Obiectul pricinii nu se mai afla in fiinta

Obiectul pricinii nu se mai afla in fiinta

In cazul celui de-al treilea motiv de revizuire legea are in vedere, de regula, disparitia obiectului pricinii dupa pronuntarea hotararii judecatoresti. Pentru a ne afla in prezenta revizuirii este necesar ca prin hotarare debitorul sa fi fost obligat sa predea un bun cert si determinat. Precizam de asemenea ca mijlocul procedural al revizuirii este deschis indiferent de cauzele ce au determinat disparitia bunului. Daca obiectul pricinii dispare in timpul procesului reclamantul are posibilitatea de a-si modifica cererea de chemare in judecata in temeiul art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. spre a solicita astfel "valoarea obiectului pierdut sau pierit". Doctrina noastra a exprimat insa puncte de vedere deosebite in legatura cu posibilitatea partii de a recurge la calea de atac a revizuirii in ipoteza disparitiei bunului in cursul judecatii, iar nu dupa pronuntarea hotararii.

Intr-o prima opinie s-a considerat ca daca reclamantul nu si-a modificat in mod corespunzator cererea de chemare in judecata, astfel cum am aratat, respectiv in temeiul art. 132 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., el nu poate face cerere de revizuire, urmand sa-si valorifice pretentiile printr-o actiune civila separata. Majoritatea doctrinei recente a adoptat insa punctul de vedere potrivit caruia revizuirea poate fi exercitata chiar daca partea interesata nu si-a modificat cererea de chemare in judecata, intrucat art. 322 pct. 3 C. proc. civ. nu instituie nici o restrictie in acest sens. Intr-adevar, observam ca art. 322 pct. 3 C. proc. civ. nu distinge in mod expres intre situatia in care obiectul pricinii a disparut dupa sau inainte de pronuntarea hotararii. Doctrina doar evidentiaza ceea ce se intampla cel mai adesea, adica tocmai interesul de a exercita calea revizuirii in ipoteza in care bunul a disparut dupa pronuntarea hotararii. Daca bunul a disparut anterior, calea revizuirii poate fi evitata prin modificarea cererii de chemare in judecata in conditiile aratate deja. Totusi daca nu s-a procedat in acest mod partea este indreptatita sa exercite calea revizuirii. Spre a evita insa necesitatea exercitarii acestei cai extraordinare de atac este recomandabil, desigur, ca partea interesata sa solicite chiar prin cererea de chemare in judecata pronuntarea unei hotarari cu o condamnare alternativa, adica a unei hotarari de condamnare a paratului la restituirea bunului sau la plata, in subsidiar, a contravalorii acestuia.

Condamnarea definitiva a unui judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, pentru o infractiune in legatura cu pricina sau pronuntarea hotararii in temeiul unui inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii ori sanctionarea disciplinara a unui judecator.

Codul de procedura civila, in art. 322 pct. 4, cuprinde trei ipoteze distincte, ce se cuvin a fi tratate ca atare. Prima ipoteza vizeaza cazul cand "un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost condamnat definitiv pentru o infractiune privitoare la pricina". Acest motiv de revizuire se intemeiaza pe vicierea grava a procesului de stabilire a adevarului ca urmare a savarsirii unei infractiuni in legatura cu pricina.

Revizuirea poate fi exercitata, pentru acest motiv, doar daca sunt intrunite cumulativ conditiile pe care le analizam in continuare. O prima conditie vizeaza existenta unei hotarari de condamnare a judecatorului, martorului sau expertului. Aceasta inseamna ca nu se poate invoca ca temei al revizuirii un alt act decat o hotarare penala de condamnare a judecatorului, martorului sau expertului. O atare cerinta rezulta in mod neindoielnic din chiar referirea legii la condamnarea judecatorului, martorului sau expertului.

Cu toate acestea, in practica pot interveni unele situatii care sa impiedice pornirea sau continuarea actiunii penale, cum sunt decesul faptuitorului, amnistia, prescriptia etc. Problema care se ridica in acest caz este aceea de a cunoaste daca partea interesata mai are deschisa calea extraordinara de atac a revizuirii. Raspunsul pozitiv a prevalat totusi in doctrina si jurisprudenta noastra motivat de faptul ca daca s-ar admite solutia contrara « ar insemna ca erorile judiciare, a caror inlaturare se urmareste, sa ramana in fiinta, ceea ce este de neconceput ». Aceasta inseamna insa ca admiterea revizuirii este conditionata de o constatare prealabila a savarsirii unei infractiunii in legatura cu pricina. In aceasta privinta doctrina si jurisprudenta mai recenta a considerat ca o atare constatare trebuie sa se faca, pe cale incidenta, chiar de catre instanta sesizata cu cererea de revizuire. Drept urmare s-a statuat ca ordonanta penala de scoatere de sub urmarire nu poate fi opusa in revizuire, dar ea poate fi folosita ca mijloc de proba. Prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 art. 322 pct. 4 C. proc. civ. a fost completat in sensul complinirii lacunei semnalate mai sus.

Potrivit fostului art.322 pct. 4 C. proc. civ., teza finala, « In cazul in care, in ambele situatii, constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarare penala, instanta de revizuire se va pronunta mai intai, pe cale incidentala, asupra existentei sau inexistentei infractiunii invocate. Textul era deosebit de clarificator in privinta problemei analizate. Legea nr. 219/2005 a dat o nou redactare textului comentat, in care nu a mai reiterat cea de-a doua teza la care ne-am referit deja. In aceste circumstante se ridica problema de acunoaste daca noua redactare a textului a urmarit suprimarea solutiei anterioare sau este vorba de o simpla inadvertenta a legii. In ceea ce ne priveste pledam pentru solutiile doctrinare si jurisprudentiale anterior semnalate, avand convingerea ca si de data aceasta este vorba de o simpla eroare a legiuitorului.

A doua conditie a revizuirii pentru motivul analizat este ca hotararea de condamnare a judecatorului, martorului sau expertului sa fi ramas definitiva. Solutia legii este judicioasa, intrucat atata timp cat hotararea penala de condamnare nu a ramas definitiva faptuitorul se bucura in continuare de prezumtia de nevinovatie. De aceea, in mod firesc, o asemenea hotarare nu poate constitui nici temei al unei cereri de revizuire.

In fine, revizuirea poate fi exercitata, in temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ., numai daca judecatorul, martorul sau expertul a fost condamnat definitiv pentru o infractiune in legatura cu pricina. Aceasta conditie a revizuirii este  determinata in mod expres chiar de art. 322 pct.4 C. proc. civ. Legea are in vedere orice infractiune in legatura cu solutionarea cauzei, cum ar fi savarsirea infractiunilor de fals, uz de fals, marturie mincinoasa, luare de mita etc. Mai remarcam ca aceasta cerinta nu este suficienta caci legea mai impune si conditia ca judecatorul, martorul sau expertul sa fi "luat parte la judecata".

A doua ipoteza vizeaza situatia cand "hotararea s-a dat in temeiul unui inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii". Si in acest caz dovada savarsirii infractiunii de fals trebuie sa se faca, de regula, prin hotararea de condamnare a autorului pentru savarsirea infractiunii de fals.

Totusi trebuie remarcat faptul ca legea nu instituie in mod expres conditia existentei unei hotarari definitive de condamnare pentru savarsirea infractiunii de fals. Din acest punct de vedere situatia pe care o analizam este diferita de cea prevazuta in prima ipoteza  reglementata de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Observam deopotriva ca legea nu enunta in mod expres nici conditia savarsirii unei infractiuni de fals in legatura cu inscrisul pe care s-a intemeiat hotararea atacata pe calea revizuirii. Tocmai in considerarea acestei imprejurari jurisprudenta noastra a considerat ca prin inscris declarat fals in cursul sau in urma judecatii "trebuie sa se inteleaga nu numai inscrisul retinut ca fals o data cu stabilirea unei infractiuni, ci si acela al carui continut nu corespunde realitatii, chiar si atunci cand prin operatiunea de alterare a adevarului nu s-a comis o infractiune". Totusi noi consideram ca aceasta solutie devine discutabila in conditiile actualelor modificari aduse art. 322 pct. 4 C. proc. civ. prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000.

A treia ipoteza vizata de text, astefl cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 219/2005, are ca obiect sanctionarea disciplinara a unui magistrat pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta in acea cauza. Revizuirea unei hotarari judecatoresti implica, in acest caz, indeplinirea cumulativa a trei conditii, pe care le infatisam in continuare :

a)Condamnarea disciplinara a unui magistrat. Condamnarea magistratului trebuie concretizata intr-o sanctiune disciplinara, aplicata de autoritatile competente, in conditiile Legii nr. 303/2004. Oricare dintre sanctiunile disciplinare prevazute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 poate antrena revizuirea unei hotarari judecatoresti. Legea nu instituie insa, in mod expres, si o conditie privitoare la ramanerea definitiva sau irevocabila a hotararii de condamnare disciplinara a magistratului. Mentionam insa ca potrivit art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, impotriva hotararii  prin care s-a solutionat actiunea disciplinara se poate exercita calea de atac a recursului. Solutionarea recursului este de competenta completului de 9 judecatori ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Hotararea pronuntata de instanta suprema este irevocabila. Noi consideram, totusi, ca revizuirea poate fi obtinuta doar daca hotararea a ramas irevocabila, o atare cerinta fiind, in mod logic, subinteleasa.

b)Sanctionarea disciplinara a magistratului trebuie sa se fi produs pentru exercitarea functiei cu « rea-credinta » sau « grava neglijenta ». Drept consecinta, revizuirea nu poate fi obtinuta pentru orice atitudine culpabila a magistratului, ci doar pentru cele doua ipoteze determinate expres de lege: « reaua-credinta » sau « grava neglijenta ». Reaua-credinta evidentiaza, pe plan subiectiv, intentia unei persoane de a dauna altuia, de a obtine un anumit rezultat negativ. De asemenea nu orice neglijenta poate determina aplicarea textului comentat, ci doar aceea ce poate fi reputata ca fiind grava. In aceasta privinta instanta urmeaza sa aprecieze in functie de toate circumstantele concrete ale cauzei.

c)Sanctiunea disciplinara trebuie sa fi fost aplicata pentru exercitarea functiei cu rea-credinta sau grava neglijenta tocmai in cauza ce formeaza obiectul revizuirii. Este o conditie logica, intrucat in lipsa unui atare nex cauzal o revenire asupra unei decizii judiciare nu poate fi conceputa.

Descoperirea de inscrisuri doveditoare dupa pronuntarea hotararii, retinute de partea potrivnica sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor ori daca s-a desfiintat sau modificat hotararea unei instante  pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere

Motivul de revizuire prevazut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. se intemeiaza de asemenea pe imprejurari care au alterat procesul de stabilire a adevarului de catre instanta de judecata. Legea are in vedere si in acest caz doua ipoteze distincte, fiecare constituindu-se practic intr-un veritabil motiv de revizuire.

Prima ipoteza vizeaza descoperirea unor inscrisuri doveditoare dupa pronuntarea hotararii. Exercitarea revizuirii pentru acest motiv implica indeplinirea unor conditii cumulative si care rezulta chiar din redactarea textului anterior mentionat.

In primul rand, revizuirea poate fi ceruta numai in cazul descoperirii unor inscrisuri dupa pronuntarea hotararii atacate pe calea revizuirii. Aceasta conditie implica prin definitie unele exigente ce se impun a fi enuntate in continuare. Observam in aceasta privinta ca legea are in vedere doar un singur mijloc de proba, respectiv acela al inscrisurilor, iar nu si declaratiile de martori chiar luate in forma autentica, recunoasterile partilor sau rapoartele de expertiza. Pe de alta parte, inscrisurile trebuie sa fie descoperite dupa pronuntarea hotararii judecatoresti. Aceasta inseamna ca inscrisul trebuie sa fi existat la data judecatii. Prin urmare, orice alte inscrisuri aparute dupa pronuntarea hotararii, indiferent care ar fi natura acestora, nu pot constitui temei pentru exercitarea unei cereri de revizuire. O atare conditie rezulta nu numai din referirea legii la descoperirea de inscrisuri, ci si la imposibilitatea prezentarii acestora. Doctrina vorbeste adeseori de descoperirea unor inscrisuri noi tocmai in intentia de a sublinia faptul ca acestea nu au fost cunoscute de instanta care a judecat litigiul. In realitate, inscrisurile au existat la data judecatii, dar n-au putut fi prezentate de parte datorita imprejurarilor la care se refera in mod expres chiar art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Daca inscrisurile au fost prezentate de parti si analizate cu prilejul judecatii in fond, iar instanta le-a gasit neconcludente, ele nu pot servi pentru exercitarea unei cereri de revizuire in temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

A doua conditie a revizuirii se refera la imposibilitatea prezentarii inscrisului in instanta care a pronuntat hotararea atacata, fie datorita faptului ca acesta a fost detinut de partea potrivnica, fie datorita unei imprejurari mai presus de vointa partii. Drept urmare, simpla imprejurare ca partea a descoperit unele inscrisuri probatorii dupa pronuntarea hotararii nu legitimeaza calea procedurala a revizuirii, cu exceptia cazului cand se face si dovada imposibilitatii de prezentare a acestora in conditiile aratate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

In al treilea rand, inscrisul invocat ca temei al revizuirii trebuie prezentat de partea care exercita aceasta cale extraordinara de atac. Aceasta cerinta nu este prevazuta in mod expres de lege, dar ea rezulta implicit din faptul ca partea trebuie sa faca dovada imposibilitatii de a fi prezentat inscrisul in fata instantei a carei hotarare se ataca. De aceea si doctrina noastra se pronunta in sensul ca o atare conditie este indispensabila.

O ultima conditie a revizuirii este aceea ca inscrisul descoperit si invocat in revizuire sa aiba un caracter determinant, adica sa fi fost apt de a conduce la o alta solutie decat cea pronuntata. O atare conditie se verifica de instanta competenta doar cu prilejul solutionarii cererii de revizuire, ea neconstituind o cerinta preliminara de promovare a caii de atac.

A doua ipoteza, vizata de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se refera la situatia  desfiintarii sau modificarii hotararii unei instante pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere. Si aceasta ipoteza presupune cu necesitate observarea unor exigente importante. Revizuirea se intemeiaza si in acest caz pe pierderea credibilitatii de care trebuie sa se bucure orice hotarare judecatoreasca. Or, de vreme ce hotararea si-a pierdut suportul sau probator retractarea ei se impune ca un ultim remediu. Dispozitiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. au fost modificate in mod substantial prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, in sensul adaptarii textului la imperativele reclamate de exigentele jurisprudentiale.

O prima exigenta a acestui caz de revizuire se refera la existenta unei hotarari  care a fost ea insasi desfiintata sau modificata. Actuala formulare a textului este mult mai cuprinzatoare, intrucat se refera la desfiintarea sau modificarea unei hotarari. Dar si anterior modificarii art. 322 pct. 5 C. proc. civ. s-a considerat ca termenul de revizuire, folosit de acest text, are un sens generic astfel ca revizuirea unei hotarari civile se putea obtine indiferent de modul - procedural - de desfiintare a hotararii civile sau administrative pe care ea s-a intemeiat.

In fine, ultima exigenta ce se impune a fi subliniata este aceea a existentei unui raport de cauzalitate, de determinare, intre hotararea desfiintata sau modificata si hotararea civila atacata prin intermediul acestei cai extraordinare de atac. Cu alte cuvinte, hotararea desfiintata sau modificata trebuie sa fi avut un rol determinant in pronuntarea hotararii a carei retractare se urmareste, adica sa fi constituit chiar suportul ei probator. Solutia rezulta, in mod neindoielnic din chiar referirea legiuitorului la desfiintarea sau modificarea hotararii pe care "s-a intemeiat" hotararea atacata. Observam ca aceasta cerinta este necesara nu numai in cazul desfiintarii, ci si in acela al modificarii hotararii pe care s-a intemeiat solutia a carei revizuire s-a cerut. Din acest punct de vedere actuala formulare a legii este mai cuprinzatoare, anume in sensul ca ofera posibilitatea revizuirii unei hotarari judecatoresti si atunci cand aceasta s-a intemeiat doar pe o hotarare ce a fost ulterior modificata. Totusi modificarea trebuie sa fie importanta, adica de asa natura incat sa conduca la disparitia suportului logico-juridic al hotararii a carei revizuire se cere.

O ultima constatare ce se cuvine a fi facuta se refera la faptul ca legea vizeaza in mod expres situatia desfiintarii sau modificarii unei "hotarari", iar nu a unui act administrativ individual ori al unui act normativ.

Statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publica, disparutii, incapabilii sau cei pusi sub curatela nu au fost aparati deloc sau au fost aparati cu viclenie de cei insarcinati sa-i apere

Dispozitiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ. sunt deosebit de clare astfel ca nu sunt necesare explicatii deosebit de detaliate. Totusi unele trasaturi si exigente ale acestui motiv de revizuire trebuie precizate.

In primul rand, constatam ca textul se refera si la situatia celor pusi sub consiliu judiciar, institutie care insa a fost abrogata o data cu intrarea in vigoare a Codului familiei.

A doua constatare vizeaza referirea legii la un cerc de persoane juridice si de persoane fizice precis determinate, astfel ca o extindere a dispozitiilor art. 322 pct. 6 C. proc. civ. peste limitele sale nu poate fi justificata.

Pe de alta parte, textul mentionat este incident in doua situatii strict determinate:  lipsa totala de aparare sau apararea cu viclenie a persoanelor anterior mentionate. Prima ipoteza - lipsa totala de aparare - implica neacordarea asistentei juridice necesare in cazul persoanelor fizice si juridice determinate de art. 322 pct. 6 C. proc. civ. In aceasta ipoteza revizuirea poate fi exercitata indiferent de motivul pentru care apararea partii nu s-a realizat. Revizuirea nu poate fi solicitata insa in cazul in care partile determinate au fost aparate in proces, dar apararea formulata de aparatorii lor a fost incompleta sau gresita.

Revizuirea poate fi obtinuta, asadar, numai in cazul unei lipse totale de aparare, solutie care rezulta in mod incontestabil din chiar modul de formulare a textului mentionat anterior. Tocmai in considerarea acestei concluzii jurisprudenta noastra a mai hotarat ca nu echivaleaza cu o lipsa totala de aparare formularea de concluzii scrise fie printr-o intampinare, fie printr-un memoriu separat.

A doua ipoteza, prevazuta de art. 322 pct. 6 C. proc. civ., este incidenta in cazul apararii persoanelor determinate de acest text cu viclenie. In aceasta situatie, reprezentantii sau aparatorii partii respective au exercitat apararea, dar aceasta s-a facut in mod dolosiv, cu rea-credinta, imprejurare care a condus la pierderea procesului. Drept urmare, chiar daca apararea s-a exercitat prin manopere dolosive revizuirea nu se va putea exercita daca partea aparata astfel a avut castig de cauza in proces. Intr-o asemenea situatie revizuientul nu mai poate justifica un interes legitim pentru exercitarea caii extraordinare de atac a revizuirii. Solutia este aceeasi si in prima ipoteza prevazuta de art. 322 pct. 6 C. proc. civ. pentru identitate de situatii.

Existenta unor hotarari potrivnice pronuntate de instante de acelasi grad sau de grad diferit, in una si aceeasi pricina, intre aceleasi persoane, avand aceeasi calitate

Cel de-al saptelea motiv de revizuire vizeaza aparitia unei situatii anormale in opera de administrare a justitiei. Intr-adevar, in practica pot sa apara uneori situatii in care doua sau mai multe instante sa pronunte solutii contradictorii in una si aceeasi cauza. Inainte de a analiza conditiile acestui motiv de revizuire trebuie sa aratam ca pronuntarea unor hotarari judecatoresti contradictorii, de aceeasi instanta sau de catre instante diferite, poate fi evitata prin invocarea exceptiei puterii lucrului judecat.

Daca din diferite motive partea interesata nu a invocat exceptia puterii lucrului judecat (si nici procurorul sau instanta din oficiu) situatia creata poate fi inlaturata pe calea extraordinara a revizuirii. De aceea, in termeni semnificativi s-a spus ca revizuirea pentru contrarietate de hotarari reprezinta "constatarea cu intarziere a autoritatii lucrului judecat".

Revizuirea in temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este admisibila doar daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

a) Existenta unor hotarari judecatoresti definitive. Revizuirea poate fi exercitata numai cu conditia ca hotararile potrivnice sa fie definitive si ele sa fie pronuntate de instante care fac parte din sistemul organelor judiciare, iar nu si in cazul in care una dintre hotarari a fost pronuntata de un organ administrativ cu atributii jurisdictionale.

b) Hotararile judecatoresti in cauza trebuie sa fie potrivnice. Prin hotarari potrivnice trebuie sa intelegem acele hotarari care, in dispozitivul lor, cuprind masuri care nu se pot aduce la indeplinire. O atare contrarietate subzista si in cazul in care prin una din hotarari instanta nu s-a pronuntat asupra fondului cauzei, ci a respins actiunea pe baza unei exceptii peremptorii. Totusi in jurisprudenta noastra s-a decis in mod intemeiat ca revizuirea este inadmisibila in cazul in care una dintre hotarari este pronuntata in baza unei cereri de ordonanta presedintiala. Intr-adevar, ordonanta presedintiala are ca obiect numai luarea unor masuri vremelnice, astfel ca prin ea nu se dezleaga fondul cauzei, iar asupra unor asemenea masuri se poate reveni in acelasi cadru procesual.

In practica s-au ivit si situatii in care contrarietatea dintre hotarari avea un caracter partial, in sensul ca a avut ca obiect doar solutiile pronuntate de instante asupra unui capat de cerere. S-a considerat, solutie pe care o apreciem judicioasa si in concordanta cu principiile procedurii judiciare din materia nulitatilor, ca revizuirea este admisibila, anularea hotararii trebuind sa se pronunte numai cu privire la capatul de cerere solutionat cu nesocotirea principiului autoritatii lucrului judecat. Revizuirea pentru acest motiv poate fi solicitata si in cazul in care hotararile potrivnice sunt pronuntate de instantele de recurs.

c) Existenta triplei identitati de parti, obiect si cauza. Conditia enuntata este fundamentala, caci finalitatea revizuirii este aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea principiului autoritatii lucrului judecat. Observam insa ca aceasta cerinta nu este foarte clar formulata de legiuitor, acesta referindu-se mai intai in mod generic la situatia unor hotarari potrivnice pronuntate "in una si aceeasi pricina", iar apoi la cerinta ca hotararile sa fi fost pronuntate "intre aceleasi persoane, avand aceeasi calitate". Asa fiind, formula generica mentionata trebuie inteleasa in sensul finalitatii sale si a insasi ratiunii de a fi a revizuirii pentru contrarietate de hotarari. De aceea, doctrina si jurisprudenta considera esentiala conditia triplei identitati de parti, obiect si cauza.

Conditiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu sunt totusi indeplinite in acele cazuri in care solutiile contradictorii au fost pronuntate in aceeasi cauza pe parcursul mai multor cicluri procesuale determinate de caile de atac exercitate de parti.

d) In cel de-al doilea proces sa nu se fi invocat exceptia puterii lucrului judecat, sau daca a fost ridicata, aceasta sa nu fi format obiect de dezbatere. Aceasta cerinta nu este enuntata in mod expres de lege, dar ea este evocata in mod constant de jurisprudenta noastra. De asemenea, daca exceptia a fost respinsa partea interesata se poate plange doar pe calea recursului, iar nu a revizuirii. Intr-adevar, daca s-ar admite ca cererea de revizuire este admisibila in orice imprejurare ar insemna sa se nesocoteasca puterea de lucru judecat a celei de-a doua hotarari, ceea ce este contrar finalitatii urmarite de lege.

Impiedicarea partii de a se infatisa la judecata si de a instiinta instanta despre aceasta, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa

Acest motiv de revizuire, reglementat de art. 322 pct. 8 C. proc. civ. se refera la situatia in care partile au fost legal citate. In caz contrar, partile se pot plange pe calea recursului (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) sau pe calea contestatiei in anulare [art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.].

Revizuirea este admisibila, in conditiile textului la care ne referim, numai daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

a) Partea sa fi fost impiedicata sa se infatiseze la judecata si sa incunostinteze instanta despre o atare imprejurare; impiedicarea trebuie sa vizeze ambele imprejurari, respectiv atat infatisarea partii in instanta, cat si instiintarea instantei despre aceasta.

b) Impiedicarea sa fi fost determinata de o imprejurare mai presus de vointa partii. Imprejurarea care constituie un caz de forta majora si care legitimeaza revizuirea este o chestiune de fapt ce urmeaza sa fie apreciata de instanta in functie de circumstantele cauzei.

Constatarea unei incalcari a drepturilor si libertatilor fundamentale

Ultimul motiv de revizuire a fost introdus in art. 322 C. proc. civ. prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003, iar aceasta solutie este o consecinta fireasca a suprimarii caii extraordinare de atac a recursului in anulare.

Consacrarea acestui motiv, initial de recurs in anulare iar in prezent de revizuire, a fost necesara pentru a se crea posibilitatea repararii prejudiciilor cauzate cetatenilor prin incalcarea drepturilor si libertatilor lor, atunci cand acest lucru se constata printr-o decizie a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Altminteri, autoritatea hotararii judecatoresti pronuntate in tara noastra se putea constitui intr-un obstacol major in calea reparatiunii prejudiciului cauzat.

Noul motiv de revizuire difera partial de motivul de recurs in anulare reglementat de fostul art. 330 pct. 4 C. proc. civ. Intr-adevar, art. 322 pct. 9 C. proc. civ. nu mai impune cerinta ca partea careia i s-au incalcat drepturile si libertatile fundamentale sa poata "obtine o reparatie, cel putin partiala, prin anularea hotararii pronuntate de o instanta romana". Legea pastreaza insa conditia fundamentala privitoare la constatarea de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului a unei incalcari a drepturilor sau libertatilor fundamentale datorita unei hotarari judecatoresti.

In legatura cu aceasta prima conditie se cuvine sa aratam ca statuarea Curtii Europene a Drepturilor Omului, cu privire la incalcarea unui drept sau a unei libertati, nu poate fi cenzurata de instanta competenta a se pronunta asupra revizuirii. Dimpotriva, deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului sunt obligatorii pentru toate statele membre ale Consiliului Europei. Asa fiind, s-a considerat, pe buna dreptate, ca hotararea Curtii Europene trebuie sa fi ramas definitiva, altminteri procedurile interne de revizuire nu pot fi declansate.

Prevederile art. 322 pct. 9 C. proc. civ. instituie si alte doua conditii importante. Prima se refera la consecintele grave ale incalcarii drepturilor sau libertatilor fundamentale si care continua sa se produca. Formula folosita de legiuitor nu se bucura de o redactare ireprosabila. Ce inseamna "consecinte grave" in materia drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor de vreme ce orice nesocotire a acestora poate fi reputata grava intr-un stat democratic ? In aceste conditii calificarea consecintelor ca fiind grave sau mai putin grave ni se pare practic irelevanta, mai cu seama atunci cand o asemenea incalcare se produce printr-o hotarare judecatoreasca.

A doua conditie, deosebit de importanta, vizeaza imposibilitatea remedierii consecintelor produse in alt mod decat prin revizuirea hotararii pronuntate. Este o conditie rationala care tine seama nu doar de caracterul extraordinar al revizuirii ci si de faptul ca o atare cale procedurala este inutila ori de cate ori daunele sau consecintele negative produse au fost inlaturate intr-un alt mod.

In privinta termenului de revizuire legea noastra procesuala instituie termene cu o durata diferita, in functie de motivele de revizuire invocate. Cu toate acestea, constatam existenta unui termen de drept comun in materie de revizuire si care are o durata de o luna si a trei termene de exceptie, respectiv de 6 luni, in cazul motivului de revizuire intemeiat pe dispozitiile art. 322 pct. 6 C. proc. civ., de 3 luni, in cazul ultimului motiv de revizuire si de 15 zile, in cazul reglementat de art. 322 pct. 8 C. proc. civ.

Codul de procedura civila, in art. 324, determina si punctul de plecare al termenului de revizuire. Astfel, in ceea ce priveste termenul de o luna acesta este determinat dupa cum urmeaza:

- in cazul motivelor prevazute de art. 322 pct. 1, 2 si 7 C. proc. civ. termenul de revizuire curge de la comunicarea hotararilor definitive, iar cand hotararile au fost date de instante de recurs dupa evocarea fondului, de la pronuntare; daca hotararile potrivnice sunt date de instante de recurs termenul curge de la pronuntarea ultimei hotarari;

- in cazul prevazut de art. 322 pct. 3 C. proc. civ. termenul de revizuire curge de la cel din urma act de executare;

- in cazul prevazut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ. termenul de revizuire curge din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea instantei penale de condamnare a judecatorului, martorului sau expertului ori de hotararea care a declarat fals inscrisul; in lipsa unei astfel de hotarari termenul curge din momentul cand partea a luat cunostinta de imprejurarile pentru care constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarare penala, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data producerii acestora;

- in cazul prevazut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. termenul de revizuire curge de la data descoperirii inscrisurilor ce se invoca ori, dupa caz, din ziua in care partea a luat cunostinta de hotararea desfiintata sau modificata pe care s-a intemeiat hotararea a carei revizuire se cere.

Termenul de 6 luni, prevazut pentru cel de-al saselea motiv de revizuire, curge de la comunicarea hotararilor definitive facute statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publica, sau de la intoarcerea disparutului, ori de la dobandirea capacitatii.

O situatie particulara priveste ultimul motiv de revizuire, care a fost introdus in art. 322 C. proc. civ. prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 58/2003. Intr-adevar, pentru acest motiv de revizuire termenul de exercitare a caii de atac este de 3 luni de la data publicarii hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Prin urmare, este evident ca momentul care marcheaza curgerea termenului de revizuire este data publicarii deciziei anterior mentionate in Monitorul Oficial, Partea I.

In ceea ce priveste termenul de 15 zile, prevazut pentru penultimul motiv de revizuire, acesta se socoteste de la incetarea impiedicarii.

Termenele de revizuire, astfel cum acestea au fost prezentate mai sus, sunt incidente si in cazul cand cererea de revizuire este exercitata de procuror, caci legea nu cuprinde dispozitii derogatorii in aceasta materie.

Legea nu cuprinde dispozitii procedurale derogatorii de la dreptul comun in ceea ce  priveste elementele pe care trebuie sa le cuprinda cererea de revizuire. Mai mult, art. 326 alin. (1) C. proc. civ. dispune ca cererea de revizuire se judeca potrivit dispozitiilor prevazute pentru cererea de chemare in judecata. In aceste conditii revizuientul va trebui sa tina seama de dispozitiile art. 82-84 si 112 C. proc. civ. Prin urmare, in considerarea acestor conditii legale, revizuientul va trebui sa indice in cuprinsul cererii toate elementele necesare privitoare la: identificarea partilor, pentru ca acestea sa poata fi citate; aratarea instantei competente si la care se adreseaza cererea; aratarea hotararii care se ataca; aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea, aratarea dovezilor si semnatura.

O dispozitie procedurala importanta este si cea privitoare la obligativitatea intampinarii. Potrivit art. 326 alin. (2) C. proc. civ. intampinarea este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata.

Cererea de revizuire poate fi modificata la prima zi de infatisare in conditiile art. 132 C. proc. civ. Asa fiind, revizuientul este in drept, in principiu sa modifice motivele invocate sau chiar sa adauge temeiuri noi de revizuire, cu conditia respectarii termenelor prevazute de lege pentru exercitarea acestei cai de atac. In schimb, in aceasta cale de atac nu se mai pot formula cereri accesorii sau incidente de natura a modifica cadrul procesual cu privire la obiectul sau subiectele actiunii.

De altfel, intreaga procedura de judecata are un caracter limitat la motivele de revizuire. In acest sens art. 326 alin. (3), introdus in Codul de procedura civila prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 138/2000, dispune ca: "Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se intemeiaza". Este o dispozitie binevenita si care aduce mai multa precizie in legatura cu limitele revizuirii, solutie ce este in concordanta cu caracterul extraordinar al acestei cai de atac de retractare.

In prezent legea nu mai prevede necesitatea solutionarii cererii de revizuire in doua etape: incuviintarea in principiu si judecarea cererii. Cu toate acestea, in unele cazuri pronuntarea a doua hotarari este, astfel cum se va vedea in continuare, nu numai utila, ci chiar necesara.

Codul de procedura civila, in art. 327 alin. (1), se refera in termeni extrem de generali la solutiile pe care le poate pronunta instanta competenta a statua asupra cererii de revizuire. Potrivit acestui text, daca instanta incuviinteaza cererea de revizuire, ea va schimba, in tot sau in parte, hotararea atacata, iar in cazul hotararilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urma hotarare.

Observam ca legea se refera la incuviintarea cererii de revizuire, ceea ce poate sugera totusi si admisibilitatea solutionarii ei in doua etape. In al doilea rand, legea evoca posibilitatea pronuntarii a doua solutii: anularea in totul sau in parte a hotararii. Anularea totala sau partiala a hotararii se dispune in functie de imprejurarea care determina retractarea hotararii atacate. De aceea, se impun si unele precizari particulare in functie de motivele de revizuire invocate.

In cazul primului motiv de revizuire, instanta va pronunta o singura solutie si va inlocui dispozitivul care cuprinde dispozitii potrivnice. O solutie similara se pronunta si in cazul nesocotirii principiului disponibilitatii, respectiv in acele cazuri in care instanta a dispus extra sau plus petita. Si in acest caz instanta va putea pronunta o singura hotarare de modificare corespunzatoare a dispozitivului hotararii atacate pe calea revizuirii. In caz de minus petita, se va proceda la solutionarea in fond a capatului de cerere omis si se va pronunta o noua hotarare cu privire la acea pretentie.

Modificarea hotararii se dispune si in cazul in care lucrul care a format obiectul pricinii nu se mai afla in fiinta.

In cazul motivelor de revizuire prevazute de art. 322 pct. 4 si 5 C. proc. civ. este adeseori utila pronuntarea unei hotarari de retractare a deciziei atacate sau a unei incheieri de admitere in principiu, iar numai dupa aceea a unei hotarari finale. In acest sens s-a remarcat ca in cazul condamnarii judecatorului pentru o infractiune in legatura cu pricina se va desfiinta mai intai hotararea atacata, iar dupa rejudecare se va pronunta o solutie noua. Daca insa instanta nu este in masura sa rezolve dintr-o data fondul cauzei, fiind necesara administrarea unor dovezi, ea va putea pronunta o incheiere de admitere in principiu, dupa care va administra probe si va pronunta o noua hotarare.

Retractarea prealabila a primei hotarari este utila si in cazul celorlalte motive de revizuire, cu exceptia celui de-al saptelea motiv de revizuire. Intr-adevar, in cazul existentei unor hotarari potrivnice singura solutie ce se impune este anularea ultimei hotarari, intrucat aceasta a fost pronuntata cu incalcarea principiului autoritatii lucrului judecat. Prin urmare, intr-o asemenea imprejurare instanta de revizuire nu exercita atributii de control judiciar, ci constata indeplinirea conditiilor legale si anuleaza pur si simplu ultima hotarare. O cerere de revizuire care ar tinde la anularea primei hotarari este insa inadmisibila.