Principiul oficialitatii cetateniei

Principiul oficialitatii cetateniei

Principiul oficialitatii cetateniei presupune faptul ca numai statul este in masura sa stabileasca intinderea drepturilor si a indatoririlor cetatenilor romani in spatiul de jurisdictie al Romaniei, precum si modurile de dobandire si de pierdere a cetateniei romane.

Legiuitorul roman a adoptat pentru principiul ius sanguinis in ceea ce priveste modul de dobandire a cetateniei. Aceasta inseamna ca in stabilirea cetateniei unei persoane primeaza legatura de sange a acesteia cu parintii sai. Daca acestia au cetatenia romana, automat persoana respectiva va dobandi la nastere cetatenia romana. Articolul 5 din Legea cetateniei romane a reflectat acest principiu si a statuat: "copiii nascuti pe teritoriul Romaniei, din parinti cetateni romani, sunt cetateni romani". Pe baza aceluiasi principiu, legiuitorul a stabilit ca au, de asemenea, calitatea de cetatean roman cei care s-au nascut pe teritoriul statului roman, chiar daca numai unul dintre parinti este cetatean roman, precum si cei ce s-au nascut in strainatate si ambii parinti sau numai unul dintre ei are cetatenia romana. Legea cetateniei stabileste si o veritabila prezumtie de cetatenie romana, precizand ca minorul gasit pe teritoriul statului roman este cetatean roman, daca nici unul dintre parinti nu este cunoscut.

In afara de nastere, legiuitorul a prevazut si alte moduri de dobandire a cetateniei romane: adoptiunea, repatrierea si acordarea acesteia la cerere[1].

In ceea ce priveste adoptiunea, cetatenia romana se dobandeste de catre copilul cetatean strain sau fara cetatenie daca adoptivii sunt cetateni romani, iar cel adoptat nu a implinit varsta de 18 ani. In cazul in care numai unul dintre parintii adoptivi este cetatean roman, cetatenia minorului adoptat va fi hotarata de comun acord, de catre adoptivi.

Conditiile de fond pentru incheierea adoptiei sunt stabilite de legea nationala a adoptatorului si a celui care urmeaza sa fie adoptat (art. 30 din Legea nr. 105/1992). Acestia trebuie sa indeplineasca si conditiile care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele doua legi nationale prevazute de art. 30. Rezulta ca adoptatorul si cel care urmeaza sa fie adoptat trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de legea lui nationala si, cumulativ, conditiile obligatorii pentru adoptat si adoptatori, prevazute in ambele legi. Se considera ca aceasta solutie se aplica atat pentru conditiile unilaterale (conditii care se refera doar la adoptat sau adoptator) ale adoptiei (de exemplu: capacitatea ceruta adoptatorului, cerinta unei anumite varste, consimtamantul la adoptie), cat si pentru cele bilaterale (acele conditii care privesc atat pe adoptat, cat si pe adoptator; de exemplu cerinta existentei unei anumite diferente de varsta intre adoptat si adoptator, inexistenta unui grad de rudenie sau a relatiei de casatorie intre cei doi). Conditiile de fond cerute sotilor care adopta impreuna sunt cele stabilite de legea care carmuieste efectele casatoriei. Aceeasi lege se aplica si daca unul dintre soti adopta copilul celuilalt sot [art. 30 alin. (2) din Legea nr. 105/1992].[2]

Articolul 31 din Legea nr. 105/1992 stabileste ca legea aplicabila conditiilor de forma ale adoptiei este legea statului pe teritoriul caruia se incheie adoptia; de asemenea, proba adoptiei este supusa legii locului incheierii ei.

Efectele adoptiei sunt reglementate de art. 31 din Legea nr. 105/1992, conform careia efectele adoptiei precum si relatiile dintre adoptat si adoptator sunt carmuite de legea nationala a adoptatorului, iar in cazul adoptiei consimtite de soti, este aplicabila legea care carmuieste efectele casatoriei. In dreptul comparat, se considera ca efectele adoptiei sunt supuse fie legii personale a adoptatorului, fie legii care guverneaza efectele casatoriei.

Conventia de la Haga din 15 noiembrie 1965, care reglementeaza competenta autoritatilor, legea aplicabila si recunoasterea deciziilor in materia adoptiilor, prevede ca sunt competente in aceasta materie autoritatile statului in care se afla resedinta obisnuita a adoptatorului si autoritatile statului a carui cetatenie o are adoptatorul. Fiecare din aceste autoritati aplica propria lege interna privind adoptia; se tine seama si de legea nationala a adoptatului in ce priveste consimtamintele la adoptie. Desfacerea adoptiei este supusa aceleasi legi care reglementeaza si efectele adoptiei.

In sfarsit, Legea nr. 21/1991 privind cetatenia romana face precizari cu privire la ipoteza dobandirii si pierderii calitatii de cetatean roman prin adoptie:

a) minorul strain sau apatrid adoptat de un cetatean roman sau de doi soti, dintre care cel putin unul este roman, dobandeste cetatenia romana in anumite conditii;

b) minorul cetatean roman, adoptat de un cetatean strain, pierde cetatenia romana daca adoptatorul solicita in mod expres acest lucru si daca adoptatul este considerat conform legii straine ca a dobandit cetatenia straina;

c) dobandirea sau pierderea cetateniei romane de catre adoptator produce efecte asupra cetateniei adoptatului in aceleasi conditii ca si in cazul parintilor firesti.

Constatarea nulitatii adoptiei, conform art. 33 din Legea nr. 105/1992, este supusa urmatoarelor legi diferite:

a) pentru nerespectarea conditiilor de fond - legii care reglementeaza conditiile de fond;

b) pentru nerespectarea conditiilor de forma - legii care guverneaza conditiile de forma.

In ceea ce priveste efectele nulitatii asupra cetateniei, sunt relevante doua aspecte:

a) minorul care nu a implinit 18 ani si care prin adoptie dobandeste cetatenia romana in cazul nulitatii adoptiei este considerat ca nu a fost niciodata cetatean roman daca domiciliaza in strainatate sau daca paraseste tara pentru a domicilia in strainatate (art. 7 din Legea nr. 21/1991

b) minorul cetatean roman adoptat de un strain, daca intervine nulitatea adoptiei si nu a implinit 18 ani, este considerat ca nu a pierdut niciodata cetatenia romana [art. 29 alin. (2) din Legea nr. 21/1991].

Articolul 31 din Legea nr. 105/1992 stabileste ca desfacerea adoptiei este supusa legii care reglementeaza efectele adoptiei, respectiv legea nationala a adoptatorului sau legii efectelor casatoriei sotilor, in cazul adoptiei consimtite de soti.

Referitor la efectele desfacerii adoptiei asupra cetateniei:

a) minorul strain sub 18 ani adoptat de un cetatean roman pierde cetatenia romana la data desfacerii adoptiei daca domiciliaza in strainatate sau paraseste tara pentru a domicilia in strainatate;

b) minorul roman sub 18 ani adoptat de un cetatean strain, in cazul desfacerii adoptiei, redobandeste cetatenia romana la data desfacerii adoptiei, daca domiciliaza in tara sau se reintoarce sa domicilieze in tara.

Legea prevede ca persoana care a pierdut cetatenia romana o poate redobandi prin efectul repatrierii, daca isi exprima dorinta in acest sens. Parintii care se repatriaza, hotarasc pentru copii lor minori privind cetatenia. In situatia in care parintii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, tinand seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a implinit varsta de 14 ani este necesar consimtamantul acestuia.

Redobandirea cetateniei de catre unul dintre soti nu are nici o consecinta asupra cetateniei celuilalt sot. Sotul cetatean strain sau fara cetatenie, al persoanei care se repatriaza, poate cere dobandirea cetateniei romane.

Potrivit legii, cetatenia romana se poate acorda, la cerere, cetateanului strain sau persoanei fara cetatenie care:

a) s-a nascut si domiciliaza la data cererii pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, domiciliaza pe teritoriul statului roman de cel putin cinci ani sau, in cazul in care este casatorit cu un cetatean roman, de cel putin 3 ani;

b) dovedeste prin comportarea si atitudinea sa atasament fata de statul si poporul roman;

c) a implinit varsta de 18 ani;

d) are asigurate mijloace legale de existenta;

e) este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman;

f) cunoaste limba romana in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala.

Minorul nascut de parinti straini sau fara cetatenie care au cerut cetatenia romana, dobandeste cetatenia romana o data cu parintii sai. In cazul in care numai unul dintre parinti dobandeste cetatenia romana, parintii vor hotari, de comun acord, cu privire la cetatenia copilului. In situatia in care parintii nu cad de acord, tribunalul de la domiciliul minorului va decide, tinand seama de interesele acestuia. In cazul copilului care a implinit varsta de 14 ani, este necesar consimtamantul acestuia. Copilul dobandeste cetatenia romana pe aceeasi data cu parintele sau.

Cetatenia romana se poate acorda si persoanei care a avut aceasta cetatenie si cere redobandirea ei, cu pastrarea domiciliului in strainatate, daca a implinit varsta de 18 ani, dovedeste prin comportarea si atitudinea sa, atasamentul fata de statul si poporul roman si daca este cunoscut ca avand o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman.

Persoana majora care redobandeste cetatenia romana prin repatriere, precum si sotul acesteia, caruia cetatenia i s-a acordat la cerere, depun in termen de sase luni in fata autoritatilor romane competente, juramantul de credinta fata de tara. Acelasi juramant este prestat si de cetateanul strain sau apatridul carora li s-a acordat cetatenia romana la cerere. In aceste cazuri, calitatea de cetatean roman se dobandeste pe data prestarii juramantului.

Cetatenia romana se poate pierde, in principal, prin urmatoarele modalitati:

a) retragerea cetateniei romane;

Cetatenia romana se poate retrage personal persoanei care:

1) aflata in strainatate, savarseste fapte deosebit de grave prin care vatama interesele statului roman sau lezeaza prestigiul Romaniei;

2) aflata in strainatate, se inroleaza in fortele armate ale unui stat cu care Romania a rupt relatiile diplomatice, sau cu care este in stare de razboi;

3) a obtinut cetatenia romana prin mijloace frauduloase. Trebuie remarcat faptul ca potrivit Legii cetateniei romane, retragerea acesteia nu produce efecte asupra cetateniei sotului sau copiilor persoanei careia i s-a retras cetatenia.

b) aprobarea renuntarii la cetatenia romana.

Pentru motive temeinice, Legea prevede ca se poate aproba renuntarea la cetatenia romana persoanei care a implinit varsta de 18 ani si care:

1) nu este invinuita sau inculpata intr-o cauza penala ori nu are de executat o pedeapsa penala;

2) nu este urmarita pentru debite catre stat, persoane fizice sau juridice din tara sau, avand astfel de debite, le achita ori prezinta garantii corespunzatoare pentru achitarea lor.

Trebuie precizat ca pierderea cetateniei romane prin aprobarea renuntarii nu produce nici un efect asupra cetateniei sotului sau copiilor minori. Cu toate acestea, in cazul in care ambii parinti obtin aprobarea renuntarii la cetatenia romana, iar copilul minor se afla impreuna cu ei in strainatate, ori paraseste impreuna cu ei tara, acesta pierde cetatenia romana odata cu parintii sai, iar daca ei au pierdut cetatenia romana la date diferite, minorul va pierde cetatenia romana pe ultima dintre aceste date. Copilul minor care, pentru a domicilia in strainatate, paraseste tara dupa ce ambii parinti au pierdut cetatenia romana, pierde cetatenia romana pe data plecarii sale din tara.

Legea cetateniei romane prevede si alte cazuri de pierdere a acesteia. Astfel, copilul minor cetatean roman, infiat de un cetatean strain, pierde cetatenia romana daca infietorii sau, dupa caz, infietorul solicita aceasta in mod expres, iar legea straina prevede dobandirea cetateniei infietorului de catre cel infiat.

In cazul declararii nulitatii sau anularii infierii, copilul care nu a implinit varsta de 18 ani este considerat ca nu a pierdut niciodata cetatenia.

Pierde, de asemenea, cetatenia romana copilul gasit pe teritoriul Romaniei daca, pana la implinirea varstei de 18 ani, i s-a stabilit filiatia fata de ambii parinti, iar acestia sunt cetateni straini. Cetatenia romana se pierde si in cazul in care filiatia s-a stabilit numai fata de un parinte cetatean strain, celalalt parinte ramanand necunoscut.

Dovada cetateniei romane. Legea cetateniei romane a prevazut ca dovada acesteia se face cu buletinul de identitate, pasaportul sau certificatul constatator al acordarii cetateniei romane.

Cetatenia copilului pana la varsta de 14 ani se dovedeste cu certificatul sau de nastere, insotit de buletinul de identitate sau pasaportul oricaruia dintre parinti. In cazul in care copilul este inscris in buletinul de identitate sau pasaportul unuia dintre parinti, dovada cetateniei se face cu oricare din aceste acte.

Dovada cetateniei copiilor gasiti se face, pana la varsta de 14 ani, cu certificatul de nastere.