Efectele recursului

Efectele recursului

Efectul suspensiv al recursului. Asemanator apelului si recursul suspenda executarea hotararii atacate, atat cu privire la latura penala cat si cu privire la latura civila (art.385⁵ C.p.p.). Efectul suspensiv al recursului este o regula care cunoaste derogari. Acestea sunt destul de numeroase, cazurile cand legea permite executarea hotararilor recurate fiind mai frecvente decat in materia apelului.

Astfel, in afara recursului peste termen, care are aceeasi baza legala ca si apelul peste termen (art.365), recursul nu suspenda executarea hotararii cand se declara impotriva:

incheierii date in prima instanta sau in apel, prin care s-a dispus luarea unei masuri de preventie (art.141 alin.3);

incheierii prin care s-a hotarat asupra prelungirii arestarii inculpatului (art.159 alin.9);

incheierii prin care s-a confirmat masura internarii medicale ca masura de siguranta (art.162 alin.6);

incheierii prin care instanta solutioneaza recursul introdus impotriva luarii unei masuri asiguratorii (art.168 alin.2);

incheierii prin care instanta[2] pronunta suspendarea judecatii (art.303 alin.3).

Exista situatii, cand caracterul suspensiv al recursului este limitat cu privire la persoana care exercita recursul. In acest sens, art.450 alin.4 prevede, ca recursul declarat impotriva unei hotarari prin care instanta se pronunta asupra liberarii conditionate, suspenda executarea numai daca este introdus de procuror.

In doctrina s-a precizat, ca suspendarea executarii hotararii in caz de introducere a recursului, nu se manifesta numai referitor la pedepsele si masurile de siguranta luate de instanta in rezolvarea laturii penale, ci in mod egal cu privire la executarea obligatiilor dispuse pe linia solutionarii laturii civile sau a cheltuielilor judiciare. De asemenea, s-a emis opinia ca daca recursul nu s-a introdus in termen, lipsa efectului suspensiv ar trebui sa se manifeste imediat si nu in momentul respingerii ca tardiva a caii de atac.

In practica s-a apreciat ca daca s-a folosit o cale de atac inexistenta, prin multiplicarea gradelor de jurisdictie peste cele permise de lege (de exemplu un recurs la recurs) efectul suspensiv al caii de atac, nu trebuie sa se manifeste.

Efectul devolutiv al recursului. Instanta judeca recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat, la persoana la care se refera declaratia de recurs si numai in raport cu calitatea pe care recurentul o are in proces (art.385⁶ alin.1 C.p.p.) . Sub aceste aspecte exista un paralelism intre calea de atac a recursului si a apelului, intrucat privitor la cea din urma norma sus-amintita este in esenta aceeasi cu cea din art.371 alin.1.

Pentru recurs exista insa si o alta limitare in ce priveste efectul devolutiv, care nu se intalneste in cazul apelului si aceasta se refera la motivele pe temeiul carora se exercita calea de atac. Avand in vedere ca recursul nu permite reexaminarea cauzei sub toate aspectele, ci controlul se efectueaza numai in limitele permise de motivele de casare prevazute in art.385⁹, devolutiunea vizeaza exclusiv aspectele care se constituie ca ipoteze considerate de lege cazuri de exercitare a caii de atac (art.385⁶ alin.2).

Limitarea devolutiunii cauzei in recurs numai la cazurile anume prevazute in art.385⁹ C.p.p. are in vedere mecanismul obisnuit, cand recursul urmeaza apelului constituind cel de-al treilea grad de jurisdictie. In asemenea cazuri, apelul permitand judecarea cauzei in conditii apropiate cu cele de la prima instanta, cu extinderea examinarii fondului litigiului pe toate aspectele, este normal ca devolutiunea in fata instantei de recurs sa fie limitata numai pe aspectele anume avute in vedere de lege (cazurile cuprinse in art.385⁹).

Cand recursul constituie cel de-al doilea grad de jurisdictie, hotararea primei instante neputand fi atacata cu apel, legea nu mai prevede limitarea devolutiva anterior mentionata. Dimpotriva art.385⁶ alin.3 precizeaza, ca recursul declarat impotriva unei hotarari care potrivit legii nu poate fi atacata cu apel, nu este limitata la motivele de casare prevazute in art.385⁹, iar instanta este obligata, in afara temeiurilor invocate si cererilor formulate de recurent, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele.

Aceasta ultima varianta a recursului il apropie ca natura juridica de apel, respectiv ii confera o esenta asemanatoare cu ceea ce era recursul pana la modificarile aduse prin Legea nr.45/1993, transformandu-l in singurul remediu ordinar, posibil si care realizeaza totdeauna si exclusiv un sistem de jurisdictie in dublu grad .

Efectul extensiv al recursului. Instanta de recurs examineaza cauza prin extindere, cu privire la partile care nu au declarat recurs sau la care aceasta nu se refera (art.385⁷ C.p.p.). Aceleasi ratiuni care justifica extinderea apelului la grupul procesual avand calitatea identica celui care a introdus apelul sau la care acesta se refera, trebuie luate in considerare si in cazul recursului. Altfel, ar fi posibil sa se ajunga la tratamente juridice diferite, aplicate unor parti care au in cadrul litigiului pozitii egale, cu drepturi, obligatii si raspunderi identice.

Pe cat de necesara aceasta extindere in rezolvarea in conditii egale a situatiilor create in grupurile procesuale, pe atat se impune folosirea ei exclusiva in folosul celor asupra carora se rasfrang efectele sale. Ca si in cazul apelului, o anumita limitare a extinderii se impune si ea consta in necreerea unor situatii mai grave celor care sunt vizati de extindere. Efectul extensiv nu poate constitui decat un beneficiu de care se bucura membrii unui grup procesual si niciodata un dezavantaj. Ar fi cu totul inadmisibil, ca persoane care nu au declarat recurs si cu privire la situatia carora nimeni nu a obiectat formuland o cale de atac, sa se afle in pozitii care decurg din jocul exclusiv al cailor de atac exercitate de altii sau impotriva altora.

Recursul procurorului produce de asemenea efect extensiv. Pentru a nu fi limitat in aceasta privinta de implinirea termenului de recurs s-a prevazut, ca procurorul poate cere extinderea recursului declarat in termen, chiar dupa ce termenul limita de introducere a recursului a expirat. Limitarea extinderii recursului in defavoarea partilor constituie o regula, care este valabila si in cazul avut anterior in vedere (art.385⁷ alin.2 C.p.p.).

Principiul "non reformatio in pejus". Acest principiu se manifesta la recurs in aceleasi conditii ca si in cazul apelului. Art.385⁸ invedereaza cele doua aspecte specifice regasite si in art.373, care prezinta laturile asemanatoare in esenta ale acestui principiu, dupa cum calea de atac a fost folosita de parte sau de catre procuror, dar in favoarea unei parti.

Potrivit cu aceste doua ipoteze mari se formeaza si regula neagravarii situatiei cuiva in propriului recurs.

Astfel, pe de o parte se prevede ca instanta superioara, casand hotararea, nu poate crea o situatie mai grea pentru cel care a declarat recurs ; pe de alta parte se admite ca in recursul declarat de procuror in favoarea unei parti, instanta de recurs nu poate agrava situatia acesteia .