Comunicare si limbaj

COMUNICARE SI LIMBAJ

"Comunicarea, in ansamblul ei, este un proces dinamic, aflat intr-o permanenta transformare, transformare care are loc chiar si in momentul in care se desfasoara acest proces".[1] Din acest citat reiese faptul ca fenomenul comunicarii este omniprezent, posibilitatea inexistentei acestuia fiind imposibila. Dat fiind faptul ca definirea termenului de comunicare este dificila, datorita multitudinii de sensuri, multi autori de specialitate prezinta fenomenul prin intermediul mai multor modele de comunicare. Cele mai cunoscute modele sunt cel elementar, respectiv cel fundamental al comunicarii.

Modelul elementar al comunicarii contine patru elemente esentiale, acestea fiind emitatorul, canalul, informatia si receptorul. Scopul acestui model este transmiterea informatiei de la emitator la receptor, netinandu-se cont de faptul ca procesul comunicarii este unul bilateral, desfasurandu-se atat in directia emitator - receptor, cat si invers. Acest model este potrivit in cazul unei situatii de monolog, precum prezentarile publice.

Modelul fundamental al comunicarii este mai amplu, incluzand o serie de elemente esentiale procesului comunicational. Astfel, pe langa cei patru termeni inclusi in modelul elementar al comunicarii, acesta din urma prezinta in plus elementele de codare, decodare, efect si zgomot de fond. Explicatia acestui model consta in necesitatea codarii oricarui mesaj pentru ca acesta sa poata fi transmis de catre emitator, respectiv decodarea lui, in vederea perceperii informatiei de catre receptor. Acest proces are drept urmare fireasca efectul, care in literatura de specialitate mai este numit si feed-back. Zgomotul de fond sau bruiajul este un alt aspect ignorat de initiatorii modelului elementar al comunicarii, insa esential indeosebi in cazul comunicarii la distanta. Astfel, putem spune ca in timp ce primul model este unul simplu, care vizeaza definirea abstracta a termenului de comunicare, cel de-al doilea model vizeaza finalitatea procesului, in sensul inglobarii reactiei receptorului.

Definind astfel comunicarea, prin intermediul celor doua modele prezentate mai sus, as dori ca in cele ce urmeaza sa mentionez principalele forme ale acestui concept. Astfel, Flaviu Calin Rus, autorul cartii "Introducere in stiinta comunicarii si a relatiilor publice" analizeaza mai multe tipuri de comunicare, cum ar fi cea verbala, nonverbala, interpersonala, de grup, mediatizata, politica, publicitara etc. In aceasta lucrare ma voi axa indeosebi pe comunicarea verbala si, implicit, pe limaj.

Comunicarea verbala este acea forma a comunicarii care utilizeaza cuvantul vorbit ca mijloc de transmitere a informatiei, aceasta realizandu-se "in baza unei limbi comune si a unui limbaj comun".[3] Principala cauza a comunicarii verbale este nevoia de transmitere a gandurilor, sentimentelor, necesitatea de transfer si contratransfer informational si, nu in ultimul rand, nevoia de socializare. Acest tip de comunicare sta la baza tuturor celorlalte prezentate in cartea profesorului Flaviu Calin Rus. Astfel, in functie de context, individul trebuie sa fie constient si sa controleze o serie de factori determinanti in comunicarea verbala. Acesti factori sunt tonalitatea, volumul si ritmul cu care sunt transmise mesajele. In cele mai multe cazuri, incluzand comunicarea la locul de munca, cea interpersonala sau de grup, tonalitatea trebuie sa se incadreze in limitele intelegerii. O tonalitate prea joasa poate distorsiona mesajul sau, mai mult, poate determina schimbarea atentiei receptorului de la continut la forma. Mai exact, ascultatorul va tinde sa inteleaga mai degraba cuvintele propriu-zise decat esenta discursului. O tonalitate prea ridicata va avea aproximativ acelasi efect, distragand atentia receptorilor. Astfel, cel mai indicat este utilizarea unei tonalitati de intensitate medie, care sa permita intelegerea mesajului care se doreste a fi transmis, fara a exagera.

Volumul informatiilor este un aspect care variaza in functie de grupul de ascultatori. Orice grup are anumite caracteristici comune, fie ca acestea vizeaza aspectul varstei, sexului sau intereselor personale. Un bun orator va sti sa identifice elementele comune ale grupului si sa furnizeze o cantitate suficienta de informatii, astfel incat nevoia de cunoastere sa fie satisfacuta, fara riscul informatiei in exces, ce nu a putut fi asimilata.

Ritmul prezentarii este dependent, la randul sau, de caracteristicile auditoriului si de subiectele in discutie. Cu toate acestea, este cunoscut faptul ca un discurs variat are mai multa "priza" la public decat unul linear. Dat fiind faptul ca viteza de asimilare a informatiei este mai mica decat cea a vorbirii, este de preferat ca vorbitorul sa utilizeze, alaturi de simpla prezentare, si exemple ilustrative. Mai mult, pentru a pastra vie atentia ascultatorilor, este indicat sa se utilizeze glume, exemple amuzante si eventual chiar scurte activitati de grup. Eficienta acestor metode este dovedita in cazul prezentarilor publice, la fel cum este dovedit si faptul ca linearitatea discursului are un efect invers.

Dupa cum aminteam putin mai devreme, comunicarea verbala se realizeaza prin intermediul limbajului; acesta indeplineste mai multe functii, fiecare dintre acestea avand corespondent in unul dintre cele sase elemente ale comunicarii.[5] Cele sase elemente ale comunicarii verbale sunt emitatorul, receptorul, mesajul, contextul, codul si contactul; functiile carora corespunde fiecare element prezentat anterior le voi prezenta in cele ce urmeaza.

Functia expresiva corespunde primului element, subliniind marcile subiectivitatii. Aceste marci sunt mai evidente in cazul comunicarii non-verbale si paraverbale decat in cazul comunicarii verbale, deoarece surpind intreaga gama de gesturi, respectiv aspectele legate de tonalitate si ritm. Cu toate acestea, in cazul comunicarii verbale functia se manifesta prin marci ale persoanei I singular, pronume, indici care subliniaza prezenta vorbitorului. Functia conativa se focalizeaza asupra receptorului, fiind sesizata in comunicarea verbala prin adresarea directa. Functia referentiala corespunde mesajului, in timp ce functia poetica revine contextului. Functia poetica vizeaza aspectul estetic al mesajului, forma de prezentare, punand accent pe conturarea bogata a continutului. Functia metalingvistica este asociata cu codul, putand fi sesizata indeosebi in context nonverbal sau paraverbal, avand in vedere ca se manifesta prin gesturi sau tonalitate si ritm al vorbirii. Functia fatica corespunde contactului, stabilind legatura dintre vorbitori. La randul sau, aceasta functie poate fi sesizata mai usor in cazul comunicarii nonverbale.

In functie de context, limbajul poate fi formal sau informal. Limbajul formal se utilizeaza cu prisosinta in cazul comunicarii politice, de intreprindere sau inter si intrasistemica sau in cazul comunicarii mediatizate.

Comunicarea politica si electorala are drept scop principal crearea si mentinerea unui climat de incredere intre oamenii politici si opinia publica, respectiv alegatorii. Prin intermediul acestei forme de comunicare se transmit mesaje cu continut politic, care au scopul de a influenta parerile indivizilor. Pentru a realiza acest lucru, oamenii politici apeleaza la strategii de persuasiune, pe care le aplica cu ajutorul limbajului formal de cele mai multe ori. Acest limbaj este dublat in special in timpul campaniilor electorale de cel informal, care are rolul de a atrage simpatii, insa raportat la persoana, nu la platforma politica.

In cazul comunicarii de intreprindere poate exista atat limbaj formal, cat si informal. Cel mai adesea, comunicarea formala este folosita in cazul prezentarilor, sedintelor sau comunicarii pe verticala, in timp ce limbajul informal este utilizat in special in comunicarea pe orizontala, intre colegi.

Comunicarea mediatizata este unidirectionala, lipsind elementul de feed-back imediat. Mijloacele de transmitere a acestui tip de comunicare sunt cele media, reprezentate de presa scrisa, TV, radio si internet. Mesajele transmite prin intermediul mass-media imbraca de cele mai multe ori o forma tip, utilizand limbajul formal, indeosebi in cazul presei scrise. Limbajul informal este utilizat in aceeasi masura, de cele mai multe ori tipul programului sugerand implicit si tipul de limbaj ce urmeaza a fi folosit.

Limbajul reprezinta esenta comunicarii, motiv pentru care am urmarit in aceasta lucrare raportul dintre cele doua variabile. Comunicarea verbala, alaturi de cea nonverbala, ne ajuta la perceperea si asimilarea informatiei care ne inconjoara in mod continuu. Dat fiind acest fapt, am dorit sa prezint pe scurt acest proces care, desi in viata de zi cu zi este extrem de natural si simplu, la o analiza amanuntita este un proces complex, caruia trebuie sa ii acordam o atentie sporita.

Bibliografie

Carti

Radu, Cristian. Comunicare verbala si nonverbala

- Rus, Flaviu Calin. 2002. Introducere in stiinta comunicarii si a relatiilor publice, Institutul European, Iasi

van Cuilenburg, JJ, Scholten, O, Noomen, G.W. 1998. Stiinta comunicarii, versiune romaneasca si studiu introductiv de Tudor Olteanu, editia a II-a, Ed. Humanitas, Bucuresti

articole internet

- Rolul comunicarii didactice in eficientizarea activitatilor instructiv-educative