CONTINUTUL ACTIVITATII NOTARIALE

Potrivit prevederilor art. 8 din Legea nr. 36/1995, notarul public indeplineste urmatoarele acte notariale:

a) redactarea inscrisurilor cu continut juridic, la solicitarea partilor;

b) autentificarea inscrisurilor redactate de notarul public, de parte personal sau de avocat;

c) procedura succesorala notariala;

d) certificarea unor fapte, in cazurile prevazute de lege;

e) legalizarea semnaturilor de pe inscrisuri, a specimenelor de semnatura, precum si a sigiliilor;

f) darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti;

g) primirea in depozit a inscrisurilor si a documentelor prezentate de parti;

h) actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin si al cecurilor;

i) legalizarea copiilor de pe inscrisuri;

j) efectuarea si legalizarea traducerilor;

k) eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a intocmit;

l) orice alte operatiuni prevazute de lege.

Dupa cum se observa, acest text de lege are un continut deschis, in sensul ca orice dispozitie legala care va apare ulterior si va da in competenta notarului public o alta atributiune, aceasta va intra in obligatiile lui fara a mai fi necesara modificarea Legii nr. 36/1995.

In temeiul art. 9 din acelasi act normativ, notarii publici au dreptul de a acorda consultatii juridice in materie notariala, altele decat cele referitoare la continutul actelor pe care le indeplinesc si participa, in calitate de specialisti desemnati de parti, la pregatirea si intocmirea unor acte juridice cu caracter notarial.

In indeplinirea atributiilor ce-i revin, notarul public are competenta generala, cu exceptiile prevazute in situatiile indicate de lege si anume:

a) procedura succesorala notariala este de competenta notarului public din biroul notarial situat in circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu;

b) in cazul mostenirilor succesive, mostenitorii pot alege competenta oricaruia dintre birourile notariale din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care si-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urma;

c) actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor se fac de notarul public din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care urmeaza a se face plata;

d) eliberarea duplicatelor si reconstituirea actelor notariale se fac de notarul public in al carui birou se afla originalul acestora.

In afara de notarul public, legea mai confera atributiuni specifice activitatii notariale si altor persoane. Este, spre exemplu, cazul art. 12 din Legea nr. 36/1995 care stabileste ca secretarii consiliilor locale ale comunelor si oraselor unde nu functioneaza birouri ale notarilor publici vor indeplini, la cererea partilor, urmatoarele acte notariale: a) legalizarea semnaturilor de pe inscrisurile prezentate de parti; b) legalizarea copiilor de pe inscrisuri, cu exceptia inscrisurilor sub semnatura privata.

Actele enumerate, in cazul in care depunerea lor este necesara la unele institutii sau agenti economici, vor fi indeplinite de acestea.

Activitate notariala desfasoara si misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei, pe baza legii romane si a intelegerilor internationale la care Romania este parte, precum si potrivit uzantelor internationale.

La cererea persoanelor fizice avand cetatenia romana, precum si a persoanelor juridice romane, misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei indeplinesc urmatoarele acte notariale: a) redactarea de inscrieri in vederea autentificarii sau legalizarii semnaturii; b) autentificarea inscrisurilor; c) legalizarea sigiliilor si a semnaturilor; d) darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti; e) certificarea unor fapte; f) legalizarea de copii de pe inscrisuri; g) efectuarea si legalizarea traducerilor; h) primirea in depozit a inscrisurilor si documentelor prezentate de parti; i) eliberarea de duplicate de pe actele notariale intocmite de misiunile diplomatice sau oficiile consulare.

Actele notariale se indeplinesc la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum si la bordul navelor si aeronavelor sub pavilion romanesc care se afla stationate in raza de activitate a acestor organe, precum si la domiciliul cetateanului roman ori in alt loc, daca acest lucru este prevazut in conventiile internationale la care Romania si statul de resedinta sunt parti sau legea locala nu se opune.

O alta componenta a activitatii notariale este determinata de mobilitatea crescanda a persoanelor si bunurilor inregistrata in prezent. Mediile de comunicare si telecomunicatiile au evoluat puternic, frontierele ne mai constituind obstacole greu de trecut. Se vorbeste de fenomenul mondializarii[1].

Fie ca este vorba de deplasari din motive profesionale dictate de un angajator, sau personale, pentru reintregirea familiei in strainatate sau de pura convenienta, cum ar fi de exemplu retragerea intr-o zona de provincie, cu o clima mai buna, persoanele fizice sunt extrem de mobile. Din aceste deplasari internationale rezulta numeroase riscuri de conflict intre legi.

In aceasta lume in continua schimbare, notarii trebuie sa fie apti sa-si informeze clientii asupra consecintelor si urmarilor juridice ale actelor pe care acestia le instrumenteaza si sa anticipeze conflictele ce pot aparea.

In fine, continutul definitiv care va fi dat unui act va depinde intr-o mare masura de consecintele pe care acesta le va avea. Pentru aceasta, informatia trebuie sa priveasca toate elementele pe care notarul trebuie sa le cunoasca si de ale caror parti nu are suficiente cunostinte, lucru frecvent in dreptul international. Astfel, notarul trebuie sa informeze partile in mod clar si comprehensibil asupra punctelor ce le sunt favorabile precum si asupra celor care le sunt defavorabile.

Atunci cand o problema comporta un element de extraneitate in legatura cu care exista riscul aparitiei unui conflict cu un sistem juridic strain, notarul are obligatia de a-l aduce la cunostinta clientilor sai si, dupa caz, cu ajutorul unui specialist din tara respectiva, de a lamuri partile sau cel putin de a le invita sa faca ele insele un astfel de demers.

Din acest motiv este important ca notarul sa se mentina informat nu doar cu problemele de drept national ci si cu dezvoltarile majore ale principalelor drepturi straine, fie ca este vorba de dreptul civil sau de cel fiscal.

In materie fiscala, tarile ce pot fi vizate folosesc adesea concepte si criterii diferite ce trebuie examinate de notar.

Din aceste motive, notarul are responsabilitatea de informare pertinenta a clientului in momentul intocmirii unui act notarial in legatura cu consecintele fiscale ale acestui act. [2]

Problema pe care o vom examina aici este cea de a sti pana unde merge obligatia notarului, si nu doar simpla posibilitate, de a informa clientul asupra consecintelor fiscale ale actelor intocmite de el. Notarul, nefiind inainte de toate un specialist in fiscalitate, trebuie sa se limiteze sa informeze clientul in linii mari in legatura cu costul fiscal al unei operatiuni sau trebuie din contra sa-l ajute sa creeze o situatie fiscala care sa-i fie cat mai favorabila posibil?

Ca urmare a dezvoltarii rapide a legislatiei si jurisprudentei fiscale, problema obligatiei notarului de a informa clientul in domeniul fiscal trebuie reevaluata periodic.

Fiscalitatea a crescut in complexitate in ultimii 20 de ani. Au aparut noi impozite si taxe cum ar fi taxa pe valoarea adaugata (TVA). Reforme majore au fost intreprinse, in diferite materii de interes in domeniul notarial, spre exemplu in materie de castig imobiliar. Mai mult ca altadata, putem afirma ca legiuitorul poate sa ignore consecintele fiscale ale unui act instrumentat de notar, mai ales in cazurile de vanzare de imobile sau societati. Nivelul de cunostinte la care ne putem astepta de la notari nu este acelasi in toate domeniile fiscalitatii. Din partea lui se cere, pe buna dreptate, sa stie sa informeze precis clientul asupra modalitatilor de calcul al impozitului pe castigul imobiliar sau pe cele derivate din dreptul de mutare. Sa fie aceeasi situatie si pentru consecintele fiscale prin exemplul transformarii unei societati dintr-o ratiune individuala in societate pe capital? Daca raspunsul la aceasta intrebare este unul afirmativ atunci notarului i se cere sa dobandeasca cunostinte fiscale asemenea unui specialist in domeniu, ceea ce pare greu de admis. Daca raspunsul este unul negativ, atunci  inseamna a lasa clientul intr-o mare incertitudine asupra consecintelor directe ale unui act intocmit de un ofiter public, situatie care nu este nici ea foarte multumitoare.

Trebuie, astfel, sa definim[3], alaturi de obligatia de a informa, ce inseamna datoria notarului de a trimite clientul la un specialist pentru cazurile cele mai complexe, respectiv, de a se asigura ca clientul a fost informat in prealabil asupra acestor chestiuni (obligatia de a indica sau de a semnala).

In acest fel, nu se poate ca aprecierea sa fie uniforma fata de toate domeniile fiscalitatii in ce priveste gradul de informare pe care notarul este dator sa il ofere in aceste chestiuni clientului sau.