Analiza infractiunilor care pot fi comise de catre notarii publici

ANALIZA INFRACTIUNILOR CARE POT FI COMISE DE CATRE NOTARII PUBLICI

Infractiunea de divulgare a secretului profesional

Infractiunea este indreptata impotriva libertatii persoanei si este prevazuta de art. 196 din Codul penal. Infractiunea consta in: divulgarea, fara drept, a unor date, de catre acela caruia i-au fost incredintate sau de care a luat cunostinta in virtutea profesiei ori functiei, daca fapta este de natura a aduce prejudicii unei persoane.

Incriminarea ocroteste libertatea persoanei de a i se respecta secretul datelor incredintate celor care exercita o profesie sau o functie, la care este nevoita sa apeleze.

Fapta nu poate fi comisa decat de o persoana care exercita o profesie sau o functie ce implica obligatia de pastrare a secretului.

Prin "profesie" se intelege o indeletnicire permanenta avand ca obiect prestarea de servicii si care presupune o pregatire speciala (avocati, medici, farmacisti, preoti, dentisti, notari publici, etc.). Prin "functie" se intelege o insarcinare cu caracter temporar sau permanent in serviciul oricarui organ sau oricarei institutii, indiferent de modul de ocupare a acesteia (procuror, politist, etc.).

Legea face referire la acele functii si profesii care, prin natura lor sau prin modul cum sunt reglementate, au legatura cu ascultarea unor confidente sau cu aflarea de secrete. Este vorba, de asemenea, de functii sau profesii recunoscute de lege. Acela care se adreseaza unei persoane care exercita o profesie neautorizata de lege si ii incredinteaza un secret, nu poate cere sa se faca aplicarea prevederilor art. 196 C. pen. Tot astfel, daca se adreseaza unei persoane care exercita ilegal o profesie (de pilda, activitate notariala clandestina)[1].

Participatia penala este posibila numai sub forma instigarii si complicitatii. Coautoratul este exclus, intrucat obligatia pastrarii secretului este personala.

Subiectul pasiv poate fi orice persoana, iar daca secretul se refera la doua sau mai multe persoane, va exista concurs de infractiuni. Aceasta deoarece in cazul infractiunilor contra persoanei, pluralitatea subiectilor pasivi este incompatibila atat cu infractiunea continuata, cat si cu unitatea naturala de infractiune.

Elementului material al infractiunii consta intr-o o actiune de divulgare a unor date comisa de catre persoana obligata la pastrarea secretului, adica o actiune prin care acele informatii sunt date in vileag, sunt aduse la cunostinta altora. Fapta se poate comite si prin inactiune, cand autorul a lasat ca alte persoane sa ia cunostinta de secret (ex. notarul care a lasat o persoana straina sa citeasca documentele intocmite in cadrul unei proceduri succesorale).

Datele susceptibile a fi divulgate pot fi orice informatii, referinte cu privire la o persoana si care constituie, prin natura lor, prin vointa persoanei sau printr-o dispozitie legala, un secret. Aceste date pot sa se refere la aspecte apartinand sferei intime a vietii victimei, starea sanatatii, chestiuni familiale, vicii, convingeri, situatie materiala - dar pot sa se refere si la alte elemente. Obligatia de nedivulgare este totala, in raport cu toate datele cunoscute si deplina, adica in raport cu toate persoanele.

In aceste conditii, pentru existenta infractiunii trebuie indeplinite, cumulativ, doua cerinte esentiale.

In primul rand divulgarea trebuie sa se faca fara drept, adica sa nu existe o indatorire legala de a denunta secretele aflate. (asa cum se intampla in cazul art. 170, art. 262, 263, 265 C. pen. care prevad obligativitatea denuntarii savarsirii anumitor infractiuni).

Fapta de divulgare nu va constitui infractiune in cazul in care aceasta are loc la cererea sau cu consimtamantul celui interesat.

In Codul de procedura penala, in art. 79 alin. (1) se prevede ca persoana obligata la pastrarea secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele si imprejurarile de care a luat cunostinta in exercitiul profesiei, fara incuviintarea persoanei fata de care este obligata a pastra secretul.

In al doilea rand pentru existenta infractiunii se mai cere ca fapta sa fie de natura a aduce prejudicii unei persoane[2]. Prejudiciile pot fi materiale sau morale si pot privi persoana la care se refera datele divulgate sau o alta persoana. Aceste prejudicii nu trebuie produse in mod efectiv, ci pot fi numai potentiale.

Infractiunea este una intentionata, iar savarsirea ei din culpa nu cade sub incidenta legii penale.

In activitatea notariala obligatia de a fi pastrat secretul profesional este ridicata la nivel de principiu, asa cum rezulta din art. 36 din Legea nr. 36/1995: "Notarii publici . . au obligatia sa pastreze secretul profesional cu privire la actele si faptele despre care au luat cunostinta in cadrul activitatii lor.". De altfel, aceasta obligatie rezulta din insusi juramantul depus la intrare in profesie de catre notarul public: "Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa-mi indeplinesc cu onoare si credibilitate publica, cu constiinta si fara partinire atributiile ce-mi revin si sa pastrez secretul profesional. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!".[3]

Obligatia de pastrare a secretului profesional se mentine si in cazul in care notarul public este chemat sa depuna marturie in fata unui organ judiciar. Art. 29 alin. 3 din Regulamentul de punere in aplicare a Legii nr. 36/1995 precizeaza ca notarul chemat ca martor in fata unei instante sau a unui organ de urmarire penala poate fi scutit de pastrarea secretului profesional doar de cei interesati in pastrarea secretului. In literatura de specialitate s-a observat, ca notarul nu este obligat sa depuna marturie nici in cazul in care partea interesata il dezleaga de obligatia de pastrare a secretului profesional[4].

Cu toate acestea, legea stabileste ca arhiva notarului poate fi cercetata de un magistrat pe baza unei delegatii emise in acest scop de catre autoritatea judiciara competenta. Daca aceste inscrisuri notariale sunt cercetate pentru fals, ele pot fi ridicate si raman la dosarul cauzei numai daca sunt declarate false, cu obligatia comunicarii hotararii sau a ordonantei procurorului. Daca notarul public va refuza remiterea acestor inscrisuri, el va comite infractiunea de retinere sau distrugere de inscrisuri prevazuta de art. 272 C. pen. ca infractiune contra infaptuirii justitiei.

Obligatia de pastrare a secretului profesional, in temeiul art. 36 din Legea nr. 36/1995 se mentine chiar si dupa incetarea functiei, cu exceptia cazurilor in care legea sau partile interesate ii elibereaza de aceasta obligatie.

In cazul in care aceasta obligatie nu este respectata de catre notarul public el comite infractiunea de divulgare a secretului profesional prevazuta de art. 196 C. pen. Modalitatile concrete de savarsire a infractiunii pot fi dintre cele mai numeroase: ex. dupa incheierea unui contract in fata sa, notarul aduce la cunostinta publicului detalii in legatura cu clauzele in care contractul a fost incheiat.

Infractiunea de inselaciune.

Aceasta infractiune, prevazuta de art. 215 C. pen. consta, in varianta tip, in inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba.

Prima varianta speciala a infractiunii presupune inducerea sau mentinerea in eroare a unei persoane, cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, savarsita in asa fel incat, fara aceasta eroare, cel inselat nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate.

A doua varianta agravata consta in emiterea unui cec asupra unei institutii de credit sau unei persoane, stiind ca pentru valorificarea lui nu exista provizia sau acoperirea necesara, precum si fapta de a retrage, dupa emitere, provizia, in total sau in parte, ori de a interzice trasului de a plati inainte de expirarea termenului de prezentare, in scopul aratat in alin. (1), daca a pricinuit o paguba posesorului cecului.

Prima varianta agravata, comuna celei tip si variantelor speciale consta in inselaciunea savarsita prin folosirea de nume sau calitati mincinoase sau orice alte mijloace frauduloase.

A doua varianta agravata se realizeaza cand inselaciunea a avut consecinte deosebit de grave.

Din punctul de vedere al activitatii notariale intereseaza in mod deosebit varianta in care faptuitorul a indus sau mentinut in eroare o persoana cu prilejul incheierii sau executarii unui contract, daca fara aceasta amagire victima nu ar fi incheiat sau executat contractul in conditiile stipulate. Este vorba despre modalitatea cunoscuta sub denumirea de "inselaciune in conventii."

Nu va exista aceasta modalitate daca faptuitorul nu a intrebuintat mijloace frauduloase pentru a determina incheierea contractului, iar acesta nu a putut fi executat din motive independente de vointa lui[5].

De asemenea, mai trebuie precizat ca pentru a se putea retine inselaciune cu prilejul incheierii sau executarii unui contract este necesara indeplinirea urmatoarelor conditii:

a) sa aiba loc incheierea sau executarea unui contract;

b) cu prilejul incheierii sau executarii contractului, subiectul activ sa induca sau sa mentina in eroare subiectul pasiv;

c) actiunea de amagire sa determine pe cei indusi sau mentinuti in eroare sa incheie sau sa execute contractul in conditiile stipulate, adica in conditiile care altfel nu ar fi fost acceptate si care au creat o situatie pagubitoare pentru subiectul pasiv;

d) actiunea sa fie savarsita cu intentie[6].

In activitatea notariala pot apare situatii in care partile solicita redactarea unui contract, producator de obligatii juridice pentru ambele parti, dar la momentul incheierii contractului una dintre parti prezinta deformat realitatea. Prin indicarea unor situatii mincinoase ca fiind adevarate sau a unora adevarate ca fiind mincinoase partea reuseste sa determine pe celalalt sa incheie contractul in conditiile stipulate, fapt care nu s-ar fi realizat daca partea prejudiciata ar fi cunoscut realitatea.

Se poate da exemplul contractelor pentru care legea impune forma autentica pentru validitate. In cazul acestora autentificare presupune insumarea si a conditiilor de fond si de forma stabilite legal, conditii care cad, deopotriva in sarcina partilor si a notarului public. Din acest motiv raspunderea notarului se intinde atat asupra continutului contractului in cauza, prin obligativitatea ca acesta sa indeplineasca toate conditiile de fond si de forma impuse de lege, cat si asupra verificarii atente a identitatii si calitatii partilor semnatare. Exista, insa, si contracte redactate de catre parti pentru care legea nu impune obligativitatea indeplinirii conditiei de autenticitate si care fac obiectul activitatii notariale numai ca urmare a cererii de legalizare de semnatura sau a sigiliilor ce vor fi aplicate de parti in fata notarului. In aceste situatii raspunderea notarului se intinde numai asupra identitatii partilor implicate in contract, fara a avea vreo responsabilitate fata de continutul concret al acestuia.

A comite o infractiune inseamna si a o comite in forma consumata sau tentata, dar si a participa la comiterea sa in oricare forma de participatie[7]. In cazul in care notarul nu cunoaste faptul ca una dintre parti intentioneaza sa o induca in eroare pe cealalta prin incheierea contractului nu se poate constata ca acesta are vreo forma de participatie la comiterea inselaciunii. Cand, insa, la incheierea contractului notarul cunoaste intentia partii el va deveni complice la infractiunea de inselaciune comisa de catre parte. Spre exemplu, in situatia in care notarul incheie un contract de vanzare-cumparare a unui imobil intre parti desi cunoaste ca imobilul nu mai este proprietatea partii care il vinde, el fiind vandut anterior unei alte persoane. In afara de complicitatea la infractiunea de inselaciune notarul public mai comite si infractiunea de fals intelectual (art. 289 C. pen.).

Daca chiar notarul public este cel care procedeaza la inducerea in eroare a persoanei (de exemplu, cu privire la natura actului intocmit i se comunica partii faptul ca este un contract de garantie, cand in realitate este vorba despre un contract de vanzare-cumparare) fapta de inselaciune a fost apreciata[8] a se transforma in cea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C. pen).

In prezent activitatea notariala are implicare din ce in ce mai puternica si in domeniul relatiilor comerciale dintre societati comerciale[9], dintre persoane juridice sau dintre acestea si diferite persoane fizice, mai ales cu privire la acte ce privesc transferuri de proprietate asupra unor bunuri mobile sau imobile. In cadrul acestor relatii sociale poate apare situatia in care una dintre parti sa foloseasca file cec pentru a plati contravaloarea bunului achizitionat. In cazul in care acest cec nu are acoperirea necesara in contul bancar, atunci cand provizionul a fost retras dupa emiterea cecului dar inainte de expirarea termenului de prezentare sau atunci cand se da ordin bancii sa nu onoreze plata se comite infractiunea de inselaciune in modalitatea prevazuta de art. 215 alin. 4 C.pen.

Daca notarul public cunoaste situatia de incapacitate de plata a celui care emite cecul el devine, si de aceasta data, complice la infractiunea de inselaciune.

Infractiunea de tainuire

Infractiunea de tainuire este prevazuta in art. 221 C. pen. si consta in primirea, dobandirea, transformarea unui bun, ori inlesnirea valorificarii acestuia cunoscand ca bunul provine din savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, daca prin aceasta s-a urmarit obtinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.

Obiectul material al acestei infractiuni este reprezentat de un bun sau mai multe bunuri care pot proveni din savarsirea unei infractiuni.

Elementul material al infractiunii de tainuire consta intr-o actiune alternativa, si anume, primirea, dobandirea, transformarea, ori inlesnirea valorificarii bunului provenit din fapta prevazuta de legea penala.

Primirea presupune actiunea faptuitorului care accepta sa detina cu orice titlu bunul ce provine din savarsirea unei infractiuni sub forma de depozit, gaj sau comodat.

Dobandirea presupune achizitionarea bunului de catre faptuitor, in sensul ca el devine proprietar al bunului prin intermediul unui contract de vanzare-cumparare, schimb, donatie, dare in plata etc.

Inlesnirea valorificarii inseamna a ajuta, a sprijini in orice mod o persoana sa valorifice, sa vanda bunul provenit din savarsirea infractiunii. Aceasta se poate face prin expunerea la vanzare, intermedierea sau desfacerea cu amanuntul.

In practica judiciara s-a decis chiar ca acela care comite in mod obisnuit activitati specifice infractiunii de tainuire nu va raspunde pentru tainuire decat pentru primul act, celelalte acte fiind calificate ca acte de complicitate morala la infractiunile din care au provenit bunurile tainuite (de exemplu, diferite infractiuni de furt savarsite in mod repetat de aceeasi persoana).

Pentru existenta infractiunii este necesar ca actiunea incriminata sa poarte intotdeauna asupra unui bun provenit dintr-o fapta prevazuta de legea penala. Nu este obligatoriu ca aceasta fapta principala sa indeplineasca toate conditiile pentru a constitui infractiune. De exemplu, cand bunul provine dintr-un furt savarsit de un minor de 13 ani; cu privire la minor vor fi incidente regulile privind minoritatea ca o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, iar persoana care a cumparat bunul de la minor va raspunde pentru tainuire).

Transformarea presupune a modifica substanta sau forma bunului, in functie de natura acestui, prin prelucrare, topire, montare, turnare in forma, macinare etc.

Infractiunea fiind prevazuta in modalitati alternative, pentru existenta acesteia este necesara savarsirea oricareia dintre aceste modalitati.

Forma de vinovatie cu care se comite aceasta infractiune este intentia directa, aceasta fiind calificata prin scop, si anume, obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul.

Daca prin savarsirea acestor acte, faptuitorul nu a urmarit un folos material, fapta va fi incadrata in dispozitiile art. 264, privitoare la favorizarea infractorului.

Pentru existenta laturii subiective se cere in plus ca faptuitorul sa fi stiut ca bunul provine din savarsirea unei infractiuni, chiar daca incadrarea juridica corecta a faptei din care provine bunul nu-i este cunoscuta.

De regula, cel care comite infractiunea de tainuire stie ca bunul provine din savarsirea unei infractiuni sau are posibilitatea reala de a prevedea acest lucru (de exemplu, in cazul dobandirii unui bun cu un pret mult inferior celui de pe piata, sau in cazul inlesnirii valorificarii unui bun care vine in contrast izbitor cu conditia si situatia persoanei care se pretinde drept proprietar al bunului).

Apreciem ca notarul public poate comite aceasta infractiune in timpul exercitarii atributiunilor de serviciu. Alegem spre exemplificare situatia in care o persoana se prezinta la notarul public, ii explica faptul ca a detinut un bun in baza unui contract de imprumut de folosinta, ca nu l-a mai restituit proprietarului la expirarea termenului si la solicitarea acestuia (savarsind astfel infractiunea de abuz de incredere prevazuta de art. 213 C. pen.) si solicita incheierea unui contract de vanzare-cumpararea fals din care sa reiasa ca el este proprietarul bunului pentru a-l putea vinde. Notarul incheie un astfel de contract in schimbul unei sume de bani si in acest fel inlesneste valorificarea unui bun care provine din savarsirea unei infractiuni.

In cazul in care notarul nu cunoaste sursa reala de provenienta a bunului, el nu va comite infractiunea de tainuire, in cauza fiind aplicabile dispozitiile art. 51 C. pen. (eroarea de fapt) bineinteles daca sunt indeplinite toate conditiile prevazute de lege.

Cand infractiunea in legatura cu care se da ajutorul este una grava[10], (cum ar fi cazul unei talharii), consideram ca fapta comisa in conditiile aratate anterior reprezinta infractiunea de spalare a banilor prevazuta de art. 23 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea si combaterea spalarii banilor.

4. Sustragerea sau distrugerea de inscrisuri

In art. 242 C. pen. este incriminata sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt inscris care se afla in pastrarea ori in detinerea unui organ sau a unei institutii de stat, ori a unei alte unitati din cele prevazute in art. 145.

Fapta este mai putin grava daca distrugerea vreunuia dintre inscrisurile prevazute mai inainte are loc din culpa, iar inscrisul prezinta o valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare.

Daca fapta este savarsita de un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu, pedeapsa se majoreaza.

Infractiunea este una care face parte din grupa infractiunilor contra autoritatii, iar obiectul sau material este reprezentat de dosarul, registrul, documentul sau orice alt inscris aflat in pastrarea ori in detinerea unei organizatii din cele prevazute de art. 145 C. pen.; dosarul cuprinde totalitatea actelor privind aceeasi problema, afacere, persoana etc., de exemplu: dosarul referitor la o procedura succesorala. Prin registru se intelege o condica cu un numar de foi in care sunt trecute anumite acte sau fapte juridice, de exemplu: registrul de poarta in care sunt consemnate intrarile-iesirile de autovehicule; documentul constituie un inscris de o valoare deosebita, cand ar reprezenta actul constitutiv al unui organ, un tratat international etc.[11] In sfarsit, prin orice alt inscris se intelege inscrisurile care produc efecte juridice, de exemplu, un proces-verbal de inventariere a masei succesorale.

Nu intra in categoria acestor inscrisuri cele care cuprind o valoare materiala certa, sustragerea sau distrugerea lor constituind infractiune contra patrimoniului (distrugerile prevazute de art. 217-219 C. pen.) si nici cele emise de un organ de urmarire penala, de o instanta de judecata sau de un alt organ de jurisdictie, sustragerea sau distrugerea acestora constituind o infractiune de sine statatoare, retinerea sau distrugerea de inscrisuri, prevazuta de art. 272 C. pen., infractiune care impiedica infaptuirea justitiei. In acest fel, delimitarea dintre aceste infractiuni se face tinand cont de natura actului distrus sau sustras[12].

Elementul material se caracterizeaza prin actiunea de sustragere ori distrugere a obiectului material. Prin sustragere se intelege luarea si deplasarea obiectului de la locul de unde se afla in alt loc, spre a fi scos din sfera de dispozitie a organizatiei prevazute in art. 145 C. pen. si a fi luat de faptuitor. Prin distrugere se intelege nimicirea, desfiintarea totala sau partiala a inscrisului.

In activitatea notariala apreciem ca aceasta infractiune poate fi comisa chiar de catre notarul public. Daca fapta este una intentionata se realizeaza continutul variantei agravate de la art. 242 alin. 3 C. pen. deoarece, asa cum am mai aratat, din punct de vedere penal notarul public este asimilat functionarului public in conformitate cu art. 147 C. pen.

In concret, va exista aceasta infractiune, de exemplu, atunci cand notarul distruge registrul de evidenta a biroului notarial. Daca, insa, fapta de distrugere este indreptata asupra unui certificat de mostenitor fals aflat intr-un dosar intocmit intr-o procedura succesorala, certificat solicitat de o instanta judecatoreasca, infractiunea comisa va fi aceea de retinere sau distrugere de inscrisuri, prevazuta de art. 272 C. pen.

5. Infractiunile de abuz in serviciu

Abuzurile in serviciu sunt infractiuni de serviciu prevazute de art. 246-248¹ C. pen. Ele toate constau in adoptarea unor comportamente intentionate care reprezinta incalcari ale unor atributii de serviciu care sunt incadrate intr-un text sau altul in functie de subiectul lor pasiv sau de mobilul care determina comiterea faptei.

In acest fel exista, in primul rand, infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor (art. 246 C.pen.) care consta in fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o vatamare intereselor legale ale unei persoane.

In activitatea notariala notarul public poate comite infractiunea prin refuzul nejustificat de a intocmi un act in legatura cu care a fost solicitat.

A doua fapta de abuz in serviciu este abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi (art. 247 C. pen.) care consta in ingradirea, de catre un functionar public, a folosintei sau a exercitiului drepturilor vreunui cetatean, ori crearea pentru acesta a unor situatii de inferioritate pe temei de nationalitate, rasa, sex sau religie. Aceasta infractiune este o varianta speciala a abuzului in serviciu contra intereselor persoanelor, elementul care face diferenta intre cele doua fapte fiind mobilul care genereaza comiterea lor. In situatia abuzului prin ingradirea unor drepturi exista un mobil special, acel temei la care se refera textul de incriminare, si care genereaza comportamentul antisocial. In lipsa acestei conditii referitoare la latura subiectiva a infractiunii infractiunea revine la forma de baza de la art. 246 C. pen. Infractiunea poate fi foarte usor comisa in domeniul activitatii notariale, de catre notarul public insusi, prin aceea ca refuza indeplinirea actului solicitat de catre o anumita persoana, dar de aceasta data datorita unuia dintre motivele enumerate de norma penala: rasa, nationalitate, religie, sex.

Cea de-a treia fapta de a abuz in serviciu este definita de art. 248 C. pen. ca reprezentand fapta functionarului public, care, in exercitiul atributiilor sale de serviciu, cu stiinta, nu indeplineste un act ori il indeplineste in mod defectuos si prin aceasta cauzeaza o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 C. pen. sau o paguba patrimoniului acesteia.

In domeniul activitatii notariale infractiunea poate fi comis, de exemplu, prin intocmirea unui act ilicit indreptat impotriva uneia dintre autoritatile publice.

Toate infractiunile de abuz in serviciu prezentate au o varianta agravata prevazuta de art. 248¹C. pen si care este realizata atunci cand au avut consecinte deosebit de grave, in sensul art. 146 C.pen.[13].

Infractiunea de neglijenta in serviciu

Aceasta infractiune este prevazuta de art. 249 C. pen. Si consta in incalcarea din culpa, de catre un functionar public (sau functionar), a unei indatoriri de serviciu, prin neindeplinirea acesteia sau prin indeplinirea ei defectuoasa, daca s-a cauzat o tulburare insemnata bunului mers al unui organ sau al unei institutii de stat ori al unei alte unitati din cele la care se refera art. 145 sau o paguba patrimoniului acesteia ori o vatamare importanta intereselor legale ale unei persoane.

In activitatea notariala se poate comite aceasta infractiune atunci cand, de exemplu, notarul public, din greseala, incheie un act care nu indeplineste toate conditiile prevazute de lege pentru acel gen de acte.

7. Infractiunea de purtare abuziva

Este prevazuta de art. 250 C. pen. si consta in intrebuintarea de expresii jignitoare fata de o persoana, de catre un functionar public (sau functionar) in exercitiul atributiilor de serviciu. In modalitate mai grava infractiunea consta in lovirea sau alte acte de violenta savarsite in acelasi conditii.

Prin "intrebuintarea de expresii jignitoare" se intelege in primul rand, utilizarea de insulte in intelesul art. 205 C. pen., iar in al doilea rand, folosirea de cuvinte care fara a constitui fapta de insulta, exprima o desconsiderare si sunt de natura sa atinga demnitatea unei persoane, cum sunt cuvintele de ocara sau umilitoare[14].

Expresiile jignitoare utilizate de un functionar public (sau functionar) pot imbraca forma scrisa, orala, prin gesturi etc. Folosirea unor asemenea expresii se realizeaza fie adresandu-se victimei, fie prin utilizarea mijloacelor de comunicare, a telefonului, scrisorilor, telegrafului etc., mijloace care prin natura lor sunt susceptibile de a realiza o legatura directa intre faptuitor si persoana respectiva.

In cazul variantei agravate elementul material consta intr-o actiune de lovire sau alte violente savarsite de functionarul public (sau functionar) in exercitarea atributiunilor de serviciu fata de o persoana. Lovirile sau alte violente produse efectiv sunt dintre cele prevazute de art. 180 C. pen.

Termenul "violenta" are insa o sfera mai larga decat cea din dispozitia art. 180 C. pen., intelegandu-se si violentele comise asupra unor obiecte apartinand unei persoane (de exemplu: imbrancirea unei persoane, de asa natura incat i-au cazut ochelarii si s-au spart sau i s-a rupt sau descusut haina; mai constituie violenta si fapta functionarului public sau functionarului de a rupe o petitie, o cerere sau o reclamatie si aruncarea acesteia in fata persoanei vatamate[15]

Faptele de lovire sau alte violente, in cazul purtarii abuzive, varianta agravata, ca si insulta, in ipoteza variantei tip, sunt absorbite in continutul infractiunii de purtare abuziva. In cazul in care prin loviri sau alte violente se pricinuieste persoanei vreo vatamare a integritatii corporale sau sanatatii care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 20 de zile, dar care nu depasesc 60 de zile, exista concurs de infractiuni intre purtare abuziva, varianta agravata si vatamarea corporala.

De asemenea, va exista concurs de infractiuni intre purtarea abuziva [art. 250 alin. (2)] si vatamarea corporala grava, in ipoteza in care actele de lovire au produs consecintele prevazute in art. 182 C. pen.

Pentru intregirea elementului material al infractiunii de purtare abuziva este necesar ca faptele sa fi fost comise de functionarul public (sau functionar) in exercitiul atributiunilor de serviciu.

Notarul public poate comite aceasta infractiune in cazurile in care adopta un astfel de comportament dintre cele descrise de norma de incriminare. Spre exemplu, cu ocazia acordarii unei consultatii juridice unei persoane notarul ii adreseaza acesteia cuvinte jignitoare datorita faptului ca respectiva persoana nu intelege cele ce i se explica.

8. Infractiunea de luare de mita

Luarea de mita este o infractiune de coruptie descrisa de art. 254 C. pen. ca reprezentand: "fapta functionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau in scopul de a face un act contrar acestor indatoriri" .

Elementul material al infractiunii de luare de mita se realizeaza prin oricare dintre modalitatile descrise de texul de incriminare: pretinderea, primirea de bani sau alte foloase sau acceptarea acestora, nerespingerea de catre functionarul public (sau functionar) a unei promisiuni avand ca obiect bani sau alte foloase.

"A pretinde" bani sau alte foloase presupune din partea faptuitorului formularea unei cereri, a unei pretentii avand ca obiect bani sau alte foloase. Pentru consumarea infractiunii sub forma pretinderii nu are importanta daca pretentia formulata a fost satisfacuta sau nu.

Intotdeauna in cazul pretinderii initiativa apartine faptuitorului, putand fi facuta prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare, astfel incat cel caruia i se adreseaza sa inteleaga ca i s-au pretins bani sau alte foloase.

"A primi" inseamna a lua in posesie, a prelua un obiect care i se inmaneaza, i se daruieste, sau a incasa o suma de bani. Savarsirea infractiunii de luare de mita presupune si existenta infractiunii corelative de dare de mita. Primirea implica darea efectiva din partea mituitorului, iar actiunea de primire trebuie sa fie voluntara si spontana, caracterizandu-se printr-o relativa concomitenta intre acceptarea propunerii si primire. Daca primirea este ulterioara actului de acceptare, suntem deja in prezenta unei infractiuni consumate de luare de mita, iar savarsirea actiunii de primire nu afecteaza unitatea de infractiune. Va exista o singura infractiune savarsita in doua modalitati normative din cele patru posibile aspect ce va fi avut in vedere la individualizarea pedepsei.

"Primirea" se poate realiza in mod direct intre mituitor si mituit, dar si indirect, prin intermediar sau prin alte mijloace (posta, tren sau depunerea unei sume de bani la o banca in contul faptuitorului, adica a functionarului mituit).

Acceptarea ca modalitate de savarsire a luarii de mita presupune acordul explicit al faptuitorului la oferta de mituire. In acest caz initiativa apartine mituitorului care va comite infractiunea corelativa de dare de mita sub forma oferirii. Acceptarea promisiunii poate fi expresa, dar si tacita. In acest caz, acceptarea rezulta din anumite manifestari care releva in mod neindoielnic acceptarea.

Nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, inseamna de fapt o acceptare a promisiunii in mod tacit. Legiuitorul ar fi putut sa nu mai prevada in plus aceasta modalitate, ea existand implicit prin incriminarea acceptarii, dar s-a dorit inca o data sa se impuna functionarilor obligatia de a respinge o asemenea promisiune de mituire.

Pentru existenta infractiunii de luare de mita se cer a fi indeplinite anumite cerinte esentiale[16]:

a. Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie sa aiba ca obiect bani sau alte foloase. Prin expresia "alte foloase" se intelege un folos patrimonial (comisioane, lucrari gratuite, chiar acordare unui imprumut de bani intr-un mod avantajos cu restituirea acestuia) sau un avantaj nepatrimonial sau de orice natura.

b. In al doilea rand se cere ca banii sau alte foloase sa nu fie datorati in mod legal functionarului sau unitatii unde acesta isi indeplineste sarcinile de serviciu.

In cazul luarii de mita banii sau alte foloase reprezinta o retributie, o rasplata a conduitei incorecte a functionarului.

c. In al treilea rand se cere ca actiunea de pretindere, acceptare ori primire sau inactiunea de nerespingere a promisiunii, sa aiba loc inainte sau sa fie concomitenta neindeplinirii ori intarzierii efectuarii unui act ce intra in sfera atributiilor de serviciu ale functionarului mituit.

Va exista luarea de mita si in situatia in care acceptarea are loc inainte de efectuarea actului, iar primirea efectiva dupa efectuarea unui asemenea act.

d. In sfarsit, se cere ca actul vizat de actiunea de corupere sa faca parte din sfera atributiilor de serviciu ale functionarului, neavand importanta daca acel act priveste o indatorire de serviciu specifica sau generica.

In ceea ce priveste includerea notarului in sfera subiectilor potentiali ai infractiunii de luare de mita, doctrina a inregistrat o aprinsa controversa

S-a afirmat in legatura cu acest aspect ca, datorita faptului ca notarul public primeste un onorariu care este stabilit numai in limita sa minima, fara a fi prevazut vreun maxim, daca notarul public solicita sau accepta, primeste ori nu respinge promisiunea unui onorariu mai mare, fapta nu poate fi considerata luare de mita, ci, cel mult, evaziune fiscala[18].

Apreciem, totusi, ca notarul public va putea comite luare de mita daca, de exemplu, pentru a nu refuza intocmirea unui anumit act fals primeste sau accepta promisiunea unei sume de bani peste taxa solicitata in mod obisnuit pentru acel act. Este adevarat ca din punct de vedere probatoriu imprejurarile de fapt nu sunt foarte usor de stabilit, dar infractiunea de luare de mita este in general o infractiune greu de probat.

9. Infractiunea de primire de foloase necuvenite

Infractiunea este prevazuta de art. 25 C. pen. si consta in primirea de catre un functionar, direct sau indirect, de bani ori de alte foloase, dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia.

Elementul material al infractiunii consta intr-o actiune de primire a unor bani sau foloase de catre un functionar public (sau functionar), dupa ce a indeplinit un act in virtutea functiei sale si la care era obligat in temeiul acesteia. Va fi vorba despre efectuarea oricarui act ce intra in atributiile de serviciu ale faptuitorului, iar efectuarea acelui act constituie o indatorire de serviciu a functionarului public sau functionarului.

Daca un functionar public (sau functionar) si-a indeplinit atributiile de serviciu in mod incorect, iar dupa aceasta primeste bani sau bunuri de la o persoana favorizata prin indeplinirea acelui act, fapta nu va fi incadrata la art. 256 C. pen., ci va fi considerata abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, daca sunt indeplinite toate conditiile cerute de aceasta infractiune[19]. In schimb, daca banii au fost primiti inainte de efectuarea actelor, fapta va fi considerata luare de mita (art. 254 C. pen.).

Pentru intregirea laturii obiective a infractiunii este necesar a fi indeplinite urmatoarele cerinte esentiale:

In primul rand, se cere ca banii, bunurile sau foloasele primite de functionar sa fie necuvenite, adica sa aiba caracter de retributie, de recunostinta pentru indeplinirea unui act determinat.

Foloasele sunt considerate necuvenite atat in situatia cand a fost indeplinit un act gratuit, functionarul primind bani sau bunuri de la beneficiar, cat si atunci cand functionarul, conform dispozitiilor legale, trebuia "retribuit" (mai exact este vorba despre plata unei sume in contul unitatii pentru eliberarea unui act - de exemplu eliberarea unei adeverinte de licenta, foaie matricola pentru care se percep anumite taxe), dar acesta primeste o suma de bani peste ceea ce se datora in mod legal[20].

A doua cerinta este legata de momentul remiterii foloaselor necuvenite si are in vedere ca banii, bunurile sau alte foloase au fost remise functionarului dupa ce acesta a indeplinit un act conform atributiilor de serviciu. In plus, se impune sa nu fi existat anterior intre ei vreo intelegere in acest sens si nici in momentul efectuarii actului. In cazul in care aceste conditii nu sunt indeplinite, fapta va fi incadrata drept luare de mita (art. 254 C. pen.).

De asemenea, va exista tot infractiunea prevazuta in art. 254 si in situatia cand intelegerea are loc inainte de intocmirea actului (sau efectuarea unei anume activitati), iar remiterea efectiva are loc dupa efectuarea acelui act.

Apreciem ca in activitatea notariala infractiunea poate fi comisa de catre notarul insusi, in acelasi fel ca in cazul luarii de mita. Va exista, de exemplu, primirea de foloase necuvenite in cazul in care dupa intocmirea actului solicitat de catre parti notarul primeste o suma de bani sau bunuri de la acestea pentru celeritatea cu care a indeplinit actul.

10. Omisiunea sesizarii organelor judiciare

Infractiunea este prevazuta de art. 263 din Codul penal si incrimineaza fapta functionarului public care, luand cunostinta de savarsirea unei infractiuni in legatura cu serviciul in cadrul caruia isi indeplineste sarcinile de serviciu, omite sesizarea de indata a procurorului sau a organului de urmarire penala potrivit legii de procedura penala. Fapta este mai grava atunci cand este savarsita de catre un functionar public cu atributii de conducere sau de control.

Pe cale de exceptie, daca functionarul public este participant la infractiunea pe care el ar fi trebuit sa o denunte (adica sa sesizeze de indata organele de urmarire penala) obligatia descrisa in art. 263 C. pen. nu mai incumba acestuia, deoarece legea nu impune obligatia de autodenuntare nici unei persoane.

Elementul material al acestei infractiuni este reprezentat de o inactiune, si anume omisiunea de a sesiza de indata organele de urmarire penala potrivit legii de procedura penala.

Omisiunea trebuie sa priveasca o infractiune savarsita in legatura cu serviciul in cadrul caruia faptuitorul isi indeplineste sarcinile, indiferent cine este cel care le savarseste (chiar functionarii publici din acelasi serviciu sau unele persoane din afara acestui serviciu, dar care se rasfrang asupra activitatii serviciului respectiv

Pentru existenta infractiunii se cere ca functionarul public sa fi luat la cunostinta despre savarsirea unei infractiuni si sa fi avut obligatia conform atributiilor de serviciu sa sesizeze organele de urmarire penala. Obligatia de sesizare exista chiar daca faptuitorul acelei infractiuni nu este cunoscut, descoperirea lui facand obiectul urmaririi penale.

Textul art. 263 impune ca sesizarea sa se faca de indata. Daca sesizarea este facuta cu intarziere, astfel incat urmarirea penala ar fi grav afectata sau "sesizarea" se face dupa ce organele de urmarire penala s-au sesizat, infractiunea de omisiune a sesizarii organelor judiciare va exista, iar functionarul public va fi pedepsit.

Interpretarea expresiei "de indata" se face in raport de posibilitatea reala a functionarului de a afla despre savarsirea acelei infractiuni, iar dupa ce a luat cunostinta trebuie cercetat daca nu cumva a fost impiedicat de anumiti factori sa sesizeze organele de urmarire penala.

In activitatea notariala, notarul, considerat functionar public din punctul de vedere al legii penale, poate savarsi infractiunea de omisiune a sesizarii organelor judiciare. Infractiunea in legatura cu care poate exista obligatia sesizarii poate fi savarsita atat de catre notarul asociat (ex. fals intelectual), cat si de personalul auxiliar (ex. trafic de influenta) sau de persoanele care apeleaza la serviciile notarului (ex. fals in declaratii).

11. Favorizarea infractorului

Infractiunea de favorizare a infractorului este prevazuta de art. 264 C. pen. si consta in ajutorul dat unui infractor, fara o intelegere stabilita inainte sau in timpul savarsirii infractiunii, pentru a ingreuna sau a zadarnici urmarirea penala, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infractiunii.

Daca ajutorul dat unei persoane constituie prin el insusi o infractiune se vor aplica regulile concursului de infractiuni (de exemplu, notarul public intocmeste un inscris oficial fals pentru a ajuta o persoana sa pastreze bunul imprumutat de la o alta persoana. In acest caz se va retine un concurs de infractiuni intre favorizarea infractorului si fals material in inscrisuri oficiale).

Se impune cu necesitate ca ajutorul dat unui infractor sa aiba ca destinatie obiectiva ingreunarea sau zadarnicirea urmaririi penale, judecatii sau executarii pedepsei ori asigurarea infractorului a folosului sau produsului infractiunii.

Ajutorul dat poate privi si asigurarea pentru infractor a folosului sau produsului infractiunii (de exemplu, primirea, transformarea, inlesnirea valorificarii). Daca aceste activitati se fac in scopul de a obtine un folos material fapta va constitui tainuire (art. 221 C. pen.).

Ca si la tainuire, ajutor trebuie acordat fara o intelegere anterioara savarsirii infractiunii sau in timpul savarsirii, in caz contrar retinandu-se complicitate morala prin promisiunea de favorizare.

12. Retinerea sau distrugerea de inscrisuri

Aceasta infractiune este prevazuta de art. 272 C. pen. si consta in retinerea sau distrugerea unui inscris emis de un organ de urmarire penala, de o instanta de judecata sau de un alt organ de jurisdictie ori impiedicarea in orice mod ca un inscris destinat unuia dintre organele sus-aratate sa ajunga la acesta, cand astfel de inscrisuri sunt necesare solutionarii unei cauze.

Este o infractiune asemanatoare cu cea de sustragere sau distrugere de inscrisuri prevazuta de art. 242 C. pen. ca infractiune contra autoritatii, elementul care face diferenta dintre cele doua fapte fiind natura inscrisului care reprezinta obiectul material al infractiunii.

In cazul infractiunii de retinere sau distrugere de inscrisuri, ca infractiune contra infaptuirii justitiei este vorba despre un inscris care, fie este emis de o autoritate judiciara, de un organ sau o institutie de stat, fie este un inscris sub semnatura privata care emana de la o persoana fizica, atunci cand un asemenea inscris este destinat unui organ de jurisdictie in general. Pentru a fi obiect material al infractiunii se impune conditia ca inscrisul sa fie necesar solutionarii unei cauze.

Din interpretarea art. 272 C. pen. se desprinde concluzia ca inscrisul trebuie sa fie necesar solutionarii unei cauze, nu neaparat folosit efectiv la rezolvarea cauzei si, din acest motiv, infractiunea subzista chiar daca in momentul savarsirii faptei inscrisul era necesar solutionarii unei cauze, si ulterior instanta ajunge la concluzia ca inscrisul nu prezinta un asemenea caracter.

Elementul material consta intr-o actiune, si anume retinerea, distrugerea sau impiedicarea in orice mod ca un inscris sa ajunga la un organ judiciar.

Retinerea inscrisului presupune o actiune de oprire sau o inactiune de neremitere, neexpediere sau nedepunere la locul stabilit. Distrugerea presupune o atingere adusa substantei acelui inscris, astfel incat sa nu mai poata fi folosit conform destinatiei. Impiedicarea in orice mod a unui inscris sa ajunga la un organ de urmarire penala, instanta de judecata, sau la un alt organ judiciar.

In functie de natura inscrisului putem intalni si alte incadrari juridice, determinate si de variantele elementului material. Astfel, daca se sustrage un inscris cu o valoare patrimoniala, fapta va fi incadrata in art. 208 alin (2) C. pen.; daca se distruge un inscris de orice natura fapta va fi incadrata in art. 217 C. pen.; daca se distruge sau sustrage un inscris emis sau pastrat de o autoritate de stat, fapta va fi incadrata in art. 242 C. pen. Asadar, observam ca numai cand este vorba de un inscris emis de un organ judiciar si necesar solutionarii unei cauze, fapta va putea fi incadrata in art. 272 C. pen.

Apreciem ca infractiunea pe care o analizam poate fi comisa si de catre notarul public in exercitarea atributiunilor de serviciu. Alegem pentru exemplificare situatia in care in dosarul deschis in cadrul procedurii succesorale de catre notar se afla depus un inscris fals care este necesar pentru solutionarea cauzei penale ce are ca obiect savarsirea infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale. Daca notarul public refuza sa remita acest inscris, la solicitarea instantei de judecata, consideram ca el comite infractiunea de retinere sau distrugere de inscrisuri prevazuta de art. 272 C. pen.

13. Falsul material in inscrisul oficiale.

Aceasta este o alta infractiune care se poate comite in activitatea notariala de catre notar si care este prevazuta de art. 288 C. pen.. Fapta consta in falsificarea unui inscris oficial prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea Iui in orice mod, de natura sa produca consecinte juridice.

Pentru activitatea notariala intereseaza in mod deosebit modalitatea agravata prevazuta de alin. 2 al art. 288 care are in vedere situatia in care falsificarea inscrisului oficial a fost savarsita de un functionar in exercitiul atributiilor de serviciu. Afirmam aceasta avand in vedere, inca o data, concluzia la care am ajuns argumentat anterior ca, din punctul de vedere al legii penale actuale, notarul public trebuie considerat functionar public.

Obiectul material al infractiunii prevazute in. art. 288 C. pen. este reprezentat de inscrisul oficial care este supus actiunii de falsificare. In acceptiunea art. 150 alin. (2) C. pen., "inscrisul oficial" este orice inscris care emana de la o unitate din cele la care se refera art. 145 sau care apartine unei asemenea organizatii ori care este inregistrata la aceste organizatii, indiferent daca este emis de alte organizatii decat cele publice, sau chiar de o persoana fizica.

Inscrisurile oficiale, in sensul legii penale, sunt atat originalul, cat si duplicatul, triplicatul, precum si copiile legalizate sau certificate.

Potrivit art. 288 alin. (3) C. pen., sunt asimilate cu inscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate producatoare de consecinte juridice, cum ar fi biletele de spectacole sau intreceri sportive, biletele de loterie ori alte jocuri de noroc autorizate, tichetele de masa la cantine sau restaurante, imprimatele pentru ridicarea alocatiei de stat etc.

Inscrisurile oficiale, ca obiect material al infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale, trebuie sa produca consecinte juridice, adica sa fie apte a da nastere, a modifica sau stinge raporturi juridice, drepturi si obligatii.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective, infractiunea consta intr-o actiune de falsificare prin unul dintre procedeele expres indicate de lege: contrafacerea scrierii sau a subscrierii unui inscris oficial sau prin alterarea lui in orice mod.

Contrafacerea scrierii presupune, stricto senso, plasmuirea, adica confectionarea prin imitare, a unui inscris identic cu cel oficial. Lato senso, contrafacerea scrierii inseamna a reproduce continutul pe care-l are in mod obisnuit un asemenea inscris adevarat[21], cu alte cuvinte, confectionarea unui inscris similar cu cel oficial.

Contrafacerea subscrierii o intalnim atunci cand este plasmuita semnatura pe un inscris oficial, fiind imitata semnatura celui care trebuia sa semneze inscrisul sau aplicandu-se o semnatura care da aparenta ca este a celui indrituit sa semneze.

Alterarea presupune a modifica, a denatura, a transforma, a schimba continutul unui inscris oficial existent, prin adaugiri sau stersaturi aplicate pe acesta.

Apreciem ca aceasta infractiune poate fi comisa de catre notar in exercitarea atributiilor de serviciu in cazurile in care, spre exemplu, intervine asupra unui inscris oficial preexistent sau intocmeste in numele altei institutii un inscris. Nu va exista aceasta infractiune, ci va fi un fals intelectual atunci cand inscrisul plasmuit este unul intocmit de catre notar in baza competentei proprii.

14. Falsul intelectual.

Este o alta infractiune care poate fi comisa in cadrul activitatii notariale de catre notarul public insusi. Infractiunea este prevazuta de art. 289 C.pen si consta in falsificarea unui inscris oficial cu prilejul intocmirii acestuia, de catre un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului, ori prin omisiunea cu stiinta de a insera unele date sau imprejurari. Este infractiunea in legatura cu care s-a pus cel mai frecvent problema raspunderii penale a notarului public, deoarece in mod obisnuit s-a recunoscut caracterul de inscris oficial inscrisului care emana de la notarul public.

In literatura de specialitate s-a admis ca pentru ca inscrisurile oficiale sa aiba valoare probatorie si semnificatie juridica trebuie sa indeplineasca anumite conditii de continut si forma[22].

In primul rand, inscrisul trebuie sa fie emis de catre si in numele unei unitati dintre cele la care se refera art.145 C.pen. din aceasta decurgand si caracterul sau oficial.

O mentiune necesara pe care trebuie sa o contina inscrisul priveste denumirea organului, cu ajutorul acestui element putand fi identificata provenienta actului.

In al doilea rand, inscrisul trebuie sa fie emis de catre un organ care are competenta materiala si teritoriala sa elibereze un asemenea act. In practica judiciara se considera, totusi, ca va exista infractiunea de fals si in cazul in care un functionar intocmeste un inscris, depasindu-si competentele, daca se dovedeste intentia sa de a denatura adevarul si daca prin modul in care este intocmit actul este de natura sa induca in eroare persoanele carora ar fi aratat[23].

In al treilea rand, inscrisul trebuie sa fie intocmit cu respectarea formalitatilor impuse de lege. Intre cerintele cu privire la forma actului se inscriu si cele referitoare la existenta stampilei si uneori a semnaturii. Se considera ca se poate retine infractiunea de fals si in cazul in care, desi inscrisul a fost intocmit fara respectarea formalitatilor cerute de lege, el are o forma aparent legala. In cazurile in care anumite inscrisuri oficiale se intocmesc pe imprimate sau formulate tipizate, falsificarea acestora constituie infractiune. De asemenea, exista fals material si atunci cand este modificata prin modurile prevazute in art. 288 C.pen. copia legalizata a inscrisului original .

Explicand acest text de lege in literatura juridica[25] s-a stabilit ca fac parte din sfera inscrisurilor oficiale si inscrisurile autentice care potrivit art.1171 C.civ. sunt facute cu respectarea solemnitatilor cerute de lege, de un functionar public, care are dreptul de a functiona in locul unde actul s-a facut.

In legatura cu actele care emana de la notar, in practica judiciara s-a apreciat ca si contractul de vanzare-cumparare intocmit si autentificat la biroul notarial este un inscris oficial[26]. Solutia se impune intrucat potrivit art. 3 din Legea nr. 36/1995 privind pe notarii publici si activitatea notariala, notarul public este investit sa indeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei functii autonome. In aceste conditii orice alterare operata asupra unui astfel de inscris va constitui infractiune de fals in inscrisuri oficiale.

Aceasta deoarece, asa cum am mai aratat, in literatura de specialitate s-a apreciat ca din prevederea conform careia notarul public are statutul unei functii autonome nu se poate trage concluzia ca el nu are si pe cel de functionar in intelesul legii penale[27]. De altfel, si practica judiciara s-a pronuntat tot in acest sens: "Actul de vanzare-cumparare intocmit si autentificat de notarul public constituie inscris oficial in acceptiunea art. 150 alin. 2 C.pen. si 289 C.pen., iar notarul public are calitatea de functionar in sensul art. 147 C.pen. Drept urmare, autentificarea de catre notarul public al unui contract de vanzare cumparare in care semnaturile nu apartin vanzatorilor constituie infractiunea de fals intelectual."

Sub aspectul elementului material, infractiunea consta in falsificarea unui inscris oficial care poate fi realizata prin doua modalitati alternative: fie prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului, fie prin omisiunea, cu stiinta, de a insera unele date sau imprejurari.

Infractiunea de fals intelectual este, din punct de vedere obiectiv, o infractiune comisiva mixta care poate fi savarsita atat prin actiune, cat si prin inactiune[29].

Atestarea este necorespunzatoare adevarului atunci cand faptele sau imprejurarile asupra carora se face mentionarea nu au existat sau ele s-au petrecut in cu totul altfel decat s-a facut consemnarea.

Omisiunea este acea inactiune a faptuitorului care omite, cu stiinta, sa consemneze, sa inregistreze unele date sau imprejurari veridice, de care el a luat cunostinta si pe care avea obligatia sa le mentioneze in cuprinsul inscrisului oficial.

Activitatea de falsificare, executata in oricare din cele doua modalitati, trebuie sa fie savarsita cu indeplinirea anumitor cerinte esentiale. In primul rand, dupa cum am aratat anterior, falsul intelectual se realizeaza cu prilejul intocmirii inscrisului oficial.

In al doilea rand, falsificarea trebuie comisa de un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu. Nu exista aceasta infractiune daca functionarul, desi consemneaza in cuprinsul actului date nereale, nu se afla in exercitarea atributiilor de serviciu, situatie in care el urmeaza sa raspunda pentru un fals material in inscrisuri oficiale[30].

Textul art. 289 C. pen. nu cere in mod expres ca falsificarea sa fie de natura a produce consecinte juridice, cum se intampla in cazul falsului material in inscrisuri oficiale. Aceasta cerinta decurge, insa, in mod indirect, din mentiunea pe care o face legea ca falsificarea inscrisului oficial este realizata de un functionar aflat in exercitiul atributiilor de serviciu[31].

O mentiune aparte se cuvine a fi facuta in legatura cu latura subiectiva a infractiunii de fals intelectual. In latura subiectiva a infractiunii de fals intelectual se regaseste ca forma de vinovatie intentia sub ambele sale modalitati normative: directa si indirecta.

Examinand conditiile prevazute de lege pentru cele doua modalitati de savarsire a infractiunii - comisiva si omisiva - se poate observa ca numai in cazul celei de a doua s-a prevazut conditia ca omisiunea sa fie savarsita "cu stiinta". Aceasta precizare nu are, insa, semnificatia ca numai varianta omisiva trebuie sa fie savarsita cu intentie, ci a fost facuta pentru ca legiuitorul sa ramana consecvent regulii pe care a instituit-o prin art. 19 alin. 3 C.pen[32]. Este totusi in afara de orice indoiala ca si in cazul modalitatii comisive fapta trebuie savarsita "cu stiinta", savarsirea din culpa a falsului intelectual poate atrage doar sanctiuni civile sau disciplinare. Astfel, nu poate fi vorba despre fals intelectual daca inexactitatile din cuprinsul unui inscris oficial sunt consecinta lipsei de experienta ori de pricepere a organului instrumentator .

Sub acest aspect s-au facut unele precizari in literatura de specialitate[34]. S-a luat in discutie situatia din practica notariala actuala in care unele persoane, abuzand de increderea proprietarilor reali ai unor imobile, se prezinta in fata notarilor publici si solicita autentificarea actului de transfer al proprietatii sau de ipoteca, prezentandu-se sub identitati false. In aceste cazuri, instantele au fost constante in a califica fapta notarului public ce autentifica astfel de acte in care semnaturile nu apartin proprietarilor imobilelor ca infractiune de fals intelectual[35]. Se impune a fi facuta, insa, o observatie cu privire la cazurile in care notarul public este indus in eroare de catre cei care solicita autentificarea. Este adevarat ca, in baza art. 50 din Legea nr. 36/1995, Legea notarilor publici, notarul poate recurge la audierea a doi martori pentru identificarea partilor ori la atestarea avocatului care asista partea. Daca partea nu este asistata si nici nu poate aduce martori, identificarea se face dupa acte de identitate sau legitimatii oficiale prevazute cu semnatura, stampila si fotografia posesorului. Uneori, insa exista posibilitatea ca oamenii sa fie foarte asemanatori sau ca actele de identitate sa fie foarte bine falsificate, ceea ce transforma pe notar din prezumtiv subiect activ al falsului intelectual in subiect pasiv al infractiunii de fals privind identitatea, prevazuta de art. 293 C. pen. Iata de ce este esential ca alterarea adevarului prin atestarea unor fapte sau imprejurari necorespunzatoare adevarului sau prin omisiunea de a insera unele date sau imprejurari trebuie sa fie facute "cu stiinta".

Daca mentiunea falsa este operata asupra registrelor financiar-contabile ale biroului notarial, infractiunea comisa este cea de fals intelectual la regimul contabilitatii

Falsul privind identitatea.

Aceasta infractiune este prevazuta de art. 293 C. pen. si, in modalitatea de baza care intereseaza din perspectiva lucrarii de fata, consta in: in prezentarea sub o identitate falsa ori atribuirea unei asemenea identitati altei persoane, pentru a induce sau mentine in eroare un organ sau o institutie de stat sau o alta unitate dintre cele la care se refera art. 145, in vederea producerii unei consecinte juridice pentru sine ori pentru altul.

Elementul material al infractiunii in varianta tip se poate prezenta, fie sub forma unei actiuni de prezentare sub o identitate falsa, fie sub forma unei actiuni de atribuire a unei identitati false altei persoane.

Apreciem ca notarul public poate comite aceasta infractiune prin atribuirea unei persoane a unei identitati false, desi cunostea ca identitatea nu ii apartine.

16. Falsul intelectual la regimul contabilitatii

Este o infractiune prevazuta in Legea nr. 82/1991 privind regimul contabilitatii[36]. Norma care reglementeaza infractiunea se regaseste in art. 43 care prevede: "Efectuarea cu stiinta de inregistrari inexacte, precum si omisiunea cu stiinta a inregistrarilor in contabilitate, avand drept consecinta denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum si a elementelor de activ si de pasiv ce se reflecta in bilant, constituie infractiunea de fals intelectual si se pedepseste conform legii."

Recunoasterea posibilitatii ca infractiunea de fals intelectual la regimul contabilitatii sa fie comisa in domeniul activitatii notariale se bazeaza pe unele prevederi din Legea nr. 36/1995.

Astfel, asa cum s-a mai aratat, in baza art. 14 din actul normativ citat, activitatea notarilor publici se desfasoara in cadrul unui birou in care pot functiona unul sau mai multi notari publici asociati, cu personalul auxiliar corespunzator. Prin asociere, notarul public nu-si pierde dreptul de birou notarial individual.

Conform art. 1, alin. (1) din Regulamentul de punere in aplicare a legii notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, adoptat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 710 din 5 iulie 1995, notarii publici isi exercita activitatea in cadrul unor birouri notariale individuale sau prin asociere, in baza unui contract de societate civila.

Societatea civila este definita, conform prevederilor art. 1491 din Codul Civil, un acord de vointa prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun cu scopul de a imparti foloasele ce le-ar dobandi. Spre deosebire de societatea comerciala care are personalitate juridica in temeiul legii, societatea civila nu indeplineste aceste cerinte si mai ales nu constituie subiect individual de drept fiscal.

Personalitatea juridica privita ca izvor de drepturi si obligatii si constituita ca subiect de drept fiscal distinct se dobandeste fie in temeiul legii fie prin indeplinirea unor conditii de autorizare.

In concluzie, din punct de vedere contabil si fiscal, notarul individual este persoana fizica autorizata, calitate pe care si-o pastreaza chiar daca isi desfasoara activitatea in cadrul unei asociatii civile[37].

Legea contabilitatii nr. 82/1991, cu modificarile si completarile ulterioare, republicata, prevede la art. 1 alin. (1) si (2), obligatia organizarii si conducerii contabilitatii financiare atat pentru persoane juridice cat si pentru persoanele fizice care desfasoara activitati producatoare de venituri.

Articolul 5, alin (1) din Legea Contabilitatii, stabileste faptul ca, persoanele prevazute la art. 1 din lege au obligatia sa conduca contabilitatea in partida dubla si sa intocmeasca situatii financiare anuale.

Totusi, alin. (2) al aceluiasi articol 5 stabileste ca prin ordin al Ministrului Finantelor Publice se stabilesc categoriile de persoane care pot tine contabilitatea in partida simpla.

Pe aceasta baza, prin ordinul Ministrului Finantelor Publice nr. 1040/2004 s-au aprobat Normele metodologice privind organizarea si conducerea evidentei contabile in partida simpla de catre persoanele fizice care au calitatea de contribuabil in conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Avand in vedere faptul ca legea fiscala stabileste cerinte clare privind contabilitatea in partida simpla, cu scopul determinarii veniturilor din activitati independente si al impozitarii acestora, ordinul anterior mentionat raspunde tocmai acestor cerinte.

Astfel, conform art. 46 din Codul fiscal veniturile din activitati independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere si veniturile din drepturi de proprietate intelectuala, realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere, inclusiv din activitati adiacente. Conform aliniatului (3) al aceluiasi articol, constituie venituri din profesii libere veniturile obtinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, etc. desfasurate in mod independent, in conditiile legii.

Reglementarile generale de stabilire a venitului net anual din activitati independente, prevazute de Codul Fiscal (art. 48) stabilesc ca unica sursa de informatie privind impunerea, contabilitatea in partida simpla. Aliniatele 8 si 9 ale art. 48 din Codul fiscal dezvolta ca cerinta de detaliu privind contabilitatea in partida simpla pentru scopuri fiscale, necesitatea existentei urmatoarelor documente: registrul-jurnal de incasari si plati; registrul-inventar care sa cuprinda toate bunurile si drepturile aferente activitatii desfasurate; alte documente contabile prevazute de legislatia in materie (fisa de calcul a amortizarii si a bunurilor cu utilizare mixta, fisa de magazie, registrul de casa, dupa caz).

Registrul inventar precum si celelalte documente contabile prevazute de reglementarea fiscala sunt aceleasi pe care le utilizeaza si persoanele juridice care conduc contabilitatea in partida dubla. In consecinta singurul document contabil obligatoriu, solicitat expres de legea fiscala pentru activitatile independente este Registrul jurnal de incasari si plati, care inlocuieste registrul jurnal utilizat in mod obligatoriu de persoanele juridice care conduc contabilitatea in partida dubla.

Prin urmare, se poate trage concluzia ca, in situatia in care un notar public, persoana fizica autorizata doreste sa-si organizeze contabilitatea in partida dubla, pentru a beneficia de posibilitati sporite de control al operatiunilor, poate face acest lucru dar trebuie sa respecte insa si cerintele legislatiei fiscale privind stabilirea bazei impozabile, prin urmare sa conduca Registrul de incasari si plati.

Necesitatea conducerii Registrului de incasari si plati nu decurge dintr-o ratiune contabila ci dintr-o cerinta fiscala. Astfel, intre modul de taxare a persoanelor juridice care conduc contabilitatea in partida dubla si a persoanelor fizice care conduc contabilitatea in partida simpla, exista o diferenta majora, care este determinata de momentul la care sunt recunoscute veniturile supuse impozitarii, respectiv cheltuielile pentru care se acorda deducerea fiscala.

Contabilitatea persoanelor juridice se bazeaza pe conceptul european si international al contabilitatii de angajamente, in baza caruia inregistrarea in contabilitate a veniturilor si a cheltuielilor are loc in momentul angajarii dreptului respectiv, a obligatiei, indiferent de momentul incasarii, respectiv platii. La recunoasterea veniturilor si cheltuielilor se are in vedere si apartenenta acestora la exercitiul financiar la care se refera prin reflectarea in "venituri in avans" a acelor venituri care au fost incasate dar nu apartin exercitiului financiar in cauza si respectiv la "cheltuieli in avans" a platilor efectuate dar care nu reprezinta cheltuieli ale exercitiului.

Mentionam ca acest principiu contabil de recunoastere al veniturilor si cheltuielilor este specific, potrivit reglementarilor contabile, si persoanelor juridice care aplica contabilitatea in partida simpla (spre exemplu unele organizatii neguvernamentale care aplica OMFP nr.2329/2001 privind contabilitatea in partida simpla a unitatilor fara scop patrimonial).

In cazul persoanelor fizice autorizate, inregistrarea in contabilitate a veniturilor si cheltuielilor este subordonata cerintelor fiscale prevazute in codul fiscal in scopul determinarii venitului impozabil si poate fi considerata o contabilitate bazata pe incasari si plati. Potrivit acestei contabilitati, veniturile si cheltuielile se recunosc in momentul incasarii iar cheltuielile in momentul platii, indiferent de momentul angajarii unui drept sau unei obligatii.

Astfel, la pct. 38 al OMFP nr. 1040/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea si conducerea evidentei contabile in partida simpla de catre persoanele fizice care au calitatea de contribuabil in conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, se prevede ca reprezinta venit brut venitul incasat in cadrul unui an calendaristic, indiferent de perioada in care au fost efectuate prestatiile.

In cazul cheltuielilor, conditia fundamentala de deductibilitate a acestora, inainte de a se pune problema incadrarii acestora in categoriile si limitele de deductibilitatea stabilite prin Codul Fiscal, este ca aceste cheltuieli sa fi fost efectiv platite (cu exceptia cheltuielilor privind amortizarea pentru care se aplica o regula distincta generata de faptul ca amortizarea nu genereaza plati indiferent daca detinatorul activului care face obiectul amortizarii este persoana fizica sau juridica).

Prin urmare, facand o paralela intre prevederile legale care reglementeaza contabilitatea persoanelor juridice si prevederile legale care reglementeaza contabilitatea persoanelor fizice care desfasoara activitati independente, se disting urmatoarele diferente:

1. Sub aspectul momentului recunoasterii veniturilor si cheltuielilor:

In cazul persoanelor juridice, in categoria veniturilor se includ sumele sau valorile incasate sau de incasat in nume propriu din activitati desfasurate. In contabilitate, veniturile din vanzari de bunuri se inregistreaza in momentul predarii bunurilor catre cumparatori, al livrarii bunurilor respectiv prestarii serviciilor, pe baza facturii sau in alte conditii prevazute in contract, care atesta transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor respective, catre clienti. Veniturile din vanzarea bunurilor se recunosc in momentul in care sunt indeplinite urmatoarele conditii:

persoana juridica a transferat cumparatorului riscurile si avantajele semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor;

persoana juridica nu mai gestioneaza bunurile vandute la nivelul la care ar fi facut-o, in mod normal, in cazul detinerii in proprietate a acestora si nici nu mai detine controlul efectiv asupra lor; si

veniturile si, respectiv, cheltuielile ocazionate de tranzactie pot fi cuantificate.

Veniturile din prestarea de servicii se inregistreaza in contabilitate pe masura efectuarii acestora indiferent de momentul incasarii lor.

In ceea ce priveste cheltuielile, in cazul unei persoane juridice, acestea reprezinta valorile platite sau de platit pentru:

consumuri de stocuri, lucrari executate si servicii prestate de care beneficiaza unitatea;

cheltuieli cu personalul;

executarea unor obligatii legale sau contractuale etc.

In cazul persoanelor fizice care desfasoara activitati liberale, categorie in care se inscriu si notarii, constituie venit brut venitul incasat in cadrul unui an calendaristic, indiferent de perioada in care au fost efectuate prestatiile.

Venitul brut cuprinde:

sumele incasate si echivalentul in lei al veniturilor in natura din desfasurarea activitatii;

veniturile sub forma de dobanzi din creante comerciale sau din alte creante utilizate in legatura cu o activitate independenta;

castigurile din transferul activelor din patrimoniul afacerii, utilizate intr-o activitate independenta, inclusiv contravaloarea bunurilor ramase dupa incetarea definitiva a activitatii;

veniturile din angajamentul de a nu desfasura o activitate independenta sau de a nu concura cu o alta persoana;

veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de plata aparute in legatura cu o activitate independenta.

Din punct de vedere contabil, nu sunt considerate venituri brute:

aporturile in numerar sau echivalentul in lei al aporturilor in natura facute la inceperea unei activitati sau in cursul desfasurarii acesteia;

sumele primite sub forma de credite bancare sau de imprumuturi de la persoane fizice sau juridice;

sumele primite ca despagubiri;

sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizari, mecenat sau donatii.

In ceea ce priveste cheltuielile, conditiile generale pe care trebuie sa le indeplineasca cheltuielile aferente veniturilor, pentru a putea fi deduse, sunt:

sa fie efectuate in cadrul activitatilor desfasurate in scopul realizarii venitului, justificate prin documente;

sa fie cuprinse in cheltuielile exercitiului financiar al anului in cursul caruia au fost platite;

sa respecte categoriile si limitele de deductibilitate, prevazute in Codul fiscal.

Intervin diferentieri si in ceea ce priveste alocarea veniturilor si cheltuielilor la un exercitiu financiar

In cazul persoanelor juridice, in cheltuielile si veniturile unei perioade se inregistreaza doar cheltuielile efectuate si veniturile realizate in perioada curenta, iar sumele care privesc perioadele sau exercitiile urmatoare, se inregistreaza distinct in contabilitate, la cheltuieli in avans, respectiv venituri in avans. In aceste conturi se inregistreaza, in principal, urmatoarele cheltuieli si venituri: chiriile, abonamentele si alte cheltuieli efectuate anticipat, respectiv veniturile din chirii, abonamente si alte venituri aferente perioadelor sau exercitiilor urmatoare. Deoarece rezultatul se stabileste lunar, delimitarea acestor venituri si cheltuieli se efectueaza lunar.

In cazul persoanelor fizice care desfasoara activitatilor libere, ca in cazul activitatii notariale, nu exista notiunea de venituri sau cheltuieli care privesc exercitiile urmatoare, veniturile si cheltuielile fiind inregistrate in contabilitate la momentul incasarii respectiv platii sumelor indiferent de perioada la care se refera acestea.

Sub aspectul determinarii bazei impozabile:

Legat de determinarea profitului sau pierderii din punct de vedere contabil, in cazul persoanelor juridice, acestea se stabilesc prin inchiderea conturilor de cheltuieli si conturilor de venituri in care se inregistreaza, in functie de natura lor, veniturile, respectiv, cheltuielile, dupa regulile mentionate anterior (incasate sau de incasat respectiv platite sau de platit), prin rezultatul exercitiului. Rezultatul definitiv al exercitiului se stabileste anual si reprezinta soldul final al contului de profit si pierdere.

In ceea priveste rezultatul fiscal, conform art. 19. (1) din Codul fiscal, profitul impozabil se calculeaza ca diferenta intre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate in scopul realizarii de venituri, dintr-un an fiscal, practic rezultatul contabil al anului reflectat in contul de profit si pierdere, din care se scad veniturile neimpozabile si la care se adauga cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau in calcul si alte elemente similare veniturilor si cheltuielilor (nu vom intra in detalii cu privire la aceste elemente).

In ceea ce priveste determinarea venitului net, in cazul persoanelor fizice care desfasoara activitati libere, venitul net din activitati independente se determina ca diferenta intre venitul brut si cheltuielile aferente realizarii venitului considerate deductibile in baza prevederilor Codului fiscal.

Ca baza de stabilire a venitului net se foloseste Registrul de incasari si plati, in care se inregistreaza in mod obligatoriu, cronologic orice suma platita, respectiv incasata, in numerar sau prin banca.

In plus, veniturile si cheltuielile aferente fiecarui tip de activitate se inregistreaza in mod distinct in Fisa pentru operatiuni diverse intocmita separat pentru fiecare tip de activitate. Totalurile lunare din Fisa pentru operatiuni diverse se vor inregistra in Jurnalul privind operatiuni diverse, grupate pe feluri de activitati. Se intocmesc mai multe jurnale pentru cheltuieli si un jurnal pentru venituri.

Totalul veniturilor din Jurnalul privind operatiuni diverse reprezinta venitul contribuabilului.

Pentru fiecare fel de cheltuieli se va intocmi Fisa pentru operatiuni diverse, iar totalul lunar al acestora se va inregistra in Jurnalul privind operatiuni diverse pentru cheltuieli. Contribuabilii pot intocmi o singura fisa pentru operatiuni diverse care sa cuprinda toate cheltuielile a caror deductibilitate nu este plafonata.

Pentru cheltuielile deductibile plafonat, inainte de inregistrarea totalului din Fisa pentru operatiuni diverse se va calcula cota care este deductibila si numai aceasta se va inregistra in Jurnalul privind operatiuni diverse pentru cheltuieli.

Totodata, inregistrarea bunurilor mobile si imobile se face la valoarea de achizitie, de productie sau la pretul pietei, dupa caz. Cheltuielile cu amortizarea pentru bunuri se admit la deducere, in conformitate cu reglementarile din titlul II din Codul fiscal. Sunt amortizabile, in conformitate cu prevederile legale, numai bunurile inregistrare in Registrul-inventar. Pentru cheltuielile cu amortizarea se va intocmi Fisa pentru operatiuni diverse.

Creantele, respectiv facturile emise si neincasate, precum si obligatiile stabilite conform legii si neonorate se inregistreaza la valoarea lor nominala in fise pentru operatiuni diverse. Aceste fise se deschid distinct pentru creante si datorii.

Plecand de la aceste informatii venitul net sau pierderea fiscala se calculeaza prin scaderea din totalul sumelor incasate a totalului sumelor platite si cheltuielilor cu amortizarea fiscala a bunurilor si drepturilor, evidentiate in Fisa pentru operatiuni diverse, si se aduna sumele platite pentru cumpararea bunurilor amortizabile si totalul cheltuielilor nedeductibile, care se preia din centralizatorul cheltuielilor nedeductibile.

In consecinta, intre baza impozabila aferenta persoanelor juridice platitoare de impozit pe profit si baza impozabila aferenta persoanelor fizice care desfasoara profesii libere in mod independent, exista diferente determinate de cerintele diferite de recunoastere a veniturilor si cheltuielilor precum si de modul de alocare a acestora unui exercitiu financiar.

Totodata acest sistem de evidenta in scopuri fiscale nu ofera pentru contribuabil (birou notarial, asociere) informatiile necesare in vederea cunoasterii si a venitului contabil real, comparativ cu venitul impozabil.

Pentru stabilirea venitului net contabil care este diferit de cel fiscal, notarul, contribuabilul persoana fizica independenta sau asocierea, dupa caz, va avea in vedere urmatoarele:

- veniturile totale sunt reflectate in registrele de vanzari, care cuprind atat veniturile incasate cat si cele de incasat;

- pentru stabilirea cheltuielilor totale efectuate de contribuabil se preiau sumele stabilite in "Jurnalul cumpararilor", privind operatiunile cu TVA si respectiv "jurnalul cumpararilor" privind operatiuni fara TVA, cu mentiunea ca in aceste jurnale sunt cuprinse si sumele datorate pentru facturi primite si inca neachitate.

Diferenta dintre veniturile si cheltuielile astfel determinate reprezinta venitul net contabil.

O solutie este trecerea la partida dubla in cazul persoanelor fizice independente dar corelat si cu modificari ale legislatiei fiscale, astfel incat impozitul pe venit sa fie calculat pe venitul net impozabil determinat pe principiile contabilitatii bazate pe drepturi si obligatii similar cu celelalte categorii de contribuabili.

Trecerea la partida dubla asigura posibilitati sporite de control al operatiunilor derulate, permite utilizarea unor programe informatice unitare si totodata aplicarea reglementarilor conforme cu cele europene si internationale, avand in vedere volumul important de operatiuni pe care aceasta categorie de contribuabili il realizeaza.

Totodata problema unitatii de tratament a cheltuielilor acceptate ca deductibile de catre autoritatile fiscale poate fi solutionata prin adresarea Comisiei Fiscale Centrale din cadrul Ministerului Finantelor Publice a unei solicitari prin care sa se mentioneze elementele care genereaza interpretari diferite de la o autoritate fiscala la alta.

In ceea ce priveste evidenta TVA in cazul persoanelor fizice care desfasoara activitati independente, reglementarile contabile aplicabile, prevad pentru evidenta TVA colectata si TVA deductibila obligativitatea utilizarii celor doua jurnale care se conduc de catre toti platitorii de TVA, respectiv "Jurnalul pentru vanzari" si Jurnalul pentru cumparari".

Persoanele impozabile, inregistrate ca platitori de TVA pot fi, persoanele fizice, respectiv biroul notarial individual ori asocierile acestora.

Art. 154 din Codul fiscal defineste asocierile din punct de vedere al TVA astfel, "in intelesul taxei pe valoarea adaugata, o asociere sau alta organizatie care nu are personalitate juridica se considera a fi o persoana impozabila separata, pentru acele activitati economice desfasurate de asociati sau parteneri in numele asociatiei ori organizatiei respective, cu exceptia asociatiilor in participatiune constituite exclusiv din persoane impozabile romane."

Asocierile sau birourile notariale individuale, inregistrate ca platitori de TVA, au urmatoarele obligatii din punct de vedere al operatiunilor impozabile:

sa contabilizeze distinct veniturile si cheltuielile rezultate din operatiunile asocieri sau ale biroului notarial individual;

drepturile si obligatiile legale privind taxa pe valoarea adaugata, revin persoanelor impozabile inregistrate ca platitori de TVA (asocierea sau biroul notarial independent dupa caz);

in cazul asocierilor - persoane impozabile, la sfarsitul perioadei de raportare, veniturile si cheltuielile inregistrate pe facturi, se transmit pe baza de decont fiecarui asociat in vederea inregistrarii acestora in contabilitatea proprie. Sumele decontate intre parti fara respectarea acestor prevederi se supun taxei pe valoarea adaugata, in cotele prevazute de lege.

Mentionam ca taxa pe valoare adaugata fiind un impozit care se bazeaza pe contabilitatea de angajamente, respectiv pe drepturi de incasat si obligatii de plata, trecerea la contabilitatea in partida dubla raspunde foarte bine stabilirii si decontarii acestui tip de impozit fara riscuri de eroare sau denaturare a operatiunilor.

In concluzie trecerea la partida dubla, cu modificarea corespunzatoare a cerintelor fiscale legate de impozitarea venitului ar elimina aceste particularitati care privesc numai persoanele fizice independente, prin faptul ca trebuie sa conduca in scopuri fiscale doua tipuri de contabilitati:

contabilitate de incasari si plati in vederea determinarii venitului impozabil;

contabilitatea de angajamente in vederea stabilirii si decontarii TVA.

Pentru toate acestea, apreciem ca in activitatea notariala se poate comite si falsul intelectual in inscrisurile contabile, atunci cand nu sunt respectate, cu intentie, regulile enuntate anterior, si sunt indeplinite si celelalte conditii impuse pentru aceasta fapta.

Se va comite infractiunea, de exemplu, in cazul in care in registrul-inventar[38] tinut de catre notarul public nu sunt inregistrate veniturile realizate pe baza documentelor justificative.

In legatura cu infractiunea in discutie, in literatura juridica se arata ca textul articolului 43 din Legea nr. 82/1991 nu contine o norma penala incriminatoare, aceasta marginindu-se la a enunta unele conduite profesionale contrare legii si la a anunta ca aceste conduite constituie infractiune de fals intelectual, sanctionata conform Codului penal.

In acest fel, este vorba de un "text avertisment" pentru persoanele care lucreaza in contabilitate, avizate pe aceasta cale ca in cazul omiterii intentionate de a efectua anumite operatiuni contabile ori al efectuarii lor dolosive suporta rigorile legii penale.

Din aceste motive, prevederile art. 43 din Legea nr.82/1991 republicata ar avea valoare exclusiv orientativa si nu aplicativa pentru practica judiciara.

Opinia exprimata nu a ramas in afara criticilor[40]. In mod contrar, s-a apreciat ca ori de cate ori vor fi intrunite atat elementele constitutive ale infractiunii speciale, cat si cele de drept comun, nu va exista un concurs (ideal sau real) de infractiuni, ci doar un concurs de texte, urmand a se face incadrarea juridica a faptei in art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicata, cu referire la art. 289 alin. 1 C. pen. in ceea ce priveste pedeapsa aplicabila (inchisoarea de la 6 luni la 5 ani). In acest fel, este vorba despre o norma de trimitere, care, in acord cu intreaga doctrina penala , poate fi considerata norma de drept penal. Trimiterea pe care o face art. 43 din Legea nr. 82 la articolul din Codul penal este, in acest fel, numai pentru aplicarea limitelor de pedeapsa prevazute in acesta .

Elementul material al infractiunii se realizeaza prin actiunea de a efectua cu stiinta inregistrari inexacte sau prin inactiunea de omisiune cu stiinta a inregistrarii in contabilitate, avand drept consecinta denaturarea veniturilor, cheltuielilor rezultatelor financiare si a elementelor de activ si pasiv ce se reflecta in bilant.

Efectuarea de inregistrari inexacte presupune a inscrie intr-un document contabil oficial date si fapte neadevarate, in total sau in parte[43].

Omisiunea inregistrarii in contabilitate presupune fapta de a nu inregistra un act in registrele contabile sau de a nu consemna intr-un act primar un fapt petrecut in realitate.

Prin denaturare se intelege schimbarea intentionata a intelesului, caracterului sau continutului faptelor ce trebuie sa fie reflectate in bilant.

Legat de aceasta varianta a falsului intelectual au aparut dificultati si in ceea ce priveste identificarea momentului consumarii infractiunii[44]. Au fost formulate puncte de vedere in sensul consumarii faptei atunci cand se intocmeste bilantul contabil pe baza inregistrarilor inexacte operate . Cel mai adesea s-a considerat, insa, ca momentul consumarii este cel al datei la care s-au facut inregistrarile inexacte, fara a mai fi necesar ca pe baza acestora sa se si intocmeasca bilantul viciat.

In activitatea notariala apreciem ca falsul intelectual la regimul contabilitatii se poate comite, de exemplu, in cazul in care notarul nu inregistreaza in evidenta contabila unele activitati derulate. Motivul pentru care se procedeaza asa poate avea in vedere dorinta de a diminua veniturile realizate pentru ca impozitul pe venit sa fie mai mic. In acest caz, notarul public va comite si o infractiune de evaziune fiscala.

17. Infractiuni de evaziune fiscala

Aceste infractiuni sunt prevazute de Legea nr. 241/2005[46]. Notarul public este privit ca un participant activ la circuitul financiar fiscal, deoarece prin activitatea sa contribuie in mod substantial la realizarea veniturilor bugetare, atat a celor destinate bugetelor locale cat si, implicit, a bugetului consolidat al statului[47].

Se disting doua ipostaze in care importanta rolului sau si responsabilitatea activitatii acestuia il pun in fata unor exigente nu numai diferite dar si, cel putin pentru una dintre ele, inedite pentru alte profesii. In domeniul fiscal, notarul public joaca un dublu rol:

- contribuabil, in calitatea sa de platitor de impozit pe veniturile realizate din activitati independente;

- ofiter public fiscal, avand atributii similare functionarilor organelor fiscale deoarece stabileste, gestioneaza si vireaza impozitul pe tranzactii imobiliare, taxe de timbru, si tariful pentru publicitatea imobiliara.

La o analiza sumara comparata a modului de desfasurare a fiecarei componente din pachetul de activitati independente putem constata ca dintre toate profesiile liberale precum avocat, medic, auditor, expert contabil, etc. care isi exercita profesia sub forma birourilor individuale sau in cadrul unor societati civile. Notarul public are cea mai laborioasa activitate fiscala atat din punct de vedere al importantei cat si al responsabilitatii.

Asa cum s-a mai aratat, conform art. 14 din Legea nr. 36/1995 notarii isi pot desfasura activitatea in cadrul unui birou, in care pot functiona unul sau mai multi notari publici asociati, cu personalul auxiliar corespunzator. Prin asociere, notarul public nu-si pierde dreptul la birou notarial individual. Notarul public sau notarii publici asociati, titulari ai unui birou, pot angaja notari stagiari, traducatori, alt personal de specialitate, precum si personal administrativ si de serviciu necesar activitatii notariale. Evidenta birourilor de notari publici si lucrarile privind numirea si incetarea functiei notarilor publici se intocmesc de personalul de specialitate notariala din Ministerul Justitiei.

In prezent organizarea, functionarea si incetarea persoanelor fizice autorizate sunt reglementate din punct de vedere contabil de Legea nr. 571/2003 respectiv Codul Fiscal - Titlul III - impozitul pe venit. Conform art. 47 din Codul Fiscal veniturile din activitatile independente cuprind: venituri comerciale, venituri din profesii libere si venituri din drepturi de proprietate intelectuala, realizate in mod individual si/sau intr-o forma de asociere. Conform alin. 3 din acelasi articol, constituie venituri din profesii liberale veniturile obtinute din exercitarea profesiei de notar desfasurata in mod independent in conditiile legii.

Subliniem acest lucru intrucat se coroboreaza cu art. 39, Cod Fiscal, Titlul III "Impozitul pe venit", capitolul 1 "dispozitii generale, contribuabilii", alin. a) "persoane fizice rezidente" si rezulta ca subiectul de drept fiscal este notarul public individual. Precizam acest aspect prin prisma raspunderii dar mai ales pentru a evita confuziile rezultate din inregistrarea fiscala a societatilor civile prin care se asociaza doi sau mai multi notari, deoarece coroborarea intre texte duce la interpretari duale si la solutii neunitare in practica referitor la regimul contabil aplicabil societatilor civile profesionale de notari. Codul fiscal de identificare a platitorului de venit din activitati independente este unul singur - codul numeric personal, care mai poate avea atributul R in functie de indeplinirea baremului de platitor de TVA.

Potrivit legii, personalitatea juridica privita ca izvor de drepturi si obligatii si constituita ca subiect de drept fiscal distinct se dobandeste fie in temeiul legii fie prin indeplinirea unor conditii de autorizare.

Notarul individual este din punct de vedere contabil-fiscal persoana fizica autorizata, calitate pe care i-o pastreaza chiar daca isi desfasoara activitatea in cadrul unei asociatii civile.

Societatea civila este definita conform prevederilor art. 1491 Cod Civil, drept un acord de vointa prin care doua sau mai multe persoane se invoiesc sa puna ceva in comun cu scopul de a imparti foloasele ce le-ar putea dobandi. Spre deosebire de societatea comerciala care are personalitate juridica in temeiul legii, societatea civila nu indeplineste aceste cerinte si mai ales nu constituie subiect individual de drept fiscal. In sprijinul celor mentionate mai sus, pot fi invocate urmatoarele argumente:

a) impozitul pe venit se calculeaza si se plateste distinct de fiecare notar, asociat sau independent, conform art. 54 din Codul Fiscal prin retinere la sursa, respectiv la domiciliul fiecarui notar;

b) conform Codului Fiscal, persoanele fizice autorizate, individuale sau asociate in societati civile sunt obligate sa conduca evidentele contabile in partida simpla conform art. 49 alin.8, cu reglementarile in vigoare privind evidentele contabile, respectiv sa completeze Registrul Jurnal de incasare si plati, registrul de inventar si alte documente contabile precum si alte documente prevazute de lege in materie, iar conform alin.9 in registrul de inventar se trec toate bunurile si drepturile aferente desfasurarii activitatii.

c) declaratiile de plati anticipate si declaratiile de impunere anuala sunt distinct calculate pentru fiecare notar asociat sau notar individual, la domiciliul notarului public, neavand relevanta la sediul biroului notarial.

d) contributiile sociale si deducerile personale se stabilesc distinct pentru fiecare notar conform venitului realizat de fiecare notar.

Pentru aceste motive se poate aprecia ca, desi in practica s-a acordat cod fiscal distinct pentru fiecare societate civila de notari asociati, prin aceasta nu s-a creat un subiect de drept fiscal distinct, asociatiile civile de notari fiind organizate si avand efecte doar in planul activitatii profesionale prevazut de Legea nr. 36/1995, respectiv legea notarilor publici. Practica acordarii de cod fiscal societatilor civile profesionale de notari nu este de natura a schimba regulile aplicabile impozitului pe venit, TVA, contributii sociale, etc., fiind un simplu instrument de evidentiere a modului de desfasurare a unor activitati independente.

Ca urmare, intrucat directiva esentiala in materie fiscala este nediscriminarea subiectelor de drept fiscal, inclusiv in ceea ce priveste aplicarea reglementarilor privind incasarea si virarea TVA, subiectul de drept fiscal ar trebui sa fie notarul individual si venitul realizat distinct de acesta.

O alta problema care, se pare, a primit interpretari diferite in practica din partea organului fiscal se refera la cele 3 conditii generale pe care trebuie sa le indeplineasca o cheltuiala pentru a fi considerata deductibila:

a) sa fie efectuata in cadrul activitatii desfasurate in scopul realizarii veniturilor;

b) sa fie cuprinsa in cheltuielile exercitiului fiscal;

c) sa respecte regulile privind amortizarea.

Conditiile stabilite la litera a) genereaza cele mai mari discutii pentru ca organele fiscale interpreteaza restrictiv care sunt cheltuielile care concura la realizarea veniturilor. Cu titlu de exemplu: se exclud la deducere de catre organele fiscale cheltuielile cu achizitionare de apa, amortismentele pentru investitiile de tipul: frigider, tv, desi acestea creeaza conditii civilizate si influenteaza realizarile fiscale ale biroului notarial.

In ceea ce priveste conditia stabilita la punctul c) incepand cu anul 1999 bunurile achizitionate de notarii publici - individuali sau asociati - trebuie sa respecte normele fiscale privind amortizarea.

Legea nr. 15/1994 privind amortizarea[48] este o lege generala la calificarea acesteia ca lege generala avandu-se in vedere criteriul de departajare stabilit de Codul Civil si anume subiectele de drept la care se aplica.

Fiind lege generala se aplica atat persoanelor fizice cat si persoanelor juridice. Bunurile achizitionate de notarii publici care-si desfasoara activitatea individual sau prin asociere sunt inregistrate in registrul de inventar si trebuie sa respecte regulile amortizarii.

In consecinta, singura calificare juridica a acestor bunuri este aceea ca nu intra in patrimoniul personal al notarului intrucat cheltuiala cu rata de amortizare este cheltuiala deductibila din venitul realizat de persoana fizica autorizata. Aceste bunuri apartin biroului notarial fiind bunuri destinate exclusiv exercitarii profesiei.

In plus, toate impozitele si contributiile sociale de persoane fizice autorizate se calculeaza la venitul impozabil care reprezinta diferenta dintre venitul brut si cheltuielile deductibile (in care se includ si ratele de amortizare).

Urmare a tinerii evidentei in partida simpla si a reglementarilor diferite care se aplica acestei contabilitati fata de contabilitatea in partida dubla ar putea fi inlaturate in practica autoritatilor fiscale cerinta indeplinirii plafonului de casa, precum si inconsecventele organelor fiscale care considera ca regulile casarii bunurilor nu se aplica la persoana fizica autorizata, ignorandu-se urmatoarele principii juridice: unde legea nu distinge nici noi nu putem distinge, exceptiile sunt de stricta interpretare.

Ca urmare, cu privire la casare avem cadrul juridic general reglementat de Legea nr. 15/1994 acestea sunt normele care se aplica si bunurilor care apartin patrimoniului persoanei fizice autorizate.

Revenind la rolul dual pe care notarul il joaca in cadrul sistemului fiscal, Art.17. din Normele metodologice de aplicare a Codului de Procedura Fiscala precizeaza :

"Subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unitatile administrativ teritoriale, contribuabilul, precum si alte persoane care dobandesc drepturi si obligatii in acest raport.

Agentia Nationala de Administrare Fiscala, unitatile sale teritoriale, precum si compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale sunt denumite organe fiscale.

Aceste aspecte sunt bine cunoscute dar importante de precizat in definirea raportului notar public - organe fiscale.

Indiferent cum am analiza cele doua ipostaze - separat sau in integralitatea lor - aspectul relevant il constituie complexitatea activitatii notariale ca certitudine si care este argumentata de noile valente fiscale, contabile si de resurse umane a acesteia.

O banala legalizare de copie care presupune atestarea conformitatii copiei cu originalul in fapt este purtatoare de urmatoarele componente fiscale:

- taxe de timbru care reprezinta sursa de venit la bugetul local;

- onorariu ca venit din activitati independente care fiind subiect al impozitarii, devine sursa a bugetului de stat, la care se poate adauga si Taxa pe Valoarea Adaugata ca impozit indirect, de asemenea sursa de venit a bugetului de stat;

- timbru judiciar ce se constituie venit la bugetul Ministerului Justitiei.

Numai ca enumerare si distingem patru obligatii fiscale (taxa timbru, impozit pe venit, TVA, timbru judiciar) cu trei destinatii distincte: buget local, buget de stat, buget al Ministerului Justitiei. Pentru toate aceste obligatii fiscale notarul public are obligatia de a le stabili, administra si vira in conformitate cu prevederile Legii 163/2005 privind aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 138/2004 pentru modificarea si completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal.

Stabilirea, administrarea si virarea sunt atributii ale organului fiscal atat pentru componenta de urmarire cat si cea de control iar investirea legala a notarului public cu acestea il fac sa fie un partener potential, a carei valoare este cuantificata de insasi gradul substantial de colectare a veniturilor bugetare.

Sintetizand, vom analiza gradul de responsabilitate a notarului public prin prisma atributiilor fiscale ce-i revin in planul stabilirii, administrarii si virarii obligatiilor fiscale. Logic, vom surprinde in primul rand responsabilitatea stabilirii obligatiei fiscale. La prima vedere pare o operatie matematica de aplicare a unui procent sau inregistrarii unei sume fixe, dar devine o operatie extrem de dificila in comparatie cu stabilirea unor cheltuieli deductibile efectuate de un contribuabil in cazul unui control fiscal, intrucat notarul public stabileste, in functie de operatiunea juridica, nivelul taxei de timbru, a tarifului de publicitate imobiliara sau a impozitului pe tranzactii imobiliare acolo unde este cazul.

Spre exemplu, un inscris cuprinde o vanzare imobiliara iar pretul vanzarii provine dintr-un contract de imprumut, imprumutatorul rezervandu-si privilegiul procuratorului de fonduri prin imprumut. La vanzare notarul calculeaza taxa de timbru ca suma fixa plus un procent ce se aplica la depasirea unei anumite valori; la aceasta taxa se aplica un procent de 30% care se deduce si reprezinta tariful pentru publicitatea imobiliara, iar dupa caz se stabileste si impozitul pe tranzactii imobiliare. La imprumut se calculeaza in continuare taxa de timbru in cota procentuala iar in cazul privilegiului taxa de timbru se stabileste in suma fixa si separat, se calculeaza tariful de publicitate imobiliara. Pentru finalizare se adauga onorariul si se calculeaza TVA-ul aferent, dupa caz.

Dupa cum se observa, sunt operatiuni juridice si fiscale diverse si complexe care incumba o responsabilitate majora in stabilire si care se repercuteaza in egala masura asupra administrarii si virarii si toate acestea pe cheltuiala notarului public atat ca fond de timp cat si material.

Evidenta fiscala in planul administrarii este greoaie, iar gradul de siguranta este scazut si nu isi gaseste un suport adecvat in contabilitatea in partida simpla data fiind complexitatea activitatii notariale in comparatie cu cea a unui cizmar sau tamplar pentru care aceasta contabilitate satisface pe deplin exigentele activitatii.

O concluzie este clara: contabilitatea in partida simpla nu mai raspunde exigentelor pe care le incumba complexitatea si diversitatea activitatii notariale.

Chiar si in aceste conditii, marele avantaj pentru organele fiscale, in comparatie cu celelalte activitati independente, consta in faptul ca toate operatiunile juridice sunt inregistrate in registrele notariale si au corespondenta in evidenta fiscala, avand posibilitati de verificare (chei de control).

Virarea ca atributie fiscala ce cade in sarcina notarului public prezinta aceeasi dificultate ca si in cazul stabilirii si administrarii taxelor, intrucat taxele de timbru se distribuie de notar la bugetele locale in functie de categoria de act juridic si/sau procedura efectuata respectiv locul situarii biroului notarial sau locul situarii bunului imobil care face obiectul tranzactiei imobiliare.

Dupa cum se remarca, activitatea notariala prezinta o complexitate deosebita si atrage o serie de conotatii total noi reprezentand atributiile fiscale stabilite prin lege ce cad in sarcina notarului public si care conduc la necesitatea regandirii conceptelor manageriale privind profesia libera de notar public. Aceste noi exigente produc modificari structurale in planul organizarii si conducerii, activitatea notariala nemaifiind o simpla profesie ci devenind realmente o afacere care are si o componenta de parteneriat public ce vine in sprijinul organelor fiscale in cresterea gradului de colectare.

Acest dezirabil parteneriat, fundamentat pe o serie de principii de colaborare nu va face decat sa maximizeze efectele pozitive preconizate atat in avantajul statului reprezentat de organele fiscale cat si in avantajul notarului public.

Contributia la buna functionare a sistemului de parteneriat vine in egala masura din ambele sensuri. Organul fiscal urmareste, cum este si firesc, cresterea gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat si local precum si prevenirea si diminuarea evaziunii fiscale. Drept urmare, sprijinul din partea statului poate veni ca urmare a aplicarii unui tratament unitar. Aici dispunem si de cadru legislativ: Art. 5 la Normele metodologice de aplicare a Codului de procedura fiscala prevede: 'organul fiscal este obligat sa aplice unitar prevederile legislatiei fiscale pe teritoriul Romaniei, urmarind stabilirea corecta a impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat." Art. 5.1: 'in scopul aplicarii unitare a prevederilor legislatiei fiscale Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Afacerilor Interne pot elabora ghiduri practice pentru indrumarea functionarilor din domeniul fiscal'.

Eficienta activitatii notariale ar creste substantial printr-o colaborare mai stransa intre Ministerul Finantelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne, si Uniunea Nationala a Patronatului Roman vizand elaborarea de reguli uniforme si obligatorii de stabilire de catre notar a taxelor de timbru.

In egala masura ar fi utile reguli uniforme aplicabile si in vederea stabilirii unor criterii obiective care sa inlature exercitarea unui rationament subiectiv privind incadrarea diverselor elemente de cheltuieli in categoria deducerilor fiscale, sau a interpretarilor in ce priveste casarea bunurilor economice de natura imobilizarilor.

Complexitatea activitatii poate duce in timp la o specializare a notarilor pentru a realiza cu promptitudine autentificarea inscrisurilor. Aceasta tendinta capata contur din ce in ce mai pronuntat. Atunci concurenta dintre birourile notariale va fi una de valoare bazata pe competenta si pe tariful serviciilor prestate.

Din multitudinea aspectelor sesizate si prezentate anterior se detaseaza o oportunitate ce deschide camp larg pentru o colaborare reciproc avantajoasa durabila: notar public - auditor in ceea ce priveste sfera serviciilor non-audit.

In planul sanctionarii comportamentelor prin care se incalca regimul fiscal, in tara noastra a fost edictata Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Actul normativ amintit a fost edictat, asa cum reiese din art. 1 din corpul sau pentru a institui masuri de prevenire si combatere a infractiunilor de evaziune fiscala si a unor infractiuni aflate in legatura cu acestea.

Infractiunile prevazute de lege se regasesc in art. 3-9, unele dintre ele fiind preluate din Legea nr. 87/1994 care reglementa anterior domeniul de interes, altele fiind de noutate.

Apreciem ca multe dintre aceste infractiuni pot fi comise in domeniul activitatii notariale.

Putem avea in vedere chiar prima infractiune din acest grup, cea prevazuta de art. 3, care consta in: "fapta contribuabilului care, cu intentie, nu reface documentele de evidenta contabila distruse, in termenul inscris in documentele de control, desi acesta putea sa o faca."

Aceste prevederi legale trebuie sa fie interpretate in coroborare cu cele din art. 6 din Statutul Uniunii Nationale a Notarilor Publici[49] care stabilesc ca Uniunea asigura organizarea controlului profesional, financiar si administrativ asupra intregii activitati a notarilor publici din Romania. In acest context, in cazul in care prin procesul-verbal incheiat cu ocazia efectuarii controlului financiar se constata ca au fost distruse anumite evidente si se stabileste un termen pentru ca ele sa fie refacute se creeaza situatia premisa a infractiunii de evaziune fiscala din art. 3 al Legii nr. 241/2005.

In acelasi fel, notarul public poate comite si alte infractiuni dintre cele prevazute de actul normativ citat anterior.

Putem avea in vedere si infractiunea de la art. 4 care consta in refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, dupa ce a fost somata de 3 ori, documentele legale si bunurile din patrimoniu, in scopul impiedicarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale. In cazurile in care notarul, spre exemplu, refuza prezentarea documentelor dupa somarea de trei ori a organismelor de control ale Camerei Notarilor Publici, apreciem ca va comite aceasta infractiune.

Notarul public se poate afla si in situatia subiectului activ al infractiunii consacrate de art. 5 din Legea nr. 241/2005 daca, spre exemplu, impiedica, sub orice forma, organele competente de a intra, in conditiile prevazute de lege, in sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuarii verificarilor financiare, fiscale sau vamale.

Din acelasi grup de infractiuni, notarul public poate comite infractiunea de la art. 6 care consta in retinerea si nevarsarea, cu intentie, in cel mult 30 de zile de la scadenta, a sumelor reprezentand impozite sau contributii cu retinere la sursa. Se poate intampla asa, in cazul in care, spre exemplu, notarul dispune retinerea sumelor reprezentand contributia la fondul de asigurari sociale din partea personalului auxiliar pe care il foloseste in cadrul biroului si nu varsa aceste sume in termenul indicat de lege plus un interval de 30 de zile de la data scadenta.

Notarul public poate, de asemenea, sa comita si unele dintre infractiunile prevazute de art. 9 din Legea nr. 241/2005 si anume:

a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile - atunci cand, spre exemplu, in cadrul biroului notarial se ofera si servicii de traducere, dar aceasta activitate nu este declarata;

b) omisiunea, in tot sau in parte, a evidentierii, in actele contabile ori in alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Exemplificam prin situatia in care notarul public nu inscrie in registrele contabile toate operatiunile de legalizari de copii dupa acte;

c) evidentierea, in actele contabile sau in alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operatiuni reale ori evidentierea altor operatiuni fictive. Putem lua in discutie un astfel de exemplu pentru cazul in care pentru a beneficia de prevederile art. 38 din Legea nr. 589/2004[50] privind regimul juridic al activitatii electronice notariale[51], notarul public inregistreaza in evidentele contabile ale biroului cheltuieli mai mari decat cele real ocazionate de initierea derularii activitatii notariale electronice

d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor - atunci cand, de exemplu, sunt distruse evidentele financiar-contabile pe care biroul notarial este obligat sa le tina, etc.

Notarul public va putea beneficia de prevederile art. 10 din Legea nr. 241/2005 care instituie anumite cauze de nepedepsire si de reducere a pedepsei.

In cazul savarsirii unei infractiuni de evaziune fiscala, daca in cursul urmaririi penale sau al judecatii, pana la primul termen de judecata, invinuitul ori inculpatul acopera integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevazute de lege pentru fapta savarsita se reduc la jumatate. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 100.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Daca prejudiciul cauzat si recuperat in aceleasi conditii este de pana la 50.000 euro, in echivalentul monedei nationale, se aplica o sanctiune administrativa, care se inregistreaza in cazierul judiciar.

Toate aceste prevederi se aplica numai daca faptuitorul nu a mai beneficiat de ele pentru o alta infractiune de evaziune fiscala intr-un interval mai mic de 5 ani care precede comiterea celei de-a doua fapte.

18. Infractiunea de spalare a banilor.

Infractiunea de spalare a banilor prevazuta de art. 23 din Legea nr. 656/2002 privind prevenirea si combaterea spalarii banilor si a finantarii actelor de terorism[52].

In art. 23 al Legii nr. 656/2002, infractiunea de spalare a banilor este incriminata in trei variante.

Constituie infractiune de spalare a banilor si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani:

schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea unei infractiuni in scopul ascunderii sau al disimularii originii ilicite a acestor bunuri sau in scopul de a ajuta persoana care a savarsit infractiunea din care provin bunurile sa se sustraga de la urmarire, judecata sau executarea pedepsei.

ascunderea sau disimularea adevaratei naturi a provenientei, a situarii, a circulatiei sau a proprietatii bunurilor ori a dreptului asupra acestora, cunoscand ca bunurile provin din savarsirea de infractiuni

dobandirea, detinerea sau folosirea de bunuri, cunoscand ca acestea provin din savarsirea de infractiuni.

Dupa cum se observa, este vorba despre o infractiune care poate fi comisa prin adoptarea oricaruia dintre comportamentele descrise de norma de incriminare, acestea avand caracter alternativ. In acest fel, in cazul in care fapta unei persoane intruneste conditiile mai multor variante dintre cele la care se refera art. 23, nu va exista un concurs de infractiuni, ci o unitate infractionala, imprejurarea ca fapta a fost comisa in circumstantele amintite va fi relevanta in procesul de individualizare a pedepsei aplicabile.

Toate aceste comportamente constituie infractiunea de spalare a banilor in cazul in care sunt comise prin intermediul institutiilor indicate de art. 8 din Legea nr. 656/2002. Enumerarea este una foarte ampla, drept pentru care doar o sa exemplificam: bancile, sucursalele bancilor straine, institutiile de credit si sucursalele din Romania ale institutiilor de credit straine; societatile de asigurari si reasigurari, precum si sucursalele din Romania ale societatilor de asigurari si reasigurari straine; agentii economici care desfasoara activitati de jocuri de noroc, amanet, vanzari-cumparari de obiecte de arta, metale si pietre pretioase, dealeri, turism, prestari de servicii si orice alte activitati similare care implica punerea in circulatie a valorilor; etc.

In orice caz, infractiunea de spalare a banilor presupune existenta unei situatii premisa care consta in comiterea anterioara a unei infractiuni principale din care sa fi rezultat anumite sume de bani sau bunuri. Tocmai acestea sunt valorile care vor deveni obiect material al spalarii banilor.

In baza art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. In materie de interes, art. 6 din Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, ratificata prin Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002[53], stabileste ca pentru o mai buna combatere a fenomenului de spalare a banilor fiecare stat parte va conferi cea mai larga sfera pentru infractiunile principale, adica pentru cele din care provine obiectul ce urmeaza sa fie spalat. Pe de alta parte, fiecare stat parte include in infractiunile principale toate infractiunile grave, adica toate faptele care constituie o infractiune pasibila de o pedeapsa privativa de libertate al carei maximum nu trebuie sa fie mai mic de 4 ani sau de o pedeapsa mai grea.

In aceste conditii, s-a stabilit ca va exista infractiunea de spalare a banilor numai daca bunul care este spalat rezulta dintr-o infractiune al carei maxim special al pedepsei privative de libertate pe care legea o prevede pentru comiterea sa este de cel putin 5 ani. Daca se accepta aceasta rezolvare, infractiunea principala nu va putea fi, de exemplu, abuzul de incredere (art. 213 C. pen.).

Tot din situatia premisa a infractiunii face parte si o alta componenta, deoarece constatarea infractiunilor de spalare a produsului infractional se poate face numai concomitent sau ulterior constatarii infractiunilor principale ale caror produs se spala.

Din acest motiv, pentru infractiunea de spalare de bani, condamnarea nu se poate face decat in urmatoarele situatii:

condamnarea concomitenta, adica atat pentru cel putin una din infractiunile prin care se realizeaza sau din care provine produsul infractiunii, concomitent cu una din modalitatile de "spalare a banilor" din celelalte variante.

condamnarea ulterioara, pentru infractiunile reglementate de art. 23, numai daca exista cel putin in prima instanta o condamnare pentru o infractiune prin care se realizeaza sau din care provine produsul infractiunii care s-a "spalat"[54].

Condamnarea pentru o fapta ce intra sub incidenta art.23 este posibila si cand produsul provine dintr-o infractiune care intra sub incidenta acestei legi, chiar daca raspunderea penala pentru infractiunea respectiva a fost inlaturata prin amnistie[55], prescriptie , in cazul decesului sau reabilitarii autorului.

Condamnarea poate surveni si atunci cand autorul infractiunii din care provine produsul infractiunii este necunoscut dar autorul infractiunii de "spalare" a stiut ca banii provin dintr-o infractiune.

In acest fel, obiectul material al infractiunii reglementata in art. 23 il poate constitui venitul ilicit sau bunul obtinut din savarsirea de activitati ilegale care sunt infractiuni grave si constituie infractiunea principala pentru spalarea banilor. Acesti bani sau aceste bunuri, care sunt bunuri obtinute din comiterea infractiunii principale, pot constitui ulterior obiectul material al infractiunii de spalare de bani. Asa cum a fost prezentata anterior, apreciem ca infractiunea de spalare a banilor poate fi comisa in cadrul activitatii notariale. De altfel, prin modificarea operata de Legea nr. 230/2005 asupra art. 8 din Legea nr. 656/2002 in continutul acestuia se face referire expresa la notarul public ca destinatar al legii speciale.

Prin legea de modificare a fost introdusa lit. e¹ care mentioneaza ca sub incidenta Legii 656/2002 intra si "notarii publici, avocatii si alte persoane care exercita profesii juridice liberale, in cazul in care acorda asistenta in intocmirea sau perfectarea de operatiuni pentru clientii lor privind cumpararea ori vanzarea de bunuri imobile, actiuni sau parti sociale ori elemente ale fondului de comert, administrarea instrumentelor financiare sau a altor bunuri ale clientilor, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, functionarii sau administrarii unei societati comerciale, constituirea, administrarea ori conducerea societatilor comerciale, organismelor de plasament colectiv in valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum si in cazul in care isi reprezinta clientii in orice operatiune cu caracter financiar ori vizand bunuri imobile.

In toate cazurile enumerate de norma nou introdusa in corpul Legii nr. 656/2002 notarul public se va putea afla in situatia de a comite o infractiune de spalare a banilor.

Luam in discutie problema daca notarul public va putea comite si infractiunea prevazuta de art. 24 cu referire la art. 18 alin. 2 si 3 din Legea nr. 656/2002. Infractiunea consta in incalcarea obligatiei prescris de art. 18. Modalitatea care intereseaza din punctul de vedere al posibilitatii ca fapta sa fie comisa de notarul public este cea care are in vedere alin. 2 si 3 al art. 18. In baza alin. 2, "persoanele prevazute la art. 8 si salariatii acestora au obligatia de a nu transmite, in afara conditiilor prevazute de lege, informatiile detinute in legatura cu spalarea banilor si finantarea actelor de terorism si de a nu avertiza clientii cu privire la sesizarea Oficiului".

Alin. 3 al aceluiasi articol prevede ca "este interzisa folosirea in scop personal de catre salariatii Oficiului si ai persoanelor prevazute la art. 8 a informatiilor primite, atat in timpul activitatii, cat si dupa incetarea acesteia."

Dupa cum se observa, infractiunea este o varianta de specie a celei de divulgare a secretului profesional. Elementul care face diferenta intre cele doua infractiuni este dat de natura informatiei la care se face referire. In cazul infractiunii de la art. 24 al Legii nr. 656/2002 este vorba despre o informatie care are legatura cu infractiunile de spalare a banilor si de finantare a actelor de terorism. Relativ la aceasta, infractiunea care poate fi comisa de catre notarul public are in vedere: transmiterea ei in alte conditii decat cele legale, avertizarea clientului despre faptul ca a fost sesizat Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor sau utilizarea in interes propriu a informatiei in legatura cu spalarea banilor.

Fapta de transmitere a informatiei in legatura cu spalarea banilor nu va mai constitui infractiune daca este comisa in conditiile stabilite de art. 3 din Legea nr. 656/2002. In baza acestei norme, de indata ce salariatul unei persoane juridice sau una dintre persoanele fizice prevazute la art. 8 are suspiciuni ca o operatiune ce urmeaza sa fie efectuata are ca scop spalarea banilor sau finantarea actelor de terorism, va informa persoana desemnata anume in acest sens, care va sesiza imediat Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor. Acesta va confirma primirea sesizarii.

Raportarea catre Oficiu se face obligatoriu in cel mult 24 de ore, pentru efectuarea operatiunilor cu sume in numerar, in lei sau in valuta, a caror limita minima reprezinta echivalentul in lei a 10.000 euro, indiferent daca tranzactia se realizeaza prin una sau mai multe operatiuni legate intre ele. In acelasi fel se procedeaza si in ceea ce priveste transferurile externe in si din conturi pentru sume a caror limita minima este echivalentul in lei a 10.000 euro.

Se poate ca operatiunea sa fie efectuata fara informarea prealabila a Oficiului, daca tranzactia se impune a fi efectuata imediat sau daca neefectuarea ei ar zadarnici eforturile de urmarire a beneficiarilor tranzactiei suspecte. Informarea se va face in maxim 24 de ore si se va preciza si motivul pentru care nu s-a facut informarea.

In acest context, infractiunea va putea fi comisa de catre notarul public, cu exceptia cazurilor indicate de art. 3 alin. 8 din Legea nr. 656/2002. Acest text mentioneaza ca anumite categorii, intre care se afla si notarul public, nu au obligatia de a raporta catre Oficiu informatiile pe care le primesc sau le obtin de la unul dintre clientii lor in cursul determinarii situatiei juridice a acestuia sau al apararii ori reprezentarii acestuia in cadrul unor proceduri judiciare ori in legatura cu acestea, inclusiv al acordarii de consultanta cu privire la declansarea unor proceduri judiciare, potrivit legii, indiferent daca aceste informatii au fost primite sau obtinute inainte, in timpul ori dupa incheierea procedurilor.

19. Infractiunea de concurenta neloiala

Asa cum am aratat anterior, Codul deontologic al notarilor publici din Romania precizeaza expres ca se interzice notarului public orice manifestare de concurenta neloiala, in exercitarea serviciului sau in legatura cu serviciul sau.

Este, insa, de discutat daca este oportuna utilizarea denumirii infractiunii reglementata de art. 301 C. pen. si de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale[57], ca infractiune economica, in contextul aratat. Aceasta si pentru ca intre manifestarile de concurenta neloiala Codul deontologic enumera, intre altele: aprecierile publice dezavuante cu privire la alti colegi notari, dar si criticile aduse colegilor notari cu privire la pregatirea si calitatea muncii lor.

Art. 301 C. pen. defineste concurenta neloiala ca reprezentand fabricarea ori punerea in circulatie a produselor care poarta denumiri de origine ori indicatii de provenienta false, precum si aplicarea pe produsele puse in circulatie de mentiuni false privind brevetele de inventii, ori folosirea unor nume comerciale sau a denumirilor organizatiilor de comert ori industriale, in scopul de a induce in eroare pe beneficiari.

Art. 5 din legea nr. 11/1991 defineste urmatoarele infractiuni de concurenta neloiala

a) folosirea unei firme, inventii, marci, indicatii geografice, unui desen sau model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau unui ambalaj de natura sa produca confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant;

b) punerea in circulatie de marfuri contrafacute si/sau pirat, a caror comercializare aduce atingere titularului marcii si induce in eroare consumatorul asupra calitatii produsului/serviciului;

c) folosirea in scop comercial a rezultatelor unor experimentari a caror obtinere a necesitat un efort considerabil sau a altor informatii secrete in legatura cu acestea, transmise autoritatilor competente in scopul obtinerii autorizatiilor de comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care contin compusi chimici noi;

d) divulgarea unor informatii prevazute la lit. c), cu exceptia situatiilor in care dezvaluirea acestor informatii este necesara pentru protectia publicului sau cu exceptia cazului in care s-au luat masuri pentru a se asigura ca informatiile sunt protejate contra exploatarii neloiale in comert, daca aceste informatii provin de la autoritatile competente;

e) divulgarea, achizitionarea sau utilizarea secretului comercial de catre terti, fara consimtamantul detinatorului sau legitim, ca rezultat al unei actiuni de spionaj comercial sau industrial;

f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de catre persoane apartinand autoritatilor publice, precum si de catre persoane imputernicite de detinatorii legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta in fata autoritatilor publice;

g) producerea in orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre vanzare sau vanzarea unor marfuri/servicii purtand mentiuni false privind brevetele de inventii, marcile, indicatiile geografice, desenele sau modelele industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate intelectuala cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare si altele asemenea, originea si caracteristicile marfurilor, precum si cu privire la numele producatorului sau al comerciantului, in scopul de a-i induce in eroare pe ceilalti comercianti si pe beneficiari.

Iata, deci, definitiile legale pentru infractiunea de concurenta neloiala demonstreaza ca aceasta are un continut diferit de perceptia pe care Codul deontologic al notarilor o ofera.

Art. 2 din Legea nr. 11/1991 ofera o definitie generala pentru conceptul de concurenta neloiala: orice act sau fapt contrar uzantelor cinstite in activitatea industriala si de comercializare a produselor, de executie a lucrarilor, precum si de efectuare a prestarilor de servicii. Activitatea notariala nu se inscrie in domeniul comercial, chiar daca ofera unele servicii. Din acest motiv, apreciem ca infractiunea de concurenta neloiala nu poate fi comisa in domeniul notarial, chiar daca prevederea Codului deontologic citata anterior face referire expresa la aceasta infractiune.

George Antoniu, op. cit., vol. I, p. 202.

Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Drept penal, partea speciala, Editura All Beck; Bucuresti, 2004, pag. 147

Art. 19 alin. 2 din Legea nr. 36/1995.

Mircea Ionescu, "Legislatia notariala cu privire la indatorirea notarilor de a pastra secretul profesional", in Convorbiri notariale nr. 3/2002, pag. 2.

George Antoniu, Costica Bulai, Practica judiciara penala, vol. III, p. 138.

Vintila Dongoroz si colab., Infractiuni contra avutului obstesc, Ed. Academiei 1963, Bucuresti, p. 302.

Art. 144 C.pen.

Vintila Dongoroz si colab., Explicatii teoretice ale Codului penal roman, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1972, vol. III, p. 527.

Giancarlo Laurini, "Rolul notariatului in dreptul societatilor", Buletinul notarilor publici nr. 4/2003, pag. 38.

Notiunea urmeaza sa fie definita cu ocazia analizarii infractiunii de spalare a banilor.

Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, op. cit., pag. 255.

Teodor Vasiliu, Vasile Papadopol, Doru Pavel, Virgil Ramureanu, George Antoniu, Dumitra Lucinescu, Codul penal comentat si adnotat, partea speciala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, vol. I, II, 1975, p. 39.

In reglementarea actuala notiunea de consecinta deosebit de grava este definita de art. 146 C.pen. in urmatorul fel: "Prin 'consecinte deosebit de grave' se intelege o paguba materiala mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de grava a activitatii, cauzata unei autoritati publice sau oricareia dintre unitatile la care se refera art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice."

Vintila Dongoroz si colectiv, Explicatii teoretice, vol. III, IV, Editura Academiei Romane, Bucuresti, 1972, vol. IV, p. 113.

Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, p. 113.

Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, op.cit.

Horia Diaconescu, "Puncte de vedere cu privire la subiectul activ al infractiunii de luare de mita", in Revista Dreptul nr. 10/1998, p. 75-81 Octavian Radulescu, "Despre subiectul activ al infractiunii de luare de mita", in Revista Dreptul nr. 2/1998, p. 95-96. George Antoniu, op. cit., pag. 121.

George Antoniu, op. cit., pag. 121.

George Antoniu, Costica Bulai, Practica judiciara penala. Partea speciala, vol. III, Ed. Academiei Romane, Bucuresti, 1992, p. 223.

Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, p. 149.

Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol. IV, pag. 426.

O.A.Stoica, Despre raspunderea penala pentru falsul in acte", in Legalitatea populara nr. 3/1960, pag. 42.

T.S., sect. pen., dec. Nr. 1556/1970, in C.D./1970, pag. 421.

Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea, Drept penal, partea generala, vol I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003, pag. 350.

Vintila Dongoroz, S.Kahane, s.a., op. cit.,vol.II, Ed. Academiei Bucuresti 1970, pag.448

C.S.J., sect. pen., dec. nr. 3378/1998, in B.J./1998, Ed. Argessis, 1999, pag. 487.

Horia Diaconescu, Puncte de vedere cu privire la subiectul activ al infractiunii de luare de mita", in Revista Dreptul nr. 10/1998, pag. 74-81.

C.S.J., sect. pen., dec. nr. 3378/1998, in R.D. nr. 1/2000, pag. 158si in C.S.J., B.J./1998, Editura Argessis, Curtea de Arges, 1999, pag. 485-488.si in Revista de Drept Penal nr. 2/2000, pag. 152-154.

Vintila Dongoroz si colab., op. cit., vol IV, pag. 435.

Tribunalul Suprem, s. pen., decizia nr. 480/1975, R.2, p. 185; Trib. Suprem, s. pen., decizia nr. 1556/1970, C.D.; Trib. jud. Covasna, decizia nr. 19/1981, Revista Romana de Drept nr. 5/1981, pag. 68.

Teodor Vasiliu si colab., op. cit., p. 269; B. Diamant, Vasile Luncan, "In legatura cu infractiunea de fals intelectual", in Revista de Drept penal, nr. 1/1999, p. 139.

Costica Bulai, Avram Filipas, Constantin Mitrache, "Drept penal roman", Editura Press Mihaela, 1997, pag. 443.

Teodor Vasiliu, Vasile Papadopol, op. cit., pag. 286.

Octavian Radulescu, "Aspecte ale falsului intelectual in acte notariale", in Revista Dreptul nr. 5/1998, pag. 66-68.

C.S.J., sect.pen., dec. nr. 3378/1998, in Revista de Drept Penal nr. 2/2000, pag. 152-154.

Legea a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,nr. 265/1991, a suferit numeroase modificari si a fost republicata cel mai recent in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 48/2005.

Maria Manolescu, "Contabilitatea persoanei fizice autorizate. Reglementari conforme cu normele europene", comunicare prezentata la Simpozionul cu tema: "Notarul si fiscalitatea", Bucuresti, 2005.

Obligativitatea existentei acestui registru contabil este prevazuta de Normele cu privire la evidenta financiar contabila ce se organizeaza si se conduce de notarii publici emise de catre Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania si publicate in Suplimentul BNP nr. 6/2000, pag. 26.

Gheorghe Diaconescu, Infractiuni in legi speciale si legi extrapenale, Editura ALL Bucuresti, 1996, pag. 274.

Augustin Ungureanu, Ion Ciopraga, Dispozitii penale in legi speciale, vol.8, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1990, pag.41.

Vintila Dongoroz si colab., op.cit., vol.IV, pag.963.

L.C.Lascu, "Fals in acte contabile", in Revista de Drept Penal nr. 3/2001, pag. 119.

Costica Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi, Ion Molnar, Dreptul penal al afacerilor, Editura All Beck, Bucuresti, 2003, pag. 138. Costica Voicu, Florin Sandu, Alexandru Boroi, Ion Molnar, Mirela Gorunescu, Sorin Corlateanu, Dreptul penal al afacerilor, Editura All Beck, Bucuresti, 2006, pag. 189.

Gheorghe Voinea, "Falsul in acte contabile", in Revista Dreptul. nr. 2/1999, pag. 106¸ Gheorghe Voinea, "Falsul in contabilitate si falsul intelectual", in Revista Dreptul nr.3/1999, pag. 101.

Augustin Ungureanu, Ion Ciopraga, op. cit. pag. 42.

Este vorba despre Legea pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 672/2005.

Laurentiu Dobroteanu, "Impactul fiscal asupra activitatii notarului public", comunicare la Simpozionul "Notarul si fiscalitatea", 2005.

Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 80/1994, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 242/1999 si modificata cel mai recent prin O.U.G. nr. 80/2003 privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate in patrimoniul institutiilor publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 624/2003.

Statutul a fost publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 59/1999 si republicat in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 13/2000.

Art. 38 din Legea nr. 485 are urmatorul continut: "(1) Cheltuielile efectuate pentru investitii, dotari si alte utilitati necesare desfasurarii activitatii electronice notariale se scad din veniturile brute, pe o durata de 2 ani de la inceperea acestei activitati.

(2) Cheltuielile pentru modificarea si perfectionarea sistemelor informatice utilizate in activitatea electronica notariala se scad din veniturile impozabile aferente anului fiscal in care s-a efectuat investitia."

Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 1227/2004.

Publicata in Monitorul Oficial nr. 904/2002 si modificata ulterior prin Legea nr. 39/2003 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 50/2003, Legea nr. 230/2005 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 618/2005 si O.U.G. nr. 135/2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 897/2005.

Publicata in: Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 813 din 8 noiembrie 2002.

Valerica Dabu, Sorin Catineanu, "Noua Lege pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor(Legea 656/2002) si Conventia Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate", in Revista Dreptul nr. 6/2003, pag.36.

Amnistia nu inlatura caracterul penal al faptei, fapta fiind infractiune, chiar daca autorului acesteia i s-a inlaturat raspunderea penala ca urmare a amnistierii.

Idem si in cazul prescriptiei, decesului sau reabilitarii, nu este schimbat caracterul obiectului faptei de produs al unei infractiuni. Situatia este diferita in cazul inlaturarii caracterului penal al faptei de cauzele prevazute de art. 44-51 din Codul penal, cand infractiunea primara, nemaiexistand atunci nici fapta de spalare a produsului acestora nu mai poate constitui infractiunea prevazuta la art.23 al Legii nr. 656/2002.

Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 24/1991.

Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:

Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Documente similare:

Analiza comparativa a infractiunilor privitoare la viata sexuala prevazute in actualul Cod Penal si Noul Cod Penal [drept]
Analiza infractiunilor care pot fi comise de catre notarii publici [drept]
Betia accidentala [drept]
Practica judiciara [drept]

Administratie	Alimentatie	Arta cultura	Asistenta sociala	Astronomie
Biologie	Chimie	Comunicare	Constructii	Cosmetica
Desen	Diverse	Drept	Economie	Engleza
Filozofie	Fizica	Franceza	Geografie	Germana
Informatica	Istorie	Latina	Management	Marketing
Matematica	Mecanica	Medicina	Pedagogie	Psihologie
Romana	Stiinte politice	Transporturi	Turism

Analiza infractiunilor care pot fi comise de catre notarii publici

In art. 242 C. pen. este incriminata sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt inscris care se afla in pastrarea ori in detinerea unui organ sau a unei institutii de stat, ori a unei alte unitati din cele prevazute in art. 145.

Fapta este mai putin grava daca distrugerea vreunuia dintre inscrisurile prevazute mai inainte are loc din culpa, iar inscrisul prezinta o valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare.

Daca fapta este savarsita de un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu, pedeapsa se majoreaza.

Comentarii

Caracterizari

Cauta document

Analiza infractiunilor care pot fi comise de catre notarii publici

In art. 242 C. pen. este incriminata sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt inscris care se afla in pas­tra­rea ori in detinerea unui organ sau a unei institutii de stat, ori a unei alte unitati din cele prevazute in art. 145.

Fapta este mai putin grava daca distrugerea vreunuia dintre inscrisurile prevazute mai inainte are loc din culpa, iar inscrisul prezinta o va­loa­re artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare.

Daca fapta este savarsita de un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu, pe­deapsa se majoreaza.

Comentarii

Caracterizari

Cauta document

In art. 242 C. pen. este incriminata sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt inscris care se afla in pastrarea ori in detinerea unui organ sau a unei institutii de stat, ori a unei alte unitati din cele prevazute in art. 145.

Fapta este mai putin grava daca distrugerea vreunuia dintre inscrisurile prevazute mai inainte are loc din culpa, iar inscrisul prezinta o valoare artistica, stiintifica, istorica, arhivistica sau o alta asemenea valoare.

Daca fapta este savarsita de un functionar public in exercitiul atributiilor de serviciu, pedeapsa se majoreaza.