Clasificarea cailor de atac

Clasificarea cailor de atac

a) Caile de atac reglementate in CPP pot fi clasificate dupa mai multe criterii produse de doctrina[1], si in functie de conditiile de exercitare, caile de atac se impart in ordinare si extraordinare, si in functie de consecintele pe care le pot produce in caz de admitere, caile de atac pot fi de reformare, de anulare si de retractare.

Sunt cai ordinare de atac cele pe care legea le confera in mod normal, fara a cere indeplinirea vreunei conditii exceptionale si care se folosesc contra hotararilor nedefinitive, care  nu au dobandit puterea de lucru judecat (apelul, recursul)² .

Sunt cai extraordinare de atac acelea pe care legea le acorda in mod exceptional - in cazul indeplinirii unor conditii exceptionale - si pot fi exercitate numai impotriva unor hotarari definitive care au intrat in puterea lucrului judecat (contestatia in anulare, revizuirea, recursul in anulare, recursul in interesul legii).

Dar intre caile de atac ordinare si cele extraordinare, exista si alte deosebiri intre care: caile ordinare de atac sunt deschise intotdeauna partilor interesate, pe cand folosirea anumitor cai extraordinare de atac este ingaduita numai anumitor organe anume prevazute de lege; caile de atac ordinare se exercita intr-un termen scurt fixat de lege, pe cand caile extraordinare de atac fie nu sunt legate de un anumit termen, fie pot fi exercitate in termene mult mai lungi;  folosirea cailor ordinare atrage automat suspendarea executarii hotararii atacate, pe cand folosirea cailor extraordinare nu atrage o asemenea suspendare, insa aceasta poate fi acordata de anumiti subiecti procesuali .

Calea de atac este de reformare atunci cand, fiind de competenta instantei superioare, aceasta daca constata ca hotararea atacata este viciata de erori de fapt sau de drept, o desfiinteaza si inlaturand erorile constatate, pronunta ea insasi o noua hotarare in locul celei initiale[3].

Calea de atac este de anulare in cazul in care, solutionand-o, instanta superioara, daca constata existenta unor erori de fapt sau de drept in hotararea criticata, se limiteaza la anularea acesteia, urmand ca rejudecarea cauzei sa se faca de instanta a carei hotarare a fost desfiintata. Aceeasi cale de atac poate fi atat de reformare cat si de anulare, dar cu o pondere mai deosebita a uneia din aceste caracteristici; in reglementarea CPP, apelul si recursul sunt cai de atac preponderat de reformare si incidental de anulare, pe cand recursul in anulare este o cale de atac preponderent de anulare[4].

Caile de atac de retractare sunt cele care nu se adreseaza instantei superioare, ca cele precedente, ci chiar instantei care a pronuntat hotararea atacata, pentru ca , in cazul de admitere, sa pronunte o noua hotarare (revizuire), sau sa deschida calea unei noi judecati in prima instanta sau in recurs (contestatia in anulare, recursul in anulare).

b) In raport cu natura chestiunilor asupra carora poarta controlul judiciar declansat prin folosirea cailor de atac, acestea pot fi cai de atac de fapt si cai de atac de drept.

Caile de atac de fapt repun in discutie toate constatarile si solutiile adoptate prin hotararea atacata, atat de fapt cat si de drept.

Caile de atac de drept provoaca reexaminarea doar a chestiunilor de drept.

c) In raport cu limitele in care pot fi folosite, caile de atac se clasifica in cai de atac comune si cai de atac speciale.

Sunt cai de atac comune cele ce pot fi folosite in toate cauzele penale fara nicio limitare.

Sunt cai de atac speciale cele a caror folosire este limitata la anumite cauze.

In sistemul cailor de atac reglementate de CPP singura cale de atac comuna este recursul, pentru ca, - cu cateva exceptii prevazute de lege - orice hotarare judecatoresca este susceptibila de recurs. Apelul insa, trebuie privit ca o cale de atac speciala pentru ca exista numeroase hotarari care nu pot fi atacate cu apel.

Tot speciale sunt si caile extraordinare de atac. Despre acestea se considera ca nu fac parte din desfasurarea normala a procesului pentru ca au ca obiect controlul unor hotarari definitive, cand se considera procesul penal incheiat si hotararile dobandesc valoarea si autoritatea lucrului judecat. Atfel, in caz de condamnare, este rasturnata prezumtia de nevinovatie, iar in caz de achitare aceasta prezumtie este confirmata[5].

In legislatia actuala romana, sunt reglementate patru cai de atac[6]: contestatia in anulare, revizuirea, recursul in anulare si recursul in interesul legii.

In urma efectuarii controlului judecatoresc, instanta competenta poate ajunge la solutia de confirmare a hotararii, situatie in care va respinge calea de atac exercitata sau de admitere, solutie care are trei feluri de efecte: infirmarea hotararii atacate pentru netemeinicie sau ilegalitate (reformare), infirmarea hotararii atatacate daca se constata motive de nulitate (anulare), sau infirmarea hotararii atacate pentru relevarea unor situatii care impun revenirea asupra solutiei date prin hotararea atacata (retractare).

Reformarea are loc atunci cand o instanta superioara celei care a pronuntat hotararea atacata, in urma controlului efectuat in fapt si in drept asupra acelei hotarari, o infirma total sau in parte, chiar fara a fi constatat prezenta vreunei nulitati formale, si da o alta rezolvare cauzei. Apelul este o cale de reformare tipica.

Anularea are loc in cazul in care instanta superioara, controland hotararea instantei inferioare, ca urmare a exercitarii caii de atac, constata omiterea sau incalcarea unei dispozitii sanctionate cu nulitatea, care impune infirmarea hotararii, fara a mai verifica daca judecata a fost sau nu temeinica. Solutia de anulare a hotararii se poate adopta in cazul admiterii recursului cand controlul se exercita asupra erorilor de drept. Cand nu exista calea de atac a apelului, existand numai recursul, acesta este o cale de anulare si de reformare, deci o cale de atac mixta. O cale preponderent de anulare este recursul in anulare.

Retractarea are loc in cazul cailor de atac in care substantial nu se aduce o critica hotararii atacate, ci se invoca descoperirea unor situatii de fapt pe care daca le-ar fi cunoscut judecatorii care au solutionat cauza, ar fi dat alta solutie, iar daca legea le-ar permite, si-ar retracta hotararea data. In cazul retractarii, datorita motivelor care fac ca judecatorul sa revina asupra hotararii, competenta de a judeca este instanta care a dat hotararea.

O cale de retractare tipica este revizuirea. Aceste motive sunt: descoperirea unor fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei, sau se descopera savarsirea de fapte ilicite care au contribuit la retinerea unei stari de fapt contrare adevarului, ori doua hotarari judecatoresti definitive nu se pot concilia. Aceste situatii nu erau cunoscute la darea hotararii si devin cunoscute instantei prin folosirea caii de atac.