Impartirea bunurilor comune ale sotilor la desfacerea casatoriei

Comunitatea matrimoniala insoteste casatoria asemenea unei umbre, ia nastere odata cu ea si nu-i poate supravietui ca regim. Lichidarea comunitatii are loc prin partaj, fie voluntar, fie judiciar. Tehnic, imparteala propriu-zisa este precedata de stabilirea masei partajabile si mai apoi a partii contributive a fiecarui sot la dobandirea bunurilor  comune. Determinarea a ceea ce este de impartit presupune separarea bunurilor comune de cele proprii prin evocarea regulilor care, in timpul casatoriei, alimentau, dupa caz, patrimoniul comunitar sau cel propriu. Este locul sa reamintim ca, la fel ca orice universalitate, si cea post-matrimoniala se compune din activ si din pasiv patrimonial. Cat priveste datoriile comune, in raporturile dintre fostii soti acestea nu se divid de plin drept, astfel ca vor fi incluse in masa partajabila.

I. Impartirea bunurilor comune prin invoiala sotilor

Analizand efectele desfacerii casatoriei in relatiile patrimoniale dintre soti, ne-am oprit asupra unor aspecte ale partajului bunurilor comunitare, avand ca text de referinta art. 36 alin. (1) C.fam. Nu vom reitera acele consideratii, ci ne vom margini aici la cateva precizari in legatura cu obiectul invoielii sotilor si conditiile de forma ale acesteia.

Cat priveste obiectul invoielii sotilor (fostilor soti) legea nu ofera nicio indicatie, ce-i drept, nici limitari nu stabileste. Prin urmare, o atare conventie se poate rezuma la determinarea cotelor cuvenite fiecaruia dintre coproprietari. Daca ulterior apar neintelegeri intre parti si la formarea concreta a loturilor ce urmeaza a fi atribuite fiecaruia dintre fostii devalmasi este solicitat sprijinul instantei, partajul se va infaptui potrivit cotelor deja stabilite conventional.

Este de preferat ca partile sa convina asupra unei solutii clare si transante, adica sa procedeze la impartirea patrimoniului comunitar in intregul sau. Masurile partiale pot ingreuna exercitarea a cel putin unora dintre drepturile conferite titularilor. Bunaoara, invoiala prin care au fost impartite numai o parte din bunurile dobandite in timpul casatoriei nu rezolva problema naturii drepturilor si nici aceea a exercitiului drepturilor asupra bunurilor neimpartite.

Oricare sa fie obiectul invoielii sotilor sau fostilor soti, cu privire la drepturile stinse sau recunoscute prin tranzactia lor, nu se vor putea formula noi pretentii.

Ca orice conventie civila, invoiala sotilor poate fi atacata pe calea actiunii in anulare potrivit dispozitiilor art. 1712-1716 C.civ., fiind aplicabile regulile generale in materie.

Sub aspectul cerintelor de forma, in lipsa unor dispozitii speciale, vor fi aplicabile regulile dreptului comun. Asadar, in principiu, partajul voluntar este valabil incheiat chiar daca nu a fost intocmit inscrisul constatator al conventiei. Cerinta formei scrise din cuprinsul art. 1705 C.civ. vizeaza numai dovada tranzactiei - iar nu si validitatea acesteia - "pentru a nu se da loc cu prilejul probei tranzactiei la un proces mai greu decat cel pe care partile au cautat sa-l evite". Totusi, daca tranzactia cuprinde un contract pentru care legea pretinde ad validitatem o anumita forma, sub sanctiunea nulitatii absolute, tranzactia sotilor (fostilor soti) va trebui sa imbrace acea forma.

De regula, efectele tranzactiei sunt declarative de drepturi iar nu constitutive sau translative, pentru ca nu-si propune sa confere partilor drepturi noi, ci numai sa recunoasca drepturi preexistente si sa le consolideze, punandu-le la adapost de contestatii judiciare.

II. Impartirea bunurilor comune ale sotilor prin hotarare judecatoreasca

Daca, si in masura in care nu s-a reusit impartirea prin buna invoiala a bunurilor comune dobandite in timpul casatoriei, oricare dintre copartasi se poate adresa instantei de judecata, in temeiul art. 36 alin. (1) C.fam.

Cererea avand ca obiect partajarea bunurilor comunitare poate fi promovata pe cale principala sau, in cadrul solutionarii procesului de divort, pe cale accesorie sau incidenta (prin cerere reconventionala).

Instanta competenta material este judecatoria.

Determinarea instantei competenta din punct de vedere teritorial are loc in functie de calea procedurala aleasa de parte: in cazul cererii principale de partaj competenta revine fie instantei de la domiciliul paratului (art. 5 C.proc.civ.) - cand masa de impartit cuprinde numai bunuri mobile, fie instantei de la locul situarii imobilului - cand in masa supusa impartelii se cuprinde si un imobil (art. 13 C.proc.civ.); in cazul cererii de partaj accesorie desfacerii casatoriei este competenta instanta de divort (stabilita potrivit distinctiilor din art. 607 C.proc.civ.), chiar daca printre bunuri se afla si imobile situate in circumscriptia altei judecatorii.

Judecata are loc potrivit dispozitiilor cuprinse in Codul de procedura civila, Capitolul VII¹, "Procedura impartelii judiciare", art. 673¹-673¹⁴.

Dreptul recunoscut fiecaruia dintre fostii soti de a sesiza instanta, nefiind prescriptibil extinctiv, este valorificabil oricand.

Cererea de chemare in judecata va cuprinde unele mentiuni specifice, care de fapt detaliaza elementele comune tuturor cererilor introductive indicate de art. 112 C.proc.civ. Conform art. 673 C.proc.civ., indiferent de izvorul proprietatii comune, reclamantul este obligat sa arate in cererea sa persoanele intre care urmeaza a avea loc imparteala, titlul pe baza caruia se cere imparteala, toate bunurile supuse impartelii, evaluarea lor, locul unde acestea se afla, precum si persoanele care le detin sau administreaza. De asemenea, reclamantul va indica si cota sa de participare la dobandirea bunurilor comune. Daca partile s-au invoit cu privire la intinderea drepturilor cuvenite, aceasta chestiune nu va mai constitui obiect de dezbateri.

Paratul nu se poate opune solutionarii actiunii; oricate inconveniente ar avea o asemenea pricina, staruie principiul ca nimeni nu este obligat sa ramana in indiviziune (art. 728 C.civ.).

Ca elemente specifice judecatii in materie de partaj in general, la prima zi de infatisare, daca partile sunt prezente, instanta le va cere declaratii cu privire la fiecare dintre bunurile supuse impartelii si va lua act, cand este cazul, de recunoasterile si acordul lor cu privire la existenta bunurilor, locul unde se afla si valoarea acestora (art. 673³ C.proc.civ.). In tot cursul procesului, instanta va starui ca partile sa imparta bunurile prin invoiala, iar daca acestea ajung la o intelegere, instanta va hotari potrivit invoielii lor; in cazul in care intelegerea priveste impartirea numai a anumitor bunuri, instanta va lua act de aceasta invoiala si va pronunta o hotarare partiala nesusceptibila de apel, continuand procesul pentru celelalte bunuri (art. 673⁴ C.proc.civ.).

In functie de complexitatea cauzei, procesul de partaj poate parcurge doua etape: admiterea in principiu si partajul propriu-zis. Prin incheierea de admitere in principiu  vor fi stabilite bunurile supuse impartelii, calitatea de copartasi a partilor, cota-parte cuvenita fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate comuna pe care copartasii le au unii fata de altii [art. 673⁶ teza I si art. 673⁵ alin. (1) C.proc.civ.]. Partajul astfel schitat va fi desavarsit in cea de-a doua etapa, imparteala propriu-zisa, prin formarea si atribuirea loturilor (art. 673⁵, 673⁹- 673¹⁴ C.proc.civ.).

Daca instanta are suficiente elemente probatorii, ea poate trece la solutionarea fondului fara prealabila admitere in principiu a cererii de partaj.

Acum, avand imaginea generala a unui proces de partaj, sa revenim la imparteala ceruta de fostii soti. Instanta are a determina compunerea masei de bunuri comune, valoarea bunurilor, cota-parte cuvenita fiecarui copartas si sa dispuna impartirea propriu-zisa a comunitatii. Calitatea de copartasi a partilor nu ridica probleme, date fiind dispozitiile art. 30 C.fam. potrivit carora bunurile dobandite in timpul casatoriei, de catre oricare dintre soti sunt, de la data dobandirii lor, bunuri comune, cu exceptia bunurilor expres si limitativ enumerate prin art. 31 din acelasi cod, acestea din urma bunuri proprii fiecaruia dintre soti. Atunci cand asupra unora dintre bunurile supuse partajului sotii sunt coproprietari impreuna cu terte persoane, la judecarea cererii vor participa, in calitate de parti, si aceste persoane, deoarece partajul infaptuit fara participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate absoluta (art. 797 C.civ.).

Compunerea masei de impartit

Obiectul partajului il constituie bunurile comune dobandite in timpul casatoriei existente la data cererii de partaj. Includerea in masa de impartit a sumelor cheltuite in scopuri personale sau a valorii bunurilor risipite este inadmisibila, intrucat s-ar ajunge la impartirea unor bunuri care nu exista in momentul efectuarii acestei operatiuni. Din aceleasi ratiuni, nu vor face obiectul partajului bunurile ori sumele cheltuite de catre unul dintre soti prin depasirea nevoilor obisnuite ale casatoriei, dar nici bunurile care s-ar putea realiza in viitor.

Separatia faptica a sotilor nu suspenda prezumtia de comunitate a bunurilor dobandite in aceasta perioada, deci urmeaza ca si respectivele bunuri sa se cuprinda in masa de impartit, intocmai ca si cele achizitionate in timpul convietuirii. Nu este mai putin adevarat ca imprejurarea invocata - dobandirea unor bunuri in perioada despartirii in fapt - poate influenta intinderea cotelor cuvenite fiecaruia dintre copartasi, inclinand balanta in favoarea celui care in mod efectiv a avut o contributie mai substantiala la constituirea masei comunitare.

Evaluarea bunurilor supuse impartelii.

Reamintim ca instanta, la prima zi de infatisare, daca partile sunt prezente, le va cere declaratii cu privire la fiecare dintre bunurile supuse impartelii si, daca este cazul, va lua act de recunoasterile si acordul lor cu privire la existenta bunurilor, locul unde se afla, precum si valoarea acestora (art. 673³ C.proc.civ.). Evaluarea judiciara se va face cu privire la bunurile ramase in disputa, fiind contestata valoarea pretinsa de partea adversa sau insasi existenta bunului sau apartenenta sa la comunitate, in aceasta din urma situatie trebuind clarificat mai intai daca bunul exista si apoi daca este comun.

Bunurile vor fi pretuite, luandu-se in considerare valoarea de circulatie a acestora de la data judecatii, iar nu pretul de achizitie sau valoarea din momentul dobandirii. Este regula impusa de principiul echitatii partajului. Pretul de circulatie poate fi stabilit prin orice mijloc de proba admis de lege. Nimic nu impiedica partile sa achieseze la valori inferioare celor de circulatie, procedeu intalnit mai ales cand imparteala are loc in natura, prin atribuirea de bunuri.

Determinarea cotelor de contributie la dobandirea bunurilor comune

Spre deosebire de partajul fondat pe dreptul de proprietate comuna pe cote-parti cand fiecarui coproprietar ii revine o cota-parte abstracta, ideala, sub forma de fractie nominala, titularii dreptului de proprietate comuna in devalmasie nu au determinata intinderea matematica a drepturilor lor. Este caracteristica principala a comunitatii devalmase in general si exprimata, reprezentativ, prin comunitatea matrimoniala a sotilor. Asa fiind, lichidarea propriu-zisa a comunitatii de bunuri a sotilor nu poate avea loc fara a se determina in prealabil cotele-parti cuvenite fiecaruia dintre codevalmasi. Nu ar fi exagerat sa spunem ca in cursul partajului bunurilor comune ale sotilor are loc o metamorfoza a tipului de comunitate, in sensul ca din momentul stabilirii cotelor comunitatea devalmasa se transforma intr-o efemera comunitate pe cote-parti a carei singura ratiune de a fi este sa faca posibila lichidarea comunitatii; din aceasta perspectiva, intr-adevar, ceea ce se imparte este, in cele din urma, comunitatea pe cote-parti.

Este foarte important sa retinem ca stabilirea cotelor de contributie se face asupra intregii mase de bunuri comune, in nici intr-un caz nu se poate proceda la fixarea diferentiata de cote pe categorii de bunuri (bunuri imobile, bunuri mobile) sau pe bunuri individual-determinate, chiar daca acestea ar avea o valoare deosebita comparativ cu restul bunurilor comunitare. Unicitatea sub care se prezinta universalitatea juridica a bunurilor comune, privita ca o masa de drepturi si obligatii, face ca, in mod corelativ, la incetarea comunitatii imparteala sa se realizeze de asemenea prin unicitate de cote stabilite pentru fiecare dintre soti.

Hotararea de partaj

Din momentul ramanerii definitive, hotararea de partaj constituie titlu executoriu si este susceptibila de executare silita - afara numai de cazul in care partile au declarat in mod expres ca nu solicita predarea bunurilor - fara a deosebi dupa cum partile au cerut sau nu predarea efectiva a bunurilor, chiar daca instanta nu a dispus in mod expres acest lucru. Prin urmare, copartasul caruia i s-a atribuit bunul nu va fi nevoit sa porneasca o actiune in revendicare impotriva copartasului care detine bunul si refuza predarea lui, deoarece drepturile partilor au fost stabilite prin hotararea de partaj, care le este opozabila. Dar cand bunul atribuit unuia dintre fostii soti se afla in detentia unui tert, caruia hotararea nu ii este opozabila, predarea bunului poate fi obtinuta pe calea actiunii in revendicare.

Daca prin actul definitiv al instantei una din parti a fost obligata sa predea celeilalte unele bunuri mobile sau contravaloarea acestora calculata in raport cu data partajului, iar ulterior instraineaza acele bunuri si ofera contravaloarea lor stabilita prin hotararea de imparteala, valoare intre timp diminuata in termeni reali prin inflatie, cel interesat este indreptatit sa introduca o actiune in despagubire pentru a obtine echivalentul actual al bunului instrainat.

Executarea cu privire la predarea bunurilor impartite poate fi ceruta inauntrul termenului general de prescriptie de 3 ani (art. 6 din Decretul nr. 167/1958); dreptul de proprietate asupra bunurilor atribuite poate fi dovedit in continuare cu hotararea de partaj, pentru ca aceasta nu isi pierde puterea de lucru judecat cu privire la masa partajabila, la calitatea de copartasi a partilor si la cotele ce li se cuvin. Cu alte cuvinte, daca partea nu a executat hotararea in termenul de prescriptie prevazut de lege, ea pierde dreptul de a o mai executa, dar nu si dreptul de proprietate asupra bunurilor atribuite, fiindca acest drept - recunoscut cu efect declarativ prin hotararea instantei - nu se pierde prin neuz.