Dreptul de optiune succesorala

Dreptul de optiune succesorala

Sectiunea I - Notiuni generale

Notiunea de optiune succesorala

Mostenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice care exista

In dreptul roman mostenirea se transmite, in puterea legii sau a testamentului, in clipa in care defunctul inceteaza din viata, nefiind nevoie pentru ca aceasta transmisiune sa aiba loc de nici o manifestare de vointa din partea succesibilului, astfel ca patrimoniul succesoral nu ramane nici un moment fara titular.

Totusi, desi transmiterea patrimoniului succesoral are loc de drept din momentul deschiderii succesiunii, ea nu are caracter definitiv si obligatoriu.

Codul civil stabileste in acest sens principiul ca "cel chemat la mostenire in temeiul legii sau al vointei defunctului poate accepta mostenirea sau poate renunta la ea" (art. 1100 alin. (1) C.civ.).

Toti mostenitorii sunt deci in dreptul nostru mostenitori voluntari, neexistand ca in dreptul roman o categorie de mostenitori necesari (heredes sui et necesarii si heredes necesarii), care dobandeau de drept si obligatoriu mostenirea, fara a avea posibilitatea sa o repudieze.

In dreptul roman, succesibilul are drept de optiune succesorala intre consolidarea titlului de mostenitor prin acceptarea mostenirii si desfiintarea retroactiva a acelui titlu prin renuntarea la mostenire.

Succesibilul este deci persoana care indeplineste conditiile pentru a putea mosteni, dar care nu si-a exercitat inca dreptul de optiune succesorala (art. 1100 alin. (2) C.civ.).

Dreptul de optiune succesorala este dreptul subiectiv nascut in persoana succesibililor defunctului chemati la mostenire la data mortii acestuia, in temeiul legii sau al testamentului, de a alege intre a accepta mostenirea ori a renunta la ea.

Subiectele dreptului de optiune succesorala

Subiect al dreptului de optiune succesorala este orice persoana care are vocatie succesorala, indiferent daca aceasta este legala sau testamentara, si fara a deosebi dupa cum vocatia este universala, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Calitatea de subiect al dreptului de optiune succesorala apartine tuturor mostenitorilor legali, indiferent de clasa din care fac parte, adica tuturor succesibililor, adica persoanelor care indeplinesc conditii pentru a mosteni.

Dreptul de optiune succesorala se exercita in termen de un an de la data deschiderii mostenirii.

Dreptul de optiune succesorala apartine si legatarilor (art. 1100 alin. (1) C.civ.).

Ratiunea dispozitilor mentionate consta in acordarea posibilitatii legatarului universal sau cu titlu universal care este chemat la activul succesoral, dar care in aceeasi masura trebuie sa suporte si pasivul succesoral, sa cantareasca si sa opteze intre a renunta la mostenire si a o accepta sub beneficiu de inventar.

Legatarul cu titlu particular trebuie sa aiba un drept de optiune pentru ca nimeni nu poate fi gratificat fara voia sa, gratificarea implicand anumite obligatii morale de recunostinta fata de de cujus si de memoria sa, si chiar obligatii patrimoniale daca legatul este cu sarcini.

Dreptul de optiune succesorala este inseparabil legat de dreptul la mostenire si se transmite din cauza de moarte o data cu acesta din urma.

In consecinta, daca succesibilul moare inainte de a fi optat, dreptul sau de optiune, daca nu s‑a stins prin prescriptie, se retransmite la proprii sai mostenitori fara deosebire, dupa cum optiunea are ca obiect o mostenire legala sau testamentara, universala, cu titlu universal sau cu titlu particular.

Mostenitorii succesibilului vor exercita dreptul de optiune succesorala separat, fiecare pentru partea sa in termenul aplicabil dreptului de optiune privind mostenirea autorului lor (art. 1105 alin. (1) C.civ. .

In acest caz partea succesibilului care renunta profita celorlalti mostenitori ai autorului sau in temeiul dreptului de acrescamant (art. 1105 alin. (2) C.civ.).

Creditorii personali ai succesibilului neglijent vor putea sa accepte succesiunea pe calea actiunii oblice (subrogatorii), in limita indestularii lor, in temeiul art. 1107 C.civ., intrucat dreptul de optiune succesorala este un drept patrimonial si nu un drept strict personal.

In cazul legatelor, creditorii personali ai legatarului sunt primiti sa accepte legatul debitorului lor prin actiunea oblica, numai daca exercitiul optiunii nu ar comporta o apreciere morala, care ar face ca dreptul de optiune sa dobandeasca in speta un caracter exclusiv personal.

Creditorii succesibilului care a renuntat la o mostenire in frauda lor pot cere instantei revocarea renuntarii in ceea ce ii priveste, insa numai in termen de trei luni, de la data la care au cunoscut renuntarea.

Admiterea actiunii in revocare produce efectele acceptarii mostenirii de catre succesibilul debitor numai in privinta creditorului reclamant si in limita creantei acestuia (art. 1122 C.civ.).

Textul consacra un caz particular de actiune revocatorie, pauliana.

Este necesar deci, sa fie indeplinite conditiile generale ale acestei actiuni, in special frauda debitorului (succesibilul) care prin renuntare sau respectiv acceptarea pura si simpla si‑a creat insolvabilitatea sau si‑a marit starea de insolvabilitate.

Actul de optiune succesorala. Caractere juridice

Succesibilul titular al dreptului subiectiv de optiune succesorala isi exercita posibilitatea de a opta manifestandu‑si vointa in cadrul unui act juridic de optiune succesorala care poate fi, dupa caz, acceptarea mostenirii, ori renuntarea la mostenire.

Acceptarea mostenirii este folosita cand succesibilul stie ca mostenirea este neindoielnic solvabila.

Prin acceptare succesibilul isi consolideaza titlul de mostenitor, pe care virtual il are din momentul deschiderii mostenirii, si va beneficia ca atare de mostenire, dar isi va limita raspunderea pentru pasivul succesoral la limita activului succesoral (intra vires hereditatis) si numai cu bunurile primite (cum viribus).

Mostenitorii legali si legatari universali sau cu titlu universal raspund pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proportional cu cota fiecaruia (art. 1114 alin. (2) C.civ.) si prin urmare in prezent, sub regimul noului cod civil, acceptarea mostenirii nu mai prezinta riscul pe care il prezenta acceptarea pura si simpla, din vechiul Cod civil de a accepta o mostenire insolvabila, si de a raspunde cu patrimoniul personal pentru pasivul mostenirii.

Prin renuntarea la mostenire succesibilul isi desfiinteaza cu efect retroactiv vocatia succesorala, va deveni strain de succesiune si in consecinta nu va beneficia de activul succesoral si nu va raspunde de pasivul succesoral.

Optiunea succesorala este un act juridic unilateral voluntar, indivizibil, in principiu irevocabil, declarativ si absolut.

A) Este un act juridic unilateral care reprezinta vointa unei singure persoane, a succesibilului.

Actul de optiune succesorala nu este insa un act esentialmente personal, pentru ca el poate fi facut nu numai personal de catre succesibil, dar si prin reprezentare legala sau conventionala sau personal cu incuviintarea autoritatii tutelare.

B) Este un act juridic voluntar, care da expresie libertatii de alegere a succesibilului.

Succesibilul nu este obligat sa accepte mostenirea la care este chemat.

"Nimeni nu poate fi obligat sa accepte o mostenire ce i se cuvine" (art. 1106 C.civ.).

Principiul libertatii de alegere suporta unele exceptii:

a) in cazul folosirii actiunii oblice de catre creditorii personali ai succesibilului;

b) in cazul in care pentru motive temeinice, la cererea oricarei persoane interesate, un succesibil poate fi obligat prin ordonanta presedintiala sa isi exercite dreptul de optiune succesorala inauntrul unui termen stabilit de instanta judecatoreasca mai scurt decat cel prevazut de art. 1103 C.civ., de un an. Succesibilul care nu opteaza in termenul stabilit de instanta judecatoreasca este considerat ca a renuntat la mostenire (art. 1113 C.civ.);

c) succesibilul care cu rea-credinta, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donatie supusa raportului sau reductiunii este considerat ca a acceptat mostenirea chiar daca anterior renuntase la ea (art. 1119 alin. (1) C.civ.).

C) Este in principiu un act juridic indivizibil

Aceasta inseamna ca succesibilul accepta sau renunta la mostenire in intregul ei si nu pro parte. Nimeni nu poate fi mostenitor pentru o parte din mostenire (Nemo pro parte heres).

Principiul indivizibilitatii optiunii succesorale este prevazut in art. 1101 C.civ. care dispune ca "Sub sanctiunea nulitatii absolute, optiunea succesorala este indivizibila si nu poate fi afectata de nicio modalitate".

Totusi, mostenitorul care in baza legii sau a testamentului cumuleaza mai multe vocatii la mostenire, adica are o vocatie multipla, are pentru fiecare dintre ele, un drept de optiune distinct.

Legatarul chemat la mostenire si cu mostenitor legal isi va putea exercita optiunea in oricare din aceste calitati. Daca desi, nu a fost incalcata rezerva, din testament rezulta ca defunctul a dorit sa diminueze cota ce i s-ar cuveni legatarului ca mostenitor legal, acesta din urma poate opta doar ca legatar (art. 1102 C.civ.).

Principiul indivizibilitatii actului juridic de optiune succesorala se opune ca mostenitorul care a renuntat la mostenirea fostului proprietar decedat sa poata sa beneficieze de reconstituirea dreptului de proprietate.

In cazul stabilirii masurilor reparatorii privind imobilele preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Legea nr. 10/2001 prevede in art. 4 alin. 3 ca "Succesibilii care dupa data de 6 martie 1945 nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se solicita in temeiul acestei legi".

Divizibilitatea optiunii va putea rezulta din relativitatea lucrului judecat, ori de cate ori acceptarea rezulta dintr‑o hotarare judecatoreasca.

In principiu, optiunea succesorala produce efecte absolute, erga omnes si ii poate fi opusa mostenitorului de oricine are interes.

Totusi, daca optiunea rezulta dintr‑o hotarare judecatoreasca, ea va avea efecte relative, numai intre partile din proces.

Astfel, revocarea renuntarii la mostenire pentru frauda ca urmare a promovarii actiunii pauliene de catre creditor are efecte relative doar intre partile din proces.

D) Este un act juridic, in principiu, irevocabil

Cel care a acceptat mostenirea nu mai poate reveni aupra acceptarii.

In dreptul roman, acest principiu era consacrat prin adagiul "Semel heres, semper heres (Odata mostenitor, ramai mostenitor).

Principiul irevocabilitatii optiunii succesorale functioneaza cu caracter absolut in cazul acceptarii mostenirii.

El cunoaste insa unele exceptii in cazul renuntarii la mostenire.

In tot cursul termenului de optiune renuntatorul poate revoca renuntarea daca mostenirea nu a fost deja acceptata de alti succesibili care au vocatie la partea care i-ar reveni.

Revocarea renuntarii valoreaza acceptare; bunurile mostenirii fiind preluate in starea in care se gasesc si sub rezerva drepturilor dobandite de terti asupra acelor bunuri (art. 1123 C.civ.).

E) Este un act declarativ de drepturi care produce efecte retroactive de la deschiderea succesiunii

Art. 1114 dispune "Acceptarea consolideaza transmiterea mostenirii realizata de plin drept la data decesului".

Succesibilul acceptant isi consolideaza dreptul asupra mostenirii dobandit de la moartea defunctului, iar succesibilul renuntator este socotit ca nu a fost niciodata mostenitor.

Credem ca si partajul activului succesoral aflat in indiviziune la data deschiderii mostenirii produce efecte declarative si nu constitutive cum prevede in regula generala in materie de partaj art. 680 alin. (1) C.civ, intrucat efectul constitutiv al partajului succesoral este in opinia noastra incompatibil cu ideea transmiterii succesorale de la defunct la mostenitori, la data deschiderii succesiunii (art. 1143 alin. (2) C.civ.).

In sprijinul opiniei noastre poate fi invocat si art. 1139 alin. (1) fraza a 2-a C.civ. "Mostenirea (vacanta - n.m.) se dobandeste retroiactiv de la data deschiderii ei".

Cei chemati succesiv la mostenire nu sunt succesori in drepturi unii fata de ceilalti, ei succed direct defunctului de la deschiderea succesiunii.

F) Este un act care nu poate fi afectat de modalitati (termen sau conditie), pentru ca legiuitorul nu admite ca nesiguranta privind soarta mostenirii sa se prelungeasca.

Dreptul de optiune succesorala este in principiu un drept absolut al succesibilului de a alege intre posibilitatile conferite de lege.

Succesibilul nu este obligat sa justifice motivele optiunii sale si nici nu‑si angajeaza raspunderea pentru consecintele alegerii sale.

Exista insa situatii in care optiunile succesibilului sunt reduse de lege, fie cu titlu de sanctiune (acceptarea fortata a mostenirii), fie in cazul mostenirilor vacante.

Conditiile de validitate ale actului de optiune succesorala

Fiind un act juridic, optiunea succesorala trebuie sa emane de la o persoana capabila si sa fie manifestarea unei vointe lipsite de vicii.

Din interpretarea art. 1110 si 1120 C.civ., rezulta ca acceptarea si implicit renuntarea la mostenire reprezinta acte de dispozitie si ca, in consecinta, pentru validitatea optiunii succesorale, succesibilul trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina.

Persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restransa isi exercita optiunea prin ocrotitorul legal, respectiv cu incuviintarea acestuia si, in ambele cazuri, cu autorizarea instantei tutelare.

In acest scop, in cadrul procedurii succesorale notariale, in cazul mostenitorului incapabil, se citeaza reprezentantul sau legal si instanta tutelara.

In consecinta, minorul sau interzisul, prin reprezentantii legali sau dupa caz cu acordul ocrotitorului legal si cu incuviintarea instantei tutelare, pot fie accepta, fie renunta la mostenire.

A doua conditie de validitate a actului de optiune succesorala este consimtamantul neviciat al succesibilului.

Viciile vointei actului de optiune succesorala sunt cele prevazute de dreptul comun in materie.

Practica judiciara a admis ca dolul poate vicia nu numai acceptarea, ci si renuntarea la succesiune si ca poate proveni de la orice persoana, fie ea comostenitor sau tert.

Este in afara de orice indoiala ca actul de optiune succesorala poate fi anulat si pentru violenta si se admite ca poate fi atacat si pentru eroare de fapt sau de drept, daca eroarea a fost cauza impulsiva si determinanta a actului de optiune, cum ar fi renuntarea abdicativa determinata de eroarea renuntatorului asupra nasterii dreptului la care se renunta.

Pentru a produce efectul anularii actului de optiune, eroarea trebuie sa fie scuzabila, adica sa nu fie imputata vreunei culpe a succesibilului care opteaza.

Sanctiunea erorii asupra cauzei impulsive si determinante, ca si a celorlalte vicii de consimtamant, este nulitatea relativa a actului de optiune.

Daca insa cauza impulsiva si determinanta ar fi ilicita sau imorala, nulitatea optiunii va fi absoluta.

Acceptarea pura si simpla a mostenirii este un act consensual si, ca atare, nu necesita a fi manifestat intr‑o forma anume.

In schimb, renuntarea la mostenire este un act juridic solemn, care este valabil numai daca a fost facut in conditiile prevazute de lege ad validitatem adica in forma autentica la orice notar public sau, dupa caz, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, in conditiile si limitele prevazute de lege (art. 1120 alin. (2) C.civ.).

Nerespectarea conditiilor privind capacitatea succesibilului si exprimarea unui consimtamant neviciat este sanctionata cu nulitatea relativa a actului de optiune.

Nerespectarea conditiilor legale privind caracterul licit al obiectului si cauzei sau forma solemna a actului de optiune atunci cand acesta este cerut de lege este sanctionata cu nulitatea absoluta.

Efectul nulitatii consta in desfiintarea retroactiva a actului de optiune succesorala.

Succesibilul va putea opta din nou in mod valabil, daca se mai afla inauntrul termenului de prescriptie al dreptului de optiune succesorala.

Prescriptia dreptului de optiune succesorala

Dreptul de optiune succesorala, ca si dreptul la mostenire, este un drept patrimonial supus prescriptiei extinctive.

Dreptul de optiune succesorala se exercita in termen de un an de la data deschiderii mostenirii (art. 1103 alin. (1) C.civ.).

Termenul de exercitare a dreptului de optiune succesorala este un termen de prescriptie, deci susceptibil de suspendare si repunere in termen, in conditiile prevazute cartea a VI-a din Codul civil.

Termenul de prescriptie pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala se aplica nu numai mostenitorilor legali, dar si legatarilor universali cu titlu universal sau cu titlu particular.

Termenul de prescriptie de un an al dreptului de optiune succesorala se aplica si statului, ori unei unitati administrativ‑teritoriale, sau oricarei persoane juridice, atunci cand vine la mostenire ca legatar universal, cu titlu universal sau cu titlu particular.

In schimb, daca statul este chemat sa culeaga, in temeiul legii, o mostenire vacanta, situatie in care statul nu are drept de optiune succesorala, organul competent poate solicita eliberarea certificatului de vacanta al mostenirii, iar notarul public sau instanta judecatoreasca poate constata vacanta, nelimitat in timp.

Termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala incepe sa curga de la "deschiderea mostenirii", adica din momentul nasterii acestui drept in persoana succesibililor.

Actul de optiune al succesibilului, exercitat prematur, adica inainte de deschiderea mostenirii este nul pentru ca poarta asupra unei mosteniri viitoare, deci eventuale.

Dupa deschiderea succesiunii, succesibilul poate opta din nou, valabil de aceasta data.

Termenul de prescriptie se calculeaza de la deschiderea succesiunii, indiferent daca succesibilul vine la mostenire in nume propriu, sau prin reprezentare ori prin retransmitere.

In ipoteza cand succesibilul moare inauntrul termenului de prescriptie, dar inainte de a fi optat, dreptul sau de optiune retransmis mostenitorilor trebuie exercitat separat inauntrul termenului de un an aplicabil dreptului de optiune privind mostenirea autorului lor (art. 1105 alin. (1) C.civ.).

Termenul de prescriptie se va calcula de la un alt moment decat deschiderea succesiunii in urmatoarele cazuri:

a) de la data nasterii celui chemat la mostenire, daca nasterea s-a produs dupa deschiderea mostenirii;

b) de la data inregistrarii mortii in registrul de stare civila, daca inregistrarea se face in temeiul unei hotarari judecatoresti de declarare a mortii celui care lasa mostenirea, afara numai daca succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotararea de declarare a mortii la o data anterioara, caz in care termenul curge de la aceasta din urma data;

c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca legatul sau, daca testamentul cuprinzand acest legat este descoperit dupa deschiderea mostenirii;

d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca legatura de rudenie pe care se intemeiaza vocatia sa la mostenire, daca aceasta data este ulterioara deschiderii mostenirii (art. 1103 alin. (2) C.civ.).

In cazul in care succesibilul a cerut intocmirea inventarului anterior executarii dreptului de optiune succesorala, termenul de optiune nu se va indeplini mai devreme de 2 luni de la data la care i se convoaca procesul-verbal de inventariere.

Pe durata efectuarii inventarului, succesibilul nu poate fi considerat mostenitor, cu exceptia cazului in care a acceptat succesiune (art. 1104 C.civ.).

Prin urmare in acest caz, daca inventarierea dureaza mai mult de un an sau daca perioada ramasa din termen este mai mare de 2 luni, termenul de optiune succesorala va fi egala cu durata inventarierii la care se adauga doua luni de la data convocarii procesului-verbal de inventariere.

Exceptia face cazul cand succesibilul fara a mai astepta rezultatul inventarierii a facut acceptarea mostenirii pe durata inventarierii.

Cursul prescriptiei dreptului de optiune succesorala se suspenda in cazurile prevazute de art. 2532 C.civ., compatibile cu natura si finalitatea acestui drept, si anume:

a) intre parinti, tutore sau curator si cei lipsiti de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, ori intre curatori si cei pe care ii reprezinta, cat timp dureaza ocrotirea si socotelile nu au fost date si aprobate (pct. 2);

b) in cazul celui lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, cat timp nu are reprezentant sau ocrotitor legal, in afara de cazurile in care exista o dispozitie legala contrara (pct. 4);

c) in cazul in care titularul dreptului sau cel care l-a incalcat face parte din fortele armate ale Romaniei, cat timp acesta se afla in stare de mobilizare sau de razboi. Sunt avute in vedere si persoanele civile care se gasesc in fortele armate pentru ratiuni de serviciu impuse de necesitate razboiului (pct. 8);

d) in cazul in care cel impotriva caruia curge, sau ar urma sa curga prescriptia este impiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de intrerupere, cat timp exista aceasta imprejurare; cand este temporara forta majora, nu constituie o cauza de suspendare a prescriptiei, decat daca survine in ultimele sase luni inainte de expunerea termenului de prescriptie (pct. 9);

De la data la care cauza de suspendare a incetat prescriptia isi reia cursul, socotindu-se pentru implinirea termenului si timpul scurs inainte de suspendare. Cu toate acestea prescriptia nu se va implini mai inainte de expirarea unui termen de sase luni de la data cand suspendarea a incetat, cu exceptia prescriptiei de sase luni sau mai scurte, care nu se vor implini decat dupa exprimarea unui termen de o luna de la incetarea suspendarii.

Prescriptia nu curge contra creditorilor defunctului in privinta creantelor pe care acesta le are asupra mostenirii, cat timp aceasta nu a fost acceptata de catre succesibili, ori in lipsa acceptarii cat timp nu a fost numit un curator care sa ii reprezinte.

Prescriptia nu curge contra mostenitorilor defunctului cat timp acestia nu au acceptat mostenirea ori nu a fost numit un curator care sa ii reprezinte.

Prescriptia nu curge, de asemenea, contra mostenitorilor in privinta creantelor pe care acestia le au impotriva mostenirii, de la data acceptarii ei si pana la data lichidarii ei (art. 2533 C.civ.).

Problema intreruperii prescriptiei nu se pune practic in materia dreptului de optiune succesorala, intrucat daca succesibilul si‑a exercitat dreptul de optiune in termen, dreptul insusi s‑a stins.

Este de neconceput ca actul de optiune exercitat sa faca sa curga un nou termen de prescriptie in care sa fie exercitat din nou acelasi drept.

Chiar si retractarea renuntarii la succesiune trebuie facuta potrivit legii, inauntrul termenului de prescriptie, si nu al unui nou termen care ar curge de la renuntare.

Succesibilul impiedicat sa isi exercite dreptul de optiune din "cauze temeinic justificate" care nu pot fi imputate culpei sale, dar care nu intrunesc caracterele fortei majore, poate fi repus in termenul de prescriptie de organul de jurisdictie competent.

"Cel care, din motive temeinice, nu si-a exercitat in termen dreptul la actiune supus prescriptiei, poate cere organului de jurisdictie competent, repunerea in termen si judecarea cauzei.

Repunerea in termen nu poate fi dispusa decat daca partea si-a exercitat dreptul la actiune inainte de implinirea unui termen de 30 de zile, socotit din ziua in care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca incetarea motivelor care au justificat depasirea termenului de prescriptie" prevede art. 2522 C.civ.

Legislatia noastra cunoaste si cazuri de repunere de drept in termenul de acceptare al succesiunii.

Astfel, art. 13 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 (republicata) a fondului funciar stabileste ca "Mostenitorii care nu‑si pot dovedi aceasta calitate, intrucat terenurile nu s‑au gasit in circuitul civil, sunt socotiti repusi de drept in termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au apartinut autorului lor. Ei sunt considerati ca au acceptat mostenirea prin cererea pe care o fac comisiei".

In acelasi sens, art. 4 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede ca "Succesibilii care, dupa data de 6 martie 1945, nu au acceptat mostenirea sunt repusi de drept in termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii.

Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a caror restituire se cere in temeiul Legii nr. 10/2001".

Potrivit art. 1112 C.civ. "Este prezumat pana la proba contrara, ca a renuntat la mostenire succesibilul care, desi cunostea deschiderea mostenirii si calitatea lui de succesibil ca urmare a notificarii sale in conditiile legii, nu accepta mostenirea in termenul prevazut la art. 1103".

Prescrierea dreptului de optiune succesorala produce efecte specifice in materie succesorala, absolute, erga omnes, si poate fi invocata prin urmare fata de oricine si de catre oricine.

Efectul prescriptiei dreptului de optiune succesorala se intemeiaza pe prezumtia legala relativa a renuntarii tacite a succesibilului.

Nu se pune problema dreptului de optiune succesorala si fireste nici a unui termen de optiune pentru mostenirile vacante.

Din redactarea art. 1138 C.civ. rezulta ca "Mostenirile vacante revin comunei, orasului sau, dupa caz, municipiului de la locul deschiderii mostenirii si intra in domeniul lor privat."

Rezulta deci, ca entitatile mentionate mai sus nu au o optiune in cazul mostenirii vacante, si nu pot renunta la ea.

Riscul prezentat de imposibilitatea refuzului unei mosteniri vacante insolvabile este inlaturat de regula suportarii pasivului mostenirii vacante numai in limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral (art. 1139 alin. (2) C.civ.).

Inventarul bunurilor succesorale

Bunurile mostenirii pot sa faca obiectul unor masuri conservatorii, in tot sau in parte, la cererea persoanelor interesate, in conditiile legii.

Succesibilii, creditorii mostenirii si orice persoana interesata pot cere notarului competent sa dispuna efectuarea unui inventar al bunurilor din patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face in acest scop fiind in sarcina mostenirii (art. 1115 alin. (1) C.civ.).

Daca succesibilii sau persoanele care detin bunuri din patrimoniul succesoral se opun, efectuarea inventarului este dispusa de catre instanta judecatoreasca de la locul deschiderii mostenirii.

Inventarul se efectueaza de catre persoana desemnata prin acordul succesibililor si al creditorilor sau, in lipsa unui asemenea acord, de catre persoana desemnata fie de notar, fie, dupa caz, de instanta de judecata competenta.

Procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea si evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau in posesia defunctului la data deschiderii mostenirii.

Bunurile a caror proprietate este contestata se vor mentiona separat.

In inventar se cuprind mentiuni privind pasivul succesoral.

Bunurile mostenirii care se gasesc in posesia altei persoane vor fi inventariate cu precizarea locului unde se afla si a motivului pentru care se gasesc acolo.

In cazul in care, cu ocazia inventarierii, se va gasi vreun testament lasat de defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare si va fi depus in depozit la biroul notarului public.

Inventarul se semneaza de cel care l-a intocmit, de succesibilii aflati la locul inventarului, iar in lipsa acestora sau in cazul refuzului lor de a semna, inventarul va fi semnat de doi martori.

Daca exista pericol de instrainare, pierdere, inlocuire sau distrugere a bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode.

Poate fi numit custode, cu acordul tuturor celor interesati, unul dintre succesibili, iar in caz contrar o alta persoana aleasa de catre notar.

In cazul in care conservarea bunurilor mostenirii necesita anumite cheltuieli, acestea vor fi facute, cu incuviintarea notarului, de catre custodele prevazut la alin. l sau, in lipsa custodelui, de un curator special, numit de notar pentru administrarea bunurilor.

Bunurile date in custodie sau in administrare se predau pe baza de proces-verbal semnat de notar si de custode sau curator. Daca predarea are loc concomitent cu inventarierea, se va face mentiune in procesul-verbal, un exemplar al acestuia predandu-se custodelui sau curatorului.

Custodele sau curatorul este obligat sa restituie bunurile si sa dea socoteala notarului asupra cheltuielilor de conservare sau administrare a acestor bunuri la finalizarea procedurii succesorale sau atunci cand notarul considera necesar.

Daca in timpul efectuarii inventarului se vor gasi sume de bani, hartii de valoare, cecuri sau alte valori, se vor depune in depozitul notarial sau la o institutie specializata, facandu-se mentiune despre aceasta si in procesul-verbal de inventariere.

Din sumele de bani gasite la inventariere, se vor lasa mostenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul si gospodareau impreuna cu acesta sumele necesare pentru:

a) intretinerea persoanelor ce erau in sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;

b) plata sumelor datorate in baza contractelor individuale de munca sau pentru plata asigurarilor sociale;

c) acoperirea cheltuielilor pentru conservarea si administrarea bunurilor mostenirii.

In cazul in care succesibilul a cerut intocmirea inventarului anterior exercitarii dreptului de optiune succesorala, termenul de optiune nu se va implini mai devreme de doua luni de la data la care i se comunica procesul-verbal de inventariere (art. 1104 alin. (1) C.civ.).

Pe durata efectuarii inventarului, succesibilul nu poate fi considerat mostenitor, afara de cazul in care a acceptat succesiunea (art. 1104 alin. (2) C.civ.).

Legea acorda o exceptie dilatorie succesibilului cu care el poate obtine suspendarea sau cel putin amanarea judecarii procesului dupa efectuarea inventarului.

Sectiunea a II‑a - Exercitarea dreptului de optiune succesorala

Acceptarea mostenirii

Acceptarea mostenirii este actul sau faptul juridic unilateral prin care succesibilul isi insuseste in mod definitiv mostenirea, transmisa in mod provizoriu de la deschiderea acesteia, consolidandu‑si neconditionat titlul sau de mostenitor.

Altfel spus, acceptarea definitiveaza, consolideaza transmisiunea succesorala realizata de plin drept cu titlu provizoriu la data decesului.

Transmisiunea succesorala opereaza de drept, prin efectul mortii defunctului si de la aceasta data. Acceptarea produce doar efectul de a atribui un caracter definitiv acestei transmisiuni operate anterior exprimarii ei.

Acceptarea unei succesiuni este deci manifestarea vointei de a pastra titlul de mostenitor pe care il confera legea, cu alte cuvinte, renuntarea la dreptul de a mai putea renunta la succesiune. (Semel heres, semper heres - odata ce esti mostenitor, ramai mostenitor.)

Acceptarea isi produce efectele retroactiv, din ziua deschiderii succesiunii.

Acceptarea mostenirii poate fi voluntara sau fortata.

A. Acceptarea voluntara

Acceptarea voluntara este acceptarea care rezulta dintr‑un act juridic unilateral si consensual al succesibilului.

Este un act juridic unilateral pentru ca este rezultatul unei singure vointe, a succesibilului, si consensual, pentru ca legea nu cere o forma deosebita ad validitatem pentru exprimarea acceptarii voluntare a mostenirii.

Acceptarea voluntara poate fi expresa sau tacita (art. 1108 alin. (1) C.civ.).

I. Acceptarea voluntara expresa

Acceptarea voluntara este expresa cand succesibilul isi insuseste explicit titlul sau calitatea de mostenitor printr‑un inscris autentic sau sub semnatura privata (art. 1108 alin. (2) C.civ.).

Forma scrisa este conceputa atat din ratiuni de ordin probatoriu, cat si pentru a oferi un timp de reflectie mai mare succesibilului inainte de manifestarea vointei de a accepta succesiunea.

De aceea, acceptarea expresa este considerata un act formal, dar nu solemn.

Inscrisul poate fi autentic sau sub semnatura privata, dar nu este necesara folosirea unor termeni sacramentali sau speciali pentru exprimarea vointei de a accepta succesiunea.

Este suficient ca din cuprinsul si intelesul actului sa rezulte in mod neindoielnic ca succesibilul isi insuseste titlul sau calitatea de mostenitor.

Este deci necesar ca prin inscris succesibilul sa‑si insuseasca neechivoc titlul sau calitatea de mostenitor, adica sa se declare acceptant si nu doar sa mentioneze ca are vocatie succesorala.

In situatia in care acceptarea este facuta printr-un inscris autentic, declaratia de acceptare se va inscrie in registrul national notarial, tinut in format electronic, potrivit legii.

II. Acceptarea voluntara tacita

Acceptarea voluntara este tacita cand succesibilul face un act sau fapt pe care nu‑l putea savarsi decat in calitate de mostenitor, si din care rezulta neindoielnic intentia sa de a accepta succesiunea (art. 1108 alin. (3) C.civ.).

Actul sau faptul succesibilului trebuie sa implice in mod necesar fara echivoc intentia de a accepta succesiunea. Actele echivoce nu pot constitui o manifestare tacita a vointei de a accepta succesiunea.

Acceptarea tacita, ca si cea expresa trebuie facuta personal de succesibil sau de un mandatar conventional imputernicit special de acesta (cum ar fi mandatarul imputernicit sa vanda bunuri din succesiune).

Succesibilii incapabili sau cei cu capacitate restransa opteaza prin reprezentantul legal sau cu incuviintarea reprezentantului legal.

Doctrina a admis ca acceptarea tacita ar putea fi facuta si de catre un gestionar de afaceri, daca succesibilul ar ratifica inauntrul termenului de optiune succesorala gestiunea, transformand‑o retroactiv in mandat. Solutia nu a fost impartasita si de instantele judecatoresti din cauza caracterului personal al actului de optiune succesorala.

Acceptarea voluntara tacita este admisa si in cazul succesiunii testamentare.

Acceptarea voluntara tacita este in toate cazurile pura si simpla.

In ce priveste actele echivalente cu o acceptare tacita trebuie distins intre actele care privesc bunuri singulare din succesiune si acte referitoare la mostenire, privita ca o universalitate.

Actele de dispozitie juridica privind o parte sau totalitatea drepturilor mostenirii atrag acceptarea tacita a acesteia. Sunt astfel de acte:

a) instrainarea, cu titlu gratuit sau oneros, de catre succesibil a drepturilor asupra mostenirii;

b) renuntarea, chiar gratuita, in folosul unuia sau mai multor mostenitori determinati;

c) renuntarea la mostenire cu titlu oneros, chiar in favoarea tuturor comostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi.

De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacita a mostenirii actele de dispozitie, administrare definitiva ori folosinta a unor bunuri din mostenire.

Actele de conservare, supraveghere si de administrare provizorie nu valoreaza acceptare, daca din imprejurarile in care acestea s-au efectuat nu rezulta ca succesibilul si-a insusit prin ele calitatea de mostenitor.

Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natura urgenta a caror indeplinire este necesara pentru normala punere in valoare, pe termen scurt, a bunurilor mostenirii.

Succesibilul care intentioneaza sa indeplineasca un act ce poate avea semnificatia acceptarii mostenirii, dar care doreste ca prin aceasta sa nu fie considerat acceptant, trebuie sa solicite autorizarea prealabila a instantei judecatoresti de la locul deschiderii mostenirii, potrivit regulilor aplicabile procedurii necontencioase.

Actele de conservare sau de administrare provizorie a bunurilor succesorale singulare nu constituie o acceptare tacita a succesiunii, intrucat au un caracter urgent, folosesc tuturor succesibililor, iar din natura lor se poate presupune ca succesibilul le‑a facut ca un gestionar de afaceri si nu cu vointa de a se comporta ca un proprietar al bunurilor succesorale.

Acestea pot fi fapte materiale ca: ingroparea defunctului, reparatii urgente la bunurile succesorale, preluarea cheilor de la imobilul succesoral si a actelor defunctului pentru a le feri de furt sau distrugere, mutarea definitiva a succesibilului in casa mostenita, demolarea unor constructii sau edificarea pe terenul defunctului a unor constructii, ori acte juridice cum ar fi: cererea de punere a sigiliilor, de facere a inventarului, de inscriere a unor ipoteci, de plata cu banii succesiunii a unor datorii urgente ale succesiunii sau de ingropare, intreruperea unei prescriptii.

Succesibilul va putea, cu autorizarea justitiei, chiar sa vanda mobilele succesiunii supuse stricaciunii sau a caror conservare este mai oneroasa, fara ca aceasta sa reprezinte o acceptare tacita a succesiunii.

In schimb, actele de administratie care nu au un caracter urgent, actele de folosinta a bunurilor succesorale si in special actele de dispozitie presupun si implica acceptarea pura si simpla pentru ca succesibilul se comporta ca un adevarat proprietar si nu le‑ar fi putut savarsi fara sa fi voit sa accepte succesiunea

Vor fi socotiti ca au acceptat pur si simplu succesiunea: mostenitorul care a intrat in posesia bunurilor succesorale; cel care a vandut fara autorizarea justitiei mobilele succesiunii supuse stricaciunii; cel care a cerut imparteala ori raportul sau care s‑a lasat condamnat in calitate de mostenitor.

Intrucat legea enumera doar cu caracter exemplificativ actele de dispozitie ce constituie manifestarea tacita a vointei succesibilului de a accepta succesiunea, interpretarea vointei tacite de a accepta succesiunea este lasata la aprecierea instantei, care va trebui sa tina seama de calitatea in care succesibilul a voit sa faca actul, si de categoria de acte (de conservare, administrare sau de dispozitie) in care se incadreaza actul concret analizat.

Analiza actului trebuie facuta prin prisma manifestarii de vointa de a accepta.

De aceea, soarta actului ca atare este indiferenta. Astfel, o desistare de la o actiune succesorala care valoreaza acceptare tacita nu are nici o influenta asupra acceptarii care ramane valabil exprimata.

Actele de dispozitie savarsite de succesibil cu privire la bunurile succesorale sunt actele cele mai categorice si mai clare de acceptare voluntara tacita a succesiunii.

Actele de dispozitie, indiferent de natura lor, avand ca obiect bunuri succesorale individuale, constituie acte de acceptare pura si simpla tacita a intregii mosteniri, in virtutea principiului indivizibilitatii optiunii succesorale.

Nu constituie acceptare tacita a mostenirii actele de instrainare a unui bun succesoral, cand succesibilul a crezut in mod gresit ca bunul este al sau pentru ca din acest act nu rezulta intentia succesibilului de a accepta succesiunea.

In schimb, daca succesibilul instraineaza un bun pe care defunctul il detinea cu titlu precar, crezand ca instraineaza un bun succesoral, el este considerat ca a acceptat tacit succesiunea, intentia lui de a se comporta ca un mostenitor (proprietar) la succesiune fiind evidenta.

Prin urmare, acceptarea tacita a succesiunii rezulta mai mult din intentie decat din felul actului sau faptului juridic.

Vor fi considerate ca acte de acceptare tacita a succesiunii: donatia, vanzarea, schimbul unor bunuri succesorale, constituirea de drepturi reale (ipoteci, servituti etc.) asupra imobilelor succesorale.

Potrivit art. 1110 alin. (1) lit. b) si c) C.civ. constituie acceptare tacita a succesiunii si renuntarea, chiar gratuita, a succesibilului in folosul unuia sau mai multor mostenitori (inclusiv mostenitori subsecventi), precum si renuntarea abdicativa (in folosul tuturor comostenitorilor) daca a fost facuta cu titlu oneros.

Practic, numai renuntarea abdicativa (pura si simpla) impersonala si cu titlu gratuit constituie "renuntare la mostenire", celelalte renuntari la succesiune in favorem constituie acte de acceptare tacita a mostenirii, insotite de acte de instrainare intre vii a drepturilor succesorale.

Sunt acte de acceptare tacita a succesiunii promovarea de catre succesibil a unor actiuni in justitie care implica indirect, dar neechivoc insusirea calitatii de mostenitor, cum ar fi actiunea in revendicarea bunurilor succesorale, cererea de partaj a bunurilor succesorale, de raport a donatiilor sau de reductiune a liberalitatilor excesive, cererea de predare a legatului cu titlu particular sau opunerea la predarea legatului in calitate de parat, cererea de anulare a testamentului.

Nu are importanta solutia pe fond pronuntata in actiune si nici macar desistarea succesibilului de la actiune; succesibilul este considerat ca a acceptat pur si simplu mostenirea, daca din participarea lui in proces rezulta in mod neechivoc ca a acceptat succesiunea.

In sfarsit, actele de administrare cu caracter definitiv a patrimoniului succesoral, savarsite in termenul de optiune succesorala, care angajeaza viitorul, sunt considerate acte de acceptare tacita a succesiunii.

Astfel, sunt incheierea intre comostenitori a unei conventii privind administrarea bunurilor succesorale, incasarea de creante care nu reprezinta venituri curente (chirii) de la debitorii succesiunii, efectuarea de cheltuieli utile sau voluptuarii cu bunurile succesorale, locatiunea bunurilor succesorale, plata impozitelor pe cladirile, terenurile, autovehiculele succesorale ori a taxelor succesorale.

In schimb, asa cum am aratat, actele de administratie provizorie, ca si actele de conservare nu pot conduce la concluzia ca succesibilul care le‑a facut si‑a manifestat vointa de a accepta succesiunea

Ori de cate ori va face un act de dispozitie sau de administratie definitiva, in interesul succesiunii si fara intentia de fi considerat acceptant, succesibilul prudent va trebui sa ceara autorizarea prealabila a justitiei pentru efectuarea actului, cu precizarea ca efectuarea lui nu inseamna acceptarea succesiunii.

In caz contrar, actul valoreaza acceptarea tacita a succesiunii pe care succesibilul nu o poate inlatura prin inserarea unei declaratii in cuprinsul actului sau printr‑un act ulterior ca nu a inteles sa accepte succesiunea.

B. Acceptarea fortata

Acceptarea fortata este o exceptie de la caracterul voluntar al actului de optiune si reprezinta o pedeapsa civila pentru savarsirea, cu rea credinta, de catre succesibil a unor delicte civile constand in sustragerea sau ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral in scopul de a si le insusi, sau a ascuns o donatie supusa raportului sau reductiunii (art. 1119 C.civ.).

Succesibilul care, cu rea-credinta, a sustras ori a ascuns bunuri din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donatie supusa raportului sau reductiunii este considerat ca a acceptat mostenirea, chiar daca anterior renuntase la ea. El nu va avea insa niciun drept cu privire la bunurile sustrare sau ascunse si, dupa caz, va fi obligat sa raporteze sau sa reduca donatia ascunsa fara a participa la distribuirea bunului donat.

Mostenitorul aflat in situatia de mai sus este tinut sa plateasca datoriile si sarcinile mostenirii proportional cu cota sa din mostenire, inclusiv cu propriile sale bunuri.

Succesibilul nu isi exprima vointa de a accepta succesiunea, ci de a savarsi fapte juridice ilicite cu privire la bunurile succesiunii, fapte pe care legea le sanctioneaza, considerandu‑l acceptant al succesiunii in lipsa vointei succesibilului si chiar impotriva acestei vointe.

Pentru a opera acceptarea fortata este necesar sa existe cumulativ:

a) un element material, obiectiv, constand in sustragerea sau in ascunderea unor bunuri din patrimoniul succesoral ori ascunderea unei donatii supuse raportului ori reductiunii

Notiunile de sustragere sau ascundere frauduloasa au fost interpretate extensiv de practica judiciara in sensul oricaror manopere frauduloase, savarsite prin fapte comisive sau prin fapte omisive, destinate sa diminueze activul succesoral in scopul prejudicierii mostenitorilor si creditorilor succesorali si avantajarii succesibilului de rea‑credinta.

Cu sustragerea si dosirea au fost astfel asimilate si falsificarea si prezentarea unui testament sau a unui inscris fals constatator al unei creante asupra succesiunii de catre succesibilul de rea‑credinta, nedeclararea unei donatii, dar manual sau donatii deghizate atunci cand este raportabila sau chiar neraportabila, dar supusa reductiunii, nedeclararea unor datorii catre mostenire etc.

Este necesar, in toate cazurile, ca darea la o parte sau ascunderea sa fie facute in clandestinitate, adica fara stirea celorlalti comostenitori;

b) un element subiectiv, psihologic, intentia frauduloasa, savarsirea faptelor de sustragere sau ascundere cu rea credinta.

Nu se cere ca fapta mostenitorului sa constituie o infractiune.

Este insa necesar ca ea sa constituie un delict civil intemeiat pe dol, si nu doar un cvasidelict intemeiat pe culpa.

Fapta mostenitorului presupune existenta discernamantului acestuia. Potrivit art. 1366 C.civ. "Minorul care nu a implinit varsta de 14 ani sau persoana pusa sub interdictie nu raspunde de prejudiciul cauzat, daca nu se dovedeste discernamantul sau la data savarsirii faptei.

Minorul care a implinit varsta de 14 ani raspunde de prejudiciul cauzat, in afara de cazul in care dovedeste ca a fost lipsit de discernamant la data savarsirii faptei.

Este deci esentiala si absolut necesara intentia de a pagubi pe ceilalti comostenitori sau pe creditorii mostenirii pentru a califica fapta succesibilului ca acceptare fortata a mostenirii.

Paguba consta in ruperea egalitatii dintre comostenitori sau in cazul creditorilor, prin micsorarea masei bunurilor pe care acestia le urmaresc.

Actele materiale de sustragere sau donatie si intentia frauduloasa a mostenitorului care le‑a savarsit trebuie dovedite de comostenitorul sau creditorul interesat;

c) dosirea sau darea la o parte trebuie sa aiba ca obiect bunuri succesorale sau fructele civile sau naturale ale acestor bunuri.

In mod logic, mostenitorul nu poate fi pedepsit decat daca a savarsit delictul civil dupa deschiderea succesiunii. Totusi se admite in doctrina ca sanctiunile se vor aplica si in cazul in care dosirea sau darea la o parte au fost facute inainte de deschiderea succesiunii si chiar cu complicitatea defunctului, cu intentie frauduloasa;

d) sustragerea sau dosirea frauduloasa trebuie sa fie savarsite de un mostenitor cu vocatie concreta la mostenire, fie el mostenitor legal, fie legatar universal sau cu titlu universal.

Legatarul cu titlu particular nu poate fi subiect al delictelor civile prevazute de art. 1119 alin. (1) C.civ. pentru ca daca si‑a insusit bunul care formeaza obiectul legatului nu poate dauna celorlalti comostenitori, iar daca si‑a insusit alte bunuri succesorale a actionat ca un tert fara vocatie succesorala si va raspunde civil si eventual penal, ca un hot.

Deci pedeapsa acceptarii fortate nu poate fi aplicata impotriva legatarului cu titlu particular si nici el nu se poate prevala de ea.

C. Efectele acceptarii mostenirii

I. Efecte generale si comune

Efectul general si comun al tuturor formelor de acceptare este consolidarea (definitivarea) titlului de mostenitor al succesibilului.

Transmisiunea succesiunii care a operat cu titlu provizoriu prin efectul legii din momentul deschiderii succesiunii devine, prin efectul acceptarii, definitiva.

Acceptarea consolideaza transmisiunea mostenirii realizata de plin drept la data decesului (art. 1114 alin. (1) C.civ.).

Prin acceptare, succesibilul si‑a exercitat dreptul de optiune succesorala si nu mai poate renunta la mostenire.

II. Efectele acceptarii voluntare

Acceptarea voluntara a mostenirii nu va produce confuziunea intre patrimoniul succesoral cules si patrimoniul propriu al mostenitorului acceptant si ca urmare acesta va raspunde pentru pasivul succesoral numai in limita activului succesoral, si numai cu bunurile din patrimoniul succesoral culese.

Prin urmare in cazul in care va fi urmarit de creditorii mostenirii mostenitorul acceptant va putea invoca beneficiul separatiei patrimoniului personal de patrimoniul succesoral.

Mostenitorii legali si legatarii universali sa cu titlu universal raspund pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proportional cu cota fiecaruia (art. 1114 alin. (2) C.civ.).

Legatarul cu titlu particular nu este obligat sa suporte datoriile si sarcinile mostenirii.

Prin exceptie, el raspunde pentru pasivul mostenirii, insa numai cu bunul sau bunurile ce formeaza obiectul legatului, daca:

a) testatorul a dispus in mod expres in acest sens;

b) dreptul lasat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o mostenire culeasa de catre testator si nelichidata inca;

c) celelalte bunuri ale mostenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor si sarcinilor mostenirii (art. 1114 alin. (3) C.civ.).

In cazul instrainarii bunurilor mostenirii dupa deschiderea acesteia, bunurile intrate in patrimoniul succesoral prin efectul subrogatiei pot fi afectate stingerii datoriilor si sarcinilor mostenirii.

Prin acceptare, mostenitorul universal sau cu titlu universal, fiind un "avand cauza", va succeda defunctului in toate raporturile contractate de acesta cu tertii.

III. Efecte specifice ale acceptarii fortate

Art. 1119 C.civ. prevede in caz de sustragere sau ascundere frauduloasa a bunurilor succesorale doua sanctiuni:

a) prima consta in lipsirea mostenitorului fraudulos de partea care i s‑ar fi cuvenit din bunurile pe care le‑a sustras sau le‑a ascuns, sau dupa caz la obligarea sa la raportul sau la reductiunea donatiei ascunse fara a participa la distribuirea bunului donat

Scopul sanctiunii este ca egalitatea dintre mostenitori sa nu fie rupta prin frauda unuia, in prejudiciul celorlalti.

Sanctiunea se va aplica tuturor mostenitorilor care au capacitate delictuala, adica au lucrat cu discernamant.

Discernamantul este prezumat relativ la persoanele care au implinit 14 ani si nu sunt puse sub interdictie, iar in cazul persoanelor sub 14 ani, el trebuie dovedit.

Trebuie precizat ca desi succesibilul vinovat nu beneficiaza de partea ce i s‑ar fi cuvenit din bunurile sustrase sau ascunse, el va raspunde de datoriile si sarcinile mostenirii proportional cu cota sa din mostenire, inclusiv cu bunurile sale proprii (art. 1119 alin. (2) C.civ.).

Cu alte cuvinte el nu va putea invoca beneficiul separatiei patrimoniului personal de cel succesoral.

b) a doua sanctiune consta in decaderea mostenitorului vinovat din facultatea de a renunta la mostenire

Daca a optat mai inainte, el este decazut din renuntarea anterior savarsita si considerat ca a acceptat mostenirea.

c) Mostenitorul vinovat este socotit prin puterea legii ca a acceptat mostenirea, angajandu‑si raspunderea pentru pasivul succesoral, inclusiv cu bunurile sale proprii si chiar daca pasivul ar depasi activul succesoral.

Renuntarea la mostenire

Renuntarea la mostenire este actul juridic unilateral, expres si solemn, prin care succesibilul declara in mod categoric si precis in fata notarului public sau dupa caz la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, in conditiile si limitele prevazute de lege, ca nu isi insuseste titlul de mostenitor si ca nu intelege sa uzeze de drepturile pe care vocatia sa legala sau testamentara i‑o confera asupra succesiunii.

Renuntarea la mostenire trebuie facuta in termenul de optiune succesorala.

Prin renuntarea la mostenire, succesibilul isi desfiinteaza cu efect retroactiv vocatia sa succesorala, fiind considerat ca nu a fost niciodata mostenitor (art. 1121 alin. (1) C.civ.).

Renuntarea la mostenire trebuie sa fie expresa.

Renuntarea la mostenire nu se presupune (art. 1120 alin. (1) C.civ.).

Renuntarea succesorala nu este niciodata presupusa, pentru ca nimeni nu este presupus a renunta la dreptul sau.

In opinia noastra dispozitia art. 1120 alin. (1) se refera la prezumtiile simple bazate pe acte sau fapte ale succesibilului, nu si la prezumtiile legale de renuntare, prevazute de altfel de art. 1112 si 1113 C.civ.

Astfel art. 1112 C.civ. stabileste o prezumtie legala relativa de renuntare la mostenire, dispunand ca "Este prezumat, pana la proba contrara, ca a renuntat la mostenire succesibilul care, desi cunostea deschiderea mostenirii si calitatea lui de succesibil, ca urmare a notificarii sale in conditiile legii, nu accepta mostenirea in termenul prevazut la art. 1103".

Art. 1113 C.civ. stabileste o prezumtie legala absoluta de renuntare la mostenire in cazul in care pentru motive temeinice, la cererea oricarei persoane interesate, succesibilul a fost obligat prin ordonanta presedintiala, sa isi exercite dreptul de optiune succesorala inauntrul unui termen stabilit de instanta judecatoreasca, mai scurt decat cel de un an prevazut de art. 1103 si nu si-a exercitat acest drept.

Dreptul de a renunta apartine tuturor mostenitorilor legali sau testamentari cu vocatie universala, cu titlu universal sau cu titlu particular.

In mod obisnuit, succesibilul renunta la mostenire daca aceasta este in mod neindoielnic insolvabila sau daca, fiind obligat la raport, doreste sa pastreze donatia.

Renuntarea la succesiune trebuie sa fie intotdeauna expresa si facuta in forma autentica, la orice notar public sau, dupa caz, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, in conditiile si limitele prevazute de lege.

Renuntarea poate fi facuta in mod valabil numai dupa deschiderea succesiunii, adica dupa nasterea dreptului de optiune succesorala.

Renuntarea la o succesiune nedeschisa este nula absolut, ca orice pact asupra unei succesiuni viitoare.

Renuntarea la mostenire este valabila si isi produce efectele numai daca succesibilul nu a acceptat in prealabil succesiunea, caci acceptarea are efect irevocabil. (Semel heres, semper heres.)

Renuntarea este indivizibila.

Nu este admisibila renuntarea la o parte din succesiune si acceptarea celeilalte parti. (Nemo pro parte heres.)

Renuntarea la mostenire trebuie sa fie pur abdicativa, adica impersonala si cu titlu gratuit.

Renuntarea in favorem, chiar gratuita, in folosul unuia sau mai multor mostenitori determinati, si renuntarea la mostenire cu titlu oneros, chiar in favoarea tuturor comostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi, sunt considerate de lege (art. 1110 alin. (1) lit. b si c C.civ.) ca acte de acceptare tacita a mostenirii.

La fel, renuntarea cu titlu oneros facuta in favoarea tuturor mostenitorilor este considerata de lege acceptare pura si simpla tacita a mostenirii.

Renuntarea la mostenire este un act juridic solemn si trebuie facuta in forma unei declaratii scrise semnate de renuntator sau, in cazul celor lipsiti de capacitate de exercitiu, de reprezentantul lor, iar al celor cu capacitate de exercitiu restransa, de ei personal si de ocrotitorul legal, si avand in amandoua cazurile incuviintarea prealabila a instantei tutelare.

Declaratia de renuntare facuta in alte conditii decat cele prevazute de lege, cum ar fi spre exemplu o renuntare la succesiune facuta printr‑un inscris sub semnatura privata, este nula absolut si lipsita de efecte.

Declaratia de renuntare se inscrie, pe cheltuiala renuntatorului, pentru informarea tertilor in registrul national notarial tinut in format electronic, potrivit legii.

Lipsa inscrierii in registrul national notarial nu afecteaza validitatea actului de renuntare si nu ar putea fi invocata drept cauza de nulitate a declaratiei de nulitate de catre succesibilul renuntator pentru a putea accepta mostenirea.

In schimb, fata de un tert dobanditor de buna‑credinta, care a cumparat un bun succesoral de la succesibilul renuntator, renuntarea neinscrisa in registru nu este opozabila.

Prin renuntare, titlul de mostenitor al renuntatorului este retroactiv desfiintat, renuntatorul devenind o persoana straina de mostenire.

Art. 1121 C.civ. dispune in acest sens ca "Succesibilul care renunta este considerat ca nu a fost niciodata mostenitor".

Efectele renuntarii se produc erga omnes daca declaratia de renuntare a fost inscrisa asa cum prevede legea in registrul national notarial.

Renuntatorul pierde partea din mostenire la care avea dreptul.

Partea renuntatorului profita mostenitorilor pe care i-ar fi inlaturat de la mostenire sau celor a caror parte ar fi diminuat-o daca ar fi acceptat mostenirea.

Mostenitorul renuntator decedat nu poate fi reprezentat. Descendentii lui pot culege succesiunea defunctului numai daca sunt chemati la ea in nume propriu.

Prin efectul retroactiv al renuntarii, renasc drepturile reale sau de creanta ale renuntatorului impotriva defunctului sau ale acestuia (ale mostenirii) impotriva renuntatorului, stinse prin consolidare sau confuziune, prin efectul legii, la data deschiderii succesiunii.

Mostenitorul renuntator nu este obligat la raport si poate pastra donatia primita de la defunct in timpul vietii acestuia.

Totusi, prin stipulatie expresa in contractul de donatie, donatarul poate fi obligat la raportul donatiei si in cazul renuntarii la mostenire. In acest caz, donatarul va readuce la mostenire numai valoarea bunului donat care depaseste partea din bunurile defunctului la care ar fi avut dreptul ca mostenitor legal (art. 1147 alin. (2) C.civ.).

Ca efect al renuntarii, creditorii succesibilului renuntator nu pot urmari patrimoniul succesoral, dupa cum nici creditorii succesiunii nu au dreptul sa urmareasca bunurile din patrimoniul renuntatorului.

In sfarsit, renuntatorul nu are obligatia de a plati taxele legale pentru efectuarea procedurii succesorale notariale.

Desi in principiu renuntarea este irevocabila, totusi, pentru a evita vacanta succesorala, legea permite succesibilului renuntator sa revina asupra renuntarii si sa o revoce, dar numai daca sunt indeplinite cumulativ doua conditii:

a) sa nu fi expirat termenul de prescriptie al dreptului de optiune succesorala;

b) succesiunea sa nu fi fost intre timp acceptata de un alt succesibil care au vocatie la partea cre i-ar reveni.

"In tot cursul termenului de optiune, renuntatorul poate revoca renuntarea, daca mostenirea nu a fost deja acceptata de alti succesibili care au vocatie la partea care i-ar reveni, dispozitiile art. 1120 aplicandu-se in mod corespunzator" prevede art. 1123 C.civ.

Acceptarea legatului cu titlu particular de catre legatar nu impiedica retractarea renuntarii facute de succesorul universal sau cu titlu universal.

Decaderea renuntatorului din dreptul de a retracta renuntarea prin implinirea termenului de prescriptie opereaza de drept si poate fi invocata de orice persoana interesata si chiar din oficiu.

Legea prevede conditii de forma speciale pentru retractarea renuntarii, in sensul ca revocarea se va face in aceleasi conditii de forma autentica si de inscriere in registrul special, simetric cu renuntarea la mostenire.

Revocarea renuntarii nu face sa renasca dreptul de optiune succesorala, ci constituie prin ea insasi o acceptare a succesiunii.

Revocarea renuntarii valoreaza acceptare, bunurile mostenirii fiind preluare in starea in care se gasesc si sub rezerva drepturilor dobandite de terti asupra acelor bunuri (art. 1123 C.civ.).

Efectele revocarii renuntarii opereaza retroactiv de la data deschiderii succesiunii.

Renuntarea la mostenire facuta cu incalcarea formelor prevazute de lege ad solemnitatem este nula absolut. Nulitatea absoluta poate fi invocata de succesibil sau de creditorii sai personali sau de creditorii succesorali.

In cazul in care vointa succesibilului renuntator a fost viciata prin violenta, dol sau eroare, renuntarea este anulabila.

Anularea renuntarii poate fi solicitata numai de succesibilul renuntator.

Dreptul la actiunea in anularea acceptarii sau renuntarii se prescrie in termen de 6 luni, calculat in caz de violenta de la incetarea acesteia, iar in celelalte cazuri din momentul in care titularul dreptului la actiune a cunoscut cauza de nulitate relativa (art. 1124 C.civ.).

Creditorii succesibilului care a renuntat la mostenire in frauda lor pot cere instantei revocarea renuntarii in ceea ce ii priveste, insa numai in termen de trei luni de la data la care au cunoscut renuntarea (art. 1122 alin. (1) C.civ.).

Admiterea actiunii in revocare produce efectele acceptarii mostenirii de catre succesibilul debitor numai in privinta creditorului reclamant si in limita creantei acestuia.