Noțiunea actului juridic civil

Noțiunea actului juridic civil.

Definiție. Noțiunea de act juridic nu este specifica dreptului civil. Aparent, s-ar putea spune ca noțiunea este exprimata printr-un pleonasm, de vreme ce orice act de drept civil nu poate fi decat juridic. In realitate, distincția trebuie facuta tocmai pentru a evidenția faptul ca exista și alte acte juridice decat cele civile, cum ar fi actul de drept administrativ, constituțional, fiscal etc.

Doctrina noastra de drept civil este unanima in a defini, in mod generic, actul juridic de drept civil ca fiind o manifestare de voința facuta cu intenția de a produce efecte juridice, anume crearea, modificarea, transformarea sau stingerea unor raporturi juridice[1].

Potrivit unei alte definiții, mai nuanțate, actul juridic civil este "o manifestare de voința - unilaterala, bilaterala sau multilaterala - savarșita cu intenția  de a stabili, modifica sau stinge, potrivit dreptului obiectiv, raporturi juridice, cu condiția ca de existența acestei intenții sa depinda insași producerea efectelor juridice". I s-a reproșat acestei definiții, pe de o parte, faptul ca ultima mențiune privitoare la condiția ca de existența intenției sa depinda insași producerea de efecte juridice este inutila, de vreme ce actul juridic este definit ca manifestarea de voința savarșita cu intenția producerii unor asemenea efecte iar pe de alta parte, ca diferențierea actului juridic se face nu numai fața de faptul juridic civil licit, cum este cazul gestiunii de afaceri ci și fața de faptul civil ilicit, fapta cauzatoare de prejudicii, in ambele cazuri legea nelegand producerea de efecte juridice de existența unei astfel de intenții.

Insușindu-ne aceste rezerve, credem ca rostul oricarei definiții este acela de a fixa cat mai bine trasaturile esențiale ale noțiunii de definit[2]. In cazul de fața, ele sunt urmatoarele:

T Mai intai, ne aflam in fața unei manifestari de voința. pentru a fi cunoscuta, ea trebuie exteriorizata prin orice mijloace de natura a fi adusa la cunoștința celorlalți. Exteriorizarea voinței se poate face in scris, cum este cazul ofertei de contract, prin simple gesturi semnificative, cum este cazul semnului de oprire a taxiului, ridicarea mainii in cadrul licitațiilor, la bursa unde opereaza o adevarata simbolistica a gesturilor sau chiar prin simpla tacere, atunci cand legea dispune expres ca tacerea valoreaza acceptare (qui tacet consentire videtur), cum este cazul tacitei relocațiuni, numita tacita reconductio, prevazuta de art. 1437 C.Civ[3].;

T Manifestarea de voința trebuie sa fie direcționata spre atingerea unui scop juridic: fie crearea de raporturi juridice, cum este cazul incheierii unui contract sau cel al acceptarii unei succesiuni de persoana care are vocație succesorala, unde se urmarește crearea unor raporturi juridice specifice dreptului succesoral, modificarea unor raporturi preexistente prin schimbarea clauzelor contractuale, transformarea raporturilor juridice prin transmiterea unor drepturi cum ar fi cesiunea de creanța, subrogația in drepturile creditorului sau incetarea de raporturi juridice prin plata sau un alt mod de stingere a obligațiilor.

Codul nostru civil nu reglementeaza actul juridic in general, ci are in vedere doar contractul in calitate de cel mai important izvor de obligații civile, specie a actului juridic. Daca avem o teorie generala a actului juridic este meritul doctrinei noastre de drept civil, in condițiile in care, in dreptul nostru, incheierea actului juridic, condițiile de validitate, efectele acestuia fac obiectul de reglementare a contractului.

In ceea ce privește noțiunea de act juridic, Codul Civil vadește inconsecvența terminologica, intrebuințand termenul de "act", atat pentru a desemna manifestarea de voința, negotium juris, cat și suportul probator, inscrisul doveditor al actului, instrumentum probationis. Uneori, o asemenea situație se regasește in cadrul aceluiași articol. Astfel, art. 689 C.civ., dupa ce definește acceptarea expresa a moștenirii ca fiind aceea prin care se insușește titlul sau calitatea de erede "printr-un act autentic", in ințeles de inscris autentic, atunci cand definește acceptarea tacita a moștenirii ca fiind aceea cand "eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l faca decat in calitatea sa de erede", text care are in vedere, de aceasta data, accepțiunea proprie a termenului, anume aceea de negotium juris.