creantei sale. Prevederea articolului 485 C. Civ. devine inaplicabila in cazul in care cineva poseda cu buna-credinta un bun frugifer aflat in proprietate publica.

4.3. Apararea posesiei prin actiuni posesor

Actiunile posesorii sunt acele actiuni in justitie prin care se apara posesia impotriva oricaror tulburari sau se redobandeste posesia atunci cand aceasta a fost pierduta. Prin actiunile posesorii se apara o stare de fapt; aceasta stare de fapt poate fi dovedita prin orice mijloc de proba. Ele se justifica prin aceea ca, de cele mai multe ori, posesia corespunde unei stari de drept (de ex. dreptului de proprietate).

Actiunile posesorii sunt actiuni reale deoarece pot fi introduse impotriva oricarei persoane care tulbura exercitarea pasnica a posesiei sau care l-a deposedat pe posesor de bunul sau. Ele sunt, de asemenea, actiuni imobiliare putand fi exercitate numai in privinta bunurilor imobile.

Actiunile posesorii sunt de doua feluri (art. 674-676 C. Pr. Civ.):

A. Actiunea posesorie generala (in complangere). Poate fi folosita pentru a face sa inceteze orice tulburare a posesie, cu exceptia cazului in care posesorul este deposedat prin violenta. Tulburarile pot fi de fapt (acte materiale prin care se incalca posesia bunului) sau de drept (act judiciar sau extrajudiciar prin care o persoana are o pretentie contrara posesiei unei alte persoane).

Pentru ca aceasta actiune sa poata fi utilizata este necesara indeplinirea cumulativa a trei conditii:

a ) sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;

b ) posesia reclamantului sa fie utila;

c ) reclamantul sa probeze ca a posedat bunul cel putin un an inainte de data tulburar

B. Actiunea posesorie speciala (in reintegrare). Poate fi utilizata numai atunci cand tulburarea sau deposedarea are loc prin violenta. Prin violenta se intelege orice fapta contrara ordinii de drept ce implica rezistenta din partea adversarului si care tinde la deposedare (acte de ocupare, de obstructie, de distrugere).

Datorita caracterului sau de urgenta, pentru exercitarea sa se prevede o singura conditie: sa nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare. Conditia ca reclamantul sa fi avut posesia bunului este implicita, fara a fi necesar sa se probeze ca aceasta a fost exercitata o anumita perioada de timp. In cazul in care reclamantul nu a avut niciodata posesia bunului, actiunea lui va fi respinsa chiar daca este proprietar al bunului, intrucat nu poate pretinde tulburarea unei posesii pe care nu a avut-o.

Actiunile posesorii pot fi exercitate de catre proprietarul unui bun, posesor si detentorii precari. Nu pot fi exercitate de catre un coposesor impotriva altui coposesor, dar sunt admisibile in schimb cele introduse intre coproprietari.