NATURA ASISTENTEI SOCIALE

Nevoia de protectie sociala;

Conceptele de asistenta sociala, asigurari sociale, securitate sociala, protectie sociala;

Natura asistentei sociale;

Tipuri de definitii ale nevoii.

Ce fac asistentii sociali? Cand si cum intervin?

Majoritatea dintre noi, pe baza experientei de viata avem putine dificultati in a identifica rolurile anumitor profesii. Spre exemplu, medicul are rolul de a vindeca, de a media intre organismul fizic si influentele mediului. Poate ca pare mai dificil de luat in considerare boala mintala. Avocatul are rolul de a interveni, de a media intre individ si institutiile de drept, dezvoltate pentru a asigura ordinea in societate. Profesorul indeplineste rolul de transmitator al cunostintelor acumulate si de formator al deprinderilor profesionale specifice diferitelor domenii. Preotul se ocupa de un anumit segment al vietii spirituale.

Dar asistentii sociali? Cand, cum si de ce intervin?

Fiecare profesie are o anumita functie, o anumita misiune de indeplinit in societate, un sens, o semnificatie, responsabilitati. Asistenta sociala mediaza procesul prin care individul si societatea ajung la satisfacerea nevoii de autorealizare (in ipoteza ca interesele individului si ale societatii sunt in esenta aceleasi). In societatile complexe, aflate in rapida schimbare, apar blocaje; asistenta sociala intervine, incercand, pe de o parte, sa inlature blocajele cu care se confrunta indivizii in realizarea asteptarilor lor privind sanatatea, dezvoltarea, apartenenta, bunastarea, iar pe de alta parte, sa organizeze eforturile societatii in vederea integrarii componentelor acesteia intr-un tot dinamic si productiv. De regula, in atentia asistentei sociale se situeaza persoanele, familiile, grupurile, organizatiile si comunitatile care se confrunta cu anumite probleme.

Compton si Gallaway considera asistenta sociala ca un proces de rezolvare de probleme, dupa modul in care asistentul si cel asistat operationalizeaza conceptul de mediere:

intre persoana si resursele mediului;

intre persoana si situatia in care aceasta se afla (mediul imediat).

In acest sens, este necesara o distinctie intre practica, proces si interventie, concepte care adesea se confunda. Practica asistentei sociale cuprinde totalitatea activitatilor pe care le indeplinesc asistentii sociali; sunt incluse aici atat procesul ( de solutionare a problemelor), cat si actiunile de schimbare planificata (metodele de interventie). Prin urmare. Interventia apare ca o parte a procesului de rezolvare a problemelor.

Interventia reprezinta efortul constient, planificat, care urmareste sa produca o anumita schimbare, fiind doar o componenta a procesului de asistenta sociala. Inainte de a interveni, este necesara clarificarea naturii problemei de rezolvat, ca si a obiectivelor si scopurilor interventiei. Procesul asistentei sociale cuprinde toate elementele practicii, fiind un concept mai larg decat interventia.

Johnson si Schwartz apreciaza ca in decursul timpului, societatile au dezvoltat mai multe tipuri de aranjamente in vederea satisfacerii nevoilor sociale; fiecare dintre acestea a aparut in stransa legatura cu credintele referitoare la nevoile umane, cu motivele pentru care indivizii sunt inapti sa si le satisfaca si cu responsabilitatea societatii fata de respectivele nevoi nesatisfacute:

1. intrajutorarea;
2. caritatea (filantropia);
3. asistenta publica (sociala);
4. asigurarile sociale
5. serviciile sociale;
6. prestatiile universale.

Iata o comparatie intre aceste aranjamente in functie de implicarea statului, de caracterul relatiei, de posibilitatea stigmatizarii, de anumite aspecte pozitive si de anumite limite:

Protectia sociala reprezinta un sistem de servicii si institutii destinat sa ajute persoanele si grupurile in vederea satisfacerii nevoilor, care sa le permita dezvoltarea deplina a capacitatilor si promovarea bunastarii, in acord cu nevoile familiilor si cu cele ale comunitatii. Asistenta sociala reprezinta o dimensiune esentiala a protectiei sociale.

Se poate pune intrebarea daca asistenta sociala este o stiinta. Raspunsul este negativ. Asistenta sociala are un caracter aplicativ, este o profesie care utilizeaza cunostintele dezvoltate de diferitele stiinte umane, avand ca obiectiv general atingerea bunastarii sociale. De aici nu trebuie trasa concluzia ca ii lipseste spiritul stiintific, riguros, ori ca ar fi caracterizata de lipsa preocuparii pentru cercetare.

Interventia asistentei sociale vizeaza trei directii principale:

sa asiste persoanele si grupurile in vederea identificarii si rezolvarii problemelor aparute ca rezultat al dezechilibrelor dintre ele si mediul in care evolueaza (dimensiunea curativa);

sa identifice domeniile in care pot aparea astfel de dezechilibre si sa actioneze pentru a le preveni (dimensiunea preventiva);

sa identifice, sa cerceteze si sa consolideze la maximum potentialul persoanelor, familiilor, grupurilor, comunitatilor, in vederea asigurarii functionarii si integrarii lor sociale (dimensiunea formativa).

Prin urmare, asistenta sociala intervine ori de cate ori sunt necesare metode si mijloace pentru asigurarea corespondentei dintre capacitatile oamenilor si solicitarile care le sunt impuse de mediu.

Ca specialisti, asistentii sociali mediaza, incearca sa asigure corespondenta dintre indivizi si mediu, sa dezvolte capacitatile de reactie ale indivizilor la mediu si sa-i puna in relatie cu sistemele de asigurare a resurselor. Dar ce inseamna mediere, asigurare corespondenta, punere in relatie? Uneori interventiile sunt focalizate asupra individului, alteori asupra mediului sau asupra ambilor, in conformitate cu diferitele modele dezvoltate de-a lungul timpului.

Metodele de interventie specifice asistentei sociale se afla intr-o stransa interdependenta cu perspectivele teoretice. Baza teoretica a asistentei sociale este vasta si se afla intr-un proces continuu de dezvoltare. Nici o abordare teoretica nu poate oferi toate raspunsurile de care este nevoie in acest domeniu. Principalele tendinte care au influentat asistenta sociala, asigurandu-i cadre teoretice si concepte includ psihanaliza, psihologia umanista, abordarea psihosociala, abordarea comportamentalista, teoria sistemelor, abordarea radicalista.

Pe baza contributiilor diferitelor perspective teoretice si a acumularilor de experienta directa, s-au structurat mai multe modele ale asistentei sociale:

procesul de rezolvare de probleme, formulat in anii 1950 de Helen Harris Perlman, devenit paradigma dominanta a practicii asistentei sociale. Acest model se bazeaza pe ideea ca intreaga viata umana poate fi considerata ca un proces de rezolvare eficienta a problemelor. Tulburarile care apar in viata rezulta din dificultatile legate de activitatile de solutionare de probleme in raport cu anumite situatii. Procesul de rezolvare a problemelor implica o serie de faze, care trebuie parcurse in mod succesiv: (1) recunoasterea sau definirea problemei si angajarea sistemului asistat; (2) stabilirea obiectivelor; (3) colectarea datelor; (4) estimarea, diagnoza situatiei si planificarea actiunilor; (5) interventia sau realizarea actiunilor; (6) evaluarea; (7) finalizarea sau incheierea procesului;

coordonarea de caz, apare ca o strategie referitoare la organizarea si coordonarea serviciilor de ingrijire in raport cu nevoile specifice ale celui asistat. Acest model reprezinta o rezultanta a procesului de crestere a complexitatii sistemelor de asistenta sociala, ceea ce presupune din partea asistentului social atat competente in domeniul practicii si al relatiilor interpersonale, cat si eficienta administrativa;

asistenta centrata pe sarcina implica o serie de activitati comune ale practicianului si ale persoanei asistate: clarificarea situatiei existente (locul unde se afla persoana care solicita ajutorul - punctul A) si identificarea situatiei alternative preferate (locul unde i-ar placea sa ajunga - punctul B); concretizarea rutei dintre situatia existenta si situatia preferata (dintre A si B) in termeni de pasi care ar trebui parcursi (sarcinile de realizat), incepand cu aspectele cele mai simple, pentru ca persoana asistata sa poata capata incredere; acordul reciproc privind alocarea sarcinilor;

interventia in situatie de criza. Ideea pe care se fundeaza acest model permite abordarea dificultatilor ca momente de cotitura in vietile oamenilor, generatoare de mari energii. Aceste energii pot a fi utilizate pozitiv pentru rezolvarea dificultatilor si pentru inlaturarea barierelor. Asistentul social actioneaza pentru canalizarea energiilor, inainte ca ele sa inceapa sa se disipeze, in raport cu persistenta crizelor.

Interventiile specifice asistentei sociale pot fi grupate in sase categorii (Heron, 1990):

de tip prescriptiv, ca incercari de modificare, de corectare a comportamentului persoanei vizate;

informative, centrate pe furnizarea de informatii si de sprijin pentru ca persoana asistata sa poata sa inteleaga mai bine situatia sau aspecte ale acesteia;

confruntari, ca incercari de aducere in discutie a unor aspecte in raport cu care cei asistati ezita sau nu doresc sa se confrunte;

de tip catharsis, ca initiere a eliberarii emotionale, cum ar fi ajutorul acordat pentru exprimarea supararii sau prin contributia la crearea unui mediu emotional sigur;

de tip catalitic, prin ajutorul acordat pentru ca cei asistati sa devina mai orientati, mai puternici, sa-si poata controla mai bine cursul propriilor vieti;

de tip suportiv, prin recunoasterea valorii si meritelor persoanelor asistate, ale celor care le acorda ingrijire si ale tuturor celorlalti implicati.

Tendinta inregistrata in ultimii ani in privinta utilizarii metodelor si modelelor de interventie in asistenta sociala a fost generic numita "eclectism selectiv', caracterizat prin urmatoarele elemente: (1) o utilizare extensiva in practica a elementelor provenind dintr-o mare varietate de teorii si o combinare a diferitelor modele; (2) interventii selective care sunt fundamentate empiric; (3) orientare mai redusa asupra problemelor interne ale persoanei asistate; (4) o practica directa care depaseste limitele asistentei sociale de caz; (5) un grad mai ridicat de utilizare a interventiilor care pot fi validate si masurate. 

Pe ce se bazeaza asistenta sociala ? Fundamentele asistentei sociale sunt urmatoarele:

a) baza teoretica;

b) valorile;

c) relatia;

d) modelul;

e) deprinderile;

f)  deontologia;

g) cercetarea;

h) reglementarile.

Sunt necesare cateva precizari terminologice. In tarile anglofone, beneficiarul asistentei sociale este numit "client". Acest concept nu pare suficient de adecvat in limba romana, unde "clientul" este cel care plateste pentru anumite bunuri si servicii primite. Din acest motiv, trebuie utilizat termenul de "persoana asistata", "familie asistata" etc.

Initial, se poate vorbi de un solicitant de ajutor (asistenta), care intra in relatie cu un serviciu de acordare a ajutorului; acest solicitant de ajutor devine o persoana asistata numai dupa ce are loc definirea problemei (problemelor) si dupa stabilirea unui acord cu practicianul (asistentul social) pentru rezolvare.