Religia reprezinta un mod de a percepe natura inconjuratoare, viata sociala, iar radacina sentimentului religios este Dumnezeu, prezent in sufletul omului. Religia, ca fenomen, este unica, dar imbraca diferite forme istorice si culturale sub impactil stadiului dezvoltarii civilizatiei umane la diferite tari si popoare. Referindu-se la nasterea sentimentului religios, Mircea Eliade preciza in jurnalul din 1959: "Religia este intr-adevar rezultatul caderii, al uitarii, al pierderii starii de perfectiune primordiala. In Paradis, Adam nu cunostea nici experienta religioasa, nici teologia, adica doctrina asupra lui Dumnezeu. Inainte de pacat nu exista religie."
Religia este, cum sugestiv se exprima unul din cercetatorii domeniului "administrarea sacrului."
Tendinta de a sacraliza unele fenomene din existenta sa, este proprie omului si exprima nevoia acestuia de valorizare si idealizare, care compenseaza neputinta si imperfectiunea sa . Astfel, credintele si practicile religioase sunt un mod specific uman de a fi in lume. Sacralizarea este legata si de permanenta aspiratie de implinire si autodepasire umana, orientata spre o proiectie ideala, absoluta, transcendenta, supranaturala, intruchipata initial in mituri si ritualuri sacre, inchegate apoi in sisteme mai complexe, cum sunt religiile.
Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in lume, doua situatii existentiale, asumate de om, care sunt diametral opuse, dar importante pentru intelegerea specificului religiilor, dar si a tuturor actelor omului.
Religia, in intelesul sau obisnuit exprima un ansamblu de credinte, sentimente, reguli morale si rituri provenite din constiinta indivizilor sau a colectivitatilor ce considera ca se afla in legatura cu o fiinta suprema sau cu mai multe de care depind.
Elementele principale ale religiei care fac obiectul religiilor sunt:
- credinta intr-o forma suprema (monoteism), sau in mai multe fiinte superioare (politeism), sau intr-o forma superioara adorata intre alte divinitati ca si cand ar fi unica (henoteism);
- un numar de invataturi cu privire la fiinta suprema sau la fiintele superioare si la indatoririle religioase si morale ale credinciosilor;
- forma oarecare de cult intern (teama, iubire, nadejde, etc.) si extern (sacrificii,rugaciuni, cantece, dansuri, etc.)
Istoria religiilor este acea ramura a istoriei generale care se ocupa cu descrierea si caracterizarea tuturor religiilor, sub toate formele pe care aceasta le-a luat in decursul vremurilor. In general, se intelege prin Istoria religiilor studiul vast al relatiilor religioase, precum si al structurii specifice a vietii religioase.
2 Repere axiologice in aparitia si constituirea istoriei religiilor.
Un prim reper valoric in aparitia si constituirea Istoriei religiilor ca stiinta este marcat de aportul lui Herodot-considerat parintele istoriei- care a adunat date importante privind religia egiptenilor, babilonienilor, persilor, geto-dacilor,etc. Patrunderea ostilor lui Alexandru cel mare in Orient, a deschis drumul pentru cunoasterea religiilor din aceasta zona geografica.
Geograful Strabon, apoi Diodor si Plutarh au consemnat amanunte despre propria lor religie si a altor popoare.
Contributii importante in constituirea istorirei religiilor au adus numerosi apologeti si scriitori crestini care au consemnat date importante din perioada lor: Sf. Iustin Martirul si Filozoful, Aristide, Epifanie de Cipru, Sf. Vasile, etc. In al doilea mileniu al erei crestine , lucrarile teologice interesand Istoria religiilor au aparut mai tarziu: Gerhard Johan Vossius, Dimitrie Cantemir.etc.
Repere valorice in constituirea Istoriei religiilor au fost marcate prin descoperirea celor doua Americi si colonizarea fostelor teritorii ale aztecilor, ale vechilor mexicani si peruvieni sporind sursele de informare prin cunoaterea religiilor acestor popoare.
O contributie deosebita la fundamentarea Istoriei religiilor ii apartine lui Max Muller care a initiat o uriasa munca de traducere a textelor sacre ale religiilor orientale. Totodata au aparut cercetatori ai clasicismului european si oriental, s-au editat mitologii, s-au scris carti , studii si comentarii asupra marilor religii. S-au scos reviste de specialitate si s-au infiintat catedre de Istoria religiilor in marile universitati ale lumii.
In Romania, contributii remarcabile la promovarea Istoriei religiilor au adus personalitati ale domeniului: Mircea Eliade, Emilian Vasilescu,etc. care au editat Manuale sau Tratate de Istoria religiilor, au publicat lucrari de valoare nationala si mondiala. O revista de Istoria religiilor a fost editata in tara noastra inainte de 1947, de Mircea Eliade si se numea Zamolxis.
In ceea ce priveste perioada evului mediu preocuparile de studiul Istoriei religiilor au fost multe cu exceptia prezentei unor lucrari despre iudaism si mahomedanism din care rezulta unele informatii asupra acestor religii.
Epoca renasterii, cultivand intoarcerea spre antichitate, a deschis gustul pentru cunoasterea mitologiei greco-romane, revigorand preocuparile pentru cunoasterea Istoriei religiilor.
Sfarsitul sec.XVIII-lea au adus progrese privind evolutia cunostintelor despre religiile lumii pe baza descifrariiscrierii hieroglifice egiptene in timpul expeditiei lui Napoleon in Egipt. Pe aceeasi coordonata se inscriu traducerile din cartile sacreale persilor, indienilor, ale chinezilor si japonezilor imbogatind sursele de informare.
3 Sistemul conceptual si metodele de cercetare.
In evaluarile sale, omul se raporteaza nu numai la sine insusi, ca ins, ci si la semenii sai cei mai apropiati, la comunitatile din care face parte. Toate aceste raportari sunt insotite de credinta intr-o putere.
Toma díAquino a considerat ca dovedirea existentei lui Dumnezeu presupune formarea unui concept de Dumnezeu, si apoi, culegerea de fapte care dovedesc ca exista ceva real care corespunde conceptului.
