Valorile, abilitatile si deprinderile asistentului social

Valorile, abilitatile si deprinderile asistentului social

Asistenta sociala este formata din doua componente/masuri distincte si anume: serviciile sociale si prestatiile sociale. Pentru intelegerea scopului asistentei sociale, este utila definirea a ceea ce inseamna "a functiona normal intr-o societate".

Functionarea sociala consta in indeplinirea responsabilitatilor fata de societate in general, fata de cei din imediata apropiere sau fata de propria persoana. Aceste responsabilitati includ satisfacerea nevoilor de baza ale individului si ale membrilor de familie care depind de ea. Nevoile de baza sunt fizice, emotionale, de realizare personala etc.

Conceptul de nevoie sociala apartine in mod firesc de ideea de serviciu social. Istoricul serviciilor sociale are la baza recunoasterea nevoilor sociale si organizarea societatii pentru a le satisface. (https://www.mmuncii.ro/, 04.05.2010

Termenul de "nevoie" desemneaza o lipsa, o anumita stare de deficienta ce impune o rezolvare, o stare de tensiune la un moment dat, resimtita de un grup de indivizi sau individual.

Masurile/componentele asistentei sociale au rolul de a satisface nevoile unei persoane atunci cand aceasta nu se mai poate ajuta singura (din cauza unei boli cronice, a resurselor financiare insuficiente, a unui handicap fizic sau psihic etc.), astfel:

a. Prestatiile sociale constau in forme de transfer prin care se realizeaza alocarea de bunuri si servicii catre indivizi sau familie prin respectarea unui set de reguli si de roluri reciproce. Prestatiile pot fi acordate in bani sau in natura. Din categoria celor banesti fac parte: pensiile, indemnizatiile de somaj, alocatiile pentru copii si familie, ajutorul social etc. Prestatiile in natura pot consta din bunuri (rechizite pentru scolarii din familiile cu venituri mici, alimente etc.). (op.cit.)

b. Serviciile sociale sunt activitatile asistentilor sociali sau ale altor profesionisti care ajuta oamenii sa previna dependenta, sa consolideze relatiile de familie si sa restabileasca functionarea sociala a indivizilor, familiilor si comunitatilor. (op.cit.)

Conform OG 86/2004, serviciile sociale reprezinta masuri si actiuni care raspund nevoilor sociale individuale, familiale sau de grup si urmaresc prevenirea si depasirea situatiilor de dificultate, de vulnerabilitate sau dependenta, in scopul mentinerii autonomiei, prevenirii marginalizarii si excluziunii sociale, cresterii calitatii vietii. (op.cit.)

Conceptul de problema sociala poate fi definit ca fiind o situatie pe care un individ sau mai multe persoane dintr-o comunitate o percep ca fiind greu de rezolvat, dificila, care creeaza disconfort si care cere o solutionare/rezolvare imediata. (op.cit.)

Asistentul social este persoana cu studii superioare de specialitate (3-4 ani in Universitate) care are pregatirea necesara pentru a lucra in servicii de asistenta sociala cu grupuri, familii sau indivizi in situatii de risc, viitori clienti sau beneficiari.

Clientul este cel care apeleaza la serviciile cuiva, in acest caz, la serviciile asistentului social, iar beneficiarul este o "persoana, colectivitate sau insitutie care are folos din ceva; destinatar al unor materiale sau al unor servicii", "persoana fizica sau juridica in folosul careia se realizezaa o actiune". (DEX, 1998)

Principalele roluri ale unui asistent social sunt urmatoarele:

Intermediar: intermediaza accesul clientilor la servicii si/sau la alte resurse;

Avocat: asista clientii in obtinerea drepturilor sociale/legale si sprijina activ initiativele ce urmaresc schimbarea proiectelor, a programelor si politicilor care au efect negativ asupra persoanelor in nevoie reprezentate de el;

Educator/profesor: transmite clientilor cunostinte si abilitati/deprinderi necesare pentru a preveni aparitia problemelor sau pentru a sprijini/imbunatati functionarea sociala;

Consilier: asista clientii sa se descurce mai bine in societate ajutandu-i sa isi inteleaga mai bine sentimentele, sa-si schimbe comportamentul si sa invete sa depaseasca situatiile problema;

Manager de caz: coordoneaza toate activitatile legate de caz, ia hotararile importante si raspunde de evolutia cazului;

Manager al sarcinilor de serviciu: se preocupa de indeplinirea sarcinilor se serviciu intr-un mod care sa asigure servicii cat mai eficiente pentru client si responsabilitate fata de insitutia angajatoare;

Factor de dezvoltare a personalului insitutiei in care lucreaza: faciliteaza dezvoltarea profesionala a personalului insitutiei prin pregatire, supervizare, consultare si management al personalului;

Administrator: planifica, dezvolta si implementeaza politici, servicii si programe intr-o organizatie;

Agent de schimbare sociala: participa la identificarea problemelor comunitatii si/sau a zonelor in care calitatea vietii poate fi crescuta. Mobilizeaza grupuri de interese care sa pledeze cauza schimbarii sau pentru obtinerea de resurse;

Profesionist: se angajeaza competent si respectand etica/deontologia profesiei in practica asistentei sociale si contribuie la dezvoltarea profesiei de asistent social. (https://www.mmuncii.ro/, 04.05.2010)

In practica, asistentul social poate avea unul dintre aceste roluri sau chiar mai multe.

Este important ca intre asistent social si beneficiar/client sa existe un tip special de relatie interpersonala (v. Fig. 3.1.). Obiectivele acestei relatii dintre asistent social si client sunt: sprijinirea clientului in depasirea unor situatii problematice de viata; satisfacerea nevoilor psihosociale; crearea unei atmosfere in care clientul sa se simta liber sa comunice si sa colaboreze in conditii de securitate psihoemotionala cu asistentul social. (op.cit.)

INDIVID  MEDIU

Fig. 3.1. Schema de evaluare a relatiei interpersonale dintre asistent social si client (op.cit.)

Coord. George Neamtu (2003) scrie in "Tratat de asistenta sociala" ca "asistenta sociala prin activitatea sa practica focalizeaza resursele ("interactiunile") pe construirea sau activarea solutiilor pentru persoanele ce intampina dificultati in interdependenta cu mediul. Desi nu este singurul, asistentul social isi delimiteaza bazele profesiunii sale prin interventie specifica in vederea provocarii unei schimbari la nivelul clientului sau ca intreg. Coord. Neamtu (2003, p.26)

Aceasta afirmatie este demonstrata prin construirea unei competente de lucru/interventie in sistemul social ce se fundamenteaza pe trei elemente: valori si atitudini; cunostinte teoretice; abilitati practice." (op.cit.)

Asistentul social trebuie sa posede "cunostinte teoretice solide, fixate intr-un puternic sistem explicativ care sa cuprinda elemente din domenii ca: psihologia subiectivitatii, teorii ale dezvoltarii, componentele socializarii, explicatiile comportamentaliste, teoriile despre comunicare, despre stres, teoriile asupra personalitatii umane, teoriile organizarii si functionalitatii sociale, cunostintele din sociologie, stiintele politice, stiintele economice, din antropologie, administratie, guvernare, stiintele juridice, cunostinte detaliate despre anormalitate si patologie umana." (op.cit.)

Aceasta baza teoretica a asistentului social "se construieste pe specificul intelegerii; informatiile din numeroase ramuri ale stiintei sunt utilizate pentru a explica sisteme diferite: indivizi, grupuri, organizatii, institutii, comunitati si chiar societati. Daca explicatia este corecta, atunci si practica asistentei sociale poate fi utila." Coord. Neamtu (2003, p.27)

"Ca valori profesionale in asistenta sociala sunt enuntate si respectate urmatoarele:

respectarea drepturilor fundamentale ale omului, ceea ce inseamna ca toti oamenii, inclusiv minoritatile, trebuie sa aiba acces egal la resursele de realizare a scopurilor si aspiratiilor;

dezvoltarea si promovarea responsabilitatii sociale, in sensul ca toate persoanele trebuie sa-si adapteze trebuintele la exigentele mediului social si toate insitutiile trebuie sa-si organizeze resursele pentru a raspunde nevoilor oamenilor;

promovarea libertatilor individuale, adica acceptarea faptului ca umanitatea se prezinta intr-o diversitate uluitoare si respectarea dreptului de a face propriile alegeri in vederea autodezvoltarii;

sprijinirea audodeterminarii pentru persoanele ce doresc sa-si construiasca propriul drum, dar ale caror resurse sunt insuficiente." Coord. Neamtu (2003, p.28)

Pe langa aceste valori, asistentul social trebuie sa aiba in vedere si urmatoarele principii:

principiul individualizarii, adica recunoasterea faptului ca fiecare client/beneficiar este unic si trebuie tratat cu respect si consideratie;

principiul exprimarii, inclusiv prin sentimente, si utilizarea acestora ca resurse de dezvoltare a clientului;

principiul implicarii emotionale controlate si utilizarea starilor emotionale proprii in interesul celuilalt;

principiul acceptarii neconditionate a drepturilor celorlalti;

principiul atitudinii nediscriminatorii si eliminarea evaluarii negative;

principiul acceptarii autodeterminarii si respectarea optiunilor clientului;

principiul confidentialitatii si pastrarea cu rigoare a secretului informatiilor obtinute cu privire la client. (op.cit.)

Ca structura, sistemul de valori cuprinde:

valori cognitive - se formeaza si se bazeaza pe cunostinte probate si validate, dar si pe convingeri si credinte;

valori morale - inoculate de regula in diverse etape ale ontogenezei, coordoneaza si directioneaza comportamentele sociale;

valori culturale - includ structuri complexe de prelucrare a realitatii la nivelul grupurilor sociale;

valori personale - acestea uneori nu sunt recunoscute in aceasta calitate, fiind translatate in alte zone, dar care au o autonomie specifica prin faptul ca sunt strans legate de deciziile individuale ale asistentului social. Coord. Neamtu (2003, p.30)

"Asistenta sociala este o combinare de abilitati si deprinderi care transpun in practica anumite cunostinte teoretice si valori. Unele dintre aceste abilitati sunt individuale si apartin asistentului social ca persoana; este vorba despre asa-numitele "abilitati de relationare": de a asculta, de a raspunde, de a comunica, de a clarifica, de a accepta, de a critica, de a se confrunta, de a intelege etc. Altele sunt de natura metodologic-profesionala: adica de a identifica o problema, de a evalua trebuinte, de a investiga, de a prelucra informatii, de a planifica activitatile, de a lucra in echipa, de a cerceta intr-o maniera stiintifica, de a redacta o comunicare stiintifica, de a conduce un caz s.a." Coord. Neamtu (2003, p.31)

"Dar lista de abilitati si deprinderi fundamentale in asistenta sociala este foarte complexa: clasificarile ce se pot face sunt multiple. In primul rand insa, intereseaza faptul ca toate raspund exigentelor de practica; de la abilitatile necesare publicitatii sau actiunii legale si pana la cele reclamate de psihoterapie, asistentul social - generalist sau specializat - are in vedere practica directa, concreta care se desfasoara dupa urmatoarele principii:

practica in asistenta sociala consta in interactiunea cu clientul si mediul sau;

in activitatile de practica, asistentul social participa si isi foloseste constient propria personalitate, cu calitatile si limitele sale;

relatia cu clientul trebuie sa respecte principiul diversitatii umane si pe cel al unitatii individuale;

in exercitarea profesiunii, asistentul social cunoaste un proces de autodezvoltare si autocunoastere;

in prim-planul actiunii trebuie sa mentina obiectivitatea profesionala, care implica si un anume grad de implicare emotionala controlata;

preocuparile profesionale fata de client trebuie sa cuprinda toate componentele exprimarii acestuia: biologice, psihologice, sociale, spirituale. Tratarea persoanei ca intreg ();

finalitatea actiunii asistentului social este aceea de a ajuta pentru schimbare pozitiva printr-un tratament care sa respecte demnitatea clientului. ();

orice activitate trebuie sa plece de la principiul individualizarii clientului, precizandu-se cu exactitate coordonatele particulare ale acestuia; fiecare client este unic, are ceva special si in acelasi timp reprezinta umanitatea;

asistentul social trebuie sa ofere clientului o dimensiune proiectiva, sa priveasca in viitor, unde sa descopere o imbunatatire posibila a situatiei sale. ();

esenta activitatilor consta in participarea efectiva a clientului la propria schimbare; ();

principiul confidentialitatii trebuie sa fie intotdeauna respectat si reglementat inclusiv prin prevederi juridice;

clientul are dreptul fundamental de a-si cunoaste traseul si evolutia in procesul de ajutor; ()." (op.cit.)

"In concluzie, identitatea profesionala a asistentului social este inconfundabila si presupune dezvoltarea obligatorie a unor componente - cunostinte stiintifice, valori si atitudini, abilitati si deprinderi - care, intr-o dinamica proprie, constituie metoda specifica a asistentei sociale." Coord. Neamtu (2003, p.32)