Adoptarea constitutiei

Adoptarea constitutiei

Adoptarea Constitutiei

In considerarea continutului si scopurilor constitutiei din totdeauna s-a pus problema unor forme speciale de adoptare care sa puna in valoare, suprematia acesteia si deosebirile fata de legile ordinare.

Adoptarea constitutiei reprezinta un proces complex in care identificam 3 elemente esentiale: initiativa adoptarii, autoritatea competenta, moduri de adoptare.

a.   Initiativa adoptarii constitutiei - apartine acelui organism statal, politic sau social care, ocupand in sistemul politic al societatii locul cel mai inalt, este cel mai in masura sa cunoasca evolutia societatii. De asemenea un rol aparte il poate avea initiativa populara.

Actuala Constitutie a Romaniei nu prevede expres cine are initiativa adoptarii existand doua solutii: initiativa apartine puterii constituante, initiativa apartine celor care au posibilitatea revizuirii.

La intrebarea cine are dreptul de a adopta o constitutie s-a raspuns adesea prin teoria puterii constituante care este organul care beneficiaza de o autoritate politica speciala.

Aceasta se prezinta sub doua forme:

puterea constituanta originara - care intervine cand nu exista sau nu mai exista Constitutiei in vigoare;

puterea constituanta instituita - este prevazuta de Constitutia in vigoare si este in masura de a modifica sau adopta o Constitutie.

b.  Moduri de adoptare

Adoptarea constitutiilor a cunoscut si cunoaste moduri diferite de la tara la tara, determinate de stadiul de dezvoltare, de ideologia dominanta si de raporturile sociale existente la un moment dat.

Adoptarea Constitutiilor a cunoscut in general urmatoarele moduri:

Constitutii acordate (charle concédate): aparent, ele sunt "daruri' acordate de monarh, in calitatea lui de suveran absolut supusilor, si pe care, de obicei, nu le plebisciteaza. in realitate, contextul social-politic il constrange pe monarh sa admita concesii, sa se angajeze in reformarea democratica a statului, adeseori autolimitandu-si puterile absolute. Astfel de constitutii contin doar rudimente de democratie, poporul nefiind consultat in privinta libertatilor daruite de suveran. Totusi, unele charte concédate (francezii le spun: "constitutii octroiate') au avut evidente consecinte pozitive in epoca (vezi Charta din iunie 1814 a lui Ludovic al XVIII-lea in Franta postnapoleoneana, Constitutia Japoniei din februarie 1889).

Constitutiile - statut: sunt versiuni atenuate ale constitutiilor acordate. Monarhul ramane, in continuare, initiatorul statului; numai ca acesta este supus, spre validare, plebiscitului (referendum-ului popular). Consultarea corpului electoral confera o aparenta de demnocratizare; in realitate, toate plebiscitele au fost manipulate (deci toate au fost favorabile initiativei monarhice). in istoria moderna a

Romaniei, au fost statute Constitutia din februarie 1938 sau chiar Statutul dezvoltator al Conventiei de la Paris, din 1864.

3. Constitutiile - pact: au fost legile fundamentale negociate intre monarh si popor (reprezentat de cele mai multe ori de catre organul sau legiuitor). Forma de pact, ori de contract politic a constitutiei a fost determinata de circumstante  diferite:

- pentru solutionarea unor miscari revendicative de nvergura ale populatiei, monarhii britanici au recurs la pactizari, la intelegeri cu supusii insurgenti, carora li s-au ecunoscut si garantat unele drepturi fundamentale (partea scrisa a Constitutiei Marii Britanii este formata mai ales din astfel de pacte, incheiate de-a lungul a peste sapte secole);

- pentru instituirea unei dinastii straine pe tronul unui tat - noul monarh incheie un contract cu Reprezentanta ationala, prin care sunt negociate drepturile si obligatiile reciproce (vezi Constitutia Belgiei, din 1831, Charta din 1830 in Franta; Constitutiile romane din 1866 si 1923);

Constitutiile - conventii: au fost constitutiile adoptate dupa modelul Constitutiei americane din 1787. Erau

votate de o adunare reprezentativa, aleasa anume in acest scop, considerata conventia (contractul) perfectata de catre cetateni privitor la actul de organizare si exercitare a puterii, in secolul XIX, Franta a adoptat aceasta modalitate, schimband denumirea, prea americana, de "conventie' in aceea de .Adunare constituanta'. Desigur, staruie unele neclaritati privitoare la pozitia acestei institutii in ierarhia puterilor in stat. Unii specialisti considera Adunarea constituanta supraordonata parlamentului, prin anvergura misiunilor sale. Mai cu seama atunci cand state precum Federatia Rusa (1993) si-au adoptat legile fundamentale organizand adunarea constituanta ca si un parlament largit (completat cu specialisti in domeniu, desemnati prin diferite mijloace), sau au investit chiar parlamentul in vigoare cu calitatea de Adunare constituanta (cazul Romaniei postdecembriste, unde parlamentul ales in mai 1990 a functionat, pana in noiembrie 1991 in mod sincopat, votand deopotriva legi - in calitate de organ legiuitor suprem -, dar si proiectul de constitutie - imprejurare in care functiona in calitate de adunare constituanta). Suspiciunea unei derapari de reprezentativitate a conventiei (nu slujeste intrutotul vointa populara) a impus solutia confirmarii plebiscitare: constitutiile adoptate de catre adunarile constituante erau apoi supuse aprobarii corpului electoral, prin referundum. A fost procedura la care a recurs si Romania, In8 decembrie 1991, pentru a-si consacra prima constitutie postcomunista.

5. Constitutiile parlamentare: inovatia taxonomica a fost introdusa in literatura de specialitate din Romania de catre profesorul loan Muraru si invedereaza, in buna masura, o "europenizare' a constitutiei-conventie, printr-un reductionism simplificator - constitutiile sunt adoptate de catre parlamente, cu o majoritate calificata de minimum 2/3. Acest procedeu a fost uzitat predilect in statele state socialiste postbelice din Europa. Democratizarea sistemului a insemnat tot recursul la referundum: dupa votul din parlament, legea fundamentala va fi supusa actului decisiv al confirmarii populare.

ADOPTAREA CONSTITUTIEI IN ROMANIA

Decretul-lege nr. 92 "Mica Constitutie' postdecembrista a Romaniei, a conturat reperele fundamentale ale procedurii de adoptare a Constitutiei. Precizari suplimentare, sau clarificari normative nu s-au mai formulat in Constitutia adoptata in decembrie 1991 si revizuita in octombrie 2003. Din formularile textului constitutional deducem ca nu se mai invedereaza vreo abrogare totala viitoare, urmata de adoptarea unei noi

constitutii, ci numai revizuiri eventuale ale celei in actu. Desigur, Decretul-lege evocat nu mai este in vigoare. Consideram totusi ca o ipotetica adoptare a unei noi constitutii va prelua multe dintre indicatiile procedurale ale acestui regulament al puterii constituante originare. In spe, desigur.

Art. 80 al Decretului-lege nr. 92/1990 impunea celor 2 camere ale Parlamentului non-ales sa se reuneasca, in calitate de Adunare Constituanta, in sedinta comuna, spre a-si adopta un regulament de functionare si o comisie de redactare a proiectului legii fundamentale. Membrii neparlamentari ai acestei comisii (specialisti cu notorietate in domeniu) aveau dreptul doar la un vot consultativ. Membrii parlamentari ai comisiei (deputati si senatori) au fost desemnati conform principiului proportionalitatii (in raport de configuratia politica si ponderea parlamentara). Comisia a supus spre dezbatere si aprobare camerelor reunite, in etapele preliminare, principiile si structura pe capitole a viitoarei legi fundamentale, precum si textul integral al "legii legilor'. Dupa aprobarea, cu majoritate calificata de 2/3 din numarul total de deputati si senatori, textul constitutiei a fost supus referendumului. Conform Legii nr. 3/2000, Constitutia se considera adoptata daca la referundum a participat cel putin jumatate plus unu din populatia cu drept de vot, iar participantii au votat afirmativ in proportie de 50% + 1. Macar din punct de vedere cutumiar, consideram ca astfel de prevederi trebuie urmate si in eventualitatea adoptarii unei noi Constitutii a Romaniei.