Mostenirea testamentara

Mostenirea  testamentara

& 1. Notiunea si caractere juridice

Potrivit art. 650 C. civ., "succesiunea se defera sau prin le­ge sau, dupa vointa omului, prin testament". Deci, legea permite persoanelor fizice ca printr‑un act juridic (numit testa­ment) sa dis­puna pentru cauza de moarte.

Testamentul este un act juridic special. Potrivit art. 802 C. civ., "tes­ta­mentul este un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul in­cetarii sale din viata, de tot sau parte din avutul sau."

Conform art. 802 C. civ., testamentul are urmatoarele carac­tere juridice:

a) Testamentul este un act juridic; in consecinta, trebuie sa indepli­neas­ca condi­tiile de validitate prevazute pentru orice act juridic civil.

b) Testamentul este un act juridic unilateral, deci exprima vointa unei sin­­­gure per­­soane (a testatorului) si produce, de regula, efectele juridice urmarite de aceasta.

Valabilitatea si efectele testamentului nu depind insa de acceptarea sau neaccep­tarea ulterioara a acestuia de catre legatari.

c). Testamentul este un act juridic personal, care, spre deosebire de alte acte juri­di­ce ce pot fi incheiate si prin reprezentare sau cu asistarea ocro­titorului legal (de exem­plu, a tutorelui), nu poate fi incheiat decat personal.

d). Testamentul este un act juridic solemn, astfel ca vointa testatorului trebuie sa fie manifestata in formele anume prevazute de lege (sub sanctiunea nulitatii absolute).

Nu este insa obligatoriu ca testamentul sa fie act autentic (poate fi si olograf).

e). Testamentul este un act juridic pentru cauza de moarte (mortis causa). Desi este valabil incheiat inca din momentul redactarii sale, el va produce efecte ju­ridice numai dupa moartea testatorului.

f). Testamentul este un act juridic revocabil. Cat timp se afla in viata, testa­torul poate reveni asupra manifestarii sale de vointa mortis causa, modificand sau anuland dispozitiile unui testament anterior incheiat.

Potrivit Codului civil roman, cuprinsul prin­cipal al testamentului il consti­tuie actele de dispozitie cu titlu gratuit pri­vi­toare la bunurile pe care testatorul le va lasa la moartea sa, adica legatele.

Legatele pot avea ca obiect tot patrimoniul defunctului, o fractiune din acesta sau bunuri individualizate.

Testamentul poate cuprinde insa si alte dispozitii de ultima vointa:

Reguli de forma comune tuturor testamentelor

Conditiile de forma cerute pentru orice fel de testament sunt: obligati­vi­tatea for­mei scrise si obligativitatea testamentului separat (oprirea testa­men­­tului con­junctiv).

In dreptul nostru, legea recunoaste valabilitatea oricarui testament nu­mai daca a fost facut in forma scrisa.

Testamentul oral sau verbal (cunoscut in literatura de specialitate sub denumirea de nuncupativ) nu este valabil in dreptul nostru (indiferent de numarul martorilor care l‑ar putea confirma).

A doua regula de forma comuna tuturor testamentelor este cea care opreste tes­ta­mentul conjunctiv (art. 857 C. civ.).

Legea interzice ca doua persoane sa testeze prin acelasi act una in favoarea celei­lalte sau in favoarea unei terte persoane (testamentul conjunctiv).

Sanctiunea nerespectarii conditiilor de forma cerute pen­tru orice fel de testament este nulitatea absoluta si va putea fi invocata de orice persoana interesata (art. 886 C. civ.).

Legatul

Principalele dispozitii cuprinse in testament sunt cele referitoare la: legat, exhe­re­dare si executiunea testamentara.

Legatul este actul juridic cuprins intr‑un testament prin care testatorul de­sem­neaza una sau mai multe persoane care, la decesul sau, vor primi intreg patrimoniul, o fractiune din el sau bunuri determinate din patrimoniul testa­torului.

Legatul prin care testatorul a dispus ca persoana legatarului sa fie aleasa de o terta persoana (legatul cu facultatea de alegere) va fi nul.

Pentru desemnarea persoanei legatarului, legea nu cere anumite for­me sacra­men­tale, din testament trebuind sa rezulte numai intentia testato­rului de a face o liberali­tate in favoarea acestuia.

Desemnarea legatarului poate fi directa, prin indicarea numelui si prenumelui aces­tuia sau indirecta, prin indicarea unor ele­mente cu ajutorul carora va putea fi identificat.

Dupa obiectului lor, legatele pot fi: universale, cu titlu universal sau cu titlu par­ticular.

Potrivit art. 888 C. civ., "legatul universal este dispozitia prin ca­re testatorul lasa, dupa moarte‑i, la una sau mai multe persoane, univer­salitatea bunurilor sale".

Legatul universal exista si in cazul in care, datorita drepturilor conferite altora de catre testator, emolumentul mostenirii este redus considerabil (cu conditia sa existe o vo­catie la intreaga mostenire). De exemplu, daca testa­torul a lasat mai multi legatari uni­versali si toti accepta mostenirea, desi au vocatie la intreaga mostenire, fiecare va culege efectiv numai o parte din suc­cesiune; daca un singur legatar accepta, el va culege intreaga mostenire in virtutea vocatiei sale universale.

Testatorul poate califica expres legatul sau ca fiind universal sau se pot folosi si alte cuvinte din care sa rezulte ca s‑a conferit vocatie asupra intregii mosteniri.

Doctrina si practica judiciara deopotriva au considerat legate universale: legatul tutu­ror bunurilor mo­bile sau imobile, legatul nudei proprietati asupra intregii moste­niri, legatul co­titatii disponibile, legatul ramasitei sau prisosului succesoral etc.

Legatul cu titlu universal confera vocatie succesorala numai la o fractiune din mostenirea la­sata de defunct. Asemanarea dintre legatul universal si legatul cu titlu universal consta in aceea ca sunt caracterizate de intinderea vocatiei suc­cesorale si nu de emolument.

Legatul cu titlu universal se situeaza intre legatul universal si legatul cu titlu par­ti­cu­lar.

Legatul cu titlu particular sau singular confera vocatie succesorala la unul sau mai multe bunuri singulare (ut singuli). Codul civil (art. 894 alin. 2, ce alca­­tuieste sediul mate­riei), se multumeste sa dea o definitie negativa, preva­zand ca este «singular», orice «alt legat», care nu este universal sau cu titlu universal.

Orice bun aflat in circuitul civil poate constitui obiectul legatului cu titlu particular.

Dispozitiile testamentare facute cu indeplinirea conditiilor de validitate produc, de regula, efecte juridice. Este posibil insa ca manifestarea de vointa a unei persoane, desi a fost facuta cu respectarea conditiilor de validitate (devenind act juridic vala­bil), datorita unor cauze posterioare, sa nu produca totusi efectele juridice scontate, actul juridic devenind, in aceste conditii, ineficace.

Deci, ineficacitatea actului juridic presupune doua conditii:

a) existenta unui act juridic valabil incheiat;

b) lipsa efectelor juridice ale acestuia, datorata unor cauze posterioare intocmirii actului.

Cauzele care impiedica producerea efectelor legatelor (cauzele de ineficacitate) sunt: revocarea si caducitatea dispozitiilor testa­men­tare. In consecinta, in caz de revocare sau caducitate, legatele au luat nas­tere in mod valabil, dar datorita unor cauze posterioare, nu produc totusi efectele obisnuite (sunt ineficace).

& 5. Legatul conjunctiv si dreptul de acrescamant

Legatul conjunctiv este legatul al carui obiect este lasat la mai multi legatari fara ca testatorul sa indice partea fiecaruia, colegatarii avand chemare (eventuala) la intre­gul obiect.

In cazul legatului conjunctiv se pot ivi doua situatii:

a) toti legatarii accepta legatul, caz in care chemarea la intreg a fie­ca­ruia va fi limi­tata la o parte din bun, iar bunul se va imparti in parti egale;

b) unul sau mai multi legatari nu pot sau nu doresc sa primeasca legatul, caz in care partile acestora se vor cuveni celorlalti cole­gatari care primesc legatul si ale caror parti vor creste in mod corespunzator. Acesta este dreptul de acrescamant (sau de adaugire).

Dreptul de acrescamant opereaza numai daca legatul este conjunctiv. Caracterul conjunctiv al legatului poate fi rezultatul exclusiv al vointei testa­torului.

& 6. Exheredarea (dezmostenirea) si executiunea testamentara

Exheredarea este o dispozitie testamentara prin care testatorul inlatura de la mos­tenire unul sau mai multi mostenitori legali.

Orice persoana are posibilitatea ca, prin derogare de la regulile devo­lu­tiunii legale a mostenirii, sa inlature de la mostenire persoana sau persoa­nele neagreate (indiferent de motive).

Exheredarea este o prerogativa ce apartine testatorului, dar care nu se poate exer­cita nelimitat. Astfel, mostenitorii rezervatari nu vor putea fi inla­tu­rati in totalitate de la mostenire, neputand fi astfel, lipsiti de rezerva succesorala (care li se cuvi­ne in temeiul legii, chiar impotriva vointei testatorului).

In consecinta, testatorul poate dezmosteni numai partial mostenitorii rezervatari (cat priveste cotitatea disponibila). Ceilalti mostenitori, nerezervatari, pot fi dez­mos­­te­niti fara nici o limita.

Din punct de vedere al modului de manifestare, vointa de a dez­mos­teni poate fi directa sau indirecta. Exheredarea poate interveni si ca sanctiune.

Dreptul si indatorirea de a executa dispozitiile testamentare revin, in temeiul legii, mostenitorilor legali si legatarilor universali.

Pentru a asigura indeplinirea dispozitiilor sale de ultima vointa, testa­torul poate insa desemna unul sau mai multi executori testamentari (art. 910 C. civ.).

Sub aspectul naturii juridice, executiunea testamentara se prezinta ca un mandat in care executorul testamentar este mandatarul, iar testatorul mandantul.

Executiunea testamentara nu este insa un mandat de drept co­mun, ci un mandat supus unor reguli speciale. Pentru aceste considerente, exe­cutia testamentara pre­zinta unele particularitati fata de mandatul de drept comun.

Principalele particularitati ale executiunii sunt:

a) Executorul testamentar este instituit sau revocat de testator numai printr‑un inscris in forma testamentara.

b) Executiunea testamentara incepe sa produca efecte de la moartea testatorului (man­dantului).

c) Atributiile executorului testamentar sunt stabilite de lege.

d) Executorul testamentar, dupa ce a acceptat sarcina, nu mai poate in principiu, sa renunte la ea.

e) Termenul limita a imputernicirii executorului testamentar cu sezina este stabilit de lege (un an).

& 6. Limitele dreptului de a dispune de bunurile succesiunii

Dreptul persoanei fizice de a dispune prin acte juridice de bunurile ce vor alcatui mos­tenirea a fost insa recunoscut numai in anu­mite limite.

1.Oprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare

Pactul asupra unei succesiuni viitoare este o conventie, nepermisa de lege, prin care una dintre parti dobandeste drepturi eventuale la mostenirea respectiva sau renunta la ele.

Pentru existenta unui pact asupra unei mosteniri viitoare sunt nece­sare urmatoarele conditii:

a) Sa existe un pact (o conventie) cu privire la o mostenire. Sunt asi­milate pacte­lor (din acest punct de vedere) si actele juridice unilaterale de acceptare sau renun­tare asupra unei mosteniri viitoare.

b) Obiectul pactului (conventiei) sa fie o mostenire nedeschisa. Dupa deschiderea mostenirii, succesorii pot dispune liber de drepturile dobandite prin mostenire.

Data deschiderii mostenirii este momentul in raport cu care se apre­cia­za valabili­tatea pactului.

c) Dreptul "ce se dobandeste sau la care se renunta trebuie sa fie un drept succe­so­ral eventual, o simpla expectativa, iar nu un drept actual si nenas­cut" (art. 702 C. civ.).

Pana in momentul deschideri succesiunii, drepturile celui ce ar urma sa moste­neasca sunt simple nadejdi, deoarece titularul are dreptul de a dis­pu­ne si a schimba dis­cretio­nar si nesusceptibil de abuz, oricand in timpul vietii sale, dispozitiile mortis causa.

Dreptul succesoral eventual prezinta asemanari cu dreptul sub conditie suspensiva (a carui nastere este conditionata de un eveniment viitor si ne­si­gur).

d) Pactul (conventia) sa nu faca parte dintre cele permise, in mod ex­cep­tional, de lege. De exemplu, este valabila imparteala de ascendent fa­cuta prin acte inter vivos, daca s‑au respectat conditiile de fond si de forma prevazute de art. 794‑799 C. civ.

In con­formi­tate cu legea, pactele asupra succesiunilor nedeschise sunt lovite de nulitate absoluta.

2. Oprirea substitutiilor fideicomisare

Potrivit art. 803 C. civ., substitutia fideicomisara este o dispozitie cu­prinsa intr‑o libe­ralitate (testament ori donatie) prin care dispunatorul obliga pe cel gratificat, numit instituit, sa conserve bunurile primite si sa le transmita, in tot sau in parte, la moartea sa, unei persoane, numita substituit (desem­nat tot de dispunator).

De exemplu, dispunatorul A (testatorul) lasa un imobil lui B (numit insti­tuit), cu obligatia pentru B de a pastra si conserva imobilul (si a nu‑l instraina ori greva) si apoi a‑l transmite, la moartea sa, lui C (numit substituit), pe care l‑a desemnat tot dispunatorul A.

Din exemplul de mai sus, rezulta ca substitutia fideicomisara presu­pune existenta a doua liberalitati avand acelasi obiect:

a) o liberalitate in folosul instituitului si care se executa in momentul in­cheie­rii con­tractului de donatie sau la decesul dispunatorului;

b) o alta liberalitate, in folosul substituitului si care se executa la moar­tea institui­tu­lui.

3. Rezerva succesorala

Rezerva succesorala (ereditara) este o parte a mostenirii pe care le­gea o atribuie unor persoane apropiate defunctului (moste­ni­torii rezervatari), chiar impotriva voin­tei dispunatorului. Astfel, testatorul, in pre­zen­ta rezervatarilor, nu poate dispune prin liberalitati decat de o parte din moste­nire, numita cotitate disponibila.

Cotitatea disponibila este deci partea din mostenire asupra careia defunctul poate dispune liber, atat prin liberalitati, cat si prin acte cu titlu oneros.

Potrivit art. 475 si 480 C. civ., in principiu, proprietarul poate dis­pu­ne de bunurile sale in mod liber si absolut, atat prin acte inter vivos, cat si prin acte mortis causa. Aceasta libertate a proprietarului nu poate fi insa ne­li­mitata.

Prin exceptie, dreptul proprietarului de a dispune liber de bunurile sale prin libe­ra­litati este ingradit de lege, in privinta rezervei succesorale si a co­titatii disponi­bile (art. 841‑855 C. civ. si art. 1 si 2 din Legea nr. 319/1944). Astfel, in vederea protejarii unor apropiati ai defunctului (din categoria mostenitorilor rezervatari) im­po­triva liberalitatilor excesive ale celui care lasa mostenirea, legiuitorul a stabilit impe­rativ ca o parte din mostenire (rezerva succesorala) li se cuvine impotriva vointei testatorului.

Cand exista numai mostenitori legali nerezervatari, testatorul poate dis­­­­pune de bu­nu­rile mostenirii dupa cum doreste, fara limite, atat prin acte cu titlu oneros, cat si gratuit.

Potrivit art. 841, 842 si 843 C. civ. si art. 1 si 2 din Legea nr. 319/1944, sunt mos­te­nitori rezervatari: a) descendentii defunctului de orice grad; b) ascendentii privile­giati (tatal si mama defunctului); c) sotul supravietuitor al defunctului.

a. Cuantumul rezervei descendentilor Potrivit art. 841 C. civ. "Liberalitatile, fie facute prin acte intre vii, fie facute prin testament, nu pot trece peste jumatatea bunurilor dispunatorului daca la moarte‑i lasa un copil legitim; peste o a treia parte, daca lasa doi copii; peste a patra parte, daca lasa trei sau mai multi".

Rezulta ca legea determina cuantumul rezervei succesorale sub forma unei frac­tiuni din mostenire, astfel:

a) 1/2 din mostenire pentru un copil;

b) 2/3 din mostenire pentru doi copii;

c) 3/4 din mostenire pentru trei sau mai multi copii.

In toate cazurile de mai sus, prin mostenire se intelege masa de bunuri pe care de­functul ar fi lasat‑o daca nu ar fi facut donatii (si nu aceea pe care a lasat‑o efectiv).

b. Rezerva succesorala a ascendentilor privilegiati (parintii defunctului)

Conform dispozitiilor art. 843 C. civ., modificat prin Legea nr. 134/1947, rezerva parintilor este de 1/2 din mostenire, daca defunctul lasa "tata si mama" si de 1/4 din mostenire, daca lasa "numai pe unul dintre parinti".

Ce se va intampla daca defunctul a fost adoptat cu efecte restranse, situatie in care pot veni la mostenire atat parintii adoptatori, cat si parintii sai firesti (adoptatul cu efecte restranse putand avea trei sau chiar patru parinti)?

Raspunzand la intrebare, rezerva parintilor va fi:

‑ de 1/4 din mostenire, daca la mostenire vine un singur parinte (in­diferent ca acesta este adoptator sau parinte firesc);

‑ de 1/2 din mostenire, daca la mostenire vin doi, trei sau patru parinti (adop­tatori si parinti firesti).

c. Rezerva succesorala a sotului supravietuitor

Potrivit legii, rezerva sotului supravietuitor este de 1/2 din cota succe­sorala care i se cuvine in calitate de mostenitor legal.

Cota‑parte din mostenire cuvenita sotului supravietuitor difera insa in functie de clasa de mostenitori cu care el vine in concurs, astfel ca si intin­derea rezervei va fi dife­rita in functie de clasa de mostenitori cu care vine la mostenire.

Deci rezerva sotului supravietuitor va fi:

a) 1/8 din mostenire, daca vine in concurs cu descendentii defunctului (clasa I de mos­tenitori legali); deci 1/2 din 1/4=1/8, cu mentiunea ca numarul descendentilor si gradul de rudenie al aces­tora cu defunctul (copii, nepoti, stranepoti etc.) nu afecteaza cuantumul re­zer­vei;

b) 1/6 din mostenire, daca vine in concurs atat cu ascendentii privi­legiati, indife­rent de numar, cat si cu colateralii privilegiati, deci 1/2 din 1/3=1/6;

c) 1/4 din mostenire, daca vine in concurs numai cu ascendentii pri­vilegiati sau numai cu colateralii privilegiati, deci 1/2 din 1/2=1/4;

d) 3/8 din mostenire, daca vine in concurs cu ascendentii ordinari (clasa a III‑a) sau colateralii ordinari (clasa a IV‑a), deci 1/2 din 3/4;

e) 1/2 din mostenire, in lipsa rudelor din cele patru clase de mostenitori legali, deci 1/2 din intreg.

Cotitatea disponibila speciala a sotului supravietuitor in concurs cu copiii dintr‑o casatorie anterioara a defunctului

Potrivit art. 939 C. civ., "barbatul sau femeia care, avand copii dintr‑un alt maritagiu, va trece in al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea darui sotului din urma decat o parte egala cu partea legitima a copilului ce a luat mai putin, si fara ca, nici intr‑un caz, donatiunea sa treaca peste cuartul bunurilor".

Pentru a se prevala de dispozitiile art. 939 C. civ., copiii dintr‑o alta ca­sa­torie tre­buie sa existe la data deschiderii succesiunii si sa nu fie nedemni sau renuntatori, intru­cat textul de lege ocroteste pe acei copii care vor si pot sa vina la mostenire.

Prin copii trebuie sa intelegem atat descendentii de gradul I, cat si descendentii de gradul II si III etc. (in acest din urma caz insa, intinderea rezervei se va stabili in functie de numarul tulpinilor din care coboara des­cendentii de gradul II, III etc.).

Reductiunea liberalitatilor excesive

In cazul in care defunctul a dispus prin testament peste limita cotitatii disponibile, dreptul la rezerva al moste­nitorilor este afectat. Sanc­tiunea care se aplica in cazul in care liberalitatile facute de cel care lasa moste­nirea aduc atingere drepturilor mostenitorilor re­zer­vatari este reductiunea.

Actiunea prin care mostenitorii rezervatari vor putea solicita reducerea libera­litatilor este actiunea in reductiune. Ea poate fi intentata numai de "erezii rezervatari, de erezii acestora sau de cei care infatiseaza drepturile lor" (art. 848 C. civ.).

Dreptul de a pretinde reductiunea ia nastere o data cu rezerva (deci la data deschi­derii succesiunii). El este un drept propriu, personal al mos­te­nitorului rezervatar (si nu dobandit pe cale succesorala de la defunct), im­prejurare ce face ca liberalitatile con­simtite de catre defunct, prin care se incalca rezerva, sa nu fie opozabile rezer­vatarului.

Daca titularul suc­ce­siunii a facut mai multe liberalitati, donatii sau legate, care depasesc coti­tatea disponibila, ele vor fi supuse reductiunii dupa o anumita ordine (fiind fara relevanta daca de acestea au beneficiat una sau mai multe per­soane).

Ordinea reductiunii este data de regulile consacrate de Codul civil.

a) Potrivit art. 850 alin. (1) C. civ., legatele se reduc inaintea donatiilor.

Regula se justifica prin aceea ca legatele sunt ultimele liberalitati fa­cute de defunct si, deci, ele sunt cele care au depasit cotitatea disponibila in­cal­cand rezerva (libera­lita­tile anterioare prezumandu‑se ca s‑au facut in limitele cotitatii disponibile).

Regula de mai sus are caracter imperativ si deci orice clauza contrara este nula.

b) Potrivit art. 852 C. civ., legatele se reduc toate deodata si propor­tional, intrucat toate liberalitatile mortis causa isi produc efecte numai dupa deschiderea mostenirii.

Regula de mai sus are numai un caracter dispozitiv (nu imperativ), intemeindu‑se pe prezumtia ca defunctul a dorit sa stabileasca o anumita ordine in reductiunea legatelor.

Ordinea poate fi stipulata in mod expres sau poate fi implicita.

c) Potrivit art. 850 alin. (2) C. civ., donatiile se reduc succesiv, in ordi­nea inversa a datei lor, incepand cu cea mai noua.

Se prezuma ca ultima sau ultimele donatii au depasit aceasta cotitate, incalcand rezerva (cele mai vechi facandu‑se din cotitatea disponibila).

Daca donatiile au aceeasi data, ele se reduc proportional.

Dispozitiile art. 850 alin. (2) C. civ. au caracter imperativ, ceea ce in­seam­na ca de­functul nu poate prestabili o alta ordine a reductiunii.