Actele premergatoare efectuate de investigatorii sub acoperire (art.2241-2243)

Actele premergatoare efectuate de investigatorii sub acoperire (art.224¹-224³)

Acest procedeu probator a fost utilizat initial in cercetarea infractiunilor privind traficul si consumul ilicit de droguri (Legea nr.143/2000). Ulterior, institutia investigatorului sub acoperire a fost extinsa in privinta combaterii traficului de persoane (Legea nr.678/2001), prevenirii si combaterii criminalitatii organizate (Legea nr.39/2003) etc. Prin Legea nr.281/2003 institutia a fost consacrata si in Codul de procedura penala primind o reglementare amanuntita.

Potrivit reglementarii introduse in Codul de procedura penala in cazul in care exista indicii temeinice si concrete ca s-a savarsit sau se pregateste savarsirea unei infractiuni contra sigurantei nationale prevazute in Codul penal sau in legi speciale precum si in cazul infractiunilor de trafic de stupefiante, de arme sau de persoane, acte de terorism, spalare de bani, falsificare de monede ori alte valori sau a unei infractiuni prevazute in Legea nr.78/2000 ori a unei alte infractiuni grave care nu poate fi descoperita ori a carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, pot fi folositi in vederea strangerii datelor privind existenta infractiunii si identificarea presupusilor autori, investigatori sub o alta identitate decat cea reala (art.224¹ alin.1).

Prin alte infractiuni grave, potrivit art.2 din Legea nr.39/2003 intelegem faptele penale sanctionate cu cel putin 5 ani inchisoare.

Pot desfasura astfel de activitati, in conditiile prevazute de art.224²-224³ persoanele nominalizate in art.224 alin.2 C.p.p.

Aceste conditii sunt urmatoarele:

este necesara autorizarea motivata a procurorului desemnat de procurorul general al parchetului de pe langa curtea de apel;

In cazurile privind infractiunile de coruptie si cele asimilate coruptiei aflate in competenta Parchetului National Anticoruptie autorizarea se da de procurorul general al Parchetului National Anticoruptie (art.17 din O.U. nr.43/2002 astfel cum a fost modificat prin O.U. nr.24/2004). In cazul unei infractiuni dintre cele stabilite prin lege in competenta Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism ce functioneaza in cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se da de procurorul anume desemnat de procurorul sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (art.17 din Legea nr.508/2004).

autorizarea se da pe o perioada de cel mult 60 de zile;

autorizarea poate fi prelungita pentru motive temeinic justificate, de fiecare data cu cel mult 30 de zile;

durata totala a autorizarii, in aceiasi cauza si cu privire la aceeasi persoana nu poate depasi un an.

In cererea de autorizare se vor mentiona datele si indiciile privitoare la faptele care s-au savarsit sau urmeaza a fi savarsite si persoanele fata de care exista presupunerea ca le-au comis sau urmeaza a le comite precum si perioada pentru care se cere autorizarea.

Procurorul se pronunta asupra cererii prin ordonanta care va cuprinde pe langa mentiunile prevazute la art.203 C.p.p. urmatoarele:

indiciile temeinice si concrete care justifica masura si motivele pentru care masura este necesara;

activitatile pe care le poate desfasura investigatorul sub acoperire;

persoanele fata de care exista presupunerea ca au savarsit o infractiune sau urmeaza a savarsi o infractiune;

identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza sa desfasoare activitatile autorizate;

perioada pentru care se da autorizarea;

In cazuri urgente si temeinic justificate se poate solicita autorizarea si altor activitati decat cele pentru care exista autorizarea, procurorul urmand a se pronunta de indata.

In legatura cu activitatile pe care le poate desfasura investigatorul sub acoperire trebuie precizat ca ele se circumscriu obligatoriu exigentelor art.68 C.p.p. potrivit carora este oprit a determina o persoana sa savarseasca sau sa continue savarsirea unei fapte penale in scopul obtinerii unei probe. Nesocotirea acestei interdictii atrage sanctiunea prevazuta de art.64 alin.2 C.p.p.

Datele si informatiile obtinute de investigatorii sub acoperire pot fi folosite numai in cauza penala si in legatura cu persoanele la care se refera autorizatia emisa de procuror. Daca aceste date sunt concludente si utile pot fi folosite si in alte cauze sau in legatura cu alte persoane.

Identitatea reala a investigatorilor poate fi cunoscuta numai de procuror si nu poate fi dezvaluita nici in timpul, nici dupa terminarea activitatilor desfasurate de acestia. Procurorul care a autorizat folosirea invetigatorilor sub acoperire are dreptul sa cunoasca adevarata identitate a acestora, cu respectarea secretului profesional (art.224 alin.4).

Avand in vedere precizarile facute de art.224 alin.4 cu privire la protectia identitatii investigatorului sub acoperire acesta nu poate fi obligat sa intocmeasca, in legatura cu datele si informatiile obtinute, procesul-verbal la care se refera art.224 alin.3 C.p.p.

In reglementarea instituita de Legea nr.39/2003 se intocmesc rapoarte confidentiale privind activitatea desfasurata de politistul sub acoperire de catre asa numitele "persoane de legatura" care functioneaza in cadrul structurilor din care face parte politistul sub acoperire.

In opinia noastra la finalizarea investigatiilor autorizate nimic nu impiedica intocmirea procesului-verbal in conformitate cu art.224 alin.3 de catre procuror.

In mod corespunzator au fost completate si dispozitiile Legii pentru organizarea si functionarea Politiei Romane (Legea nr.218/2003).

Astfel, potrivit art.33 din Legea nr.218/2002, pentru prevenirea si combaterea faptelor de coruptie, a criminalitatii transfrontaliere, a traficului de fiinte umane si de droguri, a terorismului, spalarii banilor, a infractiunilor informatice si a crimei organizate precum si a altor infractiuni grave care nu pot fi descoperite sau ai caror faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, la propunerea inspectorului general al Inspectoratului General al Politiei Romane, cu aprobarea ministrului administratiei si internelor, Politia Romana poate sa foloseasca si politisti sub acoperire in conditiile prevazute de Codul de procedura penala. In situatii exceptionale, daca exista indicii temeinice ca s-a savarsit sau ca se pregateste savarsirea uneia dintre infractiunile sus-mentionate, care nu poate fi descoperita sau ai carei faptuitori nu pot fi identificati prin alte mijloace, Politia Romana poate folosi informatori.

Informatiile si datele culese de investigatorii sub acoperire trebuie puse in totalitate la dispozitia organului de urmarire penala. Investigatorii sub acoperire pot fi ascultati ca martori in conditiile art.86¹ C.p.p.

JURISPRUDENTA

DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE Nr. 124 din 26 aprilie 2001

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 147, art. 248 si art. 258 din Codul penal

(MONITORUL OFICIAL  NR. 466 din 15 august 2001)

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:

Prin Incheierea din 14 iulie 2000, pronuntata in Dosarul nr. 548/2000, Judecatoria Sfantu Gheorghe a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 224 si art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. 248, art. 258 si art. 147 din Codul penal, exceptie ridicata de R.S. si A.C.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorii acesteia arata ca dispozitiile art. 224 din Codul de procedura penala, privitoare la actele premergatoare, si ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, privitoare la dreptul aparatorului invinuitului de a asista la efectuarea actelor de urmarire penala, contravin prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie, referitoare la garantarea dreptului la aparare, prevederilor art. 49 din Constitutie, referitoare la restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati, precum si prevederilor art. 20 din Constitutie, raportat la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea Constitutionala constata ca in esenta autorii exceptiei de neconstitutionalitate critica dispozitiile art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, intrucat acestea limiteaza exercitiul dreptului la aparare al invinuitului si al inculpatului, asigurandu-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu si in faza premergatoare procesului, desi in temeiul art. 224 din acelasi cod organul de urmarire penala efectueaza numeroase acte de cercetare anterior declansarii procesului penal. Se sustine ca organul de urmarire penala nu este obligat sa incunostinteze persoana cercetata in legatura cu actele premergatoare si nici sa asigure acesteia exercitarea dreptului la aparare si asistarea aparatorului la efectuarea acestor acte. In consecinta, se apreciaza ca aceste texte din Codul de procedura penala contravin art. 24 din Constitutie si art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

In legatura cu sustinerea potrivit careia dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 24 din Constitutie, Curtea Constitutionala constata ca, dimpotriva, art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala transpune in norme procedurale, pentru inculpat, invinuit si celelalte parti ale procesului penal, pe tot parcursul procesului penal, principiul constitutional al dreptului la aparare, inclusiv sub aspectul dreptului acestora de a fi asistati de aparator.

Curtea constata, de asemenea, ca in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedura penala 'Procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege'. Art. 224 din Codul de procedura penala reglementeaza posibilitatea efectuarii unor acte premergatoare inceperii procesului penal. Faza actelor premergatoare nu este parte componenta a procesului penal si, intr-adevar, pentru aceasta faza nu este reglementata asigurarea exercitarii dreptului la aparare. Este de observat insa ca potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedura penala actele premergatoare se efectueaza 'in vederea inceperii urmaririi penale'.

Inceperea urmaririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci cand exista date cu privire la savarsirea unei infractiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedura penala, potrivit caruia 'Organul de urmarire penala sesizat in vreunul din modurile prevazute in art. 221 dispune prin rezolutie inceperea urmaririi penale, cand din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b^1)'. Inceperea urmaririi penale se dispune in personam numai daca, in acelasi timp, exista suficiente date si cu privire la persoana autorului infractiunii.

Totodata, alin. 3 al art. 224 din Codul de procedura penala prevede ca 'Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba'. Rezulta deci ca in aceasta faza, cu exceptia procesului-verbal mentionat in textul citat, nu pot fi efectuate acte de procedura care sa constituie mijloace de proba in sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penala si care sa vizeze o anumita persoana, banuita ca fiind autorul infractiunii.

Curtea retine ca efectuarea in practica, in cadrul actelor premergatoare, a unor acte specifice urmaririi penale, in scopul eludarii garantiilor procesuale asigurate persoanelor implicate intr-o urmarire penala, in speta a dreptului la aparare, asa cum se sustine in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate din cauza, chiar daca ar fi reala, reprezinta o problema de aplicare si respectare a legii, care nu intra sub incidenta contenciosului constitutional.

De altfel, prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999, Curtea a retinut ca 'garantarea dreptului la aparare nu se poate asigura in afara procesului penal, inainte de inceperea urmaririi penale, cand faptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. [] Efectuarea de catre organele de urmarire penala a unor acte premergatoare, anterior inceperii urmaririi penale, in vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului penal, nu reprezinta momentul inceperii procesului penal si se efectueaza tocmai pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri pentru inceperea procesului penal'. S-a mai retinut, de asemenea, ca, desi 'in conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penala, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la aparare al invinuitului nu poate fi considerat ca fiind incalcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba, atunci cand instanta ar intelege sa-i dea eficienta'.

Asa fiind si intrucat nu au intervenit imprejurari noi de natura a modifica aceasta jurisprudenta, Curtea Constitutionala urmeaza sa respinga exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala, cu raportare la prevederile art. 24 din Constitutie.

De asemenea, Curtea Constitutionala constata ca este neintemeiata si cea de-a doua critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Sub acest aspect Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale reglementeaza drepturile 'acuzatului'. In sensul acestui articol, notiunea de 'acuzat' priveste persoana careia i se imputa, formal si explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmarire penala indreptate impotriva sa, savarsirea unei infractiuni. Asa cum s-a aratat si anterior, asemenea acte se efectueaza, potrivit regulilor procedurii penale romane, doar in cursul procesului penal, in conditiile asigurarii exercitarii dreptului la aparare prevazut la art. 24 din Constitutie. Fata de cele aratate Curtea retine ca textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la aparare nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispozitiilor art. 20 din Constitutie, exceptia de neconstitutionalitate urmand sa fie respinsa si sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi in ceea ce priveste solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 224 din Codul de procedura penala,

CURTEA

In numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 224 si art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala.

Definitiva si obligatorie.

Pronuntata in sedinta publica din data de 26 aprilie 2001.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

OPINIE SEPARATA

Suntem de acord cu solutia pronuntata in privinta dispozitiilor art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala.

Pe de alta parte, consideram ca, prin decizia pronuntata, trebuia sa se admita in parte exceptia de neconstitutionalitate si sa se constate ca dispozitiile art. 224 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, in masura in care, conform acestora, declaratia data sau expertiza efectuata in faza actelor premergatoare - fara ca persoanei care face acea declaratie sau la care se refera expertiza sa i se fi adus la cunostinta ca are dreptul sa fie asistata de un avocat ales - pot fi constatate in procesul-verbal prevazut de alin. final al art. 224, in vederea folosirii acestuia in procesul penal, ca mijloc de proba impotriva persoanei care a facut declaratia in aceste conditii sau, dupa caz, impotriva persoanei la care se refera expertiza efectuata in aceste conditii.

In opinia noastra, dispozitiile art. 224 din Codul de procedura penala, in masura in care nu previn asemenea consecinte, sunt contrare prevederilor art. 24 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora 'Dreptul la aparare este garantat'.

I. Decizia la care se refera prezenta opinie separata ajunge la concluzia constitutionalitatii dispozitiilor art. 224 din Codul de procedura penala prin raportarea acestora, in mod exclusiv, la prevederile alin. (2) al art. 24 din Constitutie, text conform caruia 'In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu'.

Suntem si noi de acord ca prin prisma acestor din urma dispozitii constitutionale se asigura dreptul la aparare (si anume, prin acordarea de asistenta calificata in domeniul juridic) pe tot parcursul procesului penal, asadar din momentul inceperii acestuia si pana la finalizarea lui prin pronuntarea unei hotarari judecatoresti definitive. Cu alte cuvinte, suntem de acord ca ipoteza normei constitutionale cuprinse in alin. (2) al art. 24 este aceea a existentei unui proces penal inceput si nefinalizat.

Nu suntem insa de acord cu interpretarea per a contrario pe care se intemeiaza - implicit - decizia pronuntata cu majoritate de voturi, interpretare in sensul ca numai in timpul procesului penal se garanteaza constitutional dreptul la aparare, sub forma asigurarii asistentei juridice de catre un avocat ales. Din punctul nostru de vedere, aceasta interpretare per a contrario restrange neintemeiat ipoteza de aplicare a prevederilor alin. (1) al art. 24 din Constitutie, text care contine o formulare generala: 'Dreptul la aparare este garantat.' In absenta oricarei circumstantieri, textul reprodus are aplicabilitate si in afara procesului penal, asadar inclusiv anterior inceperii acestuia, cu alte cuvinte si in faza 'actelor premergatoare' reglementate prin art. 224 din Codul de procedura penala.

Dreptul la aparare contine numeroase prerogative, iar una dintre acestea este incontestabil posibilitatea persoanei de a beneficia de asistenta juridica, in conditiile stabilite prin legislatia aplicabila acestei forme de activitate juridica.

In consecinta, dreptul persoanei de a fi asistata de un avocat ales este consacrat constitutional si pentru faza 'actelor premergatoare'.

II. 'Actele premergatoare' la care se refera art. 224 din Codul de procedura penala se pot prezenta, in mod concret, sub multiple forme de activitati ce sunt savarsite '[] in vederea strangerii datelor necesare organelor de urmarire penala pentru inceperea urmaririi penale []' (art. 224 alin. 2 teza intai din Codul de procedura penala), precum: ridicarea de probe materiale sau de inscrisuri, constatari tehnico-stiintifice ori medico-legale, efectuarea de expertize, operatiuni de observare a persoanelor suspecte, luarea de declaratii, realizarea de fotografii, efectuarea de inregistrari audio sau video etc.

III. Desi regula instituita de norma constitutionala este aceea conform careia in faza actelor premergatoare persoana are dreptul de a fi asistata de un avocat, este evident ca numai unele categorii de acte premergatoare se preteaza la a fi efectuate in conditiile in care, concomitent, se asigura asistenta juridica a persoanei la care ele se refera. De exemplu, nu s-ar putea concepe aducerea la cunostinta persoanei, in vederea eventualei angajari de catre aceasta a unui avocat, a intentiei de realizare a unor acte premergatoare sub forma inregistrarilor audio sau video (efectuate, desigur, in conditii legale, conform prevederilor art. 91^1 si urmatoarele din Codul de procedura penala). Tot astfel, aceeasi incompatibilitate ar exista si in cazul operatiunilor de observare, de catre organele specializate ale statului, a persoanelor suspecte de savarsirea unor infractiuni, aceste acte premergatoare pierzandu-si orice eficienta atunci cand, concomitent, s-ar asigura acelor persoane asistarea prin avocat. In aceste ipoteze, precum si in altele asemanatoare, activitatea de combatere si de prevenire a savarsirii infractiunilor (indeosebi atunci cand este vorba despre formele organizate de criminalitate) ar deveni, practic, imposibila si, de aceea, in privinta actelor premergatoare, este inadmisibila garantarea generalizata a exercitarii dreptului constitutional la aparare, sub forma prerogativei asigurarii asistentei juridice calificate. Aceasta consecinta se afla in deplina concordanta cu dispozitiile art. 49 din Constitutie, conform carora: '(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o si nu poate atinge existenta dreptului sau a libertatii.'

IV. Alte categorii de acte premergatoare pot fi, insa, realizate fara ca finalitatea lor sa fie inlaturata atunci cand persoanei la care acestea se refera i se asigura exercitarea dreptului la aparare (drept garantat, fara nici o circumstantiere, de art. 24 alin. (1) din Constitutie) prin prerogativa asistarii acelei persoane de catre avocat in timpul efectuarii actului premergator.

Luarea de declaratii si efectuarea de expertize intra, cu siguranta, in aceasta situatie, in sensul ca, in principiu, asistarea de catre avocat a celui caruia i se ia o declaratie de catre un organ al statului sau participarea avocatului la efectuarea expertizei nu sunt incompatibile, prin ele insele, cu savarsirea acestor categorii de acte premergatoare.

V. Este adevarat ca, in practica, se pot ivi si situatii cand, pentru ratiuni de tactica a cercetarii, sa fie necesara luarea de declaratii sau efectuarea de expertize fara asistarea persoanei de catre avocat; aceasta nu constituie o incalcare a dreptului constitutional la aparare, daca rezultatul acestor acte premergatoare nu este consemnat, in baza art. 224 alin. final din Codul de procedura penala, in procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare si care poate constitui mijloc de proba.

Nu aceeasi este, insa, situatia in ipoteza in care:

- declaratia este luata unei persoane de catre organe ale statului;

- acestei persoane nu i s-a adus la cunostinta ca are dreptul ca, daca doreste, sa fie asistata de un avocat ales;

- ulterior, declaratia luata in asemenea imprejurari este consemnata in procesul-verbal ce poate constitui mijloc de proba in procesul penal, impotriva persoanei care a facut acea declaratie.

Tot astfel, este incalcat dreptul la aparare garantat - intr-un mod necircumstantiat - de art. 24 alin. (1) din Constitutie, atunci cand se efectueaza o expertiza, fara ca persoana vizata prin aceasta sa poata fi asistata de avocat, iar rezultatele expertizei sunt utilizate, indirect (prin intermediul procesului-verbal prevazut la art. 224 alin. (1) din Codul de procedura penala), in procesul penal inceput ulterior impotriva acelei persoane.

Respectarea dreptului constitutional la aparare prin intermediul asistarii persoanei de catre avocat impune organelor statului ca, in situatia in care, din declaratiile luate sau din expertizele efectuate - fara ca persoana sa fi fost asistata de avocat -, rezulta indicii cu privire la posibilitatea savarsirii unei infractiuni de catre acea persoana, sa se procedeze din nou la luarea declaratiei ori, dupa caz, la efectuarea expertizei; de aceasta data, insa, este necesar sa se aduca la cunostinta acelei persoane ca are dreptul ca, daca doreste, sa fie asistata de avocat ales; numai in acest fel continutul declaratiilor sau acela al expertizelor poate fi consemnat in procesul-verbal prevazut la art. 224 alin. final din Codul de procedura penala, care poate constitui mijloc de proba.

Daca, totusi, procesul-verbal ar fi intocmit fara sa se fi urmat aceste proceduri, acel proces-verbal - de plano - nu poate sa constituie mijloc de proba in procesul penal indreptat impotriva persoanei careia i-a fost incalcat, in faza actelor premergatoare, dreptul constitutional la aparare.

VI. Din cele de mai sus, se desprinde existenta unui drept 'la tacere', consacrat - implicit - prin dispozitiile generale ale art. 24 alin. (1) din Constitutie, pentru persoana care, aflata in fata unui organ al statului, isi manifesta vointa de a beneficia de garantia constitutionala, prin asistarea sa de catre un avocat ales, pe parcursul indeplinirii de catre acel organ de stat a atributiilor sale prevazute de lege. Este de la sine inteles ca acest drept opereaza inclusiv pentru persoana care este chemata in calitate de martor. Nici un organ al statului, aflat in exercitarea atributiilor sale legale, nu poate pretinde unei persoane sa faca declaratii fara ca, mai inainte, sa aduca la cunostinta acelei persoane, intr-o modalitate adecvata imprejurarilor concrete, ca, in baza art. 24 alin. (1) din Constitutie, are dreptul la asistenta juridica din partea unui avocat ales. Declaratia ce s-ar da fara ca aceasta conditie sa fie indeplinita nu poate fi utilizata - direct ori indirect - impotriva persoanei care a fost lipsita de exercitiul dreptului la aparare.

Enunturile de principiu imediat anterioare pot cunoaste, desigur, circumstantieri, ca urmare a aplicarii prevederilor art. 49 din Constitutie, ce permit legiuitorului sa procedeze la restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati, inclusiv a dreptului la aparare consacrat in termeni generali de dispozitiile constitutionale ale art. 24 alin. (1). Asemenea restrangeri se pot, insa, realiza: numai prin lege; numai pentru scopurile limitativ enumerate de alin. (1) al art. 49 din Constitutie; numai daca sunt proportionale cu situatia care le-a determinat; si numai daca nu ating insasi existenta dreptului constitutional la aparare.

VII. Legislatia statelor cu traditie democrata consacra - in forme specifice - un asemenea sistem, de garantare generala a dreptului la aparare, inclusiv prin utilizarea prerogativei asistarii persoanei de catre avocat.

Astfel, de exemplu, in Statele Unite ale Americii, prin decizia pronuntata in anul 1966 in cazul Miranda v. Arizona, Curtea Suprema federala a stabilit, printre altele, ca persoanele au dreptul la aparare pe parcursul intregii etape a actelor premergatoare. Organele statului nu pot folosi declaratiile date de persoane fara respectarea anumitor garantii procesuale, printre care se afla si dreptul la aparare prin avocat. In situatia in care o persoana nu beneficiaza de asistenta unui avocat, organele de stat trebuie sa dovedeasca faptul ca acea persoana a fost informata anterior oricarei intrebari ca are dreptul la asistenta unui avocat, astfel incat acea persoana a renuntat la dreptul sau la aparare in deplina cunostinta de cauza. Atunci cand suspectul solicita sa se consulte cu un aparator calificat inainte de a face orice declaratie, acestuia nu i se poate pune nici o intrebare. Simplul fapt ca suspectul a raspuns la unele intrebari sau ca a facut in mod voluntar unele declaratii nu determina concluzia ca acesta a renuntat la dreptul sau de a nu raspunde la intrebarile ulterioare. El poate decide in orice moment sa se consulte cu un avocat si numai dupa aceea sa continue sa raspunda.

In vederea pronuntarii deciziei in cazul Miranda v. Arizona, Curtea Suprema a Statelor Unite ale Americii a luat in considerare si unele aspecte care reieseau din manualele de politie, referitoare la procedura de ancheta. Astfel, aceste metode, care vizau presiuni de ordin psihologic asupra individului anchetat, recomandau interogarea acestuia singur si inlaturarea oricarui sprijin din exterior. De asemenea, ofiterii de politie erau instruiti sa recurga la practica interogatoriului fara pauza, la stratageme constand in acordarea de sfaturi juridice intentionat eronate si alte asemenea metode care profitau de izolarea si nesiguranta suspectului interogat.

VIII. In concluzie, dispozitiile art. 224 din Codul de procedura penala incalca prevederile art. 24 alin. (1) din Constitutie ('Dreptul la aparare este garantat'), intrucat permit ca in faza actelor premergatoare sa se ia declaratie ori sa se efectueze expertiza fara ca persoanei care face declaratia sau la care se refera expertiza sa i se fi adus la cunostinta ca are dreptul la asistenta prin avocat ales, iar acea declaratie sau expertiza poate fi constatata in procesul-verbal prevazut in alin. final al art. 224, in vederea folosirii acestuia in procesul penal ca mijloc de proba impotriva persoanei care a facut declaratia in aceste conditii sau, dupa caz, impotriva persoanei la care se refera expertiza efectuata in aceste conditii.

DECIZIA CURTII CONSTITUTIONALE Nr. 210 din 26 octombrie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala

(MONITORUL OFICIAL  NR. 110 din 5 martie 2001)

CURTEA,

avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:

Prin Incheierea din 16 mai 2000, pronuntata in Dosarul nr. 242/R/2000, Tribunalul Teleorman - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de M.T. si O.V. intr-o cauza penala.

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile art. 224, ale art. 6 alin. 1 si ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala nu asigura persoanelor cercetate, in faza efectuarii actelor premergatoare inceperii urmaririi penale, exercitarea dreptului la aparare, incalcandu-se astfel art. 24 alin. (1) si art. 20 din Constitutie, precum si prevederile art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In motivarea acestei sustineri, se arata ca 'in faza actelor premergatoare se pot administra orice mijloace de proba in secret, fara ca acuzatul sa ia cunostinta oficial despre faptele ce i se imputa', precum si ca, in aceeasi faza, 'persoanei cercetate, impotriva careia se administreaza probe in acuzare, nu-i este garantat dreptul la aparare, intrucat formal nu are calitatea de invinuit si nici de inculpat'.

CURTEA,

examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente si concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, , si din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala, al caror continut este urmatorul:

ART. 6 alin. 1

'Dreptul de aparare este garantat invinuitului, inculpatului si celorlalte parti in tot cursul procesului penal.';

ART. 172 alin. 1

'In cursul urmaririi penale, aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala si poate formula cereri si depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului.';

ART. 224

'In vederea inceperii urmaririi penale, organul de urmarire penala poate efectua acte premergatoare.

De asemenea, in vederea strangerii datelor necesare organelor de urmarire penala pentru inceperea urmaririi penale, pot efectua acte premergatoare si lucratorii operativi din Ministerul de Interne, precum si din celelalte organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, anume desemnati in acest scop, pentru fapte care constituie, potrivit legii, amenintari la adresa sigurantei nationale.

Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba.'

Autorii exceptiei de neconstitutionalitate sustin ca aceste texte din Codul de procedura penala contravin art. 24 din Constitutie, care prevede: '(1) Dreptul la aparare este garantat.

(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.'

Totodata se arata ca sunt incalcate si dispozitiile art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit carora: 'Orice acuzat are, in special, dreptul:

a) sa fie informat, in termenul cel mai scurt, intr-o limba pe care o intelege si in mod amanuntit, asupra naturii si cauzei acuzatiei aduse impotriva sa;

b) sa dispuna de timpul si inlesnirile necesare pregatirii apararii sale;

c) sa se apere el insusi sau sa fie asistat de un aparator ales de el si, daca nu dispune de mijloacele necesare pentru a plati un aparator, sa poata fi asistat in mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci cand interesele justitiei o cer;

d) sa intrebe sau sa solicite audierea martorilor acuzarii si sa obtina citarea si audierea martorilor apararii in aceleasi conditii ca si martorii acuzarii [].'

Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea Constitutionala constata ca, in esenta, autorii exceptiei de neconstitutionalitate critica dispozitiile art. 6 alin. 1 si ale art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala, intrucat acestea limiteaza exercitiul dreptului la aparare al invinuitului si al inculpatului, asigurandu-l doar pe parcursul procesului penal, iar nu si in faza premergatoare procesului, desi, in temeiul art. 224 din acelasi cod, organul de urmarire penala efectueaza numeroase acte de cercetare anterior declansarii procesului penal. Se sustine ca organul de urmarire penala nu este obligat sa incunostinteze persoana cercetata in legatura cu actele premergatoare si nici sa asigure acesteia exercitarea dreptului la aparare si asistarea aparatorului la efectuarea acestor acte. In consecinta, se apreciaza ca aceste texte din Codul de procedura penala contravin art. 24 din Constitutie si art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

I. In legatura cu sustinerea potrivit careia dispozitiile legale criticate incalca prevederile art. 24 din Constitutie, Curtea Constitutionala constata ca, dimpotriva, atat art. 6 alin. 1, cat si art. 172 alin. 1 din Codul de procedura penala transpun in norme procedurale, pentru inculpat, invinuit si celelalte parti ale procesului penal, pe tot parcursul acestuia, principiul constitutional al dreptului la aparare, precum si dreptul acestora de a fi asistati de aparator.

Curtea constata, de asemenea, ca, in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin. 1 din Codul de procedura penala, 'Procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege'. Art. 224 din Codul de procedura penala reglementeaza posibilitatea efectuarii unor acte premergatoare inceperii procesului penal. Faza actelor premergatoare nu este parte componenta a procesului penal si intr-adevar pentru aceasta faza nu este reglementata asigurarea exercitarii dreptului la aparare. Este de observat insa ca, potrivit prevederilor art. 224 alin. 1 din Codul de procedura penala, actele premergatoare se efectueaza 'in vederea inceperii urmaririi penale'.

Inceperea urmaririi penale se dispune, de principiu, in rem, atunci cand exista date cu privire la savarsirea unei infractiuni, astfel cum prevede art. 228 alin. 1 din Codul de procedura penala, potrivit caruia 'Organul de urmarire penala sesizat in vreunul din modurile prevazute in art. 221 dispune prin rezolutie inceperea urmaririi penale, cand din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergatoare efectuate nu rezulta vreunul din cazurile de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale prevazute in art. 10, cu exceptia celui de la lit. b^1)'. Inceperea urmaririi penale se dispune in personam numai daca in acelasi timp exista suficiente date si cu privire la persoana autorului infractiunii.

Totodata alin. 3 al art. 224 din Codul de procedura penala prevede ca 'Procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba'. Rezulta deci ca in aceasta faza, cu exceptia procesului-verbal mentionat in textul citat, nu pot fi efectuate acte care sa constituie mijloace de proba in sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penala si care sa vizeze o anumita persoana, banuita ca fiind autorul infractiunii.

De altfel, asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 6 din Codul de procedura penala, prin raportare la art. 24 din Constitutie, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 141 din 5 octombrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 585 din 30 noiembrie 1999. Prin aceasta decizie, respingand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea a retinut ca 'garantarea dreptului la aparare nu se poate asigura in afara procesului penal, inainte de inceperea urmaririi penale, cand faptuitorul nu are calitatea procesuala de invinuit sau inculpat. [] Efectuarea de catre organele de urmarire penala a unor acte premergatoare, anterior inceperii urmaririi penale, in vederea strangerii datelor necesare declansarii procesului penal, nu reprezinta momentul inceperii procesului penal si se efectueaza tocmai pentru a se constata daca sunt sau nu temeiuri pentru inceperea procesului penal'. S-a mai retinut ca, desi 'in conformitate cu prevederile art. 224 din Codul de procedura penala, procesul-verbal prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare poate constitui mijloc de proba, dreptul la aparare al invinuitului nu poate fi considerat ca fiind incalcat, pentru ca acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de proba'.

Asa fiind si intrucat nu au intervenit imprejurari noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta, Curtea Constitutionala urmeaza sa respinga exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala, cu raportare la prevederile art. 24 din Constitutie.

II. De asemenea, Curtea Constitutionala constata ca este neintemeiata si cea de a doua critica de neconstitutionalitate referitoare la incalcarea prevederilor art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Examinand aceasta critica, Curtea retine ca art. 6 pct. 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale reglementeaza drepturile acuzatului. In sensul acestui articol, notiunea 'acuzat' priveste persoana careia i se imputa, formal si explicit sau implicit, prin efectuarea unor acte de urmarire penala indreptate impotriva sa, savarsirea unei infractiuni. Asa cum s-a aratat si anterior, potrivit regulilor procedurii penale romane, asemenea acte se efectueaza doar in cursul procesului penal, in conditiile asigurarii exercitarii dreptului la aparare prevazut la art. 24 din Constitutie.

Fata de cele aratate Curtea retine ca textele de lege criticate nu aduc atingere dreptului la aparare nici prin raportarea lor la prevederile art. 6 pct. 3 lit. a) - d) din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prevederi aplicabile potrivit dispozitiilor art. 20 din Constitutie, exceptia de neconstitutionalitate urmand sa fie respinsa si sub acest aspect.

Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,

CURTEA

In numele legii

DECIDE:

Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 6 alin. 1, ale art. 172 alin. 1 si ale art. 224 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de M. T. si O. V. in Dosarul nr. 242/R/2000 al Tribunalului Teleorman - Sectia penala.

Definitiva si obligatorie.

Pronuntata in sedinta publica din data de 26 octombrie 2000.

PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,

Inalta curte de casatie si justitie

Decizia nr 4915 din 30 septembrie 2004

Nepublicata

Probe. Investigator acoperit si colaboratorul acestuia. Ascultarea acestora de catre procuror, in calitate de martori, dupa inceperea urmaririi penale. Rechizitoriu intocmit pe baza acestor declaratii. Valoarea probatorie a declaratiilor date in aceste conditii, neverificate de catre instanta. Necesitatea verificarii declaratiilor in cursul cercetarii judecatoresti.

CURTEA

Asupra recursului de fata

In baza lucrarilor din dosar, constata urmatoarele:

Prin sentinta penala nr.419 din 25 martie 2004 Tribunalul Bucuresti, Sectia a ll-a penala l-a condamnat pe inculpatul Strat Florin Constantin (fiul lui Constantin si Dorina nascut la 20 mai 1998. domiciliat in Bucuresti, str. Valea lalomitei nr.4. bl.C 11, sc. D, et.5, ap. 140, sect.6) la 5 ani inchisoare pentru infractiunea prevazuta de art. 2 alin 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 Iit.a - 76 lit a.Cod penal

In baza art.65 alin 2 Cod penal raportat la art.2 alin.2 din Legea nr. 143/2000 inculpatului i-au fost interzise drepturile prevazute de art.64 lit. a si b Cod penal, pe o durata de 3 ani.

A fost mentinuta starea de arest si s-a dedus din pedeapsa aplicata, durata arestarii preventive, de la 4 aprilie 2003

In esenta s-a retinut ca inculpatul Strat Florin Constantin in ziua de martie 2003, cu ajutorul invinuitului Capatana Florian a vandut colaboratorului "Nicolae' (nume de cod) cantitatea de 1,16 gr heroina contra sumei de 3.000.000 lei.

Curtea de Apel Bucuresti, Sectia - penala, prin deazia penala nr.364 din 18 mai 2004 a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Prin recursul declarat, inculpatul Strat Fiorin, prin aparator, a solicitat casarea hotararilor atacate si achitarea in temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 iit a Cod  procedura penala pentru inexistenta faptei invocand in scris, dar si oral in fata Curtii, urmatoarele:

-solutia de condamnare se bazeaza numai pe declaratia investigatorului "Marin', data in cursul urmaririi penale.

- in actele intocmite in cursul urmaririi penale exista neclaritati si neconcordante

-numitul Capatana Florian despre care se pretinde ca a intermediat legatura investigatorilor cu inculpatul, nu a fost audiat in cursul urmaririi penale, lipsind declaratia acestuia, iar la instanta, acesta a aratat ca nu il cunoaste pe inculpat si nici pe investigator

-privitor la Capatana Florian a fost disjunsa cauza, prin rechizitor cu motivarea ca in raport de continutul datelor rezultate din certificatul de expertiza si orientarea profesionala, al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, nr.721/1998 fata de acesta se impune efectuarea unei expertize psihiatrice, existand indoieli privitor la discernamantul sau.

-la perchezitiile domiciliare efectuate (fara autorizatie) nu s-a constatat nimic ilicit:

-apararile invocate de inculpat au fost confirmate de martorii Jurubita Cristian si Oana Alexandru ale caror declaratii au fost nejustificat inlaturate de catre instante.

Recursul inculpatului este fondat centru urmatoarele motive:

Potrivit art.200 Cod procedura penala, urmarirea penala are ca obiect strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la identificarea faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

Din economia textului sus-mentionat rezulta asadar, ca probele descoperite si stranse in cursul urmaririi penale nu pot servi drept temei de condamnare, ci numai pentru trimitere in judecata.

Pentru a servi drept temei de condamnare, probele stranse in cursul urmaririi penale, pe care se bazeaza trimiterea in judecata, trebuie verificate de catre instanta, prin cercetarea judecatoreasca, care se efectueaza in conditiile art. 289 si 290 Cod procedura penala, adica prin administrarea acestor probe in sedinta publica, oral. nemijlocit si contradictoriu.

Numai in urma unei asemenea verificari cu respectarea celor patru principii fundamentale, obligatorii in faza de judecata si in urma exercitarii

rolului activ, prin administrarea oricaror acte, probe care apar necesare, instanta trebuie sa ajunga, motivat, la o solutie temeinica si legala, ca unic rezultat care exprima cert adevarul impus de probele obtinute si administrate legal.

Or, in cauza desi inculpatul a negat constant savarsirea infractiunii, contestand continutul notelor si declaratiilor investigatorului acoperit "Marin" si ale colaboratorului "Nicolae" date Ia procuror, pe care s-a bazat trimiterea in judecata, instanta a respins, nejustificat si contrar obligatiilor ce-i reveneau din textele de lege sus-mentionate, cererile inculpatului de a fi citate si ascultate cele doua persoane pentru a se verifica realitatea si a se stabili adevarul.

Citarea si ascultarea acestor persoane, era necesara intrucat, activitatea si rolul acestora nu s-a limitat la oferirea unor date si informatii in faza actelor premergatoare, ci dupa inceperea urmaririi penale ele au fost ascultate de procuror la data de 22 aprilie 2003 iar declaratiile lor au reprezentat pentru procuror probe pe baza carora s-a intocmit actul de sesizare a instantei (filele 38-42 dosar urmarire penala).

Evident ca in urma ascultarii celor 2 persoane in conditiile oferite de prevederile art.86²  din Codul de procedura penala instanta va trebui sa administreze din oficiu orice alte probe care vor apare necesare pentru aflarea adevarului si justa solutionare a cauzei.

Pentru aceste considerente urmeaza a se admite recursul, a se casa hotararile atacate si a se trimite cauza spre rejudecare la instanta de fond.

In interesul asigurarii unei bune desfasurari a administrarii acestor probe, precum si a altora care vor apare ca fiind necesare si pentru a preveni posibilitatea zadarnicirii aflarii adevarului Curtea, urmeaza sa mentina masura arestarii preventive a inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE.

Admite recursul declarat de inculpatul Strat Florin Constantin impotriva deciziei nr.364 din 18 mai 2004 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia I penala.

Caseaza decizia atacata si sentinta nr.419 din 25 martie 2004 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a ll-a penala si trimite cauza pentru rejudecare la prima instanta - Tribunalul Bucuresti.

Mentine starea de arest a inculpatului.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, azi 30 septembrie 2004

CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE

Sectia penala

Decizia nr.1106 din 25 februarie 2004

Nepublicata

Inceperea urmaririi penale. Infractiune pentru care urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror. Proces-verbal de incepere a urmaririi penale incheiat de organul de politie

Inceperea urmaririi penale, din oficiu, prin proces-verbal incheiat de organul de politie in cazul infractiunilor pentru care urmarirea penala se efectueaza in mod obligatoriu de catre procuror este legala. Procesul-verbal incheiat potrivit art. 224 si art. 228 alin. (3) C. proc. pen., prin care se constata efectuarea unor acte premergatoare si sesizarea din oficiu, constituie act de incepere a urmaririi penale.

Prin sentinta penala nr. 200 din 17 iunie 2003, Tribunalul Giurgiu a condamnat pe inculpatul S.R. pentru savarsirea infractiunii de trafic de persoane prevazuta in art. 13 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Instanta a retinut ca, in august 2002, inculpatul a recrutat pe minora C.I. in scopul de a practica prostitutia in strainatate.

Prin decizia nr. 690 din 13 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala, a respins apelul declarat de inculpat, prin care s-a cerut restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, intrucat in cauza nu s-a dispus inceperea urmaririi penale prin rezolutie sau proces verbal de sesizare din oficiu.

Recursul declarat de inculpat, intre altele, cu privire la motivul invocat in apel, este nefondat.

Din actele dosarului rezulta ca organul de politie a efectuat acte premergatoare potrivit art. 224 C. proc. pen., s-a sesizat din oficiu, a incheiat un proces-verbal si, constatand ca potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001 competenta de efectuare a urmaririi penale apartine procurorului, a trimis acestuia dosarul pentru a efectua urmarirea penala.

Procurorul, primind dosarul, nu a dispus inceperea urmaririi penale, insa procesul-verbal incheiat de organul de politie ca urmare a sesizarii din oficiu constituie, potrivit art. 228 alin. (3) C. proc. pen., actul de incepere a urmaririi penale, astfel ca dispunerea din nou de catre procuror, prin rezolutie, a inceperii urmaririi penale nu este prevazuta de lege, cata vreme, in vederea sesizarii din oficiu, organele de politie au efectuat acte premergatoare si au incheiat proces-verbal, in sensul art. 228 alin. (3) C. proc. pen.

In consecinta, recursul inculpatului a fost respins.