Fundamente ale raspunderii internationale a statului si a persoanelor

Fundamente ale raspunderii internationale a statului si a persoanelor

Ca orice sistem juridic, dreptul international se confrunta si cu problema raspunderii internationale.

Normele dreptului international, ca orice norme juridice, deci  obligatorii, trebuie sa fie respectate fara rezerve de catre toate statele, de organizatiile internationale precum si, in anumite conditii, de persoanele fizice. Incalcarea acestor norme atrage in mod necesar, dat fiind caracterul lor juridic obligatoriu, raspunderea internationala.

Raspunderea internationala ia astfel nastere din  savarsirea unui act antisocial ilicit, adica prin violarea unei reguli de conduita intre state, stabilita printr-un tratat sau alt instrument juridic conventional, ori in baza unei cutume si atrage in mod necesar o sanctiune.

Raspunderea internationala este o relatie de la stat la stat, ea nu exista in principiu decat in favoarea unui stat si in sarcina altui stat.

In trecut s-a sustinut ca statele nu raspund in principiu decat fata de ele insele si ca ideea unei raspunderi reciproce intre state ar fi contrarie ideii de suveranitate. O asemenea conceptie nu-si mai gaseste astazi locul in legalitatea internationala, ea fiind de natura a introduce arbitrariul, anarhia si abuzul in relatiile dintre state.

Potrivit dreptului international contemporan, in afara de state sunt subiecte de drept international natiunile si popoarele care lupta pentru eliberarea lor, acestea bucurandu-se de anumite drepturi inca inainte de a se constitui in state independente. De asemenea, organizatiile internationale guvernamentale sunt subiecte derivate de drept international. Aceste entitati de drept international pot si trebuie sa raspunda international pentru daunele aduse prin actiunile lor.

Orice act ilicit presupune reunirea a trei factori: violarea unei reguli juridice; producerea unui prejudiciu; existenta unui raport de cauzalitate intre violarea regulii juridice si prejudiciul produs. Aceste trei elemente se regasesc in raspunderea internationala.

In dreptul international violarea unei reguli juridice ia caracterul mai larg al violarii unei obligatii internationle. Pot fi incalcate normele cutumiare sau conventionale internationale, dar pot fi incalcate si principiile de drept international care au caracterul unor norme de jus cogens, dupa cum pot sa nu fie respectate obligatiile asumate printr-un tratat bilateral sau deciziile unui organ arbitral ori ale unei instante judiciare internationale.

Prejudiciul produs poate sa constea intr-o atingere adusa unei mari diversitati de drepturi ale statului insusi sau ocrotite de acesta. In doctrina juridica se face deosebire intre un drept si un interes, numai violarea unui drept implicand obligatia de a repara, nu si simpla lezare a unui interes.

Reparatia prejudiciului produs este subordonata in dreptul international, ca si in dreptul intern, existentei unei legaturi de cauzalitate intre violarea regulii de drept (a obligatiei internationale) si prejudiciul efectiv suferit.

In dreptul international contemporan raspunderea este angajata pe baze diferite, simpla incalcare a unei obligatii, a unei reguli cutumiare ori conventionale sau a unui principiu general de drept constituind temei suficient pentru angajarea raspunderii. Pentru ca raspunderea internationala sa fie fondata trebuie si este suficient sa se retina in sarcina unui stat un act contrar dreptului international, fara a fi nevoie sa se faca apel la culpa sau la risc ca in dreptul intern. Comportamentul statului se apreciaza in mod obiectiv.

Culpa nu poate constitui fundamentul raspunderii internationale, dar poate fi luata in consideratie la stabilirea gradului de raspundere si a formelor de reparare a daunei

O regula importanta privind raspunderea pentru fapte savarsite de state prin incalcarea normelor dreptului international este principiul epuizarii recursului intern. Potrivit acestei reguli raspunderea statului pentru violarea obligatiilor privind tratamentul rezervat strainilor intervine numai in cazul in care caile oferite de dreptul intern ca un prejudiciu cauzat unei persoane juridice straine sa fie reparat au fost utilizate pana la epuizarea lor fara succes.

Regula a fost consacrata in numerose tratate internationale, inclusiv in reglementarile mai recente privind drepturile omului, care permit sa se apeleze la instantele internationale numai dupa ce in prealabil s-au pronuntat instantele interne ale statului pe teritoriul caruia se pretinde ca au fost incalcate asemenea drepturi.

Caracterul ilicit al faptului prin care a fost violata o obligatie internationala poate fi inlaturat in cazul in care intervin anumite imprejurari.

Aceste imprejurari sunt:

a)  Existenta consimtamantului statului pentru ca celalalt stat sa faca un anumit act neconform cu obligatiile anterior asumate si prin care i se produce un prejudiciu, daca actul respectiv nu depaseste limitele consimtamantului dat (in dreptul intern - consimtamantul victimei);

b) Luarea unei masuri considerata de dreptul international ca ilicita, dar care este indreptata impotriva actului ilicit al altui stat, pentru a-l determina pe acesta sa revina la legalitate (masuri de constrangere autorizate de dreptul international);

c) Forta majora trebuie, pentru a fi exoneratoare de raspundere, sa indeplineasca unele conditii: sa fie irezistibila sau imprevizibila, in afara controlului statului; sa faca imposibila comportarea statului in conformitate cu obligatia respectiva sau sa creeze statului (organelor sale) imposibilitatea materiala de a realiza ca actiunea sau inactiunea sa nu este conforma cu acea obligatie; statul sa nu fi contribuit el insusi la producerea evenimentului cu caracter de forta majora;

d) Starea de necesitate - situatia in care se gaseste un stat care nu avea absolut nici un alt mijloc de a-si salva un interes al sau amenintat de un pericol grav si iminent decat pe acela de a adopta o comportare neconforma cu ceea ce ii cere o obligatie internationala fata de un alt stat. Starea de necesitate nu poate fi invocata daca obligatia careia nu i se conformeaza statul decurge dintr-o norma imperativa a dreptului international, daca este interzisa in mod expres printr-un tratat international pentru anumite situatii precis determinate sau daca statul respectiv a contribuit la aparitia starii de necesitate.

e) Legitima aparare - masuri luate impotriva actului ilicit al altui stat, pentru inlaturarea starii de pericol rezultat dintr-un asemenea act. Se aplica in cazurile prevazute de dreptul international de utilizare legala a fortei impotriva agresiunii.

Potrivit dreptului international clasic, raspunderea internationala era tratata ca o raspundere de drept civil, o raspundere pentru pagube materiale cauzate altor state sau cetatenilor acestora, care trebuie sa fie reparate prin plata unei despagubiri.

In prezent, raspunderea internationala nu mai este angajata numai pentru faptele producatoare de prejudiciu imediat, ci, in primul rand pentru incalcarea normelor si principiilor colaborarii dintre state, pentru lezarea intereselor generale ale comunitatii internationale. Institutia raspunderii internationale si-a largit substantial continutul. Astazi, raspunderea internationala se angajeaza in mai multe domenii ale colaborarii internationale, care au dobandit dimensiuni universale, cum sunt cele ale drepturilor omului, ale dreptului maritim sau dreptului cosmic, al energiei nucleare, precum si in alte domenii in care in conditiile revolutiei stiintifice si tehnice contemporane statele desfasoara activitati ce transcend granitele nationale si sunt susceptibile a prezenta riscuri mari, cu grad de pericol sporit.