Proxemica

PROXEMICA

1. Comunicare verbala si neverbala. Experienta spatiului

Studiile privind comunicarea permit o mai buna intelegere a sensului in masura in care tin cont de interactiunea intre situatia si tipurile de discurs, intre relatiile afective si sociale, pe de o parte, si cele gestuale, posturale, proxemice, pe de alta parte. Ipoteza de baza a studiului actual al comunicarii este plurimedialitatea oricarei interactiuni si mutualitatea efectelor locutiei si receptiei.

Limbajul non verbal nuanteaza, consolideaza, autentifica sau distorsioneaza mesajul verbal. In timpul unei dezbateri semnele nemarturisite (neverbalizate) se multiplica: modificarea proxemica, orientarea privirii, presiunea mainii asupra unui obiect, surasul sau cascatul sunt semne pe care le stapanim mai greu; corpul nostru se exprima si fara stirea noastra.

Spatiul constituie, fara indoiala, o experienta fundamentala pentru subiect: intalnirea cu celalalt (in viata sociala si cea privata). In fragmentarile si diviziunile sale, spatiul este investit cu semnificatie, devenind un obiect social si politic. 'Din momentul in care este structurat, facand obiectul unei ordonari care va inscrie in structurile sale reprezentarea sistemelor sociale, spatiul devine simbolic' (B. Lamizet, 1992: 258).

Experienta spatiului este o veritabila traversare semiotica - in forma fluxului sau parcursului (profesional, turistic, de loisir) sau ancorare in real - sub forma teritoriilor posedate (teren, casa, spatii publice ocupate temporar etc.)

Spatiul defineste identitatea subiectului: individul se cauta si se construieste in periplurile sale politice, personale, estetice (orasul este un semn al civismului-agora sau al esteticului: orasul peisaj, orasul palimpsest sau loc al memoriei). Emergenta conceptualizarii spatiului ca spatiu simbolic si camp de comunicare releva 'importanta pe care spatiul o are in intelegerea si stapanirea de catre subiect a statutului sau in campul social' (B. Lamizet, 1992: 258).

2. Proxemica. Definitie si delimitari

Proxemica reprezinta, in viziunea creatorului sau - antropologul E. T. Hall, 'studiul perceperii si utilizarii spatiului de catre om' (1981: 191), domeniu corelabil activitatilor comportamentale legate de teritorialitatea etologilor. De-a lungul dezvoltarii sale, proxemica a fost numita si 'topologie umana', 'oriologie sau studiul frontierelor', 'spatiu social ca biocomunicare' sau 'microspatiu al intalnirilor interpersonale', retinandu-se, in final, termenul de proxemica. Proxemica investigheaza deci modul in care individul structureaza inconstient spatiul, distantele interpersonale in tranzactiile cotidiene, organizarea spatiului in case si cladiri si nu in ultimul rand configuratia oraselor (apud W. Nöth, 1990: 411).

Chiar daca Hall nu a studiat proxemica in cadrul semioticii, tentativa sa de a analiza comportamentul spatial ca un sistem comunicativ autonom, analog limbajului, ii situeaza proiectul de cercetare in campul semioticii aplicate.

Bazandu-se pe relativismul lingvistic al teoriei Whorf-Sapir ('decuparea naturii in functie de categoriile furnizate de limba comunitatii in care traim'), Hall si-a propus sa sistematizeze si sa discute acele aspecte ale culturii care functioneaza dupa 'un cod secret si complex, nescris nicaieri, necunoscut de nimeni, dar inteles de toti' (Sapir, apud E.T. Hall, 1981: 194), mai precis felul in care culturi diferite structureaza diferit spatiul, il percep si il experimenteaza diferit.

Analiza structurarii si investirii cu sens a spatiului de catre subiecti americani a fost realizata de Hall prin conjugarea mai multor tehnici de colectare a datelor:

i) observarea directa confruntata cu fotografierea (incognito) a subiectilor in cele mai diverse spatii si circumstante (aeroport, gara, hotel, statie de metro etc.) si corelata cu comentariile subiectilor in momentul in care regulile nescrise ale ordinii sociale erau incalcate (observatia unui american in dialog cu un arab: 'Daca ar putea sa nu-mi mai sufle in fata; e ceva insuportabil');

ii) interviuri (in profunzime, de la sase ore la sase luni) privind spatiul domestic, vecinatatea, dispunerea mobilierului acasa si la birou etc.). O intrebare absolut neproblematica pentru un american - 'Unde va duceti cand vreti sa fiti singur?' a suscitat replici dintre cele mai diverse la subiecti arabi (de la 'Cine vrea sa fie singur?' la 'Infernul este paradisul fara oameni'), evidentiind o data in plus distinctivitatea culturilor (individualismul nord-american atat de diferit comunitarismului arab sau asiatic, in care pana si decizii strict personale, cum ar fi educatia, profesia, casatoria sunt luate de familie si in beneficiul familiei si nicidecum de individul respectiv);

iii) studierea lexicului limbii engleze (circa 5000 de elemente din sfera situarii in spatiu: aproape, departe, alaturi de, langa, deasupra, dedesubt etc.);

iv) observarea imaginarului spatial in artele vizuale (perspectiva, arta portretului etc.) si literatura.

Avand drept scop ameliorarea comunicarii interculturale (prin cunoasterea grilelor specifice ale propriei culturi si ale culturii/culturilor cu care se interactioneaza) si optimizarea activitatii profesionistilor spatiului (arhitecti si urbanisti), proxemica - in egala masura disciplina fundamentala si aplicata - trebuie sa raspunda urmatorului set de probleme:

'1, Cate genuri de distante respecta indivizii? (Ar fi foarte util sa cunoastem gama comportamentelor umane de acest tip).

2. Cum se disting aceste distante?

3. Care sunt relatiile, activitatile si emotiile asociate fiecarei distante?

4. Care sunt, in general, spatiile fixe, semi-fixe si dinamice?

5. Ce spatiu este sociofug? Dar sociopet?

6. Frontierele:

a) Cum sunt concepute frontierele?

b) Care este gradul lor de permanenta?

c) In ce consta violarea frontierelor?

d) Cum sunt ele delimitate?

e) Cand si cum stim ca ne aflam in interiorul frontierelor?

7. Exista o scara de spatii de la cel mai intim si sacru la cel mai public?

8. In raport cu intrebarile 1-7 exista o ierarhie a distantelor intre oameni? Cine este admis in fiecare dintre ele si in ce imorejurari?

Cine poate atinge si in ce imprejurari?

10. Exista tabuuri in ceea ce priveste atingerea, ascultarea, privirea si mirosirea? Cui se aplica aceste tabuuri?

11. Ce nevoi de disimulare exista? Pentru ce simturi si pentru ce relatii?

12. Care este natura angajarii senzoriale in diversele relatii normale ale vietii cotidiene?

13. Care sunt nevoile spatiale specifice?

14. Ce cuvinte ale vocabularului se raporteaza la spatiu?

15. Spatiul este diferit utilizat de superior si de subordonati?'

(E.T. Hall, 1981: 220-221)

3. 'Limbajul tacut' al relatiilor spatiale

Proxemica distinge spatiile cu organizare fixa (exemplul paradigmatic - casa), spatiile cu organizare semi-fixa (bancile, scaunele din sali de asteptare, restaurante etc.) si spatiile informale (ale distantelor personale).

Casa, ca prima instanta de experimentare a spatiului, este de data relativ recenta (in configuratia actuala, cu camere separate, identificate lingvistic ca bedroom, dining room etc., dateaza din secolul al XVIII-lea). O opozitie pertinenta imprumutata din fizica centripet/vs/centrifug va subintinde multiple diferentieri arhitecturale si culturale: Hall va opune orasele stelare, radiale (Parisul inter alia), sociopete prin excelenta, oraselor sociofuge, gen tabla de sah (New York-ul, de pilda) sau va defini spatiile deschise cooperarii, conversatiei drept sociopete (bistroul parizian), iar salile de asteptare din spitale drept sociofuge. Pe acceasi izotopie a convivialitatii, a tendintei sociopete, se situeaza, de altfel, si tentativa recenta de cumulare a functiilor din casa moderna care reuneste in living activitati tinand de gastronomie, repaos, amuzament etc. (pentru a impiedica dispersia familiei moderne foarte ocupate sau ghettoizarea mamei la bucatarie).

Morala lectiei despre insertia umanului in spatiu si facilitarea sau ecranarea comunicarii interpersonale datorita structurilor spatiale este cea a interdependentei spatiu fix/comportament uman/pattern cultural (cf. si Churchill, apud E.T. Hall: 'Dam forma constructiilor noastre, dar si ele ne formeaza').

Departe de a fi o categorie universala, organizarea fixa a casei europene se transforma in spatiu variabil in cultura japoneza (simpla manevrare de panouri mobile schimba destinatia incaperii). Aceeasi manevrare spatiala poate fi remarcata si in cazul spatiilor cu organizare semi-fxa, un spital, de exemplu, spatiu precumpanitor sociofug, la care scaunele asezate in cerc la o vizita sunt repede realiniate militareste.

Observatiile cele mai pertinente sunt legate insa de spatiul dinamic al distantelor interpersonale.

Pentru a decupa substanta continutului proxemic, cercetatorii (E.T. Hall, The Silent Language, 1959 si The Hidden Dimension, 1966 si G.L. Trager, Paralanguage. A First Approximation, 1958 si Trager & Hall, Culture an Communication. A Model and an Analysis, 1954) au luat in considerare urmatorii parametrii: postura, intensitatea vocala (de la soapta la strigat), codul (vizual, olfactiv, tactil, termal), factorii kinestezici si opozita sociofug/sociopet, pe care i-au analizat la un esantion martor (nord-american). In mod evident, distantele proxemice vor aparea dependente de modelul cultural (un arab pretinde un contact mai direct, incluzand factori olfactivi si un ton ceva mai ridicat decat al unui european; codul american exclude olfactivul in relatiile oficiale, cel chinez nu admite contactul ochi-in-ochi).

Spatiul ca teritoriu si-a facut aparitia in socio-biologie de multa vreme (aceasta notiune este comuna multor grupe de nevertebrate si celor mai importante vertebrate); este vorba despre spatiul limitat printr-o serie de semnale: cantece, strigate, mirosuri, manifestari vizuale etc.

Pasarile, mamiferele nu numai ca au anumite teritorii pe care le ocupa si le apara, dar pastreaza si anumite distante intre ele: distanta individuala sau personala (Hediger, 1941) ca spatiu in interiorul caruia animalul nu tolereaza prezenta altui animal; distanta de fuga si distanta de atac, intre care apare ca zona intermediara distanta critica; in cadrul grupului exista o ditanta maxima de dispersie numita distanta sociala.

Praluand partial aceste distinctii, E.T. Hall a stabilit o tetracotomie al carui factor decisiv este relatia interpersonala (de la proximitatea afectuoasa sau agresiva la distanta respectuoasa sau glaciala), fiecare distanta avand o faza apropiata si una indepartata.

i) distanta intima este distanta dragostei, a protectiei, a mangaierii, a imbratisarii, a dansului, dar si a agresiunii, a inclestarii violente. Situata intre 0-0,5 m, ea permite atingerea interlocutorului, patrunderea in spatiul sau.

Daca un individ intra in aceasta zona intima fara ca interlocutorul sa o doreasca, reactia este de respingere, amenintare, retragere.

In acest tip de relatie verbalizarea joaca un rol minor (cuvantul este redus la soapta sau tacere in cazul indragostitilor), alte coduri fiind dominante: tactil, termal, olfactiv.

Distanta intima afisata in public este considerata nepotrivita de adultii americani ai clasei de mijloc, dar practicata de multi tineri (care merg imbratisati pe strada etc.)

ii) distanta personala este distanta salutului, a strangerii de mana, a conversatiei amicale. Spatiul dintre interlocutori este de 1-1,20 m (fiecare intinde bratul catre celalalt pentru a-i strange mana).

La aceasta distanta se disting detaliile pielii, ale parului, petele pe piele sau pe haine; vocea este moderata, subiectele abordate sunt de interes personal (E.T. Hall, 1965: 117), iar persoana este inconjurata de un fel de halo (olfactiv pentru cei care folosesc o colonie puternica).

iii) distanta sociala utilizata de cei care lucreaza impreuna, participa la o intrunire. Distanta de cativa metri (1,20-3,50 m), ea are rolul de a insulariza individul: biroul in cabinetul directorial are rolul de a tine vizitatorul la distanta (in faza indepartata la aceasta distanta caldura sau parfumul corpului nu se mai simt). Distanta aceasta cultural conditionata si arbitrara poate fi manevrata conform intentiilor de comunicare (directorul bancii isi va trage fotoliul mai aproape de cel al clientului pe care vrea sa il castige sau, dimpotriva, il va indeparta in cazul adoptarii unei posturi glaciale, autoritare).

iv) distanta publica - pana la si dincolo de 10 metri. Este distanta spectacolului, a conferintei, a discursului politic. Comunicarea faciala este neutralizata, gesturile se amplifica, vocea trebuie si ea supradimensionata.

4. Transgresari ale distantei

Proximitatea semnifica interactiuni frecvente, intense, intime, iar distantarea exprima indiferenta, antipatie sau deferenta, dupa cum amplasarea in fata/vs/in spate traduce opozitia sociala superior/vs/inferior sau respectul datorat varstei sau sexului.

Aceste amplasari spatiale sunt legate deci de afinitati si statute ca universalii psiho-sociologice.

Or, aceste distante stabilizate prin conventiile (normele) comunitatii sunt transgresate voluntar (folosirea distantei intime pentru un ordin tehnic dat de un director familiar cu subalternii - cf. conceptul de management baladeur din best-seller-ul Le prix de l'excellence - se bazeaza pe acesta aparitie a afinitatilor bazate pe proximitate; folosirea distantei sociale in locul celei intime in cazul unui cuplu certat; agresivitatea intruziunii reporterului 'impertinent' in teritoriul celui intervievat, avand drept reactie retragerea acestuia etc.) sau involuntar (metroul sau autobuzul supraaglomerat induc relatii spatiale intime intre straini: reactia de aparare este de imobilitate, de contractare, de adoptare a pozitiei back-to-back, iar ochii sunt fixati, ca si in ascensoare, spre infinit si nu asupra persoanelor din jur).

Comunicarea spatiala este deci influentata de pozitia sociala: la statut social egal distantele sunt mai reduse, iar in situatia de asimetrie sociala persoana cu rang mai inalt initiaza apropierea de subaltern; de contextul fizic (supra exemplul metroului supraaglomerat); de modelul cultural (arabii sunt mai aproape cand discuta decat americanii, dintre europeni, mediteraneenii se apropie mai mult de interlocutori decat nordicii etc.); de sexul participantilor (femeile stau mai aproape unele de altele in diade sau grupuri unisex decat barbatii in grupuri unisex); de tematica abordata (in discutarea problemelor personale distanta se reduce involuntar, tonul se atenueaza etc.); de evaluarea interlocutorilor (distanta creste in cazul evaluarii negative a interlocutorului sau a celui langa care hazardul ne-a plasat).

5. Corelatia proxemica/personalitate

Daca s-a vorbit mult despre personalitati apolinice si dionisiace, introvertiti si extravertiti, nu s-a subliniat indeajuns faptul ca fiecare personalitate are si o dominanta spatiala, o dimensiune care ii este proprie. Exista indivizi care nu isi dezvolta distanta publica (sunt timizi, slabi vorbitori), dupa cum exista persoane (in special psihopatii) care au tulburari legate de spatiul intim si personal (nu suporta apropierea, se simt atacati, suspectati, spionati).

In numeroase cazuri apare o personalizare a spatiului, precum si apararea sa: obiceiurile de ocupare a spatiului se fixeaza foarte repede (ne asezam in acelasi loc in banca, la birou, ne culcam in acelasi loc, ne instalam in fata televizorului in acelasi fotoliu, asezat in acelasi colt etc.) si suntem iritati cand acest spatiu ne-a fost ocupat.

Intr-o experienta de utilizare a unui spatiu limitat (aceeasi incapere timp de zece zile) s-a observat ca dupa ocuparea spatiului, subiectii au manifestat tendinta de a se refugia intr-o cochilie, de a se izola.

'Elementele cele mai fixe au capatat primele statut teritorial. Intai au fost ocupate paturile, apoi locurile la masa si dupa aceea scaunele' (J. Corraze, 1988: 175).

6. Proxemica si pattern cultural

Daca unele corelatii proxemice sunt intamplatoare, generate de un anumit context (de pilda, un zgomot puternic sau o lumina slaba pot apropia oameni complet straini la citirea unui anunt intr-o gara, fara ca aceasta apropiere sa aiba vreo semnificatie), exista o serie de constrangeri proxemice strict codificate de gramatica comunitatii careia ii apartine individul. In unele culturi relatiile spatiale sunt dominate de opozitia statut social superior/statut social inferior, in altele de distinctia familie/non familie sau casta/non casta (India). De aici apar serioase probleme de aculturatie proxemica, de violare involuntara a codului proxemic, de esecuri comunicative datorate interpretarii etnocentrice a altor culturi. Hall relateaza situatia americanilor din Orient incomodati de 'intruziunile' interlocutorilor arabi in spatiul lor personal, ca si disconfortul arabilor care se simt desconsiderati, ignorati, respinsi ('Ce se intampla, miros urat, de ce va departati de mine?'). 'A atinge interlocutorii, a-ti orienta respiratia in directia lor sau a incerca sa-i eviti, a-i privi in ochi sau a deturna privirea, iata cateva exemple de comportamente proxemice perfect acceptabile intr-o cultura, dar tabu in alta' (E.T. Hall, 1981: 207).

O regula universala intr-o cultura poate reprezenta o interdictie in alta (americanii sunt socializati sa-si priveasca interlocutorii cand li se adreseaza, chinezii sunt educati sa nu-i priveasca), dupa cum un tabu intr-o cultura nu numai ca nu poate fi acceptat, dar nici macar conceptualizat intr-o alta comunitate (interdictia de a patrunde pe proprietatea cuiva sau de a-i folosi bunurile, regula generala in Europa si America de Nord este ignorata de arabi, respectiv de indienii de America). Un element de mobilier (scaunul, de pilda) fix intr-o cultura poate fi non fix in alta (cazul germanului emigrant in Statele Unite ale Americii care si-a fixat scaunul din fata biroului provocand disconfortul vizitatorilor americani obisnuiti sa-l deplaseze conform intentiei de comunicare). Acelasi semnificant spatial are lecturi diferite in culturi diferite (o usa de birou deschisa semnifica pentru un german dezordine, iar pentru american disponibilitate de dialog; aceeasi usa inchisa are pentru american conotatia conspiratie, dar pentru german semnificatia de concentrare, atmosfera de lucru intens).

'Ca si coordonata temporala (alternanta munca/odihna, rutina/sarbatoare), dimenisunea spatiala este riguros structurata: space speaks' (P. Fabbri, 1968: 68); si aceasta forma de comunicare cultural determinata creeaza relatia si sensul interactiunii sociale.

BIBLIOGRAFIE

DINU, Mihai, 1997, Comunicarea, Bucuresti, Ed. Stiintifica.

FABBRI, P., 1969, "Considérations sur la proxémique" in Langages, 10, pp. 66-75.

HALL, E.T., 1959, The Silent Language, New York, Doubleday.

HALL, E.T., 1966, The Hidden Dimension, New York, Doubleday (trad. fr. La dimension cachée, Paris, Ed. du Seuil).

HALL, E.T., 1981, Proxémique in Bateson, Birdwhistell, Goffman, Hall, Jackson, Scheflen, Watzlavick (eds), La nouvelle communication, Paris, Seuil.

NÖTH, Winfried, 1990, Handbook of Semiotics, New York, Academic Press.

EXERCITII

Rezumati "limbajul tacut" al relatiilor spatiale modelat de antropologul Edward T. Hall.

Discutati corelatia teritoriu/identitate.

Descrieti pattern-urile proxemice implicate in ritualul strangerii mainii unui prieten/strain, a unei persoane de sex opus/viitor angajat.

Listati si ilustrati parametrii care influenteaza comunicarea spatiala.

Comentati asertiunea lui Paolo Fabbri: "Ca si coordonata temporala (alternanta munca/odihna, rutina/sarbatoare), dimensiunea spatiala este riguros structurata - SPACE SPEAKS".

Listati semnificatiile casei/mall-ului.

7. Discutati daca structura orasului influenteaza viziunea despre lume a locuitorilor sai.