Presedintele romaniei

PRESEDINTELE ROMANIEI

Cuprins:

1. Cadrul constitutional al institutiei prezidentiale

2. Rolul Presedintelui potrivit Constitutiei

3. Atributiile Presedintelui Romaniei

4. Actele Presedintelui Romaniei

5. Raspunderea Presedintelui Romaniei

6. Test

7. Bibliografie specifica

Obiectivele unitatii de invatare:

Dupa studiul acestei unitati de invatare veti reusi sa:

=> precizati rolul Presedintelui Romaniei, conform Constitutiei

=> precizati si clasificati atributiile Presedintelui Romaniei

=> clasificati actele Presedintelui Romaniei

=> distingeti intre raspunderea politica si cea penala a Presedintelui Romaniei

1. Cadrul constitutional al institutiei prezidentiale

In dreptul public modern, ideea sefului de stat este legata de forma de guvernamant, concept prin care s-a raspuns la intrebarea: cine exercita puterea suverana in stat: o singura persoana (monocratia), un grup de persoane (oligarhia) sau mase largi ale poporului (democratia). Nu mai putin, notiunea a dobandit si semnificatia definirii statului sub aspectul modului de desemnare a sefului de stat, unipersonal si a legaturilor acestuia cu celelalte autoritati statale. Din acest punct de vedere, formele de guvernamant sunt clasificate, ca regula, in doua categorii: monarhii, in care seful statului este desemnat pe baze ereditare si republici, in care seful de stat este desemnat pe un termen determinat, fie de popor prin vot direct sau indirect, fie de Parlament.

Argumente constitutionale ce califica regimul din Romania ca fiind semi-prezidential atenuat sau semi-parlamentar

Art. 62 si 81 Atat Parlamentul, cat si Presedintele sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat.

Art. 89: Dreptul Presedintelui de a dizolva Parlamentul se poate exercita numai cu respectarea urmatoarelor conditii:

- obligativitatea consultarii presedintilor celor doua camere;

- Parlamentul sa nu fi acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima solicitare a investiturii;

- in intervelul de 60 de zile sa fi fost respinse cel putin doua solicitari de investitura;

- sa nu reprezinte a doua dizolvare in timpul unui an;

- sa nu fie vorba de ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui;

- in tara sa nu fie instituita starea de asediu sau starea de urgenta.

Art. 95 Parlamentul are dreptul de a trage la raspundere politica pe Presedintele Romaniei, procedand la suspendarea acestuia din functie si apoi la organizarea unui referendum pentru demiterea sa.

Art. 96: Parlamentul poate hotari punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei pentru inalta tradare, caz in care competenta de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Art. 90 Presdintele Romaniei poate cere poporului sa-si exprime, prin referendum vointa cu privire la problemele de interes national, dupa consultarea Parlamentului.

Art. 85 Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de Prim-ministru si numeste Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament.

Art. 109 alin. 1 Guvernul in intregul sau si fiecare membru al acestuia solidar cu ceilalti membrii, raspund politic numai in fata Parlamentului.

Art. 109 alin. 2 Presedintele Romaniei, dar si fiecare Camera in parte a Parlamentului, au dreptul sa ceara urmarirea penala a membrilor Guvernului pentru faptele savarsite in exercitiul functiei lor.

Art. 74 Presedintele nu are drept de initiativa legislativa, acesta apartinand unui numar de cetateni, fiecarui parlamentar si Guvernului.

Art. 77 Refuzul Presedintelui de a promulga o lege se exercita o singura data, dupa primirea acesteia. In urma reexaminarii de catre Parlament, promulgarea trebuie sa se faca in cel mult 10 zile.

Art. 91-93 Cele mai importante atributii ale Presedintelui Romaniei in domeniul politicii externe, al apararii, al starilor exceptionale sunt conditionate, fie de vointa Guvernului, fie de cea a Parlamentului sau se afla sub controlul Parlamentului.

Art. 100 alin. 2 Decretele Presedintelui Romaniei, emise in exercitarea celor mai importante atributii se contrasemneaza de catre Primul-ministru. Fara aceasta contrasemnatura, decretul nu este valabil. Prin acest vot Parlamentul exercita un control parlamentar indirect asupra Presedintelui Romaniei, prin intermediul Primului-ministru, care raspunde exclusiv in fata Parlamentului

2. Rolul Presedintelui potrivit Constitutiei

Legiuitorul constituant din 1991 a proiectat un Presedinte de Republica pentru a satisface, pe de o parte, nevoile de reprezentare a statului, iar pe de alta parte, nevoia de arbitraj intre puterile statului, intre stat si societate.

Potrivit articolului 80 din Constitutie, Presedintele Romaniei apare intr-o tripla situatie:

a) sef de stat;

b) sef al executivului;

c) garant al Constitutiei si moderator intre puterile statului.

1. Ca sef de stat, Presedintele are functia de reprezentare a statului roman, reprezentare atat in exterior cat si in interior.

In virtutea acestei functii, Presedintele are atributia de a incheia in numele Romaniei tratatele internationale, negociate de Guvern, de a aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice ori de a acredita reprezentantii diplomatici ai altor state in Romania. Pe plan intern, aceasta functie presupune dreptul de a conferi  decoratii si titluri de onoare, de acordare a celor mai inalte grade militare, de numire in anumite functii publice, de acordare a gratierii individuale.

2.Ca Sef al executivului, Presedintele Romaniei are sarcina de a garanta independenta nationala, unitatea si integritatea teritoriala a tarii. In vederea realizarii acestei sarcini, Presedintele are atributii in domeniul aprobarii (declararea mobilizarii) si in situatii exceptionale (instituirea starii de urgenta sau a starii de asediu), avand dreptul de a participa si la sedintele Guvernului.

In al treilea rand, Presedintele Romaniei este autoritatea publica chemata sa vegheze la respectarea Constitutiei si la functionarea autoritatilor publice in baza Constitutiei, sarcina care presupune un arbitraj intre puterile statului, intre stat si societate.

Atributiile Presedintelui Romaniei

Natura juridica, rolul si functiile institutiei prezidentiale impun ca atributiile acesteia sa fie prevazute, in primul rand, in Constitutie. Atributiile Presedintelui Romaniei stabilite in Constitutie privesc prin excelenta raporturi de drept politic, fie de drept constitutional, international, fie de drept administrativ. Exercitand astfel de atributii, Presedintele Romaniei actioneaza ca autoritate statala, reprezentand statul roman. Primatul Constitutiei in ceea ce priveste stabilirea atributiilor Presedintelui Romaniei nu impiedica insa, ca prin legi speciale sa se prevada si alte atributii, evident, de o importanta sociala mai mica decat prerogativele sale constitutionale cuprinse in Legea fundamentala.

Intrucat exercitarea atributiilor prezidentiale trebuie sa se desfasoare intr-un cadru organizatoric legal, prin lege s-a prevazut organizarea si functionarea Presedintiei Romaniei ca institutie publica cu personalitate juridica. Potrivit art.1 alin. 2 din Lege, prin Presedintia Romaniei se inteleg serviciile publice aflate la dispozitia Presedintelui Romaniei, pentru indeplinirea atributiilor sale.

Atributiile Presedintelui Romaniei sunt variate, manifestandu-se in diverse domenii, ele putand fi prezentate atat din punct de vedere al continutului, al obiectului lor, cat si al conditiilor in care se realizeaza. Unii autori clasifica atributiile Presedintelui Romaniei dupa criteriul continutului acestor atributii, altii folosesc drept criteriu - conditiile de exercitare a atributiilor.

Spre exemplu, avand in vedere criteriile obiectului atributiilor coroborat cu criteriul continutului lor, distingem intre atributii in domeniul politicii interne si atributii in domeniul politicii externe.

Clasificarea atributiilor

Atributiile Presedintelui Romaniei au fost clasificate de profesorul A. Iorgovan dupa mai multe criterii, dupa cum urmeaza:

1. din punct de vedere al sarcinilor Presedintelui se disting trei categorii de atributii:

a) atributii specifice sefului de stat;

b) atributii de realizare a functiei de sef al executivului;

c) atributii de aparare a Constitutiei si de asigurare a bunei functionari a autoritatilor publice.

2. din punct de vedere al subiectelor fata de care se exercita se disting:

a) atributii exercitate in raporturile cu Parlamentul (adresarea de mesaje, convocarea Parlamentului, promulgarea legii);

b) atributii exercitate in raporturile cu Guvernul (desemnarea candidatului la functia de Prim-ministru, numirea Guvernului pe baza votului de investitura acordat de Parlament, remanierea guvernamentala, consultarea Guvernului, participarea la sedintele acestuia);

c) atributii exercitate in raport cu alte autoritati ale administratiei publice, in realizarea unor servicii publice nationale (in domeniul apararii, in domeniul relatiilor externe, atributiile in situatii exceptionale etc.);

d) atributii in raporturile cu puterea judecatoreasca (numirea judecatorilor si procurorilor, acordarea gratierii individuale);

e) atributii in raporturile cu Curtea Constitutionala (numirea unor judecatori, sesizarea Curtii);

f) atributii in raporturile cu poporul (referendumul).

din punct de vedere al frecventei se retin doua categorii:

a)atributii obisnuite activitatii de stat (cele mai numeroase);

b) atributii in situatii speciale (declararea mobilizarii, declararea starii de urgenta, a celei de asediu etc.)

4. din punct de vedere al procedurii se deosebesc de asemenea doua tipuri:

a) atributii ce se exercita fara restrictii sau conditionari (acordarea gratierii individuale);

b) atributii care sunt conditionate de termene, propuneri ale Guvernului, avizul sau aprobarea Parlamentului (cea mai mare parte)

5. din punct de vedere al formelor tehnico-juridice prin care se realizeaza se disting trei categorii:

a) atributii ce se realizeaza prin decrete (in majoritate contrasemnate de Primul-ministru);

b) atributii ce se realizeaza prin operatiuni administrative (ex. primirea unor scrisori de acreditare);

c) atributii ce se realizeaza prin acte exclusiv politice (ex. mesajul, declaratia).

Atributiile Presedintelui in raporturile sale cu Parlamentul

Adresarea de mesaje

In calitate de sef al puterii executive, Presedintele are nevoie sa dispuna de cai specifice de contact cu puterea legiuitoare a tarii ca autoritate ce exercita controlul asupra Guvernului si administratiei publice, adresarea de mesaje fiind considerata astfel 'un canal' de comunicare catre Parlament a opiniilor Presedintelui cu privire la problemele natiunii. Avand in vedere sarcinile Presedintelui de reprezentare a statului roman si de garant al Constitutiei, faptul ca nu poate legifera nu poate legifera si ca atributiile sale sunt conditionate de consultarea sau de aprobarea ulterioara a Parlamentului, institutia mesajului apare in aceste conditii deplin justificata.

Textul constitutional - art.88 - are urmatorul cuprins :'Presedintele Romaniei adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii'.

Legat de continutul mesajului, de sfera problemelor ce pot forma obiectul acestuia, s-a sustinut ca aceasta este relativ determinata. Este evident insa ca 'problemele politice ale natiunii' aduse in discutie prin mesaj trebuie sa fie si de competenta Parlamentului, adica sa priveasca fie controlul parlamentar asupra Guvernului si a celorlalte autoritati ale administratiei publice, fie procesul de legiferare. Mesajul, fiind expresia exclusiva si unilaterala a conceptiilor politice ale Presedintelui, nu angajeaza in nici un fel raspunderea Guvernului, iar in lipsa unor prevederi exprese ramane la latitudinea Presedintelui de a decide daca si cand va exercita aceasta prerogativa, sub acest aspect puterea discretionara a Presedintelui fiind atat de larga incat el poate evita in mod deliberat prezentarea de mesaje de-a lungul intregului mandat.

In privinta formei de prezentare a mesajului, neexistand prevederi exprese prof. Antonie Iorgovan a identificat trei posibile situatii:

a) prezentarea directa;

b) citirea de catre un consilier prezidential;

c) trimiterea sub forma unei scrisori publice. Presedintele dispune si in aceasta privinta de o mare libertate, dispozitiile art. 88 neprecizand daca mesajele trebuie sa imbrace forma scrisa sau orala.

In raport cu obligatia parlamentarilor de a se reuni in sedinta comuna pentru a primi mesajul Presedintelui expres prevazuta in art.65 alin.2 lit.a a luat nastere problema regimului juridic si al efectelor mesajului. Astfel, Curtea Constitutionala, fiind solicitata sa se pronunte cu privire la dispozitiile art.7 alin.1 din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului referitoare la obligativitatea dezbaterii mesajelor prezentate de Presedintelui Romaniei, a stabilit prin Decizia nr.87/1994 ca aceasta este neconstitutionala cu exceptia situatiilor la care se refera art.92 alin.3 din Constitutie. In decizia Curtii se arata ca potrivit art. 100 din Constitutie, doar decretele Presedintelui se contrasemneaza, iar mesajul, fiind un act exclusiv si unilateral al Presedintelui, nu produce efectele juridice ale unui decret, deoarece singura consecinta prevazuta de art.65 alin.2 lit.a din Constitutie este obligatia Camerelor de a se intruni in sedinta comuna si de a-l primi, nu si aceea de a-l dezbate. Prin intermediul mesajului Presedintele atrage oficial atentia Parlamentului asupra problemelor politice ale natiunii, dar aceasta nu implica necesitatea ca prezentarea sa sa fie urmata de dezbateri parlamentare cu participarea Presedintelui, in aceasta privinta Curtea Constitutionala retinand ca 'Presedintele nu poate fi participant la o dezbatere parlamentara, deoarece ar insemna sa-si angajeze raspunderea politica, ceea ce e contrar pozitiei sale constitutionale de reprezentant al natiunii si l-ar situa intr-o situatie similara cu cea a Guvernului' care raspunde politic in fata Parlamentului potrivit art.109 alin.1. In considerentele deciziei se mai arata ca 'dupa primirea mesajului de catre Camere, aspecte ce alcatuiesc continutul sau ar putea face obiectul unei dezbateri, dar ca o problema separata', astfel ca o eventuala dezbatere se desfasoara pe unica raspundere politica a participantilor, deoarece legiuitorul constituant face distinctie intre mesaj ca atare, asociat cu obligatia Parlamentului de a-l primi, si problemele cuprinse in mesaj, care se dezbat doar daca Parlamentul estimeaza si nu pentru ca el ar avea o obligatie constitutionala in acest sens. Acest mesaj nu reprezinta o atingere adusa principiului separatiei puterilor pentru ca el nu e de natura sa provoace, sa determine sau sa dirijeze o anumita decizie a puterii legislative. In cazul in care are de luat o hotarare in chestiunea adusa in atentia sa prin intermediul mesajului, Parlamentul are libertatea deplina de a decide dupa cum crede de cuviinta.

Cu privire la mesajul adresat Parlamentului in conditiile art.92 alin.3 si care se refera la aducerea la cunostinta Parlamentului a masurilor luate pentru respingerea unei agresiuni, Curtea Constitutionala a retinut in Decizia nr.87/1994 ca 'prezentarea si dezbaterea acestuia nu pot fi decat concomitente, cum prevede art.7 alin.2 din Regulament'.

Convocarea si dizolvarea Parlamentului

Atributia Presedintelui de convocare a Parlamentului se poate manifesta doar in doua situatii.

Astfel, art.63 alin.3 din Constitutie se refera la convocarea Parlamentului nou ales in cel mult 20 de zile de la alegeri, aceasta fiind o competenta legala, iar art.63 alin.2 confera dreptul Presedintelui de a cere presedintilor celor doua Camere convocarea unei sesiuni extraordinare, daca apreciaza ca necesar acest lucru.

Dreptul de a cere convocarea nu trebuie confundat cu dreptul propriu-zis de convocare care apartine presedintilor celor doua Camere, dar nici nu se poate spune ca nu obliga la convocare. Aceasta solutie rezulta din coroborarea prevederilor alin.1 al art.65, care arata cine poate cere sesiunile extraordinare, cu dispozitiile alin.3 in care se arata ca ambele categorii de sesiuni se convoaca de catre presedintii Camerelor. Rezulta ca sesiunea ordinara se convoaca de catre presedintele unei Camere care ia decizia in acest sens. Avand insa in vedere dispozitiile alin.2 si 3 care fac referire la faptul ca in cazul convocarii sesiunii extraordinare, decizia apartine Presedintelui Romaniei, biroului unei Camere sau unei treimi din membrii unei Camere, presedintele unei Camere este doar acela care executa aceasta decizie.

Dreptul de dizolvare a Parlamentului care apartine Presedintelui Romaniei, este ingradit de sase conditii enumerate in art.89 din Constitutie limitand libertatea de a decide luarea unei asemenea masuri si optandu-se pentru restrangerea acestei atributii a sefului statului numai la situatia in care trebuie format un nou Guvern, fie ca urmare a exprimarii unui vot de neincredere in cel existent, fie dupa alegerile legislative. Masura dizolvarii Parlamentului trebuie sa fie astfel rezultatul esecului evident de formare a unui Guvern care sa aiba acceptul Parlamentului. Se cer a fi indeplinite cumulativ trei conditii esentiale:

a) sa existe cel putin doua solicitari privind acordarea votului de investitura;

b) sa fi trecut mai mult de 60 de zile de la data primei cereri de a se acorda votul de investitura;

c) sa fie consultati presedintii celor doua Camere si liderii grupurilor parlamentare.

La aceste conditii se mai adauga inca trei conditii speciale:

a) sa fie prima dizolvare dintr-un an;

b) sa nu aiba loc in ultimele 6 luni ale mandatului Presedintelui;

c) sa nu existe stare de asediu sau de urgenta.

Ratiunea dispozitiilor cuprinse in alineatul final al art.89 rezida in pastrarea structurii statale pe timpul starii de asediu sau de urgenta si evitarea unui blocaj institutional in cazul interdictiei dizolvarii in ultimele 6 luni ale mandatului prezidential. Chiar daca sunt intrunite conditiile prevazute de Constitutie, oportunitatea dizolvarii ramane la aprecierea Presedintelui, textul alin.1 prevazand ca el 'poate' sa faca acest lucru.

Promulgarea legii

Avand semnificatia investirii acesteia cu formula executorie, promulgarea legii apare ca actul Presedintelui Romaniei prin care se constata ca nici o obiectie de neconstitutionalitate nu impiedica punerea ei in aplicare, iar in viziunea Presedintelui ea este atat constitutionala, cat si oportuna. O asemenea concluzie rezulta din dreptul Presedintelui de a putea cere Parlamentului reexaminarea legii o singura data, conform art.77 alin.2 din Constitutie sau de a sesiza Curtea Constitutionala cu obiectii privind neconstitutionalitatea acesteia, conform art.146 lit.a. In legatura cu exercitarea acestor atributii au luat nastere anumite probleme procedurale, anume de a sti daca Presedintele poate cere direct Parlamentului reexaminarea legii sub aspectul neconstitutionalitatii, dar poate sesiza cu aceeasi problema si Curtea Constitutionala. Raspunsul care s-a dat in doctrina a fost negativ, considerandu-se ca nu se poate ca aceeasi problema de neconstitutionalitate sa faca obiectul sesizarii concomitente a Curtii Constitutionale si a Parlamentului prin cererea de reexaminare a legii. Mai mult, s-a decis in literatura de specialitate ca Presedintele nu poate sa sesizeze unele aspecte de neconstitutionalitate Curtii Constitutionale si altele sa constituie obiectul cererii de reexaminare adresata Parlamentului deoarece instanta amintita este organul specializat in materia controlului constitutionalitatii legilor, sesizarea si a Parlamentului, nemaifiind justificata. O astfel de posibilitate, a sesizarii Curtii Constitutionale si Parlamentului cu aceeasi lege, este justificata doar pentru probleme diferite ca natura juridica.

In situatia in care Curtea Constitutionala declara legea sau prevederi ale acesteia neconstitutionale, legea se va supune in intregime sau partial reexaminarii Parlamentului, Presedintele fiind obligat sa promulge legea in termen de 10 zile. Daca insa Curtea Constitutionala respinge sesizarea Presedintelui, confirmand constitutionalitatea legii, promulgarea acesteia devine de asemenea obligatorie in cel mult 10 zile de la primirea deciziei Curtii, potrivit art.77 alin.2.

Atributiile Presedintelui ca sef al executivului

Atributiile in raporturile cu Guvernul si alte autoritati ale administratiei publice.

In sistemul nostru constitutional, Presedintele este unul dintre sefii executivului, exercitand astfel atributii atat in raporturile cu Guvernul, cat si cu alte autoritati ale administratiei publice.

In raporturile cu Guvernul, conform Constitutiei, Presedintele exercita urmatoarele atributii principale:

a) desemnarea candidatului pentru functia de Prim-ministru;

b) numirea Guvernului pe baza votului de incredere acordat de Parlament;

c) revocarea si numirea unor membri ai Guvernului;

d) consultarea Guvernului;

e) participarea la sedintele Guvernul.

Art.85 se refera in alin.1 la atributia de desemnare a candidatului pentru functia de Prim-ministru, dispozitiile sale fiind completate sub aspectul procedurii ce trebuie urmate, cu dispozitiile art.103 alin.1: 'Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de Prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament".

Presedintele nu numeste pe Primul-ministru, ci persoana care candideaza in fata Parlamentului pentru aceasta functie, pana la obtinerea votului de investitura, persoana respectiva neavand decat calitatea de candidat nu si pe cea de Prim-ministru. Semnificatia acestei desemnari consta in faptul ca organul chemat sa hotarasca asupra viitorului Prim-ministru, nu este Presedintele, ci Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem. Tot in cadrul dispozitiilor art. 85 alin.1 si 2 se regaseste temeiul atributiilor de numire a Guvernului si de revocare si numire a unor membri ai Guvernului.

Numirea Guvernului se face pe baza votului de incredere acordat de Parlament, deci Presedintele nu numeste Guvernul asa cum il propune Primul-ministru, ci asa cum l-a aprobat Parlamentul prin votul de investitura.

In caz de remaniere guvernamentala sau de vacanta a postului, Presedintele, la propunerea Primului-ministru, este in masura sa aprobe numirea sau revocarea unor membri ai Guvernului, din formularea partii finale a alin.2 al art.85 rezultand ca Presedintele nu poate incuviinta decat numirea unor membri ai Guvernului, nu si a acestuia in intregul sau.

In ceea ce il priveste pe Primul - Ministru, art. 107 din Constitutia modificata si republicata statueaza clar ca « Presedintele Romaniei nu-l poate revoca pe Primul - Ministru. », punand astfel capat unei dispute nascute pe baza interpretarii textelor constitutionale, asa cum erau formultae anterior.

Posibilitatea Presedintelui de a consulta Guvernul, in baza art. 86 din Constitutie 'cu privire la probleme urgente si de importanta deosebita' este considerata 'o facultate', deoarece Presedintele poate lua anumite decizii singur sau in urma consultarii Guvernului si este liber sa aprecieze importanta si urgenta problemei pentru care consulta Guvernul. Dispozitia cuprinsa deci in art.86 are rostul de a oferi cunoasterea opiniei membrilor Guvernului, avizul Guvernului fiind doar consultativ.

Participarea la sedintele Guvernului in care 'se dezbat probleme de interes national privind politica externa, apararea tarii, asigurarea ordinii publice si, la cererea Primului-ministru, in alte situatii', conform art.87 alin.1, reprezinta o modalitate de implicare a Presedintelui in analiza si rezolvarea acestor categorii de probleme. Se face distinctie, asa cum se observa din redactarea textului, intre participarea din proprie initiativa si la cererea Primului-ministru, in acest din urma caz dreptul de a decide asupra participarii apartinandu-i Presedintelui. Se considera ca Presedintele participa la dezbateri, dar nu poate lua o hotarare sau sa ia parte la votarea acesteia pentru ca ar insemna angajarea sa alaturi de Guvern.

In raporturile cu alte autoritati ale administratiei publice, Presedintele exercita conducerea unor autoritati autonome, daca prin Constitutie i se recunoaste o asemenea prerogativa, sau numeste ori participa la numirea in functii publice de conducere specifice acestor autoritati.

Atributii in cazuri exceptionale

Aceste atributii sunt prevazute de Constitutie in art.92 si 93, ele intervenind doar in perioadele de criza in care se impune luarea de masuri speciale, care insa nu se poate face decat cu aprobarea prealabila sau ulterioara, incuviintarea sau incunostiintarea Parlamentului.

In alin.2 si 3 ale art.92 sunt prevazute masurile urgente pe care Presedintele este abilitat sa le ia daca soarta tarii este pusa in pericol. El poate recurge cu aprobarea prealabila sau, in cazuri exceptionale, ulterioara a Parlamentului la mobilizarea generala a fortelor armate, dar aceasta decizie se ia doar dupa dezbaterea ei in Consiliul Suprem de Aparare a Tarii. In situatia mai grava prevazuta de alin.3, a producerii unei agresiuni impotriva Romaniei, Presedintele poate lua masuri pentru respingerea acesteia, trebuind sa le aduca 'neintarziat' la cunostinta Parlamentului printr-un mesaj - pe baza caruia Parlamentul analizeaza masurile luate de Presedinte -, nemaiexistand posibilitatea incuviintari prealabile a Parlamentului.

Presedintele Romaniei instituie, potrivit art. 93, starea de asediu sau starea de urgenta in intreaga tara ori in unele localitati, solicitand Parlamentului incuviintarea masurii adoptate in cel mult 5 zile de la luarea ei. Deoarece potrivit art.73 lit.g din Constitutie, regimul starii de asediu si al celei de urgenta se vor stabili prin lege organica, rezulta ca obiectul cererii Presedintelui adresata Parlamentului va fi doar aprobarea masurii, care nu are cum sa fie prealabila deoarece masura insasi nu poate fi decat ulterioara evenimentului.

Atributiile in raporturile cu justitia

Numirea judecatorilor si a membrilor altor organe jurisdictionale

Art.134 alin.1 din Constitutie prevede ca Presedintele Romaniei numeste judecatorii si procurorii, cu exceptia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Din modul de redactare a textului deducem ca Presedintele poate refuza numirea unei persoane, dar nu poate numi ca magistrat o persoana care nu a fost propusa de Consiliul Superior al Magistraturii, decizia apartinand practic Consiliului. Judecatorii numiti de Presedinte sunt inamovibili, conform art.125 alin.1 din Constitutie, inamovibilitatea fiind privita ca un efect al acestei numiri.

Conform art.142 alin.3, Presedintele numeste trei dintre judecatorii Curtii Constitutionale, adica o treime dintre acestia.

Acordarea gratierii individuale

Tot in raporturile cu justitia, Presedintele exercita atributia de acordare a gratierii individuale, conform art. 94 lit.d (cea colectiva realizandu-se numai in temeiul legii, potrivit art. 73 lit.i). Acordarea gratierii individuale este un act de constiinta suverana a sefului statului. Fiind asadar o atributie exclusiva a sefului statului, ea este exercitata fara a fi supusa vreunei conditionari prealabile, insa existand una posterioara si anume, conform art. 100 alin.2, contrasemnarea de catre Primul-ministru.

Atributiile Presedintelui in domeniul politicii externe

Incheierea tratatelor internationale

In art.91 alin.1 este prevazuta atributia Presedintelui de a incheia tratatele internationale in numele Romaniei. Din interpretarea textului se observa faptul ca valabilitatea tratatelor incheiate de Presedinte este supusa unei intreite conditii:

a) negocierea prealabila a Guvernului;

b) inaintarea, in termen rezonabil de la semnare, Parlamentului;

c) ratificarea de catre Parlament potrivit procedurii de adoptare a legilor.

Avand in vedere faptul ca rolul Guvernului este de a asigura realizarea politicii interne si externe a taii (art.102 alin.1), prima conditie apare ca una fireasca. Presedintele este informat despre evolutia negocierilor, insa raspunderea politica pentru negociere si rezultatul acesteia apartine Guvernului. Instituind obligativitatea negocierii de catre Guvern, legiuitorul constituant a urmarit sa-l impiedice pe Presedinte sa 'pertracteze si sa semneze tratate secrete'. Incheind tratatul in numele Romaniei si Presedintele semnandu-l ca sef al statului roman, exprima vointa Romaniei de a deveni parte la tratat.

In ce priveste termenul rezonabil in care Presedintele supune tratatele spre ratificare Parlamentului, s-a exprimat opinia ca este un termen de recomandare, nefiind de conceput ca un tratat international devine caduc dupa trecerea unui anumit termen. In vechea formulare art. 91, Presedintele Romaniei trebuia sa inainteze tratatul spre ratificare Parlamentului in 60 de zile de la semnare, or s-a considerat ca un termen determinat ar fi prea impovarator si cu prea multe consecinte juridice, ajungandu-se la caducitate, ceea ce nu era cazul, astfel incat termenul de 60 de zile a fost inlocuit cu sintagma « termen rezonabil ». Oricum, Prof. Antonie Iorgovan nuantase aceasta problema, considerand ca aceasta solutie se impunea in ce priveste Parlamentul, pentru Presedinte, termenul avand 'caracter de obligatie constitutionala'.

Acreditarea si rechemarea reprezentantilor diplomatici

Atributiile Presedintelui cu privire la asigurarea legaturilor diplomatice ale Romaniei cu alte state sunt prevazute in art. 91 alin.2 si

Astfel, Presedintele:

a) acrediteaza si recheama reprezentantii diplomatici ai Romaniei;

b) aproba infiintarea, desfiintarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice ale Romaniei, atributii conditionate de propunerea Guvernului;

c) acrediteaza reprezentantii diplomatici ai altor state.

Aceasta din urma atributie se exercita doar de catre Presedinte avand in vedere semnificatia sa, faptul ca acreditarea reprezentantilor diplomatici straini pe langa Presedinte face necesara respectarea unui protocol special, care cuprinde primirea persoanelor respective de catre seful statului si inmanarea scrisorilor de acreditare.

4. Actele Presedintelui Romaniei

Reglementarea constitutionala a materiei actelor Presedintelui Romaniei

Articolul 100 din Constitutia Romaniei se refera la actele Presedintelui si are urmatorul cuprins:

"In exercitarea atributiilor sale, Presedintele Romaniei emite decrete care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta decretului.";

(2) "Decretele emise de Presedintele Romaniei in exercitarea atributiilor sale, prevazute in articolul 91 alineatele (1) si (2), articolul 92 alineatele (2) si (3), articolul 93 alineatul (1) si articolul 94 literele a), b) si d) se contrasemneaza de primul-ministru".

Articolul  100 se refera numai la actele juridice ale Presedintelui nu si la cele cu caracter exclusiv politic (mesaje, declaratii, apeluri, scrisori, comunicate).

Actele exclusiv juridice

Am vazut deci ca actele juridice ale Presedintelui Romaniei sunt decretele.

Decretele Presedintelui apar ca manifestari de vointa unilaterale care, emise in exercitarea atributiilor conferite lui prin Constitutie, urmaresc sa produca efecte juridice.

Constitutia se margineste sa stabileasca regula generala potrivit cu care in exercitarea atributiilor sale, Presedintele emite decrete. Constitutia nu precizeaza insa cand, in indeplinirea atributiilor sale, Presedintele urmeaza sa recurga la calea decretelor si cand va utiliza alte forme de activitate. In aceasta situatie, se poate spune ca prin specificul lor, unele atributii ale Presedintelui presupun recugerea la manifestari de vointa producatoare de efecte juridice, cum ar fi cazul promulgarii legilor, ipoteza in care forma decretului se impune in mod firesc. Prin specificul lor, alte atributii nu presupun recurgerea la manifestari de vointa unilaterale producatoare de efecte juridice (ex. participarea Presedintelui la sedintele Guvernului).

Decretele Presedintelui pot avea caracter normativ sau caracter individual. In opinia prof. Antonie Iorgovan, decretele Presedintelui nu pot avea caracter normativ. Prof. Iorgovan adauga la aceasta trasatura si faptul ca decretul prezidential nu poate sa aiba nici caracter secret, pornind de aici o intreaga discutie cu privire la publicarea decretului in Monitorul Oficial. Articolul 100 stabileste in alin 1) ca toate decretele Presedintelui trebuie publicate in Monitorul Oficial al Romaniei. Nepublicarea acestora duce la inexistenta decretului, ceea ce inseamna ca actul va fi lipsit total de valoare juridica, cu toate consecintele ce decurg din aplicarea teoriei inexistentei in dreptul administrativ.

Avand in vedere gama larga de atributii pe care Consitutia le confera sefului statului, nu ar fi posibil ca, intr-un regim democratic actele acestuia sa nu fie publicate.

Din punct de vedere al regimului procedural aplicabil decretelor prezidentiale, ele pot fi clasificate in doua categorii principale:

a. decrete a caror valabilitate nu este conditionata de contrasemnatura primului-ministru;

b. decrete a caror valabilitate este subordonata acestei conditii.

Alineatul (2) se refera la o serie de situatii in care decretele emise de Presedintele Romaniei vor trebui contrasemnate de primul ministru. Astfel, vor trebui contrasemnate decretele cu privire la supunerea spre ratificarea Parlamentului a unor tratate, privind acreditarea unor ambasadori; declararea mobilizarii partiale sau generale; decretarea starii de asediu sau de urgenta; conferirea gradelor de general, marelas si amiral; acordarea gratierii individuale.

Decretele care nu sunt contrasemnate nu-si vor putea produce efectele, contrasemnarea fiind o conditie de fond, solicitata in mod expres in articolul 100 alin.2. In cazul imposibilitatii pentru primul-ministru de a-si exercita atributiile, potrivit articolului 107 din Constitutie, urmeaza sa fie desemnat un alt membru al Guvernului ca prim-ministrul interimar, fapt ce permite sa se asigure contrasemnarea decretelor prezidentiale.

Prin contrasemnare se da actului respectiv o motivatie mai solida si se antreneaza, de regula, raspunderea juridica a celui care a contrasemnat actul. Contrasemnarea este si o masura impotriva depasirii de catre seful de stat a imputernicirilor conferite de Constitutie si legi.

Fara contrasemnatura Primului ministru, decretul prezidential este lovit de nulitate, Primul-ministru asumamdu-si o raspundere politica fata de Parlament de fiecare data cand le semneaza, aspect ce apropie regimul nostru politic de unul parlamentar.

Trebuie sa se observe ca nimic din Constitutie nu se opune ca Presedintelui sa i se recunoasca prin legi organice sau ordinare si alte atributii decat cele prevazute de Constitutie. Intrucat in aceste cazuri nu este vorba despre atributii prevazute prin insusi textul Constitutiei, este posibil ca ele sa fie indeplinite prin alte ate juridice decat decretele si prin urmare sa nu fie supuse obligatiei de publicare in Monitorul Oficial, sub sanctiunea inexistentei lor.

Trebuie deci sa se admita concluzia potrivit cu care, desi Constitutia prevede ca atributiile Presedintelui sunt indeplinite prin decrete, in realitate, decretele nu sunt unica forma acesta poate lega efecte juridice de o manifestare a sa de vointa.

De vreme ce decretul prezidential este calificat drept act juridic, mai exact act administrativ, el poate fi supus atacului in contenciosul administrativ, potrivit dreptului comun, adica noua Lege a contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004.

Actele exclusiv politice ale Presedintelui Romaniei

In masura in care sunt indeplinite in exercitarea unor atributii prevazute de Constitutie, toate actele Presedintelui Romaniei au un continut politic mai mult sau mai putin pronuntat. Unele acte au insa un caracter exclusiv politic, in sensul ca prin continutul lor nu produc si efecte juridice.

Singurul act exclusiv politic al Presedintelui caruia Constitutia ii da o denumire proprie este mesajul. Calificarea constitutionala nu poate duce insa la concluzia ca mesajul este unicul act politic la care poate recurge Presedintele in indeplinirea mandatului sau.

Intrucat Presedintele reprezinta statul in relatiile sale interne si externe si este garantul respectarii Constitutiei, al independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a Romaniei, acesta este pus in situatia de a preciza pozitia tarii noastre sau propria sa atitudine prin declaratii de principiu, care nu sunt de natura sa genereze drepturi si obligatii susceptibile de a fi sanctionate prin recurgerea la forta de constrangere publica. Asemenea activitati pezidentiale pot lua forme dintre cele mai variate, cum sunt: declaratiile, apelurile, demersurile, discursurile, interviurile etc.

Din acest punct de vedere, Constitutia din 1991, republicata, lasa deschisa calea pentru ca practica sa gaseasa formele de participare a Presedintelui cele mai adecvate si mai adaptate imprejurarilor la viata publica.

In vederea asigurarii unei cat mai largi transparente a activitatii pe plan politic a Presedintelui, a aparut functia publica de "purtator de cuvant" al acestuia. Fara sa aiba la baza un text constitutional, aceasta functie s-a precizat printr-o practica aproape zilnica, care risca sa o transforme intr-o institutie de drept cutumiar. In absenta oricarei prevederi constitutionale nu se stie insa daca si in ce masura declaratiile sau precizarile politice ale purtatorului de cuvant al Presedintelui il angajeaza pe acesta. Trebuie sa avem in vedere ce Presedintele este, conform Constitutiei, un organ de stat unipersonal, astfel incat nimic nu autorizeaza acest organ sa-si delege unele atributii, fie si numai pe cele ce se exercita prin acte exclusiv politice, altui organ.

5. Raspunderea Presedintelui Romaniei

Punerea sub acuzare a Presedintelui de republica isi are originea intr-o institutie ce apartine dreptului constitutional englez, cu privire la ministrii si anume procedura de impeachement. Ulterior, impeachmentul a fost retinut pentru a evoca raspunderea sefului de stat, intr-un sistem republican, in timp ce pentru a se evoca institutia tragerii la raspundere a ministrilor s-a impus sintagma responsabilitate ministeriala.

Sediul materiei. Legiuitorul constituant roman cosacra doua texte raspunderii Presedintelui Romaniei.

Art. 95: Suspendarea din functie si

Art. 96: Punerea sub acuzare

Aparent art. 95 se refera la o institutie distincta ca esenta de institutia raspunderii insa in realitate reglementeza tocmai raspunderea politica a Presedintelui, deoarece textul nu consacra numai sanctiunea suspendarii, ci si sanctiunea demiterii Presedintelui prin referendum.

In principiu, Presedintele nu poate fi tras la raspundere pentru declaratii, initiative ori alte operatiuni efectuate in exercitarea misiunilor prevazute de art. 80 si a prerogativelor recunoscute de Constitutie in indeplinirea acestor misiuni.

1) Ca execptie de la aceasta regula apare raspunderea politica, echivalenta ca terminologie cu raspunderea administrativ disciplinara consacrata de art. 95.

2) pentru fapte deosebit de grave sub aspect politic ce pot dobandi si o semnificatie penala este reglementata in art. 96 din Constitutie raspunderea penala;

3) pentru actele sale administrative, Presedintele, in baza art. 21 coroborat cu art. 52, poate fi tras si la raspunderea administrativ patrimoniala, ca orice autoritate a administratiei publice, in conditiile dreptului comun al contenciosului administrativ.

4) Presedintele, pentru orice fapte care nu au nici o legatura cu misiunile si prerogativele functiei sale, poate raspunde ca orice cetatean in conditiile dreptului comun.

Regimul raspunderii politice a Presedintelui

In primul rand se impune o clarificare terminologica: raspunderea administrativ disciplinara = raspundere politica.

Acest tip de raspundere este legat de intiativa parlamentara, de pozitia autoritatii ce exercita jurisdictia constitutionala si in final de votul poporului.

Procedura de tragere la raspundere pentru fapte grave prin care Presedintele incalca prevederile Constitutiei, se decalnseaza de cel putin 1/3 din numarul deputatilor si senatorilor ceea ce inseamna, in termenii Constitutiei propunerea de suspendare. Aceasta propunere trebuie sa fie temeinic motivata, de vreme ce se estimeaza ca este vorba de fapte grave prin care Presedintele a incalcat prevederile Constitutiei. Din modul de redactare a art. 95 alin. 2 rezulta ca treimea de parlamentari care au dreptul de a decalsa procedura tragerii la raspundere politica este raportata la totalul parlamentarilor si nu la membri uneia din camere. Lista cu parlamentari se depune la secretarul general al camerei, iar data depunerii marcheaza,  oficial, declansarea procedurii de punere sub acuzare a Presedintelui in vederea suspendarii. Secretarul General va comunica Presedintelui o copie a listei si motivele sesizarii. Determinarea camerei la care se inregistraza oficial propunerea de suspendare se face dupa ponderea pe care o au pe lista deputatii sau senatorii.

Oricum, secretarul general al camerei la care s-a inregistrat propunerea are obligatia de a aduce, neintarziat, la cunostiinta celeilalte camere continutul propunerii de suspendare intrucat competenta de a dezbate si a vota aceasta propunere apartine camerelor reunite in sedinta comuna.

Operatia urmatoare este sesizarea Curtii Constitutionale in vederea emiterii avizului consultativ. Abia dupa primirea avizului Curtii Constitutionale se poate trece la discutarea propunerii de suspendare, continutul avizului fiind un criteriu substantial de referinta.

Textul Constitutiei lasa la latitudinea Presedintelui prezenta in fata Parlamentului, nestabilindu-i o obligatie in acest sens. Avizul Curtii Constitutionale trebuie comunicat si Presedintelui, care poate fi invitat sa ofere si anumite informatii in fata Curtii Constitutionale inainte de emiterea avizului.

Parlamentul dezbate propunerea de suspendare dupa procedura stabilita prin Regulamentul sedintelor comune, iar in favoarea propunerii de suspendare trebuie sa voteze majoritatea deputatilor si senatorilor. S-a pus problema de ce in aceasta situatie trebuie sa voteze majoritatea parlamentarilor si nu 2/3 dintre parlamentari (ca in cazul raspunderii penale prevazute de art. 96). Explicatia rezida in natura diferita a faptelor pentru care se declanseza o forma de raspundere sau alta. Raspunderea politica revine pentru fapte generice calificate o grava incalcare a prevederilor Constitutiei, pe cand raspunderea penala intervine pentru o fapta de o gravitate cu totul deosebita consacrata generic de legislatia penala si care conduce la condamnarea definitiva a Presedintelui, ceea ce face inutila procedura demiterii prin referendum.

Faptele pentru care se declanseaza procedura de suspendare, ca natura juridica sunt abateri administrative efectuate de Presedinte in exercitarea unui mandat politic. Tocmai de aceea, masura suspendarii, care declamseza interimatul, trebuie supusa aprobarii poporului prin referendum, Presedintele fiind ales prin vot universal, direct.

Referendumul pentru demiterea Presedintelui se organizeaza in cel mult 30 de zile de la votul Parlamentului si obligatia de organizare revine Guvernului. Deoarece referendumul evoca ideea de democratie directa, un eventual refuz al poporului de a vota demiterea Presedintelui echivaleaza cu retragerea increderii acordate Parlamentului si aceasta retragere a increderii ar trebui sa conduca la alegerea unui nou Parlament. De la data referendumului ar trebui sa curga termenul celor 3 luni, prevazut de art. 63 alin.2 din Constitutie, pentru alegerea unui nou Parlament.

Dimpotriva, daca poporul la referendum a votat pentru demiterea Presedintelui, atunci intervine vacanta functiei, iar in termen de 3 luni Guvernul va organiza alegeri rezidentiale.

Regimul raspunderii penale a Presedintelui Romaniei

Presedintele, la fel ca si parlamentarii sau judecatorii Curtii Constitutionale, se bucura de imunitate, beneficind de un regim special al raspunderii sale pentru fapte comise in exercitarea prerogativelor functiei, ce intra sub incidenta legii penale. Astfel, legiuitorul a redus ideea raspunderii penale a Presedintelui la ideea punerii sub acuzare pentru inalta tradare.

Conceptul de inalta tradare este un concept al dreptului constitutional si al dreptului administrativ, dar el are o seminificatie si in dreptul penal. Punerea sub acuzare este rezultatul unui vot parlamentar, deci aprecierea unei fapte Presedintelui ca fiind sau nu inalta tradare este o apreciere politica, dar care ulterior va putea fi susceptibila si de o calificare penala. Infractiunea de inalta tradare nu se regaseste in legislatia penala speciala, putand fi calificata drept o crima politica, ce consta in comiterea unui abuz de functie pentru o actiune contrara Constitutiei si intereselor superioare ale tarii. De aceea, inalta tradare nu se confunda cu infractiunea de tradare, ci are un caracter complex. Parlamentarii trebuie sa faca dovada unei fapte politice de o gravitate extrema a Presedintelui prin care acesta s-a compromis definitiv si iremediabil, aducand prejudicii tarii. In argumentarea gravitatii faptei, referirile la Codul Penal se impun cu necesitate. Presedintele poate veni in Parlament pentru a-si formula apararea pe care o considera necesara la acuzatia care i se aduce. Hotararea de punere sub acuzare se adopta in sedinta comuna a celor doua camere cu un vot calificat de 2/3 din totalul parlamentarilor, iar sub aspect strict juridic ea are seminificatia sesizarii autoritatii judecatoresti competente pentru inceprea urmaririi penale. Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie este autoritatea care va realiza urmarirea penala si-l va pune pe Presedinte sub acuzare prin rechizitoriu, pentru savarsirea unei sau mai multor infractiuni prevazute de legislatia penala speciala. Nu este exclus ca Parchetul General sa ajunga la concluzia ca acuzatia de inalta tradare nu se poate concretiza si intr-o acuzatie de savarsire a unei infractiuni, ceea ce are ca efect scoaterea Presedintelui de sub urmarire penala. Mai mult, Inalta Curte de Casatie si Justitie poate sa ajunga dupa ce a fost sesizata prin rechizitoriu, la concluzia ca nu este vorba de savarsirea unei infractiuni, dispunand achitarea Presedintelui ce avea deja statut de inculpat. Numai dupa ce hotararea Inaltei Curti de Casatie si Justitie a ramas definitiva se poate spune ca acuzatia de inalta tradare a avut temei, Presedintele fiind demis pe aceeasi data, intervenind vacanta functiei si organizarea de noi alegeri prezindentiale in termen de 3 luni. In prezent, textul constitutional prevede expres suspendarea din functie a Presedintelui la data votului Parlamentului de punere sub acuzare pentru inalta tradare si pana la data demiterii sale, deoarece un Presedinte in functiune nu ar fi putut fi trimis in judecata prin rechizitoriu.

In concluzie, tragerea la raspundere penala a Presedintelui comporta doua faze:

a) faza punerii sub acuzare pentru inalta tradare ( faza politica);

b) faza judiciara, care la randul ei, contine trei etape:

trimitere in judecata de catre Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

judecata in fond a Inaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia penala,

judecata in recurs, in Sectiunile Unite ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

6. TEST

Exemple de subiecte de sinteza

1. Care este rolul Presedintelui Romaniei, potrivit Constitutiei?

2. Care sunt diferentele dintre actele politice si cele juridice ale presedintelui Romaniei

Clasificati atributiile Presedintelui Romaniei

4. Detaliati cadrul constitutional care regelemeteaza institutia Presedintelui Romaniei

5. Prezentati etapele angajarii raspunderii politice a Presedintelui Romaniei

6. Care sunt fazele angajarii raspunderii penale a Presedintelui Romaniei.

Exemplu test grila

Prima faza a angajarii raspunderii penale a Presedintelui Romaniei este:

a. trimiterea in judecata de catre Parchetul general de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie

b. faza politica ce se desfasoara in fata Parlamentului?

c. demiterea Presedintelui prin referendum.

Bibliografie selectiva

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2002

Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, volumul I, Editura All Beck, Bucuresti, 2004

Verginia Vedinas, Drept administrativ, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2006