Notiunea de domeniu public in dreptul romanesc

Notiunea de domeniu public in dreptul romanesc

Vechiul drept romanesc a cunoscut existenta unei proprietati a obstii asupra anumitor bunuri ale localitatilor, fara a cunoaste, insa, notiunea de domeniu public in sensul modern al termenului.

Atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca, domeniul statului se confunda cu domeniul Domnului, iar domnitorii celor doua tari romanesti puteau dispune dupa cum credeau de cuviinta prin diverse hrisoave de danie.

Regulamentele Organice sunt primele acte cu caracter constitutional care se refera la bunurile publice, "domenurile statului' si serviciile publice, atat in Moldova, cat si in Tara Romaneasca.

Reformele legislative ale lui Alexandru loan Cuza, realizate, in special, prin Legea pentru organizarea consiliilor judetene din 1864, Legea pentru expropriatiune pentru cauza de utilitate publica din 20 octombrie 1864, Legea pentru regularea proprietatii rurale din 1864, au impus in mod expres notiunea de domeniu public. Mai mult, art.53 din Legea pentru organizarea consiliilor judetene stabileste domeniul public judetean ca fiind format din: a) toate caile de comunicatie si podetele judetene; b) orice cladire sau stabiliment public pus in sarcina judetului.

Prin Legea pentru regularea proprietatilor rurale sunt trecute in proprietatea comunei rurale, ca bunuri ale domeniului public comunal, "toate locurile si cladirile din cuprinsul vetrei satului', adica: bisericile, cimitirele, casele comunale, scolile, casele si ingraditurile facute de comuna, pietele si ulitele.

Legea de expropriere pentru cauza de utilitate publica a reglementat pentru prima data posibilitatea, pentru stat, cat si pentru judete si comune, de a-si spori domeniul public pe cale de expropriere, prin declararea de utilitate publica a unui teren sau a unei constructii, in schimbul unei juste si prealabile despagubiri.

Codul civil roman din 1864 foloseste notiunea de domeniu public, prevazand, la art.476, ca " drumurile mari, drumurile mici si ulitele care sunt in sarcina statului, fluviile si raurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile catre mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, malurile unde trag vasele si indeobste toate partile din pamantul Romaniei, care nu sunt proprietate particulara, sunt considerate ca dependinte ale domeniului public'.

Codul civil se refera la domeniul public, bunurile statului si domeniul lucrurilor care nu pot fi proprietate privata si prin alte texte normative.

Astfel, art.477 prevede ca toate averile vacante si fara stapani, precum si ale persoanelor care mor fara mostenitori sau ale caror mosteniri sunt lepadate, sunt ale domeniului public, iar art.478 alin.(l) stabileste ca portile, zidurile, santurile, intariturile pietelor de razboi si ale fortaretelor fac si ele parte din domeniul public, in timp ce art.646 dispune ca bunurile fara stapan sunt ale statului.

Referindu-se la bunurile apartinand domeniului public, in materia prescriptiei achizitive, art.1844 prevede ca nu se poate prescrie domeniul lucrurilor care, prin natura lor proprie sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert.

Constitutia din 1866 stabileste, prin art.19 alin. ultim, ca "libera si neimpiedicata intrebuintare a raurilor navigabile si flotabile, a soselelor si alte cai de comunicare este de domeniul public'. Acelasi articol prevedea exproprierea ca modalitate de formare a domeniului public, specificand ca "nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica, legalmente constatata si dupa o dreapta si prealabila despagubire', cauza de utilitate publica fiind limitata expres la comunicatiile publice, salubritatea publica si lucrarile de aparare a tarii.

Constitutia din 1923 foloseste, in aceasta privinta, mai multe notiuni: proprietate de orice natura, proprietate de stat, domeniu public, bunuri publice, proprietate publica si proprietate privata.

Astfel, la art.17 alin.(l) se prevedea ca "proprietatea de orice natura, precum si creantele asupra statului sunt garantate', jurisprudenta vremii' interpretand ca sintagma "proprietate de orice natura' are in vedere proprietatea privata de orice natura.

La art.19 alin.(l) se prevedea ca "zacamintele miniere precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului', iar la art.20 alin.(l) se prevedea: "Caile de comunicatii, spatiul atmosferic si apele navigabile si flotabile sunt de domeniul public', in timp ce la alin.(2) din art.20 se preciza ca "sunt bunuri publice apele ce pot produce forta motrice si acele ce pot fi folosite in interes obstesc'.

Deci, Constitutia din 1923 a reglementat doua categorii de proprietate: proprietatea privata si proprietatea publica, iar bunurile care se aflau in sfera proprietatii publice, inclusiv bunurile prevazute la art.19 alin.(l) ca fiind proprietate de stat, au fost cuprinse in domeniul public.

Constitutia din 1938 pastreaza, in general, in privinta proprietatii publice si private, principiile constitutiei anterioare, dispozitiile incidente exceland prin concizie si rigoare.

Astfel, la art. 16 se prevedea ca:

"Proprietatea de orice natura, precum si creantele asupra particularilor cat si asupra statului sunt inviolabile si garantate ca atare

Bunurile care fac parte din domeniul public sunt administrate si nu pot fi instrainate decat dupa regulile si cu formele stabilite prin lege .

Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru cauza de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire stabilita de justitie conform legilor'.

Art. 17 prevedea ca zacamintele miniere, precum si bogatiile de orice natura ale subsolului sunt proprietatea statului, cu exceptia maselor de roci comune, carierelor de materiale de constructii si a depozitelor de turba, in privinta carora proprietarul avea un drept de cel putin 50% din redeventa si din pretul la hectar al concesiunii, o lege a minelor urmand sa stabileasca si conditiile in care proprietarul terenului va participa la exploatarea acestor bogatii.

Art.18 enumera bunurile apartinand domeniului public ca fiind: "drumurile mari si mici, ulitele care sunt in sarcina statului, judetelor, municipiilor si comunelor, fluviile si raurile navigabile sau plutitoare, tarmurile, adaugirile de mal si locurile de unde s-a retras apa marii, porturile naturale sau artificiale, apele producatoare de forte motrice de folos obstesc si indeobste toate bunurile care nu sunt proprietate particulara, sunt considerate ca dependinte ale domeniului public'.

Constitutiile comuniste din J 948, 1952 si 1965 au eliminat din sistemul proprietatii notiunile de domeniu public, proprietate publica si proprietate privata, care au fost inlocuite cu notiunile de proprietate socialista de stat, proprietate socialista cooperatista si, respectiv, proprietate personala, manifestandu-se o tendinta permanenta de largire a sferei proprietatii de stat, care avea un caracter dominant in raport cu celelalte forme de proprietate.

Dupa Revolutia din Decembrie 1989, inainte de adoptarea Constitutiei din 1991, reglementarile anterioare perioadei comuniste au fost reluate si adaptate realitatilor economice nou create.

Astfel, Legea fondului funciar nr.18/1991 a prevazut ca terenurile de orice fel pot face obiectul dreptului de proprietate privata, ori pot apartine domeniului public sau domeniului privat, in cazul domeniului public, legea face distinctie intre domeniul public de interes national, caz in care proprietatea asupra terenului apartine statului si domeniul public de interes local, caz in care proprietatea asupra terenului apartine comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor.

Prin Legea administratiei publice locale nr.69/1991 s-a stabilit competenta exclusiva a consiliilor locale si, respectiv, a celor judetene in administrarea domeniului public si privat al comunelor, oraselor, municipiilor si, respectiv, al judetelor. Totodata, prin aceeasi lege a fost definit patrimoniul unitatii administrativ-teritoriale ca fiind constituit din bunurile mobile si imobile apartinand domeniului public de interes local, domeniului privat al acestuia, precum si drepturile si obligatiile cu caracter patrimonial (art.79). De asemenea, aceasta lege a precizat la art.80-81 bunurile care apartin domeniului public si privat al unitatilor administrativ-teritoriale, iar la art.82 a enumerat principiile care guverneaza regimul juridic al bunurilor apartinand domeniului public, acestea fiind declarate inalienabile, imprescriptibile si insesizabile.

Constitutia din 1991 nu utilizeaza notiunea de domeniu public, dar consfinteste cele doua forme ale proprietatii: proprietatea publica si proprietatea privata, precizand la art.135 (art.136 dupa republicare) ca proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale si ca bunurile proprietate publica sunt inalienabile si pot fi date in administrare numai regiilor autonome sau institutiilor publice, ori pot fi concesionate sau inchiriate.

Obiectul proprietatii publice este stabilit la art.135 alin.(4),in forma initiala, ca fiind format din "bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatii, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege '.