Instanta de judecata

Instanta de judecata

O intelegere deplina a problematicii privitoare la partile implicate intr-un proces civil nu poate face abstractie de cadrul de desfasurare al procedurii judiciare si nici de organizarea autoritatii chemate a realiza actul de justitie. Iata de ce o sumara prezentare a instantei de judecata si a principiilor sale de organizare ne apare ca fiind indispensabila.

In orice stat de drept instantele judecatoresti sunt organizate intr-un sistem propriu. Totalitatea instantelor judecatoresti dintr-un stat alcatuiesc autoritatea judecatoreasca. Noua Constitutie a Romaniei consacra un capitol distinct (Capitolul VI) autoritatii judecatoresti (Capitolul VI este integrat in Titlul III consacrat Autoritatilor publice).

Autoritatea judecatoreasca isi desfasoara activitatea pe baza unor principii democratice menite a contribui la infaptuirea unei justitii impartiale. Principiile privitoare la organizarea instantelor sunt studiate la o disciplina special consacrata acestei materii. Pentru studiul dreptului procesual civil sunt totusi de o importanta aparte si acele reguli care se refera la autonomia justitiei fata de alte autoritati publice, precum si acelea privitoare la compunerea instantei. De aceea vom aborda succint problemele enuntate.

Autonomia autoritatii judecatoresti decurge din insasi autonomia functiei jurisdictionale. Legea nu foloseste expressis verbis conceptul de autonomie a instantelor judecatoresti. Legea nr. 92/1992 statua doar, in art. 1 alin. (2), ca "puterea judecatoreasca este separata de celelalte puteri ale statului ". De asemenea, art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata in 2004,  declara ca instanta constitutionala - Curtea Constitutionala - este "independenta fata de orice alta autoritate publica". Actuala lege de organizare judiciara nu mai reitereaza prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 92/1992. Lipsa unei asemenea precizari, in Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, nu poate conduce la concluzia existentei vreunui raport de dependenta functionala intre puterea judecatoreasca, executiv si legislativ. Independenta sau autonomia justitiei decurge din caracterul unic si impartial al acesteia, din faptul ca ea se infaptuieste in numele legii [art. 124 alin. (1) si (2) din Constitutie], precum si din celelalte dispozitii ale legii fundamentale.

Autonomia instantelor judecatoresti este garantata prin independenta si inamovibilitatea judecatorilor, dar si printr-o riguroasa delimitare a atributiilor ce revin legislativului si executivului. Toate aceste garantii si delimitari de atributii fac posibila realizarea functiei jurisdictionale fara ingerinte din partea altor persoane sau autoritati publice.

Pentru ca autonomia autoritatii judecatoresti sa fie reala si efectiva ea trebuie sa beneficieze de structuri organizatorice functionale, inclusiv de organe proprii de conducere administrativa, precum si de un buget distinct. Autoritatea judecatoreasca beneficiaza, asa cum vom arata in continuare, de structuri administrative adecvate, precum si de o conducere proprie.

Pasi importanti s-au facut, in ultimul timp, si in directia garantarii autonomiei bugetare a organelor de justitie. Intr-un sistem judiciar eficient, autonomia financiara reprezinta o cerinta esentiala a impartialitatii justitiei. Intr-adevar, bugetul justitiei nu trebuie sa fie la discretia executivului sau a legislativului, pentru ca altminteri s-ar produce, astfel cum remarca un jurist latino-american, o profunda distorsiune in echilibrul ramurilor puterii de stat . O solutie optima ar putea-o constitui formarea unui buget calculat intr-o cota procentuala din bugetul national.

Problema autonomiei financiare a facut si obiectul unor abordari speciale la anumite reuniuni internationale. Astfel, la Reuniunea Demnitarilor Curtilor Supreme de Justitie din tarile Iberoamericane, din Caraibe, Spania si Portugalia, care a avut loc la Caracas in anul 1993, s-a preconizat ca tarile respective sa aloce un "procent din bugetele nationale" justitiei.

Asadar, autonomia financiara este si trebuie sa fie considerata ca o puternica garantie a unei justitii democratice. Numai cu o autonomie financiara efectiva se poate promova forta dreptului si inlatura tendintele de ignorare a statului de drept. De aceea ni se par deosebit de semnificative consideratiile formulate in aceasta privinta de un fost presedinte sud-american. Iata mesajul fostului presedinte sud-american: "O justitie buna este costisitoare pentru o Republica saraca cum este a noastra, dar ii da acesteia mai multa stralucire, mai multa grandoare, mai multa importanta, mai mult prestigiu, o corecta administrare a dreptatii; ii confera mai multa ordine, mai multa cultura si mai multa demnitate vietii umane de cat orice alta actiune de civilizatie materiala. Am putea sa nu avem nici o cale ferata, nici o autostrada, nici un palat, dar daca am avea o organizare judiciara model nimeni nu ar indrazni sa spuna: Iata un popor barbar".

In prezent, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara a conferit instantelor judecatoresti atributii semnificative in legatura cu stabilirea bugetului necesar justitiei. Astfel, Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie este abilitat sa propuna proiectul de buget al acestei instante. Aprobarea bugetului instantei supreme este data in competenta Adunarii generale a judecatorilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Bugetul se aproba insa cu avizul consultativ al Ministerului Finantelor Publice [art. 132 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara].

Curtile de apel elaboreaza proiectele de buget pentru instantele din circumscriptia lor teritoriala, care se transmit apoi Ministerului Justitiei. Proiectele de buget astfel elaborate se supun avizului conform al Consiliului Superior al Magistraturii [art. 132 alin. (1), (2) si (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara].

In dreptul comparat se cunosc solutii diverse cu privire la compunerea instantelor judecatoresti. Acestea au evoluat in istoria dreptului de la judecatorul unic la o instanta colectiva. Chiar si in dreptul nostru au fost repetate incercarile de introducere a sistemului judecatorului unic. Fiecare din cele doua sisteme - judecator unic si pluralitate de judecatori - ofera avantaje, dar prezinta si inconveniente, uneori semnificative. Prezentam in continuare doar succint argumentele si inconvenientele care se pot invoca fata de cele doua sisteme.

Sistemul judecatorului unic ofera avantajul unei recrutari mult mai exigente a personalului judecatoresc. Aceasta deoarece la un numar mai redus de judecatori statul poate oferi salarii substantiale si impune, pe cale de consecinta, standarde profesionale ridicate. In favoarea acestui sistem se mai poate invoca si faptul ca ofera suplete in adoptarea hotararilor si determina in acelasi timp cresterea sentimentului de responsabilitate al judecatorului. S-a reprosat acestui sistem ca nu poate garanta o calitate optima a actului de justitie. De asemenea s-a argumentat ca un singur magistrat este supus mult mai usor unor influente straine.

In favoarea sistemului colegial, predominant in dreptul modern, pledeaza urmatoarele argumente: calitatea superioara a lucrarilor realizate de doi sau mai multi judecatori; o mai buna formare a judecatorilor tineri; o mai redusa posibilitate de influentare din exterior a judecatorilor. Desigur ca si acest sistem a fost supus unor analize critice. Printre argumentele potrivnice colegialitatii mentionam: o mai slaba calitate a actului de justitie, caci judecatorii se pot ascunde in spatele anonimatului; justitie mai costisitoare datorita numarului mare de judecatori, dificultati in recrutarea si formarea unor buni judecatori.

Generalizarea unuia din sistemele enuntate nu reprezinta, in opinia noastra, solutie optima in legatura cu modalitatea de compunere a instantelor judecatoresti. Sistemul mixt, care combina solutiile prezentate anterior, reprezinta in mod incontestabil o rezolvare moderna si eficienta. Problema esentiala ramane insa aceea de a determina cauzele ce se solutioneaza de un singur judecator si cele care intra in atributiile unui complet de judecatori. Natura si complexitatea cauzelor supuse judecatii ar trebui sa ramana unul din criteriile diriguitoare in aceasta privinta.

Legiuitorul roman a promovat in mod constant in ultimele decenii sistemul mixt. Fosta lege de organizare judecatoreasca a suferit modificari importante privitoare la compunerea completului de judecata. Prin modificarile adoptate ulterior s-a renuntat, in mare masura, la aplicarea principiului colegialitatii.

Actuala reglementare, cuprinsa in Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, astfel cum a fost recent modificata prin legea nr. 71/2005, stabileste in art. 54 urmatoarele reguli privitoare la compunerea instantelor judecatoresti:

- cauzele date, potrivit legii, in competenta de prima instanta a judecatoriei, tribunalului si curtii de apel se judeca in complet format dintr-un judecator, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel;

- apelurile se judeca in complet format din 2 judecatori, iar recursurile, in complet format din trei judecatori, cu exceptia cazurilor in care legea prevede altfel.

Precizam totusi ca, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, conflictele de munca si asigurari sociale se judeca in prima instanta de catre un complet format din doi judecatori si doi asistenti judiciari.

Inalta Curte de Casatie si Justitie are competenta sa-si judece cauzele in complet format din trei judecatori din aceeasi sectie. Daca numarul de judecatori necesar formarii completului de judecata nu se poate asigura, acesta va fi constituit cu judecatori de la celelalte sectii, desemnati de presedintele sau vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie (art. 31 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara). Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara atribuie anumite cauze si judecatii in Sectii Unite. Intr-o atare imprejurare, la judecata trebuie sa participe cel putin doua treimi din numarul judecatorilor in functie (art. 34 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara).

Normele procedurale privitoare la compunerea instantelor judecatoresti sunt de ordine publica; nerespectarea acestor norme determina casarea hotararilor pronuntate.