Comunicarea non-verbala

COMUNICAREA NON-VERBALA

Oamenii, dar si plantele sau animalele trebuie sa comunice pentru a trai. Ca sa transmita mesaje si sa faca schimb de informatii, natura le-a oferit diferite mijloace.

Corpul si gesturile

Comunicarea nu se limiteaza la cuvintele unei limbi. Plantele si animalele nu vorbesc. Cu toate acestea, ele comunica. Astfel, plantele transmit mesaje prin intermediul mirosurilor si al culorilor, la fel ca animalele si oamenii. Fiintele umane transmit informatii si prin pozitia corpului, prin gesturi si infatisare. Aceasta este comunicarea nonverbala.

Mirosurile

Numeroase specii de plante se reproduc cu ajutorul insectelor. Plantele semnaleaza locul in care se afla raspandind anumite parfumuri sau colorandu-se in anumite culori. Insectele astfel atrase se aseaza pe flori si apoi transporta polenul de la o floare la alta. Animalele emit mai multe feluri de mesaje degajand substante mirositoare, numite feromoni. Ele lasa urme pe pamant care le semnaleaza prezenta, le delimiteaza teritoriul. De asemenea, mirosurile pot fi semnale de avertizare: cand vaironul, o specie de pesti, este ranit de un pradator, el ii avertizeaza de pericol pe ceilalti pesti degajand un miros. In sfarsit, feromonii duc la apropierea masculilor si a femelelor in momentul reproducerii: femela fluture emite un miros care poate atrage un mascul din specia sa de la o distanta de mai multi kilometri. Omul are un simt olfactiv mult mai putin dezvoltat decat cel al animalelor; el este totusi sensibil la mirosuri, chiar daca uneori nu isi da seama de acest lucru. Se stie, de exemplu, ca bebelusii recunosc mirosul mamei lor chiar la cateva minute dupa nastere.

Pozitia corpului

Animalele si oamenii isi folosesc corpul pentru a comunica. Prin unele posturi se pot transmite informatii extrem de precise. Astfel animalele isi pot exprima teama, dorinta, supunerea, placerea sau agresivitatea. Elefantul isi inalta capul si isi ridica trompa in fata unui pericol, cimpanzeii isi exprima furia agitandu-si bratele, sarind pe loc si aratandu-si dintii. Animalele si oamenii comunica si prin expresia fetei. Oamenii adopta uneori o mimica apropiata de cea a cimpanzeilor: ridica din sprancene de mirare, isi stramba nasul de dezgust, ochii li se maresc si buzele li se strang cand ameninta.

Gesturile

Stramosii nostri indepartati se exprimau prin gesturi. Si astazi omul isi foloseste bratele, mainile si capul ca sa faca gesturi. Gesturile sale preced, ilustreaza sau precizeaza ceea ce spun cuvintele: degetul dus spre obraz indica rusine, iar spre tampla semnifica nebunia. Gesturile si miscarile pot fi organizate intr-o inlantuire ritmata: acesta este dansul, un mijloc universal de comunicare. In anumite triburi din Africa si Amazonia, oamenii danseaza pentru a cere zeilor ploaia sau tamaduirea unui bolnav.

Infatisarea

Din cele mai vechi timpuri, omul si-a schimbat infatisarea si chiar pielea prin pictarea corpului, tatuaje, scarificari, machiaj, imbracaminte. La triburile africane, pictarea corpului si a fetei, tatuajele si scarificarile indeplinesc diferite functii: ele pot, de exemplu, indica varsta sau statutul social. De asemenea, dupa imbracaminte, putem recunoaste apartenenta cuiva la un grup, la o categorie profesionala: de exemplu, soldatii sau politistii pot fi usor identificati datorita uniformelor. Animalele comunica intre ele emitand semnale sonore: strigate, mormaituri sau triluri. Numai oamenii pot articula sunetele pentru a alcatui cuvinte si a le organiza intr-un limbaj vorbit.

Sunetele si vorbirea

Animalele si oamenii comunica prin emiterea de semnale sonore. Oamenii nu isi folosesc vocea in acelasi fel ca animalele. Astfel, desi animalele pot emite mai multe sunete diferite, ele nu vorbesc. In schimb, oamenii articuleaza sunetele, formeaza cuvinte si fraze si isi pot controla glasul pentru a vorbi.

Sunetele emise de animale

Animalele fac schimb de semnale sonore: strigate, mormaituri, fluieraturi, ragete . , prin care pot transmite mesaje de chemare, de alarma, de amenintare sau de agresiune. Pasarile, de exemplu, au un sistem de comunicare sonora foarte sofisticat: pitigoiul poate emite peste 50 de sunete diferite. Fiecare sunet are un scop precis: pasarile striga pentru a semnala prezenta unui dusman, pentru a-si chema puii sau pentru a mentine contactul cu restul grupului; masculii canta pentru a-si delimita teritoriul sau pentru a cuceri o femela.

Organele vorbirii

S-au modificat pe masura ce omul s-a adaptat la pozitia verticala. Fiindca, asemenea maimutelor de talie mare, stramosii omului se deplasau sprijinindu-se in maini. Primul om care s-a ridicat in pozitie verticala a capatat denumirea de Homoerectus. Mergand astfel, el a putut sa-si foloseasca mai mult mainile decat falcile, de exemplu pentru a apuca hrana. Cum nu mai avea nevoie de falci atat de puternice, capul i-a devenit mai usor si s-a ridicat. Atunci, laringele i s-a eliberat si i s-au dezvoltat organele vocale. Aceste modificari fizice au fost necesare aparitiei limbajului articulat, care este controlat in creier de centrii vorbirii.

Primele cuvinte

Oamenii preistorici comunicau probabil intre ei prin strigate si diferite alte sunete. Apoi, treptat, oamenii au avut nevoie sa transmita informatii din ce in ce mai complexe. Astfel, au inceput sa foloseasca combinatii de sunete diferite pentru fiecare obiect, fiecare actiune si fiecare idee. Ei au inventat cuvinte pentru a desemna animalele, plantele, intreaga natura inconjuratoare si propriile lor activitati: fuga, vanatoarea, hrana, somnul.

Controlul vocii si cantatul

Cand se naste, copilul nu stie sa vorbeasca. El se face inteles de cei din jur prin strigate, prin plans si mimica. Crescand, el invata treptat sa isi foloseasca glasul, sa produca si sa controleze sunetele, apoi sa stapaneasca limbajul parintilor sai. Dar omul nu se multumeste doar cu articularea cuvintelor pentru a vorbi, el stie sa isi si moduleze vocea pentru a canta. Vocea este, intr-un fel, primul instrument muzical folosit de om.