Procesualitatea si motivatia comportamentului deviant la minori

PROCESUALITATEA SI MOTIVATIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT LA MINORI

Exista o varietate de handicapuri ce au un anumit specific in diferite etape de dezvoltarea a omului. Unele dintre aceste handicapuri trec neobservate si nu intervin asupra relatiilor dintre individ si colectiv in schimb, alte handicapuri isi pun amprenta asupra intregului comportament al omului atat in domeniul activitatii sale practice, cat si in sfera sa spirituala. Aceasta creeaza dificultati de adaptare la mediul de viata, fie ca este vorba de activitate scolara, profesionala, in relatiile din familie, fie ca apar probleme ale integrarii si in insusirea unor modalitati informationale care duc la dezvoltarea persoanei. Toate aceste handicapuri depind nu numai de varsta la care se instaleaza, ci si de natura si de cauzele care le-au provocat, dar mai cu seama de situatie prezenta la un moment dat.

Intalnim trei categorii principale de copii inadaptati:

1. inadaptatii psihic (categoria debililor mintali, a imbecililor, a idiotilor):

2. inadaptati fizic (categoria deficientilor senzoriali);

3. inadaptatii sociali (categoria delincventilor, a psihoticilor si psihopatilor).

Dereglarile biologice nu duc la comportament inadaptat, decat in imprejurari de disconfort psihic, ca urmare a existentei unor conditii psihologice sau obiective care creeaza situatii stresante. Motivarea unor comportamente aberante la minori si stabilizarea lor poate incepe chiar de la lipsa de autoritate a parintilor sau cu exagerarea acestora.

Caracteristici ale tulburarilor de comportament care stau la baza infractionalismului:[1]

1. Comportamente deviante morale se dezvolta mai ales dupa sapte ani deoarece se considera ca maxima structurarea a constiintei de sine se stratifica intens abia in pubertate si adolescenta. Parintii si invatatorii, apoi profesorii sunt mediatorii principali ai valorilor culturale si morale. In pubertate si adolescenta, simtul responsabilitatii intra in faze de sensibilizare si insertie in universul valorilor sociale, situandu-se in zonele constiintei de sine, care se afla intr-o faza de intensa cristalizare si constientizare a conduitelor de conformitate si a celor aberante sau a celor delincvente. Pana in pubertate, comportamentul deviant moral se manifesta, mai ales, ca inadaptare sociala, familiala sau scolara si, rareori, ca manifestari antisociale. In pubertate si adolescenta conduitele de predelincventa, infractionalismul marunt este legat, pe de o parte, de imaturitatea socio-afectiva si caracteriala, si pe de alta parte, de dificultati de adaptare in cadrul legislatiei si al restrictiilor. E vorba de nedezvoltare satisfacatoare a resposabilitatii si de dificultati de adaptare la cadrul legal restrictiv si respectiv al interrelatiilor sociale largi.

2. Comportamentele aberante se pot exprima relativ de vreme si au un spectru larg de manifestari, adesea stereotipe (automatizate), ca si o incapacitate evidenta de progres (delincventa juvenila).

3. Comporetamentele de granita sunt cele intre comportamentele conformiste si cele deviante moral sau legal, intre comportamentele conformiste si aberante.

O importanta cu totul aparte trebuie acordata conditiilor nefavorabile de mediu care pot genera trasaturi psihologice negative ce devin, cu timpul, caracteristici dominante ale personalitatii si astfel isi pun pecetea asupra intregului comportament al individului.

Prin formarea si stabilizarea unor insusiri caracteriale deficitare se ajunge la afirmarea unor comportamente antisociale care la inceput se exprim indirect si latent, apoi din ce in ce mai direct si intens.

Putem descrie doua tipuri de minori delincventi. Primul tip este al tinerilor care savarsesc infractiuni traind pe plan subiectiv intern teama si oroarea de a se indentifica pana la urma cu adevaratii delincventi. Ei au impresia ca delictele lor sunt consecinte unor situatii speciale in care s-au antrenat inainte ca viata lor sa fie inceputa.

A doua categorie este aceea a delincventilor care au o atitudine antisociala ce le monopolizeaza intreaga conduita.

In genere, tipul predilectual este instabil, impulsiv, cu forme de autogresivitate, pervers sau aberant, reactiv si simulat, antisocial si pune probleme numeroase. Cele mai complexe probleme apar insa la predilectualul tanar.

La copii mici, comportamentul are anumite caracteristici care in esenta nu au o impregnare evidenta de rationalitate si vointa, o mare sugestibilitate si nediferentiere ego-alter. Se manifesta o serie de conduite legate interdictii greu suportate, dar si teama de pedeapsa sau privarea afectiva. Conflictele, frustratiile se consuma si se imita in scurt timp la prescolari desi sunt foarte intense. Agresivitatea se declanseaza usor la aceasta varsta si se poate perpetua si chiar intensifica.

Minciuna prescolarilor poate fi agresiva ( pentru a provoca pedeapsa unui frate sau o sora) sau din aparare inclusiv cu scopuri evazive sau din laudarosenie.

Comportamentele aberante ale copiilor se manifesta mai ales ca dominate de teama de sanctiune, ca inadaptarea sociala.

Uneori, se manifesta tendinta de a parasi familia sau gradinita, cand sentimentul de abandon si autoabandon devin intense. La scolarul mic (de la 6- 10 ani) persista minciuna, mai ales din instinctul de aparare, ce poate sa aiba pondere mai mare in mediul scolar sau familiar. Aceasta are loc in cazul in care sistemul cerintelor sunt tensionale pentru copii.

Minciuna agresiva scade treptat spre sfarsitul acestei perioade. Se manifesta dupa conflicte intre copii, conduite diferentiate legate de stabilirea vinovatiei; conduite agresive (para), conduite de aparare activa si pasiva chiar daca este evidenta vina celui in cauza.

Tot in perioada scolara mica se poate manifesta fuga de acasa - primele insemne ale vagabondajului . Aceasta poate fi reactie la conditiile familiale dezorganizate sau la o situatie scolara tensionata, la o incalcare de reguli, ceea ce pune in evidenta teama de pedeapsa. Fuga de acasa si vagabondajul poate fi provocata si de cedare la imitatie, de influenta strazii in care actioneaza grupuri predelincvente sau de nevoia excesiva de aventura.

Furtul se manifesta in perioada scolara mica mai ales prin insusireade gume, creioane, ceasuri etc. Adeseori, acestea se fura dintr-o atractie de moment sau ca sa fie daruite - foarte rar ca sa puna in incurcatura si in stare tensionala pe cel deposedat.

Bataia poate sa fie de aparare, de terorizare, sau pentru a lua un obiect. Uneori, copii mai puternici incarca de servilism pe cei slabi, fapt ce trebuie considerat predelictuala, mai ales daca bataia devine situatia curenta de rezolvare de conflicte. Ca o manifestare predilectuala poate fi considerata la aceasta varsta piromania, ce are la baza placerea copilului de a se juca cu focul si cu chibriturile.

Tulburarile de comportament au cea mai mare frecventa intre 14 si 16 ani ca apoi sa se atenueze, deprinderile si atitudinile sociale se restructureaza, creste spiritul critic si autocritic, se dezvolta abrupt maturizarea sexuala si caracterul seismic al aprecierii de sine si al constiitei de sine.

Programul scolar, devenind mai dens si dificil, situatia scolara cunoaste oscilatii cu ecouri in cerintele si atitudinile parintilor si ale profesorilor. Procesul dezvoltarii poate provoca dereglari temporale sau persistente de origine organica.

Tendintele de fuga sunt insotite de opozitie critica fata de autoritatea parintilor, uneori a unor profesori sau chiar a scolii si de un oarecare grad de tendinte spre nenconformism si infatuare.

Atractia strazii, a gastilor este foarte mare si creeaza solidaritatii de moment foarte puternice, in care se nasc acte de huliganism, mici tentative de furt, din spirit de aventura mai mult decat din necesitate.

Din spirit de aventura, in combinatie cu dorinta de a incalca interdictii, puberii vizioneaza filme inadecvate, fumeaza, beau si incep consumul de droguri.

Datorita maturizarii sexuale se manifesta prima experienta sexuala si apoi se structureaza conduita sexuala, care poate lua forme aberante, deviante sub influente nefaste sau sub influenta agresivitatii.

Infractionalismul si conduitele sexuale aberante au la baza:

1. incidente sexuale in copilaria mare sau in pubertate ca, de pilda,

seductia de catre un homosexual mai in varsta;

2. tineri care nu au avut modele sexuale (fara tata in familie ) cu care sa se identifice si, ca atare, au conduite sexuale needucate si un mai mare risc de a deveni inadaptati.

3. izolarea excesiva de alti copii si lipsa de educatie sociala generala ca urmare a lipsei de sociabilitate generala ce este insotita de teama de sexul opus, fapt ce constituie un risc mai mare pentru conduite aberante ( exhibitionism, masturbatie, etc.);

4. teama de responsabilitate insotita de imaturitate generala conduce la dependente de adult si creeaza conditii mai lesnicioase pentru deviatii sexuale;

5. excesiva teama, anxietatea si opozabilitatea din familie si scoala creeaza o tensiune ce se descarca sub forma de hiperactiuni sexuale;

6. viata excesiv austera si deprivata de relatii sociale, de distractii reale si de independenta de internate etc. poate favoriza unele deviatii sexuale;[2]

La puberii si adolescentii pana la 14-16 ani se exprima acte de tip adult ca executie, dar puerile ca manifestare. Ele stau sub semnul goanei dupa spectacular. Acelasi substrat actioneaza intr-un alt mod de conduita aberanta, tatuajul, automutilare, care poate lua forme diverse, de mesaj simbolic vizual, autoexprimare, exhibitionism.

La adolescenti, crima este mai rara. In aceste cazuri, omorul din neglijenta, accidental, este mai des.

Sinuciderile au in anumite perioade si zone, functii contagioase.

Tentativele de sinucidere sunt mai numeroase decat sinuciderile pro-priu-zise.

Conduitele deviante infantilo-juvenile ajung doar rareori la situatia de comportament aberant, cel mai frecvent intalnindu-se iritabilitatea, instabilitatea psihomotorie si minciuna ca expresie a fanteziei.

Minciuna, ca manifestare morbida a comportamentului aberant se manifesta, de obicei, sub aspectul psihoplastic al fabulatiei si al mitomaniei.

Motivarile sociale care determina minciuna actioneaza pe un teren psihic mai mult sau mai putin afectat constitutional sau in stare de o slabiciune sau de o rigiditate exagerata din partea apartenentilor sau educatorilor.

Modificarile constitutionale sau castigate ale structurii psihice pot orienta adolescentul mincinos catre inadaptarea sociala si chiar spre delincventa, cu precadere in conditii negative de mediu si prin inductie vicioasa, minciuna asociindu-se cu furtul, fuga, vagabondajul si consecintele lor infractionale.

Furtul apare ca cea mai frecventa manifestare de comportament aberant in stadiul dezvoltarii infantilo-juvenile. Observatiile efectuate in ultimii 25 de ani, in cadrul expertizelor medico-legale de psihiatrie, releva ca el se distribuie in 20% din cazuri sub varsta de 13 ani, 35% intre 13-16 ani si 45% intre 16-18 ani.

Poate fi un furt simplu, utilitar si naiv, efectuat la vedere sau un furt calificat prin efractie, in timpul noptii, cu pluralitate de autor. Poate fi un furt unic, primul dintr-o serie lunga, sau o recidiva.

Motivatiile furtului sunt multiple; furtul motivat de satisfacerea unor nevoi, furtul motivat de satisfacerea unor gusturi, a imaginatiei si a dorului de aventura, izvorat din tendinte de a imita anumite persoane, furtul ca manifestare a unor sentimente de invidie, teama, orgoliu, manie sau generozitate, furtul savarsit la indemnul adultilor si chiar al parintilor.

Preadolescentii nu acorda totdeauna o evaluare corespunzatoare obiectului sustras, in timp ce furturile savarsite de adolescenti se disting printr-un mai pronuntat caracter utilitar.

In asociere cu fuga sau vagabondajul, furtul decurge din necesitatea de adapost, hrana si imbracaminte.

Asocierea furtului cu lovirea, amenintarea cu moartea sau chiar cu omorul, desi exceptionala la aceasta varsta nu este exclusa.

Dupa furt apare o atitudine diferita, ea putand fi de regret, indiferenta, cinism, recidiva.

Fuga, in care se cuprinde si plimbarea fara adresa, apare ca rezultat al unei labilitati psihice tranzitorii, uneori de origine impulsiva sau, alteori, ca expresie a unei reactii psihogene. Poate fi o fuga de acasa, de la scoala sau de la alte obligatii.

Ea exprima o tendinta de insubordonare, un sindrom de inadaptare familiala, scolara sau sociala, ori un preludiu al inclinatiei spre vagabondaj si delincventa. Fuga poate fi patologica, un sindrom in cadrul bolii mintale sau nepatologica, exprimand o conduita devianta, un simptom al unei tulburari de morala, ori al unei inadaptari scolare determinata de teama de profesori, al unei inadaptari sociale al comportamentului aberant psihopatic.

Fuga se produce in momentul in care copilul sau adolescentul sesizeaza frustratia afectiva, constatarea care il impinge sa caute in alta parte ceea ce ii lipseste; poate avea sensul unei iesiri din mediu, al unei eliberari catre ceva nou, catre necunoscut sau al unei iesiri din sine insusi care devine un mijloc de a rezolva o stare de tensiune interioara.

Se poate insa, ca fuga sustinuta de spiritul de aventura sa urmareasca imitarea unui personaj de cinema sau de legenda. Ea poate fi motivata de chiulul de la scoala cu ocazia unei intarzieri, neintocmirii temelor sau a fricii de pedeapsa. Repetate, fugile devin din ce in ce mai lungi; dorinta de intoarcere in mediul familial se estompeaza, treptat indeosebi sub povara sanctiunilor severe, evoluand spre vagabondaj.

Vagabondajul, spre deosebire de fuga, presupune o ruptura totala de camin, o viata nomada, lipsita de adapost stabil, de activitatea stabila si ordonata, cu permanente schimbari de ocupatie si este asociata cu alte aberatii de comportament ca cersetoria, furturile, spargerile, prostitutia.

Vagabondajul, ca si fuga, poate exprima:

- un deficit mintal (debilitatea mintala, mai rar epilepsia sau schizofrenia) si, de regula, o expresie a structurii psihopatice constitutionale;

- o reactie de inadaptare la un mediu considerat ostil pentru a evita excesul de coercitie justificata sau nejustificata, fata de carentele familiale, materiale, educative, lipsa de afectivitate sau dezorganizarea mediului familial.

Vagabondajul nu constituie o forma de comportament aberant, dar constituie cel mai adesea, premisa si conditia generarii comportamentului antisocial, cu toate implicatiile sale infractionale.

Inselaciunea presupune un grad de dezvoltare a cunostintelor si a posibilitatilor de evaluarea a situatiilor favorabile, cat si a psihologiei oamenilor care pot fi dusi mai usor in eroare, trasaturi ce sunt proprii adolescentilor. Astfel se poate realiza obtinerea de bunuri prin uzurpare de titluri si functii, prin promisiunea prestarii unor servicii fictive sau prin falsuri de inscrisuri (de obicei in dauna libretelor de economii sau a alocatiilor scolare).

Dezinhibarea sau pervertirea sexuala este prezenta si in preadolescenta si in adolescenta, exprimand unele trasaturi particulare.

Cel mai frecvent este intalnita tentativa si apoi violul consumat, motivat mai frecvent de curiozitatea provocata de sexualitate, uneori sub inductia materialelor pornografice, la tinerii lipsiti de educatie adecvata si, mult mai rar, ca o manifestare sexuala patologica.

Prostitutia apare ca una din consecintele vagabondajului, se manifesta la inceput ca o deviatie comportamentala intamplatoare, pentru a deveni apoi o sursa facila de profituri materiale. Uneori, ea reprezinta o manifestare a precocitatii si exaltarii sexualitatii, in lipsa educatiei, a cunoasterii si adoptarii unor conduite compensatorii adecvate.

Frecventa prostitutiei la adolescente variaza in raport cu barierele de pudoare ale diverselor grupuri sociale, in realizarea sa intervenind in mod substantial, antrenarea catre persoane adulte, dificultatile materiale, deficiente intelectuale.

Violentele corporale constituie o alta forma de comportament deviant, ca expresie conflictuala negativa a pulsiunii agresive. Actul de violenta la adolescent poate fi expresia unui sentiment de plenitudine a fortei sau curajului, al desconsiderarii celor mai neputinciosi, fie expresia unei descarcari explozive a tensiunii afective provocata de revolta sau contrarietate, fie o expresie a unor boli mintale cu alterarea discernamantului asupra interrelatiilor sociale, fie expresia maligna si deliberanta a cruzimii reci a psihopatului ce poate ajunge pana la omorul monstruos.

Pruncuciderea la adolescentele care au nascut apare in planul motivatiei psihologice ca ca fiind calitativ diferita, ca opusul agresivitatii masculine, ca expresie a unei reactii de aparare fata de implicatiile sociale negative ale maternitatii sau ca o expresie a unei boli mintale cu alterarea discernamantului.