Clasificarea drepturilor omului

Clasificarea drepturilor omului

Privite ca prerogative recunoscute individului si pe care acesta le poate invoca pentru protejarea statutului sau juridic, drepturile omului au evoluat de-a lungul timpului de la preocupari esentiale, precum dreptul la viata, la preocupari privind aspectele economice si sociale ale vietii.

I. Traditional drepturile omului sunt clasificate, din punct de vedere cronologic in urmatoarele categorii:

1. Drepturi civile si politice - sunt libertatile individuale clasice, care au aparut prima data la nivelul dreptului intern, fiind consacrate prin declaratiile de drepturi ale revolutiilor burgheze. Fiind din punct de vedere cronologic prima categorie de drepturi sunt considerate ca alcatuind categoria drepturilor din prima generatie. Ele sunt libertati negative, presupunand o obligatie de abtinere din partea statului, constand din faptul de a nu le incalca. Ulterior aceste drepturi capata si o dimensiune pozitiva prin obligatia ce revine statului de a interveni pentru asigurarea respectarii drepturilor.

2. Drepturile economice, sociale si culturale asigura participarea individului la aceste aspecte ale vietii, fiind de natura sa conduca la instaurarea in societate a unei democratii economice[1]. Au aparut tot in dreptul intern, fiind ulterior consacrate si in sfera internationala. Aceste drepturi au aparut o data cu consolidarea capitalismului, fiind in acelasi timp drepturi ce depind de nivelul de dezvoltare al unei societati. Ele au preponderent o dimensiune pozitiva, presupunand prestatii din partea statului si sunt de regula drepturi program, consacrand obligatii de diligenta a statelor, iar nu obligatii de rezultat, realizarea drepturilor depinzand de nivelul de dezvoltare al fiecarui stat. Drepturile economice, sociale si culturale, spre deosebire de drepturile civile si politice nu au, in special la nivel international, un caracter justitiabil . Statele comuniste prefera afirmarea drepturilor economice, sociale si culturale pentru a masca situatia drepturilor civile si politice.

3. Drepturile de solidaritate, cum ar fi dreptul la pace, dreptul la dezarmare, dreptul la un mediu sanatos spre deosebire de celelalte drepturi au aparut direct la nivel international. Aceste drepturi isi au sorgintea preponderent in zona statelor din lumea a treia pentru a deplasa obiectul atentiei de la situatia precara a drepturilor din primele doua generatii, punand accent pe solidaritatea internationala.

In ceea ce priveste includerea drepturilor de solidaritate in categoria drepturilor omului exista o ampla dezbatere, dat fiind ca acestea sunt vagi sub aspectul continutului si nu este clar cine sunt titularii drepturilor, neputandu-se preciza cu certitudine daca sunt drepturi individuale sau drepturi colective, apartinand statelor sau comunitatii internationale, nici cine sunt titularii obligatiilor corelative (statele, un grup de state, comunitatea internationala)[3].

S-a observat insa, in mod judicios ca, pe de o parte, ideea de solidaritate poate fi considerata insasi ratiunea de a fi a drepturilor economice, sociale si culturale, iar pe de alta, drepturile de solidaritate nu par a fi compatibile cu logica raportului juridic in continutul caruia ele au a fi cuprinse[4]. De exemplu, este greu de determinat titularul dreptului la pace, care nu reprezinta altceva decat expresia principiului interzicerii recurgerii la forta in dreptul international, cat si sanctiunea sa specifica, aplicabila in cazul in care ar fi incalcat, privita ca modalitate juridica a protectiei drepturilor omului. De aceea, in cazul acestor drepturi trebuie mai degraba cautata posibilitatea de a fi cuprinse in cadrul celorlalte doua categorii care se bucura pe plan international de o protectie concreta si efectiva .

Aceasta clasificare este insa teoretica, in realitate nefiind de multe ori posibila trasarea unor linii clare de demarcatie intre cele trei categorii de drepturi. Este de exemplu, cazul dreptului de proprietate, considerat uneori un drept civil, iar alteori un drept economic.

Nici afirmatia potrivit careia drepturile economice si sociale sunt drepturi "pozitive", care "costa bani", iar cele civile si politice sunt drepturi negative, care nu impun obligatii financiare in sarcina statului, nu rezista unei analize mai aprofundate. Exista drepturi civile si politice, care, pentru a nu ramane litera moarta necesita cheltuieli considerabile. Astfel, dreptul la un proces corect implica o serie de garantii procedurale costisitoare, exercitarea dreptului la vot mobilizeaza resurse financiare mari, etc. Totodata, nu toate drepturile economice si sociale impun cheltuirea unor sume de bani. Unele dintre acestea, cum ar fi dreptul la salariu egal pentru munca de valoare egala, pot fi garantate prin masuri legislative adecvate, care sa interzica discriminarea la locul de munca[6].

II. In ordinea recunoasterii lor de catre stat, drepturile se clasifica in trei generatii:

Drepturile din prima generatie au in vedere libertatea individuala si libertatea politica In aceasta categorie se incadreaza : dreptul de vot si dreptul de a fi ales, siguranta individuala, protectia impotriva arestarii abuzive, libertatea de opinie, libertatea de exprimare.

2. Drepturile din generatia a doua sunt drepturile cu caracter economic si social: dreptul la greva, drepturile sindicale, protectia sociala pentru copii, batrani si handicapati, dreptul la munca, egalitatea intre barbati si femei.

3. Drepturile din generatia a treia, numite si drepturi de solidaritate, au aparut in anii '70 si se refera la dreptul la natura nepoluata, protectia mediului si dreptul la pace.

Daca in cazul drepturilor din prima generatie statul trebuie sa se abtina, sa nu impiedice exercitarea lor, in cazul drepturilor din generatiile urmatoare statul este dator sa intervina, sa actioneze pentru ca aceste drepturi sa poata fi realizate.   Mai mult, drepturile din prima generatie sunt singurele in mod incontestabil justitiabile. Aceasta calitatea liipseste drepturilor din generatia a doua si a treia, in primul rand datorita lipsei de precizie a continutului lor juridic .

III. Dupa criteriul destinatarului, adica prin raportare la persoanele beneficiare ale protectiei instituite,   drepturile si libertatile fundamentale ale omului pot fi grupate in:

1. drepturi individuale care pot fi:

a. generale - se adreseaza tuturor oamenilor, precum dreptul la viata;

b. specifice - se adreseaza unor anumite categorii de persoane - copii, femei, apatrizi, etc.

2. drepturi colective - prevazute pentru  protejarea intereselor unui ansamblu de persoane, titulare in mod colectiv ale drepturilor, cum sunt drepturile popoarelor sau ale minoritatilor . Astfel, art. 1 din Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale prevede ca toate popoarele au dreptul de a dispune de ele insele, astfel ca, in temeiul acestui drept, ele isi determina statutul politic si isi asigura libera dezvoltare economica, sociala si culturala. O dispozitie asemanatoare este inscrisa si in art. 1 al Pactului international privitor la drepturile civile si politice, care adauga dreptul popoarelor de a dispune de bogatiile si resursele lor naturale, fara insa a aduce atingere obligatiilor ce decurg din cooperarea economica internationala, intemeiata pe principiul interesului reciproc.

Pe de o parte titularii drepturilor colective nu dispun de mecanisme care sa le permita garantarea exercitiului acestor drepturi, iar, pe de alta parte, nu este mai putin adevarat ca prin respectarea unor drepturi colective, cum ar fi dreptul la pace, dreptul la dezvoltare, dreptul popoarelor la un mediu sanatos se asigura premisele esentiale ale respectarii drepturilor individuale. In acelasi timp, incalcarea masiva a unor drepturi strict individuale, cum ar fi dreptul la viata, poate conduce la crime cu caracter colectiv, de exemplu genocidul .