Consimtamantul

Consimtamantul

Corelatia dintre consimtamant si vointa juridica

Stim ca actul juridic civil este manifestarea de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice. Vointa este de natura psihologica, formeaza obiect special de studiu si este un fenomen complex.

Sub aspect juridic vointa este complexa, in structura sa intrand doua elemente: consimtamantul si cauza sau scopul. Deci, intre consimtamant si vointa exista corelatia de tipul parte-intreg.

Formarea si principiile vointei juridice in dreptul civil

Formarea vointei juridice este un proces psihologic complex. Punctul de pornire in acest proces, este nevoia resimtita de om pe care acesta tinde sa o satisfaca, aceasta nevoie este reflectata in mintea omului. Odata reflectata aceasta nevoie, se ajunge si la reflectarea mijlocului de satisfacere a acelei nevoi. Astfel dobandeste contur dorinta satisfacerii nevoii. Dar aceasta nu este singura, izolata ci se intalneste cu alte dorinte si nevoi ale omului.

Unele pot fi in acord cu nevoia initiala iar altele pot fi potrivnice. In acest context incepe cea de-a doua faza a procesului psihologic, care este deliberarea si care reprezinta cantarirea avantajelor si dezavantajelor pe care le prezinta dorintele si mijloacele de realizare a lor aflate in concurs.

Ca urmare a aparitiei unui motiv determinat de la deliberare se trece la luarea hotararii incheierii actului juridic civil, act care apare ca mijloc de realizare a scopului propus.

Aceste faze ale procesului psihologic au un caracter intern. Pentru ca faptul psihologic sa devina un fapt social este necesar ca hotararea luata sa fie exteriorizata putand fi cunoscute de catre terti. Din acest proces complex al formarii vointei dreptului civil, retinem doar doua elemente si anume, hotararea exteriorizata si motivul determinant.

Primul este insusi consimtamantul iar cel de-al doilea este cauza sau scopul actului juridic, in doctrina acesta se numeste constructia tehnica a vointei.

Codul civil consacra doua principii care carmuiesc vointa juridica, si anume:

Principiul libertatii actului juridic civil numit si principiul autonomiei de vointa;

Principiul vointei reale sau al vointei interne.

In legatura cu primul principiu, art.969 alin.1 Cod civil dispune: conventiile legal facute au putere de lege intre partile contractante. Iar art.5 Cod civil precizeaza: nu se poate deroga prin conventii sau dispozitii particulare de la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri.

Din interpretarea 'per a contrario' a acestor dispozitii rezulta concluzia urmatoare: daca se respecta legea si bunele moravuri subiectele de drept civil sunt libere sa incheie conventii sau sa faca acte unilaterale. Acesta este continutul sintetic al primului principiu.

Analitic, acest continut poate fi redat prin urmatoarele reguli:

Subiectele de drept civil sunt libere sa incheie sau nu un act juridic civil. Daca incheie trebuie sa respecte legea si morala.

Partile sunt libere sa stabileasca clauzele actului juridic civil.

Partile sunt libere ca prin acordul lor sa modifice sau sa puna capat actului juridic civil pe care l-au incheiat.

Limitele principiului libertatii actului juridic civil sunt:

Ordinea publica, adica normele care reglementeaza ordinea economica, social-politica din stat;

Morala sau bunele moravuri;

Normele imperative civile de la care nu se poate deroga.

Al doilea principiu este principiul vointei reale sau interne. Vointa juridica cuprinde elementul intern sau psihologic si elementul extern sau social.

Cand intre aceste doua elemente exista identitate nu se pune nici o problema teoretica sau practica, vointa fiind aceasi.

Exista situatii in care intre elementul intern si cel extern nu exista concordanta si se pune problema caruia dintre aceste doua elemente ii dam prioritate.

Cu privire la raportul dintre vointa interna sau reala si vointa exteriorizata sau declarata exista doua conceptii, si anume: conceptia subiectiva care da prioritate vointei reale interne si conceptia obiectiva care prefera vointa exteriorizata declarata.

Oricare dintre situatiile aratate consacrand un anumit principiu nu exclude existenta unor exceptii de la principiul preferat.

Codul civil consacra anumite exceptii de la principiul vointei reale, si anume:

In caz de simulatie fata de terti, produce efecte actul public dar mincinos, caci acesta poate fi cunoscut de catre alte persoane decat partile contractante.

In materie de probe, si anume privind raporturile dintre inscris si marturie, Codul civil prevede: 'nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste ceea ce cuprinde actul nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, in timpul sau in urma confectionarii actului chiar cu privire la o suma ce nu depaseste 250 lei. Ori se poate intampla ca inscrisul sa nu reprezinte vointa reala, aceasta putand fi redata prin depozitia unui martor sau prin depozitiile unor martori.

Definitia consimtamantului si conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a fi valabil. Prin consimtamant se intelege acea conditie esentiala de fond si generala a actului juridic civil care consta in hotararea de a incheia un act juridic civil manifestat in exterior.

Sub aspect terminologic termenul consimtamant are, fie intelesul de vointa exteriorizata a uneia din partile actului bilateral ori a autorului actului unilateral, fie sensul de acord de vointa.

Acest ultim sens, este dat de art.969 alin. conventiile se pot revoca prin consimtamantul mutual sau prin cauze autorizate de lege. Pentru a fi valabil consimtamantul trebuie sa intruneasca conditiile urmatoare:

Sa provina de la o persoana cu discernamant;

Sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice;

Sa fie exteriorizat, adica sa fie adus la cunostinta tertilor;

Sa nu fie alterat de vicii de consimtamant.

1) Consimtamantul sa provina  de la o persoana cu discernamant, rezulta ca decurge din caracterul constient al actului juridic civil. Subiectul de drept civil trebuie sa aiba puterea de a discerne efectul juridic care se produce in baza manifestarii sale de vointa.

In timp ce capacitatea de a incheia actul juridic civil este o stare de drept de iure, prezenta sau lipsa discernamantului este in primul rand o stare de fapt, de factor. Nu trebuie confundata conditia capacitatii cu aceasta prima cerinta de valabilitate a consimtamantului si anume ca el sa provina de la o persoana cu discernamant.

Persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu este prezumata ca are discernamantul juridic necesar pentru a incheia actul juridic civil.

Persoana fizica lipsita de capacitatea de exercitiu este prezumata a nu avea discernamant, fie din cauza varstei fragede, fie din cauza de sanatate mintala.

Minorul intre 14-18 ani are discernamant juridic in curs de formare.

Pentru persoane juridice nu se pune problema, deoarece reprezentantul ei legal este intotdeauna o persoana fizica cu deplina capacitate de exercitiu.

In afara de incapacitatile legale, acele cazuri in care legea prezinta persoana ca lipsita de discernamant, exista si cazuri de incapacitati naturale in care se gasesc persoanele capabile dupa lege.

2) Consimtamantul trebuie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, aceasta conditie decurge din esenta actului juridic civil, care este o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, a crea, a modifica sau a stinge un raport juridic concret. Aceasta conditie de valabilitate a consimtamantului nu este indeplinita cand:

manifestarea de vointa a fost facuta in gluma (giocandi cauze), din prietenie, curtuazie sau pura complezenta;

cand manifestarea de vointa s-a facut sub o conditie pur potestativa din partea celui care se obliga (si volutro);

cand manifestarea de vointa este prea vaga;

cand manifestarea de vointa s-a facut cu o rezerva mintala (rezervatio mintalis), cunoscuta de cocontractant (cazul actului fictiv in caz de simulatie).

3) Consimtamantul trebuie sa fie exteriorizat, aceasta conditie este impusa chiar de definitia consimtamantului, si anume hotararea de a incheia actul manifestat in exterior, exteriorizata.

Principiul aplicabil exteriorizarii consimtamantului este acela al consensualismului, care inseamana ca partile sunt libere sa aleaga forma de exteriorizare a vointei lor. Deci simpla manifestare de vointa este necesara si suficienta pentru ca actul juridic civil sa se nasca valabil din punct de vedere al formei sale.

De la acest principiu al consensualismului exista si exceptii, cum e cazul actelor solemne sau formale, in cazul carora manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o forma speciala, de regula forma autorului, sau cazul actelor reale la care manifestarea de vointa trebuie sa fie insotita de remiterea materiala a bunului.

Manifestarea de vointa poate fi exteriorizata intr-o forma expresa sau tacita implicita, in functie de caracterul solemn sau nesolemn al actului. 

Modalitatile de exteriorizare a consimtamantului sunt:

in scris;

verbal;

sau prin gesturi sau fapte concludente, neechivoce.

In legatura cu exteriorizarea consimtamantului, se mai pune problema valorii juridice a tacerii.

In dreptul civil, in principiu, tacerea nu valoreaza consimtamant exteriorizat.

Prin exceptie, tacerea valoreaza consimtamant in urmatoarele cazuri:

cand legea prevede expres aceasta;

cand prin vointa expresa a partilor se atribuie o anumita semnificatie juridica, tacerii;

cand tacerea are valoare de consimtamant, potrivit obiceiului.

4) Conditia negativa, si anume consimtamantul nu trebuie sa fie alterat de vicii de consimtamant, aceasta este impusa de caracterul constient, liber al actului juridic civil. Sunt vicii de consimtamant: eroarea, dolul sau viclenia, violenta si leziunea.

Eroarea

Potrivit art.953 Cod civil, consimtamantul nu este valabil cand este dat prin eroare.

Art.954 Cod civil, reglementand cazurile si consecintele erorii, prevede: eroarea nu produce nulitate decat cand cade asupra substantei obiectului conventiei; eroarea nu produce nulitate cand cade asupra persoanei cu care s-a contractat, afara numai cand consideratia persoanei este cauza principala pentru care s-a facut conventia.

In general, eroarea este o falsa imagine, o falsa cunoastere si reprezentare a realitatii concrete pe care si-o face partea sau pe care si-o fac partile cu privire la incheierea unui act juridic civil.

Exista doua clasificari ale erorii:

1) In raport de consecintele pe care le produc, erorile sunt:

erori obstacol, care impiedica formarea acordului de vointa, falsa reprezentare cazand fie asupra naturii juridice a actului, eror in negotio, fie asupra identitatii obiectului, eror in corpore. Erorile obstacol se mai numesc si distructiva de vointa si se sanctioneaza cu nulitate absoluta;

erori viciu de consimtamant este o falsa reprezentare care altereaza consimtamantul si poate cadea fie: a) asupra calitatii substantiale ale obiectului, adica asupra acelor calitati care au fost determinante pentru exprimarea consimtamantului si in lipsa carora daca nu intervenea eroarea, actul nu ar fi fost incheiat. Aprecierea acestei calitati se face in concreto, adica de la caz la caz si dupa criterii subiective;

b) asupra identitatii sau calitatilor esentiale ale cocontractantului, eroare care opereaza numai in cazul contractelor intuintu personae, adica in care considerarea persoanei este cauza principala pentru care s-a facut contractul.

Cand eroarea poarta asupra calitatii substantiale ale obiectului sau asupra persoanei, ea conduce la nulitate relativa.

In cazul actelor juridice bilaterale, nu este necesar ca ambele parti sa se afle in eroare, dar este necesar ca partea cocontractanta sa fi stiut ca cel cu care contracteaza se afla in eroare.

2) In functie de natura realitatii falsificate, eroarea poate fi de doua feluri:

eroare de fapt;

eroare de drept;

Eroarea de drept este o falsa reprezentare despre existenta sau continutul unui act normativ. Exista prezumtia potrivit careia, de la publicare actele normative sunt cunoscute de toata lumea.

In dreptul nostru se admite ca nimeni nu se poate preleva de necunoasterea legii. A admite eroarea de drept ar insemna o perturbare grava a ordinii juridice inclusiv a structurii statului de drept.