Patrimoniul si drepturile patrimoniale

PATRIMONIUL SI DREPTURILE PATRIMONIALE

Consideratii introductive privind patrimoniul

Dreptul civil este definit ca acea ramura a sistemului dreptului romanesc care reglementeaza raporturile patrimoniale si nepatrimoniale stabilite intre persoane fizice si persoane juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica.

Una dintre cele mai importante notiuni ale dreptului civil este cea de patrimoniu, care are un sens tehnic si precis.

Pentru definirea notiunii de patrimoniu se porneste de la analiza raportului juridic civil, care sub aspect structural este alcatuit din trei elemente: subiectele, continutul si obiectul.

Partile sau subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice care sunt titularele drepturilor si obligatiilor civile.

Continutul raportului juridic civil este dat de totalitatea drepturilor subiective civile si a obligatiilor civile pe care le au partile.

Obiectul raportului juridic civil consta in actiunile ori inactiunile la care sunt indrituite partile ori de care acestea sunt tinute sa

le respecte.

In functie da natura continutului lor drepturile si obligatiile civile se clasifica in patrimoniale si nepatrimoniale.

Sunt patrimoniale drepturile subiective civile si obligatiile corelative care au un continut economic, evaluabil in bani.

In sens larg, termenul patrimoniu este folosit in expresii intrate in limbajul comun: patrimoniu cultural, patrimoniu arheologic, patrimoniu istoric, patrimoniu artistic.

In legislatia romana se fac referiri la patrimoniu in diverse acte normative, respectiv:

Legea nr.107/1996, legea apelor, modificata si completata prin Legea nr. , prevede ca apele fac parte integranta din patrimoniul natural;

Legea nr. 0 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil, modificata prin Legea nr. , consacra termenul de patrimoniul cultural national;

− Legea nr. 1 privind protejarea monumentelor istorice, modificata prin Legea nr. , instituie notiunea de patrimoniu cultural local.

Toate aceste acceptiuni ale termenului patrimoniu sunt diferite de notiunea juridica de patrimoniu.

Notiunea de patrimoniu, in sensul dreptului civil, se raporteaza

la sfera drepturilor si obligatiilor patrimoniale.

Notiunea de patrimoniu

Codul civil nu defineste notiunea de patrimoniu, desi foloseste acest termen, ca de altfel si alte izvoare ale dreptului civil.

Referiri la patrimoniu se regasesc in: art. , , ,

Cod civil; Legea nr. 0 privitoare la societatile comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare; Ordonanta Guvernului nr. 0 cu privire la asociatii si fundatii, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. ; Legea nr. 1 privind administratia publica locala.

In aceste conditii, sarcina definirii patrimoniului a revenit doctrinei.

In sens economic, patrimoniul desemneaza totalitatea bunurilor ce constituie averea unei persoane.

Din punct de vedere juridic, aceasta definitie nu este exacta decat daca intelegem prin bunuri nu numai lucrurile materiale care compun averea unei persoane, ci in general toate drepturile pe care le are acea persoana.

In sens juridic, patrimoniul desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor patrimoniale care apartin unei persoane.

Din definitia data, rezulta ca patrimoniul are in structura sa doua

elemente

latura activa, alcatuita din totalitatea drepturilor patrimoniale;

latura pasiva, alcatuita din totalitatea obligatiilor patrimoniale.

. Caracterele juridice ale patrimoniului

. Patrimoniul este o universalitate juridica

Patrimoniul este o unitate distincta de elementele sale componente care exista independent de modificarile concrete.

Din aceasta trasatura juridica se desprind doua elemente:

. patrimoniul apare ca o masa de drepturi si obligatii legate intre ele sau ca o grupare a mai multor mase de drepturi si obligatii, fiecare avand un regim juridic determinat;

drepturile si obligatiile sunt distincte de universalitate, in sensul ca schimbarile ce se produc in legatura cu drepturile si obligatiile nu afecteaza identitatea universalitatii, deoarece, de regula, drepturile si obligatiile sunt avute in vedere numai sub aspectul lor valoric.

Orice persoana are un patrimoniu

Aceasta trasatura, denumita si realitatea patrimoniului, presupune ca existenta universalitatii juridice nu depinde de cantitatea de drepturi si obligatii pecuniare apartinand unei persoane ori de raportul dintre activul si pasivul patrimonial

Acest caracter juridic al patrimoniului desemneaza faptul ca

numai persoanele fizice si juridice pot avea un patrimoniu, deoarece numai persoanele pot avea drepturi si obligatii.

. Patrimoniul este unic

Aceasta trasatura decurge din unicitatea subiectului care ii este titular.

Fiecare persoana fizica sau juridica poate avea un singur patrimoniu, indiferent ce cuantumul sau intinderea drepturilor care sunt incluse in patrimoniu.

In  doctrina, s a sustinut ca teoria patrimoniului unic este depasita, cu motivarea ca, in conditiile actualelor relatii economice si sociale s-a ajuns la o fractionare juridica a patrimoniului aproape fiecarei persoane, lucru care se datoreaza raporturilor complexe care se creeaza intre subiectele de drept si care nu mai sunt acelea de la data adoptarii Codului Napoleon. In acest sens sunt prezentate exemple de

fractionare in mai multe categorii de bunuri ale patrimoniului unei

persoane, cum ar fi depunerea unor sume de bani la diferite banci, sume care nu pot fi urmarite avand in vedere secretul depunerilor, participarea unei persoane la Programul Smart Miles al Companiei Tarom, ea beneficiind de gratuitate in functie de numarul kilometrilor parcursi cu avioanele acestei companii, participarea la un contract in virtutea caruia dobandeste un drept de proprietate intr-o anumita cota a unui complex de vile din diferite statiuni din mai multe tari, drept care ii confera posibilitatea de a folosi in fiecare an, intr-un interval de timp limitat un anumit spatiu dintre vilele respective

. Patrimoniul este divizibil

Divizibilitatea patrimoniului inseamna ca acesta poate fi impartit in mai multe mase de bunuri, fiecare dintre ele avand un regim juridic diferit.

Astfel, sotii au in patrimoniul lor atat bunuri comune, respectiv bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul casatoriei conform art. 0 Codul familiei cat si bunuri proprii, expres mentionate in art.

Codul familiei.

Creditorii comuni ai sotilor pot urmari bunurile comune, iar in masura in care aceste nu sunt indestulatoare pentru acoperirea creantei vor putea urmari si bunurile proprii.

Creditorii personali, in schimb, vor putea urmari, mai intai, bunurile proprii si numai daca nu si pot satisface creanta, vor solicita impartirea bunurilor comune pentru acoperirea creantei din partea de bunuri comune ale sotului debitor.

In materia acceptarii succesiunii, acceptarea succesiunii sub beneficiu de inventar opreste confuziunea patrimoniilor dintre patrimo-

niul lasat de defunct, al carui titular a devenit succesorul, si patrimoniul propriu al succesorului.

Patrimoniul poate fi divizat si in cazul separatiei de patrimonii ceruta de creditorii succesiunii, prin care se urmareste impiedicarea confuziunii patrimoniului defunctului cu patrimoniul succesorului.

. Patrimoniul este inalienabil

Datorita faptului ca este strans legat de persoana, patrimoniul este inalienabil, in sensul ca nu poate fi despartit de persoana, atat timp cat aceasta exista ca subiect de drept.

In cazul persoanei fizice, prin acte juridice inter vivos se pot transmite unul sau mai multe drepturi ce alcatuiesc patrimoniul, dar nu se poate transmite intregul patrimoniu. El se va transmite numai mortis causa, prin succesiune, in momentul incetarii din viata a titularului sau.

In  cazul persoanei juridice, se pot transmite cote-parti din patrimoniu in caz de reorganizare prin divizare partiala. Transmiterea intregului patrimoniu are loc in cazul incetarii acesteia, ca urmare a reorganizarii prin comasare sau divizare totala.

. Functiile patrimoniului

Functiile patrimoniului sunt expresia legaturii juridice care se creeaza intre titularii unor patrimonii diferite.

Patrimoniul indeplineste trei functii:

patrimoniul constituie gajul general al creditorilor chirografari;

patrimoniul explica si face posibila subrogatia reala cu titlu particular;

patrimoniul explica si permite transmisiunea universala si transmisiunea cu titlu universal.

. Patrimoniul si gajul general al creditorilor chirografari

Dreptul de gaj general al creditorilor chirografari este instituit de art. 8 Cod civil care prevede ca " oricine este obligat personal este tinut de a indeplini datoriile sale cu toate bunurile sale mobile si imobile, prezente si viitoare".

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun de o garantie reala - gaj, ipoteca sau privilegiu - care sa le asigure creanta.

Ei au o garantie constand in dreptul de gaj general, care priveste, in principiu, totalitatea bunurilor debitorului, asa cum sunt si cate sunt la data executarii silite, indiferent de modificarile survenite in patrimoniul debitorului de la data nasterii creantei sale si pana in momentul

executarii acesteia.

Patrimoniul constituie singura garantie generala a tuturor creditorilor titularului sau care va raspunde fata de creditori cu toate bunurile sale care se afla in patrimoniul sau, bunuri prezente sau bunuri viitoare.

Deoarece bunurile in patrimoniu sunt privite din punct de vedere al valorii lor exprimate in bani, debitorul, desi are datorii fata de creditorii sai, va putea sa instraineze bunuri si sa dobandeasca alte bunuri in locul celor instrainate.

Gajul general confera creditorului dreptul de a urmari doar bunurile existente in patrimoniul debitorului in momentul executarii silite, precum si bunurile ce vor intra in patrimoniul acestuia, pana la realizarea integrala a creantei sale.

Patrimoniul si subrogatia reala cu titlu particular

Termenul de subrogatie isi are originea in limba latina,

subrogatio, unde insemna alegere in locul cuiva sau a ceva.

Cu alte cuvinte, subrogatia inseamna inlocuirea unei persoane cu o alta persoana sau inlocuirea unui lucru cu un alt lucru.

Din punct de vedere al dreptului civil, subrogatia poate fi personala si reala.

Subrogatia personala consta in inlocuirea unei persoane cu alta persoana intr-un raport juridic obligational. De exemplu, daca doi debitori sunt obligati la plata unei datorii fata de creditor, iar unul dintre ei achita singur intreaga datorie, prin aceasta plata are loc subrogatia, in

sensul ca debitorul platitor se subroga in drepturile creditorului platit si

va putea sa l urmareasca pe celalalt debitor pentru partea de datorie ce revenea acestuia din urma.

In studiul notiunii de patrimoniu, prezinta interes doar subrogatia reala.

Subrogatia reala reprezinta inlocuirea unui lucru cu altul, iar daca se produce in cadrul unui patrimoniu se numeste subrogatie reala cu titlu universal. De exemplu, daca un lucru este vandut, locul sau in patrimoniu va fi luat de pretul incasat, iar daca din acest pret se va achizitiona un alt lucru, pretul va fi inlocuit cu lucrul in care a fost investit.

Valorile de inlocuire, nou intrate in patrimoniu, vor avea regimul juridic al valorilor inlocuite.

Subrogatia reala cu titlu particular inseamna inlocuirea unui bun individual determinat, ut singuli, cu un alt bun privit in mod izolat.

Spre deosebire de subrogatia reala cu titlu universal, subrogatia reala cu titlu particular intervine numai daca legea o prevede in mod expres, cum se intampla in materie de ipoteca sau privilegii si schimbul de terenuri.

O asemenea subrogatie reala cu titlu particular a fost instituita de art. 1 Cod civil care prevede ca daca imobilul ipotecat a fost distrus sau deteriorat, ipoteca se va stramuta asupra indemnizatiei de asigurare, daca bunul a fost asigurat, sau asupra sumei primite cu titlu de despagubire de la autorul prejudiciului. Aceasta subrogatie reala cu titlu particular are drept scop mentinerea ipotecii care garanta o anumita creanta.

In caz de expropriere, bunul intra in proprietatea statului liber de orice sarcini, iar eventualele sarcini care il grevau se stramuta de drept asupra despagubirilor ce se cuvin fostului proprietar, conform dispozitiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 4 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica.

. Patrimoniul si transmisiunea universala si cu titlu universal

Patrimoniul explica transmisiunea universala si cu titlu universal care intervine in urmatoarele situatii:

decesul persoanei fizice;

reorganizarea persoanei juridice.

La decesul unei persoane fizice sau in caz de reorganizare a unei persoane juridice se transmit toate drepturile si obligatiile care au apartinut subiectului de drept, obiectul transmisiunii constituindu-l intregul patrimoniu ca universalitate juridica si nu drepturile si obligatiile, privite in mod izolat.

Transmisiunea universala intervine atunci cand se transmite intreg patrimoniul, nefractionat de la o persoana la alta persoana.

De exemplu, la decesul unei persoane intregul sau patrimoniu revine unui singur mostenitor, care are vocatie universala legala sau testamentara.

Transmisiunea cu titlu universal consta in transmiterea fractionata

a intregului patrimoniu al unei persoane la doua sau mai multe persoane.

De exemplu, patrimoniul succesoral al persoanei decedate se transmite fractionat la doi sau mai multi mostenitori, care se vor afla in indiviziune cu privire la bunurile dobandite pana la momentul partajului. In cazul persoanei juridice o asemenea transmisiune are loc in caz de reorganizare prin divizare totala sau partiala.

Specific celor doua tipuri de transmisiuni este faptul ca ceea ce se transmite este patrimoniul sau o parte din patrimoniu, respectiv atat activul cat si pasivul patrimonial.

Intre cele doua transmisiuni nu exista o deosebire calitativa, ci de ordin cantitativ, transmisiunea cu titlu universal avand ca obiect numai o parte de universalitate.

. Drepturile patrimoniale

Patrimoniul este compus din drepturi subiective civile care au un continut economic, evaluabil in bani.

Drepturile patrimoniale se clasifica in:

drepturi reale;

drepturi de creanta.

. Drepturile reale

. Definitia drepturilor reale

Drepturile reale - jus in re - sunt acele drepturi subiective civile in virtutea carora titularul lor poate sa-si exercite atributele asupra unui lucru determinat, in mod direct si nemijlocit, fara a fi necesara interventia unei alte persoane.

. Caracterele juridice ale drepturilor reale

. Drepturile reale sunt drepturi absolute, opozabile

erga omnes

Dreptul absolut este acel drept subiectiv civil, in temeiul caruia, titularul sau, determinat, are posibilitatea sa-l exercite singur, celorlalte

persoane revenindu-le obligatia, generala si negativa, de a nu face nimic de natura sa-i aduca atingere.

Drepturile absolute prezinta urmatoarele caractere specifice:

numai titularii lor sunt determinati ca subiecte active ale raporturilor juridice in al caror continut intra, titulari obligatiei corelative fiind constituiti din toate celelalte persoane, ca subiect pasiv nedeterminat;

obligatia corelativa acestor drepturi are intotdeauna acelasi continut: indatorirea ce revine tuturor celorlalte subiecte de drept civil de a nu face nimic de natura sa impiedice titularii drepturilor sa-si exercite prerogativele ce formeaza continutul acestor drepturi;

drepturile absolute sunt opozabile tuturor - erga omnes - in sensul ca toata lumea este tinuta sa respecte prerogativele pe care titularii lor le au.

Drepturile reale au un caracter perpetuu

Durata celorlalte drepturi reale principale variaza in functie de durata dreptului de proprietate sau de persoana titularului. Astfel, uzufructul, uzul si abitatia sunt drepturi viagere cand titularul lor este o persoana fizica sau au o durata limitata in timp la cel mult 0 de ani cand titularul lor este o persoana juridica.

. Drepturile reale sunt limitate ca numar

Drepturile reale sunt limitate ca numar, fiind indicate expres de lege; numai prin lege putand fi create noi drepturi reale.

. Dreptul de urmarire si dreptul de preferinta

Din punct de vedere al efectelor, in cazul drepturilor reale sunt intalnite doua efecte specifice: dreptul de urmarire si dreptul de preferinta.

Dreptul de urmarire este posibilitatea recunoscuta titularului unui drept real de a pretinde restituirea bunului de la orice persoana la care acesta s ar afla.

De exemplu, daca un debitor, care a garantat restituirea unei sume imprumutate printr o ipoteca, ar instraina bunul imobil ipotecat si nu si- ar executa, de buna voie, obligatia de restituire a sumei imprumutate, creditorul ipotecar poate urmari imobilul si in mainile noului proprietar, cerand scoaterea lui in vanzare silita, pentru ca din pretul obtinut sa si satisfaca dreptul sau de creanta pe care il are contra debitorului.

Dreptul de preferinta consta in posibilitatea conferita de dreptul real titularului sau de a fi satisfacut cu prioritate fata de titularii altor drepturi.

De exemplu, daca un drept de creanta este insotit de un drept de

gaj care il garanteaza, titularul dreptului real de garantie are posibilitatea

de a-si satisface creanta inaintea altor creditori, care nu au garantata

creanta lor printr-un drept real accesoriu.

In cazul in care ar exista concurs intre titularii mai multor drepturi

reale, urmeaza sa se vada care dintre ei si a facut mai intai opozabil

dreptul fata de terti, prin indeplinirea formelor de publicitate imobiliara,

intrucat acesta va avea dreptul de preferinta fata de ceilalti conform

regulii exprimate in adagiul qui prior tempore potior jure.

. Apararea drepturilor reale

Drepturile reale sunt aparate prin actiuni reale care sunt de competenta instantei judecatoresti de la locul situarii imobilului - forum rei sitae - conform prevederilor art. 3 Cod procedura civila.

Drepturile de creanta

. Definitia drepturilor de creanta

Dreptul de creanta - jus in personam - este acel drept subiectiv civil in virtutea caruia subiectul activ - creditorul - poate pretinde subiectului pasiv - debitorul - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva.

Caracterele juridice ale drepturilor de creanta

. Dreptul de creanta este un drept relativ

Dreptul de creanta este un raport juridic intre doua subiecte determinate de la inceput; atat subiectul activ cat si subiectul pasiv sunt determinate.

Obligatia corelativa dreptului de creanta poate consta in:

. a da - aut dare

. a face - aut facere

. a nu face - aut non facere.

Dreptul de creanta este opozabil numai subiectului pasiv determinat.

Drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar

Drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, izvorul acestora putand fi un act juridic sau un fapt juridic.

. Dreptul de creanta nu da nastere dreptului de urmarire si dreptului de preferinta

Fiind un drept relativ, dreptul de creanta nu produce cele doua

efecte specifice, dreptul de urmarire si dreptul de preferinta, intalnite in cazul drepturilor reale.

. Apararea drepturilor de creanta

Apararea drepturilor de creanta se face prin actiuni personale care se introduc, in principiu, la instanta judecatoreasca in a carei raza teritoriala domiciliaza debitorul - forum rei.

. Comparatie intre drepturile reale si drepturile de creanta

. Asemanari

. ambele drepturi sunt drepturi patrimoniale;

. la ambele drepturi sunt cunoscuti titularii lor, ca subiecte active.

Deosebiri

. Din punct de vedere al subiectelor

- la dreptul real este determinat numai subiectul activ, subiectul pasiv fiind nedeterminat;

- la dreptul de creanta este determinat atat subiectul activ, creditorul, cat si subiectul pasiv, debitorul.

Din punct de vedere al obligatiei corelative

- dreptului real ii corespunde obligatia generala si negativa de a nu face nimic de natura sa aduca atingere exercitiului dreptului de catre titularul sau;

- dreptului de creanta ii corespunde obligatia subiectului pasiv, determinat, debitorul, de a da, a face sau a nu face ceva.

Obligatia de a nu face, desi este intalnita atat in cazul dreptului real cat si in cazul dreptului de creanta nu are acelasi continut.

A nu face, in cazul dreptului real inseamna obligatia generala ce revine tuturor de a nu face nimic de natura a stanjeni exercitiul acestui drept.

A nu face, in cazul dreptului de creanta inseamna obligatia ce revine debitorului de a nu face ceva ce ar fi putut sa faca, daca nu si-ar

_{fi asumat o astfel de obligatie.}

lege

. Din punct de vedere al numarului lor

- drepturile reale sunt limitate ca numar, fiind indicate expres de

_{- drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, partile prin acte}

juridice putand da nastere la orice drept de creanta.

. Din punct de vedere al efectelor

Numai  in cazul drepturilor reale sunt intalnite doua efecte specifice:

dreptul de urmarire;

dreptul de preferinta.

. Din punct de vedere al modului in care sunt aparate

- drepturile reale sunt aparate prin actiuni reale;

_{- drepturile de creanta sunt aparate prin actiuni personale.}

. Obligatiile reale

. Notiunea si clasificarea

Obligatiile reale reprezinta o categorie juridica intermediara intre drepturile reale si drepturile de creanta si constau in anumite indatoriri, prevazute expres de lege sau conventia partilor, a caror existenta este determinata, de regula, de stapanirea unui lucru.

Caracteristica acestor obligatii este aceea ca au o opozabilitate mai mare decat drepturile de creanta, dar mai restransa decat drepturile reale.

Obligatiile  reale sunt obligatiile propter rem si obligatiile

scriptae in rem.

Obligatiile propter rem

Obligatiile propter rem, cunoscute sub denumirea de obligatii reale de a face, sunt indatoriri ce revin detinatorului unui bun determinat si care au ca izvor legea sau conventia partilor.

Din definitia data rezulta ca obligatiile propter rem pot fi legale

sau conventionale.

Obligatie propter rem legala este cea prevazuta de art. 4 din Legea nr. republicata, modificata prin Legea nr. care impune tuturor detinatorilor de terenuri agricole obligatia de a asigura cultivarea acestora si obligatia de a asigura protectia solului, care daca nu sunt respectate atrag sanctiunile prevazute de art. 6 din aceeasi lege.

Astfel, potrivit art. , proprietarii de terenuri care nu isi indeplinesc obligatiile prevazute la art. 4 vor fi somati in scris de catre primariile comunale, orasenesti sau municipale, dupa caz, sa execute aceste obligatii. Persoanele care nu dau curs somatiei si nu executa obligatiile in termenul stabilit de primar, din motive imputabile lor, vor

fi sanctionate, anual, cu plata unei sume de la 0 la 0 lei/ha, in raport cu categoria de folosinta a terenului.

Obligatie propter rem conventionala este, de exemplu, obligatia proprietarului unui fond aservit, asumata in momentul constituirii unei servituti de trecere, de a efectua lucrarile necesare exercitiului servitutii.

Indiferent de izvorul lor, legea sau conventia partilor, aceste obligatii reale greveaza dreptul asupra terenului, sunt accesorii ale acestuia si se transmit o data cu bunul, fara nici o formalitate speciala pentru indeplinirea formelor de publicitate imobiliara.

. Obligatiile scriptae in rem

Obligatiile scriptae in rem, numite si obligatii opozabile si tertilor, se caracterizeaza prin faptul ca sunt atat de strans legate de posesia unui bun, incat creditorul nu poate obtine satisfacerea dreptului sau decat daca posesorul bunului va fi obligat sa respecte acest drept, desi nu a participat direct si personal la nasterea raportului obligational.

Mentionam in acest sens obligatia cumparatorului unui bun ce formeaza obiectul unui contract de locatiune, reglementata in art.

Cod civil. Daca locatorul vinde lucrul inchiriat sau arendat, cumparatorul este obligat sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare, cu exceptia cazului in care in contractul de locatiune s-a prevazut desfiintarea acesteia din cauza vanzarii.

. Clasificarea drepturilor reale

In mod traditional, drepturile reale se clasifica in drepturi reale principale si drepturi reale accesorii, dupa cum au sau nu o existenta de sine statatoare.

. Drepturile reale principale

Codul civil reglementeaza urmatoarele drepturi reale principale:

. dreptul de proprietate;

. dreptul de uz;

. dreptul de uzufruct;

. dreptul de abitatie;

_{. dreptul de servitute;}

. dreptul de superficie.

In alte izvoare ale dreptului civil sunt reglementate si alte drepturi reale principale, respectiv:

. dreptul de administrare;

. dreptul de concesiune;

. dreptul de folosinta.

Drepturile reale accesorii

De lege lata sunt reglementate urmatoarele drepturi reale accesorii:

. dreptul de gaj,

. dreptul de ipoteca;

. privilegiile;

_{. dreptul de retentie.}