Discriminarea in materia dreptului muncii

Discriminarea in materia dreptului muncii

Discriminarea desemneaza totalitatea atitudinilor si comportamentelor prin care anumitor indivizi si grupuri li se refuza drepturile si oportunitatile existente pentru alti indivizi si grupuri, in cadrul unei si aceleasi societati politice. Discriminarea poate fi sexuala (a minoritatilor sexuale si intre sexe), etnica, rasiala, sociala etc. Ea poate fi de doua feluri: - directa, cand tratamentul defavorabil se indreapta direct impotriva unei anumite persoane, pe motive de sex (graviditate, nastere), rasa, etnie, categorie sociala (persoanele cu handicap sunt una dintre cele mai discriminate categorii sociale), etc. - indirecta, cand tratamentul defavorabil este indreptat impotriva unui grup de persoane de un anumit sex, etnie, rasa, categorie sociala etc.

Discriminarea ca forma de marginalizare de orice fel si in orice situatie este, din pacate, un fenomen inca prezent in societatea democratica, fiind atat de obisnuit incat e considerat normal de catre foarte multi romani.

Romania are o lege care sanctioneaza discriminarea, Legea nr. 48, adoptata in anul 2002[1], iar Consiliul National de Combatere a Discriminarii functioneaza din anul 2003.

 De asemenea, Guvernul Romaniei a adoptat Hotararea nr. 1.258/2004[2] privind aprobarea Planului national de actiune pentru combaterea discriminarii.

Un interes special este acordat discriminarii la locul de munca a femeilor, minoritatilor sexuale si a persoanelor cu handicap.

In ceea ce priveste discriminarea femeilor, in toate tarile lumii (in special cele ale lumii a treia) acestea sunt, in general, implicate in activitati profesionale mai putin calificate si, deci, mai slab remunerate. In cercetarile de specialitate se deosebesc doua forme principale de discriminare a femeii in domeniul muncii: discriminare la salarizare, cand pentru prestarea unei munci similare din punct de vedere cantitativ si calitativ, femeile primesc o remunerare diferentiata si segregarea profesionala, cand femeile au un acces mai limitat la anumite profesii (de regula, mai prestigioase si mai bine platite).

Legea nr. 202/2002, republicata[3], sanctioneaza discriminarea intre sexe in Romania. Prin egalitate de sanse intre femei si barbati se intelege luarea in considerare a capacitatilor, nevoilor si aspiratiilor diferite ale persoanelor de sex masculin, respectiv feminin si tratamentul egal al acestora

Pe larg acest lucru presupune: accesul nediscriminatoriu la alegerea sau exercitarea libera a unei profesii sau activitati, angajarea in toate posturile sau locurile de munca vacante si la toate nivelurile ierarhiei profesionale, veniturile egale pentru munca de valoare egala, informare si consiliere profesionala, programe de initiere, calificare, perfectionare, specializare si recalificare profesionala, promovarea la orice nivel ierarhic si profesional, conditii de munca ce respecta normele de sanatate si securitate in munca, conform prevederilor legislatiei in vigoare. Motivele principale ale discriminarii femeilor sunt:

Atitudinile preconcepute ale ofertantului locului de munca fata de angajarea femeilor, pe care le considera forta de munca inferioara;

Preferinta angajatorului, care este, de regula, barbat, pentru lucratori de sex masculin din considerente de socializare sau solidaritate barbateasca, dorind sa lucreze mai mult cu un colectiv de barbati, decat cu un grup de femei sau crezand ca un conducator barbat este mai eficient;

Previziunile angajatorului referitoare la productivitatea probabila a candidatului femeie, intrucat prestanta acesteia poate fi intrerupta de casatorie, nasterea si ingrijirea copiilor. De aceea ofertantul acorda prioritate unui solicitant de sex masculin sau, in cazul cand angajeaza totusi o femeie, aceasta este platita mai putin.

Conform Legii nr. 202/2002 republicata, maternitatea nu poate constitui un motiv de discriminare, totodata fiind interzis a i se solicita unei candidate, in vederea angajarii, sa prezinte un test de graviditate.

 Femeile insarcinate au dreptul la un program de munca mai lejer, in cazul in care medicul elibereaza un certificat in care solicita acest lucru. Primul lucru care trebuie sa fie facut este sa anunte superiorul in scris ca este insarcinata pentru a putea beneficia de toate drepturile pe care le acorda legea romaneasca. El este obligat sa pastreze confidentialitatea si sa dea curs cererilor de imbunatatire a conditiilor de munca. Pe timpul sarcinii ea are dreptul la un program de lucru mai scurt. Legea prevede ca absentele motivate cu adeverinta medicala sa fie platite de catre angajator. "Se interzice unui angajator sa concedieze o femeie pe perioada graviditatii, a concediului de maternitate, prenatal sau de boala sau pe o perioada care va fi stabilita de legislatia nationala, urmatoare intoarcerii sale din concediu, cu exceptia cazurilor care nu au legatura cu graviditatea, nasterea copilului si consecintele acesteia si alaptarea." "Femeia trebuie sa aiba garantia ca la sfarsitul concediului de maternitate, cand isi reia lucrul, se intoarce pe acelasi post sau pe un post echivalent, remunerat la acelasi nivel". 

Sunt exceptate de la aplicarea prevederilor legii locurile de munca, care datorita naturii sau conditiilor particulare de prestare a muncii, prevazute de lege, particularitatile de sex sunt determinante Nu sunt considerate discriminari: a) masurile speciale prevazute de lege pentru protectia maternitatii, nasterii si alaptarii; b) masurile stimulative, temporare, pentru protectia anumitor categorii de femei sau barbati; c) cerintele de calificare pentru activitati in care particularitatile de sex constituie un factor determinant datorita specificului conditiilor si modului de desfasurare a activitatilor respective.

Daca in majoritatea tarilor Uniunii Europene persoanele cu handicap dispun de anumite facilitati atat in societate cat si la locul de munca, in tara noastra rar se intampla acest lucru, pentru ca de obicei persoanele care au un anumit handicap nu au un loc de munca. Legea noastra prevede ca "Persoanele cu handicap se bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii, respectand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor."

Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) a elaborat Strategia Nationala 2006-2013 privind protectia, integrarea si incluziunea sociala a persoanelor cu handicap din Romania. Scopul acestei strategii este asigurarea exercitarii totale a drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanelor cu handicap in vederea cresterii calitatii vietii acestora.

Strategia propune ca modalitati de crestere a gradului de ocupare a fortei de munca in randul persoanelor cu handicap, urmatoarele cai de actiune:

asigurarea pregatirii scolare a persoanei cu handicap, indiferent de locul in care aceasta se afla, inclusiv prin profesori itineranti;

accentuarea importantei evaluarii abilitatilor si, mai ales, a abilitatilor socio-profesionale;

realizarea, diversificarea si sustinerea financiara a programelor privind reabilitarea profesionala a persoanelor cu handicap;

asigurarea pregatirii pentru ocupatii necesare in domeniul handicapului si pentru introducerea de noi ocupatii in Clasificarea Ocupatiilor din Romania.

 Angajatorii se pot implica in crearea de conditii speciale pentru pesoanele cu handicap prin:

- proiectarea si adaptarea locurilor de munca in asa fel incat  acestea sa devina accesibile persoanelor cu handicap; 

 - sustinerea logistica si financiara a angajatorilor in vederea realizarii amenajarilor/adaptarilor in functie de nevoile individuale ale persoanei cu handicap angajate;

 - stabilirea unei comunicari permanente intre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca, ANPH si organizatiile neguvernamentale;

 - sustinerea unei piete de desfacere pentru produsul muncii persoanei cu handicap.

Romania a abolit in ianuarie 2002 articolul 200 din Codul Penal privind statutul persoanelor cu o alta orientare sexuala. Dar, desi din punct de vedere juridic situatia este acceptabila, discriminarea bazata pe orientarea sexuala este un fapt prezent la locul de munca.

Potrivit Barometrului de Opinie al Fundatiei pentru o Societate Deschisa din iulie 2002, 59% dintre romani nu ii considera pe homosexuali oameni normali. Ei considera homosexualitatea "boala psihica", "problema emotionala", "viciu", "pacat impotriva naturii" sau un fel de identitate anti-romaneasca importata din Vest. Astfel ca cei care apartin acestei categorii sociale sunt nevoiti, de multe ori, sa ascunda acest lucru, altfel ar risca sa-si piarda locul de munca.

Contractul de munca poate contine clauze de interzicere a discriminarii.

Pentru prevenirea actiunilor de discriminare, atat la negocierea contractului colectiv de munca unic la nivel national, cat si la negocierea contractelor colective de munca la nivel de unitati, partile contractante pot stabili introducerea clauzei de interzicere a faptelor de discriminare si, respectiv, clauze privind modul de solutionare a reclamatiilor formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte.

Pentru completarea informatiilor, a se vedea:

1.  Sanda Ghimpu, Alexandru Ticlea, Dreptul muncii, Editia a II-a revazuta si adaugita, Editura All Beck, Bucuresti 2001, p. 136.
2. Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editie ingrijita de Gabriela Bucur, Marian Florescu, Editura All Educational, Bucuresti, 1998, p. 646,
3.  Legea nr. 53/2003 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003), cu modificarile ulterioare, modificata inclusiv prin Legea 94/2007 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 19 aprilie 2007) si prin Legea nr. 237/2007 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 497 din 25 iulie 2007).
4.  Contractul colectiv de munca unic la nivel national (publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea V, nr. 5 din 29 ianuarie 2007).
5.  Denis Gatumel, Le droit du travail en France, Edition Francis Lefevre, Paris, 1998, p. 351; Jean Pélissier, Alain Supiot, Antoine Jeammaud, Droit du travail, 23^e édition, Dalloz, Paris, 2006, p. 315.
6.  Rémy Wyler, Droit du travail, Staemfli Editions SA Berne, p. 41.
7.  Ion Traian Stefanescu, Tratat de dreptul muncii, Editura WoltersKluwer, Bucuresti, 2007, p. 193.
8. Charles Munoz, La fin du contract individuel de travail et le droit aux indemnités de l'assurance - chomage, thése de licence prezénte a la Faculté de droit de l'Université Laussanne, 1992, p. 13-14.
9. Alexandru Ticlea, Tratat de dreptul muncii, editia a II-a, Ed. Universul Juridic, 2007, Bucuresti.