Autoritatea jurisdictionala

AUTORITATEA JURISDICTIONALA

Terminologie si notiuni

In teoria clasica a separatiei puterilor, una dintre puteri este puterea judecatoreasca. De altfel, asa cum deseori se afirma, separatia puterilor este in realitate o justificare a unui scop politic concret: sa slabeasca guvernantii in ansamblul lor, limitandu-i pe unii prin altii.

Denumirea de autoritate judecatoreasca evoca foarte clar justitia, ca functie distincta si ca sistem distinct.

Termenul de justitie are doua sensuri. intr-un sens, prin justitie intelegem sistemul organelor judecatoresti, iar intr-un al doilea sens intelegem activitatea de solutionare a proceselor civile, administrative, comerciale, penale, de munca etc, de aplicare de sanctiuni, de restabilire a drepturilor si intereselor legitime incalcate. in limbajul obisnuit a face justitie inseamna a face dreptate.

Justitia s-a impus din cele mai vechi timpuri, ca o functie de judecare a proceselor si de reprimare a actelor si persoanelor care produc pagube si suferinte altora prin incalcarea regulilor sociale convenite sau stabilite.

Cuvantul jurisdictional a devenit preferabil cuvantului judiciar care se aplica numai unei categorii de jurisdictii. in acest sens sunt interesante dispozitiile art. 112 din Constitutia Olandei, potrivit carora:

'1. Incumba puterii judiciare de a judeca litigiile privind drepturile civile si cele de creanta.

Legea poate conferi fie puterii judiciare, fie unor jurisdictii care nu fac parte din puterea judiciara sarcina de a judeca litigiile care nu rezulta din raporturile juridice civile. Legea reglementeaza procedura de urmat si consecintele deciziilor.'

Exprimarea autoritate (putere) jurisdictionala nu diminueaza rolul justitiei ci evidentiaza similitudinea de continut si principii intre mai multe activitati care se impun atunci cand legile nu sunt executate. Justitia ramane partea substantiala a activitatii jurisdictionale.

in urma judecatii se dau hotarari in care se stabilesc drepturi si obligatii pentru subiectele de drept, participante in proces, se aplica sanctiuni, se stabilesc despagubiri, se dau ordine de executare atat partilor in proces cat si autoritatilor publice. Hotararile judecatoresti trebuie sa fie respectate si executate de catre cetateni si autoritatile publice.

2. Specificul activitatii jurisdictionale

Activitatea jurisdictionala are un continut si principii care o diferentiaza de legislativ si executiv dar o si integreaza. Intr-o viziune sistematica in ansamblul activitatilor statale.

Aceasta pentru simplul motiv ca puterea jurisdictionala este o parte a organizarii statale a puterii politice.

Statul de drept implica obligativitatea respectarii si aplicarii constitutiilor si legilor. Judecatorul interpreteaza legea si o aplica, dar nu creeaza drept.

Va trebui sa observam ca insati competenta instantelor judecatoresti (autoritatii jurisdictionale) este stabilita prin constitutie si legi.

A. Principiile potrivit carora se realizeaza justitia

Justitia trebuie sa raspunda unor exigente fundamentale. in cadrul acestor exigente se enumera in general urmatoarele: principiul legalitatii; dreptul la o buna administrare a justitiei; accesul la un tribunal; garantia unui proces echitabil; dreptul la publicitatea procesului; impartialitatea judecatorului, proportionalitatea in stabilirea sanctiunilor etc.

Unele principii privesc organizarea judecatoreasca, altele activitatea sau pozitia justitiei si a judecatorului.

Urmeaza sa observam care asemenea principii sunt constitutionale, in sensul ca sunt reguli esentiale prevazute, explicit, sau rezultand din dispozitiile constitutionale.

a)  Principiul legalitatii. Este un principiu ce in mod firesc excede justitiei, fiind de esenta statului de drept. Are insa o evidenta aplicabilitate in domeniul justitiei si anume sub doua mari aspecte: legalitatea instantelor judecatoresti si legalitatea infractiunilor si a pedepselor.

b)  Justitia este unica si egala pentru toti. Este un principiu fundamental care valorifica si in acest domeniu marele principiu al egalitatii in drepturi a cetatenilor.

c)  Folosirea limbii oficiale si a limbii materne in justitie.

Procedura judiciara se desfasoara in limba oficiala a statului. Persoanelor care nu inteleg limba oficiala trebuie sa li se asigure comunicarea pieselor dosarului si a tuturor actelor procedurale in limba pe care o cunosc. De aceea li se asigura traducerea printr-un interpret. Constitutia Romaniei contine mai multe dispozitii in acest sens. Dupa ce prin art 127 (1) stabileste ca procedura judiciara se desfasoara in limba romana, prin art. 127 (2) arata ca cetatenii apartinand minoritatilor nationale, precum si persoanele care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul de a lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta si de a pune concluzii, prin interpret.

d)  Dreptul la aparare este nu numai un drept fundamental cetatenesc,
ci si un principiu fundamental al justitiei.

e)  Prezumtia de nevinovatie este un principiu constitutional potrivit caruia o persoana este considerata nevinovata atata timp cat impotriva sa nu s-a pronuntat o hotarare judecatoreasca definitiva de condamnare.

f)   Independenta judecatorului si supunerea lui numai legii. Este unul din principiile constitutionale ale justitiei. Potrivit acestui principiu, in activitatea sa judecatorul se supune numai legii si constiintei sale.

Ca atare, in rezolvarea litigiilor judecatorul nu poate primi nici un fel de ordine, instructiuni, indicatii, sugestii sau alte asemenea impulsuri privind solutia pe care trebuie sa o dea.

Independenta judecatorului, de altfel independenta justitiei, tine de chiar separatia 7 echilibrul puterilor in stat vorbindu-se de independenta autoritatii jurisdictionale.

Constitutia Romaniei cuprinde cateva dispozitii generale privitoare la inamovibilitatea judecatorilor. Din examinarea acestor dispozitii rezulta ca judecatorii sunt inamovibili, dar in conditiile legii. Inamovibilitatea nu priveste insa, firesc de altfel, judecatorii stagiari, ci numai pe cei numiti de Presedintele Romaniei.

Desigur, un rol important in asigurarea independentei judecatorilor il are controlul hotararilor judecatoresti. Acest control trebuie efectuat numai de instante judecatoresti si numai dupa proceduri jurisdictionale.

Astfel realizate lucrurile se poate vorbi de independenta justitiei in fata legislativului si a executivului.

B. Organele judecatoresti

Justitia este infaptuita de catre organele judecatoresti, denumite obisnuit si instante judecatoresti.

Sistemul organelor judecatoresti este format in general din judecatorii, tribunale, curti de apel si curti supreme etc. Organizarea si functionarea instantelor judecatoresti sunt stabilite prin lege.

Constitutia Romaniei, sub titlul VI denumit Autoritatea Judecatoreasca, reglementeaza, in ordine, instantele judecatoresti, Ministerul Public si Consiliul Superior al Magistraturii.

Instantele judecatoresti sunt, potrivit art. 126 (1) din Constitutie, Curtea Suprema de Justitie si celelalte instante judecatoresti stabilite de lege. Constitutia lasa pe seama legii organice stabilirea gradelor de jurisdictie si a instantelor judecatoresti corespunzatoare. Asa cum am mai precizat este interzisa infiintarea de instante extraordinare.

Ministerul Public cuprinde procurorii constituiti in parchete, care in mod generic intra in categoria magistratilor. Ei lucreaza sub autoritatea ministrului justitiei. Rolul Ministerului Public este de a reprezenta, in activitatea judiciara, interesele generale ale societatii si de a apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Principiile constitutionale de organizare si functionare ale Ministerului Public sunt: legalitatea, impartialitatea, controlul ierarhic.

Consiliul Superior al Magistraturii este autoritatea creata in vederea exercitarii a doua functii si anume: a) propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si a procurorilor, cu exceptia celor stagiarii; b) este colegiu de disciplina al judecatorilor.

Consiliul Superior al Magistraturii este alcatuit din magistrati alesi, pentru o durata de 4 ani, de catre Camera Deputatilor si ele catre Senat, in sedinta comuna.

3. Raporturile cu legislativul si executivul

A reiesit cu prisosinta ca justitia este si trebuie sa fie independenta. Asa stand lucrurile interventia in sfera justitiei a altor 'puteri' contravine acestuia mare principiu constitutional. Aceasta nu exclude insa anumite raporturi constitutionale care rezulta firesc din sistemul constitutional.

Raporturile sistemului judecatoresc cu Parlamentul rezulta mai intai din faptul ca organizarea si functionarea instantelor judecatoresti se realizeaza numai potrivit legii. Ca atare Parlamentul este cel care stabileste prin lege organele judecatoresti, competenta si procedura potrivit careia isi desfasoara activitatea. Este o consecinta fireasca a statului de drept. Apoi marele principiu al independentei judecatorului presupune supunerea sa numai legii. Legea este cea care stabileste infractiunile si pedepsele. Legea elaborata de Parlament creeaza conditiile unei reale independente.

La randul sau justitia poate interveni in activitatea legislativa prin controlul constitutionalitatii legilor, atunci cand acest control este incredintat judecatorilor.

Raporturile justitiei cu executivul, sub aspect constitutional desigur, sunt mai simple. Ele pot aparea in situatia in care numirea si avansarea magistratilor apartine executivului (sefului de stat, ministrului justitiei etc).