Patrimoniul si drepturile domeniale

PATRIMONIUL SI DREPTURILE DOMENIALE

Sectiunea l Notiunea de patrimoniu si caracterele juridice ale acestuia

In doctrina civila romaneasca¹, patrimoniul a fost definit ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor avand valoare economica si a bunurilor la care se refera aceste drepturi, apartinand unei persoane, ale carei nevoi sau sarcini este destinat sa le satisfaca.

Din aceasta definitie rezulta ca scopul patrimoniului consta in satisfacerea nevoilor, in cazul persoanelor fizice si, respectiv, in realizarea sarcinilor pentru care au fost infiintate, in cazul persoanelor juridice.

Astfel, in raport cu prevederile art. 26 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice², literatura de specialitate a aratat ca unul dintre elementele constitutive ale persoanei juridice il reprezinta patrimoniul propriu si distinct al acesteia, care ii da posibilitatea sa participe in nume propriu la raporturile juridice si sa-si asume o raspundere de sine statatoare, in calitatea sa de subiect de drept .

Potrivit art.25 din Decretul nr.31/1954, statul este persoana juridica, iar potrivit art.26 din acelasi decret, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale⁴, unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu.

Caracterele juridice ale patrimoniului se manifesta atat in cazul patrimoniului apartinand persoanei fizice, cat si in cazul patrimoniului persoanei juridice.

a)    Patrimoniul este o universalitate juridica, in sensul ca patrimoniul, ca masa de drepturi si obligatii si bunurile la care acesta se refera, se prezinta ca o unitate distincta de elementele sale componente si exista independent de modificarile ce pot surveni in aceste elemente.

Din faptul ca patrimoniul apare ca o universalitate juridica, decurg doua consecinte:

- drepturile si obligatiile care alcatuiesc patrimoniul sunt legate intre ele, formand un tot unitar;

- drepturile si obligatiile cu continut economic ce formeaza patrimoniul sunt distincte de universalitate, astfel ca modificarile care se produc in privinta unuia sau unora dintre aceste drepturi si/sau obligatii nu pun in discutie insasi universalitatea.

b) Orice persoana fizica sau juridica are un patrimoniu, in sensul ca, pentru orice persoana, calitatea de subiect de drept si de participant la raporturile juridice se bazeaza pe existenta obligatorie a unui patrimoniu .

Astfel, in cazul persoanelor fizice, oricat de saraca ar fi, o persoana, are totusi un minim de bunuri care formeaza patrimoniul sau, in timp ce in cazul persoanelor juridice, existenta unui patrimoniu constituie una din conditiile pentru existenta persoanei juridice.

c) Caracterul de unicitate al patrimoniului, in sensul ca o persoana fizica sau juridica are un singur patrimoniu, indiferent de numarul drepturilor si al obligatiilor pe care le are.

d) Patrimoniul fiecarei persoane este divizibil in mai multe mase de bunuri, fiecare dintre aceste mase avand un regim juridic bine determinat, in raport cu scopul pentru care o astfel de divizare a fost realizata.

Astfel, orice societate comerciala, ca subiect de drept, are un patrimoniu care se divide in mai multe mase de bunuri: mobile, imobile, fonduri banesti, fiecare dintre acestea avand un regim juridic distinct.

La fel, o unitate administrativ-teritoriala are un patrimoniu ca persoana juridica de drept public, care este alcatuit dintr-o masa de bunuri ce formeaza domeniul public si dintr-o masa de bunuri ce formeaza do­meniul privat, fiecare avand regimuri juridice distincte, un regim juridic de drept administrativ in cazul bunurilor apartinand domeniului public si un re­gim juridic de drept civil in cazul bunurilor care formeaza domeniul privat.

Sectiunea a 2-a Patrimoniul statului si unitatilor administrativ-teritoriale

Asa cum am precizat mai sus, patrimoniul este format din totalitatea drepturilor si obligatiilor cu valoare economica si a bunurilor la care se refera aceste drepturi, apartinand unei persoane.

Deci, drepturile patrimoniale sunt acele drepturi subiective care au un continut economic, fiind evaluabile in bani.

Drepturile patrimoniale se clasifica in doua mari categorii: drepturile reale si drepturile de creanta.

Dreptul real este acel drept subiectiv in virtutea caruia titularul sau poate sa-si exercite atributele asupra unui lucru determinat, in mod direct si nemijlocit, fara a mai fi necesara interventia unei alte persoane⁵.

Dreptul de creanta este dreptul subiectiv in temeiul caruia subiectul activ, numit creditor, poate pretinde unui subiect pasiv determinat, numit debitor, sa dea, sa faca, sau sa nu faca ceva⁶.

Ordonanta Guvernului nr.l 19/1999 privind controlul intern si controlul financiar preventiv, republicata⁷, la art.2 lit.s) defineste patrimoniul public ca fiind totalitatea drepturilor si obligatiilor statului, ale unitatilor administrativ-teritoriale sau ale entitatilor publice ale acestora, dobandite sau asumate cu orice titlu, care se refera atat la bunurile din domeniul public, cat si la cele din domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale.

Deci, ca si in cazul patrimoniului altor persoane fizice sau juridice, patrimoniul public este format dintr-o componenta activa si alta pasiva, notiunea de domeniu avand legatura cu activul patrimonial, cu bunurile patrimoniale si cu drepturile exercitate asupra acestora, domeniul reprezentand un ansamblu de bunuri apartinand aceluiasi titular, reunite prin natura lor comuna⁸.

Art. 476 si art. 478 din Codul Civil enumera bunurile care nu sunt proprietate particulara si sunt considerate ca dependinte ale domeniului public, iar art. 477 reglementeaza situatii in care bunuri sau mase de bunuri devin proprietatea statului, trecand in domeniul public, fara sa se faca distinctie intre domeniul public si domeniul privat.

Initial, distinctia intre domeniul public si domeniul privat a fost opera doctrinei, dar aceasta distinctie a fost preluata si de legislatia in vigoare, Legea nr. 213/1998 referindu-se expres la domeniul public si la domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale (art.3-6).

in doctrina administrativa interbelica⁹, dar si in literatura de specialitate contemporana¹⁰, s-a folosit notiunea de domeniu administrativ pentru a desemna ansamblul bunurilor care fac parte din patrimoniul administratiei, folosite pentru realizarea sarcinilor care ii incumba.

Domeniul administrativ apare astfel ca ansamblul bunurilor apartinand statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, folosite pentru asigurarea bunei functionari a acestora, astfel ca se poate vorbi de un domeniu administrativ al statului, al judetului, municipiului, orasului sau al comunei.

Deci, domeniul administrativ este o notiune care include notiunile de domeniu public si domeniu privat al statului si unitatilor administrativ-teritoriale si, respectiv, un ansamblu de bunuri care apartin domeniului public si privat al acestor persoane juridice de drept public.

Cu alte cuvinte, domeniul public si domeniul privat formeaza impreuna domeniul administrativ al statului si, respectiv, al judetului, municipiului, orasului, comunei.

Astfel, domeniul administrativ poate fi definit ca fiind ansamblul bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea publica si privata a statului si unitatilor administrativ-teritoriale pe care aceste persoane juridice de drept public le folosesc pentru realizarea scopului lor: satisfacerea intereselor generale ale colectivitatii nationale si locale.

Sectiunea a 3-a Drepturile domeniale

Am definit regimul domenial ca fiind reprezentat de totalitatea normelor juridice speciale aplicabile bunurilor apartinand persoanelor juridice de drept public: statul, judetul, municipiul, orasul, comuna si relatiilor sociale nascute in legatura cu utilizarea acestor bunuri care formeaza domeniul statului, judetului, municipiului, orasului sau comunei.

. in literatura de specialitate¹¹, prin notiunea de drepturi domeniale au fost definite drepturile care pot fi exercitate asupra bunurilor apartinand domeniului public sau privat al statului si unitatilor administrativ-teritoriale.

Drepturile domeniale, care sunt drepturi patrimoniale reglementate de normele de drept public sau supuse unui regim mixt, dominat de normele de drept public, au fost clasificate astfel:

a) Drepturi reale principale:

- dreptul de proprietate publica asupra bunurilor domeniului public;

- dreptul de proprietate privata asupra bunurilor domeniului privat.

b) Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate publica:

dreptul de administrare al institutiilor publice si al regiilor autonome;

dreptul de concesiune asupra bunurilor domeniului public;

dreptul de folosinta gratuita al institutiilor de utilitate publica.

c) Drepturi reale constituite pe baza dreptului de proprietate privata al statului ori unitatilor administrativ-teritoriale:

dreptul de administrare al institutiilor publice si al regiilor autonome;

dreptul de folosinta a bunurilor apartinand domeniului privat;

dreptul de concesiune a bunurilor apartinand domeniului privat.

d) Drepturi de creanta:

permisiunile domeniale;

locatiunile domeniale.

drepturile de protectie si paza a unor bunuri de interes general.