UNIVERSITATEA DIN PETROSANI

FACULTATEA DE INGINERIE MECANICA SI ELECTRICA

CATEDRA DE MASINI, INSTALATII SI TRANSPORTURI

STANDARDIZARE SI CERTIFICARE

Prefata

Importanta standardizarii si certificarii in economie este unanim recunoscuta. Standardele patrund in toate activitatile de afaceri, precum si in viata cotidiana a populatiei.

Termenul de standardizare descrie o activitate specifica prin care sunt stabilite, pentru probleme reale sau potentiale, prevederi destinate unei utilizari comune si repetate, urmarind obtinerea unui grad optim de ordine intr-un context dat. Aceasta activitate consta in particular in elaborarea, difuzarea si punerea in aplicare a standardelor.

Eficacitatea standardizarii ca un instrument de ajustare a proceselor si rezultatelor activitatii in toate domeniile economiei nationale este confirmata la nivel international, precum si prin extinderea activitatii de standardizare in tarile dezvoltate si in curs de dezvoltare. Practica mondiala si nationala a descoperit un spectru larg de probleme care pot fi solutionate prin intermediul sau in exclusivitate numai prin mijloacele standardizarii si a stabilit diversitatea formelor si metodelor de efectuare a acestor activitati in dependenta de starea si dezvoltarea economiei nationale.

Standardizarea creeaza un limbaj comun, care permite producatorilor si furnizorilor sa comunice clar cu inginerii, designerii si agentii de vanzari, oriunde ar fi. Standardele se aplica produselor in toate zonele si etapele de productie in economia moderna. Standardele contribuie la sporirea eficientei productiei, faciliteaza comunicarea, imbunatatesc transparenta pietei, calitatea, credibilitatea, compatibilitatea si eficacitatea bunurilor si serviciilor si a altor obiective politice de baza din domeniul public referitoare la sanatate, securitate si mediu inconjurator.

Eficacitate standardizarii in conditiile relatiilor de piata dezvoltate se manifesta prin functiile economica, sociala si comunicativa.

Functia economica cuprinde urmatoarele aspecte: prezentarea informatiei despre produs si calitatea lui; difuzarea informatiei referitor la tehnici, materiale si metode noi de incercari; sporirea productivitatii muncii si reducerea pretului de cost; concurenta in baza standardizarii metodelor de incercari si unificarii parametrilor de baza ai produselor, care permite o evaluare obiectiva; asigurarea compatibilitatii si interschimbabilitatii; asigurarea nivelului stabilit al calitatii productiei.

Functia sociala realizeaza si garanteaza drepturile cetatenilor, realizeaza politica statului privind securitatea vietii si sanatatii populatiei, protejarea mediului si securitatea muncii.

Functia comunicativa a standardizarii prevede crearea bazei informationale referitor la reglementarea terminologiei , clasificatoarelor, metodelor de incercari, desenelor tehnice, simbolurilor conventionale etc., asigura intelegerea reciproca, luand in considerare reglementarile internationale, inclusiv sistemul de evidenta, de statistica, de activitate financiara si de contabilitate, sistemele documentatiei tehnologice si de executie, sistemele de dirijare a proceselor etc.

In afara de impactul economic direct, standardizarea s-a dovedit a fi un instrument flexibil in sustinerea politicii publice intr-un sir de domenii. Pentru piata interna, utilizarea standardelor reprezinta cheia implementarii politicii de libera circulatie a bunurilor. In domeniile importante de achizitii publice, standardele sunt un instrument care furnizeaza o referinta pentru contractele publice. In achizitia publica referintele la standarde sunt obligatorii in documentele de oferta.

Statutul voluntar este esential pentru standardizare si eficacitatea sa depinde de dorinta agentilor economici de a utiliza rezultatele standardizarii. Desigur, dorinta de a elabora standarde nu este aceeasi cu dorinta de ale utiliza in practica; natura voluntara a unor standarde poate fi limitata de legislatia tehnica sau chiar diminuata de conditiile de piata influentate de catre furnizori, un aspect particular in cazul intreprinderilor mici si mijlocii. Pentru ca procesul de standardizare sa progreseze, este necesara cooperarea la nivelul agentilor economici, dar acest lucru necesita ca agentii economici sa inteleaga valoarea pe care standardizarea o va aduce intreprinderilor lor.

Standardizarea are capacitatea de a fi un instrument eficient care regularizeaza o gama larga de politici. Puterea sa fundamentala isi are radacinile in statutul voluntar mentionat anterior: standardele sunt elaborate pentru cei care le vor utiliza si, prin urmare, le vor accepta.

Analiza experientei internationale arata ca nici un stat suveran independent nu poate crea o economie nationala si relatii civilizate comercial-economice reciproc avantajoase cu alte tari fara crearea Sistemului National de Standardizare, armonizat cu prevederile Sistemului International de Standardizare.

Lucrarea se adreseaza studentilor, cursantilor de la studii aprofundate, masterat, postuniversitare si specialistilor care au tangenta cu asigurarea calitatii, implementarea standardizarii si promovarea certificarii.

1. Caracterul complex a notiunii de calitate

1.1. Termeni generali utilizati pentru definirea notiunii de calitate

Avand in vedere numarul mare de definitii regasite in literatura de specialitate cu privire la notiunea de calitate (circa 120), si mai ales semnificatiile care ii sunt acordate in momentul de fata, este necesar sa se defineasca mai intai cei mai importanti termeni generali care concura la definirea acesteia. Acesti termeni generali se refera la entitate, organizatie, proces, procedura si produs.

Entitate

Prin entitate se intelege ceea ce poate fi descris si luat in considerare in mod individual. O entitate poate fi de exemplu, o activitate sau un proces, un produs, o organizatie, un sistem sau o persoana, sau orice combinatie a acestora.

Organizatie

Reprezinta o companie, corporatie, intreprindere sau institutie sau o parte din acestea, cu statut de societate pe actiuni sau nu, publica sau particulara, care are propriile sale functii si propria sa administratie

Proces

Seria de standarde ISO 9000 este bazata pe intelegerea faptului ca intreaga activitate este realizata de catre procese

Procesul, figura 1.1, reprezinta ansamblul de activitati corelate sau in interactiune care transforma datele de intrare in date de iesire.

Intrarile intr-un proces sunt de regula iesiri ale altor procese. Procesele in cadrul unei organizatii sunt de regula planificate si efectuate in conditii controlate pentru a adauga valoare. Un proces pentru care conformitatea produsului rezultat nu poate fi verificata prompt sau economic este in mod frecvent desemnat ca fiind un ,,proces special".

O organizatie pentru a functiona eficace trebuie sa identifice si sa coordoneze numeroase procese intercorelate. De cele mai multe ori datele de iesire ale unui proces constituie date de intrare pentru urmatorul proces. Practic lantul de procese din cadrul unei organizatii incepe si se sfarseste cu clientul.

La inceputul lantului aceasta abordare bazata pe proces scoate in evidenta rolul semnificativ al clientului in definirea cerintelor ca date de intrare. La sfarsitul lantului monitorizarea satisfactiei clientului implica evaluarea informatiei referitoare la perceptia clientului cu privire la satisfacerea cerintelor sale.

Elementele importante care stau la baza abordarii bazata pe proces sunt:

a) intelegerea si indeplinirea cerintelor;

b) procesele trebuie sa adauge valoare;

c) obtinerea de rezultate referitoare la performanta si eficacitatea proceselor;

d) imbunatatirea continua a proceselor pe baza de masuratori obiective.

In alta ordine de idei, ca o definitie generica, un proces este o serie sistematica de actiuni indreptate spre atingerea unui obiectiv.

Aceasta definitie generica acopera o gama larga de procese:

- procesul general de conducere a unei organizatii, care este responsabilitatea directorului general, si pentru care nu exista deocamdata o denumire general acceptata;

- procesele functionale, sunt activitatile complexe indeplinite in cadrul unitatilor functionale principale ale unei organizatii, cum sunt Financiarul si Serviciile post-vanzare. Cand sunt reprezentate pe organigrama, ele au o directie preponderent verticala;

- macroprocesele sistemele complexe, folosite in mod repetat, care sunt multifunctionale prin insasi natura lor (denumite de asemenea ,,interfunctionale"), prin care se realizeaza activitatile curente importante din organizatie, cum ar fi lansarea noilor produse, recrutarea angajatilor, achizitionarea materialelor, planificarea fabricatiei, productia de bunuri. Pe organigrama, ele capata o directie orizontala;

- microprocesele sau procesele secundare sau procedurile, care compun macroprocesele si constau din segmente multiple, fiecare segment fiind efectuat intr-o singura unitate functionala a organizatiei.

Activitatile unui microproces constau in operatiuni precise (etape, sarcini etc.) cum sunt deschiderea corespondentei sau prelucrarea unei roti dintate.

Fara ca sa aiba pretentia ca este o terminologie standardizata, in literatura de specialitate se recomanda o clasificare a proceselor ce are la baza scopul pe care il urmaresc acestea.

In acest sens se deosebesc: procese de fabricatie prin care se produc bunuri in fabrici; procese administrative prin care se produc servicii in birouri.

Procedura de asigurare a calitatii

In general, notiunea de procedura reprezinta un mod specificat de efectuare a unei activitati sau a unui proces.

In domeniul calitatii, procedurile descriu obiectivele si performantele diferitelor procese care au un impact asupra calitatii, de exemplu proiectarea, dezvoltarea, aprovizionarea, productia si vanzarea. Ele cuprind elemente scrise (instructiuni, prevederi, explicatii) care devin referinta si sprijin pentru instruirea noilor angajati.

Atunci cand o procedura este documentata se utilizeaza frecvent termenul de ,,procedura scrisa" sau ,,procedura documentata". Aceasta procedura contine de regula scopurile si domeniul de aplicare ale unei activitati, ceea ce trebuie facut si de catre cine, cand, unde, si cum trebuie efectuata activitatea, ce materiale, echipamente, documente trebuie utilizate, cum trebuie controlata si investigata activitatea.

Practic, procedurile de asigurare a calitatii descriu modul de realizare a sarcinilor definite in Manualul Calitatii, cu specificarea responsabilitatilor (responsabililor) aferente.

O procedura de asigurare a calitatii are urmatoarea structura:

Definirea domeniului de aplicare

Definitiile notiunilor utilizate

Descrierea procedurii

Manipularea documentelor

Documente de referinta si conexe

Anexe (diagrame de flux, modele pentru inregistrari, matricea responsabilitatilor etc.)

Instructiunea de asigurare a calitatii este descrierea detaliata a activitatilor definite in Procedurile de Asigurare a Calitatii

Sunt recunoscute multe tipurile de instructiuni de asigurare a calitatii dintre care se amintesc:

Desene

Instructiuni tehnologice

Planuri de operatii

Instructiuni de lucru

Instructiuni de exploatare / reglare a utilajelor

Instructiuni de intretinere a utilajelor

Program de fabricatie

Instructiuni pentru conservare / depozitare

Instructiuni de ambalare / dezambalare

Instructiuni pentru transport / manipulare

Instructiuni pentru inspectii / verificari

Instructiuni pentru prelevarea probelor

Instructiuni pentru incercare / masurare

Instructiuni pentru manipularea instrumentelor de inspectie / masurare

Instructiuni pentru etalonare / calibrare

Instructiuni pentru marcare

Instructiuni pentru intocmirea inregistrarilor

Instructiuni pentru manipularea inregistrarilor / documentelor

Produs

Produsul reprezinta un rezultat al unui proces, ceva ce este creat.

Intrarile sunt constituite din caracteristicile si obiectivele propuse pentru produs, care de fapt reprezinta lista nevoilor clientilor.

Procesul consta in realizarea caracteristicilor produsului cerute de satisfacerea acelor nevoi si cuprinde implicit si optimizarea.

Iesirile reprezinta lista caracteristicilor produsului si obiectivele propuse pentru ele in conditiile de operare date, care de fapt reprezinta tot o lista a nevoilor clientului.

Exista patru categorii generice de produse:

1. Hardware, care reprezinta un produs tangibil, un obiect, cu o forma distincta.. Este recunoscut in literatura si sub denumirea de bun -creioane, televizoare etc.;

2. Software, care este o creatie intelectuala care consta din informatii transpuse pe un mediu suport. Are mai multe sensuri. Unul din sensurile principale este acela de program cu instructiuni pentru calculator, un alt sens important se refera la informatii in general, adica rapoarte, planuri, schite, instructiuni, sugestii, ordine;

3. Material procesat, care reprezinta un produs tangibile generat prin transformarea materialului brut intr-o alta stare dorita- lingoul de aur provenit din transformarea minereului complex extras din subteran.

4. Serviciu, pe de o parte, ca rezultat generat de procese la interferenta dintre furnizor si client. Exista intregi sectoare economice care furnizeaza servicii sub diferite forme cum ar fi termoficare, transport, comunicatii, divertisment, turism etc. Pe de alta parte serviciul poate fi sub forma de activitati interne ale furnizorului pentru satisfacerea necesitatilor clientului, cum ar fi pregatirea statelor de plata, recrutarea noilor angajati, intretinerea instalatiilor etc., care adesea sunt denumite servicii auxiliare.

Cele mai multe produse reprezinta combinatii ale acestor categorii de produse.

In alta ordine de idei un produs poate fi: material, de exemplu un subansamblu (stilou, banca etc.) sau un material procesat; imaterial, de exemplu cunostinte sau concepte; o combinatie a acestora.

De asemenea, un produs poate fi: intentionat, de exemplu o oferta catre clienti; neintentionat, de exemplu un poluant sau efecte nedorite.

In general, lantul de livrare a unui produs este definit conform figurii 1.2.

Clientul este destinatarul unui produs furnizat de o organizatie. Intr-o situatie contractuala clientul este denumit cumparator, deci clientul poate fi de exemplu consumatorul final, utilizatorul, beneficiarul sau cumparatorul. Un client este orice persoana care sufera o influenta din partea produsului sau a procesului. Clientii pot fi interni si externi.

Clientii externi sufera influenta produsului, dar nu sunt membri ai firmei care realizeaza produsul. Clientii externi cuprind clienti propriu-zisi, care cumpara produsul, organismele guvernamentale si publicul, care poate fi afectat de produsele nesigure in exploatare sau cele daunatoare pentru mediu.

Clientii interni sufera influenta produsului si sunt totodata membri ai firmei care realizeaza produsul. Ei sunt adesea denumiti ,,clienti", in ciuda faptului ca nu sunt clienti in strictul sens al cuvantului, adica nu sunt cumparatori.

Furnizorul este o organizatie care furnizeaza un produs clientului. Intr-o situatie contractuala furnizorul poate fi denumit ,,contractant" si deci furnizorul poate fi de exemplu producatorul, distribuitorul, importatorul, montatorul sau organizatia prestatoare de servicii si in acelasi timp furnizorul poate fi extern sau intern organizatiei.

Caracteristicile produselor reprezinta proprietati ale acestora destinate sa raspunda anumitor nevoi ale clientilor si in consecinta sa asigure satisfacerea lor. Caracteristicile pot fi tehnice, de exemplu consumul de combustibil al unui autoturism, dimensiunea unei componente mecanice, o proprietate de verificare a ortografiei inclusa intr-un program de editare de text pe calculator etc., dar pot imbraca si alte forme ca promptitudinea livrarilor, amabilitatea in servicii, intretinerea usoara etc.

Satisfactia clientilor este rezultatul obtinut atunci cand caracteristicile raspund nevoilor clientilor. In general, este sinonima cu satisfactia legata de produs, care la randul ei, stimuleaza vandabilitatea. Impactul principal se manifesta asupra cotei de piata si in consecinta asupra venitului din vanzari.

Deficientele produselor sunt acele neajunsuri care genereaza insatisfactii legate de produs. Ele pot fi de natura intreruperii curentului electric, intarzierea livrarilor, bunuri care nu functioneaza, aspect deteriorat, neconformitate cu specificatiile. Impactul principal se manifesta asupra costurilor care include refacerea unor lucruri deja existente, raspunsul la reclamatiile clientilor etc.

Deficientele produselor sunt in toate cazurile surse de insatisfactie pentru clienti, cea ce poate conduce la reactii specifice precum reclamatii, retururi, publicitate negativa, procese civile etc.

Deficientele pot determina clientii sa evite cumpararea produsului pe viitor, in ciuda faptului ca are caracteristici superioare. Astfel, vandabilitatea este influentata in doua moduri:

- prima cumparare este puternic influentata de caracteristicile produsului, in acel moment clientul nu stie ce deficiente vor aparea;

- cumpararile ulterioare sunt puternic influentate de amploarea deficientelor constatate pe durata utilizarii produsului si de serviciile post-vanzare furnizate ca raspuns la acele deficiente.

Satisfactia legata de produs isi are originea in caracteristicile produsului si constituie motivul pentru care clientii il cumpara. Insatisfactia isi are originea in defectiuni si constituie motivul pentru care clientii fac reclamatii.

Exista multe produse care nu produc insatisfactie, ele fac ceea ce furnizorii spun ca vor face. Totusi nu sunt vandabile daca unele dintre produsele concurente furnizeaza o satisfactie mai mare.

In continuare sunt prezentate exemple si categorii de produse care fac obiectul definitiei prezentate anterior.

O echipa de functionari elaboreaza un proces prin care intocmesc facturi. Produsul obtinut este procesul functional.

Un compartiment foloseste apoi procesul pentru a intocmi facturile. Produsul sau il reprezinta facturile.

O echipa de ingineri proiectanti elaboreaza proiectul unei cutii de viteze. Produsul obtinut este un proiect.

Un compartiment de productie fabrica apoi cutii de viteze conform proiectului. Produsul il constituie cutiile de viteza.

O companie isi face planul de afaceri pentru anul viitor, incluzand o serie de obiective legate de calitate care trebuie indeplinite. Produsul este un plan de afaceri.

In timpul anului ce urmeaza, compania indeplineste planul si atinge obiectivele. Produsul il constituie performantele.

O comisie departamentala realizeaza o analiza a activitatilor departamentale si pregateste o propunere de revizuire. Produsul este o propunere. Comisia primeste aprobarea de a trece la fapte.

Dupa incheierea activitatii, produsul rezultat este o imbunatatire a activitatii departamentale.

Referitor la categorii de produse, cel mai important produs este acela care aduce venituri organizatiei. In organizatiile industriale, el consta din produse realizate de catre compartimentele de executie si vandute clientilor. Exista insa multe alte produse care merg la clientii externi si/sau interni.

In tabelul 1.1 sunt prezentate cateva exemple, alaturi de identitatea furnizorilor si a principalilor clienti.

O forma de produs este procesul administrativ. Fiecare organizatie are nevoie de sisteme si proceduri pentru recrutarea personalului, elaborarea rapoartelor financiare, intocmirea statelor de plata, plata facturilor de la furnizori. Fiecare asemenea sistem sau proces este generat prin planificare. Rezultatul final este un produs, adica ceva creat.

Toate produsele parcurg traseul de la concept la client, trecand printr-o succesiune de evenimente cum sunt cele descrise in figurile1.3 a, b. Figura 1.3a generalizeaza aceasta succesiune pentru bunuri, iar figura 1.3b pentru servicii, mai precis pentru crearea unor cursuri de instruire. Nu exista un nume standardizat pentru aceasta succesiune de evenimente. Apar denumiri ca ,,spirala calitatii", ,,spirala progresului", ,,procesul de realizare a produselor", ,,traseul de la concept la client" sau ,,un arc de spirala".

Tabelul 1.1 Alte categorii de produse rezultate in urma unui proces de fabricatie

1.2. Definirea notiunii de calitate

Sunt recunoscute in literatura de specialitate multe variante de definire a notiunii de calitate, enumerarea lor fiind imposibil de realizat. Definitiile regasite in literatura nu sunt universal acceptate, multe firme ajungand la definitii care sunt in concordanta cu cerintele din sectorul lor, avand un limbaj propriu.

Principalul motiv al inconsecventelor terminologice este faptul ca terminologia se afla in schimbare. Schimbarea isi are originea in criza calitatii si a fost suficient de profunda pentru a scoate la iveala conceptul ,,C mare si c mic" a carui continut este prezentat in tabelul 1.2.

Tabelul 1.2 Contrastul dintre C mare si c mic

Conform tabelului, ,,c mic" este un termen care desemneaza latura ingusta a calitatii, limitata la clienti, produse si procese de executie. ,,C mare" este termenul folosit pentru a desemna conceptul complex de calitate, in care notiunea de clienti include pe toti cei influentati, cea de produs include bunurile si serviciile, iar cea de procese include procesele functionale si cele auxiliare.

Se prezinta in continuare cateva dintre definitiile notiunii de calitate, considerate mai reprezentative, pornind de la forme , la prima vedere simpliste, dar care sunt pline de continut, pana la forme mult explicitate. Aceasta demonstreaza inca odata complexitatea notiunii de calitate.

1. JURAN, parintele managementului calitatii, pornind de la utilizarea produsului, defineste calitatea ca ,,Fitness for use", adica ,,aptitudine pentru utilizare". Acelasi autor, in lucrarile, sale considera ca dintre intelesurile termenului de calitate doua sunt de importanta maxima pentru manageri:

- caracteristicile produsului este unul dintre ele. In ochii clientilor, cu cat sunt mai bune caracteristicile, cu atat mai inalta este calitatea;

- absenta deficientelor este celalalt inteles important. In ochii clientilor, cu cat apar mai putine deficiente, cu atat mai buna este calitatea.

2. DEMING a definit notiunea de calitate astfel: ,,Pretul nu isi are rost fara calitate, iar calitatea este, la randul ei, lipsita de sens, daca ea nu reflecta cerintele consumatorilor"

3. Conform normelor internationale, calitatea poate fi definita ca suma acelor proprietati ale unui produs, care sunt sau pot fi importante pentru consumator. Notiunea de calitate a fost formulata in tarile avand o economie respectiv relatii de piata dezvoltate.

4. Conform unei alte definitii, pornind de la aptitudinea pentru concurenta, prin calitate se intelege de fapt atractivitatea unui produs pe piata, si care determina consumatorul sa-l cumpere.

5. Luand in considerare relatiile consumator-furnizor, din ce in ce mai definitorii in noile conditii ale pietei, calitatea poate fi definita mai simplu: calitatea unui produs se confirma atunci, cand revine consumatorul (sa mai cumpere) si nu produsul (in urma unei reclamatii).

6. Exista o definitie si mai simpla a calitatii, dar care poate da nastere si la interpretari gresite: Calitatea este ceea ce consumatorul accepta ca si calitate. Adica, calitatea nu trebuie neaparat sa fie aceeasi pentru fiecare consumator. In general, pretentiile difera, iar daca produsul satisface aceste pretentii, pentru acel consumator acesta este de calitate. De fapt acceptand (cumparand) un produs, implicit se recunoaste existenta calitatii acestuia.

7. In continuare se prezinta o definitie regasita frecvent in literatura de specialitate si care defineste in extenso notiunea de calitate.

Conform acestei definitii, calitatea reprezinta expresia gradului de utilitate sociala a produsului, masura in care - prin ansamblul caracteristicilor sale tehnico-functionale, psiho-senzoriale si al parametrilor economici - satisface nevoia pentru care a fost creat si respecta restrictiile impuse de interesele generale ale societatii privind eficienta social-economica, protectia mediului natural si social.

In activitatea practica, pentru definirea calitatii se utilizeaza o serie de termeni, cum ar fi:

- calitatea proiectata, sau calitatea conceptiei, ce reprezinta masura in care produsul proiectat, rezultat in urma compararii mai multor variante, asigura satisfacerea trebuintelor clientilor, precum si posibilitatea de folosire, la fabricarea produsului, a unor procedee tehnologice rationale si optime din punct de vedere economic;

- calitatea fabricatiei, care desemneaza gradul de conformitate a produsului cu documentatia tehnica. Se realizeaza in productie si este determinata de procesul tehnologic, echipamentul de productie, activitatea de management etc.;

- calitatea livrata, reprezentand nivelul efectiv al calitatii produselor livrate la clienti.

Notiunea de calitate a bunurilor (produselor) avand un caracter complex reclama luarea in considerare a unui numar mare de concepte. In raport cu natura si efectul pe care il au in procesul de utilizare, caracteristicile de calitate se grupeaza in urmatoarele tipologii: tehnice, psiho-senzoriale, de disponibilitate, cu caracter social general, economice.

a)      Caracteristici tehnice. Se refera la insusirile produsului care confera acestuia potentialul de a satisface utilitatile clientului. Se concretizeaza printr-o serie de proprietati fizice, chimice, biologice etc., intrinsece structurii materiale a produsului si determinate de conceptia constructiv-functionala a acestuia. In general, caracteristicile tehnice sunt direct sau indirect masurabile obiectiv, cu o precizie suficienta, prin diverse mijloace tehnice.

b)      Caracteristici psiho-senzoriale. Vizeaza efectele de ordin estetic, organoleptic, ergonomic, pe care produsele le au asupra clientilor, prin forma, culoare, gust, miros, grad de confort etc. Aceste caracteristici prezinta o mare variabilitate in spatiu si timp, iar aprecierea lor se afla sub incidenta unor factori de natura subiectiva.

c)      Caracteristici de disponibilitate. Ele reflecta aptitudinea produselor de a-si realiza functiile utile de-a lungul duratei lor de viata. Altfel spus, disponibilitatea reprezinta probabilitatea ca un produs sa fie disponibil la un moment dat din perioada de viata a acestuia. Caracteristicile de disponibilitate sunt cuantificate prin doua concepte fundamentale: fiabilitatea si mentenabilitatea.

Fiabilitatea reprezinta probabilitatea ca un produs sa nu se defecteze intr-o anumita perioada de timp si in anumite conditii date de functionare.

Daca se noteaza cu R(t) si λ(t) functia de fiabilitate, respectiv rata sau intensitatea de defectare, iar cu t variabila timp, s-a demonstrat ca

   (1.1)

Pentru valori constante ale intensitatii de defectare, functia de fiabilitate devine

(1.2)

iar media timpului de buna functionare a produsului, MTBF, este

(1.3)

Mentenabilitatea este de asemenea o marime probabilistica ce masoara sansa ca un produs sa fie repus in stare de functionare intr-un anumit interval de timp, in conditiile existente de intretinere si reparatie.

Daca se noteaza cu G(t) functia de mentenabilitate si cu μ(t) intensitatea de reparare, se poate scrie relatia

(1.4)

relatie care pentru μ(t) constant devine

    (1.5)

iar media timpului de reparare, MTR,

    (1.6)

Pentru valori constante ale lui λ(t) si μ(t), disponibilitatea, A, a unui produs se poate calcula cu relatia

   (1.7)

d)      Caracteristici de ordin social general. Vizeaza efectele pe care le au sistemele tehnologice de realizare a bunurilor (produselor) precum si utilizarea acestora, asupra mediului natural, asupra sigurantei si sanatatii fizice si psihice a oamenilor.

e)      Caracteristici economice si tehnico-economice. Se exprima intr-o serie de indicatori, cum ar fi: costul de productie, pretul, cheltuieli de mentenanta, grad de valorificare a materiilor prime, costul rebuturilor si remanierilor etc., toate acestea generand termenul de costul calitatii.

In figura 1.4 este prezentata legatura dintre nivelul calitatii si costuri pentru diferite produse, din care se poate constata ca produsele conventionale, care prin utilizare nu genereaza decat defectiuni minore sau moderate si pierderi materiale mici, au optimul economic spre o calitate mai redusa decat a celor de mare responsabilitate.

In aceasta figura semnificatia notatiilor este urmatoarea:

1 - curba reprezentand costul asigurarii calitatii;

2 - curba reprezentand valoarea pierderilor prin rebuturi, remanieri, vanzari scazute etc.;

3 - curba ce reprezinta costul total al calitatii;

A - zona produselor conventionale de uz curent (optim economic);

B - zona produselor conventionale de mare responsabilitate (industrie, marina, aviatie);

C - zona produselor de uz nuclear si/sau importanta strategica de nivel national sau supranational.

8. Conform standardului DIN EN ISO 8402 se poate defini noua notiune de calitate, bazata pe conceptul ,,C mare", conform careia calitatea este suma tuturor caracteristicilor unui element avut in vedere, cu privire la capacitatea sa de a satisface cerinte definite si asumate, sau cu alte cuvinte, calitatea reprezinta ansamblu de caracteristici ale unei entitati care confera acestuia aptitudinea de a satisface necesitatile exprimate si implicite.

Necesitatile pot include aspecte privind performantele, aptitudinea, utilizarea, dependabilitatea, securitatea, mediul.

Urmatoarele patru fatete ale calitatii au o contributie cheie in obtinerea calitatii produsului:

Calitatea, datorata definirii nevoilor pentru produs - definirea reprezentand aducerea produsului la cerintele impuse de necesitatile existente in momentul folosirii acestuia;

Calitatea, datorata proiectarii produsului - adica transpunerea in produs a caracteristicilor care il fac capabil sa satisfaca cerintele, sa exploateze ocaziile favorabile care apar pe piata si sa furnizeze valoarea dorita de client si de alte parti interesate (reprezentate printr-un grup de persoane care au interes comun in obtinerea performantelor organizatiei furnizorului si modul in care aceste isi desfasoara activitatea). Calitatea datorata proiectarii reprezinta proiectarea caracteristicilor care influenteaza integritatea si rezistenta produsului la utilizarea de conditii variabile de fabricatie ;

Calitatea, datorata conformitatii produsului cu proiectul acestuia - se datoreaza actualizarii conformitatii cu proiectul de produs si furnizarii clientilor si altor parti interesate a caracteristicilor si valorilor proiectate;

Calitatea, datorata sprijinului acordat produsului pe durata ciclului de viata a acestuia - cea ce inseamna ca fiabilitatea, mentenabilitatea si disponibilitatea sunt incluse in caracteristicile de dependabilitate care pot fi influentate de cele patru fatete ale calitatii.

Toate fatetele contribuie la calitatea produsului. Scopul seriei de standarde ISO 9000 este de a satisface nevoile tuturor celor patru fatete ale calitatii. Pretul nu este o fateta a calitatii. Valoarea unui produs explica atat calitatea cat si pretul.

Interpretat din punctul de vedere al consumatorului, calitatea se defineste ca indeplinirea cerintelor atat in ceea ce priveste calitatea produselor, cat si cea a proceselor. In acest context se vor intelege si procesele comerciale.

Dupa cum se poate observa din figura 1.5, calitatea acestor marimi poate fi influentata prin marimile de influenta -om, masina, metoda, mediu, material. Realizarea calitatii in conditiile unei Asigurari a Calitatii, AQ, preventive si eficiente inseamna reglarea acestor marimi de reglare la valori ,,trebuie'' corespunzatoare. In acest sens, stapanirea, respectiv capabilitatea proceselor de fabricatie este o conditie importanta pentru producerea calitatii. Un proces stapanit presupune o dispersie controlata, previzibila. Caracteristicile unui astfel de proces sunt valoarea medie si dispersia, care numai din intamplare se abat de la valoarea ,,trebuie". Parametri unui proces capabil se vor gasi, din acest motiv, totdeauna in interiorul unui camp de toleranta prescris.

Termenul de capabilitate a procesului este folosit frecvent pentru a desemna reproductibilitatea intrinseca a unui proces, capacitatea sa de a-si repeta rezultatele de-a lungul a mai multe cicluri de operare. Societati industriale moderne au nevoie de un grad inalt de reproductibilitate pentru a satisface anumite cerinte importante: interschimbabilitate la scara mare, performante previzibile, standardizare etc.

Procesele controlate si capabile sunt denumite frecvent ,,procese robuste''. In acceptiunea unui AQ preventiv, se poate extinde notiunea de calitate de la marimile de reglare produs si proces, la marimile de influenta om, masina, metoda, mediu inconjurator si material. Reglarea parametrilor de influenta la valorile ,,trebuie'' conduce astfel la acea notiune de calitate care cuprinde si calitatea masinii, metodei, a mediului inconjurator, a colaboratorilor si a materialului. Astfel, devine clara importanta unei AQ ce cuprinde mai multe domenii, respectiv care se extinde si dincolo de granitele unor intreprinderi. Asadar, se vor lua in considerare nu numai factorii tehnici ci si cei organizatorici, cum ar fi metodele de lucru sau structura organizatorica a unei organizatii.

Calitatea -factor de concurenta

Succesul pe piata a unei organizatii depinde de modul in care aceasta solutioneaza problema clientului (consumatorului), prin produsul furnizat. Factorii decisivi in lupta de concurenta cu ceilalti ofertanti sunt respectarea termenelor de livrare, un pret adecvat si calitatea produsului oferit.

Din acest triplet, importanta calitatii este in continua crestere si este din ce in ce mai decisiva in ceea ce priveste succesul pe piata a unei organizatii. Conform figurii 1.6, cerintele crescande privind calitatea rezulta din dezvoltarea pietei, din prevederile legilor in vigoare, din ce in ce mai stricte, precum si din importanta crescanda a protectiei mediului inconjurator.

Intr-o lume, in care piata este din ce mai orientata pe produse (care include si serviciile) specifice cerintelor consumatorilor, respectiv in care responsabilitatea furnizorului pentru utilitatea produsului oferit este in continua crestere, increderea consumatorului in calitate este foarte des decisiva in lupta de concurenta. Asadar, factorul calitate precum si intelegerea corecta a notiunii de calitate ocupa o pozitie centrala in cadrul pietei, asa cum reiese si din exemplele prezentate in continuare.

Dintr-un studiu efectuat in anul 1989 de firma Mercedes-Benz, privind desfacerea automobilelor noi, s-a ajuns la concluzia ca fiabilitatea, care depinde in mod decisiv de calitatea produsului, a fost motivul numarul unu pentru care consumatorii au ales acest tip de automobil.

Un studiu elaborat de Strategic Planing Institute Cambridge, USA, arata ca o pozitie de frunte in ceea ce priveste calitatea pe orice piata sau segment al pietei permite promovarea unor preturi considerabil mai ridicate fata de concurenta.

Experienta firmelor Mercedes, BMW, Volkwagen arata ca preturile mai ridicate permit o crestere a participarii pe piata. In schimb, o calitate necorespunzatoare atrage dupa sine totdeauna necesitatea unor reduceri considerabile a pretului. Prin urmare, calitatea joaca un rol important in stabilirea pretului, de multe ori, chiar permitand cresterea acestuia.

Calitatea - factor de cost

Calitatea este nu numai un factor de concurenta, ci concomitent, si un important factor de cost.

Din cercetarile efectuate in domeniul constructiilor de masini, reiese ca doar 10% din cheltuielile efectuate pentru AQ corespund masurilor de prevenire a defectelor, ceea ce constituie costuri de AQ in sensul propriu al cuvantului. Din aceste cheltuieli, 40% corespund masurilor de verificare si control si aproximativ 50% costurilor defectelor si a urmarii acestora. O mare parte a costurilor corespund masurilor de verificare, sortarii si reprelucrarii. Aparitia acestor costuri se datoreaza greselilor din faza de planificare-dezvoltare. Aici isi au originea 75% din greseli si defecte. Acest lucru este ilustrat in exemplul prezentat in figura 1.7.

In proportie de 80% greselile sunt eliminate in cadrul fabricatiei, al controlului final si in timpul intrebuintarii produsului. Din acest motiv, inlaturarea acestora impune cheltuieli financiare considerabil mai ridicate decat intrebuintarea lor in fazele de proiectare si/sau dezvoltare, avand in vedere ca aceste costuri cresc de 10 ori de la o etapa la alta.

Exploatarea acestor posibilitati de reducere a cheltuielilor aferente masurilor de verificare si control, precum si imbunatatirea concomitenta a calitatii, necesita strategii ale caror scop trebuie sa fie: calitatea nu se verifica, ci se fabrica.

Conform acestui principiu, producerea calitatii inseamna invatare din experienta si utilizarea sistematica a cunostintelor dobandite in fazele de planificare pentru evitarea greselilor si dezvoltarea unor produse corespunzatoare cerintelor.

2. Standardizare

2.1. Scurt istoric privind activitatea de standardizare

Activitatea de standardizare este mult mai laborioasa decat ne imaginam. Toata lumea stie ca societatile industriale produc milioane de produse identice. Putini insa au observat ca s-a standardizat mai mult decat sticlele de coca-cola, becurile electrice sau automobilele.

Primul om care a inteles importanta ideii de standardizare a fost Theodore Vail, care la sfarsitul secolului trecut, a transformat intr-un gigant firma American Telephone and Telegram. Lucrand ca functionar de posta la caile ferate, pe la sfarsitul anilor 1860, Vail a observat ca doua scrisori nu ajungeau la destinatie in mod necesar pe aceeasi ruta. Saci cu corespondenta calatoreau incoace si incolo, deseori saptamani sau chiar ani, inainte de a sosi la destinatie. Vail a introdus ideea dirijarii tuturor scrisorilor pentru aceeasi localitate pe aceeasi ruta, adica standardizarea rutelor in functie de localitate, acest lucru conducand la revolutionarea serviciului postal.

Ulterior cand infiintat AT&T, a trecut la instalarea unui aparat telefonic identic in fiecare casa americana. Vail a standardizat nu numai aparatul telefonic si toate componentele lui, ci si metodele de lucru si administratia AT&T. Intr-un anunt din 1908 el a justificat incorporarea unor mici societati de telefoane, pledand pentru un centru al standardizarii care sa asigure economii in constructia de echipamente, linii si conductori, ca si metodele de exploatare si contabilizare. Vail si-a dat seama ca pentru a reusi in mediu de afaceri, procedeele de munca administrativa trebuiau standardizate, impreuna cu echipamentul. El a fost primul dintre marii standardizatori care au modelat societatea industriala.

Winslow Taylor, un mecanic, a considerat ca munca poate fi facuta stiintific standardizand fazele care reveneau fiecarui muncitor. In primele decenii ale secolului nostru, Taylor a promovat conceptul ca exista un mod optim standard de a face o operatie, un mecanism standard pentru a o efectua si un timp standard in care sa fie executata.

Inarmat cu aceasta filosofie, el a devenit autoritatea mondiala suprema in materie de management, fiind comparat pe vremea aceea si ulterior cu Freud, Marx si Franklin.

Patronii capitalisti, dornici sa stoarca din muncitori ultima picatura de productivitate, nu au fost singurii admiratori ai taylorismului, cu sistemul lui de gandire, cu specialistii lui, planurile sale de munca si normatorii sai.

Metodele de angajare ca si munca au fost progresiv standardizate. Au fost folosite teste standardizate pentru a descoperi si elimina salariatii presupusi nepotriviti, mai cu seama din administratia de stat. Scara de salarizare a fost standardizata in cate o intreaga ramura industriala, impreuna cu veniturile suplimentare, orele de masa, concediile si procedeele de rezolvare a revendicarilor.

In vederea pregatirii tineretului pentru piata locurilor de munca, pedagogii au elaborat programe analitice standardizate. Binet si Terman au conceput teste de inteligenta standardizate. Principiile de repartizare pe clase in scoli, metodele de admitere si regulile de atestare a calificarii au fost standardizate. Intre timp, mijloacele de informare in masa difuzau materiale care favorizau uniformizarea, astfel ca milioane de oameni citeau aceleasi reclame, aceleasi stiri, aceleasi nuvele.

Impreuna cu influenta comunicatiilor de masa, desconsiderarea limbilor minoritatilor de catre guvernele centrale au condus practic la disparitia dialectelor locale si regionale si chiar a unor limbi, ca de pilda, galeza si alsaciana. Americana, engleza, franceza si rusa ,,standard" au inlocuit limbile ,,nestandard".

Diverse regiuni ale tarilor au inceput sa semene, caci statii de benzina, panouri de afisare si case identice au aparut peste tot. Principiul standardizarii a patruns in toate sectoarele vietii cotidiene.

La un nivel mai profund, civilizatia industriala avea nevoie de greutati si masuri standardizate. Nu intamplator, unul din primele acte ale Revolutiei Franceze, care a deschis epoca industrialismului in Franta, a fost o incercare de a inlocui amalgamul de unitati de masura, obisnuite in Europa preindustriala, cu sistemul metric si cu un nou calendar.

Daca productia de masa necesita standardizarea masinilor si produselor piata in expansiune reclama o standardizare corespunzatoare a banilor si chiar a preturilor. In cursul istoriei, banii au fost emisi atat de banci, cat si de persoane particulare si regi. Monede batute de particulari mai circulau si in secolul al XIX-lea in unele regiuni din SUA, iar in Canada aceasta practica a dainuit pana in anul 1935. Natiunile in curs de industrializare au suprimat insa treptat toate monedele neoficiale si au reusit sa impuna o singura moneda standard.

Pana in secolul al XIX-lea cumparatorii si vanzatorii din tarile industriale obisnuiau sa se tocmeasca pentru fiecare obiect, dupa vechea traditie de la Cairo. In 1825, un tanar emigrant irlandez, pe nume A.T. Steward, socheaza atat clientii cat si rivalii din New-York prin pretul fix aplicat pentru fiecare articol aflat in magazinul de galanterie pe care l-a deschis. Politica pretului fix, adica standardizarea preturilor, l-a ajutat pe Steward sa devina unul din magnatii comertului la aceea vreme. Indiferent de dezacordurile dintre ei, ganditorii progresisti impartaseau convingerea ca standardizarea este eficienta.

In prezent, cei mai inteligenti oameni de afaceri stiu sa personalizeze productia lor, la costuri cat mai reduse si gasesc cai ingenioase de a-si individualiza produsele si serviciile. In cadrul populatiei ocupate, numarul lucratorilor care presteaza munci identice devine tot mai mic, pe masura ce creste varietatea ocupatiilor. Salariile si veniturile suplimentare incep sa se diferentieze tot mai mult de la un muncitor la altul.

Muncitorii insisi devin diferiti unul de altul, si cum si ei sunt consumatori, acest aspect se repercuteaza pe piata. Consumatorii incep sa aleaga nu numai in functie de faptul ca un produs indeplineste o functie specificata, ci si in functie de modul in care acest produs se incadreaza in configuratia mai larga a produselor si serviciilor pe care ei le solicita. Aceste configuratii, puternic individualizate, sunt pasagere, asa cum sunt pasagere si stilurile de viata si moda. Chiar si preturile incep sa prezinte variatii, intrucat produsele nemaifiind identice, este firesc ca ele sa se diferentieze.

A aparut astfel destramarea mentalitatii de masa, cu efecte benefice pentru dezvoltarea individului. Are loc si demasificarea mijloacelor de comunicare prin aparitia unui numar mare de minireviste, buletine de informare, televiziuni prin cablu etc. Marile intreprinderi isi infiinteaza mici sucursale in diferite orase din lume, care se adapteaza obiceiurilor, traditiilor si gusturilor din perimetru.

Este insa o mare greseala sa se creada ca standardizarea a disparut din cotidian sau ca viitorul acesteia este disparitia. In realitate este vorba despre o noua conceptie, superioara, care pune accent pe o standardizare individuala sau de grup. Mai mult, noua orientare a standardizarii este calitatea, elementul esential pe care acesta il verifica si il promoveaza. Aceste aspecte sunt apanajul dezvoltarii societatii postindustriale, ceea ce demonstreaza necesitatea dezvoltarii acestui aspect in standardizare. Dezvoltarea calitatii, a tuturor laturilor pe care aceasta le implica, nu poate avea loc fara standardele emise in seria ISO-9000.

Ca si alte activitati din epoca precedenta, care au suferit schimbari esentiale, si standardizarea si-a modificat continutul orientandu-se spre zona calitatii, care a devenit esentiala pentru societatea moderna. Dezvoltarea standardelor in toate tarile lumii va determina aparitia produselor competitive, capabile sa satisfaca intr-o masura mai larga toate cerintele consumatorului modern.

2.2. Standardizarea: concept, obiect

Standardizarea reprezinta o activitate organizata, de limitare la un minim necesar a varietatii produselor si marcilor de materiale necesare fabricarii acestora, prin elaborarea de noi standarde si revizuirea lor. Prin standarde :

-se asigura in mod unitar si general ridicarea calitatii produselor la nivelul celor mai bune realizari pe plan national si mondial;

-se realizeaza cresterea gradului de competitivitate a produselor pe plan international;

-are loc formarea unor serii mari de produse;

-creste gradul de prelucrare a produselor, prin valorificarea superioara a materiilor prime si materialelor.

Activitatea de standardizare presupune un ansamblu de tehnici colective, care permit sa se determine definitiile, caracteristicile, dimensiunile, calitatile, metodele de incercare si testare, regulile de intrebuintare a produselor si sa se aplice standarde astfel elaborate.

Prin standardizare rezulta dispozitii privind utilizari comune si repetate, urmarind obtinerea unui grad optim de ordine la un moment dat. La baza activitatii de standardizare sta standardul.

Definirea standardului

In sens general, documentul normativ reprezinta un document care specifica reguli, linii directoare sau caracteristici pentru activitati sau rezultatele acestora. Expresia ,,document normativ'' este un termen general, care acopera documente precum standardele, specificatiile tehnice, codurile de buna practica si reglementarile. Se considera document orice suport de informatie impreuna cu informatiile inregistrate in sau pe acesta.

Standardul reprezinta un document stabilit prin consens, cu care conformitatea nu este obligatorie, aprobat si publicat de un organism recunoscut, cu investigarea tuturor partilor interesate, care furnizeaza, in scopul utilizarii lor comune si repetate, reguli, ghiduri, linii directoare sau caracteristici pentru activitati sau rezultatele lor, destinate atingerii nivelului optim de ordine intr-un context dat.

Standardele reprezinta acorduri documentate ce contin specificatii tehnice sau alte criterii exacte ce pot fi reutilizate pe scara larga in calitate de reguli, indrumari sau definitii ale caracteristicilor, cu scopul de a asigura ca produsul, in sensul general definit in aceasta lucrare, este adecvat destinatiei pentru care a fost creat.

Dictionarul explicativ al limbii romane (DEX) defineste ,,standardul'' ca ,,norma sau ansamblu de norme care reglementeaza calitatea, caracteristicile, forma etc. unui produs; document in care sunt consemnate aceste norme''.

Un standard international este un standard adoptat de catre o organizatie internationala cu activitate de standardizare si este disponibil publicului larg.

Organizatia Internationala de Standardizare (ISO) defineste standardul ca fiind ,,o specificatie tehnica, elaborat cu cooperarea sau aprobarea partilor interesate, bazat pe rezultatele stiintei, tehnologiei si observatiei care este aprobat de un organism calificat si care vizeaza avantajele societatii in ansamblul sau".

Definitia prezentata in toate standardele Comisiei Internationale de Electrotehnica (IEC) este: ,,Un document normativ, elaborat in conformitate cu proceduri consensuale, care a fost aprobat de catre membrii Comitetului National al IEC, comitet responsabil in conformitate cu Partea I a Directivelor IEC/ISO, in calitate de proiect elaborat de comitet pentru a fi supus votului si in calitate de proiect final de standard international si care a fost publicat de catre Oficiul Central al IEC''.

Cuvantul ,,consens'' este foarte important din moment ce el reprezinta un punct de vedere comun al acelor parti care sunt interesate de aceste prevederi, si anume al producatorilor, utilizatorilor, consumatorilor si grupurilor generale de interese. Orice membru al organizatiei de standardizare poate participa la lucrarile de elaborare a unui standard international, si orice organizatie internationala, guvernamentala sau neguvernamentala care are legaturi cu aceasta participa, de asemenea, la aceste lucrari.

O alta trasatura esentiala a unui standard international autentic este faptul ca el poate fi supus examinarii de catre publicul interesat, in orice tara. Astfel, prin instrumente democratice, precum consensul si examinarea publica, orice parte interesata poate sa-si exprime opinia in legatura cu elaborarea si publicarea unui standard international.

Datorita dezvoltarii fara precedent a activitatii economice precum si a largirii schimburilor pe pietele nationale si internationale, rolul ei a crescut, fiind considerate in prezent un factor important in progresele inregistrate in domeniul tehnic, in ridicarea calitatii produselor, precum si facilitarea schimburilor comerciale internationale.

Standarde - reglementari - specificatii

Reglementarea tehnica nu este un standard in sensul prezentat mai sus. Are un caracter obligatoriu si este elaborata in scopul rezolvarii problemelor repetitive pentru un grup inchis (firma - standarde de firma). Aceste documente sunt elaborate de un grup inchis, urmaresc proceduri specifice si pot avea la baza standarde nationale, europene sau internationale.

Specificatiile sunt documente disponibile publicului care au un caracter voluntar. Sunt specifice consortiilor sau grupurilor limitate si se caracterizeaza prin transparenta limitata, fiind lipsite de consens total.

Statutul si deschiderea acestor documente normative sunt sintetizate in figura 2.1.

In noul concept de standardizare voluntara, fata de vechiul sistem din Comunitatea Europeana, exista diferente esentiale in ceea ce priveste modul de abordare a obligativitatii aplicarii diferitelor documente normative.

Aceste aspecte sunt prezentate sintetic in figura 2.2.

In vechiul sistem al Comisiei Europene standardele au fost specificatii tehnice inclusiv referitoare la sanatate, securitate, protectia mediului, interschimbabilitate, marcare si etichetare. Ele au avut un caracter obligatoriu si au fost elaborate de un organism administrativ fara implicarea partilor interesate. Reglementarile tehnice nu existau.

In conceptul de standardizare voluntara standardele sunt elaborate de partile interesate in cadrul Organismelor Nationale de Standardizare. Ele au statut de recomandare (voluntare) si se ocupa cu aspecte adecvate scopului, compatibilitate, securitate, calitate etc. Elaborarea sau revizuirea standardelor este dictata de fenomenul de autoreglare in functie de cererea pietei.

Reglementarile tehnice sunt adoptate de organe legislative ale statului. Ele sunt obligatii legale (obligatorii) si reglementeaza in special aspecte ale sanatatii, securitatii, protectiei mediului, etichetarii.

2.3. Necesitatea si functiile standardizarii

Necesitatea standardizarii internationale

Principalii factori care fac necesara standardizarea internationala sunt:

1. Progresul mondial in liberalizarea comertului. Actualele economii libere incurajeaza tot mai mult diverse surse de aprovizionare si ofera oportunitati pentru pietele in expansiune. Din punctul de vedere al tehnologiei, concurenta loaiala trebuie sa se bazeze pe referinte identificabile si bine definite care sunt recunoscute de la o tara la alta, si de la o regiune la alta. Un standard valabil pentru intreaga industrie, recunoscut la nivel international, elaborat prin consens intre partenerii comerciali, serveste ca mijloc de comunicare in desfasurarea comertului;

2. Interpenetrarea sectoarelor La ora actuala nici o ramura industriala nu poate pretinde ca este complet independenta de componentele, produsele, regulile de aplicare etc., care au fost elaborate in alte sectoare. Suruburile sunt utilizate atat la constructia avioanelor, cat si a echipamentului agricol; sudura este importanta atat in ingineria mecanica, cat si in cea nucleara; procesarea electronica a informatiei a patruns in toate ramurile industriale. Produsele si procedeele inofensive pentru mediu, sau ambalajul reciclabil sau bioasimilabil constituie preocupari de stringenta actualitate;

3. Aparitia sistemelor de comunicatii globale. Aparitia calculatoarelor reprezinta un exemplu concludent de tehnologie ce are nevoie de standardizare rapida si progresiva la nivel mondial. Compatibilitate deplina intre sisteme deschise promoveaza o concurenta onesta intre producatori, oferind, totodata, utilizatorilor posibilitatea unei alegeri reale, din moment ce este un catalizator puternic in directia inovarii, sporirii productivitatii si a reducerii cheltuielilor;

4. Dezvoltarea tehnologiilor emergente. La un moment dat sunt elaborate programe de standardizare in domenii absolut noi. Aceste domenii sunt materialele avansate, mediul, stiintele biologice, urbanizarea si constructiile. La etapele incipiente de dezvoltare a noilor tehnologii, poate fi imaginata destinatia produsului, neexistand inca prototipuri functionale ale acestuia. In astfel de situatii necesitatea standardizarii este exprimata prin definirea terminologiei si acumularea bazelor de date care contin informatii cantitative;

5. Necesitatile tarilor in curs de dezvoltare. Agentiile pentru dezvoltare recunosc tot mai frecvent ca o structura de standardizare reprezinta o conditie de baza pentru reusita politicilor economice destinate atingerii unui nivel de dezvoltare durabila. Crearea unei astfel de infrastructuri in tarile in curs de dezvoltare este esentiala pentru sporirea productivitatii, a competitivitatii pietei si a capacitatii de export.

Existenta unor standarde nearmonizate pentru tehnologii similare in diferite tari sau regiuni pot determina aparitia asa-numitelor ,,obstacole tehnice in calea comertului''. Industriile orientate spre export au simtit demult necesitatea coordonarii standardelor internationale, pentru a rationaliza comertul international. Aceasta necesitate a stat la originea crearii ISO.

Activitatea de standardizarea internationala vizeaza multe tehnologii din diverse domenii de activitate, precum: procesarea informatiei si comunicatiilor; industria textila; ambalarea si livrarea produselor; productia si consumul de energie electrica; constructia de nave maritime; bancile si serviciile bancare. In viitorul apropiat importanta ei va creste pentru toate domeniile de activitate industriala.

Standardizarea la nivelul intregii industrii este o conditie prezenta intr-un anumit sector industrial atunci cand marea majoritate a produselor si serviciilor respecta aceleasi standarde. Acest lucru rezulta din acordurile consensuale realizate de catre toti participantii la procesul economic din sectorul industrial, adica furnizori, utilizatori si, uneori, guverne. Ei aproba in comun specificatii si criterii ce urmeaza a fi aplicate cu regularitate in alegerea si clasificarea materiilor, in productia de bunuri si in prestarea de servicii.

Scopul principal al standardizarii este de a favoriza comertul, schimbul si transferul de tehnologii prin intermediul:

- calitatii si fiabilitatii sporite a produselor, la un pret rezonabil;

- sanatatii, securitatii si protectiei imbunatatite a mediului ambiant;

- compatibilitatii si inter-operabilitatii sporite a bunurilor si serviciilor;

- simplificarii, in scopul unei mai eficiente intrebuintari;

- reducerii numarului de modele , si prin aceasta, a cheltuielilor;

- eficientei sporite de distribuire si usurintei in mentinere.

Utilizatorii au o incredere mai mare in produsele si serviciile care respecta standardele internationale. Asigurarea conformitatii poate fi efectuata prin intermediul declaratiilor producatorilor sau a controalelor efectuate de catre organisme independente.

Rolul standardelor

Un standard reprezinta un anumit nivel know-how si tehnologic, care face indispensabila implicarea industriei la elaborarea sa. Un standard nu este niciodata neutru.

Standardul este un document de referinta, utilizat, in special, in contextul contractelor publice sau al comertului international, si pe care se bazeaza majoritatea contractelor comerciale. Este folosit de catre cercurile industriale ca referinta indiscutabila, ce simplifica si explica relatiile contractuale dintre partenerii economici. Este un document utilizat tot mai frecvent in jurisprudenta.

Pentru participantii la procesul economic, standardul reprezinta:

1. Un factor de rationalizare a productiei Standardul face posibila dirijarea caracteristicilor tehnice pentru satisfacerea cerintelor consumatorului, validarea metodelor de productie, sporirea productivitatii si ofera operatorilor si tehnicienilor responsabili de instalare un simt al securitatii;

2. Un factor pentru explicarea tranzactiilor In conditiile unor oferte de produse sau servicii supraabundente, care pot avea o valoare practica foarte diferita, existenta sistemelor de referinta ofera companiilor posibilitatea unei mai eficiente evaluari a ofertelor si atenuarii incertitudinilor, ajuta la identificarea necesitatilor, optimizarea relatiilor cu furnizorii, eliminarea testarilor suplimentare si posibilitatea de a concura pe mai multe piete din intreaga lume;

3. Un factor in transferul de noi tehnologii. Standardizarea favorizeaza si impulsioneaza transferul de tehnologii in domenii care joaca un rol esential atat pentru companii, cat si pentru persoane private (noi materiale, sisteme informationale, biotehnologie, electronica, productia cu participarea calculatoarelor (CIM) etc.);

4. Un factor in optiunile strategice ale companiilor Participarea in procesul de standardizare presupune integrarea unor solutii adaptate la competentele unei companii si dotarea personala in vederea concurarii in mediile economice aflate in concurenta. Inseamna exercitarea standardizarii, si nu suportarea standardizarii.

5. Un factor benefic pentru consumator. Pentru consumatori constituie un factor care ofera beneficii. Compatibilitatea globala a tehnologiilor, posibila prin respectarea de catre produse si servicii a standardelor internationale, ofera consumatorilor o mai larga gama de alegere, ei beneficiind, totodata, si de efectele concurentei dintre furnizori.

Functiile standardizarii

Analizand importanta si necesitatea standardizarii se desprind cel putin trei functii ale acestei activitati complexe.

1. Ridicarea calitatii produselor in concordanta cu protectia consumatorilor si a mediului inconjurator.

In conditiile unei concurente dure si continue este necesara gasirea acelor solutii care sa permita realizarea de produse si servicii care sa satisfaca cat mai bine nevoile consumatorului in conditiile unui pret accesibil. Pe de alta parte, in ultimele decenii, se ridica tot mai acut problema protejarii mediului inconjurator, a realizarii unei activitati economice care sa nu distruga mediul ci sa-l conserve si protejeze cat mai bine.

Pentru realizarea acestor deziderate, standardizarea incearca sa gaseasca limitele intre care se pot desfasura anumite procese, cifre care indica, pe de o parte, calitatea minima ce trebuie sa patrunda pe piata, iar pe de alta parte, limitarea consecintelor poluarii la valori rezonabile, care sa nu aduca atingeri mediului inconjurator. Aceste limite difera de la o tara la alta, diferentele dintre standarde fiind impuse de nivelul de dezvoltare tehnico-stiintifica. In general insa, se tinde la o aliniere a standardelor urmarind tarile puternic dezvoltate. Aceste alinieri trebuie sa se faca in primul rand in domeniul tehnic si apoi in cel scriptic.

Revizuirea la anumite intervale de timp a standardelor este o necesitate care deriva din imperativul de a nu ramane in urma progresului, a descoperirilor din domeniul tehnic si tehnologic care au un impact puternic in economia mondiala.

2. Tipizarea, unificarea si agregarea sortotipodimensiunilor.

Tipizarea reprezinta o latura a standardizarii si este importanta in productie pentru ca determina cresterea optimizarii tehnologiilor de fabricatie. Cand in industrie exista o contradictie intre diversificare si unificare, tipizarea se spune ca reprezinta o cale de rezolvare a problemei.

Prin tipizare se realizeaza simplificarea, eliminarea variantelor care nu sunt necesare, se stabileste o gama rationala tehnic si economic si marimi de produse, adecvate necesitatilor intr-o anumita perioada de timp.

Unificarea tipodimensionala a produselor reprezinta o activitate prin care insusirile si conditiile de baza pentru cateva dimensiuni de produse sunt asociate intr-o dimensiune tip, selectata dintre cele existente sau nou concepute.

Un ansamblu este considerat unificat daca poate fi utilizat fara modificari in cel putin doua produse diferite. Unificarea are avantajul ca mareste gradul de interschimbabilitate a pieselor. Sunt recunoscute doua tipuri de unificare a produselor:

- unificarea tipodimensionala pe orizontala, care este posibila numai intre tipodimensiuni de produse vecine, ca urmare a parametrilor diferiti ai acestora;

- unificarea tipodimensionala pe verticala, care se bazeaza pe utilizarea unor elemente unificate intre masini care, desi distincte ca destinatie functionala, au parametrii sensibili egali intre ei.

3. Facilitarea schimburilor pe pietele nationale si internationale.

Prin aceasta functie se asigura inlesnirea, usurarea schimburilor de informatii tehnico-stiintifice pe piata interna si internationala. Prin existenta standardelor la diferite nivele se usureaza mult modul de comunicare. Contractele incheiate intre parteneri nu mai enumera o multime de probleme, ci pur si simplu se fac trimiteri la anumite standarde bine stabilite si definite de ambii parteneri. Simbolizarile si codificarile permit o comunicare facila indiferent de limba vorbita de parteneri. Prin standardizare se definesc anumiti termeni care nu permit astfel aparitia unor neintelegeri. De asemenea, se permite prelucrarea usoara a datelor, o comunicare mai rapida, in special in conditiile mijloacelor moderne de prelucrare a informatiilor si transmiterilor de date.

2.4. Clasificarea standardelor

Din definirea standardelor rezulta ca ele sunt documente care prescriu calitatea. Standardizarea priveste toate domeniile vietii umane, deci, exista standarde in toate aceste domenii.

Tipuri de standarde

1. Standarde de baza (generale, fundamentale), care sunt standarde de cadru general, care cuprind cerinte de ansamblu pentru un domeniu oarecare. Standardele de acest tip pot fi utilizate ca atare sau pot servi drept baza pentru alte standarde

2. Standarde de terminologie sunt standarde care stabilesc termenii, care, in general sunt insotiti de definitiile lor, uneori de note explicative, ilustratii, exemple etc.

3. Standarde de metoda, sunt standarde care stabilesc metode de testare si analiza pentru masurarea caracteristicilor, precum si alte reguli referitoare la testari, precum esantionarea, utilizarea metodelor statistice, ordinea testarilor

4. Standarde de produs care sunt standarde care stabilesc cerintele pe care trebuie sa le respecte un produs sau o clasa de produse pentru asigurarea aptitudinii lui (lor) de intrebuintare. Sunt standarde care definesc caracteristicile unui produs sau ale unei specificatii, sau standarde de deservire si praguri de performanta ce trebuie indeplinite (proprii pentru utilizare, interfata si interschimbabilitate, sanatate, siguranta, protectia mediului contracte standard, documente de insotire a produselor sau serviciilor etc.)

5. Standarde de proiectare, sunt standarde care stabilesc conditiile ce trebuie respectate la proiectarea de masini sau diverse structuri in vederea asigurarii aptitudinilor lor de intrebuintare

6. Standarde de proces, sunt standarde care stabilesc conditiile ce trebuie respectate de un proces pentru asigurarea aptitudinii sale de functionare

7. Standarde de servicii, sunt standarde care stabilesc conditiile pe care trebuie sa le satisfaca un serviciu pentru asigurarea aptitudinii sale de intrebuintare. Conditiile se refera atat la caracteristicile cat si la pregatirea serviciilor

8. Standarde de organizare, care sunt standarde care descriu functiile companiei si a raportului dintre ele, precum si modelarea activitatilor (managementul si asigurarea calitatii, intretinere, analiza valorii, logistica, managementul calitatii, managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul procesului de productie etc.);

9. Standarde de date furnizate, sunt standarde care stabilesc o lista de caracteristici a caror valori sau alte date trebuie sa fie indicate pentru a defini un produs, un proces sau un serviciu.

Diferitele tipuri de standarde nu se exclud reciproc , unul si acelasi standard poate fi considerat ca apartinand mai multor tipuri. De exemplu, un standard de produs poate fi considerat si drept standard de metoda, daca cuprinde metodele de incercare a caracteristicilor produsului respectiv.

Clasificarea standardelor

Standardele pot fi clasificate in functie de diferite criterii. Astfel,

dupa domeniul de activitate se deosebesc standarde in domeniul: productiei industriale; constructiilor; transporturilor; comertului etc.;

- dupa continutul pe care il au se deosebesc standarde care: definesc unii termeni; clasifica unii termeni; clasifica produsele; fac specificatii la caracteristicile de calitate a unor produse;

- dupa nivelul la care sunt emise se deosebesc standarde: individuale; de firma; profesionale; nationale; regionale; internationale;

-in functie de dimensiunea lor se deosebesc standarde: de produs; cu caracter general.

Dintre toate aceste clasificari, ultimele doua sunt cele mai utilizate si considerate cele mai importante, motiv pentru care se vor defini in continuare aceste tipuri de standarde. Astfel, dupa ultimul criteriu se deosebesc:

- standardul general, care se refera la probleme de standardizare de interes general, care se pot aplica unor produse diferite;

- standardul complet de produs, care se refera la un produs concret, reglementand toate problemele legate de acesta, probleme care se refera la tipuri, sorturi, clase, conditii tehnice de calitate, reguli pentru verificarea calitatii, metode de verificare a calitatii, marcare, ambalare, transport, depozitare;

- standardul partial de produs, care analizeaza numai una sau cateva probleme din standardul complet al aceluiasi produs, de exemplu se analizeaza, dimensiunile pentru tipodimensiunile aceluiasi produs, sau numai conditiile tehnice de calitate etc.

Dupa nivelul la care sunt emise, standardele clasificate prezinta urmatoarele particularitati:

- standardul individual este elaborat de fiecare entitate umana in parte pentru a-si atinge anumite scopuri sau necesitati practice;

- standardul de firma se aplica persoanelor juridice. Elaborarea si aprobarea programelor de standardizare se face de catre firmele care si-au propus acest lucru, dupa cum modificarile sau anularile ulterioare au la baza acelasi organ tehnic care l-a realizat. In general, aceste standarde au la baza fie standarde mai vechi din aceeasi firma, fie standarde nationale, la care firma doreste sa se alinieze. In conditiile concurentei de pe piata internationala, in prezent standardele de firma pot depasi cadrul national, asimiland noutatile mondiale si integrandu-se in circuitul valorilor internationale. Introducerea standardelor la nivelul firmelor este intotdeauna benefica, pe de o parte pentru ca se realizeaza o calitate corespunzatoare, iar pe de alta parte, prin standardizare creste productivitatea muncii;

- standardul profesional se aplica in unele domenii de activitate, in cadrul organizatiilor profesionale legal constituite. Elaborarea, modificarea, suspendarea sau anularea de standarde de acest tip se face in cadrul acestor organizatii, de catre organisme specializate. Prin intermediul acestor standarde se stabileste un limbaj si o terminologie adecvata care permite comunicarea facila, mai ales in relatiile internationale, barierele impuse de limba disparand;

- standardul national este aprobat oficial de institutul de standardizare ale tarii respective si are caracter voluntar sau obligatoriu;

- standardul regional are ca arie de aplicabilitate o anumita zona geografica si este obligatoriu doar in anumite tari. Dintre masurile preconizate pentru realizarea pietei unice europene, mai mult de jumatate dintre aceste standarde se refera la uniformizarea reglementarilor in materie de standarde, norme tehnice e control, de protectie si antipoluante. Activitatea de standardizare este sustinuta atat de organismele comunitatii europene, cat si de fiecare tara in parte. Prin adoptarea acestor standarde se incearca o modalitate de a face productia mai eficienta, comertul mai ridicat si competitivitatea mai sporita. Statele membre vad prin aceste organisme si prin activitatea de standardizare o satisfacere mai deplina a consumatorilor, iar mediul ambiant mai bine protejat. Standardele comunitare si reglementarile tehnice sunt documente care prezinta caracteristicile pe care produsele si structura organizatorica a producatorului trebuie sa le indeplineasca pentru a demonstra conformitatea cu cerintele directivelor. Directivele comunitare se refera la documentele elaborate de CEE pentru admiterea in comert a produselor si a cerintelor pe care acestea trebuie sa le indeplineasca;

- standardul international este adoptat de organisme internationale de standardizare si are un caracter voluntar sau obligatoriu.

Armonizarea standardelor

Dezvoltarea schimburilor internationale face tot mai imperativa necesitatea armonizarii standardelor nationale.

Armonizarea presupune ca o companie poate sa vanda un produs sau un serviciu oriunde in lume, fara costuri suplimentare care sa ateste calitatea produselor sau a serviciilor furnizate.

Standardele armonizate sunt rezultatul consensului intre state s ide cele mai multe ori a compromisului, intrucat fiecare tara are interese si cerinte diferite.

Tarile dezvoltate, cu un sistem bine stabilit de standardizare se bucura de avantaje, atat in adoptarea si implementarea standardelor, cat si in crearea unui sistem rational de acreditare si a unui program de notificare similar cu programele internationale. Din aceleasi motive insa, exista dificultati in armonizarea standardelor tarilor in curs de dezvoltare cu cele ale tarilor dezvoltate. Exista situatii cand standardele nu pot fi armonizate din motive de clima, diferente geografice sau cultura.

Organismele internationale sunt direct interesate in unificarea standardelor si procedurilor de evaluare a conformitatii produselor la nivel national, regional si international. Cele doua institutii internationale de standardizare, ISO si IEC, si-au apropiat domeniile de activitate prin amplul proces de unificare a standardelor, care a ajuns la nivelul de 85%. Standardele ISO si IEC sunt acceptate pe scara larga pentru ca sunt standarde globale. In activitatea lor cele doua organizatii si-au armonizat si procedurile administrative.

Armonizarea la nivel regional reprezinta primul pas spre armonizarea globala. Este mai usor sa se faca armonizarea a doua standarde regionale decat sa se incerce armonizarea cu fiecare tara in parte.

In tranzitia catre o piata globala, dependenta de dezvoltarea schimburilor internationale de marfuri si servicii, standardizarea reprezinta un factor important de progres, ca baza impartiala de acceptare internationala a produselor si serviciilor.

2.5. Structurile organismelor de standardizare

Structurile sistemului mondial de standardizare sunt dispuse pe trei nivele, international, european si national.

Nivelul cel mai inalt, cel international, cuprinde:

1. Organizatia Internationala de Standardizare (ISO), cu activitate in toate domeniile, cu exceptia sectoarelor ce cuprind electronica, electrotehnica si telecomunicatiile;

2. Comisia Internationala de Electrotehnica (IEC), care se ocupa de inginerie electrica si electronica;

3. Comisia Internationala pentru Telecomunicatii (ITU), specifica activitatii de standardizare in domeniul telecomunicatiilor.

Nivelul al doilea, cel european cuprinde:

1. Comitetul European de Standardizare (CEN), oglinda europeana pentru ISO;

2. Comitetul European de Standardizare in Electrotehnica (CENELEC);

3. Institutul European de Standardizare in Telecomunicatii (ETSI).

Nivelul al treilea, cel national, cuprinde Organizatiile Nationale de Standardizare (ONS)

Organizatia Internationala de Standardizare ISO

Organizatia Internationala de Standardizare (ISO) reprezinta o federatie internationala a organismelor nationale cu functii de standardizare din circa 140 de state, cate unul din fiecare tara.

ISO este o organizatie neguvernamentala care a lut fiinta in anul 1947, ca succesoare a Federatiei Internationale a Asociatiilor Nationale de Standardizare (ISA) infiintata in anul 1926 si care a pus bazele cooperarii internationale in activitatile de standardizare.

Initial, a primit sarcina de a rationaliza un numar mare de standarde contradictorii in domeniul industriei, comertului, constructiei de masini si securitatii, elaborate de-a lungul anilor la nivel national. Mai tarziu, a promovat intelegerile internationale. In prezent, isi desfasoara activitatea prin cele 185 de comitete tehnice, care cuprind toate domeniile de activitate cu exceptia electrotehnicii, electronicii si telecomunicatiilor.

Misiunea ISO este sa promoveze dezvoltarea activitatilor de standardizare si a altor activitati similare la scara mondiala in scopul favorizarii schimbului international de bunuri si servicii, precum si consolidarea cooperarii in domenii de activitate intelectuala, stiintifica, tehnologica si economica. ISO nu autorizeaza utilizarea siglei sale de catre organismele de inregistrare a sistemului calitatii si nu desfasoara activitati de certificare.

ISO este deschisa tuturor organismelor nationale de standardizare din lume.

Activitatea ISO a avut drept rezultat incheierea unor acorduri internationale, care sunt publicate in calitate de standarde internationale.

ISO este un cuvant care provine de la cuvantul grecesc ,,isos'', care inseamna ,,egal'', si care este radacina prefixului ,,iso'' care se intalneste intr-o multitudine de termeni, cum ar fi ,,izometric'' (cu proportii sau dimensiuni egale) si ,,izonomie'' (egalitate a legilor, sau a oamenilor in fata legii).

De la ,,egal'' la ,,standard'', rationamentele care au dus la optiunea pentru ,,ISO'' ca denumire a organizatiei este lesne de urmarit. Afara de aceasta, denumirea de ISO este folosita in intreaga lume pentru a denumi o organizatie, evitandu-se astfel excesul de acronime care ar fi rezultat din traducerea denumirii ,,Organizatia Internationala de Standardizare'' in diverse limbi ale tarilor membre, adica IOS in engleza (de la International Organization of Standardization), OIN in franceza (de la Organisation International de Normalisation). Oricare ar fi tara, forma scurta a denumirii organizatiei este totdeauna ISO.

Organizatia Internationala de Standardizare este compusa din membrii sai, care se impart in trei categorii, membrii, membrii corespondenti si membrii abonati.

Calitatea de membru al ISO o are organismul national care este ,,reprezentativ in cel mai inalt grad pentru procesul de standardizare din tara sa''. Astfel, doar un singur organism din fiecare tara poate fi admis in calitate de membru al ISO.

Un organism membru este responsabil de: informarea potentialelor parti interesate din tara sa despre oportunitatile si initiativele de standardizare internationale relevante; asigurarea prezentarii opiniei coordonate privind interesele tarii sale in cadrul negocierilor internationale purtate in vederea adoptarii unor acorduri privind standardele; acordarea, din partea tarii pe care o reprezinta, a cotei sale de asistenta financiara, necesara pentru activitatile principale ale ISO, prin intermediul platilor cu titlul de cotizatii de membru. Organismele membre au dreptul sa participe si sa-si exercite pe deplin dreptul de vot in cadrul oricarui comitet responsabil de strategii al ISO.

Un membru corespondent este, de obicei, o organizatie dintr-o tara care nu desfasoara, de regula, o activitate ampla in domeniul standardizarii. Membrii corespondenti nu participa activ la actiunile de dezvoltare cu caracter tehnic si strategic, avand totusi dreptul de a fi pe deplin informati despre activitatile de interes pentru ei.

Institutia membrilor abonati a fost creata de ISO pentru tarile cu economii de proportii mici. Membrii abonati platesc cotizatii reduse care, cu toate acestea, le permit sa pastreze legatura cu activitatile internationale din domeniul standardizarii.

Comisia Internationala de Electrotehnica IEC

Fondata in anul 1906, Comisia Internationala de Electrotehnica (IEC) este organizatia mondiala ce elaboreaza si publica standarde internationale pentru tehnologiile electrice.

IEC a fost fondata in baza unei rezolutii adoptate de Congresul International pentru Electricitate, care s-a desfasurat in anul 1904, in orasul Saint Louis din SUA. Aceasta organizatie are peste 60 de membrii, inclusiv natiunile de frunte ale lumii in ceea ce priveste comertul si un numar in crestere de tari in curs de industrializare.

Exista doua forme de participare activa la lucrarile IEC. Calitatea de membru le ofera tarilor posibilitatea de a participa plenar la activitatile de standardizare internationale. Membri cu drepturi depline ai IEC sunt comitetele nationale, care au drept de vot egale. Calitatea de membru asociat le ofera tarilor cu resurse limitate posibilitatea de a participa intr-o masura limitata la aceste activitati. Membri asociati au statut de observatori si pot participa la toate sedintele IEC, dar ei nu au drept de vot.

La obtinerea statutului de membru al IEC, fiecare comitet national accepta sa ofere acces si reprezentare egala tuturor cercurilor publice si private cu interes in domeniul electrotehnic din tara respectiva. Intreaga organizare a IEC este chemata sa asigure comitetelor nationale un rol de frunte in adoptarea tuturor deciziilor comisiei. Aceasta permite realizarea unui consens foarte larg la nivel international in domeniul activitatii de standardizare. Comitetelor nationale le revine competenta sa-si ajusteze apoi politicile desfasurate la nivel national cu cele internationale.

Programul tarilor afiliate IEC este destinat tarilor in curs de industrializare din toata lumea. El le ofera acestora posibilitatea sa participe la lucrarile IEC fara a suporta povara financiara pe care o presupune calitatea de membru, si de a utiliza toate instrumentele puse la dispozitie de tehnologiile informationale pentru a reduce costurile participarii programul are la baza doua scopuri de baza: sa incurajeze o constientizare si o utilizare mai larga a standardelor internationale elaborate de IEC in tarile in curs de industrializare; sa ajute aceste tari sa inteleaga activitatea IEC si sa participe la ea.

Comisia Internationala de Electrotehnica (IEC) este unul dintre organismele recunoscute de catre Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) si este imputernicita de catre aceasta cu monitorizarea organizatiilor nationale si regionale care consimt sa utilizeze standardele IEC in calitate de baza pentru elaborarea standardelor nationale si regionale in contextul Acordului OMC privind obstacolele tehnice in calea comertului.

In prezent, IEC are ca obiectiv favorizarea cooperarii internationale in toate problemele de standardizare si activitati conexe in domeniile electricitatii si electronicii si, prin aceasta, promovarea intelegerilor internationale.

IEC coopereaza cu numeroase alte organizatii internationale, in mod special cu Organizatia Internationala de Standardizare (ISO), cu care are o intelegere datand din anul 1976. O cooperare foarte stransa exista intre IEC si CENELEC (Comitetul European de Standardizare in Electrotehnica)

Orice tara care doreste sa participe la lucrarile IEC trebuie sa constituie un Comitet National pentru a o reprezenta. Se precizeaza ca poate fi utilizata si o alta denumire decat Comitet National, daca acest lucru se doreste.

Importanta standardelor internationale ale IEC consta in faptul ca ele favorizeaza comertul prin inlaturarea eficienta a obstacolelor tehnice din calea comertului, ducand la dezvoltarea unor noi piete si la crestere economica. De asemenea, standardele IEC sunt esentiale deoarece ele reprezinta esenta Acordului Organizatiei Mondiale a Comertului privind obstacolele tehnice in calea comertului. (TBT), organizatie a carei peste o suta de guverne membre recunosc in mod expres ca standardele internationale joaca un rol hotarator in sporirea eficientei industriei si dezvoltarea comertului international.

Standardele IEC pun la dispozitia industriei si a utilizatorilor cadrul necesar pentru statornicirea unor economii cu o structura bine pusa la punct, producatoare de produse si servicii de o calitate mai inalta, pentru o inter-operabilitate si o eficienta mai mare in productie si livrare. Totodata, standardele IEC incurajeaza cresterea standardelor de viata, prin contributia lor la securitate, sanatatea umana si protectia mediului.

Comitetul European de Standardizare CEN

CEN este o asociatie internationala cu caracter stiintific si tehnic, organizata sa coordoneze cooperarea intre organismele nationale de standardizare din tarile Europei, cu obiectivul de a adopta, prin consens si transparenta, standarde voluntare.

Este o organizatie internationala nonprofit sub legea belgiana infiintata in anul 1961 avand entitate legala din anul 1976. Are Secretariat Central la Bruxelles. In anul 1992 Adunarea Generala CEN a hotarat ca pe langa membrii nationali (membrii permanenti) sa mai creeze noi categorii: membrii asociati si membrii afiliati.

Membrii asociati sunt reprezentati ai organizatiilor la nivel european, care reunesc interese economice si sociale recunoscute si care au statutul de drept european sau de drept national. Membrii asociati nu au drept de vot, dar pot participa la dezbaterile pregatitoare ale deciziilor, isi pot impune si sustine punctele de vedere cu privire la lucrarile in cadrul birourilor sectoriale si pot participa la elaborarea standardelor.

Membrii afiliati (tarile din Europa Centrala si de Est), care indeplinesc anumite conditii, nu au drept de vot si pot participa ca observatori la toate lucrarile de standardizare europeana. Dupa indeplinirea anumitor conditii, dintre care cea mai importanta - preluarea ca standarde nationale a min. 80% din Standardele Europene EN, existente la data solicitarii, orice membru afiliat poate deveni membru national. Prima tara estica care a fost acceptata ca membru national din membru afiliat este Cehia, la data de 01.04 1997.

CEN cuprinde 19 membri nationali, 6 membri asociati, 14 membrii afiliati, 4 organizatii corespondente, 4 organisme asociate si 277 organizatii profesionale si comerciale. Cele 274 comitete tehnice active au elaborat circa 5000 de standarde europene, avand peste 850 teme in lucru. Standardele EN au caracterul de deplina legalitate numai dupa preluare ca standard national. Standardele EN nu se vand. Limbile oficiale de lucru sunt engleza, franceza, germana.

Structura Comitetului European de Standardizare este prezentata in figura 2.3.

	Element european

Comitetul European de Standardizare in Electrotehnica CENELEC

CENELEC este o organizatie internationala, neguvernamentala, nonprofit, sub legea belgiana care are ca scop adoptarea a cat mai mult posibil standarde CEI. Este infiintata la 13.12.1972, dar activitatea si-a inceput-o din anul 1960. Are Secretariat Central la Bruxelles.

Membri nationali sunt 19 comitete nationale (aceleasi ca si la CEN), 11 membri afiliati si are acord de cooperare cu 20 asociatii industriale europene importante. CENELEC isi desfasoara activitatea prin intermediul a 96 comitete tehnice si subcomitete, 266 grupuri de lucru si 48 forte de actiune. A elaborat peste 3200 de standarde europene CENELEC.

Limba oficiala de lucru este engleza, franceza, germana. Drepturile de exploatare a standardelor europene publicate de CEN si CENELEC apartin si membrilor nationali ai CEN si CENELEC.

Structura organizatorica a CENELEC este prezentata in figura 2.4.

Institutul European de Standardizare in Telecomunicatii ETSI

ETSI este o organizatie internationala nonprofit sub legea franceza. Este un forum deschis care cuprinde membri din 50 de tari, reprezentand administratiile, operatori retea, producatori, furnizori de servicii si utilizatori.

Organizatia a fost fondata in anul 1988 ca raspuns la ,,Cartea Verde'', publicata de CEE pe tema armonizarii si dezvoltarii infrastructurii telecomunicatiilor. Are Secretariat Central la Sophia Antipolis (Franta). Misiunea asociatiei: elaborarea de standarde comune care sa dezvolte infrastructura integrata de telecomunicatii; sa asigure compatibilitatea serviciilor oferite de aceste retele precum si a diferitelor echipamente terminale puse pe piata.

Membrii ETSI pot fi administratiile nationale de telecomunicatii si institutele nationale de standardizare, operatorii retelelor publice de telecomunicatii, producatorii si utilizatorii materialelor si serviciilor de telecomunicatii, organismele de cercetare din domeniu. Partenerii (membri) pot adera la ETSI individual sau prin intermediul unor organisme europene sau Organismele Nationale de Standardizare.

ETSI cuprinde 552 membri permanenti, 83 membri asociati, 37 organisme nationale de standardizare si 62 organizatii cu statut de observator. Isi desfasoara activitatea prin intermediul a 14 comitete tehnice avand publicate peste 3700 de standarde.

Drepturile de exploatare a standardelor europene publicate de ETSI apartin numai ETSI. Standardele pentru care delegatia nationala voteaza impotriva sau se abtin de la vot , nu sunt obligatoriu preluate in nationale.

In figura 2.5 este prezentata structura organizatorica a cestei organizatii.

Organizatie Nationala de Standardizare ONS

Organizatiile Nationale de Standardizare difera prin: marime, grad de de/centralizare, portofoliul serviciilor, finantare, relatia cu Guvernul, dar ele toate au un rol specific de jucat in economia de piata.

Marimea ONS-urilor este data de: numarul de personal; numarul de comitete tehnice (CT); numarul de experti la nivel national in comitetele tehnice; colectia de standarde; productia anuala de standarde; marimea bugetului.

Principalele servicii oferite de ONS sunt: asigura infrastructura si procedurile referitoare la principiile de baza ale standardizarii; asigura conducerea proiectului; asigura o platforma pentru reglarea automata a pietei; organizeaza reprezentarea nationala in organismele europene si internationale.

Organizatiile Nationale de Standardizare ofera si alte servicii care se refera la: relatia si comunicarea cu factorii interesati; elaborarea si distributia standardelor si documentelor corespunzatoare; coordonarea informatiei;- certificarea conformitatii cu standardele sau acreditarea organismelor de certificare.

In figura 2.6 este prezentat un model de structura pentru asigurarea conducerii unei astfel de organizatii, iar in figura 2.7 structura tehnica care asigura realizarea standardelor pana la nivelul grupului de lucru si a conducatorului de proiect.

	CONDUCERE OPERATIVA

Asociatia de Standardizare din Romania ASRO

Asociatia de Standardizare din Romania este o persoana juridica romana de drept privat, de interes public, fara scop lucrativ, neguvernamentala, apolitica si care, in conditiile legislatiei privind standardizarea nationala in Romania, este organismul national de standardizare. Este constituita potrivit Legii nr.21/1924 si a Ordonantei Guvernului Romaniei OG 39/1998.

Principalele atributii ale asociatiei sunt:

-stabilirea principiilor si metodologiei standardizarii nationale;

-elaborarea si aprobarea standardelor nationale si participarea la activitatea de standardizare europeana si internationala;

-gestionarea fondului documentar de standarde si publicatii din domeniul standardizarii nationale si internationale;

-asigurarea informarii publice in domeniul standardizarii nationale;

-editarea, publicarea si difuzarea standardelor si publicatiilor standardizarii;

-oferirea de produse si servicii utilizatorilor de standarde in scopul satisfacerii necesitatilor acestora.

ASRO este membru cu drepturi depline al urmatoarelor organizatii de standardizare internationale:

-ISO - Organizatia Internationala de Standardizare;

-IEC - Comisia Internationala de Electrotehnica;

-TERMNET - Reteaua Internationala de Terminologie;

-IFAN - Federatia Internationala a Utilizatorilor de Standarde.

De asemenea, ASRO este membru afiliat la CEN si CENELEC si membru la ETSI.

In procesul de integrare europeana, ASRO trebuie sa:

-adopte pana la sfarsitul anului 2003 peste 80% din standardele europene in vigoare concomitent cu standardele si reglementarile tehnice nationale;

-aiba un program coerent de adoptare a restului standardelor europene in vigoare pana la sfarsitul anului 2004;

-implementeze Directiva 83/189 privind schimbul in domeniul standardelor si reglementarilor tehnice (HG 1587/2002);

-promoveze respectarea dreptului de copyright asupra standardelor europene adoptate.

In figura 2.8 se prezinta structura organizatorica a ASRO, iar in figura 2.9 departamentele executive ale aceleasi organizatii

2.6. Modalitatea de elaborare a standardelor

Principii privind elaborarea si revizuirea standardelor ISO

Toate standardele elaborate in cadrul ISO nu au caracter obligatoriu, adica au caracter voluntar, ISO ne avand imputernicirea de a impune aplicarea lor. Un anumit numar de standarde, in principal cele referitoare la sanatate, securitate si mediu inconjurator, au fost preluate in unele tari in ansamblul reglementarilor lor sau au fost mentionate in legislatia lor, pentru care aceste standarde au servit drept baza tehnica. Cu toate acestea, astfel de adoptari

reprezinta decizii suverane ale autoritatilor sau guvernelor respective. ISO, in sine, nu are nici o putere legislativa sau de reglementare.

Standardele ISO sunt elaborate in temeiul urmatoarelor principii:

a)Consens. Se tine seama de opiniile tuturor partilor interesate: producatori, vanzatori, utilizatori (industrie), furnizori de servicii, grupuri de consumatori, laboratoare pentru testari, autoritati publice, autoritati din educatie, guverne, asociatii de ingineri si institutii profesionale si de cercetare.

Standardele ISO sunt axate pe cererea pietei si sunt elaborate pe baza unui consens international, realizat intre expertii dintr-un domeniu, industrial, tehnic sau comercial, care impune un standard specific. Desi standardele nu sunt obligatorii, insusi faptul ca ele sunt elaborate ca raspuns la cererile pietei si ca au la baza un consens intre partile interesate, le asigura acestora o utilizare generalizata;

b)Vizeaza toate ramurile industriale. Solutiile sunt menite sa satisfaca ramurile industriale si consumatorii din intreaga lume;

c)Caracter voluntar. Activitatile internationale de standardizare sunt ghidate de catre necesitatile pietei si pentru aceasta se bazeaza pe implicarea voluntara a tuturor intereselor pietei.

d)Transparenta si coerenta.

Standardele ISO se elaboreaza in cadrul comitetelor tehnice de standardizare, acestea fiind organismele sale de lucru efective. Fiecare comitet este condus de un presedinte si are un secretar. Comitetele tehnice (CT) se pot crea daca cel putin 2/3 din organismele nationale voteaza favorabil si minimum 5 organisme isi manifesta disponibilitatea de a participa la lucrarile lor. Participarea la lucrarile CT a organismelor nationale membre este un drept al acestora si se exercita prin libera lor vointa in calitate de membru permanent , statut P, membru observator, statut O sau fara de nici o calitate.

Membrul permanent participa activ la lucrari, are obligatia de a face observatii si a vota documentele, participa la reuniunile de lucru.

Membrul observator primeste documentele aflate in lucru, poate face comentarii sau observatii si poate asiste la reuniunile de lucru.

Indiferent de statutul de participare la lucrarile CT, orice organism national are dreptul de a vota un proiect de standard international.

Comitetele tehnice si subcomitetele ISO au drept principala atributie elaborarea si examinarea periodica a standardelor internationale

Necesitatea unui anumit standard este exprimata de obicei de catre un sector industrial, care face cunoscuta necesitatea unui astfel de standard autoritatii nationale competente membre. Ultima propune ISO o noua tema de lucru. Indata ce necesitatea unui nou standard international a fost recunoscuta si aprobata formal, etapa imediat urmatoare consta in definirea intinderii tehnice a viitorului standard. Aceasta etapa este de obicei desfasurata in cadrul unor grupuri de lucru (comitete), alcatuite din experti tehnici, care reprezinta tarile interesate de obiectul standardului.

Odata ce se ajunge la un acord cu privire la aspectele tehnice ce urmeaza a fi vizate de catre standard, demareaza urmatoarea etapa in cadrul careia tarile implicate negociaza specificatiile detaliate ale standardului.

Urmeaza etapa de aprobare formala a proiectului de standard international elaborat ca urmare a negocierilor. Criteriile de acceptare prevad aprobarea de catre doua treimi din membrii ISO care au participat activ in procesul de elaborare a standardului si aprobarea de catre 75% din totalul membrilor care voteaza. In final, textul aprobat este publicat ca standard international ISO.

La moment, este posibila publicarea documentelor interimare la diverse etape ale procesului de standardizare.

Invechirea unui standard este determinata de factori ca progresul tehnologic, noile procedee si materiale, noile cerinte de calitate si siguranta. Pentru a lua in considerare acesti factori s-a introdus regula generala, conform careia majoritatea standardelor internationale trebuie sa fie reexaminate periodic de catre comitetele tehnice, o data la 5 ani, prin vot de ancheta. Voturile trebuie sa fie exprimate in termen de 6 luni de la lansarea anchetei. Initiativa revizuirii, reconfirmarii sau anularii standardului poate fi luata si de Secretariatul general al ISO sau de organismele nationale. Ocazional, standardele pot fi revizuite mai devreme de expirarea acestui termen. Lucrarile de revizuire decurg identic cu cele de elaborare.

Standardele internationale pot fi supuse unor corectari tehnice sau amendari, care se publica ca documente separate.

Un standard international in care s-au operat mai mult de doua modificari trebuie republicat.

Drepturile de autor pentru publicarea si difuzarea standardelor internationale apartin organizatiilor ISO sau IEC prin secretariatele lor generale.

Limbile oficiale utilizate in activitatea ISO sunt engleza, franceza si rusa. Standardele internationale se publica in engleza, franceza si rusa. Versiunea in limba rusa este elaborata si editata de catre organismul national de standardizare rus.

Pana in prezent ISO a produs mai mult de 12000 de standarde internationale, reprezentand mai mult de 36000 de pagini in engleza si franceza. Se precizeaza ca terminologia este deseori disponibila si in alte limbi. Lista tuturor standardelor ISO sunt cuprinse in catalogul ISO.

Principalele faze de elaborare a standardelor europene EN

Elaborarea unui standard nou sau revizuirea unuia existent presupune parcurgerea urmatoarelor faze majore.

1. Faza de evaluare In cadrul acestei faze se realizeaza identificarea necesitatilor partenerilor. Consta in analiza pe sector a caracterului adecvat si a fezabilitatii economice si tehnice a activitatii normative in baza a doua criterii determinante:

- capacitatea standardului de a contribui pozitiv la situatia economica si tehnica a sectorului;

- disponibilitatea cunostintelor necesare pentru elaborarea unui standard.

Cererea de evaluare a unui nou standard european poate proveni de la nivel national prin membrii CEN/CENELEC, de la comisie sau de la organizatii internationale sau europene. Acestea elaboreaza mandatul respectiv privind elaborarea standardelor armonizate care se transmite la organismele europene de standardizare.

Tot in aceasta faza are loc selectia proiectelor prin crearea unui nou comitet tehnic TC sau alocarea temei unui TC deja existent, sau prin adoptarea unui alt mod adecvat de lucru.

2. Faza de initiere sau de programare colectiva. In baza necesitatilor identificate si a prioritatilor definite de catre toti partenerii, organismele europene de standardizare analizeaza mandatul, iar apoi adopta decizia de a inregistra programul de activitate al organizatiei interesate. Acest lucru presupune definitivarea unui plan de afaceri, stabilirea unui program concret de lucru si termene, obligatia de oprire si notificarea.

3. Faza de redactare a proiectului. Consta din elaborarea de catre Comitetele tehnice a proiectului de standard. Comitetele tehnice sunt formate din reprezentanti ai partilor interesate, reprezentate de catre experti (inclusiv producatori, distribuitori, utilizatori, consumatori, administratori, laboratoare etc., dupa caz).

Pentru a elabora proiectul, grupul de lucru trebuie sa dispuna de specificatii de lucru clare, de un suport profesional de standardizare corespunzator, de experti nominalizati care au cele mai bune cunostinte in domeniu si de conducatori de proiect pentru fiecare tema alocata.

La nivelul aceste faze trebuie sa existe acordul formal al presedintelui si secretarului TC. Limba de lucru uzual este engleza.

4. Faza de ancheta publica. Esenta acestei faze consta in realizarea consensului expertilor pe marginea proiectului de standard. Se realizeaza prin consultare publica a standardului. Ancheta consta in consultari de proportii, la nivel international si/sau national, dupa caz, sub forma chestionarelor publice, antrenand toti partenerii economici in vederea asigurarii ca proiectul standardului corespunde intereselor generale si nu da nastere unor obiectii de proportii.

Pentru standardele europene ancheta publica se face utilizand trei limbi CEN oficiale, ancheta CEN /CENELEC se face pe o perioada de 6 luni pe proiect, ea efectuandu-se in tarile membre CEN / CENELEC. Faza se finalizeaza cu formularea comentariilor care se efectueaza de catre comitetele nationale oglinda.

5. Faza de analiza a observatiilor si validarii. Comitetele tehnice procedeaza la examinarea si evaluarea rezultatelor si a comentariilor receptionate, si in baza sintezei observatiilor se elaboreaza varianta finala a standardului (proiectul final pentru votul final). Daca acordul este insuficient, poate fi decisa de comitetul tehnic o a doua ancheta publica.

6. Faza de aprobare. Consta in probarea textului pentru publicarea lui cu titlu de standard. Pentru standardele europene, textul final al proiectului (trei limbi oficiale) circula la membri CEN / CENELEC pentru un vot formal. Pentru a fi aprobat trebuie ca mai multe tari sa fie pentru decat impotriva si sa existe 71 % din voturile ponderate pentru (absentarile nu se calculeaza).

Faza de implementare nationala. Membri CEN / CENELEC trebuie sa implementeze un EN (Standard european), dandu-i statut de standard national, fie prin publicarea unui text identic fie prin ratificare, anuland orice standard national conflictual.

Revizuirea, adica aplicarea tuturor standardelor a acestei actiuni, face obiectul unei evaluari a relevantei standardului de catre organismul cu activitate de standardizare, fapt ce inlesneste identificarea necesitatii de adaptare a standardului la noile necesitati. Ca urmare a revizuirii, standardul poate fi reconfirmat fara modificari, poate fi supus revizuirii, sau poate fi retras.

Schema logica prezentata in figura 2.10 sintetizeaza fazele de realizare a unui standard.

Categorii de standarde europene EN elaborate si publicarea lor

Aplicarea standardelor europene, aprobate de organismele europene de standardizare, este voluntara. Conform regulilor interne ale organismelor europene, ele trebuie sa fie aplicate la nivel european. Fiecare standard european inlocuieste 19 standarde nationale diferite intre ele (acum sunt 19 membri CEN/CENELEC). Acesta este un succes considerabil al domeniului nereglementat. Acesta va fi si mai mare in viitor, cand se vor alatura si tarile din Europa Centrala si de Est. 14 membri afiliati CEN participa voluntar la lucrarile CEN, asteptand sa devina membri cu drepturi depline. Deci, standardele europene trebuie sa fie adoptate in tarile membre ale CEE, si ca rezultat, toate standardele nationale contradictorii trebuie sa fie anulate intr-un timp concret.

Utilizarea standardelor in industrie si de catre partenerii sociali si economici este intotdeauna voluntara, cu toate acestea, standardele europene legate de legislatia europeana (Directive) si conformitatea cu aceste standarde poate constitui o prezumtie a conformitatii cu conditiile legate din Directive, care trebuie sa fie indeplinite de producatori, pentru ca anumite produse sa poata fi in mod legal comercializate pe Piata Unica Europeana.

Elaborarea si adoptarea standardelor europene se bazeaza pe Ghidul General privind cooperarea dintre Comisia Europeana si organizatiile Europene de Standardizare, semnat la 13 noiembrie 1984. acest document contine un sir de proceduri si atributii in domeniul standardizarii, cum ar fi factorii interesati (producatorii, consumatorii si sindicatele) in procesul de elaborare a standardelor, rolul autoritatilor de reglementare, calitatea standardelor si forma unica de implementare in cadrul CEE.

La nivel de standardizare europeana se folosesc mai multe tipuri de documente normative.

EN - standard european, un document care trebuie pus in aplicare la nivel national si pentru care se retrag standardele nationale divergente.

Standardul se preia prin traducere si publicare sau prin ratificare (declaratie oficiala) sau prin anuntarea intr-o publicatie oficiala a membrului national.

ENV - prestandard european, care trebuie pus in aplicare la nivel national, dar pentru care nu se retrag standardele nationale in divergenta.

Prestandardul se poate pune la dispozitie prin una din metodele prezentate la standardul EN. Are o perioada de existenta, in general, de cinci ani, dupa primii doi ani de aplicare membrii nationali avand obligativitatea de a comunica datele de aplicare, care sa poata duce la concluzia transformarii ENV in EN sau in HD (document de armonizare).

ENV sunt elaborate pentru domenii tehnice cu evolutii rapide sau inovatoare, sau pentru care datele disponibile nu asigura realizarea unui standard definitiv.

HD - document de armonizare, care trebuie pus in aplicare la nivel national, cel putin prin notificarea publica a titlului si indicativului. Pentru el se retrag standardele nationale divergente, dar se accepta standardele nationale cu continut tehnic echivalent. Documentele de armonizare admit o caracteristica, si anume, divergente nationale, care pot fi de tip A, care tine de legislatie si reglementari tehnice nationale, si de tip B, pentru probleme cu caracter tehnic.

In conceptia organizatiilor europene sunt preferate EN si ENV, iar HD este evitat.

CR - raport tehnic, document extrem de evitat

Fata de cele mentionate anterior exista o serie de exceptii pentru standardele ETSI, si anume:

a) Proiectele ETSI sunt elaborate de grupe de proiectare. Acceptarea lor ca teme conduce automat la stoparea oricarei lucrari pe plan national (responsabili fiind institutul national de standardizare sau autoritatea publica in domeniu;

b) Proiectele ETSI sunt supuse anchetei publice fie prin institutele nationale, fie prin autoritatea publica competenta, fie prin ambele;

c) Daca proiectele servesc drept referinta pentru reglementari europene, ancheta trebuie facuta la nivel national extins.

d) Standardele sunt redactate, de regula, numai in engleza;

e) Nu este obligatoriu de a prelua standardele, daca membrul a votat contra lor.

In organizatiile internationale votul membrilor nationali este egal. Standardele aprobate au un caracter de recomandare pentru membrii nationali, in timp ce la organizatiile europene votul este ponderat si nu egal, repartizat intre membri nationali, dupa cum rezulta din tabelul 2.1. De asemenea, standardele europene aprobate trebuie preluate obligatoriu ca standarde nationale.

Tabelul 2.1 Ponderea voturilor pentru tarile membre ale organizatiilor

europene de standardizare

Standardele europene EN adoptate sunt editate de secretariatele centrale ale organizatiilor europene in conformitate cu regulile statutare si de prezentare in cele trei limbi oficiale (engleza, franceza, germana) pentru CEN si CENELEC, respectiv in engleza pentru ETSI si uneori pentru ENV. Standardele tiparite sunt disponibile la trei saptamani dupa adoptare si sunt puse la dispozitia membrilor nationali. Difuzarea nationala se face numai prin retele proprii ale institutiilor nationale. Cat priveste alta organizatii sau organisme membri nationali, ele trebuie sa se adreseze direct secretariatelor centrale si nu membrilor nationali de la care pot obtine numai informatii. Textele oficiale au girul realizarii de catre ANFOR, BSI, DIN si nu pot fi reproduse decat de membri nationali in conditii statutare.

Disponibilitatea standardelor europene este oficializata prin publicare la nivel european in buletinul oficial CEN/CENELEC/ETSI, care cuprinde indicativul, titlul, domeniul de aplicare si data limita de preluare ca standard national si la nivel national, prin buletinele oficiale nationale de standardizare.

Prin acorduri bilaterale Organismele Nationale de Standardizare ale membrilor afiliati au primit dreptul de traducere si preluare ca standarde nationale si difuzare in aceasta forma a standardelor EN. Membrul afiliat nu este obligat sa preia standardul EN si nici sa retraga standardele divergente.

Conform regulilor statutare, standardele EN adoptate isi ating deplin statutul sau juridic numai dupa preluarea ca standarde nationale si publicarea acestora. Este conditia de baza pentru coerenta standardizarii europene, precum si motivul pentru care se cere retragerea standardelor nationale similare sau in contradictie cu standardele EN.

Coordonarea procesului de elaborare a standardelor ocupa un loc foarte important in activitatea organismelor europene de standardizare. CEN, CENELEC si ETSI sunt preocupate mult timp de promovarea politicii privind ridicarea eficacitatii lor. De exemplu, in comparatie cu anul 1993, perioada medie de elaborare a standardelor s-a micsorat de la 45 pana la 28 de luni (ETSI). In prezent, in cadrul CEN, timpul de elaborare a proiectelor este de circa 75 de luni. A fost pus obiectivul de a micsora aceasta perioada pana la 45 luni. Pentru comparare, in anul 1991 la CEN perioada elaborarii unui proiect ajungea pana la 135 de luni.

Notarea standardelor europene EN

Sigla EN, ENV, HD si un numar de la 1 pana la 5 cifre

De la:

1 pana 19 999 - standarde elaborate de CEN prin Comisiile Tehnice proprii;

20 000 pana la 39 999 - standarde CEN identice cu ISO, acum sistemul este modificat, dupa sigla EN se preia ISO, de exemplu: EN ISO 9001;

40 000 pana la 49 999 - standarde elaborate in comun de CEN si CENELEC;

50 000 pana la 59 999 - standarde europene elaborate de CENELEC prin Comisiile Tehnice proprii;

60 000 pana la 69 999 - standarde europene CENELEC identice cu IEC.

In ultima perioada, pentru armonizarea numerotarilor, organizatia IEC a facut un catalog, unde se indica ca numerotarea incepe cu 60 000.

Standardele ETSI sunt desemnate prin sigla ETS si numerotate prin 300 000.

2.7.Marca CE

Comisia Europeana descrie marca CE ca pe un ,,pasaport'' care le asigura producatorilor libera circulatie a produselor lor industriale in cadrul pietei interne a UE. Literele ,,CE'', care reprezinta o abreviere a sintagmei franceze ,,Conformité Européenne'', indica faptul ca producatorul a trecut prin toate procedurile de evaluare aplicabile produsului in cauza. Desi consumatorii pot percepe marca CE ca pe o marca a calitatii, ea nu este o astfel de marca. Marca CE se adreseaza, in primul rand, autoritatilor nationale responsabile de realizare (supraveghere) ale tarilor membre, iar utilizarea sa simplifica sarcina supravegherii pe piata a produselor reglementate.

Produsele vizate de catre Directivele noii abordari trebuie sa poarte marca CE inainte ca ele sa poata fi comercializate pe piata UE. Detalii despre utilizarea si aplicarea marcii CE sunt cuprinse in fiecare din Directivele noii abordari.

Comisia a elaborat cateva module standard pentru aceste proceduri in vederea testarii produselor de catre producator sau de catre o organizatie terta. Fiecare directiva contine indicatii cu privire la modulul sau modulele aplicabile, alegerea fiind la discretia producatorilor.

Marca CE trebuie aplicata la un loc vizibil, lizibil si neradiabil in cazurile in care nu exista prevederi speciale care sa impuna dimensiuni specifice, marca CE trebuie sa aiba o inaltime de cel putin 5 milimetri. In dependenta de directiva, in anumite cazuri, marca CE este urmata de catre numarul de identificare a unui organism notificat, daca un astfel de organism este implicat in faza de control a procesului de fabricatie a produsului.

La momentul actual, marcajul CE este solicitat doar in baza Directivelor noii abordari. In cazurile in care se aplica mai mult decat o directiva, marca CE poate fi aplicata doar daca produsul satisface prevederile pertinente ale tuturor directivelor aplicabile cu caracter obligatoriu.

Inainte ca marca CE sa poata fi aplicata unui produs, producatorul trebuie sa urmeze anumite proceduri. Acestea pot sa difere de la o directiva la alta si de la un produs la altul. Pot fi aplicate urmatoarele proceduri: declaratia de conformitate (declaratia producatorului); compilarea unui dosar privind constructia tehnica; solicitarea si prezentarea certificatului pentru examinare tip CE; compilarea unui manual de instructiuni si aplicarea marcii CE.

In vederea obtinerii marcii CE, in calitate de producator, este necesar sa se verifice daca produsul cade sub incidenta legislatiei UE. Daca acesta cade sub incidenta unei directive a noii abordari, marcarea CE este obligatorie. Este necesar sa se retina ca marcajul CE nu se aplica, de exemplu, produselor chimice si celor alimentare, produselor farmaceutice, cosmetice, mobilei si imbracamintei, deoarece aceste articole nu sunt vizate de catre Directivele noii abordari.

Atunci cand este aplicabil, marcajul urmeaza declaratiei de conformitate:

dupa ce s-a citit textul integral al directivei;

dupa ce s-a ales calea catre evaluarea conformitatii in modul prevazut de directiva, in dependenta de clasa produsului, ceea ce poate presupune testare si un sistem de asigurare a calitatii;

dupa ce s-a decis bazarea analizei riscului si designului pe standardele europene si dupa ce s-a obtinut ti s-a utilizat standardele.

Marcajul CE constituie o marca adresata in primul rand autoritatilor supervizoare din statele membre si nu beneficiarilor.

Marcajul CE:

indica ca produsul este autorizat sa fie comercializat liber pe piata UE;

este aplicabil pe produs sau pe ambalajul acestuia de producator sau de agentul autorizat al acestuia;

certifica ca produsul este conform cu prevederile din Directiva (Directivele) corespunzatoare;

este insotit de un cod care identifica organismul notificat respectiv.

Marcajul CE:

nu este o marca de calitate;

nu este o marca de securitate;

nu este o marca ce indica conformitatea cu standardele;

nu este o marca de origine;

nu specifica modulele aplicate;

nu exclude aplicarea de marci indicand conformitatea cu standardele nationale sau europene.

Referitor la diferenta dintre marcajul CE si certificare, daca marcajul CE face parte din procesul de declarare a conformitatii cu clasa directivelor UE cunoscuta ca ,,noua abordare'', certificarea este efectuata independent, prin verificare de catre organizatii terte platite de catre producator.

2.8. Obiectivele principale ale Directivelor noii abordari ale Uniunii Europene

Directivele noii abordari se refera la clase mari de produse, de exemplu: masini, obiecte de constructii, jucarii, ambalaje, compatibilitatea electromagnetica, echipament de terminal in telecomunicatii, echipament pentru statii terestre si spatiale, aparataj medical etc. noua abordare determina cerintele esentiale pe care produsele trebuie sa le indeplineasca cand sunt lansate pe piata, dar ea nu indica mijloacele tehnice de conformare cu aceste cerinte. Cu exceptia Directivei cu privire la obiectele de constructie, Directivele noii abordari lasa alegerea tehnologiilor la latitudinea producatorilor. Astfel, Directivele noii abordari acorda un nivel mai inalt de flexibilitate tehnologica.

Pentru a facilita comercializarea produselor, noua abordare prevede utilizarea standardelor europene ca un mijloc rapid de satisfacere a cerintelor generale. Conformarea cu aceste standarde ramane facultativa, dar prevede avantaje sigure pentru producatorii care lanseaza produse pe piata.

Produsele, care corespund standardelor, au o prezumtie de conformitate cu cerintele esentiale ale directivelor.

Majoritatea Directivelor noii abordari prevad standarde care ofera producatorilor o mai mare alegere a procedurilor de evaluare a conformitatii. De exemplu, conformarea cu standardele europene permite producatorilor sa declare conformitatea cu o directiva europeana fara interventia unei terte parti.

Noua abordare a dat o noua dimensiune standardizarii.

Institutiile de standardizare nu au libertatea totala de a decide care standarde urmeaza a fi dezvoltate. Acestor institutii li se cere sa se conformeze cerintelor esentiale stipulate in programe legislative complexe, sa dezvolte un set coerent de standarde, care sa cuprinda aspectele de interes social, cum ar fi securitatea. Standardele ca atare trebuie sa ramana flexibile astfel incat sa permita progresul tehnologic si, in acelasi timp, sa ofere un nivel suficient de precis de specificare pentru a asigura implementarea continua a directivelor.

Noua abordare a introdus, de asemenea, schimbari institutionale. Organizatiilor europene de standardizare le-a revenit responsabilitatea de a prezenta standardele europene ca standarde ,,armonizate'' cu noua abordare. In acelasi timp, autoritatile de stat si-au sumat angajamentul de a nu insista asupra aprobarii continutului tehnic al acestor standarde. Autoritatile pot aproba standarde fara o decizie anumita adoptata in acest scop, chiar daca anterior asemenea aspecte de ordin tehnic constituiau obiectul unei reglementari.

3. Certificare

3.1. Evaluarea conformitatii - principii generale, proceduri, documente de

referinta

Evaluarea conformitatii consta in masuri luate de producatori, clientii lor, autoritati de reglementare si organisme independente de terta parte pentru a evalua conformitatea cu standardele.

Depinde de existenta unui standard sau a altor tipuri de documente de referinta, fata de care poate fi evaluat produsul, procesul sau serviciul.

Se realizeaza prin: declaratia de conformitate data de producator pe propria raspundere; evaluarea de secunda parte; evaluarea de terta parte, care este independenta de producator si de beneficiar.

Evaluarea conformitatii poate fi materializata prin: incercarea produsului; certificarea produsului; certificarea sistemului calitatii.

Proceduri pentru evaluarea conformitatii

Prin procedura de evaluare a conformitatii se intelege orice procedura utilizata direct sau indirect pentru a determina ca cerinte1e relevante descrise in reglementarile tehnice sau standarde sunt indeplinite. Ca exemple tipice de activitati de evaluare a conformitatii se pot enumera: esantionarea, incercare si inspectia; evaluarea, verificarea si asigurarea conformitatii, prin declaratia producatorului sau certificare; inregistrare, acreditare, autorizare, sau combinatii ale acestor.

Documente de referinta

Documentele de referinta pe baza carora se realizeaza activitatea de evaluare a conformitatii sunt reglementarile tehnice si standardele.

Reglementare tehnica. Este un document care prezinta caracteristici ale produselor sau ale proceselor conexe si a metodelor de productie, inclusiv prevederile administrative aplicabile. De asemenea, reglementarile tehnice pot fi incluse sau pot face referire in exclusivitate la cerinte privind terminologia, simbolurile, ambalarea, marcarea sau etichetarea, asa cum sunt acestea aplicate produselor, proceselor sau metodelor de productie.

Conformitatea cu reglementarile tehnice este obligatorie.

Obiectivele legitime care trebuie stipulate prin reglementari tehnice sunt: cerinte nationale de securitate; prevenirea practicilor gresite; protectia sanatatii umane si a securitatii; protectia florei si faunei; protectia mediului; alte cerinte specifice: factori climatici, geografici, probleme tehnologice sau de infrastructura.

Standard. Dupa cum s-a definit in capitolul anterior, standardul este un document stabilit prin consens si aprobat de un organism recunoscut care furnizeaza pentru utilizari repetate reguli, ghiduri sau caracteristici pentru produse sau procesele conexe sau metodele de productie.

De asemenea, standardele pot include sau pot face referire in exclusivitate la cerinte privind terminologia, simbolurile, ambalarea, marcarea sau etichetarea asa cum sunt acestea aplicate produselor, proceselor sau metodelor de productie.

Conformitatea cu standardele nu este obligatorie.

3.2. Certificarea produselor

Prin certificarea produselor se confera incredere celor interesati in indeplinirea cerintelor precum si valoare adaugata pentru produsele certificate (cresterea competitivitatii). In cele mai multe cazuri, certificarea produselor se face in conformitate cu standardele nationale. Deci, indiferent de cat de bun este un sistem de certificare, calitatea certificarii in sine depinde de calitatea referentialului utilizat (gradul sau de cuprindere si relevanta).

ISO a identificat 8 tipuri generale de scheme de certificare a produselor, si anume:

-Testarea de tip (1)

-Testarea de tip cu supravegherea pe piata (2)

-Testarea de tip cu supravegherea sistemului de productie (3)

-Testarea de tip cu supravegherea atat a pietei cat si a sistemului de productie(4)

-Testare de tip si evaluarea sistemului calitativ cu supravegherea sistemului calitatii, a sistemului de productie si a pietei (5)

-Evaluarea sistemului calitatii si supravegherea sistemului calitatii (6)

-Testarea loturilor (7)

-Testarea 100%(8)

3.3. Metode de atestare a conformitatii

Declaratia de conformitate data de producator

Declaratia trebuie sa cuprinda urmatoarele informatii:

- Numele si adresa furnizorului care a emis declaratia;

- Datele de identificare a produsului (denumire, tip sau numar de model si orice alte informatii relevante, cum ar fi numarul lotului, sarjei sau seriei si numarul de exemplare);

- Standardele sau alte documente normative la care se face referire intr-o forma precisa, completa si bine definita;

- Daca este cazul, toate informatiile suplimentare care pot fi necesare, cum ar fi clasa, categoria etc.;

- Data emiterii declaratiei;

- Semnatura, functia sau marcajul echivalent ale persoanei care emite declaratia;

- Confirmarea ca declaratia a fost emisa pe propria raspundere a furnizorului.

Declaratia de conformitate trebuie sa respecte criteriile din standardul EN 45014. Dupa caz, declaratia va fi insotita de un dosar tehnic care sa contina dovezi ale indeplinirii

conformitatii (rapoarte de incercari, specificatii tehnice, etc).

Evaluarea de catre secunda parte

Se realizeaza de catre client (utilizator final sau furnizor) la furnizor (sau subfurnizor) pentru a se verifica indeplinirea cerintelor specifice.

Evaluare de terta parte

Se realizeaza de catre un organism de certificare independent la solicitarea unui client. In acest caz clientul poate fi si o autoritate.

Certificarea sistemelor calitatii se realizeaza pe baza seriei de standarde ISO 9000, care furnizeaza modelele pentru sistemele de asigurare a calitatii. Este utilizat pentru demonstrarea increderii ca un producator poate furniza produse conforme cu cerintele clientului, dar nu ofera garantii asupra calitatii produselor.

3.4. Legislatie

Legislatia care reglementeaza sistemul national de acreditare - certificare in Romania

OG nr. 38/1998 Ordonanta privind acreditarea si infrastructura pentru evaluarea conformitatii

Legislatie privitoare la sistemul national de standardizare

OG nr. 39/1998 Ordonanta privind activitatea de standardizare nationala in Romania

Legislatie privind productia si comercializarea produselor

HG nr. 168/1997 Hotarare privind regimul produselor si serviciilor care pot pune in pericol viata, sanatatea, securitatea muncii si protectia mediului inconjurator

HG nr. 42/1995 aprobata prin Legea nr. 123/1995 privind productia si comercializarea produselor alimentare

HG nr. 21/1992 aprobata prin Legea nr. 11/1994 pentru protectia consumatorilor

Legislatie care preia directivele new approach

Legea nr. 90/1996 Legea protectiei muncii si OM 249/1996 Normele metodologice de aplicare

HG nr. 710/1999 Hotarare privind asigurarea securitatii utilizatorilor de jucarii

3.5. Sistemul national de certificare - acreditare din Romania

Reteaua Nationala de Acreditare din Romania RENAR

Este un organismul national de acreditare care functioneaza in baza HG nr. 38/1998.

RENAR acrediteaza:

- Laboratoare de incercari (circa 140 laboratoare acreditate pana la sfarsitul anului 1999) Referential SR EN 45001;

- Organisme de certificarea sisteme ale calitatii (6 organisme acreditate pana la sfarsitul anului 1999) Referential SR EN 45012;

- Organisme de certificare a produselor (2 organisme acreditate pana la sfarsitul anului 1999) Referential SR EN45011;

- Organisme de certificare a personalului (1 organism acreditat pana la sfarsitul anului 1999, RENA - Registrul National al Auditorilor) Referential SR EN 45013;

- Organisme de certificare sisteme de managementul mediului

- Organisme de inspectie (in curs de acreditare) Referential SR EN 45004

ASRO - organism certificator de produse

Asociatia de Standardizare din Romania (ASRO) pe langa obiectul principal de activitate - standardizarea nationala:

- acorda dreptul de utilizare a marcilor nationale de conformitate cu standardele nationale, la cerere, pentru produsele si serviciile conforme cu standardele nationale, pe baza procedurilor proprii organismului national de standardizare sau, dupa caz, mandateaza organisme de certificare pentru acordarea acestui drept;

- publica si implementeaza regulile privind aplicarea marcilor de conformitate cu standardele internationale si europene;

- asigura, conform Acordului referitor la Barierele Tehnice din Calea Comertului, la care Romania este parte, functionarea punctului de informare pentru standarde si reglementari tehnice si pune la dispozitia oricaror persoane informatii din baza de date proprie

Aceste activitati sunt realizate de catre ASRO prin Serviciul Certificare, Marca.

In acest scop Serviciul Certificare, Marca s-a organizat conform cerintelor standardului SR EN 45011.

Accesul 1a serviciile de certificare se bazeaza pe caracterul voluntar si nediscriminatoriu al certificarii.

Referentialul de certificare este reprezentat de standardele romane. In acest fel se acopera toate domeniile de fabricatie produse.

Procedurile utilizate sunt procedurile proprii ASRO pe baza activitatilor specifice general valabile la nivel international (practici ISO) structurate pe cinci scheme de certificare destinate diferitelor tipuri de solicitanti.

Personalul pentru certificare este reprezentat de auditori si experti tehnici, personal al ASRO sau colaboratori, selectati si instruiti pentru mentinerea calificarii.

Etapele certificarii ASRO. Pentru a acoperi toate tipurile de solicitari pentru certificare, ASRO opereaza cinci scheme de certificare care urmeaza toate sau unele din etapele generale:

1) Solicitare initiala a certificarii. Agentul economic care doreste certificarea produselor sale cu standardul roman de referinta si considera ca indeplineste cerintele prevazute in documentele informative puse la dispozitie de catre ASRO, transmite cererea tip si chestionarul de informare si evaluare preliminara completate.

ASRO examineaza cererea si chestionarul, stabileste premizele de evaluare, elaboreaza programul specific de certificare si proiectul de contract care se mediaza cu solicitantul.

Daca contractul se definitiveaza, incepe derularea programului de certificare.

2) Analiza documentatiei. Solicitantul pune la dispozitie documentatia de produs si, daca schema de certificare o cere, documentatia de sistem al calitatii.

Evaluarea sistemului calitatii ia in considerare urmatoarele aspecte:

a) Solicitantul are un sistem al calitatii certificat de catre un organism acreditat in cadrul sistemului national;

b) Solicitantul are un sistem al calitatii implementat conform seriei de standarde ISO 9000, fara a fi certificat;

c) Solicitantul nu are un sistem al calitatii implementat.

In urma evaluarii documentatiei pot rezulta neconformitati pentru care solicitantul trebuie sa intreprinda actiuni corective pentru a se putea trece la etapa urmatoare.

3) Incercarea produselor. Se realizeaza incercarea produselor pentru caracteristicile prevazute in standard, conform metodelor standardizate. Esantionarea (daca este cazul) se realizeaza conform prevederilor standardului sau conform unei metode care sa permita atingerea scopului certificarii.

Incercarile se realizeaza in laboratoare acreditate (daca sunt laboratoare acreditate pentru incercarile respective) sau in laboratoare neacreditate si evaluate in conformitate cu EN 45001 si agreate de catre ASRO.

Reluarea incercarilor se realizeaza o singura data si numai daca standardul permite.

4) Auditul 1a locu1 de realizare a produselor. Are ca scop:

- sa asigure de calificarea procesului de fabricatie, a incercarilor, echipamentelor si personalului;

- sa asigure de faptul ca solicitantul poate sa mentina calificarea procesului de fabricatie pe toata durata de validitate a Licentei / Certificatului.

Daca in urma auditului au fost constatate neconformitati, solicitantul trebuie sa implementeze actiuni corective.

5) Decizia pentru certificare. Decizia pentru certificare se ia de catre Directorul General al ASRO pe baza recomandarii Comitetului de marca pe domeniu care analizeaza dosarul solicitantului luand in considerare, dupa caz, rezultatele evaluarii:

- Evaluarea documentatiei;

- Incercarile asupra produsului;

- Auditul la fata locului (depinde de schema de certificare).

Daca decizia este de acordare a certificarii se emite Licenta sau Certificatul care contin urmatoarele informatii:

- datele de identificare ale produsului;

- datele de identificare ale titularului de Licenta / Certificat;

- standardul de referinta si standardele conexe (daca este cazul);

- perioada de valabilitate.

6) Supravegherea. ASRO se asigura de mentinerea conditiilor care au condus la acordarea certificarii prin supravegheri a caror amploare depinde de rezultatele auditurilor anterioare.

Daca se constata neconformitati, ASRO poate propune masuri de sanctionare a titularilor.

In figura 3.1 se prezinta schema logica de certificare practicata in general de un organism de certificare cu precizarea punctuala a activitatilor aferente.

Marcile nationale de conformitate

In urma certificarii se acorda Certificat de conformitate sau Licenta pentru certificare-cu acordarea dreptului de utilizare a marcilor SR/SR-S.

Marca SR atesta conformitatea cu standardele romane de referinta (cu toate conditiile din standard).

Marca SR-S atesta conformitatea cu conditiile de securitate din standardele romane de referinta.

Serviciile de certificare oferite de ASRO se adreseaza producatorilor sau distribuitorilor de produse realizate in conformitate cu standardele romane.

Activitatea de certificare produse. Activitatea de certificare se finalizeaza prin acordarea de catre ASRO a:

- Licentei pentru certificare, cu obtinerea dreptului de aplicare a marcilor SR/SR-S, producatorilor care realizeaza produse in conformitate cu toate cerintele din standardul roman de referinta, intr-un proces de productie stabil si constant

- Certificatului de conformitate pentru producatorii si distribuitorii de:

a) produse pentru care se solicita certificarea conformitatii cu anumite conditii din standardul roman de referinta. In acest caz acordarea Certificatului este urmata de supraveghere;

b) loturi de produse;

Certificarea se poate efectua si produs cu produs.

Simbolurile marcilor SR/ SR-S sunt cele din figura 3.2. Aceste marci au fost inregistrate la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci.

Titularul trebuie sa utilizeze numai simbolurile grafice prezentate.

Culoarea marcii se alege de catre titular, cu conditia ca sigla sa fie distincta in context.

Simbolul marcii poate fi aplicat prin tiparire, imprimare, poansonare, gravare, stantare etc., pastrandu-se forma si proportia modelului inregistrat.

Marcajul se poate aplica pe produse, pe ambalajele, pe etichetele sau pe documentele de insotire a produselor in cauza. Marcajul trebuie aplicat vizibil, fara posibilitati de confuzie, corelat cu prevederile privind marcarea produselor din standardele de referinta.

Dupa caz, titularul poate utiliza si marca de certificare a organismului acreditat, care a certificat conformitatea produselor si/sau serviciilor cu standardele romane de referinta.

Bibliografie

1. Baron, T., Isaic-Maniu, A., Tövissi, L., Niculescu, D., Baron, C., Antonescu, V., Roman, I. - Calitate si fiabilitate. Manual practic, Vol I-II. Editura Tehnica, Bucuresti, 1988.

2. Butnaru, C. - Cum ar trebui sa intelegem zicala: ,,Clientul nostru-stapanul nostru", din perspectiva principiilor de management (al calitatii), promovate de seria de standarde ISO 9000:2000

3. Dobritoiu, N. - Managementul calitatii firmei. Editura Universitas, Petrosani, 2000.

4. Florea, A. - Fiabilitate si protectia muncii, Vol. I, Fiabilitate. Litografia Institutului de Mine Petrosani, 1988.

5. Juran, J. M. - Planificarea calitatii. Traducere dupa editia originala: Juran on Quality by Design, aparuta in anul 1992. Editura Teora., Bucuresti, 2000.

6.Kerekes, L. - Managementul si asigurarea calitatii. Note de curs. Universitatea Bogdan Voda, Cluj Napoca, 2001

7.Kerekes, L., Balaneanu, A. - Managementul calitatii. Aplicatii. Universitatea Bogdan Voda, Cluj Napoca, 2001

8. Petrescu, L. - Primii pasi in calitate. Calitate si control. Tehnica si Tehnologie (1/2001), pag. 18-19.

* * - Asociatia de Standardizare din Romania ASRO. Formarea si instruirea in domeniul standardizarii si certificarii

* *- Manualul sistemului calitatii. Ghid pentru implementarea standardelor internationale ISO 9000. Editura Tehnica, Bucuresti 1998

* * - ISO 9001: 2000 - O abordare noua. Quasaro. Editia: Ianuarie 2001

* * - SR EN ISO 9000:2009 Sisteme de management al calitatii - Principii fundamentale si vocabular