Clasarea cauzei penale

Clasarea cauzei penale

Clasarea constituie o modalitate de stingere a urmaririi penale si are loc cand sunt intrunite urmatoarele conditii:

a) intervine una din cauzele de impiedicare a exercitarii actiunii penale prevazute de art.10 C.p.p., exceptand ipotezele de la lit.c, j si in mod corespunzator lit.g, h C.p.p.;

b) nu exista invinuit sau inculpat in cauza.

Incetarea urmaririi penale si scoaterea de sub urmarire se realizeaza totdeauna "intuitu personae", solutia fiind aplicabila numai in raport cu o anumita persoana certa, determinata cu precizie. Rezulta ca expresia "nu exista invinuit sau inculpat in cauza" folosita de art.11 pct.1 lit.a, urmeaza a fi inteleasa in sensul ca in cursul urmaririi nu a fost determinata nici o persoana fizica ca faptuitor al infractiunii. Ca atare clasarea se poate dispune numai cand urmarirea penala a inceput "in rem". In cazul punerii in miscare a actiunii penale, clasarea nu este posibila, deoarece actiunea penala se exercita numai "in personam".

Inexistenta invinuitului sau inculpatului nu trebuie confundata cu neidentificarea acestuia. Se pot ivi situatii cand faptuitorul este cunoscut ca persoana fizica, dar nu i se poate stabili identitatea. In acest caz exista invinuit sau inculpat in cauza, eventual chiar sub o falsa identitate, iar daca subzista vreuna din cauzele din art.10 C.p.p., se dispune incetarea sau scoaterea de sub urmarire penala.

Din punct de vedere practic imprejurarile concrete in care nu exista invinuit sau inculpat in cauza se polarizeaza in jurul a doua situatii. Prima, mai frecventa, este imprejurarea in care autorii raman nedescoperiti. La aceasta, trebuie adaugate toate situatiile in care se constata ca rezultatele produse nu pot fi imputate unei persoane (ex. in caz de moarte naturala sau in caz de distrugere de bunuri urmare unor fenomene ale naturii).

Daca nu este inceputa urmarirea penala impotriva unei persoane si intervine vreuna din situatiile prevazute de art.10 C.p.p. se va dispune neinceperea urmaririi penale.

Clasarea este o institutie proprie urmaririi penale neavand corepondent in faza judecatii, intrucat procesul nu poate ajunge in aceasta faza decat in masura punerii in miscare a actiunii penale si a trimiterii in judecata a unei persoane certe.

Clasarea se dispune prin rezolutie cand urmarirea penala este inceputa in rem sau prin ordonanta in situatia prevazuta de art.262 pct.2 lit.a. Clasarea poate fi adoptata deci atat in cursul urmaririi penale cat si la finalizarea urmaririi penale.

Impotriva solutiilor de clasare, incetare a urmaririi penale sau scoatere de sub urmarire penala cei interesati se pot plange potrivit art.278 C.p.p. sau potrivit art.278¹ C.p.p.

In cazul solutiilor de clasare, scoatere de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, urmarirea penala poate fi reluata prin redeschidere in conformitate cu art.273 C.p.p.

JURISPRUDENTA

DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE Nr. 219 din 11 iulie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 pct. 1 din Codul de procedura penala

(MONITORUL OFICIAL  NR. 706 din 27 septembrie 2002)

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin Incheierea din 22 noiembrie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 6.883/2000 de Tribunalul Dambovita - Sectia civila, respectiv prin Incheierea din 4 februarie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 11.165/2001 de Judecatoria Targoviste, Curtea Constitutionala a fost sesizata cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 pct. 1 lit. a), b) si c) din Codul de procedura penala.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia sustin ca dispozitiile legale criticate prevad dreptul procurorului de a dispune luarea unor masuri precum neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, care sunt acte de infaptuire a justitiei si constituie atributul exclusiv al instantelor judecatoresti, singurele care realizeaza justitia potrivit art. 125 alin. (1) din Constitutie. Autorul exceptiei considera ca termenul 'dispune' folosit de legiuitor in cuprinsul art. 11 din Codul de procedura penala, atunci cand stabileste atributiile procurorului cand se constata existenta vreunuia dintre cazurile in care punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este impiedicata, este neconstitutional. Se apreciaza ca procurorul trebuie 'sa propuna', iar nu 'sa dispuna', pentru ca aceasta ar echivala cu infaptuirea justitiei.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, , si din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 11 pct. 1 lit. a), b) si c) din Codul de procedura penala, care au urmatorul continut: 'Cand se constata existenta vreunuia din cazurile prevazute in art. 10:

1. In cursul urmaririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penala sau din oficiu, dispune:

a) clasarea, cand nu exista invinuit in cauza;

b) scoaterea de sub urmarire, in cazurile prevazute in art. 10 lit. a) - e), cand exista invinuit sau inculpat in cauza;

c) incetarea urmaririi penale, in cazurile prevazute in art. 10 lit. f) - h), cand exista invinuit sau inculpat in cauza.'

Intrucat in speta autorul exceptiei s-a plans impotriva rezolutiei procurorului de scoatere de sub urmarire penala, sunt vizate si dispozitiile art. 228, care sunt urmatoarele:

- Art. 228: 'Organul de urmarire penala sesizat in vreunul din modurile prevazute in art. 221 dispune prin rezolutie inceperea urmaririi penale, cand din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b^1).

In cazul aratat in art. 10 lit. b^1), organul de urmarire penala inainteaza dosarul procurorului cu propunerea de a dispune scoaterea de sub urmarire penala.

Cand organul de urmarire penala se sesizeaza din oficiu, incheie un proces-verbal care constituie actul de incepere a urmaririi penale.

Daca din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate dupa primirea plangerii sau denuntului rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b^1), organul de urmarire penala inainteaza procurorului actele incheiate cu propunerea de a nu se incepe urmarirea penala.

Daca procurorul constata ca nu sunt intrunite conditiile aratate in alineatul precedent, restituie actele organului de urmarire penala pentru inceperea urmaririi penale.

In cazul in care procurorul este de acord cu propunerea, o confirma prin rezolutie motivata si instiinteaza despre aceasta persoana care a facut sesizarea.

Daca ulterior se constata ca nu a existat sau ca a disparut imprejurarea pe care se intemeia propunerea de a nu se incepe urmarirea penala, procurorul infirma rezolutia si restituie actele organului de urmarire, dispunand inceperea urmaririi penale.'

Textul de lege criticat este considerat contrar urmatoarelor prevederi constitutionale: art. 1 referitor la statul de drept; art. 10 cu privire la relatiile internationale; art. 11 privind raportul dintre dreptul international si dreptul intern; art. 15 referitor la universalitatea drepturilor si libertatilor; art. 16 care consacra egalitatea in drepturi; art. 20 privind tratatele internationale privind drepturile omului; art. 21 referitor la accesul liber la justitie; art. 22 care garanteaza dreptul la viata si integritate fizica si psihica; art. 24 privind dreptul la aparare; art. 48 referitor la dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica; art. 50 care reglementeaza fidelitatea fata de tara; art. 51 cu privire la respectarea Constitutiei si a legilor; art. 123 privind infaptuirea justitiei; art. 124 referitor la statutul judecatorilor; art. 125 cu privire la instantele judecatoresti; art. 126 care statueaza caracterul public al dezbaterilor; art. 128 referitor la folosirea cailor de atac si art. 150 privind conflictul temporal de legi.

Autorul exceptiei sustine, de asemenea, incalcarea Conventiei europene a drepturilor omului, fara a arata care articol din aceasta conventie este nesocotit de textul de lege criticat.

Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata. Actele de neurmarire, intre care si neinceperea urmaririi penale, sunt dispuse de procuror in faza urmaririi penale, numai daca se constata existenta vreunuia dintre cazurile care, potrivit legii, impiedica punerea in miscare a actiunii penale. Aceleasi cazuri, daca sunt descoperite in faza judecatii, impiedica exercitarea actiunii penale, obligand instanta sa pronunte achitarea sau incetarea procesului penal.

Asadar, asa-numitele solutii de neurmarire: neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire sau incetarea urmaririi penale sunt dispuse de procuror nu in mod arbitrar, ci pe baza probelor administrate in cauza si in stricta conformitate cu legea, solutia fiind aceeasi daca ar fi constatata de instanta judecatoreasca, intr-o faza ulterioara a procesului penal.

Pe de alta parte, legea prevede ca orice persoana poate face plangere impotriva masurilor sau actelor de urmarire penala, plangere ce se solutioneaza conform procedurii speciale prevazute la art. 275 - 278 din Codul de procedura penala, impotriva actelor efectuate de procuror, plangerea urmand sa fie solutionata potrivit dispozitiilor art. 278 din Codul de procedura penala. Persoana nemultumita de solutia data plangerii sale se poate adresa instantei judecatoresti competente, asa cum a statuat Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor legale ale art. 278 din Codul de procedura penala referitoare la masurile si actele procurorului in cursul urmaririi penale.

Cu acel prilej, referindu-se la procedura de solutionare a plangerii impotriva actelor si masurilor procurorului, Curtea Constitutionala a constatat ca, fiind vorba de acte si masuri luate de procuror in cursul urmaririi penale, prin care se pune capat conflictului de drept penal, acestea trebuie sa fie supuse nu numai controlului ierarhic in cadrul Ministerului Public, dar si controlului din partea instantelor judecatoresti. Astfel persoana nemultumita de solutia data plangerii sale in cadrul Ministerului Public are dreptul, potrivit art. 21 din Constitutie, de a se adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. In consecinta, Curtea a decis ca prevederile art. 278 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale in masura in care inchid calea persoanei nemultumite de solutia data plangerii sale de catre Ministerul Public de a se adresa justitiei. Acest drept al persoanei este evident in cazul actelor prin care procurorul pune capat conflictului de drept penal, real sau aparent, cum sunt: rezolutia de neincepere a urmaririi penale reglementata de art. 228 alin. 6 din Codul de procedura penala, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale prevazuta la art. 11 pct. 1 lit. b) si c) din Codul de procedura penala. Fiind vorba de acte prin care se infaptuieste justitia, este firesc sa fie verificate si confirmate ori infirmate de instantele judecatoresti, singurele autoritati prin a caror activitate se realizeaza justitia conform art. 125 alin. (1) din Constitutie.

Solutia adoptata prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 este valabila si pentru cauza de fata si, prin urmare, dispozitiile art. 11 pct. 1 lit. a), b) si c) din Codul de procedura penala nu pot fi considerate ca fiind neconstitutionale, intrucat actele sau masurile luate de procuror pot fi supuse controlului instantelor judecatoresti, fiind astfel garantate drepturile persoanei la un proces echitabil.

Fata de cele mai sus aratate, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) si (4) din Legea nr. 47/1992, republicata,

CURTEA

In numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 pct. 1 lit. a), b) si c) din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de I. P. in Dosarul nr. 6.883/2001 al Tribunalului Dambovita si de G. R. in Dosarul nr. 11.165/2001 al Judecatoriei Targoviste.

Definitiva si obligatorie.

Pronuntata in sedinta publica din data de 11 iulie 2002.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

curtea suprema de justitie

Completul de 9 judecatori

Decizia nr. 608 din 8 decembrie 2003

Nepublicata 

Incetarea procesului penal, lipsa autorizarii organului  competent. Intervenirea prescriptiei.  Prioritatea cazului ce impiedica punerea in miscare  sau exercitarea actiunii penale

In cazul cand in aceeasi cauza subzista atat impedimente care atrag clasarea sau scoaterea de sub urmarire penala, cat si incetarea urmaririi penale, respectiv atat achitarea inculpatului, cat si incetarea procesului penal, in cursul judecatii, conform art. 11 C. proc. pen. procurorul sau, dupa caz, instanta trebuie sa ia in considerare cauzele de clasare si de scoatere de sub urmarire, respectiv de achitare, excluzand cele de incetare a urmaririi penale, respectiv a procesului penal.

Ordinea de prioritate prevazuta in text trebuie respectata si in cazul in care sunt incidente mai multe temeiuri de clasare sau de scoatere de sub urmarire penala, respectiv de achitare, sau mai multe cazuri de incetare a urmaririi penale, respectiv de incetare a procesului penal in cursul judecatii, in sensul ca se face aplicarea celui dintai caz de impiedecare prevazut in ordinea enumerarii din art. 10 alin. (1) C. proc. pen., omitandu-se celelalte.

Prin sentinta penala nr. 5 din 6 februarie 2001, Curtea de Apel Pitesti a condamnat pe inculpata S.L. pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor prevazuta in art. 246, de fals intelectual prevazuta in art. 289 si de uz de fals prevazuta in art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru fiecare infractiune.

Instanta a retinut ca, la 25 iulie 1994, in calitate de notar, inculpata a autentificat un contract de vanzare-cumparare, atestand in mod fals ca a stabilit situatia juridica a imobilului la care se referea   contractul, pe baza unui act care, in realitate, nu-i fusese prezentat si ca vanzatorul a semnat in prezenta sa contractul, ceea ce, de asemenea, nu era  real. Ulterior, curtea de apel a solutionat actiunea civila ce fusese disjunsa, prin obligarea inculpatei la despagubiri catre partea civila.

Curtea Suprema de Justitie, sectia penala, a admis recursurile declarate de procuror, de inculpata si de partea civila prin decizia nr. 5590 din 17 decembrie 2002, a casat cele doua hotarari atacate si, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a incetat procesul penal pentru lipsa avizului ministrului justitiei pentru cercetarea si trimiterea in judecata a inculpatei.

In cauza s-a declarat recurs in anulare, cu motivarea ca in cauza implinindu-se termenul de prescriptie a raspunderii penale, temeiul incetarii procesului penal il constituie prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., iar nu cele de la lit. f) al aceluiasi articol, cum gresit a dispus instanta de recurs.

Recursul in anulare este nefondat.

Examinand prevederile art. 10 alin. (1) C. proc. pen., se observa ca, in enumerarea cazurilor in care punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este impiedecata, cu urmarea achitarii inculpatului sau a incetarii procesului penal, legiuitorul a avut in vedere o anumita ordonare succesiva, pornind de la cauzele de fond si continuand cu cauzele de forma ce constituie impedimente de pornire si de exercitare  a actiunii penale.

Ca atare, cand se constata existenta unor cazuri ce constituie temeiuri de achitare, cat si temeiuri de incetare a procesului penal, prioritare sunt cele dintai.

Cand se constata ca exista mai multe cazuri ce constituie temeiuri de achitare sau mai multe cazuri de incetare a procesului penal, trebuie respectata ordinea prevazuta in text, in sensul ca se face aplicarea celui dintai caz de impiedicare, cu excluderea celor urmatoare care, eventual, ar fi, si acestea, incidente in cauza.

In consecinta, tinand seama de anterioritatea cazului privind lipsa autorizarii organului competent prevazut in art. 10 alin. (1) lit. f), in raport cu acela al intervenirii prescriptiei prevazut in art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., decizia instantei de recurs este legala, motiv pentru care recursul in anulare a fost respins.

CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE

Sectia penala

Decizia nr.1053 din 28 februarie 2003

Revista Dreptul nr.7/2004

Plangere prealabila adresata instantei. Lipsa partii vatamate la doua termene de judecata. Lipsa justificata

    In cazul in care partea vatamata invedereaza instantei ca nu se poate prezenta la judecata de teama cauzata de amenintarile grave ce-i sunt adresate de inculpati, cerand sa se ia masuri de protectie pentru a se putea prezenta, lipsa de la judecata este  justificata si, ca atare, nu poate fi considerata drept retragere a plangerii prealabile.

Prin plangere penala prealabila, partea vatamata M.C. a chemat in judecata pe inculpatii D.G. si M.F., pentru savarsirea infractiunilor de lovire, amenintare si insulta. 

    Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, considerand ca exista indicii cu privire la savarsirea infractiunii de talharie, in baza art.285 C.proc.pen. a trimis cauza la parchetul de pe langa aceeasi judecatorie, in vederea efectuarii cercetarilor pentru aceasta infractiune.

    Prin referatul din 6 februarie 2001, Sectia 8 politie Bucuresti a propus neinceperea urmaririi penale, iar Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti, prin rezolutia din 28 februarie 2001, a confirmat propunerea si a dispus trimiterea cauzei la judecatorie.

    Prin sentinta penala nr.1005 din 27 septembrie 2001, judecatoria, in baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 alin.1 lit.h si la art.284 C.proc.pen. a  incetat procesul penal pentru infractiunile prevazute in art.180, 193 si 205 C.pen., retinand ca partea vatamata a lipsit la doua termene de judecata consecutive, nejustificat. Recursul partii vatamate a fost respins.

    Recursul in anulare declarat in cauza este fondat.

    Potrivit art.284¹ C.proc.pen., in cazul infractiunilor prevazute in art.279 C.proc.pen., la care punerea in miscare a actiunii penale se face numai la plangerea prealabila a persoanei vatamate, lipsa nejustificata a acesteia la doua termene consecutive in fata primei instante este considerata drept retragere a plangerii prealabile.

    In cauza se constata ca, dupa trimiterea dosarului la judecatorie,   partea vatamata  a lipsit la termenele consecutive de la 29 mai, 28 iunie si 27 septembrie 2001.

    Totodata, se constata ca partea vatamata a trimis doua plangeri la judecatorie, la 23 mai si 21 septembrie 2001, in care aducea la cunostinta ca este in imposibilitate de a se prezenta la instanta deoarece a fost amenintata cu moartea de inculpati, ca doreste sa se prezinte,  in care scop solicita a se lua de organele de politie si instanta de judecata masuri pentru  protectia ei.

    La dosar se afla si o copie de pe plangerea, in acelasi sens, adresata Ministerului de Interne.     

    In aceasta situatie lipsa partii vatamate nu este nejustificata, neputandu-se considera ca pozitia ei exprima intentia de retragere a plangerii prealabile, in sensul prezumtiei instituite prin art.284¹ C.proc.pen., astfel incat gresit s-a dispus incetarea procesului penal.

    In consecinta hotararile atacate au fost casate si s-a trimis cauza la prima instanta pentru rejudecare.