Drepturile omului si reforma administratiei publice din Romania

In ceea ce priveste integrarea in Uniunea Europeana, Romania a incheiat cu succes negocierile de aderare in decembrie 2004. Tratatul de Aderare a fost semnat in aprilie 2005, iar Romania si 17 State Membre l-au ratificat deja. Tratatul prevede aderarea la 1 ianuarie 2007, in cazul in care Consiliul nu decide, pe baza unei recomandari a Comisiei, amanarea aderarii pana la 1 ianuarie 2008.

Dupa finalizarea negocierilor, Uniunea Europeana a decis ca va continua sa monitorizeze atent pregatirile si realizarile Romaniei si ca, in acest scop, Comisia va continua sa elaboreze raportari anuale privind progresele Romaniei in vederea aderarii, insotite de recomandari, daca este cazul. Comisia a prezentat primul ei raport de acest gen in octombrie 2005. Acest raport a aratat ca Romania era bine avansata in pregatirile pentru aderare. De asemenea, a identificat un numar de domenii in care era nevoie in continuare, de eforturi in vederea finalizarii pregatirilor. Comisia a decis sa continue activitatile de monitorizare si sa raporteze din nou in primavara lui 2006. Astfel in luna mai a acestui an Comisia Comunitatilor Europene a redactat un nou raport care examineaza pregatirile Romaniei pentru statutul de membru, concentrandu-se pe domeniile in care este nevoie de imbunatatiri, din perspectiva celor trei criterii de aderare de la Copenhaga.[1]

Acestea sunt:

criteriul politic - institutii stabile care garanteaza democratia, statul de drept, drepturile omului si respectul pentru minoritati;

criteriul economic - o economie de piata functionala;

- asumarea obligatiilor de stat membru, prin preluarea acquis-ului comunitar, cu alte cuvinte adoptarea legislatiei comunitare si existenta capacitatii administrative pentru aplicarea si urmarirea respectarii acestei legislatii.

In urma analizei acestui raport reiese ca unul dintre domeniile care necesita imbunatatiri este administratia publica. Pe ansamblu, anumite progrese au fost facute in domeniul administratiei publice, dar pasul actual al reformei trebuie accelerat.

De la raportul din 2005, au fost inregistrate progrese in urmatoarele sectoare:

- Guvernul a continuat sa adopte masuri pentru imbunatatirea coordonarii si a formularii de politici publice . A fost publicat un manual pentru pregatirea Propunerilor de Politici Publice, care stabileste procedurile pentru analiza impactului. Au fost luate masuri pentru imbunatatirea coordonarii intre diferitele departamente guvernamentale;

- Procesul de descentralizare a continuat: Parlamentul a adoptat doua legi in mai 2006

pentru promovarea descentralizarii anumitor atributii, a resurselor bugetare si a cheltuielilor. La sfarsitul lui 2005, guvernul a adoptat printr-o ordonanta de urgenta reforma institutiei prefectului. Postul de prefect este acum rezervat pentru inaltii functionari publici in locul nominalizarilor politice. Acestia nu au dreptul sa urmeze in paralel si o cariera politica;

- in luna mai 2006, Legea privind statutul functionarilor publici era in procedura de adoptare in Parlament. Aceasta clarifica statutul, drepturile si obligatiile functionarilor publici si descentralizeaza procedurile de recrutare la nivelul autoritatilor locale si a diferitelor ministere. Noul proiect contribuie de asemenea la depolitizarea serviciului public prin existenta unui complet responsabil cu numirea in functie a functionarilor de rang inalt;

- in ceea ce priveste procesul legislativ, guvernul a continuat sa recurga la procedura ordonantelor de urgenta pentru a adopta legislatie. Nouazeci asemenea acte au fost adoptate in

perioada dintre 30 septembrie si 15 martie. Aceasta practica duce la intarirea puterii guvernului in detrimentul parlamentului si reduce transparenta procesului legislativ. Forma actuala de salarizare in sectorul public si a structurii carierei este un subiect de importanta deosebita pentru etica profesionala. Coordonarea si nivelul general al pregatirii profesionale sunt slabe.

In ceea ce priveste masurile de combatere a coruptiei de la emiterea raportului din octombrie 2005 au fost inregistrate urmatoarele progrese:

- in decembrie 2005 a fost eliminata imunitatea executorilor judecatoresti. In aceeasi luna a fost adoptata legea privind acordarea contractelor nerambursabile cu finantari din fonduri publice. Guvernul a prezentat amendamente la Codul Penal ce includ prevederi cu privire la raspunderea penala a persoanelor juridice;

- in martie 2006 Parlamentul a aprobat legea de transformare a principalei institutii responsabile cu lupta impotriva coruptiei, Parchetul National Anticoruptie (PNA), in Directia Nationala Anticoruptie (DNA), permitandu-i acesteia sa ancheteze toate cazurile legate de coruptie la nivel inalt, inclusiv cele care privesc membri ai Parlamentului;

- in aprilie 2006 Guvernul a propus o lege de amendare a regulilor de finantare a partidelor politice pentru a obliga publicarea in Monitorul Oficial a tuturor surselor de finantare; 

- incepand cu octombrie 2005, DNA nu a mai lucrat la cazuri de mica coruptie, concentrandu-si activitatea asupra coruptiei la nivel inalt si mediu. De la preluarea functiei, noul sef al DNA a evaluat activitatea procurorilor institutiei pe care o conduce si a ofiterilor politiei judiciare, si ca urmare un numar de 30 de persoane au parasit institutia. 15 procurori au fost recrutati pentru a acoperi din posturile vacante, iar in prezent, din totalul de 345 posturi alocate au mai ramas neocupate doar 32.

- din octombrie 2005 DNA a pus sub acuzare alte 89 persoane, inclusiv judecatori, avocati, functionari publici aflati in posturi de conducere in administratia nationala sau regionala, precum si directori ai unor companii private. In aceasta perioada, instantele au pronuntat condamnari preliminare impotriva a 77 persoane pe baza anchetelor conduse anterior de PNA, precum si o serie de 102 condamnari finale. A fost, de asemenea, remarcata o imbunatatire semnificativa a calitatii investigatiilor conduse de DNA, in special prin redeschiderea unor anchete inchise in timpul fostei echipe manageriale din motive neclare.

Cu toate acestea, mai raman de imbunatatit o serie de aspecte. Numarul rechizitoriilor, punerilor sub acuzare, proceselor, condamnarilor si a sentintelor descurajatoare trebuie sa creasca in continuare. Coruptia mica ramane o ingrijorare in sectoare precum sanatatea si educatia.

Asa cum reiese din raportul Comisiei Europene din luna mai, Romania a facut progrese semnificative, insa mai are de imbunatatit unele aspecte.

Deoarece respectarea drepturilor omului constituie un element esential al oricarei societati democratice si Romania face eforturi pentru dezvoltarea normelor si mijloacelor de protectie a drepturilor fundamentale.

Astfel potrivit art. 20 din legea fudamentala dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.

Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. Astfel prin revizuirea Constitutiei din 1991 in ceea ce priveste relatiile dintre administratia publica si cetateni, art.52 se refera la vatamarea dreptului unei persoane de o autoritate publica si posibilitatea acesteia de a obtine recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei. In sustinerea acestor cauze se afla Avocatul Poporului care are drept scop apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor in raporturile acestora cu autoritatile publice.

Avocatul Poporului este numit de catre Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna, pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reinnoit o singura data. Trebuie cunoscut faptul ca, pana la revizuirea Constitutiei (anul 2003), Avocatul Poporului era numit de Senatul Romaniei, pentru un mandat de 4  ani.

Potrivit art. 13 din Constitutie, Avocatul poporului are urmatoarele atributii:

a) coordoneaza activitatea institutiei Avocatul Poporului;

b) primeste si repartizeaza cererile facute de persoanele lezate prin incalcarea drepturilor sau libertatilor cetatenesti de catre autoritatile administratiei publice si decide asupra acestor cereri;

c) urmareste rezolvarea legala a cererilor primite si cere autoritatilor sau functionarilor administratiei publice in cauza incetarea incalcarii drepturilor si libertatilor cetatenesti, repunerea in drepturi a petitionarului si repararea pagubelor;

d) reprezinta institutia Avocatul Poporului in fata Camerei Deputatilor, a Senatului si a celorlalte autoritati publice, precum si in relatiile cu persoanele fizice sau juridice etc.

Avocatul poporului isi exercita atributiile, din oficiu sau la cererea persoanelor lezate. Cererile pot fi adresate de orice persoana fizica, fara deosebire de cetatenie, varsta, sex, apartenenta politica sau convingeri religioase.

Cererile adresate avocatului poporului trebuie sa se faca in scris si sa indice numele si domiciliul persoanei lezate in drepturile si libertatile cetatenesti, drepturile si libertatile incalcate, precum si autoritatea administrativa ori functionarul public in cauza. Petitionarul trebuie sa dovedeasca intarzierea sau refuzul administratiei publice de a solutiona legal cererea

Nu fac obiectul activitatii institutiei Avocatul Poporului si vor fi respinse fara motivare cererile privind actele emise de Camera Deputatilor, de Senat sau de Parlament, actele si faptele deputatilor si senatorilor, ale Presedintelui Romaniei si ale Guvernului, precum si ale Curtii Constitutionale, ale presedintelui Consiliului Legislativ si ale autoritatii judecatoresti.
    In cazul in care, in urma cererilor facute, avocatul poporului constata ca plangerea persoanei lezate este intemeiats, el va cere in scris autoritatii administratiei publice care a incalcat drepturile acesteia sa reformeze sau sa revoce actul administrativ si sa repare pagubele produse, precum si sa repuna persoana lezata in situatia anterioara.

Autoritatile publice in cauza vor lua de indata masurile necesare pentru inlaturarea ilegalitatilor constatate, repararea pagubelor si inlaturarea cauzelor care au generat sau au favorizat incalcarea drepturilor persoanei lezate si il vor informa despre aceasta pe avocatul poporului.

In cazul in care autoritatea administratiei publice sau functionarul public nu inlatura, in termen de 30 de zile de la data sesizarii, ilegalitatile comise, avocatul poporului se adreseaza autoritatilor administratiei publice ierarhic superioare, care sunt datoare sa ii comunice, in termen de cel mult 45 de zile, masurile luate. Daca autoritatea publica sau functionarul public apartine administratiei publice locale, avocatul poporului se adreseaza prefectului. De la data depunerii cererii la prefectul judetului curge un nou termen de 45 de zile.

In ceea ce priveste relatia dintre drepturile omului si administratia publica prezinta interes Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici[3]. Obiectivele Codului de conduita urmaresc sa asigure cresterea calitatii serviciului public, o buna administrare in realizarea interesului public, precum si sa contribuie la eliminarea birocratiei si a faptelor de coruptie din administratia publica, prin:

a)  reglementarea normelor de conduita profesionala necesare realizarii unor raporturi sociale si profesionale corespunzatoare crearii si mentinerii la nivel inalt a prestigiului institutiei functiei publice si al functionarilor publici;

b) informarea publicului cu privire la conduita profesionala la care este indreptatatit sa se astepte din partea functionarilor publici in exercitarea functiilor publice;

c)  crearea unui climat de incredere si respect reciproc intre cetateni si functionarii publici, pe de o parte, si intre cetateni si autoritatile administratiei publice, pe de alta parte.

Functionarii publici au obligatia ca, prin actele si faptele lor, sa respecte Constitutia, legile tarii si sa actioneze pentru punerea in aplicare a dispozitiilor legale, in conformitate cu atributiile care le revin, cu respectarea eticii profesionale. In relatiile cu personalul din cadrul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si cu persoanele fizice sau juridice, functionarii publici sunt obligati sa aiba un comportament bazat pe respect, buna-credinta, corectitudine si amabilitate.

Functionarii publici au obligatia de a nu aduce atingere onoarei, reputatiei si demnitatii persoanelor din cadrul autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si persoanelor cu care intra in legatura in exercitarea functiei publice, prin:

a) intrebuintarea unor expresii jignitoare;

b) dezvaluirea unor aspecte ale vietii private;

c) formularea unor sesizari sau plangeri calomnioase.

Functionarii publici trebuie sa adopte o atitudine impartiala si justificata pentru rezolvarea clara si eficienta a problemelor cetatenilor. Functionarii publici au obligatia sa respecte principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prin:

a) promovarea unor solutii similare sau identice raportate la aceeasi categorie de situatii de fapt;

b) eliminarea oricarei forme de discriminare bazate pe aspecte privind nationalitatea, convingerile religioase si politice, starea materiala, sanatatea, varsta, sexul sau alte aspecte.

Pentru realizarea unor raporturi sociale si profesionale care sa asigure demnitatea persoanelor, eficienta activitatii, precum si cresterea calitatii serviciului public, se recomanda respectarea normelor de conduita si de catre celelalte subiecte ale acestor raporturi.[4] (Ganenco L, 166-172)

Functionarii publici au obligatia de a asigura un serviciu public de calitate in beneficiul cetatenilor, prin participarea activa la luarea deciziilor si la transpunerea lor in practica, in scopul realizarii competentelor autoritatilor si ale institutiilor publice.

In exercitarea functiei publice, functionarii publici au obligatia de a avea un comportament profesionist, precum si de a asigura, in conditiile legii, transparenta (publicarea administrativa, pentru a castiga si mentine increderea publicului in integritatea, impartialitatea si eficacitatea autoritatilor si institutiilor publice. (Craciun C, 63-74)

Concluzii

Dintotdeauna drepturile omului si libertatile fundamentale au reprezentat o tema psihologica, greu de ocolit si imposibil de evitat in dezbaterea publica. Explicatia consta in faptul ca nu exista om in aceasta lume, caruia sa ii fie indiferent, constient sau inconstient, modul prin care ii sunt ocrotite drepturile si libertatile. Faptul ca fiinta umana s-a nascut pentru a-si dezvolta eul si tinde spre deplina lui dezvoltare, ceea ce este util societatii si in acelasi timp si individului determina in acelasi timp libertatea lui personala. Pierderea acestei libertati duce la degradarea si uciderea relatiior de orice fel la care este supusa fiinta umana.

Nefiind numai o problema interna a statelor, problema drepturilor omului este una dintre problemele majore ale contemporaneitatii, a carei respectare si aplicare demonstreaza capacitatea de intelegere si cooperare a tuturor statelor si popoarelor ca sa practice acele masuri si actiuni care favorizeaza democratia, libertatea, intelegerea, cooperarea multiforma, toleranta si prietenia intre toate natiunile si statele, grupurile etnice si religioase in scopul salvgardarii pacii si securitatii in lume.

De aceea, statele si organizatiile internationale create de ele, precum si organizatiile non guvernamentale au instituit norme juridice, tehnici si metode adecvate pentru respectarea drepturilor si garantarea aplicarii efective a acestora. S-a instituit raspunderea internationala a statelor pentru incalcarea drepturilor omului, pentru nesocotirea standardelor internationale in aceasta privinta. Problema nerespectarii drepturilor omului nu este numai o problema nationala, interna a statelor, ci una internationala, mondiala, in a carei respectare este interesata intreaga comunitate internationala si in primul rand Organizatia Natiunilor Unite.

Organizatia Natiunilor Unite (O.N.U.) este principala organizatie internationala interguvernamentala, cu caracter universal. Tratatul constitutiv al acestei organizatii internationale este Carta Natiunilor Unite. Desi au existat propuneri din partea unor state, Carta Natiunilor Unite nu cuprinde o lista a drepturilor omului. S-a optat pentru elaborarea unui document distinct realizat de catre o comisie care se va ocupa in mod special de aceasta problema. Baza legitima a fost reprezentata de art. 68 din Carta care prevedea ca unul dintre organismele Natiunilor Unite, respectiv Consiliul Economic si Social "va infiinta comisii pentru problemele economice si sociale si pentru promovarea drepturilor omului". In 1946 Consiliul Economic si Social a infiintat Comisia pentru drepturile omului care a devenit, in timp, cel mai important organism universal de promovare a drepturilor omului.

Intre scopurile O.N.U., art.1 par.3 din Carta indica realizarea cooperarii internationale pentru rezolvarea problemelor internationale de ordin economic, social, intelectual sau umanitar, dezvoltand si incurajand respectul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie.

Realizarea acestui scop al O.N.U. se realizeaza, in principal, prin activitatea de consacrare si prin ceea de garantare a drepturilor omului, activitatea de consacrare a drepturilor omului incluzand atat elaborarea de tratate internationale, cat si adoptarea de acte interne cu valoare de recomandare. Fara a neglija activitatea de garantare drepturilor omului, O.N.U. a avut, in mod evident, un succes mai mare in activitatea de consacrare, rezultand o cantitate mare de texte internationale (conventionale si declaratorii) in materie. Aceasta se datoreaza, in special, reticentelor manifestate de multe state de a fi supuse unui control international in materia respectarii drepturilor omului.

Distinct de sistemul institutional universal de consacrare si protectie a drepturilor omului si in complementaritate fata de acesta, functioneaza si sisteme institutionale internationale regionale de consacrare si protectie a drepturilor omului. In prezent, exista trei sisteme institutionale de consacrare si protectie a drepturilor omului la nivel regional: sistemul regional european, sistemul regional interamerican si sistemul regional african.

Trebuie sa observam ca in comparatie cu sistemul de protectie a drepturilor omului existent in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, mecanismul european ofera imaginea unui sistem mult mai integrat, cu posibilitati sporite pentru repararea incalcarilor drepturilor omului in cazurile in care acestea au fost nesocotite. Daca sistemul O.N.U. se intemeiaza in general pe ideea relatiilor de la stat la stat, fiind foarte prudent in recunoasterea posibilitatii pentru statele care doresc, ori pentru indivizii prejudiciati, de a pune in discutie modul in care o serie de drepturi ale omului se realizeaza in practica, sistemul european merge mai departe, stabilind o serie de proceduri prin care statele pot fi chemate si obligate a da explicatii, iar in final, sa execute anumite hotarari prin care s-ar stabili anumite incalcari ale drepturilor omului in detrimentul propriilor cetateni. In asemenea situatii, ele pot fi condamnate la despagubiri si la adoptarea unor masuri de restabilire a drepturilor persoanelor carora li s-au incalcat drepturi fundamentale.

Sistemul european de protectie a drepturilor omului, pentru cei 800 milioane de cetateni europeni, a fost initiat si s-a dezvoltat in cadrul institutional al Consiliului Europei, fiind strans legat de sistemul Natiunilor Unite. Se poate afirma ca astazi el este cel mai performant sistem care garanteaza efectiv, prin mecanisme specifice, drepturile omului si libertatile sale fundamentale. Evolutia evenimentelor dupa deceniul cinci al secolului al XX-lea, mai ales preocuparile de realizare a unei Europe unite, a facut ca drepturile omului sa reprezinte pentru intregul sistem european o valoare unanim acceptata si promovata nu numai in cadrul Consiliului Europei, ci si in organizatii precum Uniunea Europeana sau Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa. Statele europene, membre ale Consiliului Europei in cvasitotalitatea lor, accepta si promoveaza prin legislatiile nationale valorile consacrate de instrumentele juridice europene, fiind evidenta evolutia spre consolidarea atitudinilor pozitive fata de fiinta umana, ca cea mai mare valoare care trebuie ocrotita.

Este motivul pentru care sistemul de protectie europeana nu poate fi comparat cu cel al O.N.U., care insa nu poate fi minimalizat, caci seva sistemului european provine tocmai din acest sistem, menit a asigura acea valoare pe care o numim securitate, siguranta, stabilitate, cu rolul de a asigura formalismul drepturilor omului, adica fixarea lor in realitatea umana, din punct de vedere politic si juridic.

Sistemul regional european se caracterizeaza prin complexitatea sa, el functionand in cadrul a trei organizatii internationale distincte: Consiliul Europei, Uniunea Europeana si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa.

Consiliul Europei este principala organizatie internationala interguvernamentala la nivel regional european care are, ca atributie principala, consacrarea si apararea drepturilor omului. Scopul Consiliului Europei asa cum este definit de Statut, este "de a realiza o mai mare unitate intre membrii sai pentru salvgardarea si realizarea idealurilor si principiilor care sunt mostenirea lor comuna si pentru facilitarea progresului lor economic si social, acest scop fiind promovat prin organele Consiliului Europei prin discutarea chestiunilor de interes comun si prin incheierea de acorduri si adoptarea unor actiuni comune in domeniile economic, social, cultural, stiintific, juridic si administrativ, precum si prin salvgardarea si respectarea pe mai departe a drepturilor si libetatilor fundamentale ale omului".

In cadrul Consiliului Europei exista organe care nu au competente exclusive in materia drepturilor omului, dar care intervin in acest domeniu, si anume: Comitetul Ministrilor; Adunarea Parlamentara; Secretariatul si doua tipuri de organe specializate in materia drepturilor omului.

Primul tip este reprezentat de un organ subsidiar al Consiliului Europei, creat, in temeiul puterilor conferite de Statutul Consiliului Europei, de Comitetul Ministrilor, si anume Comisarul Drepturilor Omului. Al doile tip de organe conventionale, create prin tratate internationale distincte. Distingem: organele create de Conventia Europeana a Drepturilor Omului; organele create de Carta sociala europeana, Protocoalele la aceasta si Carta sociala europeana revizuita; organele create de alte tratate adoptate in cadrul Consiliului Europei.

Conventia Europeana a Drepturilor Omului a creat initial doua organe, Comisia Europeana a drepturilor omului si Curtea Europeana a Drepturilor Omului. In prezent, dupa reforma operata prin Protocolul nr. 11 la Conventie, singurul organ specializat ramas este Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

In ceea ce priveste Uniunea Europeana, aceasta are o activitate mai redusa in consacrarea drepturilor omului si mult mai bogata in apararea acestora (in special prin activitatea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene). In ciuda diverselor initiative si a numeroaselor declaratii de principii, nu exista inca texte cu forta juridica destinate sa protejeze in mod special drepturile omului in ordinea juridica a Uniunii Europene.

In trecut, aceasta lacuna nu suscita preocupari importante in masura in care, in privinta competentelor comunitare, in prim plan se afla caracterul pur economic al acestora. O data cu diversificarea acestor competente, ele depasind sfera economica, s-a pus problema legaturii intre dreptul comunitar si libertatile fundamentale. Prin largirea domeniului de actiune si prin sporirea competentelor decizionale, Uniunea Europeana nu a mai putut sa se dezintereseze de problema drepturilor omului, aceasta devenind in prezent, prin evolutia conjugala a dreptului comunitar conventional, derivat si jurisprudential, un element central. Astfel, Actul Unic European prevede, in preambul, ca statele membre sunt decise sa promoveze impreuna democratia, bazandu-se pe drepturile fundamentale, recunoscute in constitutiile si legile statelor membre, in Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si in Carta sociala europeana, in special libertatea, egalitatea si justitia sociala.

Tratatul asupra Uniunii Europene confirma, in preambul, atasamentul statelor membre la principiile libertatii, democratiei si respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si al statului de drept. Astfel respectul drepturilor omului a devenit o conditie de aderarea la UE, dar si unul din principiile ce guverneaza in general relatiile externe ale Uniunii. Respectul drepturilor fundamentale trebuie sa mearga dincolo de simplele declaratii de principii: luarea in considarare a acestor drepturi este o realitate ce se impune cu putere in relatiile UE cu statele candidate la aderare, atat in momentul negocierii cat si al incheierii acordurilor de asociere. Acordurile de asociere cuprind, astfel, prevederi referitoare la drepturile omului sub forma unor clauze de conditionare.

In privinta O.S.C.E.domeniul sau de actiune  este extrem de larg, cooperarea si securitatea in Europa, care includ o importanta dimensiune privind drepturile omului. In materia drepturilor omului insa, accentul este pus pe dimensiunea afirmativa, de consacrare a drepturilor omului, iar nu pe dimensiunea de de garantare si aparare concreta a drepturilor omului (desi aceasta a doua dimensiune nu este total absenta).

Intre trasaturile specifice ale acestei organizatii internationale, din punct de vedere formal juridic aceasta se particularizeaza prin faptul ca la baza ei nu se afla un tratat international, ci acte internationale cu caracter politic si juridic si cu valoare de soft law, normele juridice relative la protectia drepturilor omului nu sunt continute in tratate internatonale, ci in surse de soft law, adica in actele internationale cu caracter politic si juridic, iar caracterul ei regional extrem de larg, fiind organizatia regionala europeana cea mai extinsa din punct de vedere geografic, cu peste 50 de membri, si care nu se limiteaza numai la statele din Europa strict geografica, ci le include si pe acelea din Europa politica (statele asiatice din Comunitatea Statelor Independente), precum si statele direct implicate in cooperarea si securitatea europeana (Statele Unite ale Americii si Canada).

In cadrul institutiilor si organismelor europene un rol important il au Comisia Europena, Parlamentul European, Consiliul de Ministri, Curtea Europeana de Justitie si Ombudsmanul.

In relatiile cu insemnat numar de state, Comisia a jucat un rol constructiv si chiar inovativ in sprijinirea initiativelor de democratizare si implementare a drepturilor omului insa activitatea Comisiei Europene ar fi considerabil imbunatatita daca s-ar lua masuri in trei directii care, cel putin deocamdata, afecteaza negativ eficienta sa in domeniul drepturilor omului: baza juridica, fragmentarea interna, lipsa personalului specializat si birocratia.

In materia protectiei drepturilor omului, Parlamentul European este competent in ceea ce priveste petitiile adresate de cetatenii Uniunii Europene. Orice cetatean al Uniunii Europene si orice persoana fizica sau juridica, cu resedinta sau sediul statutar intr-un stat membru, are dreptul de a adresa Parlamentului European, individual sau in asociere cu alti cetateni sau cu alte persoane, o petitie asupra unui subiect care tine de domeniile de activitate ale Comunitatii Europene si care il priveste in mod direct. Aceasta competenta a Parlamentului European este introdusa prin Tratatul asupra Uniunii Europene.

Tratatul de la Amsterdam contine un numar de prevederi care intaresc rolul Parlamentului in domeniul drepturilor omului intre care schimbarea cooperarii in co-decizie ca baza a procesului de adoptare a deciziilor intr-un insemnat numar de domenii (cum ar fi discriminarea pe temeiul nationalitatii, dreptul de rezidenta pentru conationalii de origine straina, sanse si tratament egal, protectia consumatorului, protectia informatiei); rolul Parlamentului in orice procedura desfasurata pe baza art.7 (ex. Art. F.1) din Tratul asupra Uniunii Europene pe baza caruia se pot suspenda drepturile unei tari pentru "incalcarea grava si persistenta a dreptrilor omului" Parlamentul fiind unica institutie aleasa in mod democratic, s-a dovedit a avea o vocatie speciala pentru promovarea drepturilor omului - chiar si inainte de primele alegeri directe din 1978 - si in decursul anilor si-a dezvoltat propria abordare in acest domeniu.

Consiliul a avut intotdeauna un rol central in domeniul drepturilor omului, in special datorita competentelor limitate ale Comunitatii. Rolul Consiliului a devenit insa de o importanta speciala in ultimul timp din doua motive:datorita implicatiilor pe care le au anumite prevederi din Tratatul de la Amsterdam perfectionarea cadrului institutional al celei de a doua axe a Comunitatii ( Politicile Externe si de Securitate Comuna) si datorita deciziei Curtii Europene de Justitie din 12 mai 1998 care a reexaminat temeiul pe baza caruia Uniunea actioneaza in diferite domenii privitoare la drepturile omului. De asemenea, prin pozitia pe care o desine Consiliul este singurul abilitat sa indeplineasca rolul de coordonator al politicilor in domeniul drepturilor omului realizate la nivelul celor trei axe ale Uniunii.

Curtea de Justitie, la cererea statelor sau a persoanelor fizice ori juridice este competenta a solutiona litigiile:dintre statele membre ale Uniunii Europene, dintre acestea si organismele comunitare, dintre organismele comunitare intre ele,dintre particulari, persoane fizice ori juridice, de nationalitatea statelor membre si acestea ori organismele comunitare

Curtea Europeana de Justitie a deschis practic calea protectiei drepturilor omului in ordinea juridica a Comunitatii inca din perioada in care Tratatele nici nu faceau vreo referire la acestea. Curtea a fost aeea care a integrat printre principiile fundamentale ale dreptului comunitar respectul pentru drepturile omului.

In ultimele decenii, tot mai multe tari au introdus in sistemul juridic national o institutie receptata, din practica parlamentara suedeza, care are ca rol solutionarea plangerilor ce i se adreseaza de catre cetatenii care pretind ca drepturile lor au fost incalcate de functionari sau autoritati ale administratiei publice. Este vorba de institutia "Ombudsmanului".

Institutia Ombudsmanului European a fost infiintata prin Tratatul de la Maastricht in 1992

Ombudsmanul European investigheaza plangerile privind administrarea incorecta in institutiile si organele Uniunii Europene. Institutiile includ, de exemplu, Comisia Europeana, Consiliul Uniunii Europene si Parlamentul European. Agentia Europeana a Mediului si Agentia Europeana pentru Siguranta si Sanatatea la Locul de Munca constituie exemple de organe ale Comunitatii pe care acesta le poate investiga. Ombudsmanul investigheaza cazurile de administrare neproductiva sau incorecta. Multe din plangerile adresate Ombudsmanului European privesc intarzieri administrative, lipsa de transparenta sau refuzul la accesul la informatii..

Bibliografie

1. Apetrei, I., (2001), Sisteme internationale de protectie a drepturilor omului, Iasi, Editura Cantes

2. Alston, P., Weiler,J.H.H., (1998), The European Union and Human Rights Final Project on an Agenda for The year 2000,  Florence, European University Institute

3. Balahur, D., (2001)"Protectia drepturilor copilului ca principiu al asistentei sociale,   Bucuresti, Editura All Beck

4. Balahur, Doina (2006), Protectia europeana a drepturilor omului, Iasi, Univ. Al.I.Cuza,

5. Büergenthal, T., Webwr, R., (1996), Dreptul international al drepturilor omului, Bucuresti, Editura All

6. Cassese, A., Lalumiere, C., Leuprecht, P., Robinson, M., (1998), Leading by Example: A Human Rights Agenda for the European Union for the Year 2000, Florence, AEL

7. Ciuca, A., (2005), Protectia internationala a drepturilor omului, Bucuresti, Editura Fundatiei Axis

8. Carnat, T., (2002), Mijloace de reactionare a ombudsmanului in cazul incalcarii drepturilor omului, Bucuresti, Revista Nationala de drept nr. 11

9. Craciun, C., (2002),Deontologia functionarului public, Bucuresti, Editura Oscar Print

10. Diaconu, N., (2001), Sistemul institutional al Uniunii Europene, Editura Lumina Lex, Bucuresti

11. Duculescu, V., (1998), Protectia juridica a drepturilor omului - mijloace interne si internationale, Bucuresti, Editura Lumina Lex

12. Filipescu, I., Fuerea A., (1999), Drept institutional comunitar european, Editia a IV- a, Bucuresti, Editura Actami

13. Fuerea, A., (2005), Drept comunitar european, Bucuresti, Editura All Beck

14. Gaja, G.,(2002), New Instruments and Instititions for Enhancing the Protection of Human Rights in Europe, Oxford, University Press

15. Ganenco, L., (2002), Promovarea si dezvoltarea carieirei - instrument eficient al motivatiei functionarului public, Timisoara, Editura Eurobit

16. Jofa, C., (1999), Protectia drepturilor omului", Iasi, Editura Chemarea

17. Keon, L., (1999), Constitutional Law of the European Union, Blackstone Press

18. Mazilu, D.,(2003), Drepturile Omului. Concept, exigente si realitati contemporane, Bucuresti,

Editura Actami

19. Micu, D., (1998), Garantarea drepturilor omului in practica Curtii Europene a drepturilor Omului si in Constitutia Romaniei, Bucuresti, Editura All Beck

20. Morange, J., (2003), Libertati publice", Bucuresti, Editura Rosetti

21. Moroianu-Zlatescu, I., (1996), Protectia juridica a drepturior omului, Bucuresti, I.R.D.O.- Universitatea "Spiru Haret"

22. Moroianu -Zlatescu, I., Demetrescu, C., (1999), Drept institutional european, Editura Olimp, Bucuresti

23. Popescu, C.L., (2000), Protectia internationala a drepturilor omului, surse, institutii, proceduri, Editura All Beck, Bucuresti

24. Purda, N., (2001), Protectia drepturilor omului - mecanisme interne si internationale, Editura Lumina Lex, Bucuresti

25. Rack R., Lausegger S.,(2002), The Role of the European Parliament: Past and Future, Oxford, University Press

26. Scaunas, S., (2003), Dreptul international al drepturilor omului, Editura All Beck, Bucuresti

27. Selejan-Gutan, B., (2004), Protectia europeana a drepturilor omului, Ed. All Beck, Bucuresti

. Vida Ioan (1999): "Drepturile Omului in reglementari internationale", Editura Lumina Lex, Bucuresti

Wachsmann Patrick (2002): "Les droits de l hommes", Dalooz, Paris

15. Vasak,K (1996): "The International Dimension of Human Rights", Oxford University Press

Robertson A,  Merrills J. G. (194):" Human Rights in the World", Oxford, clarendon press

16. Terry Davis, Secretar General al Consiliului Europei

. Philip C (2004) : " La Constitution européenne  , Paris, PUF

23.. Steiner H.,Alston P. (2000) "International Human Rights in Context Law. Pilitics. Morals" Oxford University Press

. Klaauwj van der (1997):  "European Union", Netherlands quarterli of Human Rights, No. 15

28. 29. 30. Nastase Adrian (1992): "Drepturile omului, religie a sfarsitului desecol", IRDO, Bucuresti

31. Spielman Dean: "Human Rights in the european and international contexts Oxford University Press

Voicu Marin (2002): "Protectia europeana a drepturilor omului - teorie si jurisprudenta", Editura  Ex Ponto, Constanta

34. Voican Madalina (2000): "Curti internationale de justitie", Editura All Beck, Bucuresti

Legea nr. 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei Avocatul   Poporului, republicata

Regulamentul de organizare si functionare a institutiei Avocatul Poporului, republicat

Legea nr. 206/1998 pentru aprobarea afilierii institutiei Avocatul Poporului, la Institutul International al Ombudsmanului si la Institutul European al Ombudsmanului

Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduita a functionarilor publici

Webografie:

https://www.umhchr.ch/html/menu6/htm

https://www.mie.ro/_documente/dialog_Ro_UE/2006/raport_monitorizare_mai2006.

https://www.euro-ombudsman.eu.int/home/en/default.htm

https://curia.eu.int/en/instit/presentationfr/index_cje.htm

https://www.europarl.europa.eu/news/public/htm

https://ec.europa.eu/justice_home/fsj/rights/charter/htm

https://ec.europa.eu/justice_home/index_en.htm

https:// www.coe/fr/engl/legaltxt

https://www.coe.int/t/cm/home_en.asp

https://www.scrigroup.com/legislatie/drept/index.php