Drepturile omului in sistemul european

Drepturile omului in sistemul european

O perioada indelungata de timp regionalizarea drepturilor omului nu a fost o idee agreata de Natiunile Unite. "Ea a fost privita cu suspiciune, considerata o tendinta de fragmentare a miscarii pentru drepturile omului care pune sub semnul intrebarii universalitatea acestor drepturi. Odata cu elaborarea si adoptarea, in 1966, a celor doua pacte, Organizatia Natiunilor Unite a devenit mai receptiva la ideea de regionalism in domeniul drepturilor omului." [1](Vasak K, 451)

In 1977, prin Rezolutia 32/127 Adunarea Generala a Natiunilor Unite recomanda statelor membre sa realizeze intelegeri regionale pentru promovarea si protectia drepturilor omului. La ora actuala functioneaza teri sisteme regionale:european (1950), interamerican (1978) si cel african (1986). Pe langa aceste trei sisteme, exista, in forma incipienta, un sistem arab, precum si propuneri pentru crearea unui sistem asiatic al drepturilor omului.

Sistemul european de protectie a drepturilor omului, pentru cei 800 milioane de cetateni europeni, a fost initiat si s-a dezvoltat in cadrul institutional al Consiliului Europei, fiind strans legat de sistemul Natiunilor Unite. Se poate afirma ca astazi el este cel mai performant sistem care garanteaza efectiv, prin mecanisme specifice, drepturile omului si libertatile sale fundamentale. Evolutia evenimentelor dupa deceniul cinci al secolului al XX- lea, mai ales preocuparile de realizare a unei Europe unite, a facut ca drepturile omului sa reprezinte pentru intregul sistem european o valoare unanim acceptata si promovata nu numai in cadrul Consiliului Europei, ci si in organizatii precum Uniunea Europeana sau Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa. Statele europene, membre ale Consiliului Europei in cvasitotalitatea lor, accepta si promoveaza prin legislatiile nationale valorile consacrate de instrumentele juridice europene, fiind evidenta evolutia spre consolidarea atitudinilor pozitive fata de fiinta umana, ca cea mai mare valoare care trebuie ocrotita.

Practic, respectarea drepturilor omului a devenit un principiu fundamental al relatiilor internationale si una din principalele conditii impuse statelor europene pentru realizarea efectiva a Europei unite. Chiar daca in unele state europene, mai ales in spatiul estic, sunt inregistrate inca violari ale drepturilor omului, unele de o mare gravitate, atitudinea generala este aceea de acceptare a exigentelor impuse de sistemul european, inclusiv a deciziilor instantelor europene in materia respectarii drepturilor omului.

Trebuie observat insa ca in comparatie cu sistemul de protectie a drepturilor omului existent in cadrul O.N.U., mecanismul european ofera imaginea unui sistem mult mai integrat, cu posibilitati sporite pentru repararea incalcarilor drepturilor omului in cazurile in care acestea au fost nesocotite. Daca sistemul O.N.U. se intemeiaza in general pe ideea relatiilor de la stat la stat, fiind foarte prudent in recunoasterea posibilitatii pentru statele care doresc, ori pentru indivizii prejudiciati, de a pune in discutie anumite incalcari in materia drepturilor omului, sistemul european merge mai departe, stabilind o serie de proceduri prin care statele pot fi chemate si obligate a da explicatii, iar in final, sa execute anumite hotarari prin care s-au stabilit anumite incalcari ale drepturilor omului in detrimentul propriilor cetateni, cazuri in care statele pot fi "condamnate" la plata unor despagubiri si la adoptarea unor masuri de restabilire a drepturilor incalcate. (Duculescu V, 106)

Este motivul pentru care sistemul de protectie europeana nu poate fi comparat cu cel al O.N.U., care insa nu poate fi minimalizat, caci seva sistemului european provine tocmai din acest sistem, menit a asigura acea valoare pe care o numim securitate, siguranta, stabilitate, cu rolul de a asigura formalismul drepturilor omului, adica fixarea lor in realitatea umana, din punct de vedere politic si juridic.

Sistemul regional european se caracterizeaza prin complexitatea sa, el functionand in cadrul a trei organizatii internationale distincte: Uniunea Europeana, Consiliul Europei si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa.

Mecanismele de protectie a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului din cadrul sistemului Conventiei Europene a Drepturilor Omului au un caracter efectiv, ceea ce ne permite sa afirmam ca sistemul european de protectie a drepturilor omului este net superior sistemului specific Natiunilor unite.

Sistemul european de protectie a drepturilor omului reprezinta cel mai avansat si eficient sistem international de promovare, protejare si implementare a drepturilor individului. Creat ca o necesitate sociala si politica in cadrul si sub auspiciile Consiliului Europei la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, sistemul european de protectie a drepturilor omului reprezinta prima initiativa internationala de implementare a prevederilor statuate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata de catre Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948.

Desi atat Uniunea Europeana, cat si Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa au activitati privind promovarea si protejarea drepturilor omului, totusi Consiliul Europei ramane organizatia interguvernamentala europeana avand rolul principal in acest domeniu.

Efectivitatea unei astfel de decizii rezida, in principal, in aceea ca Organele Conventiei Europene a Drepturilor Omului permit sesizarea lor, atat prin intermediul plangerilor cu caracter etatic, formulate de unul din statele membre, in temeiul art. 24 din Conventie, cat si prin intermediul plangerilor individuale, in cazul persoanelor fizice, organizatiilor neguvernamentale sau diverselor grupuri de persoane, in temeiul art. 25 din Conventie.

Efectivitatea Conventiei poate fi masurata insa si prin aceea ca ea vizeaza in mod concret o arie larga de drepturi si libertati, fixandu-le in acelasi timp continutul, de aceasta data, nu in mod declarativ, ci concret, cu ocazia solutionarii unor litigii in domeniu, hotararile Curtii concretizand, in motivarea lor, continutul acestor drepturi si libertati fundamentale.