Clasificarea drepturilor si libertatilor fundamentale

CLASIFICAREA DREPTURILOR §1 LIBERTATILOR FUNDAMENTALE

Constitutiile moderne urmaresc prin consacrarea drepturilor si libertatilor fundamentale sa stabileasca garantii cat mai eficiente pentru apararea persoanei umane si a vietii ei private, pentru participarea cetatenilor la viata politica si pentru dezvoltarea materiala si culturala a cetatenilor.

Pornind de la aceasta observatie, un apreciat profesor de drep constitutional propune o clasificare a drepturilor fundamentale insusita si de catre noi.

Astfel, o prima categorie de drepturi fundamentale va cuprinde acele drepturi care au drept obiect ocrotirea persoanei umane si a vietii ei private fata de orice amestec din afara. Din aceasta categorie fac parte urmatoarele drepturi: dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, libera circulatie, inviolabilitatea domiciliului si resedintei, secretul corespondentei si a celorlalte mijloace de comunicare, libertatea constiintei, dreptul la informatie. Drepturile fundamentale din aceasta prima categorie au o trasatura comuna si anume faptul ca ele pot fi exercitate independent de un raport social, in cadrul caruia alti cetateni sa fie implicati intr-o atitudine participativa. Cu alte cuvinte, ele pot fi exercitate in mod individual, motiv pentru care drepturile din prima categorie pot fi grupate sub denumirea de libertati individuale.

O a doua categorie de drepturi fundamentale are drept obiect asigurarea dezvoltarii materiale sau culturale a cetatenilor motiv pentru care acestea sunt cuprinse sub denumirea de drepturi social-economice. Fac parte din aceasta categorie urmatoarele drepturi: dreptul la munca, dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la greva dreptul la proprietatea privata, dreptul de mostenire, dreptul la invatatura, dreptul celui vatamat intr-un drept al sau de o autoritate publica, liberul acces la justitie.

Cea de a treia categorie de drepturi fundamentale are ca obiect exclusiv asigurarea participarii cetatenilor la conducerea statului, cum ar fi: dreptul de a alege si de a fi ales in organele reprezentative locale sau nationale.

Aceasta interdictie este absoluta, nefiind admisa nici o exceptie.

In ceea ce prive§te dreptul la integritate fizica si psihica, art.22, alin.(2), prevede ca nimeni nu poate fi supus torturii si nici unui fel de pedeapsa sau de tratament inuman sau degradant. Orice atingere adusa integritatii persoanei trebuie sanctionata de lege, insa daca totu§i aceasta se impune din considerente sociale, ea se face numai prin lege §i in conditiile art.49 (spre exemplu, recoltarea de probe de sange pentru dovedirea intoxicatiei alcoolice, vaccinarea pentru combaterea unei epidemii, etc.).

O problema controversata este aceea de a §ti cand incepe sa fie operant §i cand inceteaza dreptul la viata §i la integritate fizica. Astfel, daca se porne§te de la conceptiile religioase, atunci intreruperile voluntare ale sarcinii nu ar trebui sa fie acceptate decat in cazuri extreme (spre exemplu, atunci cand viata mamei este in pericol). In sfar§it, daca dreptul la integritate fizica este prelungit §i dupa moarte, preluarea autorizata in scopuri medicale de organe ale unor persoane decedate ar fi ilegala, la fel ca §i utilizarea pentru disectii a cadavrelor.¹¹

Un corolar al dreptului la viata §i la integritate fizica §i psihica il constituie §i dreptul fundamental prevazut de art.26, adica dreptul la viata intima, familiala §i privata. Textul legii fundamentale obliga autoritatile statului la respectul vietii intime, familiale §i private §i la ocrotirea impotriva oricaror atingeri din partea oricarui subiect de drept. Astfel, nimeni nu poate sa se amestece in viata intima, familiala sau privata a persoanei fara a avea consimtamantul acesteia, consimtamant care trebuie sa fie liber exprimat. In acest sens:

judecatorii au obligatia de a declara §edinta secreta e judecata in procesele in care publicitatea ar afecta viata intima, familiala §i privata;

se considera atentat la viata intima a persoanei ascultarea, inregistrarea sau transmiterea imaginilor sau a valorilor unei persoane, fara consimtamantul acesteia;

este interzisa, de asemenea, aducerea la cuno§tinta publica a aspectelor din viata conjugala a persoanelor.

Alin.2 al aceluia§i articol consacra dreptul fiecarei persoane fizice de a dispune de ea insasi, cu conditia de a nu incalca drepturile §i libertatile altera, ordinea publica sau bunele moravuri. Potrivit cu aceasta consacrare constitutionala¹²:

numai persoana poate dispune de fiinta sa, de integritatea sa fizica si de libertatea sa;

persoana are dreptul de a dispune de corpul sau;

in virtutea acestui drept, persoana are dreptul de a participa ca subiect de anchete, investigatii, cercetari sociologice, psihologice, medicale, §tiintifice si de a accepta transplantul de organe §i tesuturi.

Dreptul persoanei de a dispune de corpul sau nu se confunda cu dreptul de sinucidere.

Ca si alte drepturi sau libertati fundamentale §i dreptul persoanei de a dispune de ea msa§i comporta anumite limite. Aceste limite privesc:

examenul sanatatii impus pentru angajarea in munca sau in vederea incheierii casatoriei;

examenele medicale pentru combaterea bolilor venerice §i a toxicomaniei;

vaccinarile obligatorii.

Libera circulatie

Acest drept fundamental, prevazut de art.25, vizeaza nu numai posibilitatea de miscare a cetateanului roman pe Intregul teritoriu al statului, fara nici o restrictie, dar si alte cateva prerogative care, in sfarsit, au dobandit consistenta: libertatea de circulatie in strainatate, libertatea de a-§i stabili domiciliul sau re§edinta in orice localitate din tara, libertatea de a emigra, precum si de a reveni in tara.¹³

Cu toate acestea, libera circulatie nu poate fi absoluta, ea trebuind sa se desfasoare conform unor reguli, cu respectarea unor conditii cerute de lege. Exercitarea acestui drept fundamental poate face obiectul unor restrictii daca se cere evitarea unui pericol grav care ameninta ordinea constitutionala; pentru prevenirea riscului raspandirii unei epidemii, precum §i pentru evitarea consecintelor unei calamitati naturale.

In ceea ce prive§te libertatea de circulatie in afara tarii, Constitutia de§i o garanteaza, este evident ca statul roman nu este

in masura sa impiedice restrangerea de catre un stat strain a dreptului de circulatie pe propriul teritoriu. In astfel de conditii, tot ceea ce statul roman poate garanta cetatenilor sai este dreptul la obtinerea unui pa§aport.

Siguranta.

Acest drept fundamental este numit de catre englezi 'habeas corpus', ei mtelegand prin aceasta sintagma garantia oferita de Constitutie fiecarui cetatean, conform careia o data retinut sau arestat, acesta va fi prezentat fara intarziere unui juriu chemat sa se pronunte fie pentru mentinerea invinuitului in stare de detentie, fie pentru punerea acestuia in libertate.

Astazi prin siguranta ca drept fundamental se intelege garantia data de Constitutie cetatenilor si tuturor persoanelor care se afla pe teritoriul statului impotriva oricaror forme abuzive de represiune §i in special, impotriva oricaror masuri arbitrare ale organelor de stat avand ca obiect privarea lor de libertate prin arestare sau detentie.¹⁴

Acest drept fundamental este prevazut in art.23 al Constitutiei care stipuleaza:

(1) - Libertatea individuals §i siguranta persoanei sunt inviolabile.

(2) - Perchezitionarea, retinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai in cazurile §i cu procedura prevazute de lege.

(3) - Retinerea nu poate depa§i 24 de ore.

(4) - Arestarea se face in temeiul unui mandat emis de magistrat, pentru o durata de cel mult 30 de zile. Asupra legalitatii mandatului, arestatul se poate plange judecatorului care este obligat sa se pronunte prin hotarare motivata. Prelungirea arestarii se aproba numai de instanta de judecata.

(5) - Celui retinut sau arestat i se aduc de indata la cuno§tinta, in limba pe care o intelege, motivele retinerii sau ale arestarii, iar invinuirea, in eel mai scurt termen; invinuirea se aduce la cuno§tinta numai in prezenta unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) - Eliberarea celui retinut sau arestat este obligatorie daca motivele acestor masuri au disparut.

(7) - Persoana arestata preventiv are dreptul sa ceara punerea sa in libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cautiune.

(8) - Pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatore§ti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.

(9) - Nici o pedeapsa nu poate fi stabilita decat in conditiile si in
temeiul legii;

Siguranta ca drept fundamental se bazeaza pe cateva principii esentiale ale dreptului, cum ar fi:¹⁵

principiul legalitatii incriminarilor §i pedepselor;

principiul independentei justitiei;

garantarea dreptului la aparare;

interdictia infiintarii de jurisdictii de exceptie: 'este interzisa infiintarea de instante extraordinare' (art. 125 din Constitutie).

principiul neretroactivitatii: 'legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale mai favorabile' (art. 15 alin.2 din Constitutie).

Inviolabilitatea domiciliului §i a resfedintei.

Acest drept fundamental este reglementat in art. 27 al Constitutiei §i garanteaza indivizilor posibilitatea de a-§i folosi nestingheriti locuinta, astfel incat nimeni sa nu poata patrunde in domiciliul sau re§edinta lor fara ca ei sa permita acest lucru.

Conform alin.(2) al art.27, exista anumite situatii cand se poate deroga prin lege de la aceasta regula §i anume:

pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatore§ti;

pentru inlaturarea unei primejdii privind viata, integritatea fizica sau bunurile unei persoane;

pentru apararea sigurantei nationale sau a ordinii publice;

pentru prevenirea raspandirii unei epidemii.

Avand in vedere implicatiile juridice, morale §i sociale ale perchezitiilor, Constitutia precizeaza care este autoritatea competenta care le poate ordona, precum §i procedura de efectuare. In ceea ce prive§te autoritatea competenta a le ordona, aceasta este numai magistratul, adica judecatorul sau procurorul.

Se mai specifica si faptul ca sunt interzise perchezitiile in timpul noptii, exceptie facand delictul flagrant. Aceasta se explica prin faptul ca o actiune a autoritatilor publice, legala desigur, trebuie sa se efectueze ziua, o perchezitie efectuata noaptea fiind de natura a produce efecte nedorite nu numai pentru persoana in cauza, ci §i pentru familia acesteia §i eventual §i pentru vecini. Motiv pentru care, textul constitutional le interzice. Tratamentul juridic al delictului flagrant este ins a diferit, in astfel de situatii interesul justitiei avand prioritate.

Secretul corespondentei.

Prin secretul corespondentei se urmare§te sa se protejeze posibilitatea fiecarei persoane de a-§i comunica prin scris, prin telefon sau prin alte mijloace de comunicare opiniile §i gandurile sale, fara ca acestea sa-i fie cunoscute de altii, facute publice sau cenzurate.

Din prevederile art.28 reiese ca sunt obligati sa respecte secretul corespondentei atat persoanele fizice §i juridice cat §i autoritatile publice. Totodata rezulta ca nimeni nu poate retine, deschide, citi distruge, da publicitatii o corespondenta ce nu-i este adresata, avand obligatia de a o restitui destinatarului daca din intamplare a intrat in posesia ei. De asemenea, nimeni nu are dreptul de a intercepta o convorbire telefonica sau de a divulga continutul convorbirii telefonice de care a luat cuno§tinta intamplator.¹⁶

Trebuie insa precizat ca exercitiul acestui drept poate comporta o restrangere necesara in interesul justitiei, sau mai precis in scopul descoperirii infractorilor. Acest drept recunoscut magistratilor de a retine, citi §i folosi in proces corespondenta care vine sau pleaca de la persoanele invinuite de savar§irea unor infractiuni, trebuie sa fie consacrat de lege, efectuat dupa o procedura stricta §i doar pe baza de ordonante scrise, cu respectarea celorlalte drepturi ale persoanei.

Libertatea de constiinta.

Aceasta libertate confera fiecarei persoane dreptul de a avea orice opinie sau credinta ca §i eel de a nu avea vreo credinta, persoana respectiva neputand fi constransa sa faca un act potrivnic convingerilor sale. O forma a libertatii de con§tiinta o constituie libertatea religioasa. Prin aceasta se intelege garantia data de Constitutie persoanelor de a nu putea fi constranse sa imparta§easca o credinta pe care nu o au sau alta decat cea pe care o au.¹⁷

De regula, conceptiile despre fume sunt fie teiste, fie ateiste. Con§tiinta omului nu poate §i nu trebuie sa fie directionata prin presiuni administrative, ea trebuind sa fie rezultatul libertatii de a gandi §i de a-§i exterioriza gandurile.

Referitor la libertatea de con§tiinta, art.29 al Constitutiei prevede urmatoarele:

(1) - Libertatea gandirii §i a opiniilor, precum §i libertatea
credintelor religioase nu pot fi ingradite sub nici o forma. Nimeni nu poate fi constrans sa adopte o opinie ori sa adere la o credinta religioasa, contrare convingerilor sale.

(2) - Libertatea de con§tiinta este garantata; ea trebuie sa se manifeste in spiritul de toleranta §i de respect reciproc.

(6) - Parintii adoptivi sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educatia copiilor minori a caror raspundere le revine.

Alin.(6) al acestui articol reflecta in mod firesc faptul ca educatia §i cre§terea copiilor in familie se fac in concordanta cu ideile §i conceptiile parintilor, filiatia fiind prin ea msa§i o relatie spirituala, parintii avand raspunderea morala, sociala §i adeseori juridica pentru faptele §i actele copiilor lor minori.

Dreptul la informatie

Dreptul la informatie este considerat un drept fundamental intrucat dezvoltarea spirituala a omului precum §i exercitarea libertatilor consacrate prin Constitutie implica §i posibilitatea de a avea acces la informatii §i date referitoare la viata sociala, economica, §tiintifica, politica §i culturala.

Consacrand in art.31 dreptul la informatie, Constitutia stabile§te §i unele obligatii in sarcina autoritatilor statului:

de a informa corect cetatenii asupra problemelor publice, dar §i a celor de ordin personal;

de a asigura prin serviciile publice de radio §i de televiziune dreptul la antena;

de a asigura protectia tinerilor §i siguranta nationala;

Trebuie insa precizat ca dreptul la informatie se refera numai la informatiile de interes public. De aici se poate trage concluzia ca acest drept nu presupune §i accesul la informatii cu caracter secret, nici obligatia pentru autoritatile statului de a oferi astfel de informatii.

2. Drepturi social-economice.

Dreptul la munca

Articolul 38 din Constitutie consacra un drept fundamental cetatenesc in temeiul caruia fiecarui cetatean i se asigura posibilitatea de a-§i alege profesia §i locul de munca, precum §i de a desfa§ura, potrivit pregatirii §i capacitatii sale, in conditii corespunzatoare de securitate §i igiena, o activitate in domeniul economic, administrativ, social sau cultural remunerata echitabil.¹⁸

Consacrand libertatea alegerii profesiei §i a locului de munca, Constitutia exclude munca fortata. Potrivit art.39, nu constituie insa munca fortata:

serviciul cu caracter militar sau activitatile desfa§urate in locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu presteaza serviciul militar obligatoriu din motive religioase;

munca unei persoane condamnate, prestata in conditii normale, in perioada de detentie sau de libertate conditionata;

prestatiile impuse in situatia creata de calamitati ori de alt pericol, precum §i cele care fac parte din obligatiile civile normale stabilite de lege

Dreptul la munca presupune §i obligatia statului de a lua masuri de dezvoltare economica §i de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent (art.43).

Totodata. dreptul la munca implica §i obligatia pentru stat de a legifera §i de a aplica masuri prin care sa se asigure securitatea §i igiena muncii, repaosul saptamanal, concediul de maternitate platit, ajutorul de §omaj, dreptul la pensie, etc.

Art.38 alin. (5) consacra dreptul la negocieri colective §i caracterul obligatoriu al conventiilor colective, fapt ce reflecta rolul tot mai important ce le revine sindicatelor in lumea moderna.

Dreptul la ocrotirea sanatatii

Constitutia asigura fiecarei persoane, independent de calitatea de angajat, dreptul la ocrotirea sanatatii (art.33 alin. 1).

Acest drept fundamental tine seama de standardele actuale de viata, prin continutul sau asigurand indivizilor pastrarea §i dezvoltarea calitatilor lor fizice §i mentale, care sa le ingaduie o cat mai eficienta participare la viata economica sociala politica §i culturala.

Totodata, art.33 impune §i unele obligatii ferme in sarcina statului, aceste trebuind sa ia masuri pentru asigurarea igienei §i a sanatatii publice (alin2).

Impunandu-se obligatii pentru autoritatile statului, este firesc sa se impuna autoritatii legislative misiunea de a reglementa unele domenii cum ar fi: asistenta medicala, asigurarile sociale precum §i alte masuri de protectie a sanatatii fizice §i mentale. Tot legea urmeaza sa reglementeze controlul exercitarii profesiilor medicale §i a activitatilor paramedicale.

Dreptul la greva

Prin greva se intelege incetarea colectiva §i voluntara a muncii de catre salariati, fiind o masura de presiune economica temporara folosita in scopul imbunatatirii conditiilor de munca §i de viata a acestora.

Exercitarea dreptului la greva intervine atunci cand celelalte mijloace de rezolvare a conflictului de munca nu au dat rezultate, fiind astfel ultima solutie, prin care patronatul poate fi convins sa satisfaca revendicarile salariatilor. Succesul grevei depinde de intelegerea prealabila a muncitorilor de a inceta lucrul pe o anumita perioada de timp §i totodata de posibilitatile lor materiale de a o continua.

Legea nr. 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca prevede urmatoarele:

greva constituie o incetare colectiva §i voluntara a lucrului intr-o unitate §i poate fi declarata pe toata durata desfa§urarii conflictelor de interese;

greva poate fi declarata numai daca, in prealabil, au fost epuizate posibilitatile de solutionare a conflictului de interese prin procedurile prevazute de lege §i daca momentul declan§arii a fost adus la cunostinta conducerii unitatii de catre organizatori cu 48 de ore inainte;

hotararea de a declara greva se ia de catre organizatiile sindicale reprezentative participante la conflictul de interese, cu acordul a eel putin jumatate din numarul membrilor sindicatelor respective;

grevele pot fi de avertisment, propriu-zise §i de solidaritate. Greva de avertisment nu poate avea o durata mai mare de doua ore, daca se face cu incetarea lucrului §i trebuie, in toate cazurile, sa preceada cu eel putin 5 zile greva propriu-zisa. Greva de solidaritate poate fi declarata in vederea sustinerii revendicarilor formulate de salariatii din alte unitati. Aceasta nu poate avea o durata mai mare de o zi §i trebuie anuntata in scris conducerii unitatii cu eel putin 48 de ore inainte de incetarea lucrului;

sindicatele reprezentative sau dupa caz, reprezentantii ale§i ai salariatilor sunt responsabile de organizarea grevelor §i ii reprezinta pe grevi§ti pe toata durata grevei, in relatiile cu unitatea, inclusiv in fata instantelor judecatore§ti, in cazurile in care se solicita suspendarea sau incetarea grevei;

in situatia in care dupa declan§area grevei, jumatate din numarul salariatilor care au hotarat declan§area grevei renunta la greva, aceasta inceteaza.

In legatura cu organizarea §i desfa§urarea grevelor, legea stabile§te urmatoarele reguli: participarea la greva este libera, nimeni nu poate fi constrans sa participe sau sa refuze sa participe la greva;

pe durata grevei, conducerea unitatii nu poate fi impiedicata sa i§i desfa§oare activitatea de catre salariatii aflati in greva sau de organizatorii acesteia; conducerea unitatii nu poate incadra salariati care sa ii inlocuiasca pe cei aflati in greva;

pe durata grevei organizatorii sunt obligati sa protejeze bunurile unitatii §i sa asigure functionarea continua a utilajelor §i a instalatiilor a caror oprire ar putea constitui un pericol pentru viata §i pentru sanatatea oamenilor;

pe durata grevei, salariatii i§i mentin toate drepturile ce decurg din contractul individual de munca, cu exceptia drepturilor salariale.

Dreptul la greva este reglementat de art.40 al Constitutiei iar in spiritul acestui articol pot fi aduse doua categorii de limitari exercitarii dreptului la greva.

O prima categorie de limitari prive§te scopul grevei, el nu poate fi decat apararea intereselor profesionale, economice §i sociale ale salariatilor. In consecinta sunt interzise grevele care au un caracter politic.

Cea de a doua categorie de limitari este determinata de considerente legate de necesitatea mentinerii ordinii publice precum §i de garantarea asigurarii serviciilor esentiale pentru societate. De multe ori se considera ca greva functionarilor publici este ilicita pentru ca ea vine in contradictie cu notiunea de serviciu public §i mai ales cu principiul continuitatii serviciilor publice.

In legatura cu aceasta, Legea nr. 168/1999 stabiles,te ca nu pot declara greva: procurorii, judecatorii, personalul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului de Interne §i a unitatilor din subordinea acestor ministere, personalul Serviciului Roman de Informatii, al Serviciului de Informatii Externe, al Serviciului de Telecomunicatii Speciale, personalul militar incadrat in Ministerul Justitiei, precum §i eel din unitatile din subordinea acestuia; personalul din transporturile aeriene, navale, terestre de orice fel nu pot declara greve din momentul plecarii in misiune §i pana la terminarea acesteia.

De asemenea, in unitatile sanitare §i de asistenta sociala, de telecomunicatii, ale radioului §i televiziunii publice, in unitatile de transporturi pe caile ferate, in unitatile care asigura transportul in comun §i salubritatea localitatilor, precum §i aprovizionarea populatiei cu gaze, energie electrica, caldura §i apa, greva este permisa   cu conditia ca organizatorii §i conducatorii grevei sa asigure serviciile esentiale, dar nu mai putin de o treime din activitatea normala, cu satisfacerea necesitatilor minime de viata ale comunitatilor locale.

Dreptul de proprietate privata.

In sistemul nostru de drept, proprietatea este publica sau privata.

Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale. Bunurile proprietate publica sunt inalienabile. Rezulta ca ele sunt scoase din circuitul civil, neputand fi instrainate. In conditiile legii, ele pot fi date in administrare regiilor autonome ori institutiilor publice sau pot fi concesionate ori inchiriate (art. 135, alin.5).

Referitor la proprietatea privata art. 135 alin.(6) prevede ca ea este inviolabila, adica un bun dobandit in mod legal face parte definitiv din patrimoniul proprietarului, o lege ulterioara putand eel mult sa modifice conditiile in care acesta i§i exercita dreptul, dar nu sa-i afecteze msa§i substanta. ¹⁹

Proprietatea privata poate avea ca obiect orice bun, bineinteles cu excluderea celor ce nu pot fi decat in proprietate publica. Astfel, nu pot forma obiectul dreptului de proprietate privata urmatoarele bunuri: bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil §i acelea ce pot fi folosite in interes public, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice §i ale platoului continental, precum §i alte bunuri stabilite de lege.

In opozitie cu proprietatea publica, proprietatea privata nu este exclusiva. Ea poate sa apartina oricarui subiect de drept -cetatenilor, organizatiilor sociale, cu conditia sa fie persoane juridice, deoarece doar in aceasta calitate pot fi tutelare de patrimoniu (societati comerciale, fundatii, etc.) statului, comunei, ora§ului sau judetului, cetatenilor straini §i apatrizilor (cu exceptia dreptului de proprietate asupra pamantului).²⁰

Exercitiul dreptului de proprietate privata este supus potrivit Constitutiei la doua limitari principale, dupa cum stipuleaza art.41:

pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi
subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a
despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor
sau constructiilor, precum §i pentru alte forme imputabile
autoritatii;

dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind
protectia mediului §i asigurarea bunei vecinatati, precum §i la
respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului,
revin proprietarului.

Constitutia stabile§te doua garantii principale care au menirea sa ocroteasca dreptul de proprietate privata. Astfel art.41 prevede ca:

nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta §i prealabila despagubire;

averea dobandita licit nu poate fi confiscate, iar caracterul licit al dobandirii se prezuma.

Dreptul la mo§tenire.

Conform art.42 al Constitutiei, dreptul la mo§tenire este garantat. Acest drept este urmarea fireasca a dreptului de proprietate privata deoarece prin acest drept se asigura continuarea calitatii de proprietar de catre succesorii fostului proprietar decedat.

Dreptul la mvatatura.

Potrivit art.32 din Legea fundamentals, dreptul la invatatura este asigurat prin obligatia statului de a organiza invatamantul general obligatoriu, invatamantul liceal §i eel profesional, invatamantul superior §i alte forme de instructie §i de perfectionare. Deci, fiecare cetatean are posibilitatea sa i§i aleaga a§ezamantul §colar sau profesional la care mtelege sa se instruiasca.

Constitutia stabile§te principiul conform caruia invatamantul de toate gradele se desfa§oara in limba romana. De la acest principiu, Constitutia admite doua exceptii:

in conditiile legii, invatamantul se poate desfa§ura §i intr-o limba
de circulatie internationala;

persoanele apartinand minoritatilor nationale au dreptul de a invata limba lor materna §i de a putea fi instruite in aceasta limba, urmand ca legea sa stabileasca modalitatile de exercitare a acestui drept,

Conform Constitutiei, invatamantul de toate gradele poate fi de stat sau particular.

Daca referitor la invatamantul particular, Constitutia prevede doar ca acesta se organizeaza §i se desfa§oara in conditiile legii, pentru invatamantul de stat ea a consacrat unele reguli specifice, dupa cum urmeaza:

invatamantul de stat este gratuit, potrivit legii, adica in cadrul
acestei forme de invatamant nu pot fi percepute taxe de examene
§i nici taxe de frecventa;

in §colile de stat, invatamantul religios este organizat si garantat
prin lege. Insa, in cadrul acestei reguli, notiunea de §coala
cuprinde doar invatamantul general si preuniversitar, aceasta
deoarece in tara noastra nu exista traditia organizarii
invatamantului religios in institutiile de invatamant superior.

Conform alin. (6) al art.32, autonomia universitara este garantata, adica fiecare institutie de invatamant superior are libertatea de a-§i alege propria conducere, de a-§i stabili programele de invatamant si de a hotari in mod independent asupra modului de folosire a resurselor ei financiare.

Prevederile constitutionale si-au gasit o ampla dezvoltare in Legea invatamantului (nr.84/1995). Potrivit acesteia:

in Romania invatamantul constituie o prioritate nationala;

invatamantul urmare§te realizarea idealului educational (ce consta in dezvoltarea libera, integrala §i armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii autonome §i creative) intemeiat pe traditiile umaniste, pe valorile democratiei §i pe aspiratiile societatii romane§ti;

dreptul la invatatura se fundamenteaza pe dreptul egal de acces la toate nivelurile si formele de invatamant "indiferent de conditia sociala §i materiala de sex, religie, nationalitate, apartenenta politica §i religioasa';

sistemul national de invatamant include mai multe trepte de formare educationale §i anume: invatamantul liceal, postliceal §i invatamantul superior;

invatamantul special organizat pentru pre§colarii §i elevii avand anumite deficiente se organizeaza in unitati de invatamant special, in grupe §i clase speciale din unitati pre§colare §i §colare obi§nuite, sau in unitati de invatamant obi§nuite, inclusiv in unitati cu predare in limbile minoritatilor nationale;

invatamantul nu se subordoneaza scopurilor §i doctrinelor promovate de partide sau alte formatiuni politice;

de asemenea, legea invatamantului interzice in spatiile destinate procesului de invatamant §i cercetare, activitatile care incalca normele generale de moralitate.

Liberul acces la justitie.

Liberul acces la justitie de§i nu este reglementat de Constitutie in capitolul 'Drepturile §i libertatile fundamentale', totu§i trebuie considerat a fi un drept fundamental deoarece el se analizeaza ca o facultate de vointa garantata indivizilor de Legea fundamentals., facultate careia ii corespunde obligatia pentru stat de a desfa§ura o activitate jurisdictionala.²¹ Articolul 21 al Constitutiei prevede:

(1) - orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor §i a intereselor sale legitime;

(2) - nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.

Dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica.

Constitutia din 1991, conditioneaza exercitarea acestui drept prevazut de art.38 de urmatoarele cerinte:

a) Trebuie sa se faca dovada vatamarii unui drept subiectiv al unei persoane.

b) Vatamarea dreptului subiectiv trebuie sa fie cauzata de o autoritate publica, in sensul acestui articol prin autoritate publica intelegandu-se oricare dintre organele statului.

c) Vatamarea dreptului subiectiv sa se fi produs printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.

Textul nu se refera la actele administrative emise numai de catre autoritatile administrative, ci la toate actele administrative emise de autoritatile publice, fara deosebire de natura lor judiciara.

Articolul 48 stipuleaza §i pretentiile pe care le poate formula cetateanul, acestea fiind: recunoa§terea dreptului pretins, anularea actului, repararea pagubei.

3. Drepturile politice.

In aceasta categorie sunt incluse acele drepturi ale cetatenilor romani care au ca obiect exclusiv participarea cetatenilor romani la conducerea statului.²² Ea include urmatoarele drepturi:²³

dreptul de a vota reprezentanti in Parlament;

dreptul de a-1 vota pe Pre§edintele Republicii;

dreptul de a initia, impreuna cu numarul de cetateni cu drept de vot prevazut de art.73 al Constitutiei §i in conditiile acolo stabilite, adoptarea, modificarea sau abrogarea unei legi ordinare sau organice;

dreptul de a initia, impreuna cu numarul de cetateni cu drept de vot prevazut de art. 146 al Constitutiei §i in conditiile acolo stabilite, revizuirea Constitutiei;

dreptul de a vota reprezentantii in consiliile locale §i judetene;

dreptul de a vota primari in comune §i ora§e;

dreptul de a fi ales deputat sau senator, pre§edinte al tarii,
membru in consiliile locale sau primar in comune §i ora§e.

Articolul 34 al Constitutiei prevede ca cetatenii au drept de vot de la varsta de 18 ani, impliniti pana in ziua alegerilor inclusiv. Nu au drept de vot debilii sau alienatii mintal, pu§i sub interdictie §i nici persoanele condamnate, prin hotarare judecatoreasca definitiva, la pierderea drepturilor electorale.

La fel ca §i dreptul de vot, dreptul de a fi ales apartine numai cetatenilor romani. Daca pentru dreptul de vot limita minima de varsta este de 18 ani, pentru a fi ales, aceasta varsta este sensibil mai ridicata. Acest fapt se explica prin importanta unor demnitati publice §i prin responsabilitatea care le revine celor desemnati sa guverneze, responsabilitate care cere un suport de credibilitate §i in experienta practica §i in maturitatea candidatilor. In acest sens, art.35 din Constitute stabile§te doua limite minime de varsta, dupa cum urmeaza:

varsta de 23 de ani impliniti, pana la ziua alegerilor inclusiv, pentru candidatii ce vor sa fie ale§i in Camera Deputatilor sau in organele locale;

varsta de eel putin 35 de ani pentru candidatii ce vor sa fie ale§i in Senat sau in functia de Pre§edinte al Romaniei.

4. Drepturi social-politice

Libertatea de exprimare

Libertatea de exprimare prevazuta de art.30 al Constitutiei reprezinta posibilitatea persoanei fizice de a-§i exprima prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public gandurile, opiniile, credintele religioase §i creatiile spirituale de orice fel.

Mijlocul eel mai des folosit pentru ingradirea libertatii de exprimare a fost §i este cenzura, fapt pentru care conform alin.2 cenzura de orice fel este interzisa. De asemenea, prin alin, (4) este interzisa suprimarea publicatiilor.

Libertatea de exprimare are un continut complex care cuprinde atat un aspect spiritual cat §i un aspect material, acest lucru implicand §i libertatea de a infiinta publicatii.

Pentru garantarea libertatii de exprimare, legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii. Impunerea transparentei fmanciare nu face decat sa intareasca exercitiul efectiv al acestei libertati, in fond cerandu-se sa fie cunoscuti de public conducatorii reali ai intreprinderilor de presa, conditiile finantarii ziarelor, tranzactiile financiare ale caror obiect pot fi.

Libertatea de exprimare nu este insa absoluta, ea fiind supusa anumitor limite. Astfel, dispozitiile constitutionale interzic acele exprimari care urmaresc prejudicierea demnitatii, onoarei, vietii particulare a persoanei si dreptul sau la propria imagine; defaimarea tarii §i a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial; manifestari obscene, contrare bunelor moravuri. Din aceasta rezulta ideea de ocrotire a unor importante valori umane, statale, publice.²⁴

Textul constitutional stabile§te ca raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cuno§tinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. In ceea ce prive§te ordinea in care se raspunde, ea este cea stabilita prin textul constitutional.

Referitor la raspunderea pentru delictele de presa, aceasta va fi stabilita prin lege. Constitutia nu putea stabili detalii, raspunderea penala pentru savar§irea unui delict avand caracter eminamente personal. - Libertatea cultelor

Alaturi de libertatea de con§tiinta, Constitutia prin art. 29, alin.(3), (4), (5) garanteaza §i libertatea cultului religios

In ceea ce prive§te cultele religioase, trebuie observat ca termenul cult are doua acceptiuni. Conform primei acceptiuni, prin cult se intelege o asociatie, o organizatie religioasa, iar conform celei de-a doua ritualul practicat. In ambele acceptiuni, insa, cultul religios inseamna exteriorizarea unei credinte religioase atat prin unirea celor de aceea§i credinta intr-o asociatie religioasa (biserica, cult), cat §i prin ritualurile cerute de acea credinta religioasa, cum ar fi procesiunile, adunarile religioase etc.²⁵

Fata de credinta religioasa care constituie un element psihic, intern, cultul religios reprezinta o exteriorizare a ideilor religioase.

Reglementarea libertatii cultelor poate avea loc in parametrii mai multor sisteme, dintre care principalele sunt urmatoarele:²⁶

a) Regimul teocratic, conform caruia biserica define suprematia in raport cu puterea de stat laica. Aceasta a fost mult timp pozitia dominanta pe care §i-a arogat-o biserica romano-catolica.

b) Regimul cesaro-papal, in cadrul caruia seful politic laic este in acela§i timp §i seful bisericii. Acest regim este specific raporturilor dintre Coroana britanica §i biserica anglicana.

c) Regimul concordatelor, potrivit caruia relatiile dintre stat §i biserica sunt reglementate pe calea unei conventii (concordat) intervenita intre cele doua parti. Astfel de concordate sunt intalnite intre biserica romano-catolica §i diferite state

d)    Regimul separatiei bisericii de stat, potrivit caruia statul are obligatia de a se abtine de la orice amestec in organizarea §i functionarea cultelor, dupa cum §i acestora le este interzis orice amestec in treburile statului.

In ceea ce prive§te Constitutia Romaniei, in art.29 alin.(5) este prevazuta autonomia cultelor religioase fata de stat §i faptul ca acestea se bucura de sprijinul statului, prin inlesnirea asistentei religioase in armata, in spitale, in penitenciare, in azile §i orfelinate.

Constitutia impune totodata §i cultivarea unui climat de toleranta §i de respect reciproc intre credincio§ii apartinand diferitelor culte religioase, ca §i intre credincio§i §i necredincio§i.

Pentru asigurarea lini§tii §i pacii intre cultele religioase, prin alin. (4) Constitutia interzice, in relatiile dintre culte, orice forme, mijloace, acte sau actiuni de invrajbire religioasa. - Libertatea Intrunirilor

Libertatea intrunirilor reprezinta un drept fundamental care consta in posibilitatea pe care o au oamenii de a se intruni in reuniuni publice sau private in scopul de a-§i exprima opiniile, gandurile, credintele.

Aceasta libertate poate fi concretizata prin mai multe forme §i mijloace, cum ar fi: mitingurile demonstratiile, procesiunile .

Orice intrunire, in sensul legii, presupune o legatura cat de firava intre participanti, o intentie comuna §i totodata un minimum de organizare. Aceste trasaturi prezinta importanta din punct de vedere juridic atunci cand se pun probleme de autorizare prealabila, de desfa§urare sau de raspundere. Aceste trasaturi deosebesc intrunirile de gruparile sau aglomerarile intamplatoare de persoane.

Articolul 36 al Constitutiei consacra trei reguli in legatura cu intrunirile §i anume: libertatea intrunirilor, caracterul pa§nic al intrunirilor §i interzicerea la intruniri a oricarui fel de arme.

Cadrul juridic legal prin care se exercita libertatea cetatenilor de a-§i exprima opiniile in cadrul unor adunari publice il reprezinta Legea nr.60/1991 privind organizarea §i desfa§urarea adunarilor publice.

Potrivit acestei legi:

libertatea cetatenilor de a-§i exprima opiniile politice, sociale sau de alta natura, de a organiza mitinguri, demonstratii manifestatii, procesiuni §i orice alte intruniri §i de a participa la acestea este garantata de lege;

asemenea activitati se pot realiza numai pa§nic §i fara nici un fel de arme, in piete, pe caile publice ori in alte locuri in aer liber, numai, dupa declararea prealabila;

adunarile publice trebuie sa se desfa§oare in mod pa§nic §i civilizat, cu protectia participantilor §i a mediului ambiant, fara sa se stanjeneasca folosirea normala a drumurilor publice, a transportului in comun, functionarea institutiilor publice §i private, a celor de invatamant, cultura si sanatate, a unitatilor economice ori sa degenereze in actiuni turbulente de natura a pune in primejdie ordinea §i lini§tea publica, siguranta persoanelor, integritatea corporala, viata sau bunurilor acestora ori ale domeniului public;

sunt interzise adunarile publice prin care se urmare§te: propagarea ideilor totalitare, de natura fascista, comunista, rasista, §ovina sau ale oricaror organizatii terorist-diversioniste; organizarea unei lovituri e stat sau altei actiuni contrare sigurantei nationale; incalcarea ordinii, sigurantei sau moralitatii publice, a drepturilor §i libertatilor cetatenilor ori punerea in pericol a sanatatii acestora.

Dreptul de asociere

Dreptul de asociere prevazut de art.37 nu trebuie confundat cu libertatea de intrunire, aceasta deoarece spre deosebire de intruniri, care sunt adunari cu caracter ocazional de persoane intre care nu se creeaza legaturi juridice cu caracter permanent, asociatiile sunt grupari cu caracter durabil, constituite in vederea realizarii unui scop permanent §i care functioneaza conform anumitor reguli acceptate de membrii lor.²⁸

Cetatenii se pot asocia liber in partide politice, in sindicate §i in alte forme de asociere.

Partidele politice contribuie la definirea §i la exprimarea vointei politice a cetatenilor, respectand suveranitatea nationala, integritatea teritoriala, ordinea de drept §i principiile democratice. In consecinta, partidele - sau celelalte organizatii care, prin scopurile ori activitatea lor, sunt contrare pluralismului politic, principiilor statului de drept ori suveranitatii, integritatii sau independentei Romaniei sunt neconstitutionale.²⁹

Constitutia prevede ca nu pot face parte din partide politice judecatorii Curtii Constitutionale, avocatii poporului, magistratii, membrii activi ai armatei, politi§tii §i alte categorii de functionari publici stabilite prin lege organica. Aceasta deoarece serviciile publice nu au voie sa faca nici o diferentiere intre cei carora le furnizeaza prestatii, pe motive politice. In fine aceea§i Constitutie stabile§te ca asociatiile cu caracter secret sunt interzise, urmarindu-se astfel protejarea valorilor democratice fata de unele forte obscure care ar dori sa atenteze la ele. - Dreptul de petitionare

Dreptul de petitionare a fost reglementat ca drept fundamental in art.47 al Constitutiei. Acest drept garanteaza cetatenilor posibilitatea de a se adresa cu petitii autoritatilor statului, acestea avand obligatia sa raspunda la petitii in termenele §i in conditiile stabilite potrivit legii:

Petitiile adresate autoritatilor statului se fac doar in numele petitionarilor sau in numele colectivelor pe care le reprezinta. De aici §i consecinta ca orice petitie trebuie semnata §i deci trebuie sa contina datele de identitate ale petitionarului.

Din punct de vedere juridic, petitiile pot imbraca eel putin patru forme §i anume: cereri, reclamatii, sesizari §i propuneri.

Reglementarea data de Constitutie are un caracter deosebit de larg. Aceasta se exprima prin faptul ca petitiile cetatenilor privesc nu numai valorificarea unor drepturi, ci §i a unor simple interese personale. Prin urmare, chiar daca un interes personal, nefiind ocrotit prin posibilitatea sanctionata de lege de a cere unui tert indeplinirea unei actiuni sau o abstentiune, nu constituie un drept subiectiv, el poate fi totu§i aparat prin intermediul dreptului de petitionare.

Pe de alta parte, caracterul extins al reglementarii constitutionale i§i gase§te expresie §i in faptul ca, petitiile pot avea ca obiect nu numai drepturi §i interese personale, ci §i drepturi §i interese colective.

Scutirea de taxa pentru exercitarea dreptului de petitionare consacrata de alin. (3) asigura acestui drept posibilitatea realizarii sale depline.

5. Egalitatea in drepturi

Egalitatea, a§a cum este definita de Constitutie constituie o garantie pentru toate drepturile subiective, fie ele prevazute de Legea fundamentals., fie de legi sau alte acte normative.³⁰

Articolul 16 al Constitutiei prevede in alin. (1) ca toti cetatenii sunt egali in fata legii §i a autoritatilor publice, fara privilegii §i fara discriminari. Acela§i articol stabile§te ca nimeni nu este mai presus de lege (alin.2).

Aceasta egalitate include toate domeniile in care persoana i§i poate desfa§ura activitatea, indiferent daca ele vizeaza viata sociala, economica, juridica, politica sau culturala. in aceste domenii, nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice, nu este admisa vreo discriminare intre cetateni, care in conditii identice trebuie tratati in mod identic.

Articolul 4 alin.2 din Constitutie stabile§te ca Romania este patria comuna §i indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.

Constitutia cuprinde pe langa aceasta formulare generala §i cateva aplicatii particulare ale principiului egalitatii in drepturi.

O prima aplicatie particulara o constituie situatia creata de art.59 alin. (2), acesta oferind minoritatilor nationale posibilitatea de a se afirma pe plan politic. Conform acestui articol, organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale, care nu intrunesc in alegeri numarul de voturi pentru a fi reprezentate in Parlament, au dreptul la cate un loc de deputat, in conditiile legii electorale. Cetatenii unei minoritati nationale pot fi reprezentati numai de o singura organizatie.

Cea de a doua aplicatie particulara se refera la pozitia in stat §i societate a femeii. Datorita constitutiei sale biologice §i a rolului pe care il are in societate, femeia, pentru a fi pusa intr-o situatie de egalitate cu barbatul nu este suficient sa se bucure de acelea§i drepturi ca acesta, fiind necesar sa i se dea din anumite puncte de vedere o ocrotire speciala: concedii de maternitate, un regim special de munca pentru femeile gravide, etc. Constitutia mai prevede ca la munca egala, femeile au salariu egal cu barbatii.

O alta aplicatie particulara prive§te copiii §i tinerii datorita interesului special pe care il are statul pentru formarea morala, intelectuala §i profesionala a acestora precum §i datorita nevoii de a ocroti interesele copiilor §i tinerilor. Articolul 45 al Constitutiei stabile§te obligatia pentru stat de a acorda alocatii pentru copii §i pentru ingrijirea copilului bolnav. Totodata este interzisa exploatarea minorilor §i folosirea lor in activitati care le-ar dauna sanatatii, moralitatii sau care le-ar pune in primejdie viata sau dezvoltarea normala. Minorii sub varsta de 15 ani nu pot fi angajati ca salariati.

O ultima aplicatie particulara a principiului egalitatii se refera la ocrotirea persoanelor handicapate. Astfel, art.46 al Constitutiei stipuleaza obligatia statului de a asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamant, de instruire §i de integrare sociala a handicapatilor, cu respectarea drepturilor §i indatoririlor care le revin parintilor §i tutorilor. Statul mai are §i obligatia de a acorda alocatii de stat §i ajutoare pentru ingrijirea copilului handicapat (art.45 alin.2).

6. indatoririle fundamentale ale cetatenilor.

Corelativ cu drepturile fundamentale, cetatenii au §i ni§te indatoriri fundamentale. Existenta acestor indatoriri se impune deoarece este de neconceput ca membrii unei colectivitati umane sa nu aiba alaturi de drepturi §i anumite indatoriri, anumite obligatii fata de societatea in care traiesc. indatoririle fundamentale mobilizeaza oamenii la realizarea scopurilor societatii, constituind in acela§i timp garantia, printre alte garantii, ca drepturile fundamentale se pot realiza efectiv.³¹

indatoririle fundamentale sunt esentiale pentru stat, in aceea§i masura in care drepturile §i libertatile sunt esentiale pentru cetateni.

Statul ar fi redus la o abstractie, la o forma fara fond daca nu i se ofera instrumentele conservarii §i dezvoltarii sale. Ori aceste instrumente i le ofera in parte cetatenii sai prin asumarea con§tienta §i infaptuirea de catre ace§tia a indatoririlor fundamentale.³²

indatoririle fundamentale ale cetatenilor sunt acele obligatii ale cetatenilor, considerate esentiale de catre popor pentru realizarea intereselor generale, inscrise in Constitutie §i asigurate in realizarea lor prin convingere sau la nevoie prin forta de constrangere a statului.³³

Conform Constitutiei, o prima indatorire fundamentala a cetatenilor o constituie fidelitatea fata de tara, consacrata de art. 50, Acesta prevede urmatoarele:

(1)- Fidelitatea fata de tara este sacra.

(2)- Cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum §i militarii, raspund de indeplinirea cu credinta, a obligatiilor ce le revin si in acest scop, vor depune juramantul cerut de lege.

Fidelitatea fata de tara reprezinta mai mult decat o indatorire pur juridica, ea avand §i un profund sens moral, al devotamentului fata de tara, cat §i politic, al subordonarii diferitelor optiuni politice ale cetatenilor fata de interesul national.

In mod deosebit, fidelitatea fata de Romania priveste pe acei cetateni carora le sunt incredintate functii publice, precum §i pe militari, aceasta deoarece intr-un mod sau altul functia indeplinita presupune drepturi §i obligatii in regim de putere, care la nevoie se aduc la indeplinire prin forta de constrangere a statului.

Conform art.51 al Constitutiei, o alta indatorire fundamentala o constituie respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor.

Deoarece a fost votata de o Adunare reprezentativa anume aleasa in scopul adoptarii ei §i a fost aprobata apoi prin referendum, Constitutia beneficiaza de suprematie juridica fata de legile organice §i ordinare.

Obligatia respectarii legii este esentiala pentru definirea statului de drept §i totodata reprezinta principala garantie a respectarii drepturilor §i libertatilor cetatenilor §i a unei bune functionari a autoritatilor publice.

Fara securitatea juridica pe care legea o asigura raporturilor sociale incheiate cu respectarea ei, incertitudinea drepturilor §i a obligatiilor corelative ar face imposibila insa§i viata in comun, dreptul subiectiv ar fi o simpla iluzie, iar obligatia corespunzatoare, devenind pur facultativa, o fatarnicie.³⁴

Apararea tarii reglementata de art. 52 din Constitutie reprezinta o indatorire fundamentala a cetatenilor. Conform acestui articol:

(1)- Cetatenii au dreptul §i obligatia sa apere Romania.

(2)- Serviciul militar este obligatoriu pentru barbatii, cetateni romani, care au implinit varsta de 20 de ani, cu exceptia cazurilor prevazute de lege. (3)- Pentru pregatirea in cadrul serviciului militar activ, cetatenii pot fi incorporati pana la varsta de 35 de ani.

Apararea tarii este un drept, ca expresie juridica a dragostei fata de Romania, insa reprezinta §i o obligatie. In acest din urma sens, ea se refera la obligativitatea serviciului militar, ce revine barbatilor, cetatenilor romani, care au implinit varsta de 20 de ani. Pentru pregatirea in cadrul serviciului militar ace§tia pot fi incorporati pana la varsta de 35 de ani.

Indeplinirea serviciului militar reprezinta o obligatie avand in vedere statutul constitutional al armatei, a§a cum este el definit de art. 117, alin.(l) din Constitute. Acest statut fiind imperativ, intrucat prive§te subordonarea armatei exclusiv vointei poporului pentru garantarea suveranitatii, a independents §i a unitatii statului, a integritatii teritoriale a tarii §i a democratiei constitutionale, asigurarea realizarii sale, prin prestarea serviciului militar, nu poate fi decat obligatorie.

Binemteles ca aceasta obligativitate nu-i poate privi pe cei care, in mod obiectiv, nu pot presta serviciul militar. In ceea ce-i prive§te pe cei care din motive religioase rezultate din specificul cultului nu-1 pot presta, ace§tia vor presta serviciul militar alternativ, adica o alta activitate in locul serviciului militar obi§nuit.

O alta indatorire fundamentala o constituie §i contributiile financiare. Articolul 53 al Constitutiei stipuleaza urmatoarele:

- Cetatenii au obligatia sa contribuie, prin impozite §i prin taxe, la cheltuielile publice.

- Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure a§ezarea justa a sarcinilor fiscale.

(3)- Orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite prin lege, in situatii exceptionale.

Cheltuielile publice intereseaza atat comunitatea nationala in intregul sau daca se refera la cheltuielile statului, cat §i comunitatile teritoriale - daca se refera la cheltuielile administratiei publice locale. De aceea, contributia cetateanului la suportarea acestor cheltuieli reprezinta o obligatie constitutionala.³⁵

Prevazand aceasta obligatie, Constitutia a stabilit §i limitele sale, acestea reprezentand garantii constitutionale ale averii cetatenilor. Aceste limite sunt urmatoarele:

contributia cetatenilor la cheltuielile publice poate consta numai din plata impozitelor §i a taxelor, iar acestea se pot stabili doar prin lege sau in conditiile legii, orice alte prestatii sunt interzise, in afara celor stabilite in conditii exceptionale, prin lege;

sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure a§ezarea justa a sarcinilor fiscale, adica sa fie subordonat unui principiu de echitate, pentru a nu deforma egalitatea de §anse, ceea ce exclude orice privilegiu ori discriminare, precum §i unui principiu de justitie sociala, ceea ce corespunde caracterului social al statului, tinand seama de necesitatea de protectie a paturilor sociale cele mai dezavantajate.

Referindu-se nemijlocit la cetateni, textul constitutional are in vedere §i subiecte colective de drept: societati comerciale, regii autonome, alte persoane juridice.

In fine, art.54 din Constitute precizeaza ca cetatenii romani §i strainii trebuie sa-§i exercite drepturile §i libertatile constitutionale cu buna credinta, fara sa incalce drepturile §i libertatile celorlalti.

Consacrand acest articol, Constitutia Romaniei a stabilit doua principii ale regimului juridic al exercitarii drepturilor §i libertatilor fundamentale ale cetatenilor: buna credinta §i respectul drepturilor altuia.

Exercitarea cu buna-credinta a drepturilor este opusa atat abuzului de drept cat §i fraudei la lege.

Abuzul de drept vizeaza, de fapt, exercitiul unui anumit drept intr-o forma aparent legala, dar prin modul in care este exercitat, aduce prejudicii drepturilor §i intereselor legitime ale altor cetateni sau interesului general.³⁶

Frauda la lege reprezinta eludarea intentionata a dispozitiei unei norme juridice, de obicei prohibitiva, prin folosirea dispozitiei unei alte norme juridice, situatie in care subiectul de drept infaptuie§te un act nu pentru a obtine efectele fire§ti ci cu intentia de a obtine pe cale indirecta efecte interzise de o alta norma juridica, ori a face inaplicabile efectele unei norme imperative, prin folosirea unei alte norme juridice cu caracter imperativ.