Factorii implicati in determinarea comportamentului antisocial

FACTORII IMPLICATI IN DETERMINAREA COMPORTAMENTULUI ANTISOCIAL

Copilul se naste cu anumite particularitati anatomo-fiziologice ce reprezinta premisele materiale ale dezvoltarii sale psihice. Particularitatile innascute ale sistemului nervos central si ale analizelor se perfectioneaza si se dezvolta sub influenta mediului. Ele nu sunt stabile, fixe, ci sunt elemente variabile, se modifica sub influenta educatiei si a conditiilor de viata.

Dispozitiile innascute sau predispozitiile reprezinta premisele pentru dezvoltarea viitoarelor trasaturi si aptitudini. Evolutia si dezvoltarea infantilo-juvenila nu pot fi intelese daca nu se iau in seama dispozitiile si actiunea mediului. Asupra copilului si adolescentului in formare actioneaza multe influente din care unele organizate, apartinand procesului de educatie, iar altele neorganizate, apartinand mediului.

Dezvoltarea personalitatii este determinata de actiunea factorilor externi (educatiei, mediului, cerinte sociale), care se rasfrang prin intermediul conditiilor interne (dispozitii innascute) si al experientei anterioare de viata. Din interactiunea dintre factorii interni si externi cu actiune nociva in perioada dezvoltarii personalitatii rezulta perturbari ale procesului normal de adaptare a copilului si adolescentului: factori interni, individuali, factori externi, sociali.

In prima categorie se includ particularitatile si structura neuropsihica, particularitatii in formare, particularitati care s-au format sub influenta unor factori externi, mai ales, a celor familiali. In a doua categorie, mai importanti sunt factorii socio-culturali, economici, socio-afectivi si emotionali din cadrul microgrupurilor si macrogrupurilor in care trebuie sa se integreze, treptat, copilul si tanarul.

In etapele dezvoltari, copilul strabate drumul umanizarii, al ridicarii de la conduitele primare inferioare la cele superioare, ceea ce presupune extinderea si perfectionarea continua a relatiilor cu mediul.

Acest proces este complex si de durata, el fiind conditionat de factori multiplii: biologici, psihologici, pedagogici, sociali, care pot favoriza sau stanjenii dezvoltarea conduitelor normale, ori pot determina comportamente morbide.[1]

Diversele manifestari exprimate in conduita copilului pot constitui indicii relevante privind nivelul lui de constiinta, gradul de integrare in viata sociala. Se poate cunoaste, astfel, insusirile personalitatii si multitudinea factorilor ei determinanti, prin luarea sub observatie, fie a actului integrarii reale, adica a rezultatelor pozitive a realizarilor obtinute de catre o persoana anumita, fie prin analiza actului neintegrat, adica a comportamentelor si reactiilor apartinand conduitelor neadaptate.

Ori de cate ori, in desfasurarea normelor a comportamentului motivat, intervine un obstacol, indiferent de natura acestuia, organismul recurge la comportamente diverse, mai mult sau mai putin directe, mai mult sau mai

putin ocolite, pentru a se adapta la situatia creata si pentru a atinge scopul propus.

Conceptul de frustratie semnifica tocmai acest gen de situatie in care un obstacol modifica conduita subiectului. De aici si aprecierea ca bogata varietate a comportamentului uman motivat, isi gaseste frecvent cauza majora in frustratie. Totusi nu orice opozitie, contrariere sau blocare a unei trebuinte sau necesitati da nastere la frustratie; blocarea trebuie sa fie insotita de un efect puternic si de constiinta unui obstacol de mari proportii.

O situatie frustranta genereaza un anumit mod de organizare a comportamentului. Se face distinctia intre o situatie frustranta si un organism frustrat. Diferentele sunt decise nu numai de obstacol, de natura si forta de actionare a acestuia, ci si de

- forta motivatiei comportamentului care se gaseste frustrat;

- personalitatea subiectului care sufera frustratia (toleranta individuala, experienta anterioara, sensibilitatea, nivelului de aspiratie)

Sursa frustratiei este data de catre blocare, contrariere, iar manifestarea ei de catre o apreciere constienta, apreciere care va decide un anumit mod de reorganizare a comportamentului.

1. Factori neuro-psihici

Din aceasta categorie fac parte, dupa cum afirma unii autori, urmatorii factori:

1. disfunctii cerebrale, relevate prin EEG. Cercetatorii japonezi M.Kimura si Y.Nakazawa (1963) , studiind traseele bioelectrice ale unui grup de delincventi minori, evidentiaza faptul ca undele theta sunt mai frecvent gasite la recidivisti. Autori francezi G.Verdeaux si J. Verdeaux, in urma compararii traseelor bioelectrice cerebrale ale unui grup de delincventi minori in varsta de 14-18 ani cu cele ale altui lot de nedelincventi, au ajuns la concluzia ca diferentele gasite intre cele doua vizeaza caracteristici functionale care pot traduce fie o intarziere de cativa ani in maturizare, fie tulburari de ordin psihologic. D.Silverman (1964) considerand ca anomaliile bioelectrice - cerebrale pot fi marturia unor situatii conflictuale, si de aceea, ele trebuie puse in raport si cu unele cauze psiho-genetice.

In tara noastra, ample cercetari au fost efectuate de catre V. Dragomirescu. Autorul a urmarit compararea frecventei si aspectele anomaliilor de traseu EEG la psihopati cu aspectele intalnite in urma studiului unui lot de 111 minori cu tulburari de comportament, traduse in conduite deviante, delictuale. Cei 111 minori examinati EEG, cu varsta intre 12-17 ani au fost reprezentati de 96 baieti si 15, fete, iar analiza traseelor EEG a permis urmatoarele constatari:

- traseele cu aspect normal s-au gasit numai la 20 de cazuri, reprezentand un procent de 18 %:

- traseele EEG cu anomalii electrografice de diverse tipuri la 91 de cazuri, reprezentand un procent de 22 %.

Cele 91 de cazuri cu trasee EEG, reprezentand alteratii bioelectrice, au fost grupate in raport cu tipul dominant de descarcari patologice in trei grupe:

- traseele EEG constituie in mod predominant din ritmuri lente, cu frecvente din banda theta, sporadice unde delta si cu aspect discrimic si care s-au constatat la 36 de cazuri ( acest tip de descarcari patologice evidentieaza o retardare neuropsihica, cu aspect electrografic sub varsta cronologica);

-trasee EEG cu ritmuri functionale, sub forma undelor theta si alfa, lente.

Acest tip de anomalii electrografice denota o stare de hiperexcitabilitate neuronala, consecutiv unei disfunctii in dinamica cerebral:

- la cei 24 de delincventi minori din acest grup s-au evidentiat anomalii de tip epileptic.

Numarul cel mai mare de delincventi este format din cei cu varsta de 14 si 15 ani. De aici rezulta o curba a delincventilor in raport cu varsta, care merge ascendent de la 12 la 15 ani si apoi scade treptat la 17 ani.

2. deficiente intelectuale

In cadrul grupului de delincventi minori si tineri regasim un numar relativ mare de cazuri ce reprezinta carente serioase in ceea ce priveste dezvoltarea lor psiho-intelectuala. Capacitatile intelectuale reduse ii impiedica in anticiparea consecintelor si implicatiilor actiunilor intreprinse. Cercetarile efectuate au scos in evidenta cateva aspecte cu un caracter mai general:

- in randul delincventilor, procentul intarziatilor mintal creste pe masura ce ne ridicam de la delicte usoare la delicte grave si foarte grave;

- pentru recidivisti, procentajul debililor mintal este mult mai ridicat decat pentru nerecidivisti;

- procentajul infractorilor cu deficiente intelectuale este aproximativ tot atat de ridicat ca si cel al infractorilor cu tulburari emotiv-afective.

3. tulburari ale afectivitatii

Afectivitatea joaca un rol deosebit de important in viata si activitatea individului uman si orice abatere de la normal creeaza probleme serioase pe linie adaptativa. Delincventi minori se caracterizeaza fie printr-un nivel insuficient de maturizare afectiva, fie prin diferite stari de dereglarea a afectivitatii.

Insuficienta maturitatii afective se caracterizeaza prin:

- lipsa unei autonomii afective, ceea ce duce la cresterea sugestibilitatii,

- insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, legat de insuficienta cunoastere si capacitate de stapanire a reactivitatii emotionale,

- slaba dezvoltare a emotiilor si sentimentelor superioare, indeosebi a celor morale.

Asemenea caracteristici psihocomportamentale conduc la lipsa unei capacitati de autoevaluare si de evaluare adecvata, la lipsa obiectivitatii fata de sine si fata de altii. Delincventii prezinta o intarziere a maturitatii afective de circa 2 ani fata de nedelincventii de aceeasi varsta.

In categoria starilor de dereglare a afectivitatii sunt incluse: starile de frustratie si sentimentele de frustratie, conflicte afective, instabilitatea afectiva, indiferenta afectiva, absenta emotiilor si a inclinatiilor altruiste.

4. tulburari caracteriale

Caracterul, in calitatea lui de nucleu al personalitatii, se formeaza si se dezvolta in ontogeneza, fiind dependent de ansamblul de conditii si imprejurari in care traieste individul uman. El cuprinde un ansamblu de insusiri relativ stabile si constante ale individului uman, care asigura caracterul o anumita forma sau coloratura specifica cu puternice accente de unicitate si irepetabilitate. Trasaturile caracteriale indeplinesc, la nivelul personalitatii, in special functii de reglare a caracterului, determinand un mod constant de manifestare. Comportamentul poate fi orientat pozitiv sau negativ, trasaturile caracteristice prezentandu-se in cupluri polare (pozitiv-negative). Delincventul se caracterizeaza printr-un nivel de imaturizare caracteriologica, care se manifesta prin: autocontrol insuficient, impulsivitate si agresivitate, subestimarea greselilor si a actelor antisociale comise, indolenta, indiferenta si dispret fata de munca, opozitie si respingere a normelor social-juridice si morale, tendinte egocentrice, absenta sau insuficienta dezvoltare a unor motive superioare, de ordin social si a sentimentelor etico-morale, dorinta realizarii unei vieti usoare fara munca.

2. Factori biologici

Cunostintele, in aceasta directie, iau in considerare, in determinarea conduitelor deviante la adolescenti, rolul unui mare numar de factori biologici, fara a spune, insa, despre nici unul ca este specific sau singurul determinant pentru totalitatea acestor abateri.

Astfel, ereditatea imprima caracteristici predispozante innascute. Avand ca punct de plecare ipoteza ca ereditarea morfologica, fizica, biologica si psihica sunt inseparabile, unii cercetatori au pus in evidenta, prin determinarea cariotipului la unii indivizi cu comportament aberant, o trisomie gnosomiala cu y suplimentar (sindromul xyy). Aceasta anomalie se asociaza morfologic cu o dezvoltare somatica hiperstaturala, iar comportamentul cu agresivitate, violenta si tendinta spre distrugerea de bunuri. Antecedentele ereditare trebuie luate in seama, deoarece prin ereditare se pot transmite si predispozitii anormale, de care sunt legate anumite tipuri de reactii fata de mediul ambiant.

Factorii care actioneaza negativ in timpul evolutiei sarcinii (bolii infectioase si cronice, intoxicatii endogene), cei care actioneaza in timpul sarcinii (traumatisme obstreticale, travaliu prelungit, hipoxia nou-nascutului), influenteaza comportamentul prin intermediul modificarilor pe care le determina asupra structurilor encefalice (hipotalamus, diencefal, zona corticala) si asupra legaturilor structurale si functionale dintre aceste componente ale creierului.

Stimularea experimentala a unor zone din hipotalamus, ca si deconectarea lor de sub influenta inhibatorie corticala, duce la crize de furie, la exaltarea agresivitatii.

Diencefalul este sediul functiilor senzitivo-instinctivo-emotionale, adica al vietii psihice elementare. Disfunctiile acestei zone pot antrena perturbari ale vietii instinctivo-emotionale, care pot contraveni comportamentului normal.

Leziunile diencefalului li se atribuie tulburari grave ale emotivitatii, cum ar fi crize emotive excitatorii, de anxietate si de angoasa, de manie si de furie.

Zona corticala este strans legata de manifestarile personalitatii si de activitatea psihica superioara. Anomaliile zonei corticale sunt capabile sa altereze activitatea si echilibrul psihic, sa duca la tulburari ale comportamentului, sa aiba rol in determinarea comportamentului aberant.

3. Factorii ecologici

Constituie unul din elementele evident predominante in generarea si dezvoltarea conduitelor deviante si a comportamentului antisocial.

Intre factorii ecologici care ocupa primul loc in determinismul comportamentului dezadaptat din preadolescenta si adolescenta, se afla familia. Dezorganizarea familiala, divortul, concubinajul, reconstituirile familiale, abandonul familial, alcoolismul parintilor, carentele afective, orice forma de maltratare familiala sunt principalele conditii care induc decaderile compor­ta­mentale.

Carentele educative familiale generate de lipsa armoniei, a afectivitatii familiale conduc, cel mai adesea, spre comiterea de catre adulti a diferitelor acte de maltratare sau abuz prin care se produc vatamari corporale, tulburari psiho-emotionale si expuneri la situatii periculoase a copilului cu efecte negative asupra personalitatii in formate a acestuia. In general se face urmatoarea clasificare: abuz fizic, abuz emotional, rejectarea, izolarea, terorizarea, coruperea, exploatarea-copilului, negarea raspunsului emotional, abuzul sexual, neglijare.

Relele tratamente numite psihologice al caror efect asupra dezvoltarii psihoafec­tive pe termen lung a copilului pot fi la fel de grave ca si al celor corpo­rale. Este vorba despre comportamente mult mai greu de evidentiat deoarece nu lasa nici o urma fizica: brutalitati bine controlate, comportamente sadice, manifestari de respingere, exigente disproportionate in raport cu varsta copilului.

O abordare psihologica a factorilor care se afla la originea maltratarii cu efecte atat de novice pentru dezvoltarea copilului duce la identificarea adultilor, a familiilor cu risc, dar si a perioadelor de vulnerabilitate in viata acestor familii.

Copilul poate face obiectul unor rele tratamente pentru ca ocupa un anume loc in cadrul familiei: un copil adulterin, un copil rezultat intr-un incest sau dintr-o legatura intamplatoare, un copil handicapat, un copil din prima casatorie. Copilul poate face obiectul unor rele tratamente pentru ca este, in mod obiectiv, un copil dificil ca urmare a unor evenimente pe care le-a trait: nascut prematur sau spitalizat inca de la nastere pentru o perioada lunga de timp, un copil separat de mediul sau familial in urma unor plasamente la un asistent maternal sau in colectivitate, un copil ce prezinta manifestari psiho-somatice. Parintii, adultii cu risc, care maltrateaza, pot fi bolnavi mintal cunoscuti alcoolici, toxicomani sau cu depresii cronice.

O integrare sociala excelenta si o normalitate aparenta pot face ca identificarea acestor persoane maltratate sa fie foarte dificila. Parintii maltratati sunt de multe ori parinti ca oricare altii. Insa, de multe ori, au in comun o imaturitate afectiva, o parere proasta despre sine, o intoleranta la frustrare, care se pot datora unor perturbari grave traite de ei in propria lor copilarie.

Deseori, au fost ei insisi victime ale unor rele tratamente de natura fizica sau psihologica sau au suferit o carenta de ingrijire.

In opozitie cu majoritatea familiilor dezorganizate, asociate cu lipsa de cultura, se inalnesc si suficiente cazuri de preadolescenti cu conduite deviante ce au suferit una din formele de abuz si care provin din familii de intelectuali cu 1 sau 2 copii. Parintii desi orientati in problemele de crestere si educatie, sunt absorbiti in mai mare parte a timpului de alte obligatii, neglijand, astfel, principalele indatoriri ca parinti.

Mediul socio-cultural, ceea ce astazi se numeste ecologia sociala joaca un rol important in determinarea comportamentului. Toate statisticile evidentiaza un procentaj mai mare de tulburari de comportament la preadolescentii proveniti din mediul urban decat la cei ce provin din mediul rural. Institutiile de ocrotire cu conditii improprii de locuit, cu o rigiditate in activitatea pedagogica pot constitui medii insecurizante pentru dezvoltarea copiilor. In aceste institutii au fost semnalate, atat din partea personalului cat si din partea copiilor, toate formele de abuz cu consecinte grave.

Scoala constituie, in primul rand, un spatiu special de transmitere si asimilare de informatii dar si de modelare, socializare. Este institutia de baza a formarii culturi si personalitatii, a desavarsirii procesului de socializare. Adesea, in cadrul acestui proces, se pot manifesta unele formede abuz prin supraincarcare programelor scolare, prin folosirea unor metode disciplinare neadecvate ale profesorilor de etichetare si admonestare a copilului, prin capacitatea redusa de simulare si comunicare cu copilul.

Mass-media are un rol foarte important in influentarea gradului de sanatate morala al unei societati. Se intampla deseori ca emisiunile si materialele prezentate sa nu contribuie la formarea unui comportament pro-social, ci sa aiba un caracter violent si obscen. Aspectele negative se gasesc prezente in asa numitul senzational al presei, iar cele pozitive merg spre faptul divers.

Timpul liber, neorganizat, in afara de senzatia de libertate totala, duce la plictiseala, solitudine, care trezesc nevoia de asociere in grupuri, ce se face intamplator. Tot de timpul liber se leaga si concretizarea preferintelor pentru prieteni, cand aceste preferinte nu sunt controlate sau dirijate, ele se pot orienta spre formarea de grupuri cu manifestari antisociale.

Dintre mijloacele de distractie al caror rol este cunoscut, semnalam literatura si filmele de senzatie, de unde, datorita inculturii si lipsei unei capacitati de filtrare, ele sunt uneori gresit interpretate, iar tinerii aleg si imita in compor­tamentul lor faptele sau trasaturile eroilor negativi.